Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ
Curs 11
Formarea aromei alimentelor sau intensificarea ei în timpul tratamentului termic
este rezultatul:
reacţiilor de îmbrunare
neenzimatică (Maillard)
Reacţia Maillard este o reacţie chimică dintre un aminoacid si un zahar reducător, care
necesită de obicei căldură. Este deosebit de important în pregătirea sau prezentarea de
mai multe tipuri de alimente, şi, ca si in cazul caramelizării, este o formă de innegrire
non-enzimatice. Reacţia este numită dupa chimistul Louis-Camille Maillard primul
care a descris-o în anii 1910 în timp ce încerca să reproducă sinteza proteinelor
biologice deşi a fost folosit in practica gatituloui din vremuri preistorice.
Gruparea reactivă carbonil a zahărului reacţionează cu gruparea nucleofila amino- din
aminoacizi, şi formează un amestec complex de molecule slab caracterizate,
responsabile pentru o serie de mirosuri si arome. Acest proces este accelerat într-un
mediu alcalin in care gruparile amino- sunt deprotonate şi au, prin urmare, o
nucleofilicitate crescuta. Tipul de aminoacizi determină aroma rezultata. Această
reacţie este baza industriei de arome. Totusi, la temperaturi ridicate, se pot forma
acrilamidele dăunătoare.
În acest proces, sunt creati sute de compuşi cu aromă diferita. La rândul lor, aceşti
compuşi se descompun, pentru a forma compusi cu noi arome, şi aşa mai departe.
Fiecare tip de alimente are un set foarte distinctiv de compuşi de aroma care se
formează în timpul reacţiei Maillard. Acestia sunt compusii de care oamenii de stiinta
s-au folosit peste ani pentru a crea arome artificiale.
AROMATIZANŢII
Aromatizanţii naturali
Sunt obţinuţi din materii prime naturale, prin procedee care nu afectează natura
substanţelor de aromă sau a precursorilor de aromă existenţi în materialul de bază.
Cuprind:
1. produsele de condimentare: ketchup, muştar, oţet
2. condimentele propriu-zise şi plantele aromatizante (condimentare): piper, mărar,
coriandru, usturoi
din fructe (căpşune, zmeură, mure)
din carne (considerate şi potenţiatori de aromă, datorită precursorilor)
din subproduse: oase
din peşte şi moluşte: se pot obţine prin diferite metode, precum extracţie cu
apă/abur sub presiune, prin hidroliză acidă sau prin fermentare
din drojdie: reprezintă atât aromatizanţi cât şi potenţiatori de aromă; se obţin
prin autoliza sau plasmoliza (cu NaCl) celulelor de drojdie, ori prin
plasmoliză+autoliză, urmată de hidroliza enzimatică (cu radicele din
malţ, enzime, microorganisme) a acizilor nucleici conţinuţi
ce conferă aromă
datorită mai mult
mirosului
ce contribuie la
gustul sărat, dulce,
astringent, fără a ce conferă aromă şi
avea miros şi/sau senzaţie de căldură,
gust răceală, pungenţă în
cavitatea bucală
ALDEHIDA
BENZOICĂ (cea ACETATUL DE ETIL: ETILVANILINA:
VANILINA: aromă
naturală intră în arome de fructe DIACETILUL: unt, aromă de vanilie
de vanilie mai
compoziţia pentru băuturi BUTIRATUL DE ETIL margarină, cafea, de 4 ori mai
slabă decât
amigdalinei din alcoolice şi oţet puternică decât
etilvanilina.
sâmburii de cireşe nealcoolice vanilia
şi migdale amare)
Aromatizanţi sintetici
aromă de
pâine
Potenţiatorii de aromă
Glutamatul monosodic
Sunt adevăraţii
5’-Nucleotidele
potenţiatori de aromă
Nu intră în categoria aditivilor folosiţi ca îndulcitori o serie de ingrediente dulci folosite în alimentaţie, cum
sunt mono- şi dizaharidele, mierea, siropul de glucoză, alte siropuri din plante (siropul de arţar) şi altele.
Puterea de îndulcire a unui îndulcitor este raportul dintre concentraţia de zaharoză dintr-un mediu şi
concentraţia de îndulcitor care dezvoltă un gust dulce de aceeaşi intensitate, în acelaşi mediu.
Clasificare
îndulcitori
îndulcitori cu rol
nenutritivi
nutritiv
(cu putere mare
POLIOLII
de îndulcire)
naturali de sinteză
Poliolii sunt polialcooli, se găsesc în natură dar se obţin industrial prin
hidrogenarea unor glucide şi sunt necariogenici.
Nu necesită insulină pentru metabolizare, putând fi utilizaţi în alimentaţia
diabeticilor.
Pot provoca diaree osmotică, consumaţi în cantităţi mari.
Exemple de polioli:
sorbitolul: glucoză redusă, 2,6 kcal/g (E420)
xilitolul: xiloză redusă, 2,4 kcal/g (E967)
manitolul: obţinut prin hidrogenarea catalitică, sub presiune, a glucozei şi fructozei,
plecându-se de la sirop de porumb; 1,6 kcal/g (E421)
maltitolul: hidrogenarea maltozei obţinută prin hidroliza amidonului;
2,1 kcal/g
lactitolul: reducerea glucozei din lactoză; 2 kcal/g
eritritolul: obţinut prin fermentarea glucozei, rezultată din hidroliza amidonului, cu
drojdia Moniliella pollinis. Este poliolul cel mai bine tolerat de organism. 0,2 kcal/g.
Utilizarea poliolilor în industria alimentară: