Katie Byron - Iubeste ceea ce ESTE

« Operatia de deschidere a inimii

“Mama mea este egoista si vrea sa detina controlul” »

12 septembrie 2011 de Livia

Katie Byron a trăit ceea ce se numeşte o Revelaţie. A putut arunca o privire dincolo de cortina
care ne acoperă adevărata, marea Realitate. După ce a trăit întunecimea depresiei şi a băut până
la fund cupa disperării, într-o bună dimineaţă ea s-a trezit într-o stare de bucurie deplină şi şi-a
dat seama că suferinţa ei a luat sfârşit. Libertatea acelei Revelaţii nu a mai părăsit-o niciodată.
Această carte, „Iubeste ceea ce este”, cuprinde întregul conţinut al acelei Revelaţii trăite în mod
direct. Katie Byron împărtăşeşte cu noi toţi, într-un fel simplu şi de o superbă claritate, calea pe
care ea parcurs-o de la întuneric spre lumină.

„Nu problema ne provoacă suferinţă, ci gândurile noastre legate de problemă”, spune Katie
Byron. Contrar credinţei înrădăcinate, tentativa de a renunţa la un gând dureros nu funcţionează
niciodată; în schimb, odată ce am parcurs “Lucrarea” – cum numeşte ea procesul interior al
clarificării – gândul este acela care renunţă la noi. Ajunşi în acel punct, putem iubi cu adevărat
realitatea, exact aşa cum este ea. “Lucrarea” este pur şi simplu o serie de patru întrebări
fundamentale care, aplicate unei probleme anume, îţi permit să vezi ceea ce te tulbură într-o
lumină complet diferită.

Tu eşti acela. Tu eşti singura ta speranţă, deoarece noi nu ne vom schimba până nu o faci tu.
Treaba noastra e să te agresam cât de tare putem cu tot ce te înfurie, te supără, te dezgustă, până
când vei înţelege. Atât de mult te iubim, fie că suntem sau nu conştienţi de asta. Întreaga lume se
referă la tine. Şi nu va fi pace în lume până când nu găseşti pacea în tine, în clipa asta”, spune
Katie.

Mii de oameni au trecut până acum prin “Lucrare” alături de Katie Byron. Mii de probleme
umane, de la relaţii la cele mai profunde frici, au fost lăsate în urmă, iar situaţii care păreau
imposibile şi-au găsit rezolvarea. Pacea şi limpezimea minţii survin de fiecare dată, implacabil,
la finalul procesului descoperit de Katie Byron. E greu de imaginat cineva care să nu beneficieze
de pe urma lecturii acestei cărţi care ne pune la îndemână un instrument uluitor de simplu şi
eficace pentru transformarea interioară. „Această carte reprezintă cheia. Foloseşte-o” spunea
Eckhart Tolle, autorul “Puterii Prezentului”, despre „Iubeşte ceea ce este”.

Povestea lui Katie

“Fiica mea, dependenţa ei şi dependenţa mea”

Când fiica mea, Roxann, avea şaisprezece ani, bea foarte mult şi se droga. Aceasta începuse
înainte ca eu să descopăr întrebările în anul 1986, însă eu eram atât de deprimată, încât pur şi
simplu nu conştientizam. Totuşi, după ce am descoperit în mine cele patru întrebări, am început
că observ acţiunile ei, ca şi gândurile mele în legătură cu ele.

Obişnuia să plece în fiecare seară în noul ei Camaro roşu. Dacă o întrebam unde se duce, îmi
arunca o privire furioasă şi trântea uşa în urma ei. Era o privire pe care o înţelegeam bine. Eu o
învăţasem să mă vadă astfel. Eu însămi avusesem acea privire mulţi ani de zile.

Cu ajutorul procesului de interogare, am învăţat să devin foarte tăcută în preajma ei, în preajma
tuturor. Am învăţat cum să ascult. Adesea stăteam trează şi o aşteptam până târziu, în noapte,
pentru simplul privilegiu de-a o vedea – doar pentru acest privilegiu. Ştiam că bea şi mai ştiam
că nu pot face nimic în privinţa asta. Gândurile care îmi încolţeau în minte erau gânduri precum:
„Probabil că bea şi se suie la volan; probabil o să moară într-un accident de maşină şi nu am să o
mai văd niciodată. Sunt mama ei, eu i-am cumpărat maşina, eu sunt răspunzătoare. Ar trebui să îi
iau maşina (însă nu era a mea; i-o dădusem ei, era a ei), o să conducă în stare de ebrietate şi o să
omoare pe cineva, o să intre într-o altă maşină sau o să intre într-un stâlp şi o să moară şi ea, şi
cei ce se află cu ea în maşină”. Pe măsură ce apărea, fiecare gând era întâmpinat de interogarea
negândită, fără cuvinte. Iar interogarea mă trezea din nou la realitate. Iată ce era adevărat: o
femeie stând pe scaun, aşteptându-şi fiica iubită.

