Sunteți pe pagina 1din 12

BAZELE ACTIVITĂȚII INFORMATIVE

(SANCȚIUNI PRINCIPALE, SANCȚIUNI COMPLEMENTARE ȘI


MĂSURI TEHNICO-ADMINISTRATIVE, ÎN DOMENIUL TRAFICULUI
RUTIER)
Student: CIOROGARIU FLORIN-DANIEL
Grupa: 104
E-mail: dani_ciorogariu@yahoo.com
Telefon: 0720932718

Secțiunea I: MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI


Am ales să abordez tema ,,Sancțiuni principale, sancțiuni
complementare și măsuri tehnico administrative în domeniul traficului
rutier întrucât consider că este o temă foarte importantă deoarece se
referă la prevederile legale care se aplică în cazul săvârșirii unor fapte
care încalcă normele existente în traficul rutier, norme care trebuie
respectate cu strictețe pentru siguranța tuturor.
În cadrul acestui referat voi vorbi despre fiecare sancțiune care se
aplică în domeniul traficului rutier, adică sancțiunile princiale și
sancțiunile complementare precum și despre măsurile tehnico
administrative, evidențiind cazurile în care se dispune aplicarea
acestora.
Secțiunea II: STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR
LEGATE DE TEMĂ
Analizând cu atenție legislația în vigoare am constatat faptul că în
momentul de față există un cadru legislativ bine conturat în ceeea ce
privește aplicarea sancțiunilor principale, complementare dar și
măsurilor tehnico administrative.
Astfel prezentarea pe larg a acestor categorii de sancțiuni dar și a
măsurilor tehnico-administrative o regăsim în Ordonanța de urgență
nr.195 din 12 decembrie 2002 privind Circulația pe drumurile publice
cu modificările și completările ulterioare actualizată la 15 aprilie
2021, precum și în Hotărârea 1391 din 2006 actualizată în 2020 –
Hotărârea Guvernului 182/2020 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind
circulația pe drumurile publice.
Secțiunea III: DEZVOLTAREA APROFUNDATĂ A TEMEI
PORTOFOLIULUI
1. Sancțiunile principale

