Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.

ro

Curs nr. 9/ 06.12.2022

Strategii concurenţiale microeconomice

1. Conceptul de strategie economică.

Termenul de strategie provine din cuvintele greceşti: stratos-armată şi egos-conducător.
Iniţial acest termen simboliza capacitatea de a utiliza forţa militară într-o confruntare şi
de a crea un sistem global de guvernare. Pornind de la înţelesul iniţial termenul de
strategie şi-a păstrat o parte din conţinut, însă azi ea exprimă:
- priceperea de a folosi cu dibăcie toate mijloacele avute la dispoziţie, în scopul
asigurării succesului într-o luptă sau acţiune;
- regula care stabileşte modul de luare a deciziilor operative;
- baza fluxurilor de comandă în orice punct al sistemului real;
- ştiinţa şi arta manevrării resurselor disponibile, în vederea realizării unor
obiective dorite.
Noţiunii de strategie îi alăturăm o serie de cuvinte: strategia firmei, strategia de
piaţă, strategia comercială, strategia de marketing etc.
Termenul de strategie economică, în planul concurenţial, reprezintă:
- o însumare a soluţiilor căutate şi găsite de către un subiect economic în vederea
adoptării celor mai utile decizii la nivel microeconomic.
- este totalitatea căilor potenţial de parcurs, pentru maximizarea efectului obţinut
în condiţiile minimizării eforturilor depuse.
- cumulează o serie de tactici care au ca rol atingerea obiectivelor unei firme, pe
baza utilizării maxime a potenţialului ei economic, a folosirii intensive şi
extensive a factorilor de producţie astfel încât rezultatul conţinut să permit o
comparare cu normele şi rezultatele naţionale şi internaţionale.

Pe piaţa de concurenţă imperfectă se întâlnesc diferite tipuri de strategii economice

care îmbracă forme diferite în condiţii de timp şi spaţiu. Indiferent de tipul acesteia,
specialiştii apreciază că ea este eficientă dacă respectă următoarele norme:
- principiul obiectivului: formularea de scopuri clare, concise şi tangibile;
- principiul concentrării: conceperea de planuri superioare celor ale rivalilor,
aplicabile la momentul şi locul potrivit

1
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

- principiul surprizei: atacul într-o modalitate de acţiune pentru care adversarul

nu este pregătit;
- principiul coordonării: ca rezultat al unităţii de comandă;
- principiul ofensivei: bazat pe puterea iniţiativei;
- principiul securităţii: ca element de protecţie.

Clasificarea strategiilor (criterii):

1. după elementul determinant al strategiilor, identificăm:
 strategia cantitativă: presupune stabilirea, din partea uni firme a cantităţii
optime de producţie (într-o logică a optimizării, dată de cea mai bună soluţie
posibilă de planificat), care să genereze obţinerea efectului maxim cuantificabil,
în condiţiile maximizării cheltuielilor necesare.
 strategia preţului: constă în modificarea preţului unui bun, atunci când se
doreşte fie atragerea directă a consumatorilor, fie îndepărtarea sau chiar
eliminarea competitorilor. Totuşi războiul de preţuri nu este preferat de către
agenţii existenţi pe o piaţă, ei optând mai întâi pentru concurenţa prin produse-
care are cantitatea în rol de variabilă strategică şi care este mai puţin
periculoasă.
2. în raport cu principalele modalităţi de realizare, strategiile de afaceri nu
se fundamentează şi nu se aplică izolat, de către o firmă sau alta, ci trebuie să
ţină cont şi de mediul concurenţial. Din acest punct de vedere se identifică
următoarele tipuri de strategii economice:

 strategia leadership în privinţa costurilor: se referă la efectuarea de investiţii în

tehnică şi mai ales la controlul costurilor, ca bază de reducere a preţurilor.

 strategia de diferenţiere a produselor: admite că valoarea unei firme este dată de

amprenta unicităţii bunurilor create de ea.

 strategia orientată pe reducerea costurilor: de exemplu Firma Ford oferea la

începutul existenţei sale doar un model de automobil, într-o singură culoare,
accesibil unui număr mare de consumatori. Orientarea iniţială a firmei a fost
spre accesibilitate, menţinând nivelul costurilor de fabricaţie şi asigurând preţul
unic de vânzare. Desigur azi această strategie nu mai este folosită de către firmă.
3. În funcţie de comportamentul agenţilor faţă de cerinţele pieţei, strategia
economică poate îmbrăca trei forme:
 strategia defensivă: de aşteptare a reacţiilor rivalilor;
2
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

 strategia ofensivă: de intervenţie şi de impact direct, hotărât.

 strategia adaptativă: de corelare cu cerinţele concrete, spaţio-temporale şi
motivaţionale ale pieţei.

