fost întimplatoare.Mai întîi a fost cunoscut cauciucul natural, obtinut din sucul ce se scurgea din arborii de hevea braziliana (cresterea în America de Sud).Aborigenii faceau din sucul coagulat mingi saritoare. Ei numeau acest material "cauciuc",ceea ce în limba lor înseamna cau-copac si uciu-curge,plînge.
Cu 500 de ani în urma Christofor Columb , care a descoperit America de
Sud, a vazut minunatele mingi de cauciuc si le-a adus în Europa. Mult mai târziu, la începutul secolului al XIX-lea,savantii au studiat compozitia cauciucului natural. În cele din urma ei au constatat ca acesta este un polimer al unei hidrocarburi dienice, numite izopren C5H8. Izoprenul se aseamana cu butadiena:
CH2=CH-CH=CH2 CH2=C-CH=CH2
butadiena / izopren
În anul 1928 S.Lebedev propune metoda de producere a cauciucului
sintetic butadilenic din alcool.În 1930 a început sa functioneze prima fabrica de producere a cauciucului.
Proprietatile cauciucului. Cea mai importanta caracteristica a
cauciucului sintetic este elasticitatea, adica proprietatea de a-si schimba forma ( a se întinde sau contracta) sub actiunea unei forte si de a reveni la starea initiala. Elasticitatea mare a cauciucului se datoreaza jonctiunii macromoleculelor în forma de spirale neregulate si gheme.Cauciucul nu se dizolva în apa . Primul care a beneficat de aceasta proprietate a cauciucului natural a fost englezul Macintosh. Varsând solutie de cauciuc peste o bucata de pânza, el a descoperit ca a obtinut un material ce respinge apa.
Astfel, în 1832 a început confectionarea impermeabilelor de ploaie,
numite Macintosh,mai apoi a galosilor. Însa confectiile din cauciuc natural brut(neprelucrat) nu rezistau la temperatura; la caldura deveneau lipicioase, iar la frig- farâmicioase.
Problema a fost solutionata o data cu descoperirea procesului de
vulcanizare a cauciucului. Acum toti stiu care este sensul si importanta atelierelor de vulcanizare a anvelopelor, însa putini stiau cum a fost descoperita vulcanizarea.
În anul 1839, americanul Ch. Goodyear studia cauciucul. Odata
întimplator, a scapat pe o plita fierbinte o bucata de cauciuc presat cu sulf. A doua zi a constatat ca acel cauciuc ramasese elastic, dar era rezistent la fierbinte si la rece.
Astfel , printr-o întîmplare a fost descoperita vulcanizarea, un proces
chimic care si a largit cu mult sfera lui de utilizare.
Vulcanizarea este procesul de tratare a cauciucului cu sulf (pâna la
8%.).
Prin vulcanizare se obtine un material mai elastic, mai rezistent si
mai stabil la variatiile de temperatura. În procesul fabricarii cauciucului se mai adauga diferite ingrediente pentru a-i conferi culoare: funingine ( culoare neagra), praf de creta (culoarea alba) etc. Daca la vulcanizare se adauga mai mult sulf (20-40%), se obtine ebonita, un material dur, cu proprietatile izolante.
Dupa importanta sa practica, cauciucul poate fi comparat cu
aluminiu,petrol, carbunele pe pamânt. Din cauciuc se produc anvelope pentru mijloacele de transport, furtunuri, centuri, materiale electroizolante,tesaturi impermeabile, încaltaminte etc. Pentru mulţi dintre noi cauciucul a devenit un material banal, iar alţii poate nu-şi pot imagina viaţa fără acesta, fiindu-le extrem de util în diverse activităţi zilnice. De la un simplu elastic de prins borcane până la arhicunoscutele anvelope, fără de care deplasarea vehiculelor noastre nu ar fi posibilă, cauciucul s-a afirmat pe piaţa mondială contribuind consistent la dezvoltarea întregii omeniri.
Astăzi, din cauciuc se produc garnituri profilate, garnituri
canelate, burdufuri, manşoane, garnituri electroizolante şi multe alte tipuri de elemente şi articole din cauciuc care se fabrică prin procesul de profilare (extrudare) sau de vulcanizare în matriţă.
Nu ştim câţi dintre noi poate şi-au pus întrebarea: de unde
vine cauciucul? Sau cum oare se produce acesta? Nimic mai simplu, ar putea spune cunoscătorii, însă pentru necunoscători trebuie precizat faptul că acest material absolut vital, cauciucul, este utilizat încă din cele mai vechi timpuri. Bineînţeles, la început a fost cauciucul natural, care a început să fie utilizat în diferite domenii de activitate ca urmare a proprietăţilor sale de elasticitate şi în acelaşi timp de rezistenţă. Cauciucul natural se obţine prin extragerea unei substanţe lichide şi albicioase, numite latex, din arborii tropicali de genul Heva Brasiliensis (arborele de cauciuc), Ficus Elastica sau din sucul unor plante care cresc în zona temperată, cum sunt: tau–sacâzul, coc–sacâzul şi cram–sacâzul, în care latexul este depus în rădăcini.
Ca prim moment menţionat, al utilizării cauciucului, se cunoaşte
anul 1500 când aborigenii au observat ca pot face mingi săritoare din sucul coagulat extras din anumiţi arbori şi plante. Ei numeau acest material "cauciuc", ceea ce în limba lor înseamnă "copacul care plânge" (cau - copac şi uciu - curge, plange). În aceeaşi perioadă, Cristofor Columb, în călătoria lui spre America, a văzut minunatele mingi de cauciuc şi le-a adus în Europa. Mai târziu, în 1770, un chimist englez pe nume Joseph Priestley, îi dă cauciucului una din primele sale întrebuinţări: guma de şters. El a observat că putea şterge urmele de creion cu acest material. Cine ar fi crezut că, dintr-o întâmplare, vom ajunge ca astăzi să ne putem folosi de acest obiect atât de util, când facem greşeli de scriere sau când dorim să rectificăm ceva în scris! Un moment important în istoria evoluţiei cauciucului a fost în jurul anilor 1835, când un tânăr pe nume Charles Goodyear a acordat un interes deosebit cauciucului, iar rezultatele nu au întârziat să apară. El a descoperit procedeul de vulcanizare, ce constă în tratarea cauciucului cu sulf. Prin vulcanizare se îmbunătăţesc proprietăţile cauciucului: i se măreşte elasticitatea, devine mai rezistent la agenţii mecanici, la frecare, la agenţii chimici şi la apă, nu lasă gazele să treacă prin el şi dobândeşte calităţi de bun izolator electric. Începutul secolului XX aduce noutăţi şi schimbări deoarece în anul 1909 i se acordă lui Fritz Hofmann patentul pentru obţinerea cauciucului sintetic. Acest cauciuc este un compus cu proprietăţi asemănătoare celor ale cauciucului natural, însă se obţin cauciucuri superioare, cu utilizări speciale în anumite domenii industriale şi civile. Industria fabricării cauciucurilor auto se bazează, pe resursele petroliere, principalul material folosit pentru fabricarea cauciucurilor, izoprenul, fiind produs în mod tradiţional din petrol. De reţinut că pentru fabricarea unei singure anvelope sunt necesari circa 26 litri de petrol. În anul 1928 S. Lebedev propune metoda de producere a cauciucului sintetic butadienic din alcool, având calităţi bune de izolator, rezistenţă bună la apă şi o remarcabilă comportare la abraziune. Cauciucul butadien-acrilonitrilic se obţine prin copolimerizarea în emulsie a butadienei cu acrilonitrilul. Deoarece se caracterizează printr-o foarte mare rezistenţă la uleiuri, grăsimi, produse petroliere şi solvenţi organici alifatici, se utilizează la fabricarea garniturilor din cauciuc (garnituri de etanşare, furtunuri, tuburi, membrane, etc.) rezistente la aceste medii. În 1942 în SUA se reuşeşte producerea cauciucului siliconic, iar în 1948 a cauciucului fluorurat. Cauciucul siliconic se foloseşte la fabricarea garniturilor din cauciuc precum: manşoane, garnituri profilate, garnituri electroizolante, etc. cu utilizări în protecţia cablurilor şi a izolatorilor electrici, în industria alimentară şi farmaceutică, în industia constructoare de maşini, auto, etc. Vulcanizarea cauciucului sintetic se face şi ea identic cu cea a cauciucului natural, ceea ce îl face un produs la fel de utilizat şi căutat precum este cauciucul natural.
Obţinerea cauciucurilor sintetice a creat posibilitatea nelimitată de a
se mări capacităţile de producţie şi a dus la obţinerea unor sortimente de cauciucuri superioare celor naturale, cu utilizări speciale în anumite domenii.
Putem afirma că industria cauciucului este şi va fi în curs de dezvoltare
continuă. De pildă, noile tendinţe de obţinere a cauciucului sunt cele de utilizare a plantelor, mai exact, printr-un proces de fermentare a unor zaharuri extrase din plante, care se face cu ajutorul unor tulpini de bacterii modificate genetic, capabile să transforme carbohidraţii complecşi într-un produs numit BioIsoprene™. Aşadar, o parte a angajaţilor unei fabrici de cauciuc ar putea fi "echipele" de bacterii modificate genetic. Nu ştim însă cum le va fi reglementată munca, dacă vom aplica acelaşi cod al muncii ca şi în cazul oamenilor, ştim însă că aceste bacterii reprezintă viitorul industriei de cauciuc.
Noul produs din cauciuc, obţinut pe cale naturală, va avea numeroase
aplicaţii în diferite ramuri ale industriei, putând înlocui cu succes cauciucul sintetic obţinut din petrol. Cine ştie, poate cât de curând, în viitorul apropiat, vom auzi de produse precum garnituri canelate, garnituri profilate, burdufuri, manşoane, anvelope etc., care să fie realizate din acest material ecologic, benefic mediului în care trăim.