Capitolul II.

Forme organizatorico-juridice a activității de întreprinzător

1. Forme de organizare a activității profesioniștilor, persoane fizice

1.1. Întreprinderea individuală și tipurile acesteia
1.1.1. Modul de constituire, înregistrare şi încetare a calității de întreprindere
individuală
1.1.2. Particularităţile constituirii, înregistrării şi încetării existenței gospodăriei
țărănești (întreprinderea individuală în agricultură)
1.2. Peroanele fizice autorizate – micii comercianți
2. Entitățile societare cu personalitate juridică
2.1. Societăţile comerciale
2.1.1. Originea şi evoluţia istorică societăţilor comerciale
2.1.2. Cadrul juridic de reglementare a societăţilor comerciale în Republica
Moldova. Sediul materiei.
2.1.3. Noţiunea şi obiectul de activitate a societăţilor comerciale
2.1.4. Personalitatea juridică a societăţilor comerciale
2.1.5. Formele şi clasificarea societăţilor comerciale
2.1.6. Procedura constituirii societăţilor comerciale
2.1.6.1. Aspecte generale
2.1.6.2. Actele constitutive ale societăţii comercial
2.1.6.2.1. Decizia unică de fondare - act constitutiv unilateral
2.1.6.2.2. Contractul de constituire
2.1.6.2.3. Delimitarea actelor de constituire de alte categorii de
acte ce stau la baza activităţii societăţilor comerciale
2.1.6.3. Formalităţi necesare constituirii societăţilor comerciale
2.1.6.4. Autentificarea actului de constituire
2.1.6.5. Înregistrarea de stat a societăţilor comerciale
2.2. Grupurile societare
2.2.1. Cooperativele
2.2.2. Grupul de persoane juridice cu scop lucrativ
3. Entități societare fără personalitate juridică
3.1. Activitatea comercială în cadrul societăților civile
3.2. Activitatea comercială în cadrul grupurilor de persoane titulare a patentei de
întreprinzător

Bibliografie recomandată

Sursa de bază, compatibilă cu cerințele stabilite în Curriculum

1. G. Ardelean. Drept comercial. Ed. Cartea Militară, Chișinău, 2019.

Alte surse autohtone

2. G. Ardelean. Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Bons Offices, Chișinău, 2016.
1. Nicolae Roşca, Sergiu Baieş. Dreptul afacerilor. Tipografia Centrală, Chișinău, 2004.
2. Rusu Vladislav, Focşa Ghenadie. Curs de drept comercial. Chișinău 2006.
3. Lidia Macovei. Dreptul Comercial. Chișinău 2000.
Literatură străină

1. Turcu, M. Botina. Dreptul afacerilor întreprinderii. Vol. I. Ed. C.H. Beck, București, 2013.
2. Radu I. Motica, Lucian Bercea. Drept comercial român. București, 2005.
3. Smaranda Angheni. Drept comercial. București, 1997 p. 9.
4. Vasile Pătulea, Corneliu Turuianu. Elemente de drept comercial. București, 1993.
5. Stanciu D.Cărpenaru. Drept comercial român vol. I, București 1993.
6. Vladimir Hanga. Mari legiuitori ai lumii. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti, 1997.
7. C. Tomulescu. Drept privat roman. Tipografia Universităţii Bucureşti, 1972, p. 292.
8. Sorana Popa. Societăţile comerciale: teorie şi jurisprudenţă; modele de act constitutiv. Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
9. Ernest Lupan, Ioan Sabău-Pop. Tratat de drept civil român. vol. II. Persoanele, Bucureţti
2007.
10. M. de Juglart, B. Ippolito. Cours de droit comercial. vol. I, ed. Montchrestien, 1978, p. 5.
11. Chambre de Commerce internationale, INCOTERMS 1990, publication nr. 460, I.C.C,
Publishing SA, Paris, 1990.

Acte normative

3. Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06-06-2002. Monitorul Oficial Nr. 82-86 art.
661  din 22-06-2002.
4. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002. Monitorul Oficial nr. 128-129 din
13.09.2002
5. Codul Civil al României, aprobat prin Legea 71/2011, republicată în Monitorul oficial al
României, 15.07.2011, nr. 505. art. 3 alin. 2 și 3.
6. Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Monitorul
Parlamentului nr. 2 din 28.02.1994.Legea nr. 1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat.
7. Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali Monitorul Oficial Nr. 184-187 din 30.11.2007.
8. Legea nr. 1353 din 03.11.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier). Monitorul Oficial
nr. 14-15 din 08.02.2001. Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din 02.04.97
Republicat: Monitorul Oficial nr.1-4/1 din 01.01.2008.
9. Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135-XVI din 14.06.2007 Monitorul
Oficial nr.127-130/548 din 17.08.2007.
10. Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare. Nr.l420-XV din 31.10.2002. Monitorul Oficial
al R. Moldova nr. l85-5189/1394 din 31.12.2002;
11. Legea cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător Nr.81-XV din 18.03.2004.
12. Hotărârea Guvernului nr. 977 din  14.09.2001 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti
(de fermieri). Monitorul Oficial nr. 116-118 din 27.09.2001.
13. Hotărârea Guvernului nr. 977 din  14.09.2001 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti
(de fermieri). Monitorul Oficial nr. 116-118 din 27.09.2001.

2
 CAPITOLUL II. FORME ORGANIZATORICO-JURIDICE A ACTIVITĂȚII DE
ÎNTREPRINZĂTOR

De la început, ținem să amintim că orice activitate economică, iar mai cu seamă cea
comercială desfășurată de profesioniști, necesită o anumită organizare juridică care poate avea
loc sub diferite forme prevăzute de legislația națională. În acest sens, legislația civilă spune clar
că activitatea societăților comerciale poate fi organizată doar sub forma societăților în nume
colectiv, în comandită, cu răspundere limitată și pe acțiuni, iar legislația în domeniul
antreprenoriatului stipulează expres că activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub
următoarele forme organizatorico-juridice: întreprindere individuală; societate în nume colectiv;
societate în comandită; societate pe acţiuni etc. De aceea, în subiectul de față am decis să
prezentăm în linii generale toate formele de organizare juridică a activității de întreprinzător,
modul de înființare a diferitor entități, felul răspunderii asumate în cadrul activității desfășurate,
felurile personalității lor (fizică sau juridică), statutul juridic, dar și locul fiecărora în cadrul
sistemului coemrcial.
În această ordine de idei, vom demara de la enumerarea entităților cu statut juridic de
persoane fizice cu drept de a practica activitate de întrepreinzător, incliuzând aici și micii
comercianți în calitatea lor de persoane fizice autorizate, trecând ulterior la descrierea detaliată a
procedurii înființării entitățile societare cu sau fără personalitate juridică.

1. Forme de organizare a activității profesioniștilor, persoane fizice

1.1. Întreprinderea individuală și tipurile acesteia

Una din entitățile ce practică activitate de întreprinzător deținând statut juridic de

persoană fizică care și-a arătat de-a lungul timpului eficiența și contribuția la dezvoltarea
sectorului economic, dar și cel ocupațional din Republica Moldova, este întreprinderea
individuală.
Deși în percepția multora, întreprinderea individuală este un agent economic, persoană
juridică, asimilată societățiilor comerciale, și asta se întâmplă din cauza faptului că
întreprinderea individuală, în special cea sub formă de gospodărie țărănească, poate fi constituită
de mai multe persoane, în activitatea sa utilizează prin angajare un grup de persoane, are un
administrator, contabilitate, sucursale, sedii, etc., totuși, potrivit legislației comerciale, dar și
celei civile, aceasta deține statut de persoană fizică, și nu doar ea, gospodăria țărănească, de
asemenea este o persoană fizică, un tip de întreprindere individuală în agricultură.

3
 1.1.1. Modul de constituire, înregistrare şi încetare a calității de întreprindere
individuală
După cum arătam și în capitolul anterior al lucrării, în temeiul art. 34 alin. 1 CC
(activitatea de întreprinzător și profesională a persoanei fizice) persoana fizică are dreptul să
practice activitate de întreprinzător din nume și pe cont propriu din momentul înregistrării de
stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
Cu titlu de norme speciale ce indică detaliat asupra statutului juridic, modul de înființare,
înregistrare și funcționare, limitele răspunderii în raport cu terții, precum și încetarea calității de
întreprinzător individual, identificăm art. 14 din Legea nr.845/19921 și Capitolul VI din Legea nr.
220/20072.
În linii generale, la baza consacrării juridice a instituției întreprinderii individuale a stat
ideea unei organizări simpliste a activității comerciale de producere și distribuție, în cantități
mici, cu antrenarea unui cerc restrâns de persoane, adesea, din cadrul familiei, fiind o formă
organizatorico-juridică a micilor afaceri de familie. Or, potrivit art. 14 din Legea nr.845/1992,
întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate
privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul
întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse
care nu sunt interzise de legislaţie.
Constituirea întreprinderii individuale
Legislația în materia procedurii de constituire a întreprinderii individuale nu întâlnește
mari dificultăți în interpretare și înțelegere, ea fiind una comună și similară tuturor formelor
organizatorico-juridică, chiar și mai simplă.
Evident, la baza fondării unei întreprinderi individuale stă actul de constituire sub forma
deciziei unice de fondare sau cum i se mai spune în conținutul alin. 4 al art.14 din Legea
nr.845/1992, hotărârii cu privire la înfiinţarea întreprinderii, semnată de către fondator
(fondatori), incluzând:
a) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, cetăţenia, domiciliul
cetăţeanului-fondator (fondatorilor-membri ai familiei);
b) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, domociliul şefului
(directorului) de întreprindere - în cazul în care acesta nu este fondator;
c) firma întreprinderii inclusiv abreviată;

1
Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Monitorul Parlamentului nr. 2 din
28.02.1994.
2
Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.
Monitorul Oficial nr. 184-187 din 30.11.2007.

4
 d) sediul întreprinderii;
e) data înfiinţării întreprinderii;
f) genul (genurile) de activitate a întreprinderii;
g) condiţiile reorganizării şi lichidării întreprinderii.
În hotărârea cu privire la înfiinţarea întreprinderii pot fi incluse şi alte prevederi care nu
contravin legislaţiei în vigoare. Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să
includă cuvintele „întreprindere individuală” sau „Î.I.”, precum şi numele cel puţin a unui
posesor.
Înregistrarea întreprinderii individuale
Etapa decisivă a recunoașterii întreprinderii individuale în calitate de subiect al dreptului
comercial în raport cu terții, o constituie înregistrarea ei de stat în conformitate cu art. 28 din
Legea nr.220/2007. Pentru înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali se depun
următoarele documente:
a) cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;
b) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare
La înregistrarea de stat se verifică identitatea şi capacitatea de exerciţiu ale persoanei
fizice.
În cadrul procedurii înregistrării de stat, organul înregistrării de stat va efectua procesul
de înregistrare (luare la evidenţă) fiscală, statistică, medicală şi socială a întreprinzătorului
individual prin transmitere autorităţilor vizate, în format electronic cu eliberarea pentru
întreprinzătorul individual a înştiinţării respective.
Decizia de înregistrare semnată de registrator în domeniul înregistrării de stat se
perfectează în două exemplare, unul dintre care se păstrează la organul înregistrării de stat, iar
celălalt se eliberează solicitantului. Registratorul este în drept, din oficiu sau la cererea persoanei
interesate, să corecteze în decizia adoptată erorile care contravin actelor de constituire şi alte
greşeli evidente. Pentru aceasta se adoptă o decizie de corectare a greşelilor, care nu anulează şi
nu modifică caracterul juridic al deciziei de înregistrare.
Documentele depuse de către întreprinzătorul individual împreună cu decizia de
înregistrare se păstrează în dosarul de evidenţă în arhiva organului înregistrării de stat.
Înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual nu se admite în cazul în care:
a) persoana fizică este deja înregistrată în calitate de întreprinzător individual;
b) persoana respectivă este lipsită, prin hotărârea instanţei de judecată, de dreptul de a
practica activitate de întreprinzător.
După cum e și firesc, legea nu admite refuzul înregistrării întreprinderii individuale
pentru motive de inoportunitate. Totodată, refuzul înregistrării de stat nu poate împiedica

