MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

ȘCOALA POSTLICEALĂ ,, SF.VASILE CEL MARE ” GALAȚI

DOMENIUL – SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICARE PROFESIONALĂ – ASISTET MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU OTITE

ACUTE ȘI MEDII

ÎNDRUMĂTORI:
Neculiță Maria

ABSOLVENT:

Sîrghie Adriana

GALAȚI

2021
 ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU OTITE
ACUTE ȘI MEDII

COORDONATOR:

Neculiță Maria

ABSOLVENT:

Sîrghie Adriana

GALAȚI

2021
 Motivarea alegerii temei
Ochiul este unul dintre organele de simț ale omului. Cea mai mare parte a informațiilor
din mediul exterior este recepționată prin văz. Vederea are un rol esențial în adaptarea la mediu,
în orientarea spațială, în menținerea echilibrului și în activitățile specific umane.

Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legătură cu acest
subiect. Eu consider că ochii sănătoși se numără printre elementele vitale desfășurării unei vieți
normale. Datorită acestui punct de vedere, intenționez să vorbesc în următoarele pagini despre
ce presupune un ochi sănătos și să pun accent pe câteva afecțiuni ale globului ocular. Aceste
boli pot fi înnăscute sau chiar dobândite pe parcursul vieții, deoarece nu ne gândim nicio clipă
cât rău le facem zi de zi ochilor noştri. Uităm că ochiul este extrem de sensibil, un organ cu totul
unic pe care oamenii de ştiinţă nu au reuşit să-l înţeleagă pe deplin.

Sistemul auditiv funcționează în continuu zi și noapte, chiar și atunci când

dormim.Sarcina sistemului auditiv este transformarea sunetelor în impulsuri nervoase, pe care
creierul le poate interpreta și astfel rezultă ceea ce noi înțelegem ca sunet.

Auzul este o funcție extrem de importantă, având un rol principal în comunicare. El este
conectat cu sistemul activator ascendent rămânând astfel funcțional și în timpul somnului și
permițând trecerea rapidă a organismului în stare de alertă în urma unei stimulări sonore
adecvate. Auzul joacă un rol deosebit de importnt în însușirea limbajului, dezvoltarea
proprietăților cognitive și dezvoltarea socio-afectivă.

Hipoacuzia este incapacitatea de a percepe și înțelege stimulii acustici, fiind consecința

transformărilor fiziologice și patologice de la nivelul sistemului auditiv.

Deteriorarea funcției auditive poate avea la bază multe motive. În cazurile în care
afecțiunile analizatorului auditiv nu se pot trata pe cale medicamentoasă sau chirurgicală se
recurge la protezare auditivă.

Dacă bebelușul nu are o afecțiune depistată, el va auzi încă de la naștere. Pe măsură ce

crește, își va folosi auzul pentru a capta o mare cantitate de informare auditivă din mediul care îl
înconjoară, care îi va stimula dezvoltarea creierului având influențe și asupra dezvoltării fizice
încât bebelușul va putea să stea în șezut, se va putea muta de pe o parte pe alta și va putea
merge.
 Cuprins
Capitolul 1.Anatomia urechii........................................................................................7
I.1.Urechea periferică...............................................................................................................7
A.Urechea externă....................................................................................................................7
B.Urechea medie......................................................................................................................7
C.Urechea internă.....................................................................................................................8
I.2.Vascularizația....................................................................................................................10
1.3.Inervația............................................................................................................................10
CAPITOLUL II Fiziologia și fiziopatologia urechii...........................................11
II.1.Fiziologia receptorilor acustici........................................................................................11
II.2.Fiziologia receptorilor din macule...................................................................................12
II.3.Fiziologia receptorilor din crestele ampulare..................................................................13
II.4.Fiziologia auzului............................................................................................................14
A.Auzul..................................................................................................................................14
B.Echilibrul............................................................................................................................16
II.4.1.Funcţia auditivă...........................................................................................................17
II.4.2.Funcţia vestibulară......................................................................................................18
II.5.Alerarea funcției auditive................................................................................................18
II.5.1.Scăderea auzului..........................................................................................................18
II.5.2. Vâjâieturile.................................................................................................................19
II.5.3. Hiperacuzia.................................................................................................................19
II.5.4. Paracuzia....................................................................................................................19
Capitolul III. Infecțiile tractului respirator................................................................19
Otita mede acută.....................................................................................................................19
FACTORI FAVORIZANŢI..................................................................................................20
ETIOLOGIE..........................................................................................................................21
Etiopatogenie și anatomie patologică...................................................................................21
CRITERII DE DIAGNOSTIC..............................................................................................21
Diagnostic pozitiv.................................................................................................................22
Diagnostic diferenţial............................................................................................................23
TRATAMENT......................................................................................................................24
COMPLICAŢII.....................................................................................................................27
MONITORIZARE................................................................................................................32
Planul de nursing........................................................................................................................32
Ce este un plan de nursing?....................................................................................................32
Schema unui plan de nursing..................................................................................................33
PLAN DE INGRIJIRE.................................................................................................................33
EDUCATIE PENTRU SANATATE.........................................................................................56
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................57
 Capitolul 1.Anatomia urechii
I.1.Urechea periferică

Urechea omului este o structură complexă, de o sensibilitate uimitoare. Ea prezintă organul

auzului și totodată permite să fim conștienți de poziția și de mișcările capului nostru, precum și
de direcția gravitației, contribuind astfel la simțul echilibrului și la capacitatea noastră de a
executa mișcări liniștite, coordonate.

Urechea poate fi împărțită în 3 regiuni:

urechea externă, medie și internă.

A.Urechea externă este alcătuită din pavilionul urechii și canalul auditiv extern,
limitat spre interior de timpan. Pielea care căptușește canalul auditiv extern conține fire de păr,
glande sebacee și glande ceruminoase. Cerumenul secretat de glandele ceruminoase asigură
impermeabilitatea și flexibilitatea timpanului. Timpanul este circular, cu diametrulde
aproximativ 1 cm și este compus dintr-un epiteliu bistratificat, convex spre exterior și concav
spre interior, între care se află un strat conjunctiv cu rol nutritiv. Timpanul este extrem de
sensibil la durere, fiind inervat de fibre ale ramurii mandibulare a trigemenului și nervului vag.

B.Urechea medie, numită și camera timpanică, este o cavitate plină cu aer săpată în
stânca osului temporal. Spre exterior, urechea medie ese delimitată de timpan, iar spre interior
de ferestra ovală și fereastra rotundă. Prin canalul numit trompa lui Eustachio, camera timpanică
comunică cu faringele, cale pe care se asigură menținerea egalității presiunii aerului pe o față și
cealaltă a timpanului. Între timpan și membrana ferestrei rotunde se dispune un sistem de
oscioare: ciocanul- aplicat pe fața internă a timpanului, nicovala și scărița- aplicată pe
membrana ferestrei ovale. Atașarea oscioarelor de pereții cavității timpanice este asigurată de
ligamente. Vibrațiile timpanului determină mișcarea sistemului de oscioare și tansmiterea
undelor sonore la membrana ferestrei ovale, care va roduce mișcarea lichidului din urechea
internă și stimularea mecanică a receptorilor auditivi. Sstemul de oscioare care transmit
vibrațiile de la timpan, acționează ca un amplificator al undelor sonore. Amplificarea este
intensificată și de transmiterea de la suprafața mare a membranei timpanice, la suprafața mult
mai mică a membranei ferestrei ovale. De nicovală și scăriță sunt atașați și mușchii care se
contractă reflex, reducând forța vibrațiilor și protejând, în acest fel, receptorii din urechea
internă de sunetele prea puternice.

C.Urechea internă constă într-o carcasă osoasă numită labirint osos care înconjoară și
protejează labirintul membranos. Spațiul dintre labirintul osos și cel membranos este umplut cu
un lichid numit perilimfă, secretat de celulele care căptușesc camerele osoase.

Labirintul membranos conține și el un lichid numit endolimfă. Cele două lichide

constituie un mediu de conducere a vibrațiilor implicate în auz și în declanșarea mecanismelor
de menținere a echilibrului.

Labirintul osos este divizat, structural și funcțional, în trei regiuni: vestibul, canale
semicirculare și cohlee.

Vestibulul este porțiunea centrală a labirintului osos, delimitat spre camera timpanică
de ferestrele ovală și rotundă. Labirintul membranos din interiorul vestibulului constă din două
formațiuni saciforme, conectate între ele(2.49), numite utriculă- mai mare și superioară și
saculă- mai mică și inferioară. În utriculă și saculă se află receptorii vestibulari stimulați de forța
gravitațională și de mișcările rectilinii ale capului.

Canalele semicirculare( 2.49 a) , așezate posterior față de vestibul, sunt dispuse la

unghiuri de 90o unele față de altele, pe cele trei direcții ale spațiului. În interiorul lor se află cele
trei canale semicirculare membranoase care se deschid în utriculă. La câte un capăt de
comunicare cu utricula, fiecarecanal semicircular membranos prezintă o dilatație, ampula, care
conține crestele ampulare cu receptorii vestibulari stimulați de accelerări și decelări unghiulare
ale capului produse în timpului mișcărilor de rotație.

Cohlea are forma unei cochilii de melc(2.49 b), rezultat al rotirii de două ori și jumătate
a unui tub osos în jurul unui ax osos numit columelă.

În interiorul tubului osos se află trei camere alungite dispuse pe toată lungimea melcului:
rampa vestibulară, rampa timpanică și canalul cohlear.

Rampa vestibulară și rampa timpanică sunt umplute cu perilimfă, iar între ele se află
o comunicare numită helicotermă, situată la vârful melcului. Canalul cohlear este delimitat de
rampa timpanică prin lama spirală osoasă continuată de membrana bazilară, iar de rampa
vestibulară este delimitată prin membrana Reissner. Canalul cohlear conține lichidul
endolimfăsecretat de epiteliul ce căptușește peretele osos.

În canalul cohlear , așezat între membrana bazilară și membrana tectoria (fixată la un

singur capăt de lama osoasă spirală), se află organul Corti în care sunt dispuși receptorii
acustici.

