Sunteți pe pagina 1din 9

CURS 1

MULŢIMI. RELAŢII BINARE. FUNCŢII

ELEMENTE DE TEORIA MULŢIMILOR


Teoria mulţimilor este, în mare parte creaţia matematicianului G.
Cantor (1845-1918), care a pus bazele matematice ale acesteia.
Prin mulţime, Cantor înţelegea „o cuprindere de obiecte diferite, bine
determinate ale gândirii sau intuiţiei noaste într-un tot”.
Mulţimea este o noţiune primară. Prin mulţime înţelegem o colecţie
(ansamblu, grup, familie, etc.) de obiecte.
Obiectele din care este alcătuită mulţimea se numesc elementele
mulţimii.
Faptul că un element x aparţine (nu aparţine) unei mulţimi X va fi
notat prin
x  X , respectiv x  X .
O mulţime se consideră definită dacă avem un criteriu după care
putem deosebi elementele mulţimii de celelalte obiecte care nu aparţin
mulţimii. Astfel, o mulţime poate fi definită fie numind individual
elementele sale, fie specificând o proprietate pe care o au toate elementele şi
nu o au alte obiecte. De exemplu, mulţimea A a numerelor naturale cuprinse
între 1 şi 6 se poate defini
A  1, 2,3,4,5,6
sau
A  n n  ,1  n  6 .

Mulţimea care nu are nici un element se notează cu  şi se numeşte


mulţimea vidă. Mulţimea vidă este inclusă în orice altă mulţime.
O mulţime A este submulţime a unei mulţimi B dacă orice element
al lui A este element al lui B . Se poate spune că A este inclusă în B sau B
include A şi notăm
A  B sau B  A .

Mulţimile A şi B vor fi considerate egale dacă sunt formate din


aceleaşi elemente. Evident

1
A  B dacă şi numai dacă A  B şi B  A .

Dacă X este o mulţime, notăm cu P  X  familia submulţimilor


acestei mulţimi,
P X   A A  X ,
(se mai numeşte mulţimea parţilor lui X ).

Dacă X  a1, a2 ,..., an  este o mulţime finită, atunci P  X  este o


mulţime cu 2n elemente de aceea o altă notaţie pentru P  X  este 2 X .

Exemplu. Dacă X  a1, a2 , a3  , atunci


P  X    ,a1 ,a2  ,a3 ,a1, a2  ,a1, a3  ,a2 , a3  ,a1, a2 , a3  .

Diferenţa dinte două mulţimi A şi B se defineşte


A  B   x x  A si x  B .
Dacă B  A , atunci mulţimea A  B se mai notează cu C A B şi se
numeşte complementara lui B în raport cu A .

Dacă X   şi A  X , atunci complementara lui A în raport cu


X este mulţimea C X A   x x  X si x  A .
Notaţii: C X A , CA , C A .

Reuniunea mulţimilor A şi B se defineşte


A  B   x x  A sau x  B .

Intersecţia mulţimilor A şi B se defineşte


A  B   x x  A si x  B .
Dacă A  B   , atunci mulţimile A şi B nu au elemente comune şi
se spune că A şi B sunt disjuncte.

Fie X   o mulţime nevidă şi x, y  X . Mulţimea  x , y se


notează  x, y  şi se numeşte pereche ordonată.

2
Dacă perechile ordonate  x, y  şi  m, n  sunt egale, atunci x  m şi
y n.
Prin produsul cartezian al mulţimilor A şi B înţelegem mulţimea
notată
A  B   x, y  x  A si y  B .
Generalizare:
Dacă A1, A2 ,..., An sunt n mulţimi, definim produsul lor cartezian ca
fiind mulţimea:

A1  A2  ...  An   a1, a2 ,..., an  ai  Ai i  1, n .
not
A 
Dacă A1  A2  ...  An : A atunci  A  An .
 ... 
A
n

Exemplu.  2       x, y  x, y   ;
3         x, y, z  x, y, z   ;
 n      ...     x1, x2 ,..., xn  
xi  , i  1, n .

Propoziţie. (Relaţiile lui DE MORGAN). Fie X o mulţime nevidă şi


A, B  X . Atunci au loc următoarele relaţii:
(a) C X  A  B   C X A  C X B ;
(b) C X  A  B   C X A  C X B .

Demonstraţie. (a) "  " Fie x  C X  A  B  . Atunci avem următoarele


echivalenţe: x  X şi x  A  B dacă şi numai dacă x  A şi x  B dacă şi
numai dacă x  C X A şi x  C X B dacă şi numai dacă x  C X A  C X B astfel
CX  A  B   CX A  CX B .
"  " Temă!
(b) "  " Fie x  C X  A  B  . Atunci x  X şi x  A  B dacă şi
numai dacă x  A sau x  B dacă şi numai dacă x  C X A sau x  C X B
dacă şi numai dacă x  C X A  C X B , astfel C X  A  B   C X A  C X B .
"  " Temă!

