Sunteți pe pagina 1din 43

NATURA LUMINII

Din cele mai vechi timpuri oamenii au cutat s rspund la ntrebarea Ce este lumina? i s ptrund astfel n tainele uneia dintre cele mai evidente i totui dintre cele mai subtile manifestri ale Universului. O anumit concepie despre lumin este de fapt un model ct mai simplu posibil, care s poat descrie i explica fenomenele ce apar la propagarea luminii n diverse condiii i medii. Cu privire la natura luminii au existat dou concepii esenial diferite: dup prima concepie lumina este ceva material ce se propag de la surs i care ajuns n ochi produce senzaia vizual. Cealalt concepie este aceea c lumina este un fenomen ce decurge ntr-un anumit mediu, numit eter. Astfel, dup acest concept lumina nu este ceva, ci numai o stare a cuiva. Prima concepie este cunoscut sub numele de concepia lui Newton (modelul corpuscular despre lumin). Conform acestei concepii lumina const din mici particule emise de sursa de lumin. Lumina de diferite culori reprezint particule diferite, iar fasciculul de lumin alb este un amestec de diferite particule. Cea de a doua concepie este cunoscut sub numele de teoria ondulatorie a luminii. Conform acestui model exist n univers un mediu suport al tuturor fenomenelor optice, numit eter. Lumina este o und elastic ce se propag prin eter. Aprtorii acestei concepii pe vremea lui Newton au fost C. Huygens i R.Hoock. Cele trei legi de baz ale opticii geometrice ( legea propagrii rectilinii, legile reflexiei i a refraciei) se pot nelege bazndu-ne pe principiul lui Huygens. Pe vremea lui Newton, teoria ondulatorie a fost mult inferioar modelului corpuscular. Huygens i Hoock nu au tratat de loc fenomenele de interferen i de difracie, ori superioritatea concepiei ondulatorii s-a dovedit tocmai n legtur ce aceste fenomene. La nceputul secolului XIX, Young, Fresnel, Fraunhofer i Kirchhoff, dezvolt teoria fenomenelor de interferen i difracie. Superioritatea acestei acestei teorii fa de cea newtonian determin acceptarea unanim a teoriei ondulatorii. n legtur cu aceast concepie exist o mic fisur, legat de noiunea de eter, care trebuia s aib proprieti cu totul contradictorii ntre ele. Eterul umple tot spaiul, inclusiv poriunile ocupate de corpuri. Corpurile se mic prin eter fr frecare i totui eterul este destul de rigid i elastic pentru a putea servi ca suport pentru o und cu vitez de propagare foarte mare. Din fenomenul de polarizare al luminii rezult c lumina este o und transversal; dar unde transversale se pot propaga numai prin medii solide. Deci eterului trebuie s i atribuim proprieti caracteristice mediilor solide. n 1865 J.K. Maxwell a descoperit prin calcul undele electromagnetice i a gsit c acestea sunt unde transversale, iar viteza de propagare coincide ce cea a luminii. Undele electromagnetice se propag n vid fr s fie nevoie de un mediu suport eterul. Pe baza acestei observaii, Maxwell trage concluzia c lumina este o und electromagnetic. Teoria lui Maxwell a fost confirmat experimental cnd Hertz a obinut prin metode pur electromagnetice radiaii de frecven mult mai joas dect a luminii, dar cu proprieti identice acesteia. n 1900, Max Planck introduce o concepie revoluionar n raport cu concepiile fizicii clasice ce se dovedise incapabil s explice unele fenomene de emisie i absorbie.El consider c emisia i absorbia de energie de ctre atomii ce alctuiesc corpurile nu se poate face dect n multipli ntregi ai unei cantiti de energie elementar i a crei valoare

este proporional cu frecvena . Introducnd aceast noiune, Planck a admis de fapt c energia radiaiei luminoase are o structur discontinu. n 1905, innd cont de observaiile cu privire la efectul fotoelectric a lui Lenard i folosind teoria cuantic a lui Planck, Einstein admite faptul c i n propagare energia i pstreaz caracterul discontinuu, denumind cantitile discrete de energie ce descriu radiaia electromagnetic fotoni. n 1924 de Broglie a demonstrat faptul c materia se prezint sub dou forme: forma de cmp i forma de substan, fotonul reprezentnd starea de discontinuitate, iar unda starea continu. Pentru a da o explicaie tuturor fenomenelor luminoase trebuie s admitem caracterul dual, ondulatoriu corpuscular, al luminii. n anumite fenomene apare pregnant caracterul ondulatoriu ( interferena, difracia, polarizarea), n altele, cel corpuscular ( emisia i absorbia luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton).

Fenomene optice si electrice in natura


2

Curcubeul, cel mai frumos fenomen din atmosfera a impresionat omenirea din toate timpurile, fiind considerat un semn ceresc care aduce binele, pacea si prosperitatea. Curcubeul este un fenomen optic care ia nastere din cauza dispersiei si reflexiei luminii solare in picaturile de ploaie din atmosfera.El este vizibil atunci cand soarele bate din spatele nostru in perdeaua de nori din fata, lumina reflectandu-se pe bolta senina. Norii sunt grupari mai mult sau mai putin conturate de picaturi de apa sau cristale de ghiata, aflate in suspensie in atmosfera, provenite din condensarea sau sublimarea vaporilor de apa. La fel ca in prisma optica, in picaturile de apa din nori lumina se descompune in cele sapte culori: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. De obicei, apar un curcubeu principal si un curcubeu secundar.In arcul curcubeului principal rosul se situeaza in partea exterioara, in timp ce la cel secundar, rosu se situeaza in interior. Culorile curcubeului sunt cu atat mai vii si mai pure cu cat lumina se refracta si se reflecta pe picatirile mai mari. Este de mentionat faptul ca si lumina lunii produce uneori curcubee, ele sunt insa palide si greu de observat cu ochiul liber. Trasnetul, fulgerul si tunetul care insotesc furtunile si care au ingrozit pe oameni multe secole isi gasesc explicatia stiintifica in existenta electricitatii in atmosfera. Trsnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre doi nori, fie intre un nor si pamant.Norii de furtuna se incarca in partea lor inferioara, in special, cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata pamantului cu sarcina pozitiva.Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe pamant il urmareste ca o umbra.Norul si pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti.Daca tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si pamant devine suficient de mare apare o descarcare electrica foarete puternica numita trasnet.Exista multe forme (tipuri) de trasnete: trasnetul liniar, superficial, globular, perlat, etc Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta denumirea de tunet. Lungimile pe care le pot atinge scanteile trasnetului sunt cuprinse intre cateva sute de metrii si cativa km.Diametrul scanteilor este de cativa centimetri (pana la 20 de cm). In majoritatea cazurilor, scanteia trasnetului, la inceput foarte mica si anemica incepe in dreptul norilor si se alungeste in directia pamantului, aceasta fiind o descarcare preliminara care creaza in aer ceva in genul unui canal bun conducator de electricitate si care se deplaseaza spre pamant circa 50 de m cu o viteza egala cu 50000 km\s.Dupa un timp foarte scurt (zeci de milionimi de secunda) de la disparitia primei descarcari apare o alta descarcare preliminara care se apropie si mai mult de pamant si care se intrerupe din nou.Uneori au loc zeci de descarcari preliminare.Dupa ce descarcarea preliminara ajunge la pamant sau la un obiect aflat in legatura electrica cu pamantul, apare o luminozitate foarte puternica a canalului parcurs de scanteie, mai intai in dreptul pamantului apoi din ce in ce mai sus spre nori.Acum a aparut descarcarea principala a trasnetului, care se deplaseaza de la pamant spre nor.Deci au dreptate atat cei care sustin ca trasnetul il loveste pe om de sus, cat si cei care afirma ca il loveste de jos, din pamant. In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma.Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice (tunetul).Fenomenul lumimos care insoteste descarcarea se numeste fulger. 3

Spectaculuase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre cuprinse intre cativa decimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute.Stingerea lor este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale obiectelor din regiunea respectiva. Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat.El este considerat o forma de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular. Statisticile arata ca in fiecare minut globul pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca annual cad aproximativ un miliard de trasnete.In fiecare zi tarsnetul omoara, pe intreg globul, 20 de persoane si raneste 80. Impotriva efectelor produse de loviturile directe ale trasnetelor se folosesc instalatii de protectie numite paratrasnete.Paratrasnetul este format din unul sau mai multe elemente de captare (conductoare electrice de otel sau de cupru in forma de tije verticale sau de bare inclinate sau orizontale) instalate pe partile cele mai inalte ale obiectivelor protejate, precum din unul sau mai multe conductoare de coborare (prin care trece spre pamant curentul electric de descarcare a trasnetului) si prizele de pamant

REFRACTIA LUMINII
Refractia-este fenomenul de schimbare a directiei de propagare a luminii la trecerea dintr-un mediu transparent in altul

SO- raza incidenta PP'- suprafata de separare O- punct de incidenta OS'- raza refractata NN'- normala i- unghi de incident r- unghi de refractive Din punct de veder optic mediile sunt caracterizate de indicele de refractie. INDICELE DE REFRACTIE(n) n= cv C=viteza luminii in vid (300.000 km/s) V=viteza luminii in mediu Unitate de masura [n]si=v S =1 => nu are unitate n>1!(in totdeauna) NU are instrument

LEGILE REFRACTIEI
1) 2) Raza incidenta, normala si raza refractata sunt coplanare In medii cu indici de refractie mare unghiul este mic si inver 5

Reflexia totala - se produce cand lumina trece dintr-un mediu cu indice de refractie mare in unul cu indice de refractie mic.

Refractia luminii, Reflexia luminii, Legile reflexiei si refractiei, Legea lui Snell, Prisma, Unghiul critic Reflexia si refractia luminii
Refractia luminii
6

Refractia este schimbarea directiei luminii la trecerea acesteia dintr-un mediu transparent in altul. Fiindca lumina calatoreste cu viteze diferite in medii diferite, ea trebuie sasi schimbe viteza la trecerea dintr-un mediu in altul. Daca un fascicol de lumina atinge aceasta suprafata intr-un unghi, atunci lumina de pe partea facicolului care atinge prima suprafata de separare este fortata sa incetineasca sau sa-si mareasca viteza inainte ca lumina de pe cealata parte sa atinga noul mediu. Acest lucru determina indoirea, sau refractarea, fascicolului la suprafata de separare. De exemplu lumina reflectata de un obiect aflat sub apa trece intai prin apa si apoi prin aer pentru ajunge la ochiul unui observator. Din unele unghiuri un obiect partial scufundat pare indoit in locul unde intra in apa fiindca lumina care vine de sub apa este refractata. Indicele de refractie al unui mediu este raportul dintre viteza luminii in vid si viteza luminii in acel mediu. Datorita faptului ca lumina de frecvente diferite calatoreste la viteze diferite intr-un mediu, indicele de refractie este diferit pentru lumina de frecvente diferite. Asta inseamna ca lumina de culori diferite este refractata la unghiuri diferite cand trece dintr-un mediu in altul . Efectul obtinut este dispersia luminii la trecerea acesteia prin prisma. SUBSTANTE INDICE DE REFRACTIE* vid 1.0000 Aer 1.0003 Gheata 1.309 Apa 1.33 Alcool etilic 1.36 Sticla (fused quartz) 1.46 Sticla (crown) 1.52 Clorura de sodium 1.54 Zircon 1.92 Diamant 2.42 Pentru lumina cu lungimea de unda de 590 nm (590 x 10-9 m)

Reflexia are loc de asemenea cand lumina atinge suprafata de separare dintre doua medii... O parte din lumina care atinge suprafata de separare va fi reflectata in primul mediu. Daca lumina atinge suprafata de separare intr-un unghi atunci lumina este reflectata in acelasi unghi, asemanator cu felul in care o minge sare cand atinge pamantul. Lumina care este reflectata de pe o suprafata plana, cum ar fi suprafata dintre aer si un lac, va forma o imagine in oglinda. Lumina reflectata de pe o suprafata curba poate fi focusata intr-un punct, o linie, sau intr-o zona, acest lucru depinzand de curbura suprafetei.

