Studierea comportamentului la preșcolari

Din punct de vedere al creșterii și dezvoltării optime și corecte a  copiilor este necesar să acordăm o
mai mare atenție dezvoltării comportamentului emoțional și al celui social al copiilor. Popularitatea
sau nepopularitatea copiilor, capacitatea lor de a avea sau nu prieteni, influența lor constructivă sau
distructivă asupra funcționării grupului, acestea și alte aspecte ale interacțiunii sociale sunt
influențate de felul în care copii își gestionează emoțiile, propriile reacții și comportamente.

Copii trebuie să învețe că toate comportamentele noastre au consecințe asupra celorlalți și de aceea
pe unele dintre ele le modificăm. În cadrul interacțiunilor sociale (copii-adulți, copii-copii), copiii își
dezvoltă anumite abilități de relaționare și învață noi comportamente. Ei au nevoie permanentă de
ghidare din partea adulților în  ceea ce privește recunoașterea și respectarea regulilor de
comportament în anumite situații sociale. Regulile au rolul de a preveni apariția unor probleme de
comportament. De multe ori sunt folosite reguli prea restrictive sau pedepse pentru a învăța un copil
anumite comportamente. Studiile arată că focalizarea pe ceea ce face bine copilul este mult mai
eficientă în dobândirea comportamentelor sociale adecvate și în estomparea comportamentelor
problematice, decât utilizarea pedepselor.

Modalități și procedee

Managementul comportamentului se preocupa constant de doua aspecte fundamentale: prevenirea

comportamentelor negative, intervenția asupra lor si modificarea acestor comportamente. Din lipsa
acestor aspecte va rezulta o depreciere a climatului educațional. Pentru a realiza o modificare
dezirabilă a unui comportament am folosi următoarele metode: întărirea pozitiva, penalizarea,
tehnica time-out și extincția.

Întărirea pozitivă urmărește menținerea/ intensificarea unui comportament prin producerea unei

stimulări.

Penalizarea este orice eveniment care determină reducerea unui comportament. Chiar daca e
neplăcut sau dureros, un eveniment care nu reduce comportamentul vizat, nu constituie in realitate o
pedeapsa.

Tehnica time-out  înseamnă scoaterea copilului din contextul care-i întărește comportamentele
inadecvate si mutarea lui într-un loc în care sa fie lipsit de întăriri. Nu este o pedeapsă.

Extincția constă în reducerea frecvenței unui răspuns prin eliminarea întăririlor care anterior au fost
asociate cu apariția răspunsului. Este procedeul prin care înlăturăm întăririle care succed unui
comportament dezadaptativ.

La începutul anului școlar am prezentat copiilor regulile grupei:

 ne jucăm cu colegii fără să le facem rău;

 vorbim politicos;
 punem jucăriile la loc după ce terminam jocul;
 vorbim pe un ton potrivit;
 în sala mergem liniștit.
Cine respecta regulile, la sfârșitul zilei primește o steluță.
Deoarece am observat că în cadrul grupei se ivesc frecvent conflicte generate în mod special de
către un copil (I.A.), mi-am propus să-i urmăresc comportamentul și să  înregistrez comportamentele
(fișă de observație) precum și frecvența acestora.

Studiu de caz – I.A. o fetița de cinci ani.

Tabloul familiei
Fetița este in plasament familial de la câteva luni după naștere. Asistenta maternală care se ocupă
de ea are studii medii, este căsătorita și împreună cu soțul ei au doi copii. Locuiesc într-o casă cu
două camere și bucătărie, situația materială a familiei este satisfăcătoare. De educația fetiței se
ocupă asistenta maternală ajutată de o bunică. Doamna A. manifesta interes pentru educația copilei,
uneori se plânge de problemele pe care le creează acasă și solicită sprijin, alteori neaga existența
problemelor de comportament spunând că fetița se manifestă în acest mod numai la grădiniță.

Tabloul copilului
I.A. este o fetiță dezvoltată normal din punct de vedere fizic; în ceea ce privește dezvoltarea
psihică ,a fost diagnosticată de către medicul psihiatru cu retard în dezvoltarea intelectuală. La
intrarea la grădinița (grupă mică) comunica foarte greu cu copiii (spunea câteva silabe și cuvinte
izolate).

