Prince Louis-Victor Pierre Raymond de Broglie

Dualitatea corpuscul-undă

PROFESOR COORDONATOR: LAURA ONOSE

ECHIPA DE PROIECT: IONIȚĂ FLORINA ȘI VIERU SABINA
CLASA A XII-A B

Electronul este o particulă
subatomică fundamentală cu
sarcină electrică negativă, fiind
simbolizat e-. Este un tip
de lepton de spin ½ care participă
la interacțiunile electromagnetice,
masa acestuia fiind de aproximativ
1/1836 din cea a protonului.
Împreună cu nucleul atomic,
electronii formează atomul.
Interacțiunea lor cu nucleii
adiacenți este principala cauză
a legăturilor chimice, electronii de
valență fiind cei care participă la
formarea acestor legături.
Prin undă se înțelege fenomenul de propagare a
unei oscilații într-un mediu material sau spațiu și
care este însoțit de transport de energie. După
modul de oscilație a particulelor mediului față de
direcția de propagare se deosebesc două tipuri
fundamentale de unde: unde transversale și unde
longitudinale. Undele transversale pot fi: oscilația
unei corzi elastice, vibrația unei bare care a fost
lovită lateral, vibrația membranei unei tobe. Ca
exemplu de undă longitudinală se poate da cazul
undelor sonore care se propagă în aer sub forma
unor variații continui ale presiunii aerului.
Altfel spus, o undă este un fenomen fizic ce se
propagă și se reproduce singur "un pic" mai târziu
în timp și "un pic" mai departe într-un mediu sau
în spațiu. Asta permite clasificarea anumitor unde
(radio, radar, microunde) în funcție de "lungimea
lor de undă" și de frecvență. Lungimea de undă se
definește ca fiind cea mai scurtă distanță ce
separă unda în două puncte identice ale sale la un
moment dat. Frecvența măsoară numărul de ori în
care se reproduce fenomenul de oscilație într-o
unitate de timp. Oscilațiile se măsoară în Hertzi,
(Hz). Un Hertz este egal cu o oscilație pe secundă.
Viteza de propagare a undelor este egală cu viteza
luminii.
Prince Louis-Victor Pierre Raymond de
Broglie
A fost născut pe 15 august 1892, în Dieppe, Franța, a
fost un fizician francez, cel mai bine cunoscut pentru
cercetările sale asupra teoriei cuantice și pentru
prezicerea naturii ondulatorii a electronilor. A fost
distins cu Premiul Nobel pentru pentru teza sa de
doctorat în fizică în 1929.
Louis de Broglie a fost al doilea fiu al unui membru al nobilimii franceze. Din familia Broglie, al cărei
nume este luat dintr-un orășel din Normandia, au venit soldați, politicieni și diplomați de rang înalt
încă din secolul al XVII-lea. Alegând știința ca profesie, Louis de Broglie a rupt tradiția familiei, la fel ca
fratele său, Maurice, de la care, după moartea sa, Ludovic a moștenit titlul de duce. Maurice, care era și
fizician, a adus contribuții notabile la studiul experimental al nucleului atomic și a păstrat un laborator
bine echipat în conacul familiei din Paris. Louis s-a alăturat ocazional fratelui său în munca sa, dar
partea pur conceptuală a fizicii l-a atras. El s-a descris ca „având mult mai mult starea de spirit a unui
teoretician pur decât cea a unui experimentator sau inginer, iubind în special viziunea generală și
filozofică”. A fost adus într-unul dintre puținele sale contacte cu aspectele tehnice ale fizicii în timpul
Primului Razboi Mondial, când a văzut serviciul armatei într-un post de radio din Turnul Eiffel.
Interesul lui Louis de Broglie pentru ceea ce el a numit „misterele” fizicii atomice și anume problemele
conceptuale nerezolvate ale științei, a fost trezit când a aflat de la fratele său despre munca fizicienilor
germani Max Planck și Albert Einstein, dar decizia de a lua profesia de fizician a întârziat să apară. A
început la 18 ani să studieze fizica teoretică la Sorbona, dar și-a luat și licența în istorie în 1909,
mergând astfel pe calea familiei către o carieră în serviciul diplomatic. După o perioadă de conflict
sever, a refuzat proiectul de cercetare în istoria Franței care i-a fost repartizat și a ales pentru teza de
doctorat un subiect din fizică.
Dualitatea corpuscul-undă

Dacă lumina manifestă în anumite circumstanţe proprietăţi

corpusculare, oare în cazul particulelor elementare, precum electronii
sau protonii am putea vorbi de un comportament similar undelor?
Fizicianul francez Louis de Broglie oferă un prim răspuns atunci când
îşi susţine teza de doctorat, în 1924.
Louis de Broglie asociază o undă de o anumită frecvenţă fiecărei particule, oprindu-se în
mod special la descrierea naturii duale a electronului. Francezul propune şi o formulă de
calcul a lungimii de undă asociată unei particule elementare, în funcţie de impulsul (deci
viteza şi masa) particulei. Desigur, şi constanta lui Planck joacă un rol în ecuaţia propusă
de Louis de Broglie: λ=h/p, unde p=mxv. Lungimea de undă asociată materiei poartă
numele de lungime de undă de Broglie.

Dacă Planck introdusese constanta care avea să-i poarte numele pentru a descrie în mod
corect radiaţia corpului negru, apoi Einstein o folosise pentru a explica efectul fotoelectric,
iar Bohr apelase la această mărime pentru a caracteriza din punct de vedere matematic
modelul atomic introdus de el în 1913, venise iată rândul lui Louis de Broglie să acorde un
rol principal în ecuaţiile sale acestei constante fundamentale a naturii.
 Semnificaţia constantei lui Planck
Constanta lui Planck devine la începutul secolului al XX-lea o prezenţă obligatorie în matematica
folosită de oamenii de ştiinţă care descriau pe atunci lumea atomului. Este numărul care impune şi
întăreşte ideea că lumea microscopică are un caracter discontinuu, granular, cuantic şi nu cum s-a
crezut până atunci, mai ales pe fondul electromagnetismului maxwellian al secolului XIX, unul
continuu. Teoriile recente ale unificării vorbesc chiar şi despre un caracter granular al timpului şi
spaţiului, extinzând natura cuantică a Universului dincolo de caracteristicile radiaţiei electromagnetice.
Studiind formula propusă de Louis de Broglie pentru descrierea “undelor de materie”, cum sunt
denumite undele asociate materiei propuse de francez, se observă că dacă lumea microscopică nu ar
prezenta acest caracter granular, fapt echivalent matematic cu o valoare nulă asociată constantei lui
Planck, atunci şi lungimea de undă propusă de Louis de Broglie ar deveni 0 (dacă h->0, atunci λ->0),
anulând aspectul ondulatoriu al particulelor elementare.
Altfel spus, mecanica cuantică, redusă la ideea centrală că există o limită minimă, nenulă, până la care
poate fi divizată energia, limită stabilită de valoarea constantei lui Planck, sugerează în mod indirect în
contextul formulei propuse de Louis de Broglie natura ondulatorie a constituenţilor fundamentali ai
materiei şi, în consecinţă, existenţa unei unde asociate lor.
Putem vorbi de unde de materie şi în cazul obiectelor macroscopice?

Există fizicieni care susţin că răspunsul la întrebarea de mai sus este da. Cel puţin
în principiu. Numai că, aşa cum sugerează formula lui Louis de Broglie, în cazul
obiectelor macroscopice ordinul de mărime al masei acestora generează lungimi
de undă care tind spre valoarea zero (dacă m este foarte mare, atunci λ->0). Pe de
altă parte, comportamentul ondulatoriu al unui obiect se manifestă şi devine
observabil la interacţiunea sa cu un sistem de dimensiuni comparabile cu
lungimea sa de undă.
Aşadar, la nivel macroscopic, lungimile de undă asociate obiectelor sunt prea
mici pentru a produce efecte observabile. În schimb, pentru cazul electronului,
formula lui Louis de Broglie furnizează o lungime de undă asociată comparabilă
cu dimensiunile sistemelor cu care electronul interacţionează în mod natural, şi
anume constituenţii atomilor. Ceea ce înseamnă că în cazul electronilor natura lor
ondulatorie ar trebui să creeze efecte observabile cu ajutorul anumitor montaje
experimentale. Ca o concluzie, aspectele ondulatorii ale materiei devin
observabile pentru particulele elementare, şi nicidecum în cazul structurilor
macroscopice.