Reflexia luminii

Legile reflexiei si refractiei

Cantitatea de lumina reflectata depinde de raportul indicilor de refractie pentru cele doua medii. Planul de incidenta contine raza de incidenta si normala la suprafata in punctul de incidenta. Unghiul de incidenta (de reflexie sau de refractie) este unghiul dintre raza incidenta (reflectata sau refractata) si normala. Legile reflexiei spun ca unghiul de incidenta este egal cu unghiul de reflexie si ca raza incidenta , raza reflectata si normala la suprafata in punctual de incidenta sunt coplanare.Daca suprafata celui de al doilea mediu este neteda aceasta poate 7

actiona ca o oglinda si poate produce o imagine reflectata. Daca oglinda este plana atunci imaginea pare sa se afle in spatele oglinzii la o distanta egala cu distanta dintre obiect si ogilinda. Sursa de lumina in figura doi este obiectul A, si un punct din A trimite lumina in toate directiile. Cele doua raze care ating oglinda in punctele B si C sunt reflectate ca razele BD si CE. Pentru un observator din spatele oglinzii aceste raze par sa vina dintr-un punct F aflat in spatele oglinzii. In conformitate cu legile reflexiei BF si CF formeaza acelasi unghi ca si AC si AB . Daca suprafata celui de al doilea mediu nu este neteda atunci normalele la suprafata in diferite puncte ale suprafetei au directii diferite. In acest caz razele care pot f i in acelasi plan cand pleaca dintr-un punct se afla in diferite plane de incidenta si nu pot forma o imagine. Nu toata lumina care atinge o oglinda este reflectata; o parte din lumina poate trece prin oglinda sau poate fi absorbita de aceasta. Multi oameni de stiinta au crezut ca o oglinda perfecta care sa reflecte lumina 100%- nu poate exista. In 1998 oamenii de stiinta au realiza o astfel de oglinda punand unele peste altela straturi microscopice de telleriu si polistiren plastic.

Legea lui Snell

Aceasta importanta lege , numita astfel dupa matematicianul olandez Willebrord Snell, afirma ca produsul indicelui de refractie si sinusul unghiului de incidenta al unei raze intr-un mediu este egal cu produsul indicelui de refractie si sinusului unghiului de refractie intr-un mediu succesiv. De asemenea raza de incidenta, raza refractata si normala in punctul de incidenta sunt coplanare. In general indicele de refractie al unui mediu transparent mai dens este mai mare decat indicele de refractie al unui mediu mai putin dens , adica viteza luminii este mai mica in mediul mai dens. Daca o raza de incidenta este oblica atunci o raza care intra in mediul cu indicele de refractie mai mare este indoita spre normala si o raza care intra in mediul cu indicele de refractie mai mare este indoit in partea opusa fata de normala. Razele incidente pe normala sunt reflectate si refractate tot pe normala. In calcule, calea optica, care se defineste ca produsul distantei pe care o raza o parcurge intr-un mediu si indicele de refractie al acelui mediu, este considerentul important. Pentru un observator aflat intr-un mediu mai putin dens cum ar fi aerul, un obiect aflat intr-un mediu mai dens pare mai aproape de suprafata decat este in realitate. Un exemplu comun, acela al unui obiect aflat sub apa care este observat de deasupra apei, este prezentat in figura 3. Razele oblice sunt alese dor pentru a usura ilustratia. Raza DB provenita de la obiectul D este indoita in directia opusa fata de normala . Prin urmare obiectul pare sa se afle in C unde linia ABC intersecteaza o normala la suprafata care trece prin D. Calea luminii care trece prin cateva medii cu suprafete de separare paralele este prezentata in figura 4. Indicele de refractie al apei este mai mic decat cel al sticlei . Datorita faptului ca indicele de refractie al primului si al ultimului mediu este acelasi, raza apare paralela cu raza incidenta AB, dar este deplasata. Pana in 2001, toate substantele cunoscute aveau un indice de refractie pozitiv. In acel an fizicianul Sheldon Schultz si colegii lui de la Universitatea Californiei de la San Diego au creat un compus din fibra de sticla si sarma de cupru care refracta microundele in directia opusa celei in care toate celelalte materiale refracteaza lumina. Aceasta refractie neobisnuita indica faptul ca materialul are un indice de refractie negativ. Deoarece microundele, ca si lumina vizibila, sunt un tip de radiatie electromagnetica, savantii prezic ca va fi in viitor posibil sa se produca un material care sa refracteze lumina vizibila in acelasi fel.

Prisma

Daca lumina trece printr-o prisma, un obiect transparent cu suprafete plane, lustruite si cu unghiuri intre ele, raza de iesire nu mai este paralela cu raza de incidenta. Deoarece 8

indicele de refractie al unei substante variaza pentru lungimi de unda diferite, o prisma poate raspandi lungimile diverse de unda de lumina continute intr-o raza de incidenta si sa formeze un spectru. In fig. 5, unghiul CBD intre calea razei de incidenta si calea razei emergente este unghiul de deviatie. Daca unghiul pe care raza incidenta il face cu cea normala este egal cu unghiul facut de raza emergenta, deviatia este minima. Indicele de refractie al prismei poate fi calculata masurand unghiul de minima deviatie si unghiul intre fetele prismei.

Unghiul critic

Datorita faptului ca o raza este deviata de la normala cand intra intr-un mediu mai putin dens si ca deviatia de la normala creste odata cu unghiul de incidenta, un unghi de incidenta exista, numit unghiul critic, astfel incat raza refractata face un unghi de 90 cu normala la suprafata si trec de-alungul granitei dintre cele doua medii. Daca unghiul de incidenta este mai mare decat unghiul critic, razele de lumina vor fi reflectate total inapoi in mediul de incidenta. Reflexia totala nu poate aparea daca lumina trece dintr-un mediu mai putin dens intrunul mai dens. Cele trei desene in fig. 6 arata refractia ordinara, refractia la unghi critic, si reflexia totala. La sfarsitul secolului XX, s-a gasit o noua, practica aplicatie a reflexiei totale in folosirea fibrei optice. Daca lumina patrunde oblic intr-un tub solid de sticla sau de plastic, lumina poate fi reflectata total la marginea tubului si, dupa un numar de reflexii totale successive, poate iesi la celalalt capat. Fibrele de sticla pot fi trase la un diametru foarte mic, invelite intr-un material cu indice de refractie mai mic, si apoi asamblate in legaturi flexibile sau fuzionate in placi de fibre folosite pentru a transmite imagini. Legaturile flexibile, care pot fi folosite pentru a produce iluminare ca si pentru a transmite imagine, sunt valoroase in examinarea medicala, deoarece pot fi introduce in diferite orificii.

Msurarea vitezei luminii


Pn n secolul al 17 lea, oamenii de tiin erau convini c lumina se propag instantaneu, putnd astfel strbate orice distan ntr-un timp zero. Aristotel l citeaz pe Empedocles care spunea c lumina ce provine de la Soare are nevoie de un interval de timp pentru a ajunge pe Pmnt, dar fr s fie de acord, se pare, cu aceast afirmaie; chiar i Descartes era de prere c lumina se propag instantaneu. Ulterior ns, s-au fcute numeroase ncercri de a determina viteza cu care se propag lumina prin spaiul lipsit de materie. Cele mai importante determinri de-a lungul istoriei tiinei sunt urmtoarele: 9

1667 Galileo Galileo: lumina se propag cel puin de 10 ori mai repede dect sunetul 1675 Ole Roemer: 214.000 km/s 1728 James Bradley: 301.000 km/s 1849 Armand Hippolyte Louis Fizeau: 315.000 km/s 1862 Leon Foucault 299.796 km/s 1879 Albert Abraham Michelson: 299.910 km/s 1907 Rosa, Dorsay: 299.788 km/s 1926 Albert Abraham Michelson: 299.796 km/s Astzi, valoarea acceptat este c = 299.792,458 km/s Galileo Galilei este deseori creditat ca fiind primul om de tiin care a ncercat s determine viteza cu care se propag lumina. Metoda sa, foarte simpl dealtfel, presupunea ca doi oameni, fiecare cu cte o surs de lumin, s se aeze la o anumit distan unul de celalalt. Unul urma s aprind lampa sa i de ndat ce cellalt observa lumina, acesta i aprindea lampa la rndul su. Msurnd intervalul de timp n care ajungea lumina de la un om la celalalt i cunoscnd distana la care se aflau cei doi (din pcate mai mic de 2 km), Galilei credea c poate calcula viteza luminii. Concluzia sa a fost c dac nu se propag instantaneu, atunci lumina trebuie s fie extraordinar de rapid. Cel mai probabil Galilei a folosit un ceas cu ap, n care cantitatea de ap scurs msura timpul scurs, afirmnd apoi c lumina se deplaseaz cel puin de zece ori mai repede dect sunetul. In 1675, astronomul danez Ole Rmer, lucrnd la Observatorul Regal din Paris, a fcut observaii sistematice asupra satelitului Io, care avea o orbit circular stabil n jurul lui Jupiter i care era eclipsat de planeta gigant la intervale regulate de timp. De fapt Rmer a constatat c n decursul anumitor luni aceste eclipse ntrziau din ce n ce mai mult, iar n lunile urmtoare fenomenul revenea la durata normal. In septembrie 1676 el a prezis corect faptul c o eclips ce urma s aib loc pe 9 noiembrie va avea loc cu 10 minute mai trziu dect era de ateptat, ceea ce i-a surprins pe colegii si de la Soare Terra Jupiter Observator. Lumina solar reflectat de Io are nevoie de ceva timp pentru a ajunge pe Terra, iar acest interval de timp este mai mare atunci cnd distana dintre Pmnt i Jupiter este mai mare. Eclipsele lui Io ntrziau cel mai mult atunci cnd Pmntul se afla la distana cea mai mare de Jupiter. tiind c viteza orbital nu depinde de aceste distane relative, Rmer a dedus c aparenta modificare trebuie atribuit timpului diferit n care lumina parcurge distana variabil Jupiter Pmnt. Utiliznd valoarea acceptat la acea vreme pentru diametrul orbitei terestre, Rmer a stabilit c viteza luminii are valoarea de 214.000 km/s. In 1728 James Bradley, astronom englez i astronom regal din 1742, a estimat viteza luminii n vid la valoarea 301.000 km/s. El a utilizat n acest scop fenomenul de aberaie stelar pe care l-a descoperit, care face ca poziia aparent pe cer a unei stele s se schimbe din cauza micrii Pmntului n jurul Soarelui. Fcnd observaii asupra unei stele din constelaia Draco (Dragonul) a gsit c poziia aparent a acesteia se schimb n decursul anului, aberaia stelar fiind aproximativ raportul dintre viteza orbital a Terrei i viteza luminii. 10

Bradley cunotea viteza orbital a Pmntului i de asemenea a putut msura aberaia stelar unghiular, ceea ce l-a condus la calculul vitezei luminii. In 1849, pentru a determina viteza luminii, fizicianul francez Armand Hippolyte Louis Fizeau a folosit un dispozitiv cu oglinzi i o roat dinat. El a trimis un fascicul focalizat de lumin printre dinii unei roi cu un numr mare de dini (peste 100), care se rotea cu o vitez foarte mare (cteva sute de rotaii pe secund). La o anumit distan, o oglind reflecta fasciculul fcndu-l s se ntoarc i s treac printre aceeai dini ai roii dinate. Modificnd viteza de rotaie, Fizeau reuit s stabileasc la ce valoare a acesteia, rotaia era prea rapid pentru ca lumina s treac prin intervalul a doi dini, s ajung la oglind, s se reflecte, iar la ntoarcere sa treac prin acelai interval. De fapt, Fizeau a folosit oarecum aceeai metod ca i Galilei, doar c, dndu-i seama de dificultatea msurrii timpului de propagare, a dublat distana de propagare folosind oglinda reflectorizant i a rezolvat problema timpului sincroniznd rotaia roii cu propagarea luminii. Roata dinat reprezenta indirect, un cronometru. Fcnd raportul distan / timp, Fizeau a obinut pentru viteza de propagare a luminii valoarea de 315.000 km/s. In anul 1862 un alt fizician francez, Leon Foucault, a folosit o metod similar, dar a nlocuit roata dinat cu o oglind rotitoare. Fasciculul luminos era trimis spre aceasta, apoi spre o oglind fix ndeprtat i napoi spre oglinda rotitoare. Din cauza rotaiei acesteia, n final fasciculul emergent era uor deviat fa de cel iniial. Msurarea acestui unghi de deviaie l-a condus pe Foucault la calcularea vitezei luminii. Timp de 50 de ani el a continuat s-i perfecioneze dispozitivul mrindu-i acurateea, astfel nct ultima msurtoare la condus la valoarea de 299.796 km/s pentru viteza de propagare a luminii. In 1879 Albert Abraham Michelson a msurat viteza luminii perfecionnd metoda lui Foucault, pentru a obine o mai bun acuratee a experimentului (care s-a desfurat pe malul rului Severn), respectiv a rezultatelor. Astfel, a mrit distana pn la oglinda fix a dispozitivului la circa 700 m, fa de cei 20 m ai lui Foucault, distan pe care a msurato cu foarte mare precizie. Pentru a focaliza i reflecta fasciculul, a utilizat lentile i oglinzi de foarte bun calitate, iar rezultatul obinut a fost de 299.910 km/s, cu o precizie de 20 de mai bun dect a predecesorului su. Timp de 40 de ani aceasta a fost considerat cea mai precis msurare a vitezei luminii, dar n 1926 acelai Michelson a refcut experimentele, obinnd cea mai bun msurtoare mecanic a vitezei luminii, 299.796 km/s.

11

Albert Abraham Michelson (1852 1931)

Dup ce James Clerk Maxwell i-a publicat teoria sa cu privire la electromagnetism, a devenit posibil calcularea vitezei luminii indirect, cu ajutorul constantelor electromagnetice ale mediului (permitivitatea electric i permeabilitatea magnetic). Acest lucru a fost fcut pentru prima dat de Weber i Kohlrausch n 1857, iar n 1907 Rosa i Dorsey au obinut din aceleai calcule valoarea c = 299.788 km/s, reprezentnd cea mai precis valoare a momentului. In 1888, Heinrich Hertz a reuit s produc n laboratorul su unde electromagnetice i s msoare viteza de propagare a acestora. Valoarea obinut a coincis cu viteza luminii, ceea ce a condus la ideea c lumina este de fapt o und electromagnetic. Valoarea acceptat astzi pentru viteza luminii n vid este 299.792,458 km/s i ea reprezint una din constantele fundamentale ale fizicii. Viteza luminii n vid se noteaz cu simbolul c, care se pare c provine de la constant sau de la cuvntul latin celeritas, ce nseamn rapiditate, iueal. Ea reprezint viteza de propagare a undelor electromagnetice n vid, iar mai general, reprezint viteza particulelor cu mas de repaus zero. In SI valoarea exact este 299.792,458 km/s (1.079.252.848,8 km/h), iar n uniti britanice este de 186.282,397 mile/s sau un picior pe nanosecund (1ft/ns).

12

VITEZA LUMINII
Lumina ca i toate celelalte forme de radiaie electromagnetic, cltoresc n vid cu o vitez de circa 300.000 km/s, iar n aer ceva mai ncet. Viteza luminii n vid reprezint o constant universal, notat cu c , i, conform teoriei relativitii, nimic nu poate fi mai rapid. ntr-o secund o raz de lumin ar putea nconjura de peste 7 ori Pmntul pe la Ecuator, pe cnd cltoria ei de la Soare la Pmnt, pe o distan de circa 150.000.000 km, dureaz cam 8 minute. Viteza luminii n vid este la ora actual determinat precis la valoarea de 299.792.458 m s-1 . Aceast valoare este folosit la aflarea unor distane lungi prin msurarea timpului necesar unui puls de lumin s ajung ntr-un loc i s se ntoarc. Reprezint de asemenea baza anului lumin (distana parcurs de lumin ntr-un an), o unitate folosit la msurarea unor distane astronomice foarte mari. La o scar mai redus, valoarea vitezei luminii permite o determinare foarte precis a distanelor, iar metrul este definit la ora actual ca lungimea drumului parcurs de lumin ntr-o fraciune de 1/299.792.458 dintr-o secund. Importana progresului tiinific ncercrile de msurare a vitezei luminii au avut un rol important n stabilirea unor teorii tiinifice din trei motive: *Sfritul Teoriei Corpusculare Viteza luminii n aer i ap a fost pentru prima dat msurat la mijlocul secolului XIX de ctre fizicienii francezi Jean Foucault i Armand Fizeau. Acest lucru a dus la o respingere a teoriei corpusculare a luminii propus de Isaac Newton . Newton sugerase c un corp luminos emite un curent de particule care cltoresc n linie dreapt prin eter (un mediu despre care se credea la acea vreme c ocup ntregul spaiu). Dar faptul c lumina se deplasa mai ncet n ap nu putea fi explicat dect prin teoria ondulatorie a luminii i nu prin cea stabilit de Newton. *Origi nea electromagnetic a luminii La mijlocul secolului XIX James Clerk Maxwell a demonstrat teoretic ca undele electromagnetice cltoresc cu o vitez egal cu cea a luminii, ceea ce l-a condus la concluzia c lumina este o parte a spectrului electromagnetic.

13

*Rolul n relativitate De mare importan este poate rolul vitezei luminii n teoria relativitii a lui Albert Einstein. Aceasta stabilete viteza luminii n vid ca cea mai mare vitez posibil n natur i spune c viteza luminii fa de observatori diferii este aceeai. Viteza luminii, c, este o

constant absolut - constanta universal n ecuaia stabilit de Einstein, E=mc2, care stabilete c masa i energia sunt echivalente. Paradoxul constanei vitezei luminii a creat o mare problem pentru fizic, problem pe care fizicianul american de origine german, Albert Einstein, a rezolvat-o n cele din urm n 1905. Einstein sugera c teoriile fizice nu ar trebui s depind de starea de micare a observatorului. n schimb el spunea c viteza luminii trebuia s rmn constant, i restul fizicii trebuia s se schimbe pentru a respecta acest lucru. Aceast teorie special a relativitii a prezis multe consecine fizice neateptate, dintre care toate au fost de atunci observate n natur.

14

Msurarea vitezei luminii


Au existat numeroase ncercri de msurare a vitezei luminii. n secolul XVI astronomul italian Galileo Galilei a realizat probabil prima ncercare de msurare a vitezei luminii. Experiena lui Galilei consta n urmtoarele: doi observatori, aezai la o distan mare unul de cellalt, au fiecare cte un felinar care poate fi obturat. Observatorul A deschide felinarul; dup un anumit interval de timp lumina ajunge pn la observatorul B, care n acelai moment deschide felinarul su; dup ctva vreme acest semnal ajunge pn n A, care poate n felul acesta s msoare timpul care s-a scurs din momentul trimiterii semnalului pn n momentul ntoarcerii sale. Admind c observatorul reacioneaz la semnal instantaneu i c lumina are aceeai vitez de propagare dup direciile AB i BA, obinem c drumul AB+BA=2D e strbtut de lumin n timpul , adic c=2D/ . Cea de-a doua ipotez fcut poate fi considerat foarte verosimil. Teoria modern a relativitii o ridic chiar la rangul de principiu. Ipoteza legat de posibilitatea reacionrii instantanee la semnal nu corespunde ns realitii i de aceea, dat fiind viteza uria de propagare a luminii, ncercarea lui Galilei nu a dus la nici un fel de rezultat; de fapt nu s-a msurat timpul de propagare a semnalului luminos, ci timpul cheltuit de observator pentru a putea reaciona. Situaia poate fi mbuntit dac observatorul B se nlocuiete printr-o oglind care reflect lumina, nlturndu-se astfel erorile introduse de unul din observatori . Acest principiu de msurare a rmas la baza aproape a tuturor metodelor moderne de laborator utilizate pentru determinarea vitezei luminii; ulterior ns, au fost gsite metode excepionale pentru nregistrarea semnalelor i msurarea intervalelor de timp, ceea ce a permis determinarea vitezei luminii cu o precizie suficient, chiar n cazul unor distane relativ mici. Primele msurtori reuite ale vitezei luminii au fost de natur astronomic. n 1676 astronomul danez Ole (sau Olaus) Christensen Rmer (1644-1710) a observat o ntrziere a eclipsei unei luni a lui Jupiter cnd aceasta era vzut de pe partea ndeprtat a orbitei pmntului n comparaie cu observarea ei de pe partea apropiat. Presupunnd c ntrzierea reprezenta timpul n care lumina parcurgea orbita pmntului i cunoscnd cu aproximaie dimensiunea orbitei din unele observaii precedente, el a fcut raportul distan-timp pentru a estima viteza i a ajunge la rezultatul de 286.000 km .s -1, cu o eroare de circa 5% din valoarea cunoscut n zilele noastre . Fizicianul englez James Bradley a realizat o msurtoare mai bun n anul 1729. Bradley a descoperit c era nevoie 15

