Subiecte propuse pentru testare la disciplina ”Asigurări și Reasigurări”,

anul III FB 2021/2022

1. Prezentați nevoile de asigurare ale persoanelor fizice și juridice în țările dezvoltate

comparativ cu profilul potențialului asigurat în România
Astfel, pentru persoanele fizice, în ţările dezvoltate, nevoile de protecţie, în
ordinea importanţei lor, sunt considerate a fi următoarele: protecţia financiară a familiei;
protecţie şi economisire; economisire pentru studiile copiilor; îngrijire în caz de accident;
asigurare medicală în caz de îmbolnăvire; protecţia veniturilor prezente şi viitoare;
locuinţe şi conţinut; transport şi călătorii; recreere ş.a. După cum se observă, în țările
dezvoltate, individul se preocupă cu prioritate de protecţia financiară a sa şi a familiei
sale în caz de îmbolnăvire şi accident sau în scopul exclusiv al obţinerii unor economii
(de plasamente financiare) şi, apoi, de protecţia bunurilor sale.
Nevoile de asigurare ale persoanelor juridice sunt asemănătoare cu cele ale
persoanelor fizice, însă cu o dimensiune mai mare faţă de acestea. Alături de
asigurarea de viaţă de grup, medicală şi de accidente, de asigurarea de bunuri şi de
pierdere a profitului, firmele apelează în mod frecvent la asigurări de răspundere civilă
faţă de angajaţii săi şi faţă de alte persoane fizice şi juridice, acestea putând fi grupate
astfel: asigurarea de viaţă de grup; asigurarea medicală şi de accidente a angajaţilor;
asigurarea de răspundere faţă de terţi; asigurări de bunuri; asigurarea pierderii
profitului; asigurarea mijloacelor de transport; asigurarea tip pensie pentru angajaţi.

2. Prezentați principalele definiții (accepțiuni) atribuite conceptului de asigurare, inclusiv

definiția prevăzută în legislație
Definiţie frecvent utilizată a conceptului de asigurare este aceea potrivit căreia
asigurarea constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă şi
variată de riscuri.
Alţi economişti consideră definitorii în privinţa asigurării următoarele trăsături
principale ale acesteia: existenţa riscului, a comunităţii de risc şi mutualitatea în
suportarea pagubelor.
Alţii consideră că esenţa asigurării constă în scopul şi metoda acesteia: scopul –
compensarea pagubelor produse de calamităţi ale naturii şi accidente, prevenirea
pagubelor; metoda – acoperirea unor riscuri, crearea unei comunităţi de risc, toate
acestea materializate prin formarea şi utilizarea fondului de asigurare.
În sens general și complet, asigurarea are la bază un acord de voinţă (un
contract de asigurare) încheiat între asigurător şi asigurat (cele două părţi principale ale
contractului de asigurare), prin care asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru
riscurile pe care şi le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea
daunelor (sau suma asigurată în cazul asigurărilor de persoane) în caz de producere a
acestor evenimente, în schimbul plăţii de către asigurat a unei sume de bani numită
primă de asigurare.
Definitie data de legislatie:
Asigurarea reprezintă ”operațiunea prin care un asigurător constituie, pe
principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați,
expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un
prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama
celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate”.

3. Prezentați trăsăturile activității de asigurare

Din opiniile prezentate mai sus, se poate desprinde o unitate în ce priveşte
trăsăturile caracteristice ale asigurărilor, şi anume:
a) existenţa şi acţiunea unor riscuri pe care asigurarea le ia sub protecţia sa;
b) existenţa unei comunităţi de risc, formată din totalitatea persoanelor fizice şi juridice
care, ameninţate de existenţa unor riscuri comune, acceptă să plătească sume de bani
sub forma primelor de asigurare, din care se vor acoperi pagubele produse de aceste
riscuri;
c) mutualitatea în suportarea pagubelor, care reprezintă un act de solidaritate umană,
potrivit căruia riscul este suportat şi acoperit în comun de către toate persoanele
cuprinse în asigurare (”toţi pentru unul şi unul pentru toţi”);
d) formarea şi utilizarea fondului de asigurare sub formă bănească;
e) evenimentul (producerea riscului) trebuie să fie întâmplător iar realizarea lui să nu
depindă de voinţa asiguratului, fie datorită faptului că acest lucru este imposibil (de ex.,
calamităţile naturale), fie că interesul asiguratului sau legea îl împiedică să îl provoace
(accidente, incendii, etc);
f) evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statisticomatematice, atât în
privinţa frecvenţei lui, cât şi a proporţiilor valorice ale fiecărui caz în parte. Aceste
trăsături redau esenţa conceptului de asigurare, fiind valabile pentru orice tip de
societate. Sunt considerate asigurări relaţiile care se caracterizează prin aceste
trăsături definitorii, iar fondurile de asigurare se formează în cadrul acestor relaţii.