5
depunerea repetată a documentelor în vederea înregistrării dacă au fost înlăturate cauzele care au
servit drept temei pentru refuzul înregistrării. Decizia de a refuza înregistrarea poate fi contestată
în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de instanţa de judecată.
Încetarea calităţii de întreprinzător individual
Potrivit art. 31 din Legea nr.220/2007, activitatea întreprinzătorului individual încetează:
a) la cererea întreprinzătorului individual în cazul lipsei datoriilor faţă de bugetul public
naţional conform datelor prezentate de către Serviciul Fiscal de Stat organului înregistrării de stat
în sistemul informațional automatizat „Contul curent al contribuabilului”, prin intermediul
platformei de interoperabilitate instituite de Guvern, fără implicarea solicitantului;
b) prin hotărârea instanţei de judecată;
c) în cazul decesului confirmat prin hotărâre judecătorească sau prin certificat de deces
eliberat de organul de stare civilă competent;
d) în alte temeiuri stabilite de legislaţie.
Activitatea întreprinzătorului individual se consideră încetată din momentul radierii
acestuia din Registrul de stat.
Radierea din Registrul de stat a întreprinzătorului individual din proprie iniţiativă se
efectuează pe baza cererii de radiere, întocmite conform modelului aprobat de organul
înregistrării de stat. Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii
documentelor adoptă decizia de radiere. Procedura de radiere prevăzută la art. 26 se aplică şi faţă
de întreprinzătorii individuali care au depus cerere de radiere conform modelului aprobat de
organul înregistrării de stat şi corespund criteriilor specificate în noţiunea de întreprinzător
individual inactiv, cu excepţia faptului că au prezentat dările de seamă fiscale prevăzute de
legislaţie, din ale căror date rezultă că nu au desfăşurat activitate de întreprinzător.

1.1.2. Particularităţile constituirii, înregistrării şi încetării existenței gospodăriei

țărănești (întreprinderea individuală în agricultură)
Constituind un domeniu de mare importanță pentru Republica Moldova, activitatea
comercială în agricultură a beneficiat și ea de dreptul la existență consacrându-i-se, cu această
ocazie, și o formă distinctă de organizare juridică, în varianta de „gospodărie țărănească”.
Mai mult, chiar de este considerată un tip de întreprindere individuală, tot cu statut de
persoană fizică, regimul juridic de activitate a gospodăriei țărăneaști este reglementat separat
prin Legea nr.1353/20003, iar modul de înregistrare a acesteia este stabilit prin Hotârâre de
Guvern4.

3
Legea nr. 1353 din 03.11.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier). Monitorul Oficial nr. 14-15 din
08.02.2001

6
 Constituirea gospodăriilor țărănești nu comportă careva complexități juridice, fiind
suficient ca în etapa consensuală să fie emisă de către membru/membrii fondatori o declarație de
constituire, urmând să fie prezentată împreună cu cererea și alte acte conexe la organul
competent în aceast domeniu.
Ce este important aici de cunoscut, semnătura fondatorului şi semnăturile celorlalţi
membri din declaraţia de constituire sunt autentificate de notar sau de secretarul primăriei la care
se înregistrează gospodăria.
Decii, gospodăria ţărănească se constituie pe principiul liberului consimţământ, în baza
declarației de constituire autentificate notarial în care se indică:
a) denumirea completă şi abreviată a gospodăriei;
b) sediul gospodăriei;
c) numele, prenumele, data naşterii, cetăţenia şi domiciliul fondatorului şi al potenţialilor
membri ai ei, informaţii privind aflarea acestora în relaţii familiale cu fondatorul;
d) numerele de înregistrare, amplasarea şi suprafaţa, conform cadastrului bunurilor
imobile, a terenurilor proprietate individuală sau proprietate comună, inclusiv a terenurilor din
extravilan considerate grădini, precum şi a terenurilor arendate;
e) componenţa altor bunuri imobiliare care se transmit în proprietate comună membrilor
gospodăriei.
Înregistrarea gospodăriei țărănești
Potrivit prevederilor capitolului III din HG nr.977/2001, gospodăria ţărănească va fi
înregistrată de către fondatorul ei la primăria unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi în
ale cărei hotare el deţine terenul.
În cazul în care terenurile deţinute de fondator sunt amplasate în hotarele a două sau mai
multe unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi, cererea de înregistrare a gospodăriei
ţărăneşti se prezintă primăriei alese de fondator împreună cu:
a) declaraţia de constituire;
b) copiile de pe documentele ce confirmă dreptul de proprietate privată al fondatorului şi
al celorlalţi membri ai gospodăriei asupra terenurilor care vor fi folosite în comun de către
membrii gospodăriei (actele administrative emise de autorităţile publice în modul stabilit de
legislaţie, contractele de vânzare-cumpărare, schimb, donaţie, certificatele de moştenitor,
hotărîrile instanţei de judecată, titlurile de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren şi alte
documente privind apariţia sau transmiterea drepturilor asupra terenurilor, eliberate conform
legislaţiei);

Hotărârea Guvernului nr. 977 din 14.09.2001 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri). Monitorul
4

Oficial nr. 116-118 din 27.09.2001.

7
 c) copiile de pe contractele de arendă a terenurilor, după caz, autentificate de secretarul
primăriei, dacă membrii gospodăriei au luat terenurile în arendă pentru a fi folosite în comun;
d) bonul de achitare a plăţii pentru înregistrarea gospodăriei.
Data prezentării documentelor de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti se consideră data
primirii lor de către primărie. Primăria nu este în drept să refuze primirea documentelor necesare
pentru înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti, perfectate conform regulilor în vigoare, sau să ceară
prezentarea altor acte decât cele prevăzute de legislaţie.
În decursul unei săptămâni din ziua prezentării documentelor, primăria verifică
corespunderea documentelor prezentate cerinţelor legislaţiei, înregistrează gospodăria
ţărănească, efectuând înscrieri de rigoare în Registru şi eliberează certificatul de înregistrare sau,
în acelaşi termen, se emite o dispoziţie a primarului privind refuzul de înregistrare.
La data înregistrării gospodăriei ţărăneşti i se atribuie numărul de înregistrare, care se
indică în certificatul de înregistrare, în ştampilă şi care este numărul ei de identificare,
considerându-se înregistrată din ziua consemnării respective în Registru. Certificatul de
înregistrare se eliberează fondatorului (conducătorului) gospodăriei şi serveşte drept temei pentru
deschiderea conturilor bancare, confecţionarea ştampilei gospodăriei şi  întreprinderea altor
acţiuni juridice în numele gospodăriei.
Încetarea existenței gospodăriei țărănești
În mod firesc, încetarea existenței gospodăriei țărănești, fiind astfel mai corect spus, și nu
încetarea activității, entitatea existând și în cazul lipsei de activitate, are loc în cazul reorganizării
sau lichidării în cazurile prevăzute de lege.
În acest sens, potrivit art. 28 din Legea nr.1353/2000, gospodăria ţărănească se
reorganizează prin hotărâre a membrilor ei sau a instanţei de judecată.
Gospodăria ţărănească se reorganizează prin fuziune, asociere, separare, divizare sau
transformare în conformitate cu Codul civil, cu Legea nr.1353/2000, şi cu alte acte normative5.
Volumul depunerilor membrilor gospodăriei ţărăneşti în capitalul social al întreprinderii
cu o altă formă juridică de organizare, constituită prin reorganizare, este determinat în funcţie de
cota lor din bunurile comune care se transmit acestei întreprinderi.
Lichidarea gospodăriei ţărănești are loc prin hotărâre a membrilor ei, în cazul lipsei
datoriilor faţă de bugetul public naţional, sau a instanţei de judecată.
Gospodăria ţărănească poate fi lichidată prin hotărâre a instanţei de judecată la cererea:
a) unui membru al gospodăriei, a primăriei sau a Serviciului Fiscal de Stat dacă sunt
încălcate prevederile art. 2 alin. 1 sau art. 3 alin. 2 din Legea nr.1353/2000, inclusiv în cazul în
care nici unul dintre membrii gospodăriei nu are drept de proprietate asupra pământului;
5
Hotărârea Guvernului nr. 977 din 14.09.2001 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri). Monitorul
Oficial nr. 116-118 din 27.09.2001.

8
 b) unui membru al gospodăriei sau a creditorului (creditorilor) în cazul insolvabilităţii ei;
c) moştenitorului sau a primăriei dacă nu a rămas nici un membru şi nici un moştenitor al
acestuia nu doreşte să ţină mai departe gospodăria;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.

1.2. Peroanele fizice autorizate – micii comercianți

După cum spuneam și în capitolul anterior al lucrării, dar și în capitolul V, atunci când
enumeram subiecții dreptului comercial, respectiv, condițiile inițierii și desfășurării activității de
comerț, persoanele fizice, în calitatea lor de mici comercianți, de asemenea pot practica activitate
comercială aducătoare de profit în afara formelor organizatorico-juridice prevăzute de lege.
2. Entitățile societare cu personalitate juridică

2.1. Societăţile comerciale

2.1.1. Originea şi evoluţia istorică a societăţilor comerciale

Existenţa omului în cadrul unei societăţi moderne pe care el însuşi a creat-o de-a lungul
vremii se datorează, probabil, instinctului de asociere, care prin evoluție se face resimţit
actualmente şi în relaţiile cu caracter economic.
Este evident faptul că şansa de a ajunge la performanţă economică este diminuată esenţial
în lipsa asocierii sau colaborării, astfel, odată cu sporirea obstacolelor în activitatea comercială,
asocierea a devenit inevitabilă.
Ideea de „societate” s-a născut şi s-a dezvoltat din cauze de ordin economico-social.
Viaţa socială, fiind rezultatul unui întreg proces de sinteză, a transformat raporturile umane de
coexistenţă în raporturi de asociere. Această idee şi-a găsit expresia, în contextul dreptului, în
conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau mai multe persoane, cu
crearea unor fonduri comune, în vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirii
beneficiilor obţinute.