Metoda lui Galileo

Metoda lui Rmer

s modifice permanent nclinaia telescopului su pentru a putea capta lumina stelelor pe msur ce pmntul se rotea n jurul soarelui . A ajuns astfel la concluzia c micarea pmntului deplasa telescopul n lateral fa de lumina care cobora asupra acestuia. Unghiul de nclinaie, numit aberaie stelar, este aproximativ egal cu raportul dintre viteza orbital a pmntului i viteza luminii. (Aceasta reprezint i una dintre metodele prin care oamenii de tiin au aflat c pmntul se mic n jurul soarelui i nu vice versa.) Omul de tiin francez Armand Fizeau a msurat o vitez a luminii de 3,13 108 m.s-1. n 1842 el a realizat primele msurtori n condiii de laborator. Caracteristica metodei sale const n nregistrarea automat a momentelor emisiei i ntoarcerii semnalului, realizat cu ajutorul unei ntreruperi regulate a fluxului luminos (folosirea unei roi dinate). Lumina provenit din S se propag printre dinii unei roi W pus n micare, spre oglinda M, i reflectndu-se, trebuie s treac din nou printre acetia, nspre observator. Pentru comoditate, ocularul E, care servete pentru observaie, se aaz n faa lui a, iar lumina provenit din S se trimite spre W cu ajutorul unei oglinzi semitransparente N. Dac roata se nvrtete, i anume, cu o astfel de vitez unghiular nct n timpul de propagare a luminii de la a la M i napoi n dreptul dinilor vor fi spaii goale i invers, atunci lumina reflectat nu va ptrunde pn la ocular i observatorul nu o va vedea (prima ncercare). Dac viteza

Metoda lui Fizeau

unghiular va crete, atunci lumina va trece parial nspre observator. n cazul unei viteze duble vom avea un maxim de lumin, n cazul unei viteze triple, o a doua ntunecare. Cunoscnd distana aM=D, numrul dinilor z, viteza de rotaie (numrul de ture pe secund ), putem calcula viteza luminii. Condiia primei ntunecri: lumina, care a trecut prin spaiul gol dintre doi dini, la ntoarcere ntlnete dintele cel mai apropiat. Pentru aceasta e necesar ca n decursul timpului t=2D/c roata s se roteasc cu un unghi 2/2z, adic unghiul care separ centrul intervalului dintre doi dini vecini de centrul primului dinte. Dac observarea primei ncercri are loc pentru un numr de ture pe 16

secund, atunci condiia de mai sus se va exprima cu ajutorul relaiei: 2D/c=1/2z, sau c=4Dz. O a doua ncercare va avea loc n cazul unei viteze unghiulare triple, adic atunci cnd lumina reflectat va fi oprit de dintele urmtor etc. Fizicianul francez Jean-Bernard Foucault a utilizat o versiune mbuntit a acestui dispozitiv pentru a determina viteza luminii cu o eroare de pn la 1% din valoarea folosit la ora actual. Experimentul din 1882 al lui Albert Michelson este probabil cea mai cunoscut metod de msurare a vitezei luminii, reprezentnd de fapt o mbuntire a metodelor folosite de Fizeau i Foucault. n acest experiment (reprezantat n diagram) Michelson a folosit un aparat alctuit dintr-o prism care se putea roti, o lentil convex i o oglind concav. O raz de lumin de la o surs S cade pe o prism care se rotete foarte repede cnd aceasta se afl n poziia AB.

Metoda lui Michelson

Lumina este focalizat de o lentil convex L pe suprafaa unei oglinzi concave M, al crei centru de curbur se afl n centrul lentilei. Raza este reflectat i se ntoarce la prisma aflat acum n poziia CD. Aici este reflectat i formeaz o imagine ntr-un punct S. n experimentul lui Michelson din 1882 distana LM era de circa 610 m iar prisma era rotit de o turbin la o frecven de 256 rotaii pe secund. Prin msurarea distanei SS el a dedus viteza luminii din toate celelalte date. n 1931 Michelson a realizat ultima sa msurtoare n California. El a montat oglinda fix la Mount San Antonio i prisma la circa 35 km deprtare la Observatorul Mount Wilson . Aceast cretere enorm a drumului luminii a fost realizat prin proiectarea unei oglinzi octogonale perfecte, astfel nct imaginea era mult mai luminoas dect la folosirea unei singure oglinzi. Prin reglarea vitezei de rotaie, Michelson a reuit ca lumina emis pe drumul su de 70 km de pe o fa a prismei s fie captat la ntoarcere pe faa urmtoare, aflat exact n aceeai poziie cu cea precedent. n acest fel imaginea S coincide cu punctul S i inconvenientul msurrii distanei a fost eliminat. Acest experiment a dus la aflarea valorii de 299.796 km s-1, dar nesigurana cu privire la condiiile atmosferice limiteaz precizia acestei msurtori.

17

Metoda lui Essen

n 1950 fizicianul britanic Louis Essen a calculat viteza luminii prin msurarea exact a frecvenei de rezonan a unei caviti metalice. Cunoscnd dimensiunile cavitii, el a putut determina i lungimea de und. Din aceste dou msurtori a putut calcula viteza luminii folosindu-se de ecuaia c=f, unde f este frecvena luminii i este lungimea de und. Metoda lui Essen msoar de fapt viteza undelor radio, dar viteza tuturor undelor electromagnetice n vid este aceeai, astfel nct ea poate fi folosit i pentru determinarea vitezei luminii. Mai mult, din moment ce undele radio au o lungime de und de ordinul metrilor, acestea sunt mai uor de msurat dect lungimea de und a luminii, care este de 5 10-7 m . Metode recente Cele mai recente metode au derivat din metoda lui Essen i implic msurarea frecvenei luminii vizibile captat asemntor undelor ntr-o cavitate laser. Cu toate acestea, msurarea vitezei luminii nu mai reprezint o provocare, ea fiind la ora actual cunoscut ca o constant fundamental la valoarea de 299.792.458 m .s-1

LENTILE
18

Lentila este un mediu transparent i omogen, mrginit de 2 suprafee, din care cel puin una nu este plan. Ele sunt confecionate din sticl, material plastic, etc. Numeroase aparate (de fotografiat, de proiecie, diafilm, microscop, luneta) au drept piese de baz lentilele. Lentilele permit mrirea imaginii (ca la microscop, lup sau aparatul de proiecie de la cinematograf). Lentilele permit i micorarea imaginilor (exemplu aparatul de fotografiat).

Tipuri de Lentile

Lentilele mai groase la mijloc i mai subiri la extremiti se numesc lentile convergente, iar lentilele mai subiri la mijloc i mai groase la extremiti se numesc lentile divergente.

Reprezentarea schematic a Lentilelor


CONVERGENTE

LENTILE DIVERGENTE

Ax optic principala

Ochi si vedere
19

OCHIUL

Prin ochi primim cele mai multe informatii despre lumea exterioara. Dupa calculele unei cercetator 80% din amintirile pe care le pastram sunt inregistrate prin vedere. Ochiul are roll de a ne furniza informatii - sub forma unor imagini colorate - despre adancimea, distanta, si miscare obiectelor. Miscandu-l in sus, in jos si lateral, vedem cea mai mare parte a mediului care ne inconjoara. Daca ne uitam la un aparat de fotografiat, vom putea intelege mai bine cum functioneaza ochiul nostru. Portiunea anterioara ochiului functioneaza ca o lentila optica, la fel ca lentila de stilca a aparatului foto. Lentila optica este un corp cu una sau doua suprafete curbe formate dintr-un material transparent. Lumina patrunsa printr-un asemenea corp se refracta. Portiunea intunecata din centrul ochiului, pupila, regleaza cantitatea de lumina primita. Cand lumina este slaba, pupila va fi mai mare, daca se micsoreaza, va lasa o cantitate redusa de lumina, la fel ca in cazul diafragmei din spatele aparatului de fotografiat. Stratul din profunzimea globului ocular, retina, corespunde filumului fotografic.

Cum functioneaza ochiul?

Ochiul nostru este mult mai complex decat un aparat foto. Cu ajutorul aparatelor foto nu putem decat fixa imaginile din lumea exterioara pe un film fotografic, in timp ce animalele si oamenii pot interpreta informatia aparuta pe retina si pot actiona potrivit informatiei primite. Acest lucru este posibil datorita faptului ca prin intermediul nervului optic ochiul are legatura cu creierul. Nervul optic se ataseaza de globul ocular la portiunea posterioara a acestuia printr-un mic pedicul. Informatia optica este transmisaprin nervul optic la creier. Informatiile se transmit sub forma unor impulsuri electrice in creier, care le si decodeaza. Cei doi ochi privesc din unghiuri putin diferite obiectele din lumea exterioara, de aceea si informatiile trimise la creier sunt oarecum diferite. Creierul nostru insa "invata" inca din primele zile sa asambleze cele doua imagini, de aceea nu vedem obiectele in dublu exemplar. Punand cap la cap cele doua imagini, creierul deduce situarea obicetelor in spatiu si la distanta la care se afla - acesta face posibila vederea tridimensionala. Creierul transforma imaginea vazuta din pozitie intoarsa in pozitie dreapta. Lumina este refractata in cristalin si va proiecta pe retina o imagine inversata. Deoarece nu putem privi toata viata stand in cap, creierul citeste imaginea sio reintoarce imediat in pozitie dreapta. Pentru a invata acest lucru e nevoie de ceva timp, de aceea bebelusii vad la inceput lumea intoarsa cu capul in jos.

Componentele ochiului

Ochiul uman este asemanator cu o bila. In fata in mijloc exista un strat transparent, putin proeminent, corneea. Aceasta este legata de stratul care formeaza albul ochiului si acopera de jur imprejur globul ocular - sclerotica. Marginile scleroticii sunt prevazute cu o retea bogata de vase sangvine. Corneea este primul mediu de refractie al luminii - lentila optica - prin care trece lumina. Pozitia si forma ei nu poate fi modificata, si ca urmare, nici distanta focala. Sub cornee se afla irisul. Acesta da culoare ochiului - de cele mai multe ori caprui, albastru sau verde. Irisul este de fapt un disc musculos, cu o gaura in centru: pupila. Lumina patrunde in interiorul ochiului prin pupila. Umoarea apoasa dintre cornee si iris ajuta la mentinerea curateniei corneei si indepartarea germenilor. 20

Adaptarea cristalinului

Imediat dupa iris urmeaza cristalinul, cel de-al doilea mediu de refractie, care este insa mobil si elastic. El este fixatde procesele ciliare. Forma cristalinuluipoate fi modificata cu ajutorul muschilor din corpii ciliari. Cand privim un obiect indepartat, acesti muschi se relaxeaza, cristalinul se lateste si se aplatizeaza. Daca privim un obiect apropiat, cristalinul devine convex. Spatiul de dupa cristalin, camera posterioara, este umplut de o substanta gelatinoasa umoarea vitroasa. Lumina care este refractata de cornee si cristalin trebuie sa strabata si corpul vitros, dupa care atinge retina, care tapeteaza fundul ochiului.