4. Prezentați funcțiile de bază ale asigurărilor

Prin funcțiile sale, asigurarea își justifică rolul, menirea socială, direcțiile și
modalitățile de acțiune
După majoritatea specialiștilor, se consideră că asigurările îndeplinesc următoarele
funcţii:
1) Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de accidente
(vorbim de pagube în cazul asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă, denumite și
asigurări de daune) şi plata unor sume asigurate (în cazul asigurărilor de persoane),
atunci când în viaţa asiguraţilor intervin anumite evenimente. Funcţia de compensare a
pagubelor este funcția care a stat la baza apariţiei şi dezvoltării asigurărilor. Astfel,
asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la
repararea unor prejudicii pentru care asiguraţii răspund conform legii şi acordarea unor
sume de bani în cazul producerii unor evenimente privind viaţa şi integritatea oamenilor;
2) Funcţia de prevenire a pagubelor a apărut şi s-a dezvoltat îndeosebi după cel de-al
doilea Război Mondial şi ea se exercită pe două căi principale, şi anume: a) prin
finanţarea de către societăţile de asigurări a unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi
accidentelor (de ex., Trăsăturile caracteristice ale asigurărilor Prin funcțiile sale,
asigurarea își justifică rolul, menirea socială, direcțiile și modalitățile de acțiune 8
construirea de diguri de protecţie împotriva inundaţiilor, realizarea de lucrări de
împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea unor programe educaţionale pentru asiguraţi,
etc.); b) prin stabilirea unor condiţii de asigurare care să-l oblige pe asigurat la o
conduită preventivă permanentă (participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din
pagubă, obligaţia asiguratului pe linia eliminării sau limitării pagubelor, etc.).
3) Funcţia financiară apare ca urmare a decalajului de timp între momentul încasării
primelor de asigurare şi momentul plăţii despăgubirilor sau a sumelor asigurate, decalaj
important, îndeosebi în cazul asigurărilor de viaţă, dar şi a celorlalte categorii de
asigurări. Astfel, societăţile de asigurare concentrează temporar sume de bani foarte
importante pe care apoi le plasează pe piaţa capitalului (constituirea de depozite sau
disponibilităţi curente la bănci, acordarea de credite pe termen scurt sau efectuarea
unor diverse operaţiuni pe seama resurselor mobilizate) în scopul obţinerii unor venituri
suplimentare şi creşterii siguranţei afacerilor.
Asigurările reprezintă o componentă a sistemului financiar şi, ca atare, acestea
îndeplinesc și funcţiile generale ale finanţelor, şi anume: funcţia de repartiţie şi funcţia
de control.

5. Prezentați funcțiile asigurărilor, specifice finanțelor publice

Funcțiile generale ale finanțelor publice
1. Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul distribuirii şi redistribuirii Produsului
Intern Brut şi cunoaşte două faze distincte, dar organic legate între ele: constituirea
fondurilor de asigurare şi distribuirea acestora. Fondurile de asigurare se formează în
procesul de repartiţie a PIB din primele de asigurare provenite de la persoanele fizice şi
juridice cuprinse în asigurare. O primă relaţie este cea dintre asiguraţi şi asigurători
generată de încasarea primei de asigurare. În al doilea rând, funcţia de repartiţie a
asigurărilor se manifestă în procesul repartizării fondurilor de asigurare constituite în
scopul acoperirii pagubelor produse asiguraţilor de riscurile asigurate sau achitării
sumelor asigurate în cadrul asigurărilor de persoane. De asemenea, această funcţie se
manifestă şi în raporturile cu bugetul statului pe linia finanţării de către societăţile de
asigurare a unor acţiuni de prevenire a evenimentelor care generează nevoia asigurării,
ca şi prin obligaţiile fiscale pe care aceste societăţi le au faţă de bugetul statului, sub
forma unor impozite şi taxe.
2. Funcţia de control se manifestă atât în folosirea de către stat a asigurărilor ca mijloc
de identificare a unor cauze generatoare de pagube în economie, cât şi în controlul ce
se efectuează asupra modului de formare şi repartizare a fondurilor asigurate. În
literatura de specialitate nu s-a ajuns la un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte
funcţiile pe care le îndeplinesc asigurările, existând o diversitate de opinii. Asigurarea,
prin funcţiile sale, dobândeşte şi un rol social şi unul economic.