2.1.2. Cadrul juridic de reglementare a societăţilor comerciale în Republica Moldova.

Sediul materiei.
În ce priveşte reglementarea societăţilor comerciale, în ţara noastră aceasta este legată, în
mod firesc, de însăşi constituirea acestui stat ca unul de drept, bazat pe economia de piaţă.
Constituţia Republicii Moldova în art. 9 stipulează că „piaţa, libera iniţiativă economică
şi concurenţa loială sînt factorii de bază ai economiei”. În art. 126 Constituţia prevede că
„economia ţării este una de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe
proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă”. Realizarea acestor obiective ar fi fost

9
posibilă numai după repunerea proprietăţii private în drepturile fireşti, realizată prin Legea nr.
459/1991 cu privire la proprietate, actualmente abrogată prin LP54-XVI din 02.03.07. Alături de
proprietatea privată a fost inclusă şi proprietatea colectivă sub formă de proprietate a
întreprinderilor de arendă, întreprinderilor colective, cooperativelor, societăţilor economice,
societăţilor pe acţiuni etc. Regulamentul societăţilor economice, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 500 din 10.09.1991, permitea fondarea societăţilor comerciale: societăţile în
nume colectiv, societăţile în comandită, societăţile cu răspundere limitată, doar că regulamentul
le numea „societăţi economice”.
De fapt, baza juridică a funcționării societăţilor comerciale a fost pusă de Legea nr.
845/1992, care a definit activitatea de întreprinzător, a stabilit subiectele care au dreptul să
practice această activitate, regulile generale de constituire, înregistrare, reorganizare şi lichidare
a acestora.
2.1.3. Noţiunea şi obiectul de activitate a societăţilor comerciale
Este evident faptul că orice noţiune are menirea să reflecte caracterele generale, valoarea,
sensul şi însemnătatea unui lucru, fenomen, concept sau termen care devine distinct datorită
trăsăturilor proprii. Deci, anterior expunerii conţinutului noţiunii de societate comercială,
considerăm necesar să ne referim la unele aspecte cu caracter terminologic.
Aşadar, legislaţia Republicii Moldova, de la declararea independenţei şi până la intrarea
în vigoare a codului civil din 2002, nu a utilizat termenul „societate comercială”. Acest termen
era utilizat pe larg în literatura juridică de specialitate, fiind inspirat din legislaţia României 6, iar
legiuitorul nostru utiliza ca sinonim al sintagmei „societate comercială” cea de ”întreprindere”.
Noţiune. În art. 245 alin. 1 al Codului civil, societatea comercială este definită ca fiind
organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor).
În conţinutul aceleiaşi norme, legiuitorul se referă şi la apartenența patrimoniului creat
din aportul fondatorilor, dar şi a celui dobândit de către aceştia în proces de activitate, ei
devenind proprietari asupra întregului patrimoniu obţinut.
Deci, analizând cu atenţie conţinutul noţiunii expuse de norma în cauză, constatăm că
autorul a lăsat loc de interpretare prin accentuarea faptului că societatea comercială reprezintă
organizaţia cu capital social.
În contextul respectivei maniere de exprimare a legiuitorului, se ivește întrebarea: cum
rămâne cu societăţile de persoane, adică societatea în comandită şi societatea în nume colectiv,
unde accentul este pus pe persoana asociată care desfăşoară activitate de întreprinzător şi nu pe
capitalul social al acesteia, fiind prioritar aici, principiul cunoaşterii şi încrederii reciproce ale

6
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 1066 din 17
noiembrie 2004.

10
asociaţilor (intuitu personae), datorită răspunderii solidare şi nelimitate pentru obligaţiile
acestora?

2.1.4. Personalitatea juridică a societăţilor comerciale

De la adoptarea Codului civil din 2002 şi până în prezent, statutul de persoană juridică a
societăților comerciale încă mai rămâne confuz, posibil datorită unor omisiuni admise de
legiuitor la elaborarea normelor ce reglementează regimul juridic al societăţilor comerciale, aici
ne referim la dispoziţiile art.245, unde nu găsim o expresie clară ce ar menţiona că societatea
comercială este o persoană juridică.
Potrivit acestei norme, societatea comercială este o organizaţie comercială cu capital
social constituit din participaţiuni ale membrilor (asociaților), iar despre personalitatea juridică a
acesteia nu se spune nimic. Cu toate acestea, ţinând cont de elementele constitutive ale societăţii
comerciale, cum ar fi: organizaţie proprie, patrimoniu distinct, scop propriu, observăm că acestea
sunt identice cu cele ale persoanei juridice.
Deci prin deducţie putem afirma că societatea comercială dispune de personalitate
juridică chiar dacă nu există o normă expresă în acest sens, iar prin interpretare sistemică a
normelor existente constatăm acest fapt în mod implicit.
Printre altele, acest fapt poate fi dedus chiar din prevederile Legii 220/2007 care arată
aplicabilitatea normelor ce prevăd înregistrarea de stat a persoanelor juridice și în privința
Organizarea de sine - stătătoare
Societatea comercială are o organizare de sine stătătoare, ca subiect colectiv de drept,
având organe de decizie, de administrare şi de control.
În opinia unor autori7, organizarea de sine stătătoare exprimă ideea că o entitate pentru a
avea calitate de persoană juridică trebuie să aibă o structură determinată de lege sau/şi statut (ori
regulament), fiindcă numai o unitate organizată într-un anumit mod poate acţiona ca subiect de
drept distinct putând, deci, dobândi personalitate juridică.
Patrimoniul distinct
Patrimoniul, ca element constitutiv al persoanei juridice, este caracteristic şi societăţilor
comerciale, constatare desprinsă din conţinutul art. 245 Cod civil care defineşte societatea
comercială, menţionând expres că: „Patrimoniul creat din aportul fondatorilor (membrilor) şi
cel dobândit de societatea comercială în proces de activitate aparţine acesteia cu drept de
proprietate”. Astfel, prin prisma acestor reglementări, determinăm şi personalitatea juridică a
societăţii comerciale care are un patrimoniu distinct format din aportul fondatorilor, dar şi cel

7
I. Cristian, op. cit., p. 258.

11
dobândit în urma activităţii comerciale, fapt ce constituie şi scopul principal al înfiinţării
acesteia.
Scop propriu
Ulterior semnării actului de constituire, dar şi după dobândirea capacităţii juridice depline,
societatea comercială are la baza activităţii un scop bine determinat născut din voinţa asociaţilor,
iar scopul pentru care sunt înfiinţate societăţile comerciale, de regulă, este unul lucrativ
(comercial) reflectat de interesul membrilor de a dobândi drepturi patrimoniale şi de a împărţi
beneficiile obţinute în urma activităţilor comerciale desfăşurate în cadrul unei entităţi.