Segmentul periferic. Receptorii acustici sunt situați la nivelul organului Corti( fig.2.50).
Acesta este compus din celule de susținere și celule senzoriale auditive. Celulele de susținere
sunt depărtate la bază și apropiate la vârf, astfel încât delimitează un tunel. Celulele senzoriale
auditive, așezate de-o parte și de alta a tunelului, sunt dispuse pe un șir spre interior( sre
columelă) și pe trei-patru șiruri spre exterior ( spre peretele canalului osos). Celulele receptoare
auditive sunt celule ciliate, cele din șirurile externe având de patru ori mai mulți cili, care sunt
inclavați în membrana tectoria. La baza fiecărei celule senzoriale ciliate se află fibrele nervoase
senzitive ale primului neuron al căii auditive.
I.2.Vascularizația
Vascularizația urechii este complexă, circulația arterială fiind asigurată de ramuri ale
carotidei externe( temporală superficială, auriculara posterioară, maxilara inernă și occipitala) și
ale carotidei interne( caroticotimpanică și trunchiul bazilar) cea venoasă confluând spre
jugularele externă și internă.

Limfaticele urechii merg fie la ganglionii preauriculari, parotidieni și mastoidieni

( urechea internă) fie la cei parotidieni și retrofaringieni ( urechea medie).În ceea ce privește
urechea internă, vasele sale limfatice sunt constituite de spațiile perilimfatice, continuate cu
spațiile arahnoidian și periarahnoidian.

1.3.Inervația
Inervația urechii este și ea diferențiată.Nervii senzitivi ai urechii externe emană din
auriculo-temporal( ramură din mandibular) și din ramura auriculară a bagului, care explică
reflexul de tuse care apare în timpul explorării conductului.

Urechea medie primește sensibilitatea din nervul lui Jacbson(ramură din glosofaringian)
și nervul caroticotimpanic ( ramură a plexului carotidian). Nervii mtori asigură mobilitatea
mușchilor urechii externe prin facial și a mușchilor oscioarelor prin trigemen(pentru mușchiul
ciocanului) și prin facial ( pentru mușchiul scăriței).
 CAPITOLUL II Fiziologia și fiziopatologia urechii

II.1.Fiziologia receptorilor acustici.

Vibrațiile aerului preluate de pavilionul urechii și conduse prin conductul auditiv extern,
sunt preluate de timpan și transmise, prin sistemul de oscioare, membranei ferestrei ovale. De
aici, vibrațiile sunt transmise perilimfei din rampa vestibulară și apoi, prin helicotremă, rampei
timpanice, până la fereastra rotundă. Unda preluată de perilimfă este transmisă endolimfei din
canalul cohlear, determinând deformarea membranei bazilare, atingerea cililor celulelor
receptoare de membrana tectoria, îndoirea lor și excitarea. În urma excitării mecanice a
celulelelor senzoriale auditive, acestea generează impulsuri nervoase. Diferite frecvențe ale
sunetelor determină deformări cu diferite amplitudini ale membranei bazilare și, cu cât
amplitudinea este mai mare, cu atât numărul cililor celulelor senzoriale stimulate va fi mai mare,
determinând creșterea intensității stimulării.

Vibrațiile sonore sau undele sonore sunt comprimări-decomprimări ale aerului care se
deplasează de la nivelul sursei care le produce, în toate direcțiile, întocmai ca cercurile descrise
la suprafața apei după ce este aruncată o piatră. Aceste unde de energie sunt caracterizate de
frecvență și intensitate.( 2.51)

Frecvența este măsurată în herți (Hz) și de ea depinde direct proporțional înălțimea

sunetului. Frecvența sunetelor pe care le recepționează receptorii acustici din urechea umană
este cuprinsă între 20- 20.000 Hz/s. Intensitatea sau tăria sunetului este determinată de
amplitudinea vibrației snore și se măsoară în decibeli( dB).

Fiecare parte a canalului cohlear recepționează vibrații sonore cu o anumită frecvență

sau intensitate, care determină stimularea anumitei regiuni a organului Corti și astfel , la bază
sunt recepționate sunete cu frecvente mari, iar la vârful canalului cohlear sunt recepționate
sunete cu frecvențe joase. Frecvența sunetlui influențează amplitudinea deplasării în sus și în jos
a membranei bazilare în timpul vibrației și aceasta determină creșteri sau scăderi ale numărului
de celule receptoare stimulate.

Receptorii vestibulari sunt localizați în macula din utriculă și saculă și în crestele

ampulare din ampulele canalelor semicirculare.

Maculele( fig.2.52) sunt regiuni cu rol receptor din utriculă și saculă. Din punct de
vedere structural, macula este compusă din celule de susținere prevăzută cu microvilii scurtați la
polul apical și două tipuri de cili, unul lung ( kinocil) și numeroși cili scurți ( stereocili) dispuși ,
ăn jurul celui lung, ca sistemul de tuburi al unei orgi. Cilii celulelor senoriale proemină într-o
membrană gelatinoasă numită membrană otolitică, produsă de celulele de susținere. La
suprafața membranei otolitice se află mici cristale compuse din carbonat de calciu și proteine
numite otoliți.

Pe peretele opus maculei se află celule epiteliale specializate care au rolul de a menține
constantă compozișia endolimfei.

II.2.Fiziologia receptorilor din macule.

Datorită atracției gravitaționale, precum și variației accelerației mișcărilor rectilinii ale
corpului, otolitele ating cilii celulelor senzoriale, stimulându-le mecanic. În urma stimulării,
celulele senzoriale generează influxuri nervoase care vor fi preluate de dendritele primului
neuron al căii vestibulare, care sunt situate la baza receptorilor.

Crestele ampulare( fig.2.53) se găsesc în ampulele de la baza brațelor canalelor

semicirculare.Crestele ampulare conțin aceleași tipuri de celule ca și maculele din saculă și
utriculă, respectiv celulele de susținere și celule senzoriale ciliate. Celulele senzoriale au cili
conținuți într-o membrană gelatinoasă numită cupulă care plutește în endolimfă. Spre deosebire
de macule, cupula nu conține otolite..

II.3.Fiziologia receptorilor din crestele ampulare.

Celulele senzoriale ciliate din crestele ampulare sunt stimulate de variții ale vitezei
mișcărilor de rotație ale capului. Datorită inerției, endolimfa din canalele semicirculare
membranoase se va deplasa în sens invers sensului de rotație, deformând crestele și simulând
mecanic cilii celulelor senzoriale. În urma stimulării, celulele receptoare vor genera un influx
nervos .Acesta va fi transmis dendritelor primului neuron al căii vestibulare aflate la baza
celulelor receptoare din crestele ampulare. Datorită dispoziției canalelor semicirculare pe cele
trei direcții ale spațiului,orice sens ar avea rotația( în jurul axei verticale au a celei orizontale a
corpului) va determina stimularea receptorilor din crestele ampulare.

Segmentul de conducere. Calea auditivă este constituită din patru neuroni. Primul
neuron este situat în ganglionul spiral Corti situat în columelă. Dendritele acestuia ajung la baza
celulelor senzoriale ciliate auditive din organul Corti, iar axonii lui constituie ramura acustică a
nervilor cranieni VIII. Al doilea neuron se află în punte în nucleii cohleari. Axonii
deutoneuronilor se încrucișează și fac sinapsă în coliculii cvadrigemni inferiori cu cel de-al
treilea neuron. Al patrulea neuron al căii auditive se află în metatalamus, corpul geniculat
medial.
 Calea vestibulară este constituită din trei neuroni: proteneuronul se află în ganglionul
Scarpa; dendritele sale ajung la baza celulelor senzoriale din macule și crestele ampulare, iar
axonii constituie ramura vestibulară a nervilor cranieni VIII. Deutoneuronul se află în cei patru
nuclei vestibulari din punte și bulb , de unde pleacă fascicule spre măduva spinării, cerebel,
nucleii nervilor cranieni III, IV și VI. Al treilea neuron este situat în nucleii talamici.

Segmentul central. Influxurile nervoase aduse de calea auditivă se proiectează în lobul

temporal pe fața superioară a girului temporal superior, în aria auditivă primară. Segmentul
central al analizatorului vestibular este situat în partea posterioară a girusului temporal superior,
unde este localizată aria vestibulară.

II.4.Fiziologia auzului

Urechea are două funcții:

a) Auzul, la care participă urechea externă, urechea medie, segmentul anterior al

urechii interne și urechea centrală;
b) Echilibrul, care este asigurat de labirintul posterior și de căile și centrii
vestibulari.

A.Auzul
Senzația auditivă , este un fenomen complex care necesită existența și însumarea a două
energii: vibratorie și nervoasă, bioelectrică.Fenomenul fizic sonor este reprezentat de o mișcare
ondulatorie, sinusoidală a moleculelor de aer, de modificări alternative de compresie și de
decompresie ale mediului elastic aerian, de o vibrație al cărui ritm variază în cadrul unor limite
care o fac aptă să fie captată de urechea umană.Ca etalon al acestor schimbări de presiune a
mișcărilor vibratorii, se folosește în acustică o unitate cunoscută sub numele de vibrație dublă,
de perioadă sau fază, de ciclu sonor. Vibrația dublă, perioada, faza sau ciclul sonor, este definit
de timpul în care particulele moleculare de aer execută această mișcare sinusoidală.

Undele sonore cuprinse între 16-20.000 duble vibrații, captate de pavilion și conduse la
urechea medie de către conductul auditiv extern, pun în vibrație membrana timpanică și lanțul
de oscioare care acționează ca o pârghie de prim ordin, transmițând aceste unde la urechea
internă, prin fereastra ovală. În trecerea lor prin urechea medie undele sonore ample și slabe
pornite de la timpan se concentrează ajungând la fereastra ovală mai puțin ample, dar de zece
ori mai puternice.

O condiție necesară normalei funcționări a sistemului timpanoosicular este

permeabilitatea trompei, în care apariția limbajului și dezvoltarea intelectului nu se poate face
fără auz.Ajunse în urechea internă, undele sonore se propagă prin lichidele labiritnice, mai întâi
în rampa vestibulară până la helicotermă și de aici în rampa timpanică, la baza căreia întâlnesc
membrana ferestrei rotunde pe care o împing în afară, către interiorul căsuței. În drumul lor,
spre rampele cohleii, undele sonore pun în vibrație membrana bazilară și membrana tectoria,
care acționează asupra organului Corti.

La nivelul organului Corti , energia fizică a undelor sonore se transformă în energie

nervosă, influxul pornit din celulele auditive fiind condus de către nervul și căile acustice la
centrii corticali, unde suferă diverse influențe.

Pentru producerea auzului colaborează trei aparate:

 De transmisie- reprezentată de urechea externă, urechea medie, ferestrele și

lichidele labirintului;
 De recepție- format de organul Corti, nervul acustic, căile nervoase;
 De percepție- constituit de centrii corticali.

Auzul scade în raport cu vârsta și declinul acesta începe pentru sunetele acute după
vârsta de 21 ani. Din frecvențele sonore de 8000 vibrații duble se pierd câte 10 decibeli cu
fiecare 10 ani de vârstă, iar din cele 4000vibrații duble câte 8,8 decibeli. În frecvența 2000 se
pierde un total de 13 decibeli între 21-50 ani, iar în următorii 30 ani un total de 27 decibeli, ceea
ce revine la 9 decibeli pentru fiecare 10 ani.

Surditatea este un proces patologic dinamic, în care barierele dintre sindromul de

transmisie și cel de recepție sunt cu totul orbitoare.

B.Echilibrul
Echilibrul are un mecanism foarte complex, fiind compus din două elemente principale:

 Elementul centrifug- rezultând din ordinele centrifuge,

 Elementul centripet- compus din aferențele tactile, kinestezice, vizuale și
labirintice

Echilibrul, înțeles ca o noțiune pur fizică, este starea de repaus a unui corp aflat sub
acțiunea unor forțe care se anihilează reciproc și în mod perfect unele pe altele.

Definit din punct de vedere fiziologic, echilibrul nu poate fi considerat ca o stare de

repaus permanent deoarece noțiunea aplicată la om se referă la un corp viu, ale cărui
componente se găsesc în permanență activate.Noțiunea de echilibru este legată de aceea a unei
coordonări a contracțiilor musculare. Organele sau mecanismele care țin sub comanda lor
această activitate musculară și intervin în funcția echilibrului sunt:

o Sebsibilitatea superficială și profundă

o Vederea
o Labirinturile vestibulare.

Comportarea funcțională a labirinturilor vestibulare poate fi interpretată ca fiind aceea a

unui organ tactil specializat. Diferitele mișcări și poziții ale capului reprezintă totalitatea
excitației, tot atâția stimuli transmiși prin intermediul lichidelor labirintice celulelor
neurosenzoriale vestibulare. Astfel, fiecare mișcare a capului provoacă deplasarea lichidului
endolimfatic care excită terminațiile nervoase de la nivelul crestelor ampulare ale canalelor
semicirculare, precum și a maculelor utriculo-saculare. Mișcările capului sunt coordonate în
general cu mișcările capului și reprezintă tot atâția stimuli externi care sunt integrați la nivelul
crestelor ampulare pentru mișcările de rotație și la nivelul maculelor pentru mișcările
unghiulare. Deplasarea capului în spațiu presupune însumarea mișcărilor de rotație cu a celor
unghiulare și cu altele, astfel ca toate impulsurile care sosesc la canalele semicirculare și la
otoliți sunt concomitente.Prin intermediul nervilor semicirculari, a nervilor utricular și sacular,
acești stimuli ajung la ganglionul nervos vestibular.

Rolul labirintului vestibular este de informare a centrilor nervoși vestibulari de felul cum
este orientat în ficare moment capul și de mișcările pe care el le execută- ceea ce înseamnă că
participă la declanșarea reacțiilor care au drept scop să mențină capul în poziție normală și să
păstreze astfel permanența câmpului vizual.Prin același mecanism de orientare, labirintul
vestibular intervine în ansamblul activității musculare care are drept efect echilibrul trunchiului
și al extremităților, atât în starea de repaus cât și în mers. Simultan se produce însă și o
informare importantă a centrilor nervoși vestibulari, pornită atât de la receptorii sensibilității
profunde, tendino-musculo-articulari cât și de la cei vizuali.

Funcția normală a labirinturilor vestibulare apare astfel ca un mecanism reflex. Ori de

câte ori această activitate nervoasă vestibulară este dereglată prin excitații supralimitare, apare
amețeala sau vertijul labirintic, ca senzație subiectivă și conștientă care exprimă iritația
formațiunilor neuro-senzoriale și care este integrată corticocerebral.

Excitațiile anormale ale crestelor ampulare din canalele semicirculare provoacă două
feluri de tulburări:

 unele care interesează musculatura globilor oculari și care se obictivează prin

apariția nistagmusului,
 altele care interesează aproape toate grupele musculare ale corpului, tulburări ce
devin manifeste la proba brațelor întinse, la proba indicației și la aceea a mersului
în stea.

II.4.1.Funcţia auditivă
Pavilionul urechii captează sunetele din mediul extern şi le transportă prin conductul
auditiv extern până la nivelul membranei timpanice. Aceasta vibrează şi transmite unda sonoră
către lanţul osicular. Acesta din urmă transmite unda spre membrana ferestrei ovale şi de aici la
nivelul perilimfei. Dacă excitaţia sonoră depăşeşte 80 dB, muşchiul scăriţei se contractă reflex
blocând transmiterea undelor sonore şi protejând în acest mod auzul. Undele sonore periodice
transmise de scăriţă în fereastra ovală se transformă în vibraţii spre membrana bazilară. De
asemenea, lichidele urechii interne (endolimfa şi perilimfa) se mişcă în acelaşi sens cu fereastra
ovală. Aparatul neurosenzorial localizat la nivelul urechii interne ce poartă denumirea de
organul Corti va transforma informaţia sonoră în curent bioelectric. Pe calea nervului acustic,
impulsul electric se va transmite până la cortex, unde se va transforma în senzaţie de percepţie.

II.4.2.Funcţia vestibulară
Scopul analizatorului vestibular este de a ajuta omul să se orienteze în spaţiu şi să îşi
menţină echilibrul atât cel static cât şi cel dinamic. Aparatul neurosenzorial este reprezentat de
organul Scarpa, de unde excitaţiile sunt preluate de nervul vestibular şi apoi sunt transmise către
trunchiul cerebral.

II.5.Alerarea funcției auditive

Alterarea funcției auditive are loc în urma lezării acestor aparate și se traduce prin:
scăderea auzului, vâjâituri, hiperacuzie și paracuzie.

II.5.1.Scăderea auzului este denumită prin termeni diferiți.Prin hipoacuzie se

înțelege scăderea parțială, într-un grad oarecare, a auzului. Prin cofoză se admite pierderea
totală a acuității auditive, unilaterală sau bilaterală , iar prin surditate se definește, ca termen
general, orice fel de pierdere de auz, parțială sau totală. După sediul leziunilor, care le
determină, surditățile se împart în trei categorii: surditate de transmisie, surditate de percepție și
surditate mixtă.

II.5.1.1.Surditatea de transmisie este hipoacuzie, deoarece leziunea aparatului de

transmisie nu produce scăderi de auz mai accentuate de 60decibeli pe calea aeriană. Ea este
datorată unor leziuni situate în urechea externă sau medie, la nivelul timpanului, lanțul osicular
sau ferestrelor. Mecanismul apariției surdității de tip oscicular și lichidele labirintice formează
în totalitate un conductor a cărui masă, rigiditate și frecare sunt variabile în anumite limite
fiziologice. Prin impedanță se înțelege forța care se opune trecerii undei sonore prin acest
conductor și ea este crescută ori de câte ori cei trei factori de care ea depinde ( masă, rigiditate,
frecare) sunt măriți.

II.5.1.2. Surditate de percepție sau nervoasă este determinată de leziuni ale

tractului nervos, începând de la cohlee și mergând până la cortexul temporal. Prin acest traiect
pot fi identificate mai multe tipuri de surdități de percepție: surdități cohleare, surdități
radiculare și surdități centrale.Termenul de surditate de percepție este impropriu, deoarece
înglobează toate aceste tipuri de surdități și nu doar pe cele corticale cum ar fi normal.
Surditatea de percepție poate prezenta diverse grade, mergând până la cofoză.
 II.5.1.3. Surditatea mixtă prezintă caracterele ambelor tipuri precedente și este
determinată de leziuni ale urechii medii și ale cohleei. Poate avea grade diferite, ajungând până
aproape de cofoză, în funcție de extensia leziunilor.

II.5.2. Vâjâieturile sau acufenele sunt zgomote auriculare sau senzații sonore, care
nu își au originea în vreun sunet exterior. Ele sunt percepute de bolnav în mod diferit, sub formă
de fluierături, țiuituri, șuierături, zgomote de motor, jet de abur.Există acufene obiective auzite
și de anturaj sau examinator și care au ca origine, fie cauze musculare, fie cauze vasculare, fie
cauze articulare. Acufenele subiective sunt zgomote auzite numai de pacient și sunt cele mai
frecvente, fiind întâlnite în toate afecțiunile auriculare. Acufenele din bolile urechii externe și
medii au un caracter grav și monoton, pe când cele din maladiile urechii interne și cele ale
nervului acustic- neurinom sunt de tonalitate înaltă, muzicală.

II.5.3. Hiperacuzia semnifică un auz mai puternic și poate fi pură sau dureroasă. Ea
poate fi însoțită de paracuzie.

II.5.4. Paracuzia semnifică un auz mai bun în zgomot decât în liniște. Ambele
perturbări sunt mai rar întâlnite, doar în anumite boli, cum ar fi: otoscleroză, paralizia
mușchiului scăriței, relaxarea ligamentelor osiculare.

Capitolul III. Infecțiile tractului respirator

Infecţiile tractului respirator (ITR) reprezintă una dintre principalele cauze de

morbiditate şi mortalitate în întreagă lume atât la copii, cât şi la adulţi (1,2). În ţările dezvoltate,
aproximativ 50% dintre consultaţii sunt reprezentate de bolile aparatului respirator.