Conuri si bastonase

Retina contine aproximativ 130 milioane de celule fotosensibile - conuri si bastonase. Bastonasele sunt foarte sensibile la lumina, dar cu exceptia culorilor albastru si verde, nu pot diferentia culorile. Conurile pot deosebi culorile si maresc claritatea imaginii, dar sunt nefunctionale in conditii de lumina slaba. Aceasta este explicatia faptului ca in conditii de lumina crepusculara nu vedem clar si culorile dispar, totul apare in nuante de albastru sau verde. In asemenea situatii nu functioneaza decat bastonasele. Francezii numesc acea perioada a zilei " l'heure bleu", adica ora albastra.

Orbit de lumina

In lumina foarte puternica functioneaza doar conurile. Cand lumina scade in intensitate, bastonasele se reactiveaza, dar procesul necesita un oarecare timp. Cand intri din strada intro camera mai slab iluminata, ochiul tau trebuie sa se adapteze la lumina slaba, iar cand iesi din nou la soare, esti "orbit" cateva secunde. Orbirea determinata de anumite afectiuni ale retinei provine din deteriorarea bastonaselor si conurilor, care cedeaza dupa un anumit timp. Cercetatorii incearca sa stimuleze si reactiveze conurile si bastonasele afectate cu ajutorul unor electrozi. O alta posibilitate este implantul de conuri si bastonase prelevate din tesuturi embrionare, restabilind astfel functia retiniana. Conurile sunt aglomerate in portiunea posterioara a retinei, in locul numit pata galbena. Majoritatea bastonaselor sunt situate in afara petei galbene, alaturi de cateva conuri, mai putin numeroase. Aproape de pata galbena, tot pe retina, se afla locul de insectie a nervului optic. In acest loc nu exista celule fotosensibile, fascilulele luminoase care ajung aici nefiind interceptate. Punctul respectiv se numeste pata oarba, si exista la ambii ochi.

Mobilitatea ochilor

Imaginea care se proiecteaza in portiunea centrala a retinei apare cea mai clara, de aceea este important ca globii oculari sa fie mobili, putand orienta privirea spre obiectul urmarit. Datorita celor sase muschi care se insera pe sclera, globul ocular are o mobilitate foarte mare.

21

Ochiul este protejat din toate partile. Este adapostit in orbita formata din oase, tapetata cu tesut adipos. In timpul lovirilor, a diferitelor accidente, orbita este mai frecvent afectata decat ochiul in sine. Fata anterioara a ochiului si portiunea interna a ploapelor este acoperita de un strat transparent - conjunctiva- aceasta protejeaza si curata, practic "scalda in lacrimi" toata suprafata anterioara a ochiului. Lacrima este produsa de glandele lacrimale (Harder) situate in coltul extern al orbitei oculare, si este condusa prin canalul lacrimal din coltul intern al ochiului, in cavitatea nazala. Daca intra praf, sau mizerie in ochi, glandele lacrimale incep sa produca mai multa lacrima. Conjunctivitatea palpebrala ( cea care tapeteaza fata interna a ploapelor ), curata ochiul cu ocazia fiecarei clipiri. Ploapele protejeaza ochiul de lumina prea puternica, sau de diferite particule purtate de vant, care ar putea intra in ochi. Genele au si ele un rol protector impotriva particulelor straine. Nici macar sprancenele nu sunt doar simple podoabe: ele protejeaza ochiul de picaturile de transpiratie care se curg de pe frunte.

Miopie, hipermetropie

Cele mai frecvente defecte de vedere sunt miopia, respectiv hipermetropia. Miopii nu pot vedea clar obiectele situate la distanta, deoarece fasciculele luminoasese intalnesc inaintede planul retinei; in timp ce hipermetropii formeaza o imagine neclara despre obiectele apropiate. Daca globul lor este prea scurt pe plan orizontal,sau cristalinul nu refractasuficient de tare lumina, atunci fasciculele luminoase provenind de la obiectele apropiate nu se intalnesc pana la retin. Aceste defecte sunt aproape fara exceptie consecinta modificarii formei globului ocular. Pentru o vedere perfecta, globul ocular trebuiesa fie sferic. Globul ocular al miopilor este insa alungit pe plan orizintal, iar cel al hipermetropilor, scurtat. Miopia poate fi corectata cu lentila concava, astfel fasciculele luminoase se vor intalni mai departe, la nivelul retinei. Hipermetropia poate fi corectata cu lentila convexa, deoarece aceasta apropie fasciculele luminoase, care se vor intalni la nivelul retinei. Mai nou, cercetatorii incearca sa corecteze miopia prin aplatizarea corneei. Aceasta interventie, numita "keratotomie radicala" consta in efectuarea unor incizii in forma unor spite de roata. Imediat ce aceste incizii se vindeca, corneea va fi mai plata. Operatia se poate efectua si cu laser. Datele despre gravitatea miopiei sunt introduse intr-un calculator, care va calcula cantitatea de cornee care trebuie excizata pentru a remedia miopia.

Astigmia

Modificarea formei globului ocular mai poate determina un alt defect de vedere: astigmia. Aceasta afectiune insoteste de obicei miopia sau hipermetropia. Incurbarea corneei sanatoase este uniforma, la fel ca a unei nimgi de fotbal. La unii insa curbarea corneei seamana mai mult cu o minge de rugby si are drept consecinta o dificultate in a focaliza obicetele. Ochii sasii nu privesc in aceeasi directie: de multe ori ambii ochi privesc spre interior sau sper exterior, dar sunt cazuri cand sunt indreptati in sus sau in jos (strabism cinvergent, divergent, respectiv de inaltime). De cele mai multe ori cauza consta in faptul ca unul dintre muschii oculomotori este flasc. In copilarie cele mai frecvente tulburari de vedere sunt determinate de strabism sau diferite accidente. La varsta mai inaintata pot aparea si alte afectiuni oculare, cum ar fi glaucomul sau cataracta.

22

Glaucom, cataracta

Cuza glaucomului este cresterea cantitatii apoase care se acumuleaza intre irir si cornee, ceea ce exercita o presiune mare si o durere accentuata. Vederea poate deveni tulbure ducand la orbire, daca nu se trateaza. In unele cazuri se face o mica incizie cu laser pe cornee, pentru a scadea presiunea in camera anterioara a ochiului. Cataracta este opacifierea cristalinului. Bolnavul are impresia ca priveste lumea printrun geam, care ingheata treptat. Cataracta se dezvolta in timp si nu este insotita de durere. Operatia consta in indepartarea cristalinului opacifiat cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete ( sunete de inalta frecventa, imperceptibile pentru urechile noastre), si inlocuirea acestuia cu unul artificial, din material plastic.

Stiati ca ?:
Omul clipesteo data sau de duoa ori la 10 secunde. O clipire dureaza o treime de secunda. Asta inseamna ca in timpul unei zile de 12 ore, clipim 25 de minute. Copiii clipesc doar de la varsta de 6 luni. Emotiile puternice determinaplansul, dar nu se stie din ce cauza. In timpul plansului " tragem din nas", deoarece lacrimile ajung prin canalul lacrimal in cavitatile nazale. Morcovul amelioreaza vederea de noapte, pentru ca bastonasele utilizeaza vitamina A din morcov, in fotoreceptie. Varza si alte legune verzi ai de asemenea un rol benefic, prevenind unele boli ale ochiului. Ochiul este capabil sa diferentieze aproximativ 10 milioane de nuante, dar nu vede lumina ultravioleta. Insectele pot vedea si razele ultraviolete.

Dispersia luminii n aerul atmosferic


1) Apusurile de soare
Cnd soarele este sus pe cer, apare alb deoarece ajung la ochiul observatorului toate razele cu lungimile de unda avnd intensitatile aproape egale. Pe masura ce soarele coboara catre linia orizontului, lumina solara care patrunde n atmosfera face cu linia orizontului un 23

unghi mult mai mic si trebuie sa treaca prin mai mult aer atmosferic pna sa fie vazuta de un observator. Fenomenele ce produc culoarea rosie a soarelui sunt: - mprastierea Rayleigh ( n proportia cea mai mare); - reflexia (mprastierea) razelor de lumina pe particulele de praf si nori; - dispersia luminii. Dimensiunea si concentratia particulelor de aer atmosferic din calea luminii solare determina tipul de apus observat. Cnd lumina soarelui ntmpina foarte putine particule de aer atmosferic, majoritatea razelor ajung la ochiul uman cu aproape aceeasi intensitate. Reducerea fenomenului de dispersie produce apusuri albe sau galbene comune zonelor muntoase, unde aerul atmosferic este rarefiat.

Combinarea refractiei si dispersiei razelor solare de catre particulele atmosferice este responsabila pentru producerea amurgului, lumina pe care o observam pe cer chiar daca soarele este sub linia de orizont. n cazul unei atmosfere fara inversiuni de temperatura, razele rosii si galbene sunt mai putin deviate dect cele albastre si verzi. Ca urmare, ultimele raze ce dispar din cmpul vizual al observatorului sunt cele rosii. Totusi, influenta dispersiei luminii solare asupra culorii rosii a soarelui la apus sau la rasarit este foarte mica.

24

2) Raza verde si raza albastra

Raza verde este fenomenul n care ultima parte a soarelui se coloreaza n verde cnd soarele apune sub linia de orizont. Efectul se datoreaza refractiei atmosferice a luminii. n cazul unei inversii de temperatura din atmosfera terestra, unghiul de refractie al partii verzi a spectrului de lumina (lungimile de unda mai scurte) este putin mai mare dect partea rosie. Drept urmare, spectrul de culori al soarelui este imprastiat pe o distanta verticala mica (cteva sectoare de arc). Din aceasta cauza, marginea de sus a soarelui apare verde (albastru n conditii extrem de clare) si rosu n marginea de jos.

Cnd soarele apune, marginea verde este ultima care dispare. n timpul rasaritului, efectul poate fi vazut de asemenea, dar este mult mai dificil deoarece nu se stie exact locul de unde ncepe.

Raza verde propriu-zisa, este extrem de rara. Oricum, marginea verde poate fi vazuta frecvent, chiar daca soarele este deasupra liniei de orizont, la fel ca mici raze verzi,datorita inversiunilor din atmosfera. O asemenea inversiune poate refracta marginea verde si o poate separa pentru cteva secunde, de discul solar. Asemenea raze verzi sunt relativ comune, dar greu de vazut, chiar si cu diferite echipamente specifice. 25

Raza rosie a soarelui care apune este similara cu raza verde, desi raza rosie apare pe marginea inferioara a discului solar si de atunci ncolo nu va mai fi vizibila, ca ultima parte a discului solar de deasupra liniei orizontului, ca linia verde. Oricum, raza rosie poate fi vazuta foarte bine uneori, atunci cnd soarele este aproape de linia orizontului, chiar atunci cnd soarele apare de sub un grup ascutit de nori. Raza rosie apare ca o mica izolare trecatoare a marginii inferioare a discului solar,n timp ce soarele se misca prin mici inversiuni n atmosfera. Este nevoie de un telescop pentru a fi vazut clar.

Marginea verde a soarelui care apune (sau rasare) apare datorita rafractiei diferentiate n atmosfera. Daca vremea este senina, lumina albastra are o sansa sa treaca, si astfel ar aparea si o margine albastruie.

Cu un strat n atmosfera de inversiune a temperaturii, segmentele superioare ale imaginii solare sunt separate de restul discului solar. n ultimele momente ale acestor segmente lunecoase, ele apar verzi, iar uneori albastre (raze verzi sau albastre). Raza verde clasica, o licarire verde aproape de orizont (ocean), aparuta atunci cnd soarele apune, se bazeaza pe un miraj pentru a mari micile diferente din refractie dintre lumina rosie si cea verde. Mirajul apare atunci cnd este aer cald n imediata apropiere a oceanului si temperatura aerului se schimba rapid o data cu altitudinea. Pentru ca raza verde sa fie vizibila, stratul de aer cald trebuie sa fie ct mai jos.

26

Raza verde este influentata de naltimea observatorului deasupra nivelului marii, care trebuie sa fie deasupra stratului de aer cald pentru a o vedea.

3) Amurgul si zorile de ziua

Amurgul (crepusculul) este timpul de dupa apusul de soare, iar zorile de ziua repezinta timpul dinaintea rasaritului de soare, cnd atmosfera inferioara este luminata de cea superioara, aproape la nivelul solului. Cnd soarele apune sau rasare, acolo ramn cteva raze pe care le poti vedea. Acesta este amurgul si, respectiv, zorile de ziua, cnd nca mai poti vedea lumina pentru ca Pamntul o refracta n atmosfera si o reflecta pe straturile superioare ale atmosferei. Zorile de ziua ncep dimineata cnd centrul soarelui este la mai putin de 6 grade sub orizont si se sfrseste la rasarit. Amurgul de seara ncepe la apus si se sfrseste cnd centrul soarelui este la mai mult de 6 grade sub orizont. Crepusculul poate de asemenea sa fie calificat drept iluminare crepusculara , n conditiile de vreme buna, pentru a fi clar remarcate. La rasarit sau la apus, orizontul este clar definit si stelele cele mai stralucitoare sunt vizibile n conditiile atmosferice bune, in absenta luminii. Crepusculul nautic este definit ca timpul n care centrul soarelui este mai jos de 6 grade dect orizontul dar nu mai putin de 12 grade. Sfrsitul acestei perioade n seara, sau n zori este de asemenea timpul n care urme de iluminare se apropie de asfintitul sau punctul de rasarit al orizontului.

27

Surse sonore
Orice corp care vibreaz poate servi ca surs de unde elastice n mediul n care se afl, adic poate fi o sur sonor. Sunetele se produc n corzi vibrante (vioar, corzile vocale umane), coloane de aer vibrante (org, clarinet), plci i membrane vibrante (xilofon, difuzor, tob).

1.Tuburile sonore

Tuburile constituie o parte principal pentru instrumentele de suflat, avnd rolul rezonatorului. Sursa sonor propriu-zis o constituie ancia prin care se produce oscilaia aerului care formeaz unde staionare n tubul sonor. Modul cum se formeaz componentele sunetului n tuburi deschise sau nchise este redat n figura 1, a i b.

Ventrul se formeaz ntotdeauna la ancie. Componentele sunetului se obin , pentru tubul deschis, din relaia : n = vn/2l, iar pentru tubul nchis din relaia : n = v(2n-1)/4l. ntr-un tub deschis frecvena fundamental corespunde (aproximativ) unui ventru al elongaiilor la fiecare capt i unui nod al elongaiilor n mijlocul tubului , aa cum arat figura 1 - a. Desenele urmtoare din aceeai figur arat 2 tonuri superioare : armonica a doua i armonica a treia. Prin urmare ntr-un tub deschis frecvena fundamental este v/2l i sunt prezente toate armonicile. ntr-un tub nchis, captul nchis este un nod al elongaiilor. Figura 1 - b arat modurile de vibraie ale unui tub nchis. Frecvena fundamental este v/4l ceea ce constituie jumtate din frecvena fundamental a unui tub deschis de aceeai lungime. Singurele tonuri superioare prezente sunt cele care dau un nod al elongaiilor la captul nchis i un ventru la captul deschis. Prin urmare, dup cum se arat n figura 1- b, armonicile a doua, a patra etc. lipsesc. Deci ntr-un tub nchis Sunt prezente numai armonicile impare. nlimea sunetelor date de un tub deschis este deci diferit de cea a unui tub nchis.

2.Coardele sonore :
28

Se consider o coard de lungime l, fixat la ambele capete. Dac ea este ciupit, se vor propaga vibraii transversale de-a lungul corzii; aceste perturbaii se reflect pe capetele fixe i se formeaz astfel o und staionar. Modurile proprii de vibraie ale corzii sunt astfel excitate i aceste vibraii dau natere unor unde longitudinale n aerul nconjurtor care le transmite pn la urechile noastre ca un sunet muzical. Cnd excitm vibraii n aceast coard n locurile n care este fixat coarda, adic la capetele ei, se formeaz noduri; iar la mijlocul coardei se va forma un ventru (figura 2 a). Acestei vibraii i corespunde o anumit frecven 1.

Dar, n afar de aceast und staionar , se poate stabili n coard o und staionar cu trei noduri : dou la capetele coardei i unul la mijloc (figura 2 - b). Acestei vibraii i corespunde frecvena 2, de 2 ori mai mare dect frecvena 1 a primei vibraii. Tot astfel se pot stabili unde staionare cu patru noduri (figura 2 - c) de frecven 3, etc. Aadar aceeai coard poate emite vibraii sonore nu numai cu frecvena fundamental 1, ci i cu aa-anumitele armonice superioare (tonuri superioare) de frecvene k=(k+1)1, unde k este un numr ntreg. Tonurile superioare ale cror frecvene sunt multipli ntregi ai frecvenei fundamentale, formeaz o serie armonic. Fundamentala este prima armonic. Frecvena 21 este primul ton superior sau a doua armonic, frecvena 31 este al doilea ton superior sau a treia armonic . Dac coarda este iniial deformat astfel nct forma sa este aceeai ca a uneia dintre armonicile posibile, ea va vibra cu frecvena acelei armonici particulare, dac este lsat liber. Coarda sonor este sursa sonor pentru toate instrumentele cu corzi. Toate aceste instrumente emit sunete att direct, ct i prin cutia de rezonan care are o importan esenial pentru timbrul sunetului. Intensitatea sunetului emis este determinat de amplitudinea vibraiilor sistemului sonor. Totui, n unele cazuri, sursa de vibraii nu d un sunet intens, chiar n cazul amplitudinilor mari. De exemplu, dac ntindem o coard ntre dou cleme tari i o lovim, vom obine un sunet foarte slab. De asemenea, dac lovim un diapazon i l inem n mn, sunetul aproape c nu se aude. Aceasta se explic prin faptul c, n cazurile menionate coarda vibrant sau piciorul diapazonului provoac doar fluxuri turbionare nchise n aerul din vecintate i nu formeaz comprimri i dilatri ale aerului care duc la apariia unei unde longitudinale sonore. Legtura dintre sistemul care vibreaz i aerul nconjurtor este insuficient i sistemul radiaz slab. Pentru mrirea radiaiei, trebuie s crem condiii n care apariia micrilor turbionare s fie dificil. n legtur cu aceasta, diapazoanele, pentru a li se ntri sunetul, se 29

monteaz pe cutii de lemn, iar la instrumentele muzicale (vioar, violoncel), coardele se fixeaz pe suprafee de lemn numite capace. Vibraiile coardei se transmit suprafeei mari a capacului, n jurul crora fluxurile de aer nchise devin imposibile. n vecintatea capacului se formeaz unde de compresie i dilatare, care dau natere unui sunet intens. Acelai rol l joac i capacul pianului. Intensificarea radiaiei explic i creterea intensitii sunetelor n cazul rezonanei sistemului.

Propagarea sunetului
In aer, ca si in orice alt gaz, oscilatiile se propaga sub forma de unde longitudinale. 30

Ajungand la organul auzului nostru, urechea, vibratiile ale caror frecvente sunt cuprinse in intervalul aproximativ de la 20 la 20000 vibratii in 1s (Hertzi) provoaca senzatia specifica auditiva. Aceste vibratii sunt vibratiile sonore sau acustice , numite sunete. Aceasta separare a vibratiilor, care au frecvente cuprinse intre 20 si 20000 Hz, este legata de caracterele fiziologice ale urechii omului care percepe vibratiile cuprinse in acest interval de frecvente. Din punct de vedere fizic, oscilatiile de 10 Hz sau de 30000 Hz nu se deosebesc prin nimic specific de oscilatiile cu frecventa de 20 Hz sau 20000 Hz. Oscilatiile elastice cu frecvente de peste 20000 Hz sunt numite ultrasunete, iar cele cu frecvente mai mici de 20 Hz se numesc infrasunete. O parte din undele ultrasonice , si anume acelea de frecvente foarte ridicate, nu se mai supun legilor clasice ale mecanicii, necesitand aplicarea legilor mecanicii cuantice. Pentru a se marca aceasta diferentiere, asemenea unde acustice au luat denumirea de microunde sau hipersunete. Domeniul lor incepe de la aproximativ 109 Hz si se intinde in mediile solide pana la 1013-1014 Hz, acestor frecvente corespunzandu-le lungimi de unda comparabile cu distantele interatomice. 1014 Hz este frecventa cea mai ridicata pe care o pot avea undele acustice. Intr-un mediu gazos, atenuarea puternica a undelor ultrasonice determina restrangerea domeniului de existenta a microundelor. Sunetul se poate propaga prin cele 3 medii : gazos, lichid si solid. El nu se poate propaga in vid. Sunetul este produs prin comprimarea si decomprimarea straturilor succesive din mediu (perturbatia se transmite din aproape in aproape prin mediul elastic, creandu-se unde elastice, care iau alternativ forma unei compresiuni sau a unei rarefieri) Materiale necesare: o lama elastica, o coarda de hotel, un suport (de exemplu o menghina) si o scndura cu cate doua cuie la fiecare capt Mod de lucru: Fixeaz un capt al lamei elastice in suport Deplaseaz lateral captul liber al lamei si apoi elibereaz-l Fixeaz coarda, bine ntinsa, pe scndura si ciupete-o Constatare: - in ambele cazuri, urechea receptioneaza sunete Un corp care emite sunete este numit sursa sonora. Exemple de surse sonore:
coarde (coardele vocale si coardele vibrante ale instrumentelor muzicale) membrane vibrante (toba, cinel etc.) tuburi sonore (fluier, flaut, taragot, nai etc.)

Tine palma in apropierea unui difuzor care transmite puternic o melodie. Indeparteaza uor palma de difuzor. Constatri: Palma simte oscilaiile aerului. Pe msura se creste distanta fata de difuzor, oscilaiile simite de palma devin tot mai slabe. Concluzii: vibraiile membranei difuzorului sunt transmise aerului.

