Ingineria reactiilor si reactoare chimice II

_________________________________________________________________________

CURS 1

Cuprins:
Circulaţia fluidului prin reactorul chimic. Distribuţia duratelor de
staţionare. Funcţii ce caracterizează distribuţia duratelor de staţionare .
Determinarea experimentală a distribuţiei duratelor de staţionare

Circulatia fluidului prin reactorul chimic

La studierea reactoarelor ideale s-au introdus două modele ideale de

circulaţie a fluidului: modelul cu deplasare totală şi modelul cu amestecare
perfectă. In reactorul real apar abateri de la prevederile acestor modele
ideale manifestate prin:
- zone stagnante care apar în apropierea sau datorită prezenţei elementelor
constructive din interiorul reactorului, aşa cum sunt şicanele,
agitatoarele, etc. Fluidul din aceste zone nu ia parte la circulaţia generală
din interiorul reactorului, neluând parte nici la transformările fizico-
chimice de interes (reacţie chimică, transfer de masă);
- scurtcircuite care reprezintă trecerea directă de la ştuţul de intrare la
ştuţul de ieşire a reactorului a unei părţi din fluidul ce intră în reactor.
Aceste fracţiuni de fluid care scurtcircuitează traseul prin reactor au o
durată de staţionare foarte redusă în mediul de reacţie, astfel încât
participarea la transformările fizico-chimice de interes din reactor este şi
de această dată extrem de redusă;
- amestecare radială neglijabilă care poate apare în cazul unui reactor de
tip D la care, datorită lungimii finite, nu este suficient timp ca difuziunea
să producă amestecarea radială perfectă, aşa cum este presupusă de
modelul de curegere ideal cu deplasare totală;
- amestecare axială importantă care poate apare într-un reactor real la care
diametrul este mult mai mic decât lungimea, datorită construcţiei
racordurilor de intrare şi ieşire a masei de reacţie din reactor. In această
situaţie se poate produce o amestecare importantă la intrarea sau la
ieşirea fluidului din reactor, ceea ce face ca reactorul real să se abată de
la modelul de curgere ideală de tip D.
Modelele ideale de curgere pot aproxima destul de bine numai în
unele cazuri, circulaţia fluidului în reactoarele reale în care mediul de reacţie
este omogen. In multe alte cazuri însă, circulaţia fluidului în reactoarele
reale nu poate fi descrisă cu destulă precizie de aceste modele ideale. De

1
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

cele mai multe ori circulaţia în reactorul real este cuprinsă între limitele
reprezentate de cele două modele ideale.

Modele de circulaţie ideală a fluidului în reactor

Pentru studierea reactoarelor ideale s-au introdus ipoteze

simplificatoare pe baza cărora s-a putut realiza modelarea reactoarelor.
Astfel, în cazul reactorului de tip D (tip piston sau cu deplasare
totală) s-a presupus că fluidul ce traversează reactorul nu este supus unui
proces de amestecare pe direcţia de curgere. Circulaţia perfect ordonată a
fluidului în reactor semnifică faptul că pe toata durata necesară traversării
reactorului, particulele de fluid îşi păstrează vecinii neschimbaţi. Ca urmare,
profilul vitezelor de curgere a particulelor prin reactor, perpendicular pe
direcţia de curgere, este perfect plan (fig.1.), de unde şi denumirea de
reactor şi respectiv de curgere tip piston utilizată în acest caz. Toate
particulele care alcătuiesc fluidul ce străbate reactorul de tip D, având
aceeaşi viteză de deplasare, vor petrece aceeaşi durată de timp în reactor.

DV, DV ,
co(t) VD cz(t)

z
Fig. 1. Curgerea fluidului în reactorul de tip D

Modelul de circulaţie a fluidului corespunzător caracteristicilor

reactorului ideal de tip R, este un model cu amestecare perfectă. Această
caracteristică datorată unei amestecări a fluidului cu o viteză infinită odată
cu intrarea în reactor, semnifică faptul că particulele ce alcătuiesc fluidul din
reactor pot petrece durate de timp diferite în reactor. Există posibilitatea ca,
la intrarea în reactor, datorită amestecării perfecte, particule de fluid odată
intrate în reactor, să se găsească instantaneu în dreptul racordului de ieşire
din reactor, în timp ce alte particule pot petrece un anumit timp în reactor.
Există şi posibilitatea ca, urmare a amestecării ideale, un număr de particule
să fie supuse unui numar foarte mare de circulaţii în interiorul reactorului
înainte de a părăsi aparatul, petrecând astfel un timp foarte mare în reactor.

2
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

Dis tribuţia duratelor de staţionare

Pentru a putea determina conversia reactanţilor la ieşirea dintr-un

reactor chimic, este necesar să se cunoască timpul pe care particulele ce
alcătuiesc fluidul, îl petrec în reactor.
Dacă reacţiile care se petrec în masa de reacţie sunt reacţii
monomoleculare, cunoaşterea timpului de staţionare a moleculelor de fluid
în reactor este suficientă pentru a putea calcula conversia la ieşirea fluidului
din reactor (in efluent). In schimb, în cazul în care reacţiile care se petrec în
reactor sunt de molecularitate diferită de unu, cunoaşterea numai a timpului
de staţionare a moleculelor de fluid în reactor, nu mai este suficientă pentru
calcularea conversiei. In acest caz, transformarea depinde şi de vecinii pe
care fiecare moleculă în parte îi are pe durata străbaterii reactorului,
respectiv de gradul de segregare a fluidului din reactor.
Ca urmare, este necesar să se poată caracteriza circulaţia fluidului
într-un reactor. Fluidul ce străbate un reactor poate fi alcătuit din molecule,
atomi necombinaţi sau ioni. Aceste particule pot circula solitare prin reactor,
sau pot forma agregate de particule. In cele ce urmează, particulele solitare
sau agregatele de particule ce alcătuiesc fluidul în curgerea lui prin reactor
vor fi denumite elemente de fluid. Această denumire a fost aleasă şi ţinând
seama de necesitatea abordării statistice a problemei curgerii fluidului prin
reactor.
Pentru a face distincţia între timpul curent şi timpul petrecut de un
element de fluid în reactor, se obişnuieşte ca în loc de timp, să se folosească
noţiunea de durată de staţionare pentru a denumi timpul petrecut de
elementul de fluid în reactor.
Vârsta unui element de fluid se defineşte ca fiind timpul petrecut de
un element de fluid din momentul intrării sale în reactor, până la timpul
curent.
Speranţa de viaţă a unui element de fluid reprezintă timpul rămas
până la părăsirea reactorului.
Se observă deci că durata de staţionare a unui element de fluid în
reactor reprezintă suma dintre vârsta elementului de fluid şi speranţa sa de
viaţă.

Funcţii ce caracterizează distribuţia duratelor de staţionare

In cazul reactorului ideal de tip D, datorită particularităţilor sale,

toate elementele de fluid ce străbat reactorul au aceeaşi durată de staţionare
în reactor. In cazul celorlalte tipuri de reactoare continue, elementele de

3
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

fluid ce alcătuiesc fluidul din reactor pot avea durate de staţionare diferite şi
respectiv vârste şi speranţe de viaţă diferite.
Duratele de staţionare ale elementelor de fluid dintr-un reactor
continuu fiind variabile de natură aleatoare, repartiţia lor se poate caracteriza
prin intermediul unor funcţii de natură probabilistică aşa cum sunt funcţia
de repartiţie şi respectiv densitatea de repartiţie a duratei de staţionare şi
momentele distribuţiei.
Funcţia de densitate a distribuţiei notată E(t) este astfel definită
încât produsul E(t)dt să reprezinte fracţiunea din efluent alcătuită din
elemente de fluid care au stat în reactor un timp cuprins între t şi (t + dt).
Suma tuturor fracţiunilor din efluent care în mod teoretic pot avea duratele
de staţionare cuprinse în intervalul (0, ) reprezintă întreaga populaţie a
elementelor de fluid din reactor:


 E(t)dt  1 (I.1)
0

Funcţia de densitate a distribuţiei duratelor de staţionare a elementelor de

fluid din reactor poate avea o reprezentare ca cea prezentată în figura 2.
Porţiunea haşurată din suprafaţa definită de curba reprezentativă are
semnificaţia fracţiunii elementelor de fluid cu durata de staţionare mai mică
decât t1, iar porţiunea nehaşurată reprezintă fracţiunea din elementele de
fluid ce au durata de staţionare mai mare decât t1.

E(t)


t 1
E(t)dt
0

0 t

t1

Fig.2. Funcţia de densitate a distribuţiei duratelor de staţionare a

elementelor de fluid din reactor

4
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

Funcţia F(t), funcţia de repartiţie a duratelor de staţionare a

elementelor de fluid în reactor, reprezintă fracţiunea din efluent care a stat în
reactor un timp mai mic decât t. In figura 3. este prezentată reprezentarea
grafică a funcţiei F(t).
Din figura nr.I.3. se observă că:
- pentru t=0, F(t) = 0
- pentru t  , F(t) = 1
Semnificaţia valorii nule a funcţiei F(t) este aceea că nu pot exista trasee de
lungime tinzând spre zero pentru elementele de fluid ce străbat reactorul.