O excepţie: structurile macroscopice
aflate la temperaturi apropiate de 0 K.
În context macroscopic, viteza din formula lui Louis de
Broglie este de fapt un indicator al agitaţiei termice a
sistemului (nu vorbim de viteza de deplasare a unui
anume obiect, ci de viteza unui sistem macroscopic prin
prisma energiei de mişcare a constituenţilor
fundamentali ai sistemului). Se ştie din teoria cinetică a
gazelor că scăderea agitaţiei termice a unui sistem, adică
reducerea spre zero a mişcării particulelor constituente,
se poate obţine prin scăderea drastică a temperaturii
respectivului sistem. În mod ideal, energia sistemului
macroscopic poate fi redusă la o valoare aproximativ nulă
doar în condiţiile în care sistemul este răcit la
temperaturi foarte apropiate de zero absolut.
Acum câţiva ani s-a reuşit acest lucru obţinându-se în
laborator aşa-numitul condensat Bose-Einstein, un gaz
foarte dens din atomi aduşi aproape de 0 K. Cum undele
de materie asociate acelor atomi au lungimi de ordine de
mărime comparabile cu distanţele dintre atomi, undele
respective încep să “se simtă” reciproc, coordonându-şi
starea şi ducând la apariţia unui “superatom”, un sistem
complex descris de o funcţie de undă asociată lui. Aşadar,
fizica temperaturilor foarte scăzute este un domeniu care
poate fi folosit pentru a pune în evidenţă unele dintre
predicţiile mecanicii cuantice.
Când au apărut primele dovezi experimentale în sprijinul ipotezei lui Louis de Broglie?

Confirmarea experimentală a existenţei “undelor de

materie” vine în anul 1927 de la fizicienii
americani Clinton Davidsson şi Lester Germer. Aceştia au
pus în evidenţă pe cale experimentală difracţia unui
fascicul de electroni la contactul cu un cristal de nichel,
prima situaţie când sunt observate caracteristici similare
undelor în cazul electronilor. George G.P. Thomson a
reuşit acelaşi lucru ulterior folosind un film fotografic din
celuloid şi apoi şi alte materiale. Davisson şi Thomson şi-
au împărţit Premiul Nobel în 1937 pentru „descoperirea
fenomenelor de interferenţă care se produc când
cristalele sunt expuse acţiunii unor fascicule de
electroni”.
În 1961, Claus Jönsson a reuşit pentru prima dată punerea
în scenă a celebrului experiment al lui Thomas Young,
folosind însă electroni (nu fotoni, ca în original) şi
observând apariţia fenomenului de interferenţă, pentru
ca în 1989 Akira Tonomura şi colegii săi de la Hitachi să
pună în evidenţă franjele de interferenţă folosind o sursă
foarte slabă de electroni (trimiţând practic rând pe rând
câte un electron spre o biprismă).
Ce progrese a adus ipoteza lui de Broglie în mecanica cuantică?

Dincolo de ideea lui Louis de Broglie, revoluţionară în sine, ipoteza francezului a oferit o modalitate
nouă de a interpreta teoria atomică pe care Niels Bohr a formulat-o în 1913. Bohr a descris
electronii drept particule care aveau orbite fixe, iar modelul vizual asociat atomului său este utilizat
şi astăzi pe scară largă. Modelul atomic al lui Niels Bohr se baza însă pe câteva ipoteze, printre care
şi faptul că electronii pot orbita numai la anumite distanţe de nucleu, ipoteze pentru care Bohr nu a
oferit nicio justificare.