31

Sunetul se propaga din aproape in aproape, prin punerea in oscilaie a tuturor punctelor unui mediu. Intensitatea sunetului scade odat cu creterea distantei dintre sursa si receptor. Pune un ceas mecanic pe fundul unui cilindru lung. Aeaz-te astfel nct sa auzi cel mai bine ticitul ceasului. Plaseaz deasupra captului deschis al cilindrului o placa din sticla. Rotete placa astfel nct sa auzi cat mai bine ticitul ceasului. Constatri: Sunetul ceasului se aude cel mai bine cnd pe direcia ceas-ureche nu se afla alte corpuri. Placa de sticla trebuie aezata la 45 fata de orizontala pentru cea mai buna recepie a sunetului. Concluzii: Intr-un mediu omogen, sunetul se propaga rectiliniu. La suprafaa de contact dintre doua medii, sunetul se reflecta. O consecina e reflexiei sunetului este ecoul. Doua sunete pot fi percepute distinct numai daca intervalul de timp care separa sosirea lor la ureche este mai mare de 0,1 s, Astfel, daca in calea sunetului se afla un obstacol deal sau munte la o distanta mai mare de 17 m, sunetul reflectat este ecou.

MRIMI FIZICE I MSURAREA LOR


Matematica opereaz cu numere, iar fizica cu mrimi fizice. Exemple de mrimi fizice: masa (m), timpul (t), temperatura (T) etc. Pentru a caracteriza o mrime fizic trebuie s cunoatem i valoarea numeric i unitatea de msur, de exemplu: 6 kg, 10 s, 273 K (grade Kelvin). 32

Valoarea numeric a unei mrimi fizice se determin prin msurare. Msurarea este o operaie de comparare ntre mrimea fizic i unitatea de msur. Numrul care arat de cte ori este cuprins unitatea de msur n mrimea fizic msurat reprezint valoarea numeric a mrimii.

Mrimile fundamentale i suplimentare din Sistemul internaional de uniti de msur (SI) Mrimea fizic Lungimea, spaiul Masa Timpul Intensitatea curentului electric Temperatura Intensitatea luminoas Cantitatea de substan Unghiul plan Unghiul solid

Simbol

Unitatea de msur m kg s A K Cd (metrul) (kilogramul) (secunda) (amperul) (kelvinul) (candela) mol (radianul) (steradianul)

1, S m t I T Il mol rad Sr

Marimi scalare
Marimile scalare sunt marimile caracterizate complet printr-un numar pozitiv sau negativ. ex: masa, densitatea, volumul, temperatura, caldura, etc. Masa unui corp sau a unei particule este una din cele 7 mrimile fizice fundamentale. Masa se definete drept acea mrime msurabil ce determin cantitatea de substan 33

coninut ntr-un corp sau particul, determinabil la nivel macroscopic i msurat, de asemenea, macroscopic. Simbolul masei este litera minuscul "m", iar unitatea sa de msur, n Sistemul Internaional (SI) este "1 kilogram", sau exprimat simbolic i comun, "1 kg". Formula corespunztoare celor de mai sus este: Alturi de lungime i timp, masa reprezint una din cele trei msuri fundamentale sau eseniale din mecanic. Densitatea unui corp se definete ca fiind raportul dintre masa, notat cu litera minuscul m), i volumul su, notat cu litera majuscul V ). Ca mrime fizic densitatea este o mrime fizic derivat din mrimile mas i volum. Ea se noteaz cu litera greac (rho), iar uneori i cu litera d:

n cazul corpurilor cu form geometric regulat (paralelipiped, cilindru etc.) se mai poate folosi formula

Unitatea de msur a densitii n SI (Sistemul Internaional de Msurri i Greutai) este raportul dintre unitatea de msur a masei (kilogram) i unitatea de msur a volumului (metru la puterea a treia, sau metrul cub), deci este kilogram pe metrul cub, kg/m3. Volumul desemneaz proprietatea unui corp de a avea tridimensionalitate, adic ntindere de-a lungul a trei axe perpendiculare ce msoar lungimea, limea i respectiv nlimea sa (toate cele trei dimensiuni fiind, de fapt, lungimi). Din punct de vedere al fizicii, ca tiin ce msoar exact, precis, proprietile corpurilor i ale cmpurilor, volumul (simbol litera majuscul V) este o mrime fizic derivat ce se msoar n unitatea de msur a lungimii, 1 metru (1m), ridicat la puterea a treia (1m x 1m x 1m = 1 m3).

Volumul piramidei:

Volumul trunchiului de piramida:

Volumul conului: 34

V volumul A ou a aria bazei mari, respectiv mici h : inaltimea (sau distanta intre cele doua baze) r : raza Din punct de vedere matematic, diferitelor tipuri de volume regulate le corespund diferii coeficieni, valoarea constantei k putnd fi 1 la cub sau paralelipipede drepte, 3,1415 / 4 ... la cilindru i aa mai departe. Orice tipuri de volume neregulate sunt, la rndul lor, exact msurabile. Formula matematic este o integral de volum, a crei valoare numeric este dat de limitele integrrii.

Marimi vectoriale
Exemple de forte: Forta de greutate, Forta elastica, Forta de frecare. Fora (F) este marimea vectoriala care masoara taria, intensitatea unei interactiuni. Actiunea unui corp asupra altui corp actiune reciproca se numeste interactiune. Forta se noteaza: <F>SI = N Interaciunea nseamn ntlnirea a doua micri (a doua particule sau a doua sisteme de particule) care se deosebesc ntre ele ca direcie, intensitate i mai ales ca sens. Esena filozofic a forei este deosebirea de micare. Fora ca toate mrimile fizice este o msur a micrii. Fora apare i acioneaz la 35

nivelul particulelor elementare. Forta se masoara cu dinamometrul construit pe baza efectului de deformare elastica a unui resort. Orice fora este dat de produsul presiunii cu aria suprafeei pe care se exercit acea presiune. I Forta de greutate Forta de greutate se noteaza: G1=mlg1 Greutetea este forta cu care orice corp este atras de pamant. Acceleratia gravitationala depinde de distanta de la centrul pamantului la punctul considerat (de altitudine) si de latitudine. II Forta elastica Forta elastica se noteaza: Forta elastica este forta care aduce corpul la forma initiala dupa incetarea interactiunii. Direstia fortei elastice este aceiasi cu directia fortei deformatoate. III Forta de frecare Forta de frecare este forta care apare la suprafata de contract dintre doua corpuri si se opune deplasarii. Legile frecarii: Forta de frecare la alunecare nu depinde de marimea suprafetei de contact dintre corpuri. Forta de frecare la alunecare depinde direct propotional de natura corpurilor aflate n contact.Marimea care ne da date despre natura surfetelor aflate n contact se noteaza cu litera ( miu ) si poarta denumirea de coeficient de frecare.Coeficientul de frecare e o marime fizica care nu are unitate de masura ,adica este adimensionala. Forta de frecare la alunecare depinde direct propotional de normala la suprafata de contact. Pentru a micsora durata frecarii folosim lubrifianti (ulei) sau inlocui frecarea de lunecare cu cea de rostogolire.

Dinamica-legea a 3-a a dinamicii (principiul actiunii si reactiunii)


Al treilea principiu al dinamicii, numit si principiul actiunii si reactiunii, afirma ca daca un corp actioneaza cu o forta asupra altui corp, acesta din urma actioneaza la randul sau asupra primului corp cu o forta egala si de sens contrar. Altfel spus, actiunile dintre corpuri sunt intotdeauna reciproce si egale. Principiul actiunii si reactiunii a fost formulat de Newton in 1687. El l-a ilustrat printr-un exenplu : daca impingi o piatra cu un deget, degetul la randul sau va fi impins de catre piatra . 36

Exista multe exemple de actiuni si reactiuni , din care reiese ca : Actiunea si reactiunea apar simultan, formand o pereche de forte ; Actioneaza fiecare asupra altui corp ; Sunt forte coliniare si de sensuri opuse ; Au intensitati egale.

In concluzie, principiul actiunii si reactiunii se refera la doua forte egale de sensuri opuse , care actioneaza asupra a doua obiecte separate. Principiul fundamentalal mecanicii arata ca fortele ce actioneza asupra unui singur obiect ii pot imprima o acceleratie. Daca suma vectoriala a fortelor ce acctioneaza asupra unui singur obiect este nula, obiectul respectiv nu va fi accelerat. Exemplu : Atunci cand un mar cade, este atras de Pamant si ii imprima o acceleratie orientata spre acesta. O forta egala dar de sens opus imprima pamantului o acceleratie orientata in sus. Nu poti vedea Pamantulmiscandu-se in sus fiindca este mult mai mare decat marul. Penru forte ata de mici miscarea Pamantului nu se poate observa. Cand cineva vasleste exista o forta care impinge barca inainte. In acelasi timp exista o forta care impinge marea inapoi.

Frecarea si legile frecarii Determinarea coeficientului de frecare


1. Teoria lucrarii :
Forta de frecare este forta care apare in urma interactiunii dintre corpuri la contactul dintre cele doua corpuri.

Legile frecarii:
Forta de frecare la alunecare nu depinde de marimea suprafetei de contact dintre corpuri. Forta de frecare la alunecare depinde direct proportional de natura corpurilor aflate in contact. Marimea care ne da date despre natura suprafetelor aflate in contact se noteaza cu litera m ( miu ) si poarta denumirea de coeficient de frecare. Coeficientul de frecare e o marime fizica care nu are unitate de masura, adica este adimensionala. 37

Forta de frecare la alunecare depinde direct proportional de normala la suprafata de contact. Miscarea unui mobil este influentata, dupa cum am vazut in laborator, de actiunea fortelor. In randul lor se numara si fortele de frecare ce se manifesta la deplasarea mobilului pe o anumita suprafata. In regiunea de contact se exercita actiuni asupra mobilului, care se opun miscarii sale. Fortele care apar in regiunea de contact si care se opun miscarii au fost numite forte de frecare. Prin urmare fortele de frecare au intotdeauna un sens opus sensului deplasarii corpului. Datorita faptului ca fortele de frecare apar intotdeauna cand un corp se misca, inseamna ca in practica miscarea rectilinie si uniforma a acestuia nu se poate efectua in virtutea inertiei, ci doar datorita unei forte de tractiune egala si de sens contrar cu forta de frecare Ff. Exista 3 posibilitati : 1. Daca Ff >Gt corpul nu se misca ; 32917kcl77gud5y 2. Daca Ff = Gt are loc o miscare rectilinie uniforma ; 3. Daca Ff < Gt are loc o miscare rectilinie uniforma variata, miscare accelerata Gt = G sin. Ff = mGn cu917k2377guud a = =G (sin. cos. )

2. Materiale folosite in laborator :


corp-guma; plan inclinat-placaj; raportor pentru a masura unghiu .

3.Mod de lucru :

Sa consideram un corp ( guma ),care aluneca pe suprafata altui corp (placaj ). Cele doua suprafete in contact, oricat de bine ar fi lustruite mai au inca asperitati pe care, chiar daca nu le vedem cu ochiul liber la putem vedea la microscop. Asperitatile acestea constituie tot atatea piedici si corpul, daca nu este in stare sa le sara, sa le rupa, sa le indoie, va ramane in repaus. Alunecarea intampina deci o forta de opunere, pe care o numim frecare si forta tangentiala minima, in stare sa scoata corpul din repaus este, evident egala si opusa ca sens acestei frecari. Forta de frecare actioneaza tangential si se opune alunecarii unui corp, pe o suprafata data. Este de asemenea evident ca, atata vreme cat forta de frecare este exact compensata de forta exterioara aplicata, corpul nu se mai poate misca decat uniform, odata scos din repaus. Daca forta exterioara depaseste frecarea, diferenta lor va servi ca sa accelereze miscarea. Coeficientul de frecare poate fi determinat cu ajutorul dispozitivul experimental de mai sus unde un corp de greutate cunoscuta poate sa alunece pe un plan inclinat. Daca marim treptat inclinatia planului, pana cand corpul se misca uniform la vale, realizam conditia ca forta tangentiala Gt, care apare prin descompunerea greutatii proprii a corpului, sa fie egala cu forta opusa de frecare Ff. Pe de alta parte, corpul apasa pe plan cu forta normala Gn si din figura se vede imediat ca raportul dintre intensitatile fortei de frecare si fortei normale este : =Ff / Gn=tg. a 38

Cand corpul se misca uniform si regulat pe planul inclinat, masuram unghiul format de plan cu masa de lucru (care este dreapta) . Acest unghi il notam cu . Dupa ce facem trei determinari ale acestui unghi, si trecem aceste valori in tabel, calculam tg. care este egala cu . Dapa ce aflam facem media intre cele trei valori si trecem in tabel ca mediu.

4.Tabelul :
Nr. det. 1. 2. 3. unghiul 30o 22o 20o tg. o.58 0,40 0,36 0,58 0,4 0,36 mediu 0.44

5.Surse de erori:

-masurarea gresita a unghiului ; -aproximarea calcularii tga ; -suprafata planului nu are aceeasi rugozitate ;

6.Concluzii :

Relatia m=Ff /Gn este aproximativa deoarece in realitate coeficientul de frecare depinde de viteza relativa dintre suprafete. Din experienta efectuata am observat ca este mai greu sa scoatem corpul din repaus, decat sa-i intretinem miscarea dupa ce a pornit. Aceasta inseamna ca m este mai mare atunci cand incepe miscarea, scazand ulterior, pe masura ce viteza creste. Deoarece fortele de frecare sunt in cele mai multe cazuri daunatoare, in tehnica se utilizeaza lubrifianti pentru micsorarea acestora.

Presiunea
perpendicular pe acea suprafat.

Presiunea (simbol: p) este forta pe unitatea de suprafat aplicat n directie

Presiunea relativ este diferenta de presiune fat de presiunea atmosferic. Definitie:

unde: p este presiunea, F este forta normal, A este suprafata. Presiunea este o mrime scalar, care n SI se msoar n pascali. 1 Pa = 1 N/ m2. Presiunea se transmite suprafetelor nconjurtoare ale domeniului sau sectiunilor prin fluid n directie normal n orice punct a acestor suprafete sau sectiuni. Ea este un parametru fundamental n termodinamic si este o variabil conjugat volumului. Unitatea de masura: 39

Msurarea presiunilor se poate face cu manometrul. Manometrul pentru presiunea atmosferic se numeste barometru. Unitatea SI pentru presiune este pascalul (Pa), egal cu un Newton pe metru ptrat (Nm-2 sau kgm-1s-2). Aceast unitate a fost adoptat n 1971; nainte presiunea n SI era exprimat n N/m2. Este tolerat unitatea de msur bar: 1 bar = 105 Pa, ca fiind foarte apropiat ca mrime de vechea atmosfer tehnic (at). Unitatea de msur n alte sisteme de unitti: MKfS: 1 kgf/cm2 = 1 at = 98166,5 Pa CGS: 1 barie = 1 dyn/cm2 = 0,1 Pa Uneori presiunea este exprimat n mmHg, ca presiunea exercitat de o coloan de mercur cu nltimea de 1 mm. Deoarece n aceast definitie intervine densitatea mercurului mrime a crei valoare se putea modifica odat cu cresterea preciziei mijloacelor de msurare prin conventie s-a stabilit c 760 mmHg = 1 atm (atmosfer fizic) = 101325 Pa. Atmosfera fizic este considerat presiune normal n definirea multor proprietti ti corespunde aproximativ la presiunea atmosferic la nivelul mrii. La fel, presiunea se poate exprima n nltimea unei coloane de lichid oarecare, mult folosit fiind apa: mmH2O. Presiunea este dat de relatia (vezi mai jos la presiune hidrostatic): Densitatea lichidului nu se cunoaste exact, iar acceleratia gravitational g nu are valori identice n orice punct de pe Pmnt, asa c n mod conventional se consider g = 9,80665 m/s2, iar pentru ap = 1000 kg/m3. Desi neacceptate n fizic, aceste unitti manometrice se ntlnesc n practic, de exemplu presiunea sangvin adesea este exprimat n milimetri de mercur, iar la scufundri 10 m adncime corespund la o atmosfer. La gaze, presiunea este uneori exprimat nu ca presiune absolut, ci ca presiune relativ, relativ la presiunea atmosferic. Un exemplu este presiunea aerului n pneurile automobilelor, unde se spune "220 kPa", ceea ce nsemn 220 kPa peste presiunea atmosferic. Deoarece presiunea atmosferic la nivelul mrii este de cca. 100 kPa, presiunea absolut n pneu este cca. 320 kPa. n tehnic se spune "o suprapresiune de 220 kPa". Presiune normala: Pn n anul 1982, prin presiune normal s-a nteles presiunea de o atmosfer fizic, adic 760 torr = 101325 Pa. ncepnd cu anul 1982 BIPM recomand drept presiune normal presiunea de 1 bar = 100000 Pa[1], ns aceast recomandare nc nu s-a impus. Cazuri particulare: Presiune static Presiunea static, notat de obicei pst este presiunea interioar a unui fluid, msurat cu un aparat care se misc cu aceeasi vitez ca si fluidul. De exemplu, pe peretii unei conducte se exercit presiunea static a fluidului care curge prin ea.

40

Presiune dinamic Presiunea dinamic, notat de obicei pdin este presiunea suplimentar a unui fluid care s-ar lovi de o suprafat si ar fi obligat s-si consume complet energia cinetic. Ea se exprim prin relatia:

unde este densitatea fluidului, n kg/m3, v este viteza, n m/s. Presiune hidrostatic Presiunea hidrostatic este presiunea datorit greuttii unui fluid. unde:

(rho) este densitatea fluidului (ex. densitatea apei este practic 1000 kg/m3); g este acceleratia gravitational (conventional 9,80665 m/s2 la suprafata mrii); h este nltimea coloanei de fluid, (n metri).

Isaac Newton (1643-1727)

1643 Isaac Newton s-a nscut pe 4 ianuarie in Woolsthorpe, Lincolnshire. Tatl su era un fermier prosper, care a murit cu trei luni nainte ca Newton sa se nasca. Mama s-a recstorit i Newton a fost lsat n grija bunicilor lui. 41

1661 A mers la Universitatea Cambridge, unde a devenit interesat de matematic, optic, fizic i astronomie. 1665 n octombrie, o epidemie de ciuma a forat universitatea sa se inchida i Newton s-a ntors la Woolsthorpe. Cei doi ani petrecui acolo au fost un timp extrem de fructuos n care a nceput s se gndeasc la gravitatie. El a dedicat, de asemenea, timp de lucru n ideile sale despre optica i matematic, "fluctuatii" (calcul). 1667 Newton sa ntors la Cambridge, unde a devenit membru al Trinity College. 1669 A fost numit profesor secund de matematic la Lucasian. Acesta se gandea la un telescop care a fost fcut n 1668 (dupa alte surse 1670), ceea ce l-a adus la cunotina comunitii tiinifice. A construit cel dintai telescop cu reflexie, care a starnit mare valva si pentru care a fost ales membru al Societatii Regale din Londra. Acest telescop folosea o oglinda concava ca o farfurie pentru a obtine o imagine mai clara, imaginea rezultata fiind privita printr-un vizor aflat pe o parte a tevii telescopului. 1672 A fost numit membru al Royal Society. De la mijlocul anii 1660, Newton a efectuat o serie de experimente cu privire la compoziia de lumina, descoperind c lumina alb este compus din acelai sistem de culori care pot fi vzute ntr-un curcubeu i de stabilire a studiului modern de optica (sau comportamentul de lumina ). 1704 Newton a publicat "Opticks", care se ocupa cu lumina si culoare. De asemenea, el a studiat i publicat lucrri de istorie, teologie i alchimie. 1687 In acest an cu sprijinul prietenului su astronomul Edmond Halley, Newton a publicat lucrarea sa cea mai mare, "Philosophiae Naturalis Principia Mathematica" ("Principiile matematice ale filozofiei naturale"). Aceasta a artat modul n care o for universal, gravitaie, aplicata la toate obiectele, n toate prile universului. Cartea publicata a fost un mare triumf si un punct culminant al revolutiei stiintifice. Ideiile sale despre gravitatie le-a publicat abia dupa 20 de ani de la descoperire. Cea mai socanta realizare dintre toate a fost ideea ca luna este mentinuta pe orbita sa nu de o forta magnetica, asa cum se presupunea, ci de o forta gravitationala exercitata de Pamant. 1689 Newton a fost ales membru al parlamentului pentru Universitatea Cambridge (1689-1690 i 1701-1702). 1696 Newton a fost numit director al Monetariei Regale, stabilindu-se n Londra. El a luat atribuiile sale la monetrie foarte in serios lansand o campanie mpotriva corupiei i ineficienei n cadrul organizaiei. 1703 A fost ales preedinte al Royal Society, birou ce l-a deinut pn la moarte. 1705 A fost nnobilat de catre Regina Anna. Newton a fost un om dificil, predispus la depresie i, adesea, implicat n argumente amare cu alti oameni de stiinta, dar de la inceputul anilor 1700 el a fost figura dominant n tiina britanica i europeana. 1727 Isaac Newton a murit pe 31 martie i a fost nmormntat la Westminster Abbey. Newton a fost considerat cel mai mare fizician i matematician englez, i cel mai mare om de tiin al epocii sale. Savanti fizicieni au alaturat cele doua nume celebre, desi Einstein a trait dupa trei secole de evolutie stiintifica si tehnica. In sec. XX, legile newtoniene au fost puse sub semnul intrebarii. Teoria relativitatii a lui Einstein parea ca a nimicit legile care-l consacrasera altadata pe englezul de la Cambrdge. Actualii oameni de stiinta, care s-au aplecat asupra celei mai mici dimensiuni, atomul, au considerat ca cele trei legi ale dinamici si legea gravitatiei newtoniene nu se mai aplica si la corpurile minuscule care se deplaseaza aproape cu viteza luminii. Insa pentru Terra, planete, nave spatiale, corpuri din jurul nostru, legile lui Newton sunt perfect valabile si astazi. 42

43