Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.

ro

Curs nr. 11 (din 13.12.2022)

Tipuri de oligopol

1. Oligopolul Cournot

Film oligopol Cournot

https://www.youtube.com/watch?v=TjzXRiseuM0

Oligopolul este o structură de piață competitivă (puținele firme care oferă produsele sau
serviciile de pe piață concurează între ele), prețul pieței depinde de cantitatea totală de servicii
sau produse vândute de către competitori, decizia optimă a fiecărui competitor în parte, depinde
nu numai de propriile servicii sau produse vândute, ci și de serviciile vândute de ceilalți
competitori (Bai, Gao, 2016).
Antoine Augustin Cournot, în 1838, a introdus pentru prima dată conceptul de oligopol.
Analiza lui Augustin Cournot este în principal axată pe piețele statice. Echilibrul lui se
caracterizează prin politici pentru firmele care nu pot fi îmbunătățite individual.
Antoine Augustin Cournot (1801-1877) a fost un economist și matematician francez,
reprezentant al Școlii de la Lausanne.

Antoine Augustin Cournot (1801-1877)

În 1834 este numit profesor la Facultatea de Științe din Lyon, apoi la Grenoble și rector
la universitatea din același oraș. Până în 1854 a funcționat ca rector la Academia din Dijon.
Antoine Augustin Cournot (1801-1877) a publicat în anul 1838 cartea, „Researches into
the Mathematical Principles of the Theory of Wealth”, în care a aplicat modele matematice
pentru analiza cererii de pe piață și a costurilor de producție. Modelul de tip Cournot este un
model cu o singură perioadă în care fiecare firmă poate să previzioneze decizia de producție a
celeilalte firme. În modelul lui Cournot analiza este bazată pe ipoteza că bunurile sunt omogene
iar cantitatea este variabila strategică care determină prețul la care bunurile sunt vândute.

1
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

Din acest motiv modelul Cournot este considerat o formă de concurență cantitativă,
prin care firmele preferă strategia de producție în vederea maximizăriii profitului în locul
strategiei de prețuri.
Ipotezele modelului Cournot se referă la fptul că producătorii aleg cantități fixe și nu
reacționează la modificările de preț. Într-un duopol de tip Cournot există doar două firme iar
înțelegerile între acestea sunt interzise (Siriruk, 2009).
Echilibrul de tip Cournot se caracterizează printr-un nivel al producției mai mic decât
cel corespunzător concurenței perfecte, dar mai mare decât producția de monopol. În duopol,
fiecare firmă cunoaște că orice creștere a producției antrenează reducerea prețului, ceea ce
înseamnă că firma va fi tentată să reducă producția pentru a nu determina o reducere prea mare
a prețului, astfel că prețul nefiind variabilă exogenă, producția este mai mică decât în condițiile
concurenței perfecte. Astfel, deși firmele au interesul de a încheia acorduri cu privire la
producție, acest acord nu ar corespunde unui echilibru stabil. Dacă presupunem că firmele se
înțeleg între ele pentru a putea produce mai puțin decât în condițiile echilibrului Cournot. Nici
o firmă nu are interesul de a respecta angajamentul, pentru că dacă ar produce mai mult, în
situația în care concurentul ar respecta înțelegerea, ar câștiga mai mult. Prin urmare, în
condițiile unui echilibru Cournot, cartelurile nu sunt posibile (Dudian, 2008).
Dacă vom considera un duopol în care două firme, notate cu 1 și 2, produc un bun
absolut omogen, atunci firmele trebuie să aleagă volumul de producție (cantitatea) în mod
simultan Augustin Cournot a studiat această problemă în anul 1838 și a propus o soluție prin
care funcțiile de reacție corespund celui mai bun răspuns (best reply) al fiecărei firme. Astfel,
funcția de reacție a firmei 1 ne indică strategia sa optimă, dată fiind strategia adoptată de firma
2, iar funcția de reacție a firmei 2 indică strategia sa optimă ținând seama de strategia adoptată
de firma 1.
Dacă vom considera că X1 este producţia primei firme iar X2 este producţia celei de a
doua firme. Deci producţia întregii piețe este

X= X1 +X2

şi putem scrie: X = X1 +X2= a-bp.

Pentru a determina producţiile maximizatoare pentru cele două firme se pleacă de la

egalitatea venitului marginal cu costul marginal, care în cazurile celor două firme

VM1=0 şi VM2=0, deoarece CM1=CM2=0.

Prima firmă îşi maximizează profitul atunci când : VM1= dVT1/dX1 =0 dar VT1=pX1 ,
iar din X1+X2=a-bp rezultă p = - (X1+X2-a)/b. Înlocuind se obţine VT1=- (X12+X1X2-aX1)/b =
0.

Deci X1= ½ (a-X2) care este funcţia de reacţie a primei firme, deoarece exprimă
producţia ei în funcţie de sau ca reacţie la producţia celei de a doua firme. În mod simetric
funcţia de reacţie a celei de a doua firme este: X2= ½ (a-X1).

2
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

X2
X1= ½ (a-X2)

Punct de echilibru sau soluţii

simultane

a/2 E
X2= ½ (a-X1)
a/3

a/3 a/2 X1

Fig1- Duopolul de tip Cournot

În fig. 1 s-au reprezentat funcţiile de reacţie ale celor două firme care formează duopolul
Cournot. Soluţiile maximizatoare simultane sunt X1=X2 =a/3 fiind coordonatele punctului de
echilibru (E) aflat la intersecţia celor două drepte, reprezentând funcţiile de reacţie. Acest punct
de echilibru are drept coordonate valorile (a/3,a/3). Cel mai important câştig pe care-l aduce
analiza Cournot este acela că recunoaşte în mod explicit natura interdependenţei strategice şi
furnizează o metodă pentru rezolvarea acestei probleme.

2. Oligopolul Stackelberg

Film Stackelberg Competition

https://www.youtube.com/watch?v=eoF4c1Y9aEM

Heinrich Freiherr von Stackelberg (1905 –1946) ) a fost un economist și matematician

german care a contribuit la teoria jocurilor și la organizare a industrială (modelul cu firma
leader de tip Stackelberg).

Heinrich Freiherr von Stackelberg (1905 –1946)

3
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

Stackelberg s-a născut la Moscova într-o familie germană baltică a nobilimii din actuala
Estonie. Mama lui era o argentiniană de origine spaniolă. După Revoluția din octombrie,
familia a fugit în Germania, mai întâi la Ratibor și mai târziu la Köln.
A studiat economia și matematica la Universitatea din Köln ca licențiat. A absolvit în
1927, cu o teză asupra lucrării Quasi-rent în Alfred Marshalls. Și-a continuat studiile ca
doctorand si a absolvit în 1930 o disertație pe teoria costurilor (germană: Die Grundlagen einer
reinen Kostentheorie), care a fost publicată în 1932 la Viena.
În 1934 și-a încheiat abilitarea privind structura pieței și echilibru (germană: Marktform
und Gleichgewicht). În 1941, Stackelberg a devenit profesor de economie la Universitatea din
Bonn. În 1944, Stackelberg a părăsit Germania în Spania, unde a devenit profesor invitat la
Universitatea Complutense din Madrid. A murit în 1946.
Modelul cu firma leader de tip Stackelberg face parte din oligopolurile cu coordonare
parţială în care se stabilesc fie raporturi de subordonare ale celorlalte firme de tip satelit
(follower) faţă de o firmă leader .
O adaptare importantă a modelului Cournot a fost introdusă de Heinrich von
Stackelberg în 1934. Stackelberg a criticat conceptul de echilibru al lui Cournot, deoarece
acesta funcționa doar în cazul acțiunii simultane a ambilor jucători. Modelul Stackelberg
prezintă cazul duopolului în care deciziile a două firme sunt secvențiale: mai întâi, una dintre
firme trebuie să decidă cantitatea pe care o va oferi pe piață; cealaltă firmă observă această
cantitate și, la rândul ei, decide cantitatea pe care o va oferi.
Firma leader (sau barometru) se manifestă cu o abilitate sporită înţelegerea momentului
propice pentru a introduce schimbări în preţ. În acest fel ea îşi asumă responsabilitatea stabilirii
preţului prin adăugarea la costul mediu a unei sume reprezentând profitul. Celelalte firme
manifestă încredere în aprecierile firmei lider privind situaţia pieţei vor adopta acelaşi preţ de
vânzare. Această atitudine de acceptare şi preluare a preţului unei firme dominante apare
justificată atunci când celelalte firme sunt de dimensiuni mai mici.
Firma leader se detaşează prin dimensiunea şi forţa ei economică, prin ponderea
deţinută în producţia ramurii fie raporturi de coordonare voluntară realizate pe baza unor
interese comune. Această situaţie reprezintă o variantă a înţelegerii tacite. Firma aflată în
poziţie dominantă poate fi sau nu cea mai importantă din domeniul respectiv. Uneori nu cifra
de afaceri prezintă importanţă ci costurile unitare de producţie, dar nici acestea nu sunt
suficiente pentru a explica poziţia firmei.
Coordonarea cu o firmă leader se manifestă prin alinierea celorlalte firme (satelit sau
follower) faţă de firma care este luată drept reper (leader). Caracteristicile structurii cu firmă
leader (dominantă) sunt următoarele: existenţa unei firme mari denumită firmă dominantă care
se comportă ca un monopol fixând simultan preţul pe acea piaţă şi cantitatea pe care ea o vinde
astfel încât să-şi maximizeze propriul profit; existenţa alături de firma dominantă a unui număr
mare de firme mici care se comportă ca şi o firmă concurenţială, ele acceptă preţul fixat de
firma dominantă ca pe o realitate dată asupra căreia nu au nici o influenţă şi vând la acel preţ
fixat de firma dominantă, asupra căreia nu au nici o influenţă.
În cadrul modelului Stackelberg cele două firme A și B au poziții diferite pe piață: o
firmă este dominantă (vom considera firma A ca firmă leader), iar cealaltă este satelit (în cazul
de față firma B). Firma dominantă, numită și firmă leader este prima care decide nivelul
producției care îi maximizează profitul, ținând cont de modul în care anticipează că va
reacționa B la decizia sa. Desigur, firma A va presupune că B va încerca să-și maximizeze
4
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

profitul, dată fiind producția sa , dacă ( ) este costul total al firmei B, maximizarea
profitului acestei firme cere ca profitul marginal să fie zero, adică venitul marginal să fie egal
cu costul marginal, deci: =