Teoria corpusculară

Teoria corpusculară a luminii a lui Newton (1704) propune că lumina este alcătuită din
particule materiale pe care Isaac Newton le-a numit corpusculi. Aceste particule sunt aruncate în
linie dreaptă și la viteză mare de diferite surse de lumină (Soarele, o lumânare etc.).
În fizică, lumina este definită ca o parte a câmpului de radiații numit spectru
electromagnetic. În schimb, termenul de lumină vizibilă este rezervat pentru a desemna partea
spectrului electromagnetic care poate fi percepută de ochiul uman. Optica, una dintre cele mai
vechi ramuri ale fizicii, este responsabilă de studiul luminii.
Lumina a stârnit interesul uman din timpuri imemoriale. De-a lungul istoriei științei au
existat multe teorii despre natura luminii. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al XVII-lea și la
începutul secolului al XVIII-lea, împreună cu Isaac Newton și Christiaan Huygens, adevărata sa
natură a început să fie înțeleasă.
În acest fel au început să fie puse bazele teoriilor actuale despre lumină. Omul de știință
englez Isaac Newton a fost interesat de-a lungul studiilor sale să înțeleagă și să explice
fenomenele asociate luminii și culorilor; În urma studiilor sale, el a formulat teoria corpusculară a
luminii.

Teoria corpusculară a luminii a lui Newton

Această teorie a fost publicată în lucrarea lui Newton numită Opticks: sau, un tratat al
reflexelor, refracțiilor, inflexiunilor și culorilor luminii (in spaniola,Optică sau tratarea
reflexiilor, refracțiilor, inflexiunilor și culorilor luminii).
Această teorie a putut explica atât propagarea rectilinie a luminii, cât și reflectarea
luminii, deși nu a explicat în mod satisfăcător refracția.
În 1666, înainte de enunțarea teoriei sale, Newton efectuase celebrul său experiment de
descompunere a luminii în culori, care a fost realizat făcând un fascicul de lumină să treacă
printr-o prismă.
Concluzia la care a ajuns a fost că lumina albă este formată din toate culorile curcubeului,
pe care în modelul său le-a explicat spunând că corpusculii de lumină erau diferiți în funcție de
culoarea lor.

Reflecţie
Reflecția este fenomenul optic prin care o undă (de exemplu, lumină) cade oblic pe
suprafața de separare dintre două medii, aceasta suferă o schimbare de direcție și este returnată la
prima împreună cu o parte a energiei mișcării.
 Prima lege a reflexiei
Raza reflectată, incidentul și normalul (sau perpendicularul), se află în același plan.

A doua lege a reflexiei

Valoarea unghiului de incidență este aceeași cu cea a unghiului de reflexie. Pentru ca
teoria sa să respecte legile reflecției, Newton a presupus nu numai că corpusculii erau foarte mici
în comparație cu materia obișnuită, ci că se propagă și prin mediu fără a suferi niciun fel de
frecare.

În acest fel, corpusculii s-ar ciocni elastic cu suprafața separarea celor două medii și,
deoarece diferența de masă a fost foarte mare, corpusculii ar sări.

Astfel, componenta orizontală a impulsului px va rămâne constantă, în timp ce

componenta normală p ar inversa direcția.

Astfel, legile reflexiei au fost îndeplinite, unghiul de incidență și unghiul de reflexie fiind
egal.

Refracţie
Dimpotrivă, refracția este fenomenul care apare atunci când o undă (de exemplu, lumină)
cade oblic pe spațiul de separare dintre două medii, cu indici de refracție diferiți.

Când se întâmplă acest lucru, valul pătrunde și este transmis timp de o jumătate de
secundă, împreună cu o parte din energia mișcării. Refracția are loc datorită vitezei diferite cu
care se propagă unda în cele două medii.

Un exemplu al fenomenului de refracție poate fi observat atunci când un obiect (de

exemplu, un creion sau un stilou) este parțial introdus într-un pahar cu apă.

Pentru a explica refracția, Isaac Newton a propus ca particulele luminoase să-și mărească
viteza pe măsură ce se deplasează de la un mediu mai puțin dens (cum ar fi aerul) la un mediu
mai dens (cum ar fi sticla sau apa).
 În acest fel, în cadrul teoriei sale corpusculare, el a justificat refracția asumând o atracție
mai intensă a particulelor luminoase de către mediul cu densitate mai mare.

Cu toate acestea, trebuie considerat că, conform teoriei sale, în momentul în care o
particulă luminoasă din aer lovește apa sau sticla, ar trebui să sufere o forță opusă componentei
vitezei sale perpendiculare pe suprafață, care ar atrage o abatere a luminii contrară celei observate
efectiv.

Eșecurile teoriei corpusculare a luminii

 Newton a crezut că lumina călătorește mai repede în mediile mai dense decât în mediile
mai puțin dense, ceea ce sa dovedit a nu fi cazul.

 Ideea că diferitele culori ale luminii sunt legate de dimensiunea corpusculilor nu are nicio
justificare.

 Newton a crezut că reflectarea luminii se datorează repulsiei dintre corpusculi și suprafața

pe care este reflectată; în timp ce refracția este cauzată de atracția dintre corpusculi și
suprafața care le refractează. Cu toate acestea, această afirmație s-a dovedit incorectă.

 Se știe că, de exemplu, cristalele reflectă și refractează lumina în același timp, ceea ce,
potrivit teoriei lui Newton, ar implica că acestea atrag și resping lumina în același timp.

 Teoria corpusculară nu poate explica fenomenele de difracție, interferență și polarizare a

luminii.

Teorie incompletă
Deși teoria lui Newton a însemnat un pas important în înțelegerea naturii adevărate a
luminii, adevărul este că în timp s-a dovedit destul de incompletă.

În orice caz, acesta din urmă nu-și scade valoarea ca unul dintre pilonii fundamentali pe
care s-a construit cunoașterea viitoare despre lumină.

Eponime asociate lui Isaac Newton

În fizică
• Unitatea de măsură a forței în Sistemul Internațional: un Newton, cu simbolul N

• Unitatea de măsură a momentului forței: un newton-metru, cu simbolul Nm

• Tubul lui Newton

• Legile lui Newton

În matematică

• Binomul lui Newton

• A inițiat (a "inventat", de fapt) conceptul de limită, cel de derivată și cel de integrală.

• Alături de Leibniz este fondatorul calculului diferențial și integral

În optică

• Inelele lui Newton

• Discul lui Newton

Referințe
1. Lekner, John (1987).Teoria reflecției, a undelor electromagnetice și a particulelor.
Springer.
2. Narinder Kumar (2008).CuprinzătorFizică XII. Publicații Laxmi.
3. Born and Wolf (1959).Principiile opticii. New York, NY: Pergamon Press INC
4. Ede, A., Cormack, L. B. (2012).O istorie a științei în societate: de la revoluția științifică
până în prezent, University of Toronto Press.
5. Reflecție (fizică). (n.d.). În Wikipedia. Adus pe 29 martie 2018, de pe en.wikipedia.org.
6. Teoria corpusculară a luminii. (n.d.). În Wikipedia. Adus pe 29 martie 2018, de pe
en.wikipedia.org.