3
Propoziţie. Fie X o mulţime nevidă şi A, B1,..., Bn  X . Atunci au
loc următoarele relaţii:
 n  n n
(a) A    Bi     A  Bi  ; Observaţie:  Bi  B1  B2  ...  Bn
 i 1  i 1 i 1

 n  n
(b) A    Bi     A  Bi  .
 i 1  i 1
n 
Demonstraţie. (a) Fie x  A    Bi  . Aceasta este echivalent cu
 i 1 
n n
x  A şi x   Bi . Cum x   Bi , rezultă că există i0 astfel încât x  Bi0 .
i 1 i 1
n
Aşadar, x  A  Bi0    A  Bi  .
i 1
n
Fie acum x    A  Bi  . Rezultă că există i0 astfel încât x  A  Bi0 .
i 1
n n 
În particular, x  Bi0   Bi . De aici, x  A    Bi  .
i 1  i 1 
n  n
(b) Fie x  A    Bi  . Rezultă că x  A sau x   Bi . Dacă x  A ,
 i 1  i 1
n
atunci x  A  Bi , oricare ar fi i , deci x    A  Bi  .
i 1
n
Dacă x   Bi , rezultă că x  Bi , de unde x  A  Bi , oricare ar fi i
i 1
n
Deci x    A  Bi  .
i 1
n
Reciproc, fie x    A  Bi  . Rezultă că x  A  Bi dacă şi numai
i 1
 n 
dacă x  A sau x  Bi , oricare ar fi i . Dacă x  A , atunci x  A    Bi  .
 i 1 

4
Presupunem acum că x  A . Este necesar ca x  Bi , oricare ar fi i , deci
n n 
x   Bi şi apoi x  A    Bi  .
i 1  i 1 

Dacă X este o mulţime, se numeşte familie de elemente din X o


funcţie de la o mulţime nevidă I la X , f : I  X , f  i   xi , i  I .
Mulţimea I se va numi mulţimea de indici a familiei. Familia de
elemente indexată după I se notează cu  xi iI .
I  1,2,3,...., n
Fie  X i iI o familie de submulţimi ale lui X .
Definim reuniunea familiei  X i iI prin
n
 X i   X i  x i  I a.i. x  X i  .
i 1 iI
Intersecţia familiei  X i iI înseamnă
n
 X i   X i  x x  X i , i  I  .
i 1 iI
n
 X i  X 1  X 2  ...  X n
i 1
Produsul cartezian al familiei  X i iI este

 x  
n
 Xi   Xi  i iI xi  X i , i  I .
i 1 iI

Fie X şi Y două mulţimi nevide şi f : X  Y o funcţie. Pentru orice


A  X , submulţimea lui Y notată
f  A    y  Y x  X a.i. y  f  x 
se numeşte imaginea mulţimii A prin funcţia f .
Pentru orice B  Y definim f 1  B    x  X f  x   B . Această
mulţime se numeşte preimaginea mulţimii B prin funcţia f .

5
Relaţii de echivalenţă. Relaţii de ordine.

Definiţie. Fie X o mulţime nevidă. Se numeşte relaţie pe X orice


submulţime  a produsului cartezian X  X .
 X X
Dacă  x, y   , se notează de obicei xy şi se citeşte x este în relaţie
() cu y .

Definiţie. Fie   X  X , o relaţie binară  pe mulţimea X  X .


Atunci  se numeşte
(a) reflexivă: dacă xx , pentru orice x  X ;
(b) simetrică: dacă xy  yx , pentru orice x, y  X ;
(c) antisimetrică: dacă din xy şi yx rezultă x  y , pentru orice
x, y  X ;
(d) tranzitivă: dacă din xy şi yz rezultă xz , pentru orice x, y, z  X ;
(e) totală: dacă pentru orice x, y  X avem xy sau yx .

Definiţie. O relaţie binară  pe mulţimea X  X se numeşte relaţie


de ecivalenţă, dacă  este reflexivă, simetrică şi tranzitivă.

O relaţie de echivalenţă se notează în general cu simbolurile:


"  ","  "," ~ "

Definiţie. Fie X o mulţime nevidă. O relaţie pe X notată „  ” se


numeşte relaţie de ordine dacă sunt satisfăcute următoarele axiome:
reflexivitate, antisimetrie şi tranzitivitate.

Astfel Fie X o mulţime nevidă. O relaţie pe X notată „  ” se


numeşte relaţie de ordine dacă sunt satisfăcute următoarele axiome:
(a) reflexivitate: dacă avem x  x pentru orice x  X ;
(b) antisimetrie: dacă din x  y şi y  x , rezultă x  y , pentru orice
x, y  X ;
(c) tranzitivitate: dacă din x  y şi y  z , rezultă x  z , pentru orice
x, y , z  X .

În acest caz,  X ,   se numeşte mulţime ordonată.

6
Exemplul 1. Pe mulţimea numerelor întregi, relaţia de ordine
obişnuită
...  4  3  2  1  0  1  2  3  4...
este relaţie de ordine în sensul definiţie anterioare.