6. Descrieți rolul social și economic al asigurărilor

Rolul social și rolul economic al asigurărilor
Rolul social al asigurărilor. Asigurarea are ca scop, prin intermediul contribuţiilor vărsate
de către asiguraţi, să plătească indemnizarea acelora dintre ei care sunt victimele
evenimentelor nedorite. A garanta veniturile celor rămași după dispariţia prematură a
unui membru al familiei, a oferi mijloace pentru reconstituirea casei sau cumpărarea
unei alte locuinţe aceluia a cărui casă a fost distrusă de către un incendiu sau cutremur,
a asigura resurse financiare care să compenseze pierderile profesionale aceluia care,
din cauza unui accident, este în imposibilitatea de a munci, a da mijloace financiare
bolnavului sau rănitului pentru a fi îngrijit, reprezintă obiective fundamentale ale
asigurării, cu rol profund social.
Un alt aspect al rolului social al asigurării este incidenţa sa în supravieţuirea
întreprinderilor. Permiţând supravieţuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente
nedorite (incendiu, faliment al unui client debitor, răspundere civilă etc.) asigurarea îi
salvează pe angajaţi, precum şi locurile lor de muncă, cu toate implicaţiile, şi contribuie
la restabilirea relaţiilor sociale şi a celor de muncă.
Rolul economic al asigurărilor. În toate ţările, asigurările contribuie la crearea de Produs
Intern Brut prin valoarea adăugată adusă de societăţile de asigurări. În România
această contribuţie a fost de 1,16% la nivelul anului 2019 (destul de redusă comparativ
cu media țărilor din UE, unde este peste 6%). Asigurările apar şi pe piaţa muncii cu un
număr semnificativ de locuri de muncă. Asigurările participă la investiţiile pe piaţa
financiară prin fructificarea activelor pe care le constituie prin plasarea lor în titluri de
stat (sau obligațiuni guvernamentale, în proporție de 76,23%, în anul 2018), acţiuni
(deși în pondere redusă, de aproximativ 6%, incluzând și participarea la capitalul social
al companiilor), obligațiuni corporative (aproximativ 8% din total), depozite bancare (5%
din total), fonduri de investiții (1,6%) (ASF, 2018, p. 5). Plasarea acestor active se face
în funcţie de posibilităţile de fructificare, de prevederile legale privind nivelul lichidităţilor
ce trebuie asigurate şi proporţiile investiţiilor în diverse tipuri de active. Asigurările
îndeplinesc şi un rol de intermediar între asiguraţii care deţin resurse temporar
disponibile prin plata primelor de asigurare şi beneficiarii despăgubirilor sau a sumelor
asigurate. Atunci când se efectuează şi operaţii de reasigurare (cedări de prime sau
plăţi de indemnizaţii de asigurare în afara ţării), societăţile de asigurări influenţează şi
balanţa de plăţi a ţării. Asigurările oferă şi garanţia investiţiilor prin faptul că orice proiect
modern de investiţie, de dezvoltare necesită participarea asigurărilor, fără garanţia
cărora antreprenorul şi, mai ales, bancherul nu şi-ar risca fondurile necesare pentru
proiectul respectiv.
7. Prezentați cum sunt clasificate asigurările după modul de realizare a raporturilor
juridice între părți.
După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare sunt : asigurări
obligatorii şi asigurări facultative
Asigurarea obligatorie izvorăşte din interesul economic şi social al întregii colectivităţi şi
ea se introduce atunci când bunurile unui număr mare de persoane fizice şi juridice sunt
ameninţate de anumite riscuri, astfel încât fiecare deţinător al bunului respectiv ar avea
de suportat pagube la producerea evenimentelor asigurate. În cele mai multe ţări, ca şi
în ţara noastră, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă
pentru pagube produse din accidente de autovehicule (RCA).
în categoria asigurărilor obligatorii a fost inclusă, după îndelungi discuții și proiecte de
lege, şi asigurarea locuinţelor aparţinând persoanelor fizice pentru catastrofe naturale
(cutremur de pământ, alunecări de teren sau inundaţii). În alte ţări se întâlnesc şi alte
tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurările de răspundere civilă profesională.
Asigurarea facultativă are la bază acordul de voinţă dintre asigurător şi asigurat,
concretizat în contractul de asigurare, prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile
părţilor, precum şi toate celelalte elemente ale asigurării (riscuri, excluderi, primă de
asigurare, sumă asigurată, etc.).
8. Prezentați principalele deosebiri dintre asigurarea obligatorie și asigurarea facultative
Asigurarea obligatorie prezintă o serie de trăsături care o deosebesc de asigurarea
facultativă, şi anume:
a. În asigurarea obligatorie sunt cuprinse toate bunurile de acelaşi fel aparţinând
persoanelor fizice sau juridice, deci este o asigurare totală. Fiind totală, asigurarea
obligatorie exclude posibilitatea selecţiei riscurilor din partea societăților de asigurare,
permiţând o dispersare largă a acestora. Drept urmare, primele de asigurare sunt mai
reduse decât cele stabilite la asigurarea facultativă. Spre deosebire de asigurarea
obligatorie, asigurarea facultativă nu este totală, ea cuprinzând numai o parte din
bunurile de acelaşi fel.
b. Suma asigurată este stabilită prin lege, sub forma unor norme de asigurare (limite
maxime), ceea ce înseamnă că asigurarea obligatorie este o asigurare normată.
c. Spre deosebire de asigurarea facultativă, la care suma asigurată se diminuează de
fiecare dată cu despăgubirea acordată, la asigurarea obligatorie, la acordarea unei
despăgubiri nu se ţine seama de despăgubirile acordate anterior. Cu alte cuvinte,
asiguratul va fi despăgubit la fiecare apariţie a riscului asigurat, singura condiţie fiind ca
paguba să se încadreze în limitele menţionate de către lege.

