Teoria Corpusculară a Luminii lui

Newton

Teoria Corpusculară a Luminii lui Newton (1704) propune ca lumina să fie

compusă din particule de material pe care Isaac Newton le-a numit corpusculi.
Aceste particule sunt aruncate direct și la viteză mare de diferite surse de lumină
(soarele, o lumânare, etc.).

În fizică, lumina este definită ca o parte din câmpul de radiație numit spectrul
electromagnetic. În schimb, termenul de lumină vizibilă este rezervat pentru a
desemna partea din spectrul electromagnetic care poate fi percepută de ochiul
uman. Optica, una dintre cele mai vechi ramuri ale fizicii, este responsabilă
pentru studiul luminii.

Teoria Corpusculară a Luminii lui Newton

Această teorie a fost publicată în lucrarea lui Newton numită Optica: sau, un
tratat al reflecțiilor, refracțiilor, inflexiunilor și culorilor luminii (în
spaniolă,Optica sau tratatele de reflexii, refracții, inflexiuni și culori ale
luminii).

Această teorie a reușit să explice atât propagarea rectilinie a luminii, cât și

reflectarea luminii, deși nu a explicat în mod satisfăcător refracția.

În 1666, înainte de a-și exprima teoria, Newton și-a făcut faimosul experiment în
descompunerea luminii în culori, ceea ce sa realizat prin transformarea unui
fascicul de lumină într-o prismă.

Concluzia la care a ajuns a fost că lumina albă este compusă din toate culorile
curcubeului, care în modelul său explică prin a spune că corpuscul luminii diferă
în funcție de culoarea lor.

Reflecție

Reflecția este fenomenul optic prin care, atunci când un val (de exemplu,
lumina) atinge oblic pe suprafața separării dintre două medii, el trece printr-o
schimbare de direcție și este returnat la prima, împreună cu o parte din energia
mișcării.
Legile de reflecție sunt următoarele:

Prima lege

Raza reflectată, incidentul și raza normală (sau perpendiculară) se află în același

plan.

A doua lege

Valoarea unghiului de incidență este aceeași cu cea a unghiului de reflexie.

Pentru ca teoria lui să respecte legile reflexiei, Newton presupunea nu numai că
corpusculii erau foarte mici în comparație cu materia obișnuită, ci că și ei se
propagaseră prin mediu fără a suferi nici un fel de frecare.

Refracție

Pe de altă parte, refracția este fenomenul care apare atunci când un val (de
exemplu, lumina) lovește oblic pe spațiul de separare dintre două medii, cu un
indice de refracție diferit.

Când se întâmplă acest lucru, valul pătrunde și este transmis de cel de-al doilea
mediu, împreună cu o parte din energia mișcării. Refracția are loc datorită
vitezei diferite la care se propagă valul în cele două medii.

Pentru a explica refracția, Isaac Newton a propus ca particulele luminoase să

crească viteza lor prin trecerea de la un mediu mai puțin dens (cum ar fi aerul) la
un mediu mai dens (de exemplu, sticlă sau apă).

Eșecurile teoriei corpusulare a luminii

- Newton a crezut că lumina călătorește mai repede în medii mai dense decât în
medii mai puțin dense, lucru dovedit că nu este cazul.

- Ideea că diferitele culori ale luminii sunt legate de dimensiunea corpusculilor

nu are nicio justificare.

- Newton a crezut că reflexia luminii se datorează repulsiei între corpuscul și

suprafața pe care se reflectă; în timp ce refracția este cauzată de atracția dintre
corpusculi și suprafața care le refractă. Cu toate acestea, această afirmație a fost
considerată incorectă.
Se știe că, de exemplu, cristalele reflectă și refractă lumina în același timp, ceea
ce, conform teoriei lui Newton, ar însemna că ele atrag și resping lumina în
același timp.

- Teoria corpusculară nu poate explica fenomenele de difracție, interferență și

polarizare a luminii.

Teorie incompletă
În timp ce teoria lui Newton însemna un pas important în înțelegerea adevăratei
naturi a luminii, adevărul este că de-a lungul timpului sa dovedit destul de
incomplet.

În orice caz, aceasta din urmă nu-i contrazice valoarea ca unul dintre pilonii
fundamentali pe care se construiau cunoștințele viitoare despre lumină.