Otita mede acută

Otita medie acută (OMA) constă în inflamaţia acută, de obicei purulentă, a urechii
medii, produsă un agent patogen infecţios (bacterii, virusuri, infecţii viro-bacteriene), care
pătrunde prin trompa lui Eustachio la nivelul urechii medii. Afecţiunea debutează brusc prin
prezenţa unor semne şi simptome ale inflamaţiei, cum ar fi otalgia şi febra.
 FACTORI FAVORIZANŢI
Cei mai importanţi factori favorizanţi sunt:

– Susceptibilitatea crescută la infecţii acute respiratorii (ITR) (5). Unul din 3 copii cu
ITR superioare va dezvolta OMA şi 94% dintre ITR preced OMA (7);

– Particularităţile anatomice ale trompei lui Eustachio la sugar şi la copilul mic (scurtă,
orizontalizată, largă, tonus muscular redus, elemente care predispun la obstrucţie) (5,8);

– Particularităţi anatomice ale masivului cranian;

– Reflux gastro-esofagian;

– Alimentarea sugarului în poziţia culcat;

– Utilizarea suzetei (6,8);

– Fumatul pasiv (6,8);

– Frecventarea colectivităţii (6,9);

– Imaturitate imună (sinteză redusă de Ac)

În tabelul 1 sunt ilustraţi factorii favorizanţi responsabili de producerea otitei medii acute
(17).

TABELUL 1. Factori favorizanţi în OMA

Factori favorizanţi
Infecţioşi: rinofaringite acute, rinosinuzite acute sau cronice
Mecanici şi inflamatorii: vegetaţii adenoide, tumori benigne sau maligne ale foselor nazale,
deviaţia de sept nazal
Mecanici: palatoschizis
Traumatici: adenoidectomia, tamponamentul anterior şi posterior al foselor nazale,
perforaţiile timpanice
Generali: boli infecto-contagioase (gripă, rujeolă, rubeolă, varicelă, scarlatină), alergia,
pneumonia/bronhopneumonia
Alţii: frigul, umezeala, schimbările bruşte de temperatură, nealăptatul la sân
ETIOLOGIE
Otita acută medie (supurată) este definită ca o reacţie inflamatorie care apare la nivelul
urechii medii secundar unei infecţii acute respiratorii superioare. La copii, particularităţile
anatomice ale trompei lui Eustachio favorizează apariţia mai frecventă a infecţiei. Etiologia
OMA poate să fie variată: bacteriană, virală sau mixtă (viro-bacteriană). În tabelul 2 este
ilustrată cea mai frecventă etiologie regăsită în OMA (9,11,14).

TABELUL 2. Etiologia bacteriană în OMA (după Institut National d’excellence en

santé et en services sociaux, Quebec, 2016)

Cele mai frecvente etiologii bacteriene

Streptococcus pneumoniae (40-50%)
Haemophilus influenzae (30-40%)
Moraxella catarrhalis (10-20%)
Staphylococcus pyogenes şi Staphylococcus aureus (10-20%)
Streptococcus pyogenes
Etiopatogenie și anatomie patologică
Cauza de terminată a otitei medii acute fiind obstrucția tubară, factorul principal care
favorizează producerea acestei obstrucții este constituit de vegetațiile adenoide și mai rar de
hipertrofia coziloe de cornete, fibromul nazofaringian , polipii coanali, rinitele și rinofaringitele
repetate ale copiilor.

Odată trompa obstruată, ventilația urechii medii este întreruptă, aerul existent în căsuță
se reabsoarbe și timpanul este aspirat către peretele intern al casei, la care cu timpul se va fixa.
În aceste condiții, leziunile căsuței timpanice evoluează astfel: hiperemie, stază vasculară
submucoasă, transudat care uneori se poate reabsorbi sau evacua prin trompa redeschisă. Uneori
procesul de reabsorbție întârzie, dând naștere otitei medii sero-muzoasă cu timpan închis.

CRITERII DE DIAGNOSTIC
Elementele definitorii pentru diagnosticul pozitiv de otită medie acută (OMA) sunt
următoarele (8,11):

– Debut acut (febră, alterarea stării generale, refuz alimentar etc.);

– Prezenţa exsudatului la nivelul urechii medii;

– Semne şi simptome ale inflamaţiei urechii medii (otalgie, eritem al membranei

timpanale etc.);
 Semnele şi simptomele cel mai frecvent regăsite la copilul cu OMA sunt ilustrate şi în
tabelul 3:

– Febră înaltă, letargie, iritabilitate, anorexie

– Plâns, ţipete neconsolate;

– Otalgie severă şi pulsatilă debutată brusc;

– Otoree, cefalee, semne/simptome de infecţie înaltă respiratorie;

– La copilul mai mare pot să apară vertij, hipoacuzie.

TABELUL 3. Semne şi simptome asociate OMA

Semne şi simptome Semne şi simptome Alte semne

localizate la nivelul generale
extremităţii cefalice
Otalgie Febră Vertij
Otoree Iritabilitate Hipoacuzie
Cefalee Letargie
Semne /simptome de IACRS Anorexie
Greaţă/vărsături
Diaree
Diagnostic pozitiv
Diagnostic clinic de OMA presupune prezenţa obligatorie a următoarelor elemente
clinice (9,14):

– debut acut, în primele 24-48 ore;

– timpan roşu şi bombat la examenul otoscopic;

– acumulare lichidiană la nivelul urechii medii.

Congestia izolată a timpanului NU este sugestivă pentru OMA. Aceasta poate să fie
produsă de diferite alte cauze precum: febră, plâns, traumă, infecţii acute respiratorii superioare.

Cea mai importantă procedură de confirmare OMA este examenul otoscopic

(8,10,14,17). La examenul otoscopic se pot decela alterări ale timpanului cu modificări
histologice particulare diferitelor etape evolutive:
 – faza congestivă (17): timpanul este hiperemic în jurul mânerului ciocanului, apoi pe
întreg cuprinsul pars tensa;

– faza exsudativă (17): timpanul este mat, cu conul luminos Politzer modificat sau
dispărut, uneori prin transparenţa timpanului se poate vedea un nivel de lichid sau bule de aer;
mobilitatea timpanului este redusă. După apariţia supuraţiei la nivelul urechii medii, timpanul
devine intens congestiv, bombat, îngroşat, cu pierderea reperelor clasice anatomice. În evoluţie,
timpanul perforează cel mai des la nivelul cadranelor inferioare, iar conductul auditiv extern
este umplut iniţial cu secreţii seroase, apoi mucopurulente. După aspirarea secreţilor din
conduct, se poate observa perforaţia timpanului.

Alte proceduri suplimentare de confirmare a diagnosticului pozitiv sunt: examen

otomicroscopic, endoscopie nazo-faringiană, examenul microbiologic al secreţilor recoltate,
radiografiile în incidenţă Schüller, timpanograma (10) etc.

Diagnostic diferenţial
În faţa unui copil cu semne şi simptome de OMA, se impune efectuarea unui diagnostic
diferenţial. Cele mai frecvente entităţi clinice care sunt luate în discuţie sunt:

1. Otita externă, care este o infecţie a canalului auditiv extern.

2. Otita medie seroasă reprezintă o entitate clinică frecvent regăsită în patologia

pediatrică. Se caracterizează prin acumularea de lichid abacterian la nivelul urechii medii. În
absenţa inflamaţiei, cel mai frecvent este asimptomatică. Poate să apară în contextul unei
infecţii acute respiratorii care determină disfuncţia trompei lui Eustachio sau după rezoluţia unui
episod de OMA (10).

3. Otita medie recurentă se defineşte ca episoade repetate de OMA (≥ 3 episoade de

OMA în 6 luni cu evidenţă de vindecare între episoade sau ≥ 4 episoade de OMA în 12 luni) (9).

Până la împlinirea vârstei de 7 ani, aproximativ 40% dintre copii au ≥ 6 episoade de

OMA.

Şi alte afecţiuni cu localizare craniană pot avea un tablou clinic asemănător OMA.
Dintre acestea, menţionez: otită medie cronică reacutizată, unele afecţiuni dentare, afecţiuni ale
articulaţiei temporomandibulare etc.
TRATAMENT
Tratamentul OMA este complex (6,8,9). Acesta constă din terapia durerii, terapia
antiinfecţioasă, metode chirurgicale, la care se adaugă metode profilactice (vaccinare
antipneumococică etc.).

OMA este o condiţie medicală asociată cu durere semnificativă (9,14). În această

situaţie, tratamentul durerii trebuie iniţiat cât mai rapid, indiferent dacă pacientul pediatric
primeşte sau nu antibioterapie.

Administrarea orală/intrarectală de analgezice trebuie să fie iniţiată cât mai rapid (în
primele 24 ore de la debutul simptomatologiei) pentru a reduce suferinţa copilului. Medicaţia
utilizată este reprezentată de analgezice/antipiretice. Dintre acestea, menţionăm: ibuprofen 10
mg/kgc/doză (max. 400 mg) administrat per os la 6-8 ore şi/sau acetaminofen / paracetamol
administrat la sugari după vârsta de 3 luni, în doze de 15 mg/ kg/doză per os, la 6 ore (15).

Atât acetaminofenul, cât şi ibuprofenul sunt eficiente în reducerea durerii în cazul

copiilor cu OMA (9). Această afirmaţie se bazează pe o metaanaliză întreprinsă asupra unor
trialuri randomizate şi controlate (Sjoukes et al., 2016). În aceeaşi metaanaliză, nu au fost
identificate diferenţe semnificative între cele două produse în ceea ce priveşte reducerea durerii.
Utilizarea combinată a celor două medicamente nu a fost superioară utilizării doar a unui singur
produs (9).

Utilizarea de substanţe analgezice topice locale sub formă de picături creşte semnificativ
numărul pacienţilor la care durerea s-a redus după administrare (9). În conformitate cu ultimele
ghiduri publicate (9), decongestionantele nazale şi antihistaminicele utilizate ca monoterapie sau
ca terapie combinată nu au demonstrat că ameliorează simptomatologia determinată de OMA.

OMA este o infecţie autolimitată a urechii medii. Aceasta este determinată de virusuri
şi/sau bacterii care pot fi uneori prezente concomitent. La majoritatea copiilor, OMA se rezolvă
fără tratament antibiotic (9). Majoritatea copiilor cu OMA unilaterală, izolată, nu necesită
terapie cu antibiotice (9,17). Iniţierea antibioterapiei este recomandată tuturor copiilor care
prezintă semne si simptome sistemice severe precum hipertermie, vărsături, letargie, refuz
alimentar.

La următoarele categorii de pacienţi pediatrici se impune iniţierea de antibioterapie (14):

 – Sugari sub 6 luni

– Copii sub 2 ani cu OMA bilaterală

– Simptomatologie care durează de peste 48 ore

– Perforaţie timpanală (otoree, vizualizarea perforaţiei timpanale)

– Copii imunodeprimaţi

În tabelul 4 sunt ilustrate abordările terapeutice în OMA, în funcţie de vârstă (14).