9. Prezentați clasificarea asigurărilor după domeniul asigurării

După domeniul asigurării, deosebim: asigurări de bunuri, de persoane şi de răspundere
civilă
În cazul asigurării de bunuri, obiectul asigurării îl constituie bunurile evaluabile (o
construcţie, autovehicule, animale, etc.), care sunt expuse anumitor riscuri.
În cazul asigurării de răspundere civilă, numită şi asigurare de responsabilitate, obiectul
asigurării constă într-o valoare patrimonială egală cu despăgubirile pe care ar urma să
le plătească asiguratul, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane pentru
care răspunde potrivit legii. Asigurările de bunuri şi asigurările de răspundere civilă sunt
asigurări contra pagubelor, denumite şi asigurări de daune, având drept scop repararea
prejudiciului care ameninţă patrimoniul asiguratului. Drept urmare, aceste asigurări au
un caracter de despăgubire, denumit în limbajul asigurărilor, caracter indemnitar
Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică, viaţa şi integritatea sa, supuse
ameninţării unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea sau decesul. În cadrul
acestor asigurări, asiguratul sau beneficiarul asigurării are dreptul să primească
indemnizaţia de asigurare fără a exista vreo legătură cu prejudiciul suferit. Asigurările
de persoane au un caracter neindemnitar, reprezentând o măsură de prevedere sau de
capitalizare a unor sume de bani. Cu toate că la acest criteriu se face cel mai adesea
referire atunci când se vorbeşte despre tipurile de asigurări practicate, el nu are
caracter complet, întrucât mai există o categorie de asigurări, cea a asigurării riscurilor
financiare (care acoperă asigurarea riscului de neplată din partea debitorilor în caz de
incapacitate de plată a acestora, fiind denumită în clasele de asigurare de la noi din țară
”asigurări de credite și asigurări de garanții”) care nu se regăseşte clar în niciuna din
categoriile de mai sus. Totuşi, cei mai mulţi specialişti o includ în categoria asigurărilor
de bunuri.

10. Prezentați clasificarea asigurărilor după subiectele de asigurare

 În funcţie de subiectele raporturilor de asigurare, se disting asigurări directe şi asigurări
indirecte (reasigurări)
Specific asigurărilor directe este faptul că raporturile de asigurare se stabilesc nemijlocit
între asigurat şi asigurători, pe baza contractului de asigurare (facultativ sau în baza
legii). Tot asigurare directă este şi coasigurarea, în care există mai mulţi asigurători şi
un singur asigurat.
Spre deosebire de asigurările directe, reasigurarea (sau asigurarea indirectă) apare ca
un raport care se stabileşte de fiecare dată între două societăţi de asigurare, dintre care
una are calitatea de reasigurat, iar cealaltă de reasigurător. Reasigurarea are la bază
contractul de reasigurare prin intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurător
o parte din răspunderile asumate prin contractele sale luate în asigurare. Reasigurătorul
îşi asumă răspunderea de a participa la acoperirea pagubelor în limitele convenite în
contractul de reasigurare.

11. Care sunt principalele deosebiri dintre asigurările de viață și asigurările de non-
viață?
În statistica internaţională, asigurările sunt clasificate pe două mari clase: asigurări de
viaţă şi asigurări de non-viaţă. Deosebiri dintre asigurările de viaţă şi asigurările de non-
viaţă
Asigurări de viaţă Asigurări de non-viaţă
- se asigură în principal riscul de deces; - riscurile asigurate sunt diverse, iar riscul
de deces este acoperit numai în cazul
răspunderii civile faţă de terţi;
-decesul, ca risc asigurat, este un -producerea riscului asigurat este incertă,
eveniment sigur, însă momentul probabilă, posibilă;
producerii lui este incert
-în contractul de asigurare există - în contractul de asigurare există
obligatoriu trei persoane: asigurătorul, obligatoriu două persoane: asigurătorul şi
asiguratul şi beneficiarul, uneori şi asiguratul, uneori şi beneficiarul asigurării
contractantul asigurării; ce încasează contravaloarea
despăgubirii;
-nu sunt contracte de indemnizare sau de -sunt contracte de indemnizare sau de
despăgubire (caracter neindemnitar); plată a unor despăgubiri;
-beneficiarul poliţei este, de regulă, o -beneficiarul despăgubirii este, de obicei,
terţă persoană; una şi aceeaşi persoană cu asiguratul;
-stabilirea sumei asigurate ţine seama de -stabilirea sumei asigurate se face în
nevoia de protecţie şi de posibilităţile funcţie de valoarea reală a bunului în
financiare ale asiguratului momentul producerii riscului;
-în momentul producerii riscului asigurat, -suma pe care o datorează asigurătorul în
suma pe care asigurătorul o plăteşte momentul producerii riscului asigurat se
asiguratului se numeşte sumă asigurată; numeşte despăgubire şi este în limita
sumei asigurate, menţionată în contractul
de asigurare
-asigurătorul calculează rezerve -asigurătorul calculează rezerve tehnice
matematice (fondul asigurărilor de viaţă) din care se vor plăti despăgubirile de
din care se plătesc sumele asigurate; asigurare
-perioada de asigurare este relativ mare, -perioada de asigurare este, de obicei, de
pe termene de 5-20 de ani (sau chiar mai maxim 12 luni, cu posibilitatea reînnoirii
mult). contractului

12. Cum sunt clasificate asigurările în România conform Legii 32/2000?

La noi în ţară, pe baza Legii 32/2000, clasificarea asigurărilor cuprinde două categorii
de asigurări: asigurări de viaţă şi asigurări generale (asigurările de non-viață: asigurări
de bunuri, asigurări de răspundere civilă și asigurări de viață, altele decât cele de
persoane, precum asigurările de sănătate și accidente).
Potrivit reglementărilor ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), asigurările
generale (de non-viață) în România cuprind 18 clase de asigurări, numerotate astfel:
 Clasa I. Asigurări de accidente şi boală, inclusiv de muncă şi boli profesionale Clasa
II. Asigurări de sănătate;  Clasa III. Asigurări de mijloace de transport terestru, altele
decât cele feroviare;  Clasa IV. Asigurări de mijloace de transport feroviar;  Clasa V.
Asigurări de mijloace de transport aeriene;  Clasa VI. Asigurări de mijloace de
transport navale: maritime, fluviale, lacustre, canale navigabile;  Clasa VII. Asigurări de
bunuri în tranzit, inclusiv mărfuri transportate, bagaje şi orice alte bunuri;  Clasa VIII.
Asigurări de incendiu şi calamităţi naturale;  Clasa IX. Asigurări de daune la proprietăţi;
 Clasa X. Asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor (răspundere civilă auto
obligatorie şi carte verde);  Clasa XI. Asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de
transport aerian;  Clasa XII. Asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport
naval;  Clasa XIII. Asigurări de răspundere civilă generală;  Clasa XIV. Asigurări de
credite;  Clasa XV. Asigurări de garanţii;  Clasa XVI. Asigurări de pierderi financiare; 
Clasa XVII. Asigurări de protecţie juridică;  Clasa XVIII. Asigurări de asistenţă a
persoanelor aflate în dificultate.
Asigurările de viață prezintă următoarea structură a claselor de asigurare:  Clasa I -
asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare;  Clasa II - asigurări de
căsătorie şi naştere;  Clasa III – asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri
de investiţii;  Clasa IV - asigurări permanente de sănătate.
Conform legislaţiei europene în domeniu, adoptate şi de ţara noastră, la aceste 4 clase
s-au adaugat alte două clase suplimentare ca poliţe ataşate asigurărilor de viaţă, ce
reprezintă clasele I şi II ale asigurărilor generale, astfel:
 Clasa B1 – asigurări de accidente și de boală;  Clasa B2 – asigurări de sănătate.
Astfel, noile reglementări permit ca, o societate autorizată să practice asigurări de viaţă
să poată subscrie şi asigurări ale căror riscuri sunt aferente claselor B1 şi B2, fără a i se
impune deţinerea unei autorizaţii pentru asigurările generale

13. Care sunt principalii indicatori care măsoară dimensiunea pieței asigurărilor și ce
semnifică aceștia?
Statistica internaţională cu privire la principalii indicatori înregistraţi pe total piaţă de
asigurări şi în structură, pentru asigurări de viaţă şi asigurări de non-viaţă, reliefează
nivelul activităţii de asigurare pe pieţele de profil şi capacitatea de absorbţie a acestora.
Astfel, principalii indicatori ce caracterizează piaţa asigurărilor la nivel european la
nivelul anului 2019 (Swiss Re, 2020, pp. 26-37), respectiv primele brute încasate,
densitatea asigurării şi gradul de penetrare se prezintă astfel:
 - primele brute încasate - pe primele trei locuri se situează Marea Britanie, Franţa şi
Germania;
- după gradul de densitate, ce arată cât pătește în medie o persoană pentru
achiziționarea de asigurări pe parcursul unui an de zile și este calculat ca raport între
primele brute subscrise şi numărul populaţiei - ierarhia este ocupată de Elveția,
Danemarca și Irlanda, cu valori între 5900 şi 6850 USD/locuitor;
- gradul de penetrare al asigurărilor în PIB arată ponderea asigurărilor în PIB - exprimat
ca raport între primele brute subscrise (prescurtat PBS) şi PIB - pe primele trei locuri se
situează Danemarca, Marea Britanie și Finlanda, cu peste 10% prime brute de
asigurare în PIB al fiecărei țări.

14. Cum este caracterizată piața asigurărilor în România în perioada după 1948 până în
anul 1990?
O etapă distinctă a asigurărilor o constituie perioada după 1948, în care s-a instaurat
monopolul statului și în acest domeniu, prin naţionalizarea din 1948 a tuturor societăţilor
de asigurare, care au fost trecute în proprietatea statului. În paralel, şi în asigurări a
pătruns capitalul sovietic, creându-se societatea SOVROMASIGURARE în anul 1949
ce avea ca obiect de activitate contractarea asigurărilor facultative de bunuri şi
persoane.
În anul 1952 s-a creat Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS, care îşi desfăşura
activitatea sub conducerea Ministerului Finanţelor. ADAS a deţinut monopolul în
sectorul asigurărilor din ţara noastră aproape patru decenii. Nicio altă societate de
asigurări cu capital românesc sau străin nu a mai existat în România în această
perioadă. Obiectul de activitate al ADAS consta în practicarea tuturor tipurilor de
asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă prin efectul legii (obligatorii) şi pe
baze contractuale (facultative).
Ca atare, se poate concluziona că perioada 1948-1990 nu a cunoscut o dezvoltare şi
diversificare a activităţii de asigurare, întrucât mecanismul asigurărilor de stat nu a
determinat o competiţie care să stimuleze dezvoltarea acestei ramuri a economiei
naţionale.

15. Care sunt rezultatele principalilor indicatori care măsoară dimensiunea pieței
asigurărilor în România și cum este poziționată țara noastră în funcție de aceștia la
nivelul Europei?
România înregistrează rezultate destul de scăzute ale indicatorilor ce
caracterizează piaţa asigurărilor, astfel că se situează pe ultimul loc în Europa,
considerând gradul de penetrare a asigurărilor, şi pe ultimele trei locuri, considerând
gradul de densitate (înaintea Turciei și Ucrainei).
Pe perioada 2000-2019, ponderea asigurărilor de viaţă pe total piaţă a avut crescut de
la 16% la 18,5%
La nivel mondial, nivelul cel mai ridicat al primelor brute de asigurare în anul 2019 a fost
deţinut de către asigurările de non-viaţă în detrimentul celor de viaţă, de peste 53,7%
din total piaţă de asigurări (Swiss Re, 2020, p. 30). Pentru economia fiecărei ţări se
urmăreşte ca ponderea asigurărilor de viaţă să fie mai mare faţă de cea a asigurărilor
de non-viaţă, întrucât acestea participă la oferta de împrumut pe piaţa financiară prin
fructificarea rezervelor pe care le constituie sub forma investirii lor în depozite bancare,
bonuri de tezaur, acţiuni, obligaţiuni, acordarea de împrumuturi asiguraţilor în contul
sumelor asigurate la asigurările de viaţă şi sub alte forme de plasament. Plasarea
acestor rezerve se face în funcţie de posibilităţile de fructificare, de prevederile legale
privind nivelul lichidităţilor ce trebuie asigurate şi proporţiile investiţiilor în diverse tipuri
de active.
Gradul de penetrare a asigurărilor în România (ponderea asigurărilor în PIB) a atins
nivelul de 1,16% la finele anului 2019, în scădere faţă de anii anteriori .
Indicatorul densitatea asigurărilor sau cât pătește în medie o persoană în România
pentru achiziționarea de asigurări pe parcursul unui an de zile, la finele anului 2019, a
fost de 598 lei/locuitor, adică aproximativ 120 euro/locuitor, reprezentând aproximativ
1,28% din salariul mediu brut anual (ASF, 2020, p. 7). Sectorul asigurărilor de viață a
fost mai afectat de criza economică decât asigurările generale, populația confruntându-
se cu scăderea nivelului de trai, cu creșterea șomajului și, nu în ultimul rând, cu
scăderea încrederii în produsele de asigurare. Pentru riscurile asigurate prin
contractelor încheiate, în momentul producerii unor daune asigurate asigurătorii achită
asiguraţilor sume reprezentând indemnizaţii de asigurare. Alături de societăţile de
asigurare, pe piaţa asigurărilor se regăsesc şi brokerii în asigurări, cu rol de
intermediere în asigurări. La finele anului 2019, numărul brokerilor de asigurare a fost
de 298.

16. Care sunt principalele prevederi ale celor 3 legi care au adus schimbări notabile pe
piața asigurărilor în România? (enumerare, fără descriere în cadrul acestui subiect)
1. Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor de
asigurare-reasigurare;
2. Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România;
3. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor.
Acestea au fost revizuite periodic cu modificările şi completările ulterioare, la care se
adaugă şi o serie de hotărâri guvernamentale şi norme prudenţiale.

17. Care sunt principalele societăți care pot exercita activități de asigurare în România,
în
prezent?
Societăţile comerciale din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor se constituiau cu avizul
prealabil al Oficiului de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare (OSAAR)
din Ministerul Finanţelor. OSAAR a fost înfiinţat pentru supravegherea aplicării
dispoziţiilor legale cu privire la activitatea de asigurare, în scopul prevenirii stării de
insolvabilitate a societăţilor de asigurare şi apărării drepturilor asiguraţilor, având şi
dreptul de a suspenda autorizarea de funcţionare pentru unele societăţi de asigurări.
Locul acestuia a fost preluat în anul 2001 de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor (CSA), fiind înlocuită de Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF),
începând cu anul 2013.
O altă noutate a reprezentat-o şi înfiinţarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
(CSA), care a înlocuit OSAAR. În prezent, începând cu aprilie 2013, CSA a fost reunită,
alături de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și Comisia Națională
de Valori Mobiliare, în Autoritatea de Supraveghere Financiară, ASF.
18. Care sunt principalele atribuții ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF)?
Atribuţiile ASF-Sectorul Asigurărilor sunt:
- avizarea actelor normative din domeniul asigurărilor;
-supravegherea situaţiei financiare a asigurătorilor;
-efectuarea de controale asupra activităţii asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;
-aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător, ş.a.
-ASF autorizează asigurătorii pe baza unor documente specifice, cu îndeplinirea unor
condiţii menţionate în lege legate de activitate, limite de capital, marjă de solvabilitate,
rezerve, calcule actuariale.

