CAPITOLUL 3

ANALIZA CONTULUI DE PROFIT ȘI

PIERDERI
Contul de Profit şi Pierderi detaliază rezultatul obţinut prin evidenţierea veniturilor,
cheltuielilor și rezultatelor după natura lor pe categorii de activităţi şi pe total. Astfel, după
natura activităţii, atât veniturile cât şi cheltuielile, precum şi rezultatul exerciţiului se
delimitează în două grupe:

Venituri, cheltuieli și rezultatul de exploatare

Venituri, cheltuieli din rezultatul financiar

 3.1. Analiza activității din exploatare
Structura activității de exploatare din Contul de Profit și Pierderi pentru o întreprindere mică sau
mijlocie se prezintă astfel:
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
 1
Ci
fr
a
de
af
ac
er
i(
CA
)

2
Ve
ni
tu
ril
e
st af
oc er
at en
e te
(V p
ps ro
) duc
ţi e
i
3

Ve
ni
tu
de rile
im af
ob ere
ili nt
ză e
ri pr
( V od
pi uc
) ţi ei
4

Ve = CA + Vps + Vpi + Vde.

Ve
ni
tu
ri
di
v
er
s
Vd e d
e in e
) xp
lo
Veniturile din exploatare pot fi grupate astfel:

at
a re
(
 Cifra de afaceri cuprinde valoarea produselor vândute, a
lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, la care se adăugă
veniturile din vânzarea mărfurilor şi cele din subvenţii pentru
exploatare.

Producţia stocată cuprinde variaţia stocurilor de produse

finite, semifabricate şi producţie neterminată, la sfârşitul
exerciţiului financiar faţă de începutul acestuia.

Producţia de imobilizări cuprinde valoarea activelor

imobilizate realizate de întreprindere în regie proprie, pentru
necesităţi proprii. Producţia stocată şi producţia de imobilizări
se evaluează în costuri de producţie, ceea ce face ca veniturile
să fie egale cu cheltuielile aferente acestora.

În categoria venituri diverse din exploatare sunt cuprinse: venituri din active imobilizate
deținute în vederea vânzării, venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale și necorporale,
venituri din investiții imobiliare, venituri din active biologice și produse agricole, venituri din
subvenții de exploatare în caz de calamități și alte evenimente similare, alte venituri din
exploatare.
 Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuielile cu materiile prime
şi materialele consumabile, cheltuielile cu energia şi apa, alte
cheltuieli materiale, costul mărfurilor vândute, cheltuielile cu
personalul, cheltuielile cu amortizările şi provizioanele aferente
exploatării, cheltuielile privind prestaţiile externe, cheltuielile cu
alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, cheltuieli cu protecția
mediului înconjurător, cheltuieli legate de activele imobilizate
deținute în vederea vânzării, cheltuieli din reevaluarea
imobilizărilor corporale și necorporale, cheltuieli privind calamități
și alte evenimente similare precum şi alte cheltuieli de exploatare.

Prin compararea veniturilor din exploatare cu

cheltuielile de exploatare se obţine rezultatul din
exploatare.
Evoluția veniturilor și a cheltuielilor de exploatare trebuie analizată în strânsă corelație

”Foarte multe dintre companiile intrate în insolvență s-au concentrat asupra creșterii
veniturilor, dar nu au luat în considerare evoluția profitabilității. O treime dintre companiile
care au intrat în insolvență în ultimii zece ani au înregistrat venituri în creștere înainte de
momentul insolvenței, pe fondul unei diminuări a profitabilității sau chiar a trecerii pe
pierderi. Paradoxal, aceste companii au intrat în insolvență pentru că au înregistrat venituri
din ce în ce mai mari, însă cheltuielile au crescut mai accelerat și, prin natura lor, au fost
mai greu de ajustat pe termen scurt.”
 Analiza veniturilor, cheltuielilor și a rezultatului din exploatare se
poate face pe orizontală, urmărindu-se evoluția lor în timp, dar și pe
verticală, analizându-se structura lor.
Primul lucru care trebuie urmărit cu ocazia analizei Contului de Profit și Pierderi este
corelația dintre evoluția veniturilor din exploatare și cea a cheltuielilor de exploatare.
O situație favorabilă se înregistrează atunci când ambele au tendința de creștere, însă
veniturile din exploatare cresc într-un ritm superior creșterii cheltuielilor din exploatare,
determinând creșterea profitului din exploatare.

IVe > ICe;

IVe >1
și
ICe >1 => IPe > 1
Creșterea veniturilor din exploatare trebuie generată de creșterea
cifrei de afaceri. De aceea, analiza pe orizontală se completează cu
analiza pe verticală, determinând ponderea fiecărui element al veniturilor
din exploatare în totalul acestora:
𝐶𝐴 ; 𝑉𝑝𝑠 ; 𝑉𝑝𝑖 ;𝑉𝑑𝑒
𝐺(𝑣)= ∙ 100
𝑉𝑒

Când veniturile din exploatare cresc pe baza creșterii veniturilor din

producția stocată înseamnă că firma produce mai mult decât vinde și
blochează numerar în stocuri de produse finite suplimentare. Deși
veniturile din exploatare cresc acestea nu vor genera încasări
suplimentare, punând presiune asupra lichidității și determinând, de cele
mai multe ori, extinderea termenelor de plată către furnizori.

Tot cu rezerve trebuie privită și o creștere a veniturilor din exploatare

pe baza creșterii veniturilor din producția de imobilizări. Aceste
venituri nu vor aduce un plus de profitabilitate, deoarece, ca și producția
stocată, ele sunt egale cu cheltuielile efectuate pentru obținerea
respectivelor imobilizări.
Similar se analizează și structura cheltuielilor de exploatare pe categorii:
cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile; cheltuielile cu
mărfurile; cheltuielile cu personalul; cheltuielile cu amortizările și
provizioanele; cheltuieli cu prestațiile externe; alte cheltuieli de exploatare:
𝐶𝑒𝑖
𝐺 ( 𝑐 )= ∙ 100
𝐶𝑒

Potrivit unui studiu realizat de Iancu Guda, structura cheltuielilor

companiilor românești s-a modificat semnificativ în ultimii 10 ani:

- Ponderea cheltuielilor cu materiile prime a crescut de la 22%

în anul 2007 la 27% în anul 2015;
- Ponderea cheltuielilor cu mărfurile a scăzut de la 41% în anul
2007 la 31% în anul 2016;
- Ponderea cheltuielilor cu personalul a crescut de la 8% în anul
2007, la 12% în anul 2016;
- Ponderea altor cheltuieli de exploatare a crescut de la 19% în anul
2007 până la 24% în anul 2016.
 3.2. Analiza activității financiare
Structura activității financiare din Contul de Profit și Pierderi pentru o întreprindere mică sau
mijlocie, dar și indicatorii sintetici pe total firmă, se prezintă astfel:
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
Veniturile financiare includ: venituri din acțiuni deținute la filiale, venituri din acțiuni
deținute de entități asociate și entități controlate în comun, venituri din operațiuni cu titluri și
alte instrumente, venituri din operațiuni cu instrumente derivate, venituri din diferențe de
curs valutar, venituri din dobânzi, precum şi alte venituri financiare.

Cheltuielile financiare cuprind: ajustarea valorii imobilizărilor financiare și investiții

financiare deținute ca active circulante, cheltuieli privind operațiunile cu titluri și alte
instrumente financiare, cheltuieli privind operațiunile cu instrumente derivate, cheltuielile
privind dobânzile, precum şi alte cheltuieli financiare.

Diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile financiare ne conduce la rezultatul

financiar.
Veniturile și cheltuielile cu dobânda sunt cele mai întâlnite componente ale activității
financiare, deoarece orice companie de o talie apreciabilă are nevoie cel puțin de credite
pentru capital de lucru, linii de credit etc. La fel se întâmplă și în cazul veniturilor din
dobânzi, deși acesta este un fenomen mai rar, specific companiilor care fac parte dintr-un grup
(ce își acordă împrumuturi între ele) sau instituțiilor financiare, care au ca obiect de activitate
acordarea de finanțări purtătoare de dobânzi.

Veniturile și cheltuielile din diferențe de curs valutar se înregistrează în cazul companiilor

care realizează activități de import sau export, sau care activează doar pe piața internă, însă au
credite în valută externă. Companiile care realizează activități de export înregistrează câștiguri
din deprecierea monedei naționale și pierderi din aprecierea acesteia. Importatorii sunt afectați
invers de evoluția acestei monede.
Companiile care au contractat credite în valută externă, beneficiind de o dobândă net
inferioară celei la moneda locală, vor înregistra diferențe nefavorabile în condițiile în care
moneda locală se va deprecia, și diferențe favorabile dacă moneda locală se va aprecia.

Exemplu:

Să considerăm exemplul companiei de curierat "Fast Courier" cu o CA anuală de 10 MEUR realizată în