F(t)

dF(t)

t t+dt t

Fig.3. Reprezentarea grafică a funcţiei F(t)

Semnificaţia celeilalte condiţii pentru cazul în care timpul la care se face

evaluarea funcţiei tinde la infinit, este aceea că se consideră că fluidul nu
poate rămâne în reactor un timp mai mare decât infinit.
Intre cele două funcţii există următoarea relaţie:

E(t)  dF (t) (I.2.)

dt
In cazul în care se foloseşte timpul adimensional :

5
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

 
(I.3.)

se poate scrie relaţia:

E(t)dt  E()d (I.4.)

deoarece cei doi termeni ai ecuaţiei reprezintă aceeaşi porţiune din fluidul
din reactor.
Dacă se exprimă diferenţiala timpului adimensional , în funcţie de
cea a timpului curent t, relaţia (I.4.) devine:

E(t)dt  E( ) dt
(I.5.)
t

de unde rezultă egalitatea:

E( )  tE(t) (I.6.)

In cazul funcţiei F(t) există egalitatea:

F(t)  F( ) (I.7.)

iar

F (t)  E( )d (I.8.)

0

Momentul de ordinul I al distribuţiei care reprezintă media

distribuţiei are expresia:



tE(t)dt
1  tE(t)dt  t
0
(I.9.)

0
E(t)dt
0
6
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

Aceasta relaţie reprezintă o definiţie corectă pentru durata medie de

staţionare a elementelor de fluid din reactor, spre deosebire de expresia:
t V
care este corectă numai în cazul reactoarelor ideale de tip D.
D
Vo
Momentul de ordinul doi al distribuţiei care indică dispersia
distribuţiei, se notează de obicei cu  şi are expresia:
 2  2
 E(t)dt  t
(I.10.)
  
2 2
 tt E(t)dt  t

0 0

Determinarea experimentală a distribuţiei duratelor de staţionare

Funcţiile ce caracterizează distribuţia duratelor de staţionare a

elementelor de fluid în reactor pot fi determinate pe cale experimentală
pentru cazurile în care prin reactoare asemănătoare reactorului de tip D sau
R ideale, circulă un fluid (de obicei un lichid), fără să aibă loc reacţie
chimică. In acest scop se foloseşte un trasor cu ajutorul căruia se realizează
un semnal impuls sau unul treaptă în fluidul din reactor (fig.4.). Drept trasor
se poate folosi orice fluid care nu interacţionează din punct de vedere chimic
cu fluidul din reactor şi a cărui concentraţie la ieşirea din reactor poate fi
determinată prin metode fizice sau chimice.
Semnalul impuls se realizează dacă, la un momment dat se injectează
cât mai repede o cantitate cunoscută de trasor (co) în fluidul care intră în
reactor. Injectarea trebuie să se facă cât mai aproape de intrarea fluidului în
reactor.
Semnalul treaptă se realizează dacă, la un moment dat se comută
brusc alimentarea reactorului de la fluidul purtător, la trasor.
In cazul determinării experimentale a modului de circulaţie a
fluidului printr-un reactor, se poate folosi drept trasor un colorant, atunci
când fluidul ce străbate reactorul este incolor.
Analizând cu un colorimetru efluentul din reactor, se poate determina
concentraţia trasorului la ieşirea din reactor. Dacă colorantul se injectează
foarte repede, în cantitate cunoscută, cu ajutorul unei seringi, cât mai
aproape de intrarea masei de reacţie în reactor, se realizează un semnal
impuls la intrarea în reactor.

7
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

c/c
o

0 t
a) semnal impuls

c/c
o

0 t

b) semnal treaptă

Fig. 4. Tipuri de semnale realizate cu un trasor într-un reactor: a)

semnal impuls, b) semnal treaptă

8
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

Dacă se raportează cantitatea de colorant (trasor) folosită pentru

realizarea semnalului, la volumul reactorului, se obţine concentraţia iniţială
a trasorului, co. Fotocolorimetrul va înregistra o funcţie c(t) la ieşirea din
reactor.
In cazul în care experimentul se realizează într-un reactor de tip D,
colorantul se distribuie ca un front la intrarea în reactor, front care parcurge
reactorul deplasând fluidul incolor care se află în faţa sa în spaţiul din
reactor. Timpul parcurs de frontul de fluid pentru a străbate reactorul,
reprezintă durata de staţionare a fluidului în reactor.
Dacă acelaşi experiment se realizează într-un reactor de tip R, în
momentul intrării în reactor, colorantul se dispersează instantaneu în tot
fluidul din reactor. Unele elemente de fluid de colorant se vor găsi
instantaneu în dreptul racordului de evacuare şi vor părăsi reactorul. Intre
timp reactorul este străbătut de fluidul incolor care diluează colorantul. Ca
urmare, concentraţia în efluent a colorantului va scade continuu în timp.
Când concentraţia colorantului va scade sub pragul de sensibilitate al
fotocolorimetrului, se va spune că tot colorantul a părăsit reactorul (c = 0).
Teoretic acest lucru se întâmplă atunci când timpul tinde la infinit.
Experimentul se poate repeta şi în cazul în care este folosită o serie
de reactoare de tip R. După fiecare reactor al seriei este amplasat câte un
fotocolorimetru cu care se determină concentraţia în fluid la ieşirea din
fiecare reactor al seriei. Variaţia concentraţiei colorantului în timp, măsurată
la ieşirea din seria de reactoare R, va înregistra un maxim accentuat care se
stinge în jurul valorii N = 1 (N reprezintă numărul de reactoare înseriate).
Când numărul de reactoare din serie este foarte mare (N  ∞), se obţine
reproducerea curbei reprezentative pentru reactorul D. In figura 5 este
reprezentată curba concentraţiei trasorului obţinută în cele trei cazuri, atunci
când s-a folosit un semnal treaptă.
Se repetă experimentul cu cele trei tipuri de reactoare, dar de această
dată se realizează un semnal treaptă. Forma curbei care redă variaţia
concentraţiei trasorului în efluent în timp este prezentată în figura 6.
In cazul reactorului R, concentraţia trasorului în efluent este mică la
început deoarece, datorită amestecării perfecte, colorantul este diluat de
fluidul incolor existent în reactor. Cum în continuare alimentarea reactorului
se face numai cu colorant (semnal treaptă), concentraţia colorantului
înregiatrată în efluent va creşte continuu, tinzând asimptotic către valoarea
concentraţiei colorantului în trasor.
In cazul seriei de reactoare R, după primele două reactoare, curba ce
redă variaţia concentraţiei colorantului în timp, prezintă o inflexiune. Dacă
numărul de reactoare înseriate este foarte mare, răspunsul seriei de reactoare
este asemănător reactorului de tip D.

9
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

Reactor D 1

c/co

0 1 2 

Serie R
1 N∞
N=1
N=5

c/co
N=2

0 1 2 

Reactor R 1

c/co

0 1 2 

Fig. 5. Răspunsul reactoarelor D, serie R şi R la un semnal de tip impuls

10
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

1
Reactor D
c/co

0 1 2 

Serie de reactoare R
N∞
1
N=5
N=2

N=1
c/co

0 1 2 

Reactor R
1

c/co

0 1 2 

Fig. 6. Răspunsul reactoarelor D, serie R şi R la un semnal de tip treaptă

11
Ingineria reactiilor si reactoare chimice II
_________________________________________________________________________

Analizând forma profilelor variaţiei concentraţiei colorantului în timp,

în cazul realizării unui semnal impuls sau treaptă în reactoare D, R sau serie
de reactoare R, se pot face următoarele observaţii:
- reactorul D transmite semnalul nealterat, oricare ar fi acest semnal.
Răspunsul reactorului D este identic ca formă cu semnalul de intrare, dar
apare o întârziere a acestuia cu un interval de timp egal cu durata de
staţionare în reactor a elementelor de fluid;
- reactorul R modifică complet semnalul;
- o serie de reactoare R modifică semnalul, dar în mai mică măsură decât
reactorul R. Dacă numărul reactoarelor înseriate tinde la infinit,
răspunsul seriei este identic cu cel al reactorului D.
In cazul utilizării semnalului treaptă, dacă se scrie ecuaţia de bilanţ de masă
pentru trasor:

DV F(t)co  DV c (I.11)

rezultă funcţia F(t), în funcţie de valorile concentraţiei trasorului:

F (t)  c(t) (I.12)

c
o

In cazul utilizării semnalului impuls, din datele experimentale poate fi

calculată valoarea funcţiei E(t):

E(t)  c  ci (I.13)
c t

cdt  i i
0

în care ci reprezintă valoarea concentraţiei trasorului în efluent la momentul

de timp ti.
Valoarea funcţiei E(t) se poate calcula utilizând valorile discrete ale
concentraţiei trasorului în efluent, sau rezolvând integrala prin planimetrare.

12