19. Ce categorii de rezerve tehnice trebuie să constituie societățile de asigurare ce

desfășoară activități de asigurările generale?
Conform reglementărilor în vigoare, societăţile de asigurare au obligaţia de a
constitui rezerve tehnice la un nivel care să ofere siguranţă absolută că, în cazul
producerii riscurilor asumate prin contractele de asigurare încheiate, vor avea
capacitatea de a plăti indemnizaţiile de asigurare. Pentru asigurătorii care practică
asigurări generale. reglementările impun a se constitui de către societăţile de asigurări
următoarele categorii de rezerve tehnice :
 rezerve de prime, care se calculează lunar prin însumarea cotei părţi din primele nete
subscrise aferente perioadei neexpirate contractelor de asigurare;
 rezerva de daune se creează şi se actualizează lunar în baza estimărilor privind
avizările de daune primite de asigurător astfel încât fondul creat să fie suficient pentru
acoperirea acestor despăgubiri;
 rezerve de daune neavizate se creează şi se ajustează cel puţin la încheierea
exerciţiului financiar, pe baza estimărilor asigurătorului, a datelor statistice sau a
calculelor actuariale pentru daunele neavizate;  rezerva de catastrofe se creează prin
aplicarea lunar a unui procent de minim 5% asupra volumului de prime brute aferente
contractelor care acoperă riscuri catastrofale şi este destinată acoperirii despăgubirilor
aferente daunelor de natură catastrofală;
 rezerve pentru riscuri neexpirate se calculează pe baza estimării daunelor ce vor
apărea după închiderea exerciţiului financiar aferente contractelor de asigurare
încheiate înainte de această dată;
 rezerve de egalizare se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile pentru
constituirea surselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi
nefavorabile

20. Ce reprezintă rezerva matematică?

În sectorul asigurărilor de viaţă, rezervele tehnice se determină în funcţie de
calculele actuariale şi de tipul produselor de asigurare, cea mai importantă rezervă fiind
rezerva matematică. Rezerva matematică are la bază calcule actuariale şi se
administrează distinct de rezervele de prime aferente altor asigurări şi reasigurări.
Definiție: Rezerva matematică reprezintă o parte din primele de asigurare
constituite ca rezervă pe care societatea de asigurare o creează pentru a putea plăti
sumele asigurate, indiferent de momentul în care se produce evenimentul asigurat. Este
necesar să se cunoască în permanenţă mărimea rezervei matematice, pentru ca suma
respectivă să poată fi fructificată cu dobândă compusă, deoarece venitul aferent
acesteia a fost luat în calculul primei nete.

21. Care sunt principalele schimbări (măsuri) întreprinse de către Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor (CSA), devenită în prezent ASF, pentru adaptarea limitelor
de acoperire la asigurarea RCA corespunzătoare celor din UE?
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), devenită în prezent Autoritatea
de Supraveghere Financiară (ASF), a realizat o serie de actualizări ale reglementărilor
din domeniul asigurărilor în vederea aderării la UE în anul 2007, astfel că, transpunerea
în practică a acestor reglementări, a vizat rezolvarea mai multor aspecte, precum:
1.Potrivit angajamentelor asumate faţă de UE, CSA a transpus în legislaţia
românească directivele europene referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere
civilă auto (RCA) şi fondurile de protecţie aferente. O cerinţă ce trebuia realizată a fost
majorarea limitelor de răspundere civilă auto cel puţin la nivelul limitelor minime de
despăgubire stabilite în Spaţiul European, respectiv de 1 mil. euro pentru daune
materiale şi 5 mil. euro/persoană pentru vătămări corporale sau decese, începând cu
anul 2012, majorate începând cu anul 2017 la 1,22 milioane euro pentru daune
materiale și de 6,07 milioane euro pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru
prejudicii fără caracter patrimonial (daune morale), menținute și în prezent (2020)
Cerinţele UE în domeniul asigurărilor obligatorii RCA se referă la existenţa legislaţiei şi
mecanismelor care să asigure că orice proprietar de autovehicul încheie obligatoriu o
asigurare RCA care să fie valabilă pe tot Spaţiul Economic European, plus Elveţia.
Începând cu anul 2010, poliţele RCA sunt emise numai în sistem electronic, încărcate
automat în baza de date CEDAM (https://asfromania.ro/consumatori/baza-de-
datedevenită în prezent baza de date AIDA (Administrare Istoric Date Asigurați),
administrată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR).

22. Care sunt principalele schimbări întreprinse de CSA, devenită în prezent ASF,
pentru implementarea sistemului bonus-malus în domeniul asigurării RCA?
3.ASF urmăreşte implementarea sistemului bonus-malus în practica asigurării de
răspundere civilă auto începând cu 1 ian. 2010 şi a constatului amiabil, începând cu 1
ian. 2009 (neimplicarea poliţiei în cazul accidentelor auto fără victime – considerate
accidente uşoare - şi raportarea de către asiguraţi a accidentelor direct la asigurători).
Sistemul bonus-malus este construit ca o extensie a fostei baze de date CEDAM,
devenită în prezent AIDA - de înregistrare a poliţelor RCA şi confruntare cu parcul auto
naţional. Inițial, proiectul CEDAM a permis ca, de la 1 august 2008, autovehiculele
româneşti să circule în ţările din UE fără verificarea la graniţă a poliţei RCA, care, de la
1 ianuarie 2007, acoperă riscurile produse pe întreg teritoriul UE.
Sistemul bonus-malus prevede că, la momentul încheierii unei poliţe de asigurare, se
va ţine cont şi de conduita rutieră în sensul bonificării acelor conducători auto care nu
au înregistrat evenimente rutiere (diminuări ale primei de asigurare datorate), respectiv
penalizării celor care au provocat daune (majorări ale primei de asigurare datorate.
Sistemul are 8 clase de bonus şi 8 clase de malus. Clasa B0 corespunde primei de
bază (100%). Clasa B8 corespunde „bonusului” maximal (50% reducere a primei de
asigurare de bază), iar clasa M8 este cea a „maluxului” maximal (creșterea primei de
asigurare cu 80%). Un an fără accident permite urcarea unei clase de bonus, putându-
se ajunge în clasa maximă de bonus în 8 ani. Pentru fiecare an de asigurare în care
există unul sau mai multe evenimente, se coboară cu două clase de malus.
ASF pune la dispoziția persoanelor o ”aplicaţie online pentru identificarea clasei de
bonus-malus” https://www.aida.info.ro/ro/bonus-malus.
În cazul accidentelor în care s-a constatat că a existat culpa comună, ambii şoferi vor fi
penalizaţi prin majorarea primei RCA pentru anul următor.
În situaţia în care un asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, se aplică
aceeași clasă (cea mai favorabilă asiguratului) a sistemului Bonus-Malus pentru fiecare
vehicul. Pentru persoanele juridice, se aplică distinct clasa de bonusmalus pentru
fiecare autovehicul în parte.
Sistemul bonus-malus îi determină pe asiguraţi să ia măsuri de prevedere şi să fie
interesaţi să plătească prime de asigurare cât mai mici. Acest sistem poate fi extins şi la
alte clase de asigurări, îndeosebi la asigurările mijloacelor de transport.

23. Descrieți ce este și care sunt principalele acoperiri ale Fondului de Protecţie a
Victimelor Străzii în România?
2) Fondul de protecţie a victimelor străzii (FPVS) despăgubeşte cetăţenii rezidenţi în
România pentru prejudiciile suferite ca urmare a accidentelor de circulaţie produse pe
teritoriul României de autovehicule care nu sunt asigurate sau ca urmare a accidentelor
de circulaţie în care autorul rămâne neidentificat. În ţara noastră, FPVS a fost înfiinţat
încă din anul 1996, însă, începând cu anul 2006, acesta a fost reglementat la fel ca în
toate Statele Membre ale UE. Începând cu luna aprilie 2017, FPVS a fost desfiinţat ca
asociație de sine stătătoare (distinctă), atribuţiile acestuia fiind preluate de către Biroul
Asigurătorilor Auto din România (BAAR). ”Astfel, FPVS a devenit Direcţie în cadrul
BAAR, păstrându-şi toate atribuţiile, printre care şi aceea de Organism de Plată a
Despăgubirilor” (https://www.baar.ro/fpvs/).
Potrivit legii, au dreptul să beneficieze de despăgubiri din FPVS persoanele
prejudiciate prin accidente de vehicule, atunci când :
- vehiculul care a produs accidentul a rămas neidentificat, caz în care: se acordă
despăgubiri numai pentru vătămări corporale sau deces; dacă a rezultat decesul unei
persoane sau dacă vătămările corporale necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai
mult de 60 de zile, se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale (cu aplicarea unei
franșize de 500 euro);
- vehiculul care a produs accidentul nu era asigurat RCA la data accidentului, caz în
care se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări
corporale sau decese.
Cererea de despăgubire se depune direct la sediul BAAR sau pe siteul BAAR
(https://www.baar.ro/fpvs/organism-de-plata-adespagubirilor/). Persoana prejudiciată
beneficiază de despăgubiri din Fond în aceleaşi limite şi aceleaşi condiţii ca şi o
persoană prejudiciată de un vehicul care are asigurare RCA valabilă. O persoană
prejudiciată nu poate apela la Fond dacă poate fi despăgubită în baza unor asigurări
facultative.
În Statele Membre ale UE, această reglementare funcţionează încă din anul 1988 şi
este armonizată la nivel comunitar. În general, în toate statele din Spatiul Economic
European şi Elveţia, fondul din care se despăgubesc prejudiciile create de autovehicule
neautorizate se numeşte Fond de Garantare, doar Italia având un nume similar cu cel
din România – Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

24. Prezentați măsurile întreprinse de ASF cu privire la cerințele de solvabilitate ale

societăților de asigurări și includerea în asigurarea obligatorie a asigurării locuințelor
aparținând persoanelor fizice.
Solvabilitatea societăților de asigurări
4) In condiţiile liberei circulaţii a serviciilor, protecţia intereselor asiguraţilor furnizată
de asigurători trebuie să fie aceeaşi, ceea ce înseamnă că cerinţele de solvabilitate - ca
principal instrument de protecţie - trebuie să fie aceleaşi pentru toate societăţile de
asigurare din Uniunea Europeană. Actualul regim de solvabilitate a fost creat în anii '70,
fiind actualizat relativ recent, ca parte a proiectului Solvency II, al cărui scop este de a
determina dacă se impun mai multe schimbări fundamentale ale regimului de
solvabilitate, o abordare orientată spre risc. Acest regim ţine seama atât de riscurile la
care este supus asigurătorul, de gradul de dezvoltare a pieţei, de managementul
activelor în corelaţie cu pasivele, cât şi de activitatea de reasigurare.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei societăţi de asigurare de a-şi acoperi în orice
moment obligaţiile curente şi viitoare pe care şi le-a asumat prin contractele încheiate
cu asiguraţii, reprezentând un instrument de supraveghere care poate semnala apariţia
unor dificultăţi financiare ale societăţii În România, regimul de solvabilitate Solvency II
se aplică începând cu 1 ian. 2016, iar în Uniunea Europeană, încă de la 1 ianuarie
2013.