NU EXISTĂ MINUNI CONTRA NATURII

NU EXISTĂ MINUNI CONTRA NATURII

De la creația sa și până astăzi, omul a trăit cu sentimentul că tot ce-l înconjoară

este rezultatul existenței unei energii, a unui câmp energetic, care face ca toate
lucrurile să fie conectate între ele.

Istoria credințelor religioase ne arată că la începuturile existenței sale,

omenirea, datorită lipsei cunoașterii, statuase zei pentru fiecare activitate, iar
pe măsură ce vălul necunoașterii se ridica, numărul zeităților se reducea, până s-
a ajuns la un singur zeu, ”DUMNEZEU”, în cele trei religii monoteiste.

Firul călăuzelor în toate religiile a fost, rămâne și va fi existența unui câmp

energetic responsabil pentru toată creația lumii, a macro și microcosmosului,
care conduce și guvernează universurile.

Odată cu descoperirea fizicii cuantice, pe măsură ce s-a pătruns în miezul

”materiei” s-a constatat că totul este energie, materia neexistând, fiind vorba de
pachete de energii cuantice cu diverse forme vibraționale.

Pentru prima dată în istoria științei, universul ne apare ca o rețea dinamică

interconectată, lucrurile rămân în contact prin spațiu și timp, deși cercetările
recente au stabilit că de fapt spațiul și timpul așa cum le definim noi, la nivelul
construcțiilor mentale arbitrare, nu există.

Spațiul și timpul neexistând, tot ce vedem și simțim reprezintă de fapt ”aici și

acum”.
Pionierii teoriei cuantice, Erwin Schrodinger, Werner Heisenberg, Niels Bohr și
Wolfgang Pauli, au descoperit că implicarea noastră în ”materie,, este crucială:

particulele subatomice există în toate stările posibile până când observatorul

prin observare și măturare le stabilizează în ceva real;

prin includerea Câmpului Punctului Zero, CPZ, în concepția fundamentală a

materiei rezultă că întregul univers are la bază un vast câmp cuantic – un ocean
de vibrații microscopice, deci orice lucru este în legătură cu oricare altul și
schimbă continuu informații cu inepuizabila și vesnica masă de energie cuantică
despre toate aspectele vieții;

emiterea unei radiații cât de slabă de un lucru, conduce la modificări importante

ale câmpurilor lucrurilor, inclusiv al proceselor biologice;

comunicarea celulară care constituie comenzi pentru ADN reflectă tot schimburi
de informații la nivel cuantic;

mințile noastre, gândirea, simțirea, funcțiile cognitive sunt legate de

informațiile cuantice emise simultan de creierele și trupurile noastre;

percepțiile umane au loc tot datorită interacțiunilor dintre particulele

subatomice din creierele noastre și din marea energiei cuantice. Cercetătorul
Karl Pribram a descoperit că mirosul, gustul și auzul funcționează prin analiza
frecvențelor vibrațiilor câmpului cuantic, al CPZ;

noi toți suntem în legătura unii cu alții și cu universul în profunzimea ființei

noastre.
Știința cuantică, prin experimente, a demonstrat că există o energie cuantică,
CPZ, care curge prin universuri.

Știința cuantică prin dovedirea ”CPZ” în universuri a confirmat ceea ce oamenii

au intuit de la început, existența unei energii creatoare, a lui DUMNEZEU.

Aceste cercetări și experiențe impecabile ale cercetătorilor din domeniul științei

cuantice au fost și sunt încă nepopularizate și boicotate, deoarece se atacă
dogme considerate sacre, care încă stau la baza și chiar în centrul unor științe
actuale. Recunoașterea acestor cercetări, care sunt în conflict major cu unele
credințe ale vechilor științe, conduce indubitabil la renunțarea vechilor principii,
aruncarea la coș a acestora și începutul de la zero.

Se uită că ȘTIINȚA este doar un process de înțelegere a lumii în care trăim, nu un

set de reguli pentru eternitate. Vechile concepții trebuiesc abandonate. Știința
nu dovedește că o idee corectă nu poate fi îmbunătățită.

Știința poate doar să invalideze ideile greșite.

Știința cuantică a evidențiat o proprietate numită

”nonlocalizare,,/,,nonlocalitate”, care evidențiază capacitatea unei entități
cuantice, de exemplu, un electron individual, de a influența o altă particulă
cuantică instantaneu, la orice distanță, deși nu există niciun schimb de forță sau
energie. Această calitate ne arată că particulele cuantice intrate în contact
păstrează această legătură chiar și atunci când sunt separate, acțiunile uneia le
vor influența pe ale celeilalte, așa cum s-a dovedit prin experimentele lu Alain
Aspect și colegii săi, la Paris, începând cu anul 1982.
Această proprietate, nonlocalizarea, a modificat legile fizicii. Nu mai era nevoie
ca acțiunile să aibă o cauză observabilă, într-un spațiu observabil. Principiul de
bază al logicii umane, cauză – efect, a fost spulberat.

A căzut și axioma lui Einstein că la un anumit nivel al materiei nu s-ar putea

călători cu viteze mai mari decât viteza luminii.

Lumea, în esență, la nivelul cel mai profund, există ca o rețea complexă de

relații interdependente, fiind deci, individizibilă.

Elementul esențial al universului interconectat este conștiința vie care îl

observă, descoperindu-se în știința cuantică că starea tuturor posibilităților
oricărei particule cuantice decade în starea de entitate stabilă imediat ce este
observată sau măsurată, răsturnând din temelii și implicațiile privind natura
realității.

Această observație sugerează că însăși conștiința observatorului este cea care

aduce obiectul observant în starea de existență. Nimic nu există în universuri ca
entitate independent de percepția sa de către noi. În fiecare clipă a fiecărei zile,
noi ne cream lumea, fiecare ființă are un câmp de influență asupra lumii și
invers.

Principiul incertitudinii (sau al nedeterminării) elaborate de Werner Heisenberg,

susține că nicio particulă nu rămâne în stare de repaus complet ci este mereu în
mișcare, datorită câmpului fundamental de energie care interacționează cu
întreaga ,,materie” subatomică. Asta înseamnă că structura de bază a
universului este o masă de câmpuri cuantice care nu pot fi eliminate de niciuna
din legile cunoscute ale fizicii. Universul nostru nu este stabil, static, ci este un
vârtej clocotitor de particule subatomice care plutesc, apărând și dispărând din
existență. Acest vârtej, oricât ar fi de scurt, cumulat din întregul univers,
produce o energie enormă, mai multă decât cea conținută în întreaga „materie”
existentă în toată lumea.

Numit de fizicieni VID, CPZ a fost numit astfel din cauza faptului că fluctuațiile
câmpului sunt încă detectabile la temperatură zero absolut, cea mai joasă stare
energetică în care toată „materia” a fost înlăturată și nu a mai rămas nimic
pentru a produce vreo mișcare.

Aristotel a fost unul dintre primii care a susținut că spațiul era de fapt „un
plenum” (o structură fundamentală plină cu lucruri).

Știința cuantică a descoperit că noi și universul nostru trăim și respirăm într-o

mare de mișcare – o mare cuantică de lumină. S-a descoperit că energia din CPZ
continuă să pună în mișcare orice particulă, astfel că aceasta nu se oprește
niciodată.

S-a demonstrat că nu există „materie” într-o masă eterică, spațiul „gol” este plin
de activitate.

Câmpurile cuantice nu sunt mediate de forțe, ci de schimbul de energie, care

este constant redistribuit într-un model dinamic. Astfel, particulele reprezintă
minuscule noduri energetice care apar și dispar în câmpul fundamental, pentru
un timp foarte scurt.

CPZ este depozitarul tuturor câmpurilor, tuturor stărilor energetice și tuturor

particulelor virtuale, fiind de fapt un câmpuri. S-a calculate că energia CPZ
depășește toată energia din materie cu un factor de 10 urmat de 40 de zerouri.
Energia dintr-un singur metru cub de spațiu este suficientă pentru a fierbe toate
oceanele lumii. (Richard Feynmann)

Existența CPZ, a imensei mări fundamentale de energie, ne conduce la concluzia

că întreaga „materie” din univers este interconectată prin unde, care sunt
răspândite în timp și spațiu și pot să se desfășoare la nesfârșit, legând o parte e
universului cu oricare altă parte a lui.

Fluctuațiile undelor din CPZ asigură mișcarea particulelor subatomice iar

mișcarea tuturor particulelor din univers generează la rândul lor CPZ, un fel de
„buclă de feedback” autogenerator. Rezultă că noi și întreaga „materie” suntem
conectați cu cele mai depărtate puncte ale cosmosului prin undele cele mai
lungi ale CPZ.

Undele la nivel subatomic sunt reprezentate ca valurile mării și se deplaseză în

CPZ prin curbe sinusoidale, care se caracterizează prin lungime de undă și
frecvență. Când undele sunt pe „fază” atunci amândouă au crestele și bazele
deasupra abscise chiar dacă au frecvențe sau amplitudini diferite. Intrarea în
„fază” înseamnă sincronizare. Dacă două unde sunt „în fază” și se suprapun una
peste alta, avem de-a face cu interferența și amplitudinea combinată a undelor
este mai mare decât amplitudinea fiecăreia în parte. Semnalul devine mai
puternic.

Undele sunt purtătoare de informații și au o capacitate virtual infinită de

stocare a acestor informații. Undele subatomice ale CPZ întipăresc constant o
înregistrare a formei oricărui lucru sau fenomen. Ca purtător de mesaje și de
înregistrări ale tuturor frecvențelor, CPZ este un fel de umbra a universului,
pentru totdeauna, o imagine în oglindă și o înregistrare a tuturor lucrurilor care
au existat vreodată. CPZ este îceputul și sfârșitul oricărui lucru din univers
apreciază Hal Puthoff.
Deși, întreaga energie din univers este înconjurată de energie CPZ, care
bombardează un lucru dat în mod uniform, există și turbulențe ale câmpului
care au putut fi măsurate:

deplasarea lui Lamb, turbulență cauzată de CPZ, care arată că fluctuațiile CPZ
produc o ușoară mișcare a electronilor pe orbitele lor și determină salturi
(deplasări) ale frecvenței de aproximativ 1000 megahertzi;

efectul Casimir care a demonstrat că două plăci metalice așezate aproape una
de alta manifestă o forță de atracție care pare să le atragă și mai mult. Explicația
fiind că undele CPZ dintre cele două plăci se restrâng doar la ceea ce face în
esență o punte între ele. Dacă unele lungimi de undă ale câmpului sunt excluse,
aceasta duce la un dezechilibru energetic cu mai puțină energie între plăci și mai
mult în spațiul gol din jurul lor. Această densitate mai mare de energie împinge
plăcile metalice una spre cealaltă;

efectul Van der Waals, o altă evidentă a existenței CPZ. S-a demonstrat că
forțele de atracție și de respingere acționează între atomi și molecule datorită
felului în care este distribuită sarcina electrică.. Această proprietate permite
anumitor gaze să treacă în stare lichidă;

emisia spontană, atunci când atomii se descompun și emit radiații fără cauze
cunoscute.

În anul 1994 revista Physical Review a publicat lucrarea elaborată de B. Haisch,

A. Rueda și H.E. Puthoff întitulată „Inerția ca forță Lorentz a CPZ”. Lucrarea arată
că proprietatea inerției, pe care o au toate obiectele din lumea fizică, defapt
rezistența la accelerarea prin CPZ. Inerția este numită o forță Lorentz care
provoacă încetinirea particulelor ce se deplasează într-un câmp magnetic. În
acest caz, câmpul magnetic este o componentă a CPZ, reacționând cu particulele
subatomice încărcate. Cu cât este mai mare obiectul, cu atât el conține mai
puține particule și cu atât este mai puternic ținut pe loc de câmp. Concluzia
logică ce rezultă din această comunicare înseamnă, în fond, că aspectul corporal
pe care îl numim „materie” și căreia fizica, de la Newton încoace, i-a atribuit o
„masă” proprie, este o iluzie. Tot ce se întâmplă de fapt este că CPZ se opune
accelerării captând particulele subatomice ori de câte ori împingem un obiect.

Analizând ecuațiile lui Newton F=ma și a lui Einstein, E=mc² se constată că

„materia” nu este o proprietate fundamental a fizicii. Ecuația E=mc² este de fapt
doar o cale pentru calcularea cantității de energie necesare pentru a crea
aparența de masă. În concluzie, nu există două entități fizice fundamentale –
ceva material și altceva imaterial – ci doar una singură: ENERGIA. Masa nu este
echivalentul energiei; masa este ENERGIE. NU EXISTĂ MASĂ CI DOAR ENERGIE.
Orice lucru se reduce la o mulțime de sarcini electrice care intercaționează cu o
mare fundamental de câmpuri electromagnetice și alte câmpuri energetice – un
fel de forță electromagnetică de rezistență sau de frânare.

Atât inertia, cât și gravitația, sunt fenomene electromagnetice rezultate din

interacțiunea cu CPZ.