2.1.5. Formele şi clasificarea societăţilor comerciale

Importanţa clasificării societăţilor comerciale este dictată de necesitatea stabilirii unor
cerinţe distincte pentru fiecare categorie de societate care, fiind grupate în funcţie de genul de
activitate desfăşurat, originea capitalului social, limitele răspunderii, forma contribuţiilor, de
fapt, determină eficienţa reglementărilor în vederea formării cadrului juridic ce asigură
funcţionalitatea acestora şi evidenţiază importanţa lor pentru economia naţională.
În literatura de specialitate, societăţile comerciale se clasifică în funcţie de anumite
criterii, după cum urmează:
 În funcţie de originea capitalului social, deosebim:
 societăţi comerciale cu capital integral autohton sau străin;
 societăţi cu capital public sau privat.
 În cazul în care capitalul provine de la persoane juridice de drept public sau
persoane private, deosebim:
 societăţi al căror capital aparţine integral statului;
 societăţi cu capital investit integral de persoane private;
 societăţi cu capital mixt ce aparţine atât statului, cât şi persoanelor private.
 În funcţie de originea capitalului investit, societăţile comerciale pot fi clasificate
în:
 societăţi cu capital autohton;
 societăţi cu investiţii străine;
 societăţi cu capital mixt.
 După natura asocierii, societăţile comerciale se împart în:
 societăţi de persoane, care se constituie dintr-un număr mic de persoane pe baza
cunoaşterii şi încrederii reciproce ale asociaţilor (intuitu personae, din această categorie fac
parte: societatea în nume colectiv, societatea în comandită;

12
  societăţi de capitaluri, care se constituie dintr-un număr mare de asociaţi, impus de
nevoile acoperirii capitalului social, fără să prezinte interes calităţile personale ale asociaţilor,
elementul esenţial fiind reprezentat de cota de capital investită de asociat (intuito pecuniae). Din
această categorie fac parte societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni.
 În funcţie de extinderea răspunderii, se disting:
 societăţi în care asociaţii au răspundere nelimitată. Răspunderea nelimitată presupune
că fiecare asociat este obligat să participe la stingerea datoriilor cu toată averea care îi aparţine,
cu excepţia celei care nu poate fi urmărită;
 societăţi în care asociaţii au răspundere limitată.
 În funcţie de existenţa sau inexistenţa posibilităţii de a emite titluri de valoare,
societăţile comerciale pot fi clasificate în:
 societăţi care au dreptul să emită titluri de valoare, în categoria cărora intră societăţile
pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată;
 societăţi cărora le este interzis emiterea titlurilor de valoare; în această categorie intră
societatea în nume colectiv şi societatea în comandită.

Formele societăţilor comerciale

Potrivit art. 245 alin. 2 din Codul civil, societatea comercială poate fi constituită doar sub
formă de:
 societate în nume colectiv;
 societate în comandită;
 societate cu răspundere limitată;
 societate pe acţiuni.
În capitolul ce urmează ne vom referi nemijlocit la regimul juridic al fiecărui tip de
societate, în scopul evidenţierii trăsăturilor particulare ce permit delimitarea acestora.

2.1.6. Procedura constituirii societăţilor comerciale

2.1.6.1. Aspecte generale
Specificul oricărei asocieri, în mod evident, are la bază un scop comun ce derivă din
necesitatea desfăşurării unei activităţi comune, bazată pe anumite principii şi reguli conţinute în
textul unor acte legislative ce formează cadrul juridic de funcționare al unei asocieri.
Aşadar, ulterior identificării unei idei de afaceri şi adoptării unei decizii privind iniţierea
activităţi comerciale planificate, eventualii fondatori urmează să întreprindă primul şi cel mai
important pas ce constă în alegerea formei organizatorico-juridică în cadrul căreia va fi

13
desfăşurată respectiva activitate. Aici ne referim la acele tipuri de societate recunoscute de
legislaţia în domeniu ( S.N.C, S.C, S.R.L sau S.A.).

2.1.6.2. Actele constitutive ale societăţii comerciale

Deci revenind la prevederile Codului civil, constatăm că în conformitate cu art.246 alin.1
„societatea comercială se constituie prin act de constituire autentificat notarial”.
Aici insistăm totuşi, să venim cu unele precizări referitoare la natura juridică a actului de
constituire, în scopul cunoaşterii esenţei şi valorii acestuia ca act ce stă la baza înfiinţării unei
societăţi comerciale.
Astfel, în funcție de numărul membrilor fondatori, legislaţia civilă cunoaşte două tipuri de
acte juridice care stau la baza constituirii societăţii comerciale, cum ar fi actul juridic unilateral
(decizia de fondare în cazul uni singur fondator) şi actul juridic bilateral (contractul de societate
în cazul în care există doi sau mai mulți membri fondatori).

2.1.6.2.1. Decizia unică de fondare - act constitutiv unilateral

În cazul în care societatea comercială va fi înfiinţată de un singur fondator, iar legislaţia
admite această situaţie doar la înfiinţarea societăţii cu răspundere limitată şi a societăţii pe
acţiuni, atunci actul de constituire va servi decizia (declarația) unilaterală luată de unicul
fondator.

2.1.6.2.2. Contractul de constituire

Contractul de constituire reprezintă actul juridic ce exteriorizează voinţa a două sau a mai
multor persoane unite de scopul comun al desfăşurării unei activităţi comerciale. Atunci când
două sau mai multe persoane se decid în privinţa constituirii unei entităţi comerciale, de tipul
societăţilor de persoane (S.N.C, S.C), dar şi în cazul societăţilor de capitaluri (S.A. şi S.R.L.),
actul de constituire va servi contractul de constituire (act juridic bilateral), mai fiind numit şi
„contract de asociere”, iar în unele legi speciale este întâlnit sub denumirea de contract de
societate8.
2.1.6.2.3. Delimitarea actelor de constituire de alte categorii de acte ce stau la baza
activităţii societăţilor comerciale
Potrivit legislaţiei naţionale, dar şi a doctrinei comerciale, societăţile de capitaluri (S.R.L
şi S.A.) se înfiinţează în baza actului de constituire care poate fi sub formă de contract de
constituire şi/sau statut, evident în cazul fondatorului unic actul de constituire apare sub forma

8
Articolul 32 şi 33 al Legii nr. 1134 din  02.04.1997 privind societăţile pe acţiuni stabilesc conţinutul contractului
de societate ca document ce stă la baza constituirii societăţii pe acţiuni.

14
deciziei de constituire şi/sau statut. Însă în opinia noastră, construcţia juridică a acestei norme nu
pare a fi una destul de reuşită.

2.1.6.3. Formalităţi necesare constituirii societăţilor comerciale

2.1.6.3.1. Autentificarea actului de constituire

După cum am menţionat anterior, actul de constituire a societăţii comerciale se
întocmeşte în formă scrisă şi se autentifică notarial. Prezentarea viitorilor asociaţi în faţa unui
notar este absolut necesară și justificată de anumite împrejurări, având în vedere complexitatea
acestuia, dar şi importanţa funcţională a fiecărei societăţi comerciale în cadrul circuitului
economic în ansamblu.

2.1.6.3.2. Înregistrarea de stat a societăţilor comerciale

După respectarea regulilor de constituire a societăţilor comerciale în etapa consensuală,
următoarea acţiune constă în înregistrarea societăţii comerciale deja constituite.
De fapt, societatea este legal constituită, existenţa şi valabilitatea căreia este recunoscută
şi produce efecte doar faţă de membrii fondatori, însă pentru a i se recunoaște calitatea de
societate comercială (amintim aici că până la înregistrare aceasta se poate angaja doar în
raporturi juridice civile) aceasta trebuie să fie înregistrată9la Agenția Servicii Publice.
Această regulă, de fapt este dictată şi de prevederile art. 179 alin.1 al Codului civil,
potrivit căreia persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de stat, fapt
cu care nu suntem pe deplin de acord (vezi argumentele expuse în Cap. I, subiectul 6.3.3)

2.2. Grupurile societare

2.2.1. Cooperativele
De multă vreme legislația comercială cunoaște și subiecți ce desfășoară activitate
economică de întreprinzător în cadrul unor grupuri societare mari, care se constituie, de obicei,
din persoane juridice cu scop lucrativ (societăți comerciale), dar și din persoane fizice ce practică
activitate de întreprinzător. Aceste entități se constituie, în principiu, din necesitatea promovării
și protejării intereselor comerciale comune în plan concurențial, având în acest sens o strategie
comună de promovare a produselor și serviciilor de același gen, respectiv, a vânzărilor.

9
În conformitate cu prevederile art. 15 al legii nr. 135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată
„Pînă la momentul înregistrării de stat, societatea nu este persoană juridică”, iar conform art.2 „persoanele care au
acţionat în numele societăţii până la înregistrarea societăţii răspund nelimitat şi solidar pentru actele juridice
încheiate dacă societatea nu îşi asumă obligaţiile ce decurg din aceste acte sau nu se ajunge la un alt acord”.

15
 Cooperativa de întreprinzător este o întreprindere fondată de cel puţin cinci persoane
juridice şi (sau) fizice care practică activităţi de întreprinzător, ce are scopul de a contribui la
obţinerea de către membrii săi a profitului. Prin derogare de la această prevedere, membri ai
cooperativei agricole de întreprinzător de prestări servicii pot fi persoanele care produc produse
agricole în gospodăriile personale auxiliare10.
După cum observăm din ambele noțiuni, cooperativa nu poate avea mai puţin de 5
membri. Calitatea de membru de cooperativă o poate avea persoana fizică de la vârsta de 16 ani
şi persoana juridică. Membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în
limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.
Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvântul „cooperativă” şi să indice în limba
de stat scopul principal al activităţii sale.
Înregistrarea de stat a cooperativelor se efectuează în modul stabilit pentru societăţile
comerciale.
Capitalul social al cooperativei reprezintă suma tuturor participaţiunilor membrilor
cooperativei în conformitate cu statutul ei. Până la înregistrarea cooperativei, membrul este
obligat să depună integral participaţiunea sa dacă legea sau statutul cooperativei nu prevede
altfel.
Membrii cooperativei poartă răspundere subsidiară solidară pentru obligaţiile ei în
limitele părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru. Patrimoniul rămas
după lichidarea cooperativei se repartizează între membrii acesteia în conformitate cu statutul ei.
Conducerea cooperativei este reprezentată de organul suprem de conducere al
cooperativei este adunarea generală a membrilor ei. În cooperativa cu peste 50 de membri poate
fi creat un consiliu de supraveghere, care va exercita controlul asupra activităţii organelor ei
executive. Membrii consiliului de supraveghere nu au dreptul să activeze în numele cooperativei.
Organele executive ale cooperativei – consiliul de administraţie şi preşedintele
cooperativei – exercită administrarea curentă şi se subordonează consiliului de supraveghere şi
adunării generale.
Particularităţile şi statutul juridic al diferitelor tipuri de cooperative, precum şi drepturile
şi obligaţiile membrilor lor se stabilesc de codul civil şi de alte legi11.