Vârstă Recomandări terapeutice iniţiale

< 2 luni Internare obligatorie
Managementul durerii
Timpanocenteză şi culturi din secreţii
Ceftriaxon sau amoxicilină-acid clavulanic în
dozele standard
Între 2 şi 6 luni Amoxicilină-acid clavulanic în doze mari
timp de 10 zile
Peste 6 luni Timp de 48-72 ore, în cazul în care nu este
vorba de o afecţiune severă, se va
supraveghea pacientul
Prima linie de tratament – amoxicilină 80-90
mg/kg, 7-10 zile
Managementul durerii cu analgezice
Amoxicilină-acid clavulanic în prezenţa
semnelor severe de boală sau a istoricului de
utilizare anterioară de antibiotice
În cazul în care nu există răspuns la terapia iniţială, se recomandă următoarea abordare
(tabelul 5) (8,9, 14,15).

TABELUL 5. Recomandări terapeutice după eşecul primei scheme de tratament

Terapia iniţială Amoxicilină 80-90 mg/kg/zi

Managementul durerii utilizând analgezice
Dacă anterior pacientul a primit Amoxicilină-acid clavulanic 90 mg/ kg/zi de
antibioterapie amoxicilină şi 6,4 mg/kg/ zi acid clavulanic,
 de 2 ori/zi timp de 5-10 zile.
Managementul durerii utilizând analgezice
Lipsă de răspuns după 48-72 ore utilizând Ceftriaxon
tratament farmacologic Timpanocenteză
Managementul durerii cu analgezice
În cele mai multe din cazuri, otita medie acută apare din cauza infecţiei virale a tractului
respirator superior, de aceea se consideră ca, timp de 24-48 de ore, să se temporizeze iniţierea
tratamentului cu antibiotic.

În urma studiilor întreprinse în ultimii ani, s-a observat că, la sugarii şi copiii cu vârste
cuprinse între 6 luni şi 10 ani care nu au prezentat semne de boală severă (otalgie
moderată/medie, febră sub 39°C, timpan congestionat fără bombare) şi la care nu s-a iniţiat de la
debutul simptomatologiei tratament antibiotic, 67% dintre aceştia nu au mai necesitat
antibioterapie (8,14,15).

La copiii sub vârsta de 6 luni sau care prezintă semne de boală severă (otalgie
medie/severă, febră peste 39°C, timpan intens congestionat, fără repere anatomice), se instituie
tratament antibiotic (14,15). Ca variante terapeutice agreate în prezent, precizăm:

– Amoxicilină per os 80-90 mg/kgc/zi;

– Claritromicină, azitromicină, eritromicină per os;

– Cefalosporine: cefuroximă (30 mg/kgc/zi), ceftriaxon (30-50 mg/kg/zi);cefdinir pe os

(15 mg/kgc/zi);

Durata tratamentului antibiotic este variabilă. Astfel, pentru copiii în primii 2 ani, terapia
este de 10 zile, în timp ce, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, terapia este de 7-10 zile. În caz
de eşec al antibioterapiei, se intervine chirurgical (timpanotomie). În tabelul 6 sunt ilustrate
recomandările care vizează durata antibioterapiei în funcţie de severitatea bolii şi vârsta
pacientului (16).

TABELUL 6. Durata antibioterapiei în funcţie de severitate şi vârsta pacientului.

Recomandare de AB orală Ceftriaxon

OMA severă 0-18 ani 10 zile 3 zile
< 2 ani 10 zile
OMA uşoară/moderată 2-5 ani 7 zile 3 zile
Peste 5 ani 7 zile
 Decongestionantele nazale şi antihistaminicele nu se recomandă; nu există beneficii
clinice demonstrate. Metodele chirurgicale constau din miringotomie, adenoidectomie,
antrostomie / mastoidectomie.

Miringotomia (7,10,14,17) se indică când nu există un răspuns la tratament antibiotic,

manifestat prin persistenţa otalgiei şi a febrei după 48-72 de ore. Este o intervenţie chirurgicală
în condiţii de sterilitate şi se efectuează sub anestezie generală. Incizia membranei timpanice se
face în cadranul antero-inferior şi trebuie sa fie paralelă cu fibrele radiare din pars tensa cu
aspirarea secreţiilor. Pentru a evita cicatrizarea rapidă a inciziei, se plasează un tub aerator
transtimpanal. Adenoidectomia (9,17) se indică în otita medie recurentă/recidivantă.
Antrostomia/mastoidectomia (9,17) este indicată când se suspicionează prezenţa unei
complicaţii (otomastoidita). La copiii sub vârsta de 2 ani vaccinaţi antigripal, s-a observat o
reducere a incidenţei OMA în sezonul rece, cu aproximativ 30%.

COMPLICAŢII
MASTOIDITA

Mastoidita este inflamatia supurativa a apofizei mastoide, ce intereseaza totdeauna structura

osoasa a acesteia. Este cea mai frecventa complicatie a otitelor.Mastoidita acuta apare in cursul
otitelor acute. Germenii microbieni sunt cei care au determinat otita acuta, dar virulenta lor este mai
mare.Factorii favorizanti sunt reprezentati de o perforatie prea mica, ineficienta, de un tratament
incorect, de un teren deficitar (distrofie, diabet, imuno-deficienta).

Anatomopatologic, apar ulcerari ale muco-periostului celulelor mastoidiene ce permit

producerea osteitei purulente care distruge structurile mastoidiene si septurile osoase intercelulare
se topesc, instalandu-se un abces mastoidian care se deschide spontan la exteriorul mastoidei, dar
nu rareori inspre endocraniu.Si in cursul otitelor medii acute supurate se gaseste puroi in celulele
mastoidei, dar lipsesc ulcerarile mucoasei si mai ales osteita.

Simptomatologie.

Purtatorul unei otite acute, veche la care se agraveaza, durerile mastoidiene care devin pulsatii
si cresc in intensitate,otoreea devine abundenta, alteori, aparent paradoxal, se opreste (fenomenul
de retentie). Apofiza mastoida devine foarte sensibila la palpare, apoi se congestioneaza, se
tumefiaza, santul retro-auricular dispare, pavilionul este impins inainte, fenomene care apartin
stadiului de abces subperiostal. In finl apare o fisura a tegumentului retro-articular prin care se
dreneaza putoiul din mastoida.

Otoscopia pune in evidenta o otoree abundenta, pulsatila, tegumentul peretelui posterior al

conductului este dezlipit si impins spre lumen. Examenul functional depisteaza o hipoacuzie de
transmisie, uneori semne de iritare vestibulara. Audiometria arata hipoacuzie de transmisie,
examenul bacteriologic al secretiei otice identifica agentul patogen si antibiograma poate avea mare
valoare. Radiografia mastoidei arata o valoare a celulelor si, mai important, disparitia septurilor
osoase intercelulare.

Forme clinice. In afara de forma clasica, expusa mai sus, se pot descrie si alte forme, dupa
modul de exteriorizare al coletiei:

Mastoida cervicala tip Bezold, cand puroiul se exteriorizeaza prin varful apofizei mastoide in
teaca muschiului sterno-cleido-mastoidian. Bolnavul prezinta o tumefactie laterocervicala inalta si
torticolis.

Petrozita, care apare prin prinderea celulelor de la varful stancii temporale. Puroiul decoleaza
dura mater, formand un abces extredural, cu instalarea semnelor de suferinta a nervilor care trec pe
la varful stancii (nevralgia trigeminala si diplopie in privirea laterala de partea bolnava, prin
afectarea lui V si V1). Pertozita are o gravitate deosebita.

Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor clinice si a examenului radiologic. Diagnosticul

diferential poate fi facut cu un furuncul al conductului sau cu o otita externa difuza cu adenita
supurata retroauriculara (santul reto-auricular este pastrat) cu o reticuloza sau cu o tumora maligna.

Tratamentul mastoidei este chirurgical si consta in indepartarea peretelui extern al apofizei

mastoidei si chiuretarea celulelor, interventie ce poarta numele de mastoidectomie. Tratamentul cu
antibiotice este srtict neesar. Restul ingrijirilor au fost descrise la tratamentul otitei supurate acute.

Mastoidita cronica apare ca o complicatie a otitei medii supurate cronice colesteatomatoase,

cand apare o retentie a secretiilor purulente in interiorul mastoidei si aceasta se exteriorizeaza
strabatand grosimea pereteluiosos extern al mastoidei. Odata ajuns subperiostal, semnele clinice
locale sunt la fel ca cele ale mastoiditei acute.Tratamentul consta in interventia chirurgicala pentru
colesteatom.
 Osteomielita temporalului este o complicatie rara, dar grava a otitelor la varsta copilariei.
Manifestarile clinice sunt zgomotoase, stare generala este grava, uneori apar semne de septicemie.
Scuama temporala prezinta tumefactii ce tradeaza suferinta osului subjacent. Tratamentul este
chirurgical, de indepartare a focarelor, dar trebuie completat cu ambioterapie puternica.Deoarece se
complica des cu meningita, afectiunea are un prognostic rezervat.

PARALIZIA FACIALA DE CAUZA OTITICA

Paralizia faciala poate aparea in toate formele de otita si ca accident operator in interventiile
chirurgicale pentru otite.In otitele acute, mai ales in formele supurate, prin propagarea inflamatiei
la canalul facial. Endemul inflamator din interiorul canalului determina compresiunea vasa
nervorum, deoarece canalul, fiind osos, este inextensibil, producandu-se o ischemie a nervului.

In otitele cronice, nervul este descoperit, apoi comprimat de colesteatom. Din punct de vedere
clinic, paralizia imbraca aspectul periferic (paralizie flasca unilaterala completa): asimetrie faciala,
devierea gurii de partea sanatoasa, stergerea cutelor frontale si a santului nazo-genian.Miscarile
voluntare si emotionale sunt abolite: ochiul nu poate fi inchis, bolnavul nu poate sa fluiere sau sa-si
arate dintii. In timpul masticatiei, mancarea se aduna intre obraz si arcadele dentare.