Constatările în cazul preșcolarei din plasament familial sunt următoarele:

 întârzierea este pe fondul unui retard de dezvoltare psiho-intelectuală (diagnostic pus de

medicul psihiatru);
 limbajul este la nivelul de doi ani;
 cuvintele sunt fragmentate;
 nu construiește propoziții ,repetă propoziții dar cuvintele sunt scurtate;
 relaționează greu cu colegii din grupă, iar pentru a se face înțeleasă și acceptată uneori
recurge la acte de agresivitate(strânge copii de gât, îi împinge);
 este atrasă de obicei de fetițele care au părul lung și ținută vestimentară atrăgătoare;
 insistă să-i îmbrățișeze cu tărie chiar dacă copiii plâng;
 deoarece acasă este înconjurată numai de adulți, la grădiniță își sufocă colegii cu
afectivitatea ei.

Diagnostic: Retard în dezvoltarea psiho-intelectuală; tulburări de relaționare.

Mi-am întocmit un plan care a cuprins următoarele obiective generale:
-dezvoltarea capacității de autocunoaștere și intercunoaștere;
-înțelegerea consecințelor comportamentelor agresive;
-promovarea interacțiunii de grup.

Obiective specifice:
La grădiniță
-să i se faciliteze participarea la activități care au drept scop autocunoașterea și intercunoașterea;
-să fie atrasă în activități prin intermediul cărora să cunoască cauzele și efectele unor
comportamente;
-să reducă  frecvența unor comportamente agresive prin întărirea unor comportamente non-
agresive.
Acasă
-să accepte fetița așa cum este, să-i cunoască și să-i accepte particularitățile;
-să stabilească limite (reguli familiale);
-să-i atribuie fetiței responsabilități specifice vârstei;
-să-i favorizeze jocuri cu alți copii în perioada timpului petrecut acasă.
Activitățile propuse le-am desfășurat fie individual, fie cu grupul suport sau cu întreaga grupă.

Activitățile de relaționare cu copiii:

“Cine sunt eu?” (să deseneze imaginea proprie și s-o prezinte).
“Totul despre mine” (să se prezinte în fața grupei, făcând referiri la cei place/nu-i place să facă).
“Cartea de autografe” (să colecționeze „autografe” – desene de la cât mai mulți copii din grupă).

Jocuri pentru recunoașterea cauzelor și efectelor unor comportamente:

“Acul și barosul”; “ Jocul păpușilor”
Jocuri și activități desfășurate pentru reducerea frecvenței comportamentelor agresive:
“Povestea ariciului Pogonici”; Joc de rol „Certărețul și prietenosul”.

În partea de debut  a intervenției educaționale, am stabilit  următoarea regulă împreună cu fetița:

“De fiecare dată când te vei juca cu copiii și nu le vei face rău (nu-i lovești, nu-i împingi, nu-i strângi
de gât) vei primi câte o față zâmbitoare; când vei aduna cinci fețe zâmbitoare vei primi o agrafă de
păr.
Dacă vei continua să le faci rău, te voi duce la „colțul liniștit “.

Am întărit ori de câte ori a fost posibil comportamentul dezirabil al fetiței, utilizând întăriri simbolice,
întăriri sociale (lauda, încurajarea) și întăriri materiale; când a persistat să ignore regula, am utilizat
tehnica “time-out“.

În  utilizarea întăririlor pozitive, am identificat întăririle care au  efect asupra ei (prin întrebări de 
genul: “Ce ți-ar place mai mult? “,“Ce obiecte te atrag?“) și le-am utilizat imediat după ce
comportamentul dezirabil a fost efectuat. După ce am considerat că a fost învățat comportamentul,
am administrat întăriri intermitente, pentru a stabili manifestarea comportamentului  pe timp
îndelungat(săptămânal, acordarea unei diploma “Cel mai bun prieten“).

Utilizarea tehnicilor de modificări comportamentale am realizat-o gradual, prin eliminarea acelora

care nu au efectul scontat (ignorarea, semnalizare non-verbală). Comparând efectul a două tehnici
de modificare comportamentală (întărirea pozitivă și excluderea ), în cazul fetiței I.A. utilizarea
întăririi pozitive este mult mai eficientă decât utilizarea excluderii (uneori excluderea o face mai
agresivă). Pentru a facilita integrarea în grupul de copii, am organizat jocuri împreună cu grupul
suport (grupul de fetițe care erau trase de păr): “Cum mă comport cu păpușa mea?“; “Tu ești
prietena mea“, ambele având drept scop inițierea și menținerea unei relații.

Folosind diferite tehnici de modificare comportamentală (în funcție de situație, comportament) și

comparând rezultatele obținute înainte de  utilizarea acestor tehnici și după utilizarea lor, am
constatat că s-a înregistrat o scădere a frecvenței actelor agresive.

Tehnicile de modificare comportamentală presupun implicarea activă a copilului în procesul de

învățare a unor comportamente; ele constituie o bază pentru adaptarea copilului la cerințele
ulterioare ale vieții de adult.