10
Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992. Monitorul Parlamentului nr. 2 din
28.02.1994

11
Legea nr. 73 din 12.04.2001 privind cooperativele de întreprinzător. Monitorul Oficial nr. 49-50 din 03.05.2001

16
 2.2.2. Grupul de persoane juridice cu scop lucrativ

Pentru o mai bună organizare și control a activității diferitor persoane juridice care
practică activități comune, respectiv, urmăresc și interese sau scopuri comune, legislația civilă
consacră în noua redacție a codului civil modernizat, instituția grupului de persoane juridice. De
fapt, respectiva instituție, o substituie pe cea a societăților comerciale afiliate (întreprinderile
afiliate, dependente, dominante şi concernul).

3. Entități societare fără personalitate juridică

În scopul desfășurării unor activități economice mai eficiente, de multe ori se cere
asocierea între mai mulți subiecți, persoane fizice, care vor realiza activități comune de mică
amploare, fără constituirea unei persoane juridice.

3.1. Activitatea comercială în cadrul societăților civile

Această formă de asociere are loc, de obicei, în cadrul activităților agricole, activități
comerciale de mică anvergură, unde o singură persoană fizică nu este în stare să desfășoare o
astfel de activitate. Spre exemplu, într-o localitate, o persoană deține în proprietate cîteva hecare
de teren, alta, două tractiare, iar a treia un depozit. Pentru a desfășura o activitate economică,
aceste trei persoane vor avea nevoie să pună în comun bunurile pe care le dețin pentru a închega
o activitate aducătoare d eprofit. Fiind considerată o activitate simplă, legiuitorul a decis ca
aceasta să poată fi realizată prin asociere fără constituirea unei persoane juridice, fapt are loc în
urma încheierii unui contract de societate civilă.
Contribuţiile participanţilor. Participanţii trebuie să verse contribuţiile convenite prin
contract. În lipsa unor dispoziţii în acest sens, ei sînt obligaţi la plata unor contribuţii egale. Dacă
contractul determină doar cota-parte de participare a asociaților la venituri sau la pierderi, aceeași
cotă-parte se aplică cotelor-părți din patrimoniul social. Contribuţiile pot consta din bunuri,
inclusiv din drepturi patrimoniale. Dacă prin contract nu s-a dispus altfel, contribuţiile devin
proprietate comună a participanţilor, conform cotelor-părți din patrimoniul social. De
patrimoniul social aparţine ceea ce s-a dobândit în baza unui drept ce ţine de acel patrimoniu şi
ceea ce s-a dobîndit ca despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea unui obiect din
el.Contribuţia unui participant nu poate fi majorată fără consimţămîntul acestuia.
Răspunderea pentru contribuţie. Pentru bunul dat în calitate de contribuţie asociatul
răspunde conform regulilor privind răspunderea vînzătorului. Asociatul dator cu o sumă de bani

17
pe care nu a depus-o este în întârziere de drept, urmând să plătească dobânda stabilită la art. 942
fără a fi scutit şi de repararea prejudiciilor dacă s-ar cuveni. Această regulă se aplică şi în
privinţa sumelor preluate pentru scopuri personale din casa societăţii, a căror dobîndă se
calculează din ziua preluării. În cazul în care dreptul de folosinţă asupra unui bun a fost transmis
în calitate de contribuţie şi acest drept se stinge anterior termenului pentru care a fost transmis,
asociatul este obligat să compenseze în bani costul folosinţei de care s-a lipsit societatea.
Administrarea şi reprezentarea. Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii
gestionează împreună actele societăţii civile şi reprezintă împreună societatea în exterior.
Fiecare asociat are dreptul să participe la emiterea deciziilor comune. Orice clauză
contrară este nulă. Dacă, prin contract, conducerea societăţii civile este încredinţată unuia sau
mai multor asociaţi, fiecare are dreptul să acţioneze de unul singur. Orice alt asociat poate însă
obiecta la încheierea actului juridic în numele societăţii. În acest caz, se consideră că actul nu s-a
încheiat în numele societăţii. În măsura în care unui asociat îi revine, în baza contractului, funcţia
de a conduce societatea civilă, acesta este împuternicit, dacă altfel nu este stipulat, şi cu
reprezentarea faţă de terţ a celorlalţi asociaţi. Funcţia acordată prin contract unuia dintre asociaţi
poate fi retrasă doar prin decizia unanimă a celorlalți asociați în cazul neexecutării obligaţiilor
sale. Asociatul poate renunţa să participe la administrarea societăţii. Totodată, el poate cere
oricînd lămuriri conducerii.
Asociatul are dreptul, chiar dacă nu are împuterniciri de administrare și reprezentare, să
primească informații despre activitățile societății civile, să ia cunoștință de evidența contabilă și
documentele aferente societății civile, precum și de starea bunurilor societății civile. Clauza care
exclude sau limitează acest drept nu împiedică invocarea lui dacă există motive de a presupune o
administrare improprie.
Participarea la venituri şi pierderi. Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii
participă la venituri şi suportă pierderile proporţional cotelor-părţi ce le revin din patrimoniul
social. Clauza care atribuie unui asociat toate veniturile obţinute de societate sau îl eliberează de
toate pierderile, care exclude un asociat de la împărţirea venitului sau pune în sarcina acestuia
toate pierderile este nulă.

3.2. Activitatea comercială desfășurată prin asocierea între persoane fizice

înmatriculate
Dacă activitatea economică practicată în baza unei forme societare mai simple, are loc în
baza asocierii a două sau mai multe persoane fizice neînmatriculate la organul înregistrării de
stat sau în alt registru de stat, nu înseamnă că aceiași activitate nu poate fi practicată în comun și

18
de persoanele fizice ce dispun de înregistrare (titularul de patentă, întreprinzătorul individual sau
persoane autorizate).
Faptul că activitatea comercială poate fi desfășurată prin asocierea între titularii de
patentă este prevăzut expres în Legea nr.93/1998 la art. 3 alin. 9, potrivit căruia, doi sau câţiva
titulari de patente se pot asocia în scopul desfăşurării în comun a activităţii de întreprinzător, în
baza contractului de activitate în comun.

19