UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei

Subiectul N3 Z.Freud- psihanaliza şi simbolurile

inconştientului

Studenta:Morari Catalina,anul I ,Psihopedagogie

Profesor:Bogatu Eugenia

Chisinau,2020

a) descrieţi structura inconştientului

b) analizaţi şi comparaţi metodele propuse de Freud în analiza inconştientului
c) construiţi propria viziune asupra actelor iraţionale umane
 A. Inconştientul este declarat factor determinant al întregii dinamici psihologice a
individului,cauzalitate a manifestărilor sale psihice: “Orice act comportamental îşi are rădăcina
în inconştient.”Inconştientul reprezinta partea invizibila a aisbergului, care formeaza cel mai larg
şi, intr-unanume fel,cel mai puternic sector al vietii noastre. Preconstientul(subconstientul) este
mai apropiat deinconştient, dar poate fi stimulat prînmijloacele gandirii şi deveni conştient.

Conştientul este treapatasuperioara , intalnita la omul evaluat sub aspect psihic. Sub raport

functional, inconştientul conţine pulsiuni ce se comportă ca “ fiinţele vii”, pe cândconştiinta este

doar spectatoare, ea observă şi permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconştientului.Conştiinta
nu are rol în socializarea individului sau în adapatarea lui actuală la solicitarile mediului deviaţă,
ci doar de a suprima, de a refula, adică de a trimite înapoi în inconştient acele pulsiuni care
încearcăsă “ scoată capul la vedere”. Cât priveşte preconştientul, el este o” staţie de tranzit”,
unde tendinţeleinconştientului şi ale conştiinţei vin şi poposesc temporar înainte de a trece în
structurile opuse fiecăreiadintre ele. Inconştientul este sediul instinctelor sexuale înscrise în chiar
structura biologică, somatică aorganismului. Ele sunt cele care “ fierb”, care “clocotesc”, ele
sunt cele a căror singură “raţiune” de aexista este “descărcarea” şi consumarea lor adecvata,
reducerea tensiunii, producerea plăcerii.Cum însăaceastă “descărcare” nu se face oricând şi
oricum, ci în comformitate cu anumite reguli şi norme deconvieţuire, de comportare socială,
adică atunci când a fost descoperit sau produs obiectul capabil a leconsuma corespunzător,
satisfacerea lor este barată, amânată sau chiar repudiate de conştiinţă.

Modelul topografic al personalităţii În concepţia iniţială a lui Freud, personalitatea era divizată
în trei niveluri: conştientul, preconştientul şi inconştientul (Zlate, 1996). Conştientul includea
senzaţiile şi experienţele pe care le putem accesa, simţi în orice moment. Era considerat o parte
mai îngustă a personalităţii, deoarece numai un procent redus al senzaţiilor şi amintirilor noastre
pot să coexiste în conştient la un moment dat. Funcţia lui se înscrie pe linie negativă, având rolul
de a suprima, de a trimite înapoi în inconştient pulsiunile care încearcă „să scoată capul la
vedere”. Inconştientul este partea esenţială, nevăzută, aflată în centrul teoriei psihanalitice. El
conţine instinctele, dorinţele care ne determină comportamentul; este depozitul forţelor pe care
nu putem să le vedem sau să le controlăm.
Modelul structural al personalităţii Pentru a trece peste aceste obstacole, Freud şi-a revizuit
teoria, propunând un model structural, care descria personalitatea prin intermediul a trei noţiuni
de bază: id (das Es), ego (das Ich) şi superego (das Über-Ich). Id-ul corespunde oarecum
vechiului termen de inconştient (deşi există aspecte inconştiente şi în ego şi superego) şi este
rezervorul tuturor instinctelor, furnizând prin urmare energia pentru celelalte două structuri. Ego-
ul se dezvoltă din id începând cu vârsta de 6-8 luni, formarea sa fiind influenţată de experienţele
care îl ajută pe copil să diferenţieze între sine şi non-sine, mai ales în ceea ce priveşte propriul
corp. Superego-ul este permanent în căutarea perfecţiunii morale, iar cerinţele lui pot fi uneori la
fel de iraţionale şi intense ca ale id-ului.

B. Psihanaliza este metoda instituită de S. Freud şi care are ca obiect cunoaşterea profundă a
vieţii sufleteşti a omului, atât în stare de normalitate psihică cât şi de boală, în scopul instituirii,
în cel de-al doilea caz, a măsurilor adecvate de terapie. În lucrarea sa “ Cinci lecţii asupra
psihanalizei”, S. Freud menţionează cazul unei bolnave de isterie cu tulburări neurologice şi
somatice (hemiplegie, disfonie, somnambulism) pe care a tratat/o prin hipnoză. Ulterior, în faza
posthipnotică, erau rediscutate evenimentele trăite în trecut de către pacientă şi care aveau pentru
aceasta o valoare psihotraumatizantă, în directă legătură cu tabloul clinic actual.
Metodele psihanalitice de explorare
a inconştientului

Anamneza - constă în rememorarea împrejurărilor care au prevalat în momentul apariţiei

primelor simptome nevrotice. În psihanaliză, cunoaşterea acestor detalii este importantă pentru
că ele ajută la reconstituirea contextului psiho-social al apariţiei simptomelor.

-Asociaţiile libere - regula de aur a psihanalizei este vorbirea liberă, fără intervenţii critice
conştiente. Această metodă aplicată în aşa-zisele asociaţii libere l-a ajutat pe Freud să renunţe la
hipnoză şi la aportul ei în investigarea contextului nevrotic.

-Interpretarea actelor ratate şi simptomatice - o altă contribuţie fundamentală la investigarea

conţinuturilor incon ştientului semnată de Freud. Pentru cei mai mulţi dintre noi actele ratate -
ca de pildă erorile de lectură sau de scris, uitările de tot felul, ticurile etc. - nu au nici o
semnificaţie, pentru că sînt puse pe seama oboselii, nervozităţii, neatenţiei etc. 

C. Prin actele lor, oamenii se apropie sau se îndepărtează de scopul lor. Actul uman nu este un
cumul de acte izolate, ci un ţesut în care se întretaie toate circumstanţele, evenimentele, intenţiile
şi dispoziţiile personale. Actul liber al omului are o dimensiune imanentă, rodul posedării fiinţei,
în virtutea căreia el nu numai că transformă lumea externă, dar omul se determină în mod intim
şi pe sine însuşi. Aşa cum arăta papa Pius XII, „măreţia actului uman stă în faptul că el depăşeşte
momentul în care se împlineşte pentru a implica întreaga orientare a vieţii şi a o conduce să ia
poziţie în faţa Absolutului” În concret: omul nu acţionează totdeauna ca om, activitatea sa nu
este totdeauna marcată de diferenţa sa specifică. Destul de des actele sale, deşi provin de la el,
fiind ale sale, nu exprimă decât acea zonă a fiinţei sale prin care el intră în genul de trupuri
animate; ca şi activităţile altor vieţuitoare, ele sunt conduse de o necesitate a naturii, sunt
determinate, sunt făcute în mod mecanic şi fără libertate, în mod inconştient. Astfel sunt – în
afară de operaţiile vieţii vegetative (care de obicei nu se numesc acte: a digera, a creşte, a cântări
o greutate etc.) – gesturile instinctive, reacţiile involuntare (actele primo primi, după
terminologia clasică), tic-urile, reflexele, practicile împlinite sub influenţa unei constrângeri
psihice, a sugestiei hipnotice, a unui raptus de demenţă etc.