Diagnosticul trebuie sa stabileasca etiologia otitica, eliminandu-se alte cauze: traumatisme,

tumorile, paralizia „a figore”. Starea functionala a nervului se stabileste prin teste de eletro-
fiziologie.Prognosticul functional este bun in otitele acute, mai slab in cele cronice si rezervat in
cazul de traumatism chirurgical.

Tratamentul consta in terapia corecta a otitei acute, in otita coleasteatomatoasa fiind necesara
interventia chirurgicala. In caz de lezare intra-operatorie, descoperirea nervului, inventarierea
leziunilor si repararea sa chirurgicala se impune. In asemenea situatii, uneori este necesara
aplicarea unei grefe de nerv.

Rezultatul tratametului paraliziilor faciale in otite sunt in general bune. Pot ramane sechele,
care constau in sinkinezii (musculatura hemifetei nu se mai poate contracta izolat, ci numai in
bloc), pareze, contractura sau paralizie flasca. Daca nu s-au obtinut rezultate cu tratamentul descris,
se pot face ulterior neuro-anastomoze cu nervul hipoglos, cu facialul de partea opusa, sau se pot
face transpozitii neuro-musculare din alte zone ale corpului.

Complicatiile endocraniene ale otitelor

 Urechea medie si apofiza mastoda au raporturi apropiate cu endocraniul. Astfel, intre atica si
fosa cerebrala mijlocie exista o lama de os subtire ( tegmen tympani), despartit in doua portiuni de
catre sutura petroscuamoasa interna, care se sudeaza, dar care poate ramane uneori dehiscenta.
Tegmen Tympani este traversat de mici vase sanguine. Mastoida vine in raporturi cu fosa
cerebeloasa si cu sinusul venos lateral (sigmoidian).

Procesele supurative ale urechii mijlocii pot ajunge in endocraniu pe trei cai:

1. Prin contiguitate, erodand osul si insamantand direct structurile endocraniene. Este cazul
colesteatomului.
2. Pe cai vasculare, mai ales venoasa (in otitele acute sau cronice acutizate).
3. Pe cai anatomice perforate: dehiscente osoase, suturi largi, fracturi neconsolidate, calea
labirintului (de unde se propaga in endocraniu prin conductul auditiv intern, canalul endolimfatic
sau prin apeductul melcului).
Abcesul extradural este o complicatie frecventa, adesea stadiu intermediar pentru
complicatiile ce depasesc dura mater. El este o colectie purulenta situata intre planul osos si dura
mater. Meningele de pe fata antero-superioara a stancii este usor decolabil si favorizeaza aparitia
abcesului extradural. Cauza principala o constituie otita medie supurata
cronicacolesteatomatoasa.Manifestarile clinice constau in crize de hemicramie cu iradiere in orbita,
sindrom febril si adesea sindrom de iritatie meningeala (redoarea cefei, rahialgii, cefalee difuza,
LCR hipertensiv). Uneori apare si un sindrom de hipertensiune intracraniana, deoarece abcesul
ocupa spatiu intr-o cutie extensibila.Diagnosticul clinic este de suspiciune, el se confirma la
tomografia computerizata sau intraoperator. Diagnosticul diferential trebuie facut cu meningita
septica difuza si cu abcesul cerebral. Tratamentul este eminamente chirurgical, de urgenta si consta
in evidarea perto-mastoidiana si indepartarea tablei osoase ce il separa de urechea medie sau
masteoida (craniectomie).

Meningita otica (otogena)

In majoritatea cazurilor este vorba despre meningita difuza, forme localizate se intalnesc rar.
Otita care genereaza meningita este ori cea colesteatomatoasa, ori otita acuta supurata.
Anatomopatologic poate fi meningita seroasa sau purulenta. Simptomatologia de debut consta in
cefalee difuza, rahialgii, alterarea starii generale, febra, fotofobie. Bolnavul acuza durere la
apasarea cefei. In perioada de stare se instaleaza triada: cefalee, varsaturi, constipatie. Febra este
inalta, prezinta redoarea cefei, hiperalgie cu hiperestezie cutanata, contracturi (trismus, orto-
episonus), mioza, tulburari de vedere, exagerarea reflexelor osteo-tendinoase, puls si respiratie
aritmica, oligurie.Evolutia este grava, spre exitus, prin paralizii diverse si in final paralizie bulbara.
Daca tratamentul este precoce si corect, se poate vindeca, deseori cu sechele neurologice.

Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor de meningita la un bolnav cu otita acuta supurata,

otita medie supurata cronica colesteatomatoasa, mastoidita sau abces extradural. Punctia lombara
este obligatorie si se poate descoperii de la inceput un lichid cefalo-rahidian hipertensiv,
albuminorahie cu Pandy pozitiv, cresterea elementelor celulare (meningita seroasa), apoi apar
leucocite intacte (mmeningita puriforma), iar in final se gasesc leucocite distruse si germeni
microbieni (meningita purulenta).

Complicatiile venoase ale otitelor

Complicatiile venoase ale otitelor sunt reprezentate de tromboflebite ale sinusurilor venoase
endocraniene. Este posibila aparitia afectiunii la oricare sinus, dar in practica se intalneste aproape
numai tromboflebita sinusului venos lateral (sigmoidian) si intrucat acesta se contiua cu vena
jugulara interna, care participa la procesul patologic, denumirea corecta este de tromboflebita
sinuso – jugulara. Complicatia apare in otomastoiditele acute, dar cu pregadere in otita medie
supurata cronica colesteatomatoasa, cu ocazia unui puseu acut.

Debutul clinic se face brusc, cu aspect de septicemie: febra in jur de 40° C, cu caracter septic,
frison major, tahicardie, facies pamantiu, nas ascutit, limba saburala, hepato – splenomegalie,
oligurie leucocitoza, anemie, hemoculturi pozitive.La palpare marginea posterioara a apofizei
mastoide este sensibila, la fel ca regiunea latero – cervicala superioara, retromandibulara.Aici se
poate observa uneori si o discreta tumefiere a regiunii. Afectiunea evolueaza spre flegmoane
cervicale, extindere la alte sinusuri endocraniene, meningita sau abcese cerebrale, cerebeloase,
hepatice etc.

Tratamentul este chirurgical, combinat cu cel medical: se descopera sinusul lateral, se

punctioneaza si daca in siringa nu vine sange, se incearca aspirarea trombului. Daca aceasta nu
reuseste, se leaga vena jugulara interna la nivel cervical, sub partea trombozata. Este bine a se lega
la piele capatul superior al venei. Tratamentul medical consta in antibioterapie conform
antibiogramei germenului izolat la hemocultura.
MONITORIZARE
Majoritatea cazurilor de OMA sunt autolimitate (14,16). După rezoluţia semnelor şi
simptomelor şi oprirea tratamentului, pacienţii vor fi reevaluaţi la 4-6 săptămâni de către
medicul de medicină primară pentru a preveni persistenţa otitei medii seroase.

Pacienţii la care simptome precum durerea şi febra nu se remit în 48-72 ore de tratament
vor fi reevaluaţi de medicul specialist ORL (16).

Pacienţii cu simptomatologie persistentă sau cu OMA recurente vor fi reevaluaţi de un

medic specialist ORL pentru o eventuală timpanocenteză. Dacă după iniţierea antibioterapiei
starea pacientului nu se îmbunătăţeşte, antibioticul trebuie schimbat (16).

Planul de nursing
Planul de nursing (planul de îngrijire) reprezintă documentul principal al asistentului
medical în rolul său de prestator de servicii de sănătate.

Ce este un plan de nursing?

Planul de nursing constituie un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate
persoanele implicate în îngijirea pacientului, o documentație referitoare la intervențiile
planificate pentru pacient.

Schema unui plan de nursing

 PLAN DE INGRIJIRE
CAZUL I

1. CULEGEREA DATELOR

Sursa de informare:

- Apartinatori;
- Foaia de observatie;
- Echipa de ingrijire.
1.1. Date privind identificarea pacientului

• Date fixe:

Numele si prenumele: N.B.

Varsta : 1 an

Sex : feminin

Religie : ortodoxa

Nationalitate : romana

Numele si prenumele tatalui: N.I.

Ocupatia : inginer

Stare civila : casatorit

Religie : ortodoxa

Numele si prenumele mamei: N.M.

Ocupatie : contabila

Stare civila : casatorita

Religie : ortodoxa

• Date variabile:
 Domiciliul: localitatea Ovidiu, jud. Constanta

Conditii de viata si munca: locuinţa- casa cu 4 camere, cu baie si bucatarie, in care

locuiesc trei persoane.

Gusturi personale: alimentatie corespunzatoare varstei, diversificata corect; masticaţie

uşoara, reflex deglutitic prezent;

1.2. Starea de sanatate anterioara:

a) Date antropometrice:

- greutate: 8,7kg.
- Inaltime :70cm.
- Grupa sanguina: B I I I

b)Limite senzoriale:

- alergii: negativ;
- proteze: absente;

- acuitate vizuala in limite normale, corespunzatoare varstei;

- acuitate auditiva redusa;

- somn: linistit;
- mobilitate: buna, in limite normale;
- alimentatie: diversificata corect, corespunzatoare varstei;
- eliminari: mictiuni spontane nedureroase, tranzit intestinal prezent.
c) Antecedente heredo-colaterale:

- tata - 35 ani, neaga afectiuni cronice in familia sa sau acute recente;

- mama- 31 ani, neaga existenta unor afectiuni cronice in familia sa sau acute
recente;
- evolutia sarcinii; fiziologica, luata in evidenta la 2 luni si jumatate, controale
prenatale lunare, fara probleme pe parcursul sarcinii.
d) A ntecedente personale fiziologice

- copil nascut la termen din mama primigesta, primipara, prin nastere spontana, in
prezentatie craniana, fara suferinte marcate la nastere;
 - greutatea la nastere = 3700g;
- lungimea la nastere = 48 cm;

- Apgar = 9 (coloratie);
- Alimentat natural pana la 4 luni si jumatate, diversificat corect la 5 luni;
- Vaccinari efectuate conform schemei de vaccinare a Ministerului Sanatatii;
- Dezvoltare psihomotorie corespunzatoare cu achizitii motorii si verbale
corespunzatoare;
e)Antecedente personale patologice: usoare afectiuni digestive si respiratorii tratate
ambulator.