a) Avertismentul
Avertismentul este sancțiunea principală care se poate aplica
oricând consideră agentul constatator cu sau fără puncte de penalizare
sau puncte amendă, un punct de amendă fiind echivalentul a 10% din
salariul minim brut pe țară.
Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a
contravenientului însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile
legale. Punctele amendă se aplică în proporție diferită în funcție de
gravitatea faptelor săvârșite de câtre persoanele fizice existând cinci
clase de puncte dispuse în ordine crescătoare în raport cu faptele
săvârșite. Astfel clasa I presupune aplicarea între 2 și 3 puncte de
amendă, clasa a II- a prevede aplicarea între 4 și 5 puncte de amendă,
clasa a III-a , de la 6 la 8 puncte de amendă, clasa a IV-a de la 9 la 20
puncte de amendă, iar clasa a V-a de la 21 la 100 puncte de amendă.
Se vor aplica între 20 și 100 puncte de amendă numai persoanelor
juridice pentru neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile
conform standardelor în vigoare, precum și neluarea măsurilor de
înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă.
2. Sancțiunile complementare
Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea
unei stări de pericol și preîntâmplinarea săvârșirii altor fapte prevăzute
de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și
sancțiunea principal a amenzii sau a avertismentului.
Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele:
- Aplicarea punctelor de penalizarea;
- Suspendarea dreptului de a conduce autovehicule;
- Confiscarea;
- Imobilizarea vehiculului;
- Radierea specială care intervine în caz de neplată a asigurării în
termen de 30 de zile de la depistarea în trafic;
- Suspendarea certificatului de înmatriculare prevăzut în OUG nr.
189/2005;
- Radierea specială prevăzută în OUG nr. 189/2005,
În cele ce urmează voi trata fiecare sancțiune complementară în
parte în vederea evidențierii situațiilor în care se impune aplicarea
acesteia.
a) Aplicarea punctelor de penalizare
În cazul în care se vor încălca anumite norme la regimul circulației
se va dispune pe lângă sancțiunea principală și aplicarea unei sancțiuni
complementare, aplicându-se astfel și un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte
de penalizare.
Astfel când pentru fapta săvârșită legea prevede și aplicare
punctelor de penalizare, agentul constatator are obligația să le înscrie
în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Punctele de penalizare se înscriu în evidența conducătorilor de
autovehicule sau tramvaie de câtre serviciul poliției rutiere pe raza
căruia a fost constatată fapta. Atunci când instanța competentă prin
hotărâre judecătorească râmasă irevocabilă a dispus anularea
procesului verbal de constatare a contravenției, serviciul poliției
rutiere pe raza câruia a fost săvârșită fapta radiază din evidență
punctele de penalizare aplicate.
Aplicarea numărului de puncte de penalizare este raportată la
gravitatea faptei săvârșite, astfel pentru depășirea vitezei maxime
admise de lege se va proceda la aplicarea următoarelor sancțiuni
complementare, în acest sens se vor aplica între 2 și 3 puncte amendă
în cazul depășirii vitezei cu 10 km/h la care se adugă și încă două
puncte de penalizare în cazul depășirii vtezei între 10 și 20 de km/h.
Se vor aplica între 4-5 puncte de amendă la care se adaugă și 3
puncte de penalizare în cazul depășirii viteze cu 21 – 30km/h.
Se va dispune aplicarea între 6-8 puncte de amendă la care se
adaugă încă 4 puncte de penalizare în cazul depășirii 31-40 km/h.
Se vor aplica între 9 și 20 de puncte amendă plus încă 6 puncte de
penalizare dacă se depășește viteza legală cu 41-50 km/h, iar în cazul
depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 km/h se va dipune reținerea
permisului de conducere.
Dincolo de situațiile în care depășirea vitezei admise impune
aplicarea punctelor amendă și a punctelor de penalizare, există și alte
situații care impun aplicarea acestor sancțiuni, acestea fiind:
Se va dispune aplicarea între 2 și 3 puncte de amendă în cazul
nerespectării obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a
direcției, dar și în cazul nerespectării circulației pietonilor.
Se vor aplica între 4-5 puncte de amendă în cazul lipsei trusei
medicale, triunghiurilor reflectorizante și stingătorului pentru incendii,
omologate. Se va dispune aplicarea a 4-5 puncte de amendă la care se
vor adăuga încă 3 puncte de penalizare în cazul pătrunderii într-o
intersecția atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată.
Se va proceda la aplicarea între 6 și 8 puncte amendă în cazul
nereducerii vitezei, iar la aceste puncte de amendă se vor aplica și 4
puncte de penalizare în cazul tamponării, neacordării priorității,
depășirilor neasigurate și nerespectării culorii roșii a semaforului.
Vor fi aplicate între 9 și 20 de puncte amendă în cazul
necomunicării de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la
cererea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat
vehiculul spre a fi condus la care se vor adăuga și 6 puncte de
penalizare în situația refuzului de a permite imobilizarea vehiculului
sau verificarea tehnică a acestuia.
b) Suspendarea dreptului de a conduce autovehicule
Suspendarea dreptului de a conduce autovehicule se aplică pe
perioade diferite de timp, poate varia între 30 de zile, 60 de zile și 90
de zile această perioadă fiind raportată la gravitatea faptei săvărșite.
În cele ce urmează voi trata în parte fiecare perioadă pentru care se
impune măsura suspendării evidențiind cauzele care stau la baza
aplicării acesteia.
Suspendarea dreptului de a conduce autovehicule intervine pentru o
perioadă de 30 de zile în următoarele situații.
- În cazul depășirii coloanelor de vehicule în așteptare la semafor
roșu sau la trecerea căii ferate;
- În situația neacordării priorității;
- În cazul nerespectării culorii roșii a semaforului;
- În caz de depășire neasigurată;
- În caz de nerespectare a semnalelor, dispozițiilor sau a indicațiilor
polițistului rutier;
- Pentru neprezentarea în interval de 24h la poliție/constat amiabil;
- Pentru ținerea în mână, folosirea cu mâinile în orice mod aflate în
mișcare a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil
prevăzut cu funcția de înregistrare sau redare text, foto sau video,
concomitant cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor;
Cumulat cu suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile
se vor aplica și 15 puncte de penalizare care se vor prescrie doar în
termen de 6 luni de la aplicarea acestei măsuri.
Se va dispune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe
o durată de 60 de zile în situația săvărșirii următoarelor fapte:
- Nerespecatrea regulilor de prioritate, depășire, nerespectarea
culorii roșii a semaforului precum și în caz de producere a unor
avarii sau pagube materiale;
- În caz de nerespectare a interdicției temporare de circulație pe un
anumit drum public;
- Pentru nerespectare/intercalare coloană oficială;
- Pentru efectuarea circulației pe sens opus, exceptând manevra de
depășire.
Suspendarea dreptului de a conduce pentru o durată de 90 de zile
va fi dispusă în următoarele condiții:
- Conducerea sub influența alcoolului;
- Conducerea vehiculului cu deficiențe periculoase la sistemul de
frânare sau la mecanismul de direcție;
- În caz de neoprire la calea ferată cu bariere, semibariere, semnale
roșii sau sonore în funcțiune.
- Pentru depățirea vitezei legale admise cu 50 de km/h;
- Pentru deținerea, utilizarea sau montarea SLS.