Orbită electronică permisă (stânga), respectiv interzisă (dreapta) de teoria lui Louis de Broglie

Asociind electronilor proprietăţi ondulatorii, Louis de Broglie schimbă modelul vizual al lui Bohr,
reprezentând electronul ca o undă circulară. La absorbţia unui foton, o undă adiţională este
încorporată, ceea ce rezultă fiind trecerea electronului pe o orbită superioară (lungimea respectivei
„corzi” vibrante circulare creşte prin înglobarea unui foton). Postulatul lui Bohr, deci faptul
că orbitarea poate avea loc doar la anumite distanţe de nucleu, poate fi explicat astfel: doar orbitele
care conţin pe toată circumferinţa lor un număr întreg de lungimi de undă sunt permise. Observaţi
în imaginile de mai jos despre ce este vorba:
 În teoria lui Louis de Broglie pot exista
doar orbitele pe a căror circumferinţă se
încadrează un număr întreg de lungimi de
undă. Orbita exterioară de culoare verde
şi cea interioară îndeplinesc condiţia, dar
cea albastră nu este permisă ! (figura din
stânga)

În figura din dreapta unda de Broglie nu

se "încadrează" perfect pentru
că circumferinţa nu este un
multiplu întreg al lungimii de
undă. În consecinţă, figura ilustrează o
orbită nepermisă pentru electronul care
orbitează în jurul nucleului de hidrogen.
În cazul unui atom de hidrogen
real, circumferinţa trebuie să fie un
multiplu întreg al lungimii de undă
de Broglie (λ).
 Bohr a extins ideea dualismului corpuscul-
undă formulând un principiu al
complementarităţii, care spune că cele două
aspecte sunt complementare, iar nu
contradictorii. Conform acestui principiu, a
te întreba care este adevărata natură a unei
Dualitatea particule fundamentale este o eroare de
logică. Pentru a observa comportamentul
particulă-undă electronului este necesar un anumit
experiment care, susţine Bohr, scoate la
în contextul iveală doar una dintre faţetele electronului.
O analogie superbă este cea cu o
interpretării monedă. Un experiment care îşi propune să
studieze electronul poate fi asemănat cu
Copenhaga “datul cu banul”. La final, nu poţi vedea
decât fie capul, fie pajura, nicidecum pe
ambele.
Aplicaţii.
Microscopul electronic

Una dintre cele mai importante aplicaţii practice care se

folosesc de aspectul ondulatoriu al electronilor este
microscopul electronic. Nu vom detalia aici tehnologia din
spatele acestei extraordinare invenţii. Vom prezenta în
schimb principiul teoretic care permite funcţionarea
acestui aparat.
Fineţea de percepţie a microscoapelor este strâns legată
de lungimea de undă a razelor cu care se “iluminează”
obiectul studiat. Cu cât lungimea de undă a acestora este
mai mică, cu atât rezoluţia obţinută creşte. Dacă ne
raportăm la formula lui Louis de Broglie (λ=h/p) şi facem
o comparaţie între fotoni şi electroni, rezultă în mod clar
faptul că undele de materie asociate electronului au
lungimi de undă mai mici decât cele ale luminii vizibile.
Pentru undele electromagnetice din spectrul vizibil
lungimea de undă este în zona 400-800 nm, în timp ce
undele asociate electronilor folosiţi în microscoapele
electronice moderne au valori mai mici de 1pm. Astfel,
anumite microscoape electronice ajung să mărească de 2
milioane de ori, pe când cele mai bune microscoape optice
măresc de doar 2 000 de ori.
 Webgrafia:

• https://www.scientia.ro/fizica/50-mecanica-cuantica/
293-particula-sau-unda.html
• https://www.britannica.com/biography/Louis-de-Brog
lie
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Electron
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Und%C4%83
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Condensatul_Bose-Einst
ein
Vă
mulțumim
pentru
atenție!