1.3. Informaţii legate de boala

a) motivele internarii: stare generala alterata, febra, agitatie, paloare, inapetenta.

b) istoricul bolii:

Boala a debutat iu urma cu 5 zile cu alterarea starii generale, agitatie, plans si febra si
s-a agravat progresiv copilul refuzand alimentatia si prezentand agitatie polipnee, si disfonie,
motiv pentru care mama se prezinta cu copilul la camera de garda a secţiei pediatrie unde este
internat pentru investigatii si tratament.

c) diagnosticul la internare: otita medie acuta

d) data ia internare: 9.02.2016 – ora 11.

e) examenul pe aparate si sisteme:

- facies suferind; tegumente umede, transpirate, palide; mucoase palide; temperatura

39 grade C;
- tesut celular subcutanat normal reprezentat;
- sistem osteoarticular: integru, mobil;
- sistem muscular: normoton, normokinetic;
- sistem ganglionar: ganglioni superficiali nepalpabili;
- aparat respirator: torace normal conformat, simetric; murmur vezicular usor inasprit
bilateral; F.R. = 20/min, fara zgomote patologice supraadaugate.
- aparat cardiovascular: soc apexian in spaţiul IV intercostal stang, zgomote cardiace
ritmice bine batute ( A.V. – l25batai/minut),fara zgomote patologice supraadaugate, puls
prezent bilateral la arterele peroferice;
- aparat digestiv: faringe uşor hiperemic, abdomen suplu mobil cu miscarile
respiratorii, cicatricea ombilicala prezenta normal conformata; ficat la rebord, splina
nepalpabila; tranzit intestinal prezent;
- aparat uro – genital: loji renale libere, nedureroase; mictiuni spontane, nedureroase;
organe genitale externe normal conformate.

- Sistem nervos: fara semne de iritatie meningiana; reflexe osteo – tendinoase prezente
bilateral

Examenul clinic O.R.L.:

* nas si sinusuri: piramida nazala cu aspect si conformatie normala, simt olfactiv

normal dezvoltat, fose nazale permeabile, meate si cornete de aspect normal; mucoasa nazala
usor hiperemica ;

* urechi; pavilioane normal conformate, canal auditiv extern liber, modificari de

culoare ale membranei timpanice;

* laringe: liber, mobil, mucoasa de aspect normal.

Probleme actuale:

- febra;
- inapetenta;
- facies anxios, suferind;
- proces inflamator la nivelul urechii medii;
- agitaţie.
Probleme potenţiale:

- sindrom neuro-toxic, casectizant infectios.

- tulburari ale starii de constienta;

 2. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

2.1. ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

NEVOIA MANIFESTARI MANIFESTARI PROBLEME SURSA DE

FUNDAMENTA DE DE DE DIFICULTA
LA INDEPENDENT DEPENDENTA DEPENDEN TE
A TA

1. NEVOIA DE A -Frecventa resp Discreta Procesul

RESPIRA SI A 20/min inflamator la
Polipnee
AVEA O BUNA nivelul
Tahicardie: puls
CIRCULATIE urechii medii
120/min
bilateral.
Tegumente:
calde, umede

2. NEVOIA DE A Cavitatea bucala Dificultate de Alimentatia Proces

BEA SI A libera:dentitie deglutitie; insuficienta inflamator;
MANCA buna, reflex de calitativ si
Inapetenta; Agitatie;
deglutitie cantitativ.
Moderata scadere
prezent; Febra
ponderala. Refuz de a se
Masticatie: alimenta si
prezenta hidrata.

3. NEVOIA DE A Urina: de aspect

ELIMINA normal

4. NEVOIA DE A Integritate Restrictie in a se Refuzul de a Febra

SE MISCA SI A osteoarticulara; mobiliza, febra; face activitati
Durere
AVEA O BUNA
Miscari adecvate Dificultate de a
POSTURA Anxietate
ramane in postura
functionala
5. NEVOIA DE A Adoarme usor Somn agitat, Dificultate de Febra;
DORMI SI A SE treziri a se odihni;
Durere;
ODIHNI frecvente;Ore de
Insomnia
odihna Proces

insuficiente; inflamator

Iritabilitate; otic, bilateral

Neliniste

6. NEVOIA DE A Vesminte alese Dificultate de a se Neindemanar Durere;

SE IMBRACA SI dupa gust si imbraca si e in a se
DEZBRACA varsta de catre dezbraca imbraca si
mama, adecvate dezbraca
climatului si
statusului socio –
cultural

7. NEVOIA DE A Tegumente Febra ridicata Hipertermia Proces

MENTINE integre, rozate 38,8 grade C infectios
TEMPERATUR
Tegumente calde
A CORPULUI IN
transpirate
LIMITE
NORMALE Agitatie,

Insomnie

8. NEVOIA DE A Tegumente Dificultatea Proces

FI CURAT, transpirate, de a urma infectios
INGRIJIT, DE A prescriptiile
Secretii nazale.
PROTEJA ingrijirilor
TEGUMENTEL de igiena
E SI
MUCOASELE
9. NEVOIA DE A Tipat. Durere.
EVITA
Micsorarea Probabilitate
PERICOLE
ritmului a atingerii
respirator. integritatii
psihice
Transpiratii
abundente.

Plansete.

Tristete

10. NEVOIA DE Dificultate de a Comunicare Olodinie

A COMUNICA comunica, ineficienta
Febra
Plange mult.

11. NEVOIA DE Nu este afectat

A ACTIONA deoarce nu
CONFORM realizeaza la
PROPRIILOR aceasta varsta
CONVINGERI valorile credintei
SI VALORI DE
A PRACTICA
RELIGIA

12. NEVOIA DE Copilul nu

A FI prezinta
PREOCUPAT IN dificultate in a-si
VEDEREA asuma roluri
REALIZARII sociale
 13. NEVOIA DE Refuzul de a Dezinteres in Lipsa de
A SE RECREA participa la a indeplini interes
activitati activitati
recreative recreative

14. NEVOIA DE Deprindere,

A INVATA CUM
Acumulare de
SA-TI
cunostinte,
PASTREZI
SANATATEA Modificari
comportamental
e

II.2.3.DIAGNOSTIC NURSING:

1. Respiratie si circulatie inadecvata datorita procesului inflamator manifestata

prin otodinie, polipnee, tahicardie discreta, tegumente palide.

2. Somn inadecvat cantitativ si calitativ datorita durerii, febrei - treziri frecvente,

somn agitat, oboseala.

3. Dificultate de a se alimenta datorita procesului inflamator, manifestata prin aport

alimentar si hidric insuficient, usoara scadere ponderala.

4. Hipertermie, consecinta a procesului inflamator si infectios manifestat prin cresterea

temperaturii peste valori normale, tegumente calde, transpiratie.

5. Vulnerabilitate fata de pericole datorita modificarilor produse de boala in organism,

manifestata prin riscul de suprainfectie.

6. Dificultate de a efectua activitati recrative datorita dispneei, oboselii, anxietaţii,

manifestate prin apatie sau agitatie, neliniste, nervozitate.

II.3. PLANIFICAREA INGRIJIRILOR

OBIECTIVE:

1. Pacienta sa prezinte o respiratie si circulatie in limite fiziologice.

2. Pacienta sa prezinte temperatura normala in termen de 3 zile.

3. Copilul sa prezinte toleranta digestiva normala.

4. Copilul sa fie alimentat cantitativ si calitativ corespunzator varstei.

5. Pacienta sa prezinte somn linistit, odihnitor.

6. Sa fie ferita de infectii supraadaugate.

7. Sa existe colaborare cu mama pacientei care la randul ei sa fie capabila sa

contribuie la buna ingrijire a copilului pe parcursul spitalizarii.

INTERVENTIILE ASISTENTEI

1. Copilul va fi instalat intr-un salon linistit, curat, aerisit si incalzit; pregateste

materialul necesar dezobstruarii conductului auditiv extern de eventualele secretii. La indicatia
medicului administreaza tratament.
2. Masoara zilnic temperatura cu termometrul introdus intrarectal si o
inregistreaza in foaia de temperatura. Combate febra prin administrarea la indicaţia medicului a
medicatiei antipiretice (supozitoare de 3 ori/zi, Algocalmin 0,6ml i m . la internare) si prin
impachetari toracice.
3. Asigura copilului o alimentatie adecvata varstei, tinand seama de modificarile
apetitului survenite din cauza bolii. Hidrateaza atent si permanent copilul in perioada febrila cu
lichide zaharate, supe strecurate in cantitati mici si repetate. La indicatia medicului
administreaza in primele ore regimul hidrolactat si ulterior regim lacto-fainos.
4. Asigura copilului un mediu ambiant linistit, cu o temperatura ambientala
constanta intre 18-20 grade Celsius.
 5. Administreaza la indicatia medicului Fenobarbital (anliconvulsivant si hipnotic).
6. Supravegheaza permanent copilul, verifica starea tegumentelor si a mucoaselor,
asigura igiena corporala prin bai partiale zilnice si lenjerie curata.
7. Explica mamei care sunt nevoile copilului bolnav, rolul medicatiei si al
manoperelor efectuate; face educatie sanitara mamei.
 APLICAREA INGRIJIRILOR

PREOPERATOR

DATA PROBLEME PROBLEME OBIECTIVE INTERVENTII INTERVENTII

ACTUALE POTENTIAL AUTONOME DELEGATE
E
09.02.2016 Respiratie si Complicatii Copilul sa Am instalat La indicatia
circulatie infectioase. prezinte copilul intr-un medicului am
inadecvata respiratie si salon aerisit, efectuat instilatii
Deshidratare
datorata circulatie in curat si nazale pentru
severa.
procesului limite suficient restabilirea
inflamator. Convulsii fiziologice. incalzit. Am permeabilitatii
febrile. pregatit nazale cu ser
Polipnee Sa prezinte
materialele fiziologic
moderata. stare de
necesare efedrinat 0.5 cate
confort psihic.
Tegumente si dezobstruarii 3-4picaturi de 3-
mucoase conductului 4ori/zi.
palide auditiv extern.
Am pregatit
copilul si Am administrat

materialele tratament de

necesare urgenta indicat de

recoltarii medic cu

produselor HHC(hemisuccina

biologice t de

pentru hidrocortizon)

examenele de 50mg.i.v.Si

laborator: ulterior 25mg.i.v.

la intervale de 6
sange, materii ore. Ampicilina
fecale, exudat 1g/zi:1flac. A
faringian. Am 250mg la 6 ore.
insotit copilul la
Ca gluconic 1f./zi.
radiologie in
vederea Am sedat copilul

efectuarii unei cu Cloralhidrat

radiografii administrand 10-

cardio- 15mg./12g corp

pulmonare. Am oral la 6 ore, iar

observat, in continuare

masurat si administram

inregistrat Ampicilina 1g/24

grafic functiile ore, 1flac.A

vitale. 250mg. la 6ore

i.m.