c) Confiscarea
Confiscarea se dispune de către poliția rutieră prin proces-verbal de
constatare a contravenției odată cu aplicarea sancțiunii amenzii.
Sunt supuse confiscării:
- mijloacele speciale de avertizare luminoase și sonore deținute,
montate și folosite ilegal;
- dispozițivele care perturbă funcționarea mijloacelor tehnice de
supraveghere a traficului;
- plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu
corespund standardelor în vigoare și care sunt montate pe
vehicule;

d) Imobilizarea
Imobilizarea unui vehicul presupune scoaterea acestuia în afara
părții carosabile pe acostament sau cât mai aproape de marginea
drumului și punerea lui în imposibilitate de mișcare prin folosirea unor
dispositive tehnice sau a altor mijloace de blocare.
Aplicarea sancțiunii de imobilizare a vehiculului intervine în cazul
în care vehiculul deteriorează drumul public sau afectează mediul, ori
prezintă deficiențe periculoase la sistemul de frânare ori la
mecanismul de direcție.
De asemenea imobilizarea se aplică în cazul încălcării regulilor
referitoare la transportul mărfurilor ori cu gabarite și/sau mase
depășite.
Imobilizarea se va mai dispune și în cazul în care vehiculul nu are
montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare/înregistrare sau în
situația în care vehiculul este neînregistrat sau neînmatriculat ori
numerele de înmatriculare sau de înregistrare sunt false sau există date
sau indicii asupra existenței unei fapte de natură penală.
Imobilizarea poate fi dispusă și din cauze care țin de conducătorul
vehiculului, astfel se va trece la imoblizarea vehiculului în cazul în
care conducătorul refuză să se legitimeze, sau conducătorul nu
respectă timpii de conducere și de odihnă prevăzuți de lege, ori se află
sub influența băuturilor alcoolice sau a produselor psihoactive.
Imobilizarea se mai poate dispue și în situația în care conducătorul
ori unul dintre pasageri săvârșește o infracțiune sau este urmărit pentru
săvârșirea unei infracțiuni.
Măsuri tehnico-administrative
Măsurile tehnico-administrative care se pot aplica sunt următoarele:
- Reținerea sau retragerea permisului de conducere
- Reținerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de
înregistrare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare
- Anularea permisului de conducere
- Ridicarea vehiculelor
În cele ce urmează voi trata fiecare măsură tehnico-administrativă
în parte expunând faptele care conduc la aplicarea acesteia.
a) Reținerea sau retragerea permisului de conducere
În virtutea articolului 189 alineatul 1 din Regulamentul de aplicare
a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația
pe drumurile publice se menționează faptul că ,,Polițistul rutier este
obligat ca atunci când verifică documentele unui conducător de
autovehicul sau tramvai, să urmărească dacă există concordanță între
datele înscrise în actul de identitate și cele din permisul de conducere.
În cazul în care se constată neconcordanțe referitoare la nume,
prenume, precum și în cazul în care termenul de valabilitate a expirat,
polițistul rutier este obligat să rețină permisul de conducere și să
elibereze dova înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație de 15 zile"
Reținerea permisului de conducere mai intervine în cazul în care
conducătorul de autovehicul prezintă o valoare a concentrației de
alcool pur în aerul expirat de 0,40 mg/l ca urmare a testării cu un
mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, eliberând-se dovada
înlocuitoare fără drept de circulație, dacâ nu dorește recoltarea
probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul în care
conducătorul autovehiculului dorește recoltarea probelor biologice în
vederea stabiliri alcoolemiei, acesta va fi însoțit de polițistul rutier la
cea mai apropiată instituție medicală autorizată sau instituție medico-
legală, în urma recoltării urmând a i se elibera o dovdadă înlocuitoare
cu drept de circulație pentru cel mult 15 zile, a cărei valabilitate intră
în vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de probe
biologice.
De asemenea în cazul unei persoane declarată inaptă din punct de
vedere medical de către o instituție medicală autorizată se va dispune
retragerea permisului de conducere de către serviciul poliției rutiere pe
raza căruia își desfășoară activitatea medicul de familie care are în
evidență persoana respectivă. În acest caz măsura retragerii permisului
de conducere va fi dispusă de către Șeful serviciului poliției rutiere,
permisul de conducere urmând a fi păstrat până la încetarea cauzelor
pentru care a fost retras.
Reținerea pe loc a permisului de conducere mai intervine și în cazul
cumulării a cel puțin 15 puncte de penalizare.
În cazul unui accident cu victime se va aplica măsura reținerii
permisului de conducere pentru o durată de 90 de zile.
Reținerea permisului de conducere se impune pe o durată de 30 de
zile în cazul săvârșirii uneia din următoarele fapte:
- depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a
semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată;
- neacordarea priorității de trecere în cazul pietonilor angajați în
traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special
amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a
autovehiculului sau tramvaiului sau în cazul neacordări priorității
de trecere vehiculelor care au acest drept.
- nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, a
semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu.
- obligația de a se prezenta în 24 de ore la poliție pentru constatare
amiabilă în cazul unui accident soldat numai cu pagube.
Reținerea permisului de conducere se va aplica pentru o durată de
60 de zile în următoarele cazuri:
- nerespectarea priorității de trecere, depășirii sau culorii roșu a
semaforului, dacă din această cauză s-a produs un accident de
circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau altor
pagube materiale;
- nerespectarea interdicției temporare de circulație impuse pe un
anumit segment al drumului public;
- nerespectarea trecerii unei coloane oficiale sau intercalarea unei