2. Oligopolul și strategiile concurenţiale

Formarea ofertei pe piaţa de oligopol se supune corelaţiilor specifice care se

manifestă în funcţie de comportamentul firmelor oligopoliste, aceasta înseamnă că
acţiunile agenţilor economici pe piaţa de oligopol îmbracă forme variate a căror alegere
este dictată de tipul de comportament pentru care aceştia au optat. În determinarea
comportamentului strategic al unei firmei se ţine cont de faptul că acţiunea acesteia este
întreprinsă prin prisma consecinţelor pe care le are asupra celorlalte firme oligopoliste şi
a reacţiilor lor.
Comportamentul strategic este consecinţa interdependenţelor ce caracterizează
această structură de piaţă. El determinăm două particularităţi importante în cazul acestei
structuri: deciziile maximizatoare de profit ale firmei de oligopol nu se bazează pe
reguli bine definite ci pe modul în care acesta crede că vor acţiona celelalte firme ca
răspuns la acţiunile sale; rezultatele deciziilor firmei oligopoliste depind de modul în
care vor acţiona de fapt celelalte firme ca răspuns la acţiunile sale. Există două mari
grupe de strategii concurenţiale:
1. între oligopolurilor fără coordonare
2. între oligopolurilor cu coordonare.

Strategii concurenţiale între oligopoluri fără coordonare

Între oligopolurile aflate în afara oricăror coordonări se instaurează raporturi de
confruntare directă, agresivă strategia fiind caracterizată prin duelul economic.
Ilustrarea esenţei duelului poate fi realizată pornind de la o situaţie simplificată
respectiv de la o situaţie de duopol. Instrumentele de luptă nu pot fi decât: preţul sau
cantitatea. Acestea sunt utilizate fie până în momentul în care una dintre firme dispare
de pe piaţă sau fie când ajunge la situaţia de echilibru. Evantaiul poziţiilor de echilibru
este foarte larg situându-se între limita de dominator (leader) şi limita cealaltă de firmă
dependentă (satelit).

3
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

Strategii concurenţiale între oligopoluri cu coordonare

Oligopolurile cu coordonare se caracterizează prin stabilirea unor înţelegeri menite
să asigure evitarea consecinţelor pe care le impune lipsa de coordonare şi în consecinţă
războiul economic. În funcţie de gradul de coordonare se pot distinge mai multe tipuri
de coordonare şi anume:
- coordonare cu firmă leader;
- coordonarea explicită;
- oligopolul ,,fără” coordonare.

a. coordonarea cu o firmă leader se manifestă prin alinierea celorlalte firme faţă de

firma care este luată drept reper (leader). Caracteristicile structurii cu firmă leader
(dominantă) sunt următoarele: existenţa unei firme mari denumită firmă dominantă care
se comportă ca un monopol fixând simultan preţul pe acea piaţă şi cantitatea pe care ea
o vinde astfel încât să-şi maximizeze propriul profit.

b. În cadrul coordonării explicite, pentru a evita ca o firmă să se impună ca lider se

ajunge la o înţelegere voluntară care ia forma de cartel. Înţelegerea are ca obiect
principal preţul care se fixează la totalul cantităţilor produse de firmele care au aderat la
cartel. Preţul este stabilit de către un organism coordonator care urmăreşte obţinerea
unui profit maxim pentru întregul grup, acest lucru implicând un cost de producţie
minim în funcţie de întreaga producţie realizată de cartel.

c. Oligopolul ,,fără” coordonare.

Cauzele pentru are un oligopol poate fi defectuos sunt două: fie coordonarea nu
a reuşit, fie ea nu a fost dorită. Rigiditatea preţurilor bunurilor realizate în condiţii de
oligopol a fost atribuită de Paul M. Sweezy în 1939 incertitudinii reacţiilor
concurenţilor. În astfel de situaţii curba frântă a cererii poate să arate că există
incertitudine din partea concurenţilor şi că aceasta generează rigiditatea preţurilor
practicate. Nu înţelegerea, ci insuficienta coordonare dintre producători stă la baza
rigidităţii.
Indiferent de natura cauzei, incertitudinea în ceea ce priveşte reacţia celorlalţi
oligopolişti şi ameninţarea unei concurenţe oarbe care rezultă din duelul economic
determină marile firme să practice un preţ rigid la care se ajunge prin ajustări succesive

4
 Suport curs -Structuri de piaţă şi preţuri nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

până ce se consideră că se obţine un profit suficient. Acest preţ rigid determină o

frântură în curba cererii.
Paul M. Sweezy a propus un model (curba îndoită/frântă a cererii) fondat pe
următoarele ipoteze:
- dacă firmele adoptă strategia creşterii preţurilor, atunci ele vor fi singurele care
vor întreprinde această acţiune;
- dacă firmele adoptă strategia reducerii preţurilor, atunci toţi ceilalţi concurenţi
vor face la fel.
Modelul lui P. Sweezy prezintă câteva limite. Astfel, el nu permite o explicare a
modalităţilor de determinare a preţului şi nu informează asupra a ceea ce se va întâmpla
dacă firmele aspectele cu privire la curba cererii.

Link video
https://www.youtube.com/watch?v=zXbfwlFsr5U