EVOLUȚIA CONCEPȚIILOR

DESPRE NATURA LUMII.

ELABORAT: BRUMA INA

PROFESOR: MELNIC VERONICA
 Ce este lumina?
• Lumina este radiație electromagnetică ori, altfel spus, o
vibrație a câmpului electromagnetic, nu are masă de repaus și
se deplasează cu aproximativ 300 000 km/s. Lumina se comportă
ca o particulă sau ca o undă, în funcție de modul în care
interacționezi cu ea.
 CE ESTE LUMINA?
Cu privire la natura luminii au existat 2 concepții esențial diferite: după
prima concepție lumina este “ceva” material ce se propagă de la sursă și
care ajuns în ochi produce senzația vizuală. Cealaltă concepție este că
lumina este un fenomen ce decurge într-un anumit mediu,numit eter.
Astfel,după acest concept lumina nu este “ceva”,ci numai o stare a “cuiva”.

Isaac Newton Christiaan Huygens

 CONCEPȚIA CORPUSCULARĂ
Concepția corpusculară are la bază
proprietatea de propagare rectilinie a
luminii în mediile omogene, stabilită
experimental. conform acesteia lumina
reprezintă un flux de
particule( corpusculi de lumină) emise sau
reflectate de corpuri care se propagă de-a
lungul unor linii drepte cu o viteză
enormă conform legilor mecanicii clasice.
 TEORIA ONDULATORIE
• Teoria despre natura ondulatorie a
luminii a fost emisă de contemporanul
lui Newton , fizicianul olandez Huygens,
potrivit căruia, lumina reprezintă un
proces ondulatoriu ce desfășoară într-un
mediu ipotetic elastic, numit eter, care
umple tot spațiul și pătrunde în
interiorul tuturor corpurilor .
 TEORIA LUI MAXWELL
• În 1865 J.K. Maxwell a descoperit prin calcul
undele electromagnetice şi a găsit că acestea
sunt unde transversale, iar viteza de
propagare coincide ce cea a luminii. Undele
electromagnetice se propagă în vid fără să fie
nevoie de un mediu suport – eterul. Pe baza
acestei observaţii, Maxwell trage concluzia că
lumina este o undă electromagnetică.
• Laînceputul secolului XIX, Young, Fresnel,
Fraunhofer şi Kirchhoff, dezvoltă
teoriafenomenelor de interferenţă şi
difracţie. Superioritatea macestei teorii
faţă de cea newtoniană determină acceptarea
unanimă a teoriei ondulatorii. În legătură
cu această concepţie există o „mică fisură”,
legată de noţiunea de eter, care trebuia să
aibă proprietăţi cu totul contradictorii
între ele.
Pentru a da o explicaţie tuturor fenomenelor
luminoase trebuie să admitem caracterul
dual, ondulatoriu – corpuscular, al luminii.
În anumite fenomene apare pregnant
caracterul ondulatoriu ( interferenţa,
difracţia, polarizarea), în altele, cel
corpuscular ( emisia şi absorbţia luminii,
efectul fotoelectric, efectul Compton)