astfel de coloane;
- efectuarea circulației pe sens opus, exceptând cazul în care se
efectuează regulamentar manevra de depășire;
Reținerea permisului de conducere pentru o durată de 90 de zile se
va aplica în situația săvârșirii următoarelor fapte:
- conducere sub influența băuturilor alcoolice
- conducerea unui vehicul cu defecțiuni periculoase la sistemul de
frânare sau la mecanismul de direcție;
- neoprirea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele
sunt coborâte sau în curs de coborâre sau cand semnalele cu lumini
roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.
- depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe
sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte
autovehiculul condus;
- montarea, utilizarea, deținerea SLS.
A doua măsură tehnico-administrativă care poate fi aplicată se
referă la reținerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de
înregistrare și a plăcuțelor cu numărul de înamtriculare sau de
înregistrare.
Reținerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de
înregistrare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare poate interveni în una din următoarele situații:
- atunci când se identifică existența unor probleme grave la sistemul
de frânare sau la sistemul de schimbare a direcției.
- în caz de nerespectare a unor norme tehnice legate de transportul
unor produse în siguranță;
- în cazul existenței unor defecțiuni majore, periculoase la lumini;
- în situația în care plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate
dispozitive de iluminare neomologate.
- reținerea sau retragerea certificatului de înamtriculare intervine în
cazul în care datele cuprinse în conținutul acestuia nu sunt identice
cu caracteristicile tehnice ale vehiculului.
- dacă vehiculul nu a fost radiat din circulație în cazurile prevăzute;
- în caz de lipsă RCA;
- în cazul lipsei anvelopelor de iarnă sau a dispozitivelor omologate,
precum și în cazul existenței unor anvelope cu alte dimensiuni sau
caracteristici decât cele prevăzute sau care prezintă tăieturi sau
rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legală;
- dacă nu a fost efectuată inspecția tehnică periodică valabilă sau
aceasta a fost anulată;
- dacă înmatricularea vehiculului este suspendată;
- în caz de lipsă a dotărilor obligatorii pe autovehicule școală;
- la depistarea vehiculului care nu are montată una dintre plăcuțe;
- în cazul în care vehiculul are lipsă unele elemente ale caroseriei
sau aceasta se află într-o stare avansată de degradare;
- dacă elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare
prezintă uzuri pronunțate sau nu sunt compatibile.
- dacă se constată existența unor scurgeri semnificative de lubrifiant
sau carburant;
- în cazul în care vizibilitatea în timpul mersului este restrânsă sau
estompată din cauza parbrizului, lunetei sau geamurilor laterale, a
unor afișe sau reclame publicitare, a unor folii neomologate și/sau
nemarcate corespunzător ori a unor accesorii;
- existența unor afișe, înscrisuri sau reclame, pe partea frontală sau
posterioară care diminuează eficacitatea dispozitivelor de
iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de
înmatriculare;
- dacă zgomotul în mers sau staționare depășește limita legală
adimsă sau motorul emite noxe poluante peste limita legală
admisă;
Astfel, la articolul 98 alin.1 din Regulamentul de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe
drumurile publice se stipulează faptul că ,,în cazurile prevăzute de
lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier, sau după caz,
polițistul de frontieră reține certificatul de înamtriculare sau de
înregistrare ori plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de
circulație, după caz", ceea ce înseamnă că în situația în care se
constată existența unui din cazurile enumerate mai sus polițistul rutier
sau polițistul de frontieră va dispune reținerea certificatului de
înamtriculare sau de înregistrare sau a plăcuțelor cu numărul de
înmatriculare sau de înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare care
conferă drept de circulație sau ridică acest drept.
La art. 200, alineatul 1 din cadrul Regulamentul de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe
drumurile publice se stabilește faptul că ,,în cazul în care legea
prevede aplicarea măsurii tehnico-administrative a retragerii
plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare,
conducătorul vehiculului va fi obligat să demonteze și să predea
plăcuțele agentului contatator care a dispus măsura. La alineatul 2 din
cadrul aceluiași articol se stabilește că în ipoteza în care conducătorul
vehiculului refuză să predea plăcuțele, agentul constator va demonta el
însuși plăcuțele în prezența unui martor, toate acestea urmând a fi
consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Anularea permisului de conducere
În conformitate cu prevederile articolului 114 alin.1 din Oronanța
de Urgență a Guvernului privind circulația pe drumurile publice,
anularea permisului de conducere se dipune în următoarele cazuri:
- titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre
judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat
uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a
nerespectării regulilor de circulaţie;
- titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre
judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334
alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin.
(2), (3) şi (4) din Codul penal.
- titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre
judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii
dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă
prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal.
- permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie
constatată de instanţa competentă.
- permisul de conducere a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat
sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la
regimul circulației pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat
printr-o hotărâre judecătoarească definitivă.

