Refracţia luminii: bec solar dintr-o sticlă de plastic

sau...o altfel de lecție de fizică la clasa a IX a

prof. Costel Neicu, Colegiul Național ”Ana Aslan” Brăila
În urmă cu peste zece ani, un om foarte inteligent şi inventiv, locuitor al unei favele, a descoperit că putea
produce lumină fără curent electric. Invenţia lui, becul solar, se răspândeşte acum în toată lumea.
În anul 2002, brazilianul Alfredo Moser, de profesie mecanic, a descoperit un mod de a-şi ilumina
locuința în timpul zilei, fără a folosi curent electric. Soluția lui Moser folosea doar o sticlă de plastic plină
cu apă. Inovaţia, bazată pe fenomenul refracţiei, s-a răspândit între timp în întreaga lume şi este de
aşteptat că va folosi la iluminatul a peste un milion de locuinţe în acest an.
Refracţia

Figura 1: Schimbarea direcţiei de propagare a luminii la pătrunderea într-un mediu

cu indice de refracţie mai mare

Reamintindu-ne exemplul paiului cufundat într-un pahar cu apă, acesta pare îndoit sau frânt. Acest lucru
se datorează faptului că apa este optic mai densă decât aerul, lumina deplasându-se mai încet în apă decât
în aer. Schimbarea vitezei explică modificarea direcţiei de propagare a luminii atunci când trece dintr-o
substanţă în alta, fenomen numit refracţie. Două lucruri diferite sunt importante în refracţie, şi anume
unghiul sub care cade lumina pe suprafaţa de separare dintre cele două materiale, numit unghi de
incidenţă, şi o proprietate specifică fiecăruia dintre cele două materiale, numită indice de refracţie. În
general, materialele mai dense au indici de refracţie mai mari, deoarece materialele mai dense încetinesc
mai mult lumina.

Figura 2: Schimbarea direcţiei de propagare a luminii la pătrunderea într-un mediu

cu indice de refracţie mai mic

Să ne gândim la un automobil care se deplasează rapid pe şosea, dar încetineşte când ajunge pe un teren
noroios. Atunci când lumina cade perpendicular pe suprafaţa de separare dintre două medii transparente,
nu are loc refracţie. Similar, când automobilul pătrunde în linie dreaptă pe un teren noroios, veţi observa
că încetineşte, dar direcţia de mers va rămâne neschimbată. Dar dacă el intră pe acel teren sub un anumit
unghi, roţile care ating suprafaţa noroioasă primele vor fi frânate, iar automobilul va derapa. Similar, dacă
razele de lumină cad pe suprafaţa de separare dintre cele două medii sub un anumit unghi cu verticala la
acea suprafaţă, direcţia lor de propagare se va schimba în funcție de indicii de refracție ai celor două
medii (figurile 1 şi 2).
Fenomenul refracţiei luminii poate fi demonstrat uşor în clasă cu ajutorul câtorva experimente
introductive.
 
 A doua lege a refracției (legea lui Snell)
În fizică, a doua lege a refracţiei este folosită pentru a descrie refracţia şi proprietăţile acesteia. Conform
acestei legi, raportul dintre viteza luminii incidente şi sinusul unghiului de incidenţă este egal cu raportul
dintre viteza luminii refractate şi sinusul unghiului de refracţie, (v1/(sin i)) = (v2/sin r ). Aceasta înseamnă
că atunci când lumina trece dintr-o substanţă cu densitate optică mai mică într-o substanţă cu densitate
optică mai mare, raza de lumină se apropie de normala la suprafaţa de separare dintre cele două medii.
Aşa se întâmplă când raza de lumină trece din aer în apă. În cazul contrar, când o rază de lumină intră
într-un mediu cu indice de refracţie mai mic, de exemplu când trece din apă în aer, aceasta se va îndepărta
de normală.
A doua lege a refracţiei poate fi de asemenea scrisă cu ajutorul indicilor de refracţie, care exprimă cât este
de dens optic un mediu. Indicele de refracţie al unui mediu, n, se defineşte ca raport dintre viteza de
propagare a luminii în vid, c, şi viteza de propagare a luminii în mediul respectiv, v, prin formula n=c/v.
Folosind această relaţie, a doua lege a refracţiei se poate scrie sub forma n1sin i  = n2sin r .
Deoarece viteza de propagare a luminii în vid este totdeauna 3 x 108 m/s, este ușor să calculăm indicele de
refracţie al unui mediu dacă ştim viteza de propagare a luminii în acel mediu. Practic, materialele mai
dense au indici de refracţie mai mari, deoarece ele încetinesc mai mult lumina.
 
Cutia de pantofi
Subiectul refracției luminii poate fi introdus printr-o discuţie despre imaginea frântă a unui pai sau a unui
creion într-un pahar, atunci când privim din lateral. Este un punct bun de pornire pentru genera întrebări
despre acest subiect. Legile teoretice ale refracţiei pot fi apoi demonstrate prin realizarea unui experiment
simplu cu o cutie de pantofi. Fiind un experiment mai delicat, se recomandă realizarea lui în grupe de doi
sau trei elevi.
Veți avea nevoie de o lanternă, o cutie de pantofi, un cutter şi un pahar cu apă. Tăiaţi cu grijă două fante
verticale pe faţa cu arie mai mică a cutiei de pantofi. Spaţiul dintre fante nu trebuie să fie mai mare decât
paharul. În mod normal, când luminaţi cu lanterna cele două fante, veţi vedea două fascicule drepte de
lumină. Aşezaţi apoi paharul cu apă în cutie, astfel ca cele două fascicule de lumină să cadă pe pahar.
Când paharul este aşezat în spatele fantelor, cele două fascicule se intersectează. Conform legii refracţiei,
direcţia de propagare a razelor de lumină se schimbă şi acestea ajung să se intersecteze.
 
Becul solar
După ce faceţi demonstraţia refracţiei, puteţi arăta cum este folosit acest fenomen de becurile solare
pentru a lumina încăperi şi locuințe la fel de intens ca un bec cu incandescenţă, de 50 – 60 W. Folosind
doar o sticlă de plastic plină cu apă oamenii îşi pot ilumina încăperile şi cabanele. Proiectul conceput
inițial de Moser a fost preluat şi dezvoltat de organizaţii de caritate pentru a furniza un iluminat mai
sustenabil şi mai accesibil comunităţilor din Africa, Filipine, India  şi din alte ţări din sud-estul Asiei, fără
a utiliza curent electric. În mod normal, pentru a pregăti în clasă propria dvs. versiune de bec solar, veți
avea nevoie de cel mult 10 minute.
Materiale
 Carton
 Foarfecă
 Şabloane circulare
 Sticlă mare de plastic (1 sau 2l)
 Apă
 Cutie mare de carton
 Lanternă
Instrucțiuni
1. Decupaţi o formă de cerc în capacul cutiei: aceasta va trebui să fie suficient de mare, pentru ca
sticla să poată trece prin ea. Apoi decupaţi pe faţa laterală o deschidere de forma unei ferestre, prin
care să puteţi privi în cutie.

2. Decupaţi din foaia de carton un pătrat cu latura de 15 cm.

3. Cu ajutorul unui şablon, desenaţi două cercuri concentrice în centrul pătratului.

4. Decupaţi cercul interior.

5. Decupaţi la intervale egale porţiunea de carton dintre cercul interior şi cercul exterior şi îndoiţi în
sus fiecare din aceste bucăţi.
 6. Introduceţi sticla în gaura decupată în carton şi umpleţi – o cu apă.

7. Aşezaţi becul solar astfel obţinut în orificiul cutiei folosite ca model de casă şi luminaţi gâtul
sticlei cu o lanternă.

8. Observaţi becul solar prin fereastra practicată lateral în cutie.

Să înţelegem ce se întâmplă
Funcţionarea becului solar se bazează pe fenomenul refracţiei. Deoarece lumina emisă de lanternă trece
dintr-un mediu cu indice de refacţie mai mic (aer) într-un mediu cu indice de refracţie mai mare (apă),
direcţia razelor de lumină se modifică la trecerea prin apă, iar când lumina iese din nou în aer, ea se
împrăştie în cameră. Pentru ca acest lucru să se întâmple, gâtul sticlei trebuie să fie deasupra acoperişului,
iar corpul propriu-zis al sticlei, atârnat de tavan ca un bec, va împrăştia lumina refractată (Figura 3). Acest
tip de iluminat are marele avantaj că este durabil şi sigur. Nu există riscul unui incendiu cu aceste
“corpuri de iluminat”, iar confecţionarea şi montarea lor nu costă mult. În aplicaţiile practice ale acestui
corp de iluminat, în apă se adaugă clor, pentru a menţine apa curată şi a împiedica proliferarea algelor şi
microbilor. Montajul becurilor în acoperiș este etanșat, pentru a le proteja împotriva intemperiilor
(https://www.instructables.com/How-to-build-a-SOLAR-BOTTLE-BULB/). Pe internet se găsesc multe
înregistrări video care arată cum se poate face acest lucru folosind materiale de construcție adecvate
(https://www.youtube.com/watch?v=i5YQ4t5apPM ).
 

Figura 3: Refracţia luminii într-o sticlă din interiorul unei case în miniatură

Concluzie
Becul solar este o soluţie ingenioasă la problema iluminatului locuinţelor. Funcţionarea lui oferă o
demonstraţie simplă a unei lecţii de fizică, care va stimula motivaţia elevilor pentru studiul acestei ştiinţe.
De asemenea, tema oferă un prilej excelent pentru efectuarea unor activități interdisciplinare. Fiind
angrenaţi în realizarea experimentelor, elevii vor lucra în echipă şi vor avea responsabilitatea sarcinilor
alocate, ceea ce va contribui la îmbunătăţirea aptitudinilor lor sociale. Pe lângă conţinutul ştiinţific
propriu-zis, lecţia poate pune accent pe metoda ştiinţifică, prin prezentarea introductivă a protocoalelor
experimentale, concept util în activitatea viitoare a elevilor în studiul altor subiecte de ştiinţe ale naturii.
 
Resurse suplimentare
 Pentru mai multe informaţii despre becurile solare, puteţi consulta:
o Wood, A. (2012).The Solar Bottle Bulb Revolution.
 Pentru o tratare teoretică a opticii şi fizicii luminii, puteţi consulta:
o Hecht, E. (2002). Optics (4th ed.). San Francisco: Addison-Wesley.
o Waldman, G. (2002). Introduction to Light: The Physics of Light, Vision and Color. New
York: Dover Publications.
 Pentru o bună prezentare generală despre ştiinţe, puteţi consulta:
o Taylor, C. (2000). The Kingfisher Science Encyclopedia. London: Kingfisher.