Exemplul 2. Fie X   . Atunci relaţia de incluziune „  ” pe


mulţimea părţilor lui X este o relaţie de ordine. Într-adevăr,
(a) A  A, A  P  X  ;
(b) A  B, B  A  A  B, A, B  P  X  ;
(c) A  B, B  C  A  C , A, B, C  P  X  .

Definiţie. O mulţime  X ,   se numeşte total ordonată dacă oricare


două elemente ale sale sunt comparabile, adică pentru orice x, y  X avem
x  y sau y  x .

Definiţie. Fie  X ,   o mulţime ordonată şi A  X . Atunci A se


numeşte:
(a) majorată, dacă există x  X astfel încât a  x , a  A ;
(b) minorată, dacă există y  X astfel încât y  a , a  A ;
(c) mărginită, dacă este majorată şi minorată, adică există x, y  X astfel
încât y  a  x , a  A .

Elementul x  X se numeşte majorant pentru A , iar y  X se


numeşte minorant pentru A .

Definiţie. Fie  X ,   o mulţime ordonată şi A  X .


(a) dacă x este majorant al lui A şi x  A , atunci x se numeşte cel mai
mare element al lui A sau maximul lui A . Se notează x  max A ;
(b) dacă y este minorant al lui A şi y  A , atunci y se numeşte cel mai
mic element al lui A sau minimul lui A . Se notează y  min A .

Definiţie. Fie  X ,   o mulţime ordonată şi A  X . Spunem că


  X este marginea superioară a lui A sau supremumul mulţimii A dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a) a  , a  A ;

7
(b) dacă există   X astfel încât a   , a  A , atunci    .
Se notează   sup A

Condiţia (a) exprimă faptul că  este un majorant al mulţimii A , iar


din condiţia (b) rezultă că orice alt majorant al mulţimii A este mai mare
decât  . Aşadar, supremumul unei mulţimi A este cel mai mic majorant al
lui A .

Definiţie. Fie  X ,   o mulţime ordonată şi A  X . Spunem că


 X este marginea inferioară a lui A sau infimumul mulţimii A dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a)   a, a  A ;
(b) dacă există   X astfel încât   a , a  A , atunci    .
Se notează   inf A

Condiţia (a) exprimă faptul că  este un minorant al mulţimii A , iar


din condiţia (b) rezultă că orice alt minorant al mulţimii A este mai mic
decât  . Aşadar, infimumul unei mulţimi A este cel mai mare minorant al
mulţimii A .

Definiţie. O mulţime  X ,   se numeşte complet ordonată dacă una


din următoarele două afirmaţii este adevărată:
(a) orice parte nevidă şi majorată a lui X are supremum;
(b) orice parte nevidă şi minorată a lui X are infimum.

Definiţie. O mulţime ordonată  X ,   se numeşte bine ordonată dacă


orice parte nevidă a sa are un cel mai mic element.

Definiţie. Fiind date mulţimile nevide X şi Y , se numeşte funcţie


definită pe X cu valori în Y , o relaţie binară f  X  Y cu proprietăţile:
a)    x  X ,   y  Y astfel încât  x, y   f ;
b) Dacă  x, y1   f ,  x, y2   f  y1  y2 .
Vom scrie y  f  x  . Elementul y se numeşte imaginea lui x prin funcţia
f sau valoare lui f în punctul lui x .

8
Observaţie. Remarcăm de asemenea că noţiunea de funcţie presupune
trei elemente:
1. X domeniul de definiţie al funcţiei;
2. Y mulţimea de valori a funcţiei sau codomeniul;
3. Relaţia care asociază oricărui element x  X un unic element y  Y .

Precizăm că în locul termenului de funcţie se mai folosesc şi termenii:


aplicaţie, transformare, operator.

Definiţie. Dacă f1 : X1  Y1 şi f 2 : X 2  Y2 două funcţii. Spunem că


f1 şi f 2 sunt egale dacă şi numai dacă
a) X1  X 2
b) Y1  Y2
c)    x  X1  f1  x   f 2  x  .
Definiţie. Dacă f : X  Y şi g : Y  Z două funcţii. Se numeşte
compunerea lui g cu f şi notăm g  f , funcţia g  f : X  Z ,
 g  f  x   g  f  x   , x  X .
Definiţie. Dacă X este o mulţime nevidă, atunci  : X  X ,
  x   x,    x  X este o funcţie pe X care se numeşte funcţia identitate
şi se notează cu id X , 1X .

Definiţie. Fie f : X  Y o funcţie. Spunem că


1. f este injectivă dacă    x1, x2  X , x1  x2  f  x1   f  x2  ;
2. f este surjectivă dacă    y  X ,   x  X astfel încât f  x   y ;
3. f este bijectivă dacă f este injectivă şi surjectivă;
4. f este inversabilă dacă   g : Y  X astfel încât g  f  1X şi
f  g  1Y ;
Funcţia g definită astfel se numeşte inversa lui f şi se notează cu
 
f 1 . Astfel dacă f este inversabilă, atunci f f 1  x   x,    x  Y şi
f 1  f  x    x,    x  X .

S-ar putea să vă placă și