Anularea permisului de conducere mai intervine și în cazul în care titularul


acestuia a decedat.

Anularea permisului de conducere se dispune de câtre șeful serviciului poliției


rutiere pe raza căruia a fost constată fapta în temeiul hotărârii judecătorești rămase
definitivă, dispusă de o instanță din România.

De asemenea anularea se mai poate dispune și de șeful poliției rutiere din


cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în temeiul unei hotărâri
judecâtorești rămase definitive, pronunțată de câtre o autoritate strâină
competentă, pentru o infracțiune săvârșită de titular pe teritoriul statului respectiv,
dacă pentru fapta săvârșită legislația română prevede această măsură.

În cazul persoanei decedate, anularea permisului de conducere se va dispune de


către șeful poliției rutiere pe raza câruia titularu a domiciliat, în condițiile
existenței unui certifiact de deces.

b) Ridicarea vehiculelor

Ridicarea vehiculelor este o măsură tehnico-administrativă care se dispune de


către polițistul rutier în cazul în care vehiculul staționează neregulamentar pe
partea carosabilă.

Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează pe durata a 24


de ore de către administratorul drumului public sau de câtre administrația publică
locală.

Ridicarea vehiculului nu se va pune în executare, chiar dacă a fost dispusă în


cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane.

Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea,


transportarea și depozitarea vehiculului. Depozitarea se va realiza numai în spații
corespunzătoare, special amenajate de câtre administratorul drumului public sau
de către administrația publică locală.
Restituirea vehiculului ridicat intervine numai după ce se face dovada achitării
tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate în baza documentelor care
atestă proprietatea sau deținerea legală a acestuia.

Secțiunea IV: CONCLUZII

Așadar sancțiunile principale care se aplică în domeniul traficului


rutier sunt avertismentul și amenda, avertismentul fiind sancțiunea
verbală sau scrisă care se aplică ori de câte ori este necesar, iar
amenda se aplică sub forma unor puncte amendă, un punct amendă
fiind echivalentul a 10% din salariul minim brut pe țară, numărul de
puncte urmând a se aplica în funcție de gravitatea faptei săvârșite.
Sancțiunile complementare care se pot aplica în domeniul traficului
rutier sunt: aplicarea punctelor de penalizarea; suspendarea dreptului
de a conduce autovehicule care se poate dispune pe o perioadă de 30
de zile, 60 de zile sau 90 de zile; confiscarea; imobilizarea
vehiculului; radierea specială care intervine în caz de neplată a
asigurării în termen de 30 de zile de la depistarea în trafic;
suspendarea certificatului de înmatriculare prevăzut în OUG nr.
189/2005; radierea specială prevăzută în OUG nr. 189/2005.
Măsurile tehnico-administrative sunt următoarele: Măsurile
tehnico-administrative care se pot aplica sunt următoarele: reținerea
sau retragerea permisului de conducere; reținerea sau retragerea
certificatului de înmatriculare ori de înregistrare și a plăcuțelor cu
numărul de înmatriculare sau de înregistrare; anularea permisului de
conducere; ridicarea vehiculelor.
Sunt de părere că aceste sancțiuni și măsuri trebuie să fie foarte
bine cunoscute de către toți participanți la traficul rutier, deoarece
respectarea lor duce la asigurarea unei siguranțe în trafic, siguranță
care determină scăderea numărului de accidente. Aceste măsuri
constrângătoare au rolul de a limita efectuarea unor manevre
necorespunzătoare care pot duce la situații grave.
Secțiunea V: REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

(1) Legislație:
Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind
circulația pe drumurile publice cu modificările și completările
ulterioare, actualizată la 15 aprilie 2021.
Hotărârea nr. 1391 din 2006 actualizată în 2020 – HG 182/2020
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice.
Legea poliției locale nr 155 din 12 iulie 2010.

(2) Lucrări:
........................................
(3) Surse internet:
...................................................

S-ar putea să vă placă și