exclusivitate în moneda locală. Profitul net anual al companiei se situează de regula la cca 2% din CA,
respectiv 200 KEUR. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității, compania beneficiază de o linie de
credit de 2 MEUR, în valută. Cursul de schimb este la începutul anului de 4 lei la 1 EUR. Imediat după
începutul anului, cursul se depreciază la 5 lei pentru 1 EUR, astfel că în bilanțul contabil încheiat se
marchează diferența nefavorabilă indusă de această depreciere. Dacă creditele contractate reprezentau
inițial 8 MLEI (2 MEURx4), ulterior acestea reprezentau 10 MLEI (2 MEUR x5), compania marcând o
pierdere de 2 MLEI (400 KEUR) și întrând pe pierdere. Acesta este de fapt cel mai mare pericol al
contractării de credite în valută: pot fi mai ieftine din punct de vedere al dobânzii, însă se pot transforma
în coșmar în condițiile unor economii inflaționiste.
3.3. Analiza Situaţiei Soldurilor Intermediare de Gestiune
Pe baza informaţiilor din Contul de Profit şi pierderi se pot stabili o serie de indicatori folosiţi
pentru caracterizarea producţiei şi a rentabilităţii firmei, cunoscuţi sub denumirea de solduri
intermediare de gestiune. Acestea se prezintă sub forma unor marje de acumulare bănească care
pun în evidenţă etapele formării rezultatului exerciţiului, ca diferenţă între elementele de
venituri şi cheltuieli aferente fiecărei activităţi.
Un model al acestei situaţii este prezentat în continuare:
1. Marja comercială (Mc) este specifică întreprinderilor comerciale, dar o întâlnim şi în
cazul întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială şi comercială).

2. Producţia exerciţiului (Qe) reflectă volumul total al activităţii producătoare de bunuri sau
prestatoare de servicii, desfăşurate în cadrul unei întreprinderi pe parcursul unui exerciţiu
financiar. Acest indicator include valoarea bunurilor fabricate şi a serviciilor prestate de
întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

3. Valoarea adăugată (VA) reprezintă plusul de bogăţie adus de activitatea desfăşurată de

întreprindere, prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare.
4. Excedentul brut al exploatării (EBE), este primul sold intermediar de gestiune cu
semnificaţie în termeni de rentabilitate. Acesta reprezintă surplusul monetar potenţial degajat
de activitatea de exploatare, nefiind influenţat de sistemul de amortizare şi provizioane,
politica financiară, politica fiscală şi modul de distribuire a dividendelor.

Nivelul său se poate determina în mai multe moduri:

a) Plecând de la valoarea adăugată:
EBE = VA + Se - Cp – It

b) Prin însumarea elementelor componente:

EBE = Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele + Cheltuieli
diverse din exploatare - Venituri din provizioane privind exploatarea - Venituri diverse
din exploatare.
5. Rezultatul exploatării (RE) este reprezentat de surplusul (deficitul) generat de
activitatea de exploatare a întreprinderii, stabilit prin compararea veniturilor din exploatare
cu cheltuielile din exploatare. Nivelul său exprimă performanţele realizate de întreprindere
din activitatea operațională.

6. Rezultatul financiar (Rf) calculat ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile

financiare:
Rf = Vf – Cf

7. Rezultatul brut al exercițiului (Rb) obținut prin însumarea rezultatului din exploatare
cu rezultatul financiar:
Rb = Re + Rf
8. Rezultatul net al exerciţiului (Rn):
Rn = Rb - Impozitul pe profit

Acesta exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu care vor fi remuneraţi acţionarii
pentru capitalurile proprii deţinute.
Situația Soldurilor Intermediare de Gestiune cuprinde o serie de indicatori regăsiți și în Contul
de Profit și Pierderi, dar și indicatori noi utilizați pentru caracterizarea performanțelor
economico-financiare ale companiei. În evoluția acestora trebuie respectate o serie de
corelații:
a) Pentru o firmă cu activitate de producție Cifra de afaceri trebuie să crească într-un
ritm superior creșterii producției exercițiului:

ICA > IQe

Respectarea acestei corelații va conduce la creșterea ponderii producției vândute în

producția exercițiului, concomitent cu reducerea ponderii producției stocate și a producției
de imobilizări, cu impact direct asupra reducerii presiunii pe lichiditățile companiei.
b) Valoarea adăugată trebuie să crească într-un ritm superior producției
exercițiului:

IVA > Iqe

Respectarea acestei corelații semnifică o creștere a gradului de prelucrare a

materialelor în compania analizată, generând o creștere a ponderii valorii
adăugate în producția exercițiului și o reducere a ponderii cheltuielilor
materiale.
c) Ritmul de creștere a excedentului de brut de exploatare trebuie să fie superior
ritmului de creștere a valorii adăugate:

IEBE > IVA

Într-o asemenea situație, în structura valorii

adăugate va crește ponderea excedentului brut din
exploatare (profit din exploatare și amortizări),
sume care rămân la dispoziția companiei, și se va
reduce ponderea cheltuielilor cu personalul și a
impozitelor și taxelor, sume care vor fi distribuite
către salariați și stat.
d) Rezultatul din exploatare trebuie să crească într-un ritm superior creșterii
excedentului brut din exploatare:

IRe > IEBE

Respectarea acestei corelații
semnifică o creștere a ponderii
rezultatului din exploatare în
excedentul brut din exploatare,
concomitent cu reducerea ponderii
cheltuielilor cu amortizările și
provizioanele.