Ca gluconic 10%
1f./zi per.os.

Romergan sirop
lingurita de
2ori/zi.

Am efectuat
instilatii cu solutie
otica 1pic.de
3ori/zi ambele
urechi.

Am efectuat
I.D.R. la P.P.D.
9.02.2016 Hipertermie. Soc. Copilul sa Am masurat Am combatut
Proces prezinte temperatura febra prin
Pierderea
infectios temperatura in copilului si am administrarea
starii de
cauzat de limite normale inregistrat-o in medicatiei la
constienta.
febra ridicata, in termen de F.O.(foaia de indicatia
piele calda, 3zile. temperatura) medicului:
umeda; Paracetamol sup.
La internare
transpiratii 3/zi;
T=39,8grade C
abundente
Algocalmin
0,6ml/i.m. la
internare

Alimentatie Copilul sa Am hidratat La indicatia

inadecvata. prezinte atent si medicului am
Deficit din toleranta permanent administrat in
punct de digestiva copilul in primele 10ore un
vedere normala. perioda febrila regim hidrolactat
cantitativ si cu supe corpus din ceaiuri
Sa fie
calitativ; strecurate si lapte caldute,
alimentat
lichide, apoi am trecut
Aport reduse cantitativ si
adecvate copilul pe un
de lichide; calitativ
varstei, tinand regim lacto-fainos
corespunzator
Usoara varstei. Sa seama de corpus din supe,
scadere prezinte apetit modificarile gris, orez cu lapte.
ponderala; normal apetitului Nevoile nutritive
survenite din pentru un copil de
Inapetenta
cauza 1 an sunt de 90-
secretiilor curse 100cal/kg corp/zi.
din nas in Alimentatia
stomac ce zilnica cuprinde
franeaza 500ml lapte, 30-
mecanismul 60g branza de
fiziologic de vaci,10-15g unt.
aparitie a 30-50g carne, 50-
senzatiei de 100g paine alba
foame. sau integrala, 75-
100g cartofi, 150-
Am cantarit
200g legume si
zilnic copilul,
zarzavaturi
iar valoriale
proaspete, 10-15g
obtinute le-am
dulceata sau gem,
inregistrat in
1ou de 4ori/sapt.
F.O. am servit
copilului
alimentatia in
conditii igienice

Striate, cu
rabdare si
intelegere.
Somn Pacienta sa Am asigurat Am administrat la
inadecvat cu prezinte somn copilului un indicatia
alterarea linistit, mediu ambiant medicului
calitatii si odihnitor, linistit, placut Fenobarbital
cantitatii. cantitativ si odihnitor, cu 0,5ml.i.m.
calitativ, temperatura
Febra.
corespunzator constanta intre
Tuse. varstei in 2- 18-20 grade C.

Manifestari: 3zile.

-somn afectat Sa prezinte

stare de
- treziri
confort psihic.
frecvente

- agitatie
Risc de infectii Pacientul sa Copilul sa fie Am Pacienta a avut o
supraadaugate fie ferit de afebril, fara supravegheat evolutie
, scaderea suprainfectie. reasccensionar permanent favorabila, nu a
rezistentei i ale comportamentu prezentat
organismului. temperaturii. l copilului, complicatii, iar
Sa nu apara aparitia unor tegumentele s-au
otoree manifestari mentinut curate si
mucopurulenta patologice. Am integre.
. verificat
tegumentele si
mucoasele
copilului
asigurandu-i
igiena
tegumentara
prin bai
partiale zilnice
la pat si a
lenjeriei curate
de corp si pat.
 DENUMIRE FORMA DE ACTIUNI TII MOD DE DOZA
PREZENTARE ADMINISTR ZILNICA
ARE ADMINISTRA
TA

ALGOCALMIN Cpr.500mg. Antialgic p.os(oral) Per os si 2g

intrarectal 0,5g
Fiole: 1g/2ml Antiinflamator i.m.
la nevoie
Sup.300mg Antipiretic i.v.
AMPICILINA Caps.250/500mg Antibiotic din p.os (oral) 1g/zi 4g
familia B-
Flacon cu i.m. 50
lactamicelor din
pulb.inj.de
grupul i.v. mai ales la
250/500mg
penicilinelor copii

tipA/infectii

AMBROXOL Sol.100ml/750mg mucolitic Per.os 5-10pic. 30

ac
Tb.30mg De 3ori/zi
Ca GLUCONIC Recalcifiant Fiole de 10ml Pr.os. 1f/zi 1/

i.v.

HEMISUCCINAT Antiinflamator; f. 5ml/25mg., i.v. 5-20mg/kg/doza;

DE 5ml/100mg.
antisoc se repeta la
HIDROCORTIZON
nevoie
PARACETAMOL Analgezic Cp.0,5g Peros. Pe
co
 Antipiretic Sup.0,125g0.250g, Intrarectal I.

Susp.125mg/5ml,
250mg./5ml.
ROMERGAN antihistaminic Drj.30mg. Per.os. 0,5 mg/kgc 0,
per.os seara, sau
f. 50mg./2ml i.v.
0,1 mg/kgcorp
sirop, flac.125ml.
i.m. de3ori/zi ca
(124mg/100ml)
i.r. antihistaminic;
sup.5mg., 25mg.
ca antiemetic
0,25-0,5 mg/kg

i.m. sau i.r.

TRATAMENT

ANALIZE DE LABORATOR

DATA EXAMEN METODE DE VALORI VALORI

CERUT RECOLTARE NORMALE OBTINUTE
10.02.2016 Calcemie Punctie venoasa 9-11 mg% 8mg%
5-6 ml. Sange pe (4,5- (4mEq/l)
4mg. florura de 5,5mlEq/l)
Na
Glicemie Punctie 80-120mg/dl 83mg/dl
venoasa, 8-
10ml. sange fara
anticoagulant
Ht hematocrit Punctie venoasa 40-52%la 33%
barbat
2ml
sange+0,2ml
 EDTA 35-47%la
femeie
Hb Punctie venoasa 13-18g/100ml 7,03g%
hemoglobina la barbat
2ml
sange+0,2ml 12-16g/100ml
EDTA la femeie
Leucocite Idem 4000-8000 13600/mm3
ml3
V.S.H. – viteza Punctie 2-13mm/h la 1 7mm/1h
de endovenoasa, ora
16mm/2h
sedimentare a seringa 2ml., 0,4
12-17mm/h la
hematiilor citrat de Na ,
2 ore
1,6ml. sange

5. EXTERNAREA BOLNAVULUI

Data externarii: 15.02.2016

Diagnosticul la externare: Otita medie acuta forma stenica, vindecata

Starea pacientului la externare:

Pacienta in varsta de 1 an este adusa de mama la sectia de pediatrie pentru: febra, plans,
inapetenta, refuzul alimentatiei, otodinie. Se instituie tratamentul de urgenta cu HHC i.v. in
primele 2 zile, Ampicilina inj; timp de 4 zile, Ca gluconic 10% f. 1/zi per.os., Romergan sirop timp
de 3 zile, Ambroxol solutie, per. Os. 4 zile si tratament simptomatic.

Boala a evoluat favorabil, copilul externandu-se vindecat.

RECOMANDARI LA EXTERNARE:

- mama sa evite pe cat este posibil contactul copilului cu persoane bolnave, aglomeratii;
- sa revina cu copilul la control peste 7 zile;
- sa continue tratament la domiciliu cu Amoxicilina 250mg/5ml sirop flac, 1lingurita la 8
ore;
- igiena stricta a urechilor;
- evitarea racelii, curent, frig.

EDUCATIE PENTRU SANATATE

Profilaxia otitelor se face incepand de la varsta copilariei, prin tratarea corecta a
afectiunilor favorizante, in special a adenoidei cronice (vegetatiilor adenoide) si a otitei
catarale cronice si consta in tratarea vegetatiilor adenoide, a disfunctiilor tubare, a otitelor
catarale cronice.

Profilaxia complicatiilor consta in educatia sanitara a bolnavului, incercand a-l

convinge sa se ocupe de suferinta lui.

In otita medie catarala acuta profilaxia consta in indepartarea cauzelor ce favorizeaza

inflamatiile rino – faringiene (vegetatii adenoide, deviatii de sept).

In otita medie catarala cronica (otita seroasa, otita seromucoasa) profilaxia consta in
tratarea corecta si completa a otitelor catarale acute si prin indepartarea cauzelor care pot
intretine obstructia tubara, vegetatiile adenoide ale copilului, deviatile de sept, sinuzitele
cronice, rinitele cronice hipertrofice.

Asistenta are un rol important in educatia sanitara a pacientilor, despre prevenirea

otitelor, ea avand rolul de a invata orice pacient cum sa se ocupe de igiena urechilor, cum sa
aplice tratamentul la cei deja bolnavi si cum sa fie prevenite de catre bolnav aparitia
complicatiilor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Ciofu E., Ciofu C. – „Esentialul in pediatrie”, Editura Medicala

Almatea, Bucuresti 1997
2. Florea Marin – „Explorari clinice si morfofunctionale in
medicina”, Editura Timopur 1993
3. Georgescu Dan – „Produse farmaceutice”, Editura National
1999
4. Papilian Victor – „Anatomia omului” vol.II editia a 7-a, Editura
ALL, Bucuresti 1993
5. Soare Ioana – „Analize medicale explicate”, Editura Etna 2002
6. Stroiescu Valentin – „Farmacologie”, Editura ALL, Bucuresti
1994
7. Titirca Lucretia – „Tehnici speciale de ingrijire a bolnavilor”,
Editura Didactica si Pedagocica, Bucuresti 2001
8. Titirca Lucretia – „Ghid de nursing”, Editura Viata Medicala
Romaneasca, Bucuresti 2001
9. Tomescu Emil – „Curs elementar de oto – rino – laringologie”,
Cluj Napoca 1995