Într-o seară, după ce fusese plecată tot sfârşitul de săptămână, Roxann a intrat pe uşă cu o privire
îndurerată pe chip şi, mi s-a părut mie, cu garda jos. M-a văzut stând acolo, s-a aruncat pur şi
simplu în braţele mele şi mi-a spus: „Mamă, nu mai pot face asta. Te rog, ajută-mă. Indiferent ce
ar fi chestia asta pe care o oferi oamenilor care vin la noi acasă, vreau şi eu.” Aşa că am început
să parcurgem “Lucrarea”, iar ea s-a alăturat Alcoolicilor Anonimi. Aceea a fost ultima dată când
a mai băut alcool şi s-a drogat. După aceea, oricând avea o problemă, nu mai avea nevoie de
alcool sau de droguri, şi nici de mine. Punea pur şi simplu problema pe hârtie, enunţa cele patru
întrebări şi căuta reversurile.

Atunci când este pace în interiorul nostru, este pace şi în afara noastră. Cel mai mare dar este să
deţii un instrument care te ajută să vezi dincolo de iluzia suferinţei. Mă bucur enorm că toţi copiii
mei au ales să profite de el.

În următorul dialog o vei cunoaşte pe Charlotte, o femeie copleşită de gândurile legate de

dependenţa de droguri a fiicei sale. Pe măsură ce citeşti, gândeşte-te de ce ai putea fi tu
dependent. Poate că nu este vorba despre droguri sau ţigări. Poate că eşti dependent de
aprecierile celorlalţi, de atenţie sau de a arăta că ai tot timpul dreptate. În cele din urmă, se poate
să descoperi că este dureros să cauţi orice în afara ta.

Charlotte: Mi-e teamă de dependenţa de droguri a fiicei mele, pentru că o ucide.

Katie: Poţi fi 100% sigură că este adevărat? Şi nu spun că nu este. Este doar o întrebare.
„Dependenţa ei de droguri o ucide” – poţi fi 100% sigură că este adevărat?

Charlotte: Nu.

Katie: Cum reacţionezi când gândeşti că „dependenţa ei de droguri o ucide”?

Charlotte: Devin foarte furioasă.

Katie: Şi ei ce îi spui? Ce faci?

Charlotte: O judec şi o îndepărtez. Mi-e frică de ea. Nu o vreau prin preajmă.

Katie: Cum ai fi tu, în prezenţa fiicei tale, fără gândul „Dependenţa ei de droguri o ucide”?

Charlotte: Aş fi mai relaxată, aş fi mai mult eu însămi, nu aş mai fi atât de rea cu ea, nu aş mai
reacţiona tot timpul.

Katie: Când acest Proces m-a descoperit, fiica mea era, în cuvintele ei, „o alcoolică şi o drogată”.
Iar întrebările erau vii în mine. „Dependenţa ei o ucide” – pot fi 100% sigură că este adevărat?
Nu. Şi cum aş fi eu în lipsa acestei poveşti? Aş fi 100% alături de ea, aş iubi-o din toată inima,
atât timp cât este în viaţă. Poate că moare mâine după o supradoză, însă acum este în braţele
mele. Cum te porţi cu ea când gândeşti „Dependenţa ei de droguri o ucide”?

Charlotte: Nu vreau s-o văd. Nu o vreau prin preajmă.

Katie: Asta este frică, şi frica este ceea ce simţim când ne agăţăm de coşmar. „Dependenţa de
droguri o ucide” – spune reversul. Când cauţi reversul unei probleme precum drogurile,
înlocuieşte problema cu „gândirea mea”. „Gândirea mea…”

Charlotte: Gândirea mea o ucide.

Katie: Şi mai este un revers. Gândirea mea…

Charlotte: Mă ucide pe mine.

Katie: Da.

Charlotte: Ne ucide relaţia.

Katie: Ea moare din cauza unei supradoze de droguri, iar tu mori din cauza unei supradoze de
gânduri. S-ar putea ca ea să supravieţuiască mult mai mult decât tine.

Charlotte: Da, aşa este. Stresul ăsta mă epuizează.

Katie: Ea este drogată, tu eşti drogată. Am trecut prin asta.

Charlotte: Da, devin foarte toxică atunci când sunt din nou confruntată cu faptul că foloseşte
droguri.

Katie: „Ea foloseşte” – spune reversul.

Charlotte: Eu folosesc?
Katie: Da, tu o foloseşti pe ea pentru a rămâne toxică. Ea foloseşte droguri, tu o foloseşti pe ea –
care este diferenţa?

Charlotte: Hmmm…

Katie: Hai să vedem următoarea afirmaţie.

Charlotte: Sunt înfuriată şi întristată de dependenţa de droguri a Lindei, deoarece simt că pune în
pericol viaţa nepoatei mele, Debbie.

Katie: Aşadar, te gândeşti că o să se întâmple ceva şi că nepoata ta va muri.

Charlotte: Sau va fi molestată, sau…

Katie: Aşadar, din cauza dependenţei fiicei tale, i se poate întâmpla ceva cumplit nepoatei tale.

Charlotte: Da.

Katie: Este adevărat? Şi nu spun că nu este adevărat. Acestea sunt doar nişte întrebări; nu
urmăresc nimic cu ele. Aici este vorba de a pune capăt suferinţei tale. Poţi fi 100% sigură că este
adevărat?

Charlotte: Nu, nu am de unde să ştiu.

Katie: Cum reacţionezi când gândeşti asta?

Charlotte: Ei bine, de două zile plâng fără încetare. Nu am dormit de patruzeci şi opt de ore.
Sunt de-a dreptul îngrozită.

Katie: Dă-mi un motiv nestresant să crezi asta.

Charlotte: Nu există.

Katie: „Dependenţa de droguri a fiicei mele pune în pericol viaţa nepoatei mele” – hai să vedem
reversul. „Dependenţa mea de gândire…”

Charlotte: Dependenţa mea de gândire îmi pune viaţa în pericol. Da. Văd asta. Este adevărat.

Katie: Acum citeşte spunând „Dependenţa mea de droguri…”.

Charlotte: Dependenţa mea de droguri îmi pune viaţa în pericol?

Katie: Da, iar dependenţa ta de droguri este ea.

Charlotte: O… Da, observ asta. Dependenţa mea de droguri este ea. Mă ocup atât de mult de
treaba ei.
Katie: Asta este. Ea este dependentă de droguri, iar tu eşti dependentă de a-i conduce viaţa cu
mintea ta. Ea este drogul tău.

Charlotte: Bun…

Katie: Este o nebunie să mă ocup mental de treaba copiilor mei.

Charlotte: Chiar şi când este vorba despre bebeluş?

Katie: „Ea ar trebui să aibă grijă de bebeluş” – să vedem reversul.

Charlotte: Eu ar trebui să am grijă de bebeluş?

Katie: Da. Fă-o tu.

Charlotte: Dumnezeule! Ar trebui să fac asta?

Katie: Tu ce părere ai? Potrivit ţie, ea nu este disponibilă.

Charlotte: Păi, eu deja cresc trei dintre copiii celeilalte fiice ale mele, de când s-au născut, aşa
că…

Katie: Ei bine, creşte patru, creşte cinci, creşte o mie. Sunt copii înfometaţi peste tot în lume! Ce
cauţi tu aici?

Charlotte: Întrebarea pe care o pun eu este dacă nu cumva, crescând copilul în locul ei, nu îi
permit să se drogheze. Aş putea fi eu cea care o ucide.

Katie: Deci îngrijirea copilului este o problemă pentru tine? La fel este şi pentru ea. Asta ne
învaţă modestia. Dai tot ce ai mai bun în tine?

Charlotte: Da.

Katie: Te cred. Când gândeşti „Fiica mea ar trebui să facă ceva în legătură cu asta”, treci la
revers. „Eu ar trebui să fac ceva în legătură cu asta.” Iar dacă nu poţi, eşti exact ca fiica ta. Când
ea spune „Nu pot”, înţelegi cum este. Dar când te înfurii pe ea pentru că nu ţi-ai analizat propria
gândire, sunteţi amândouă drogate şi o înveţi pe fiica ta ce este nebunia.

Charlotte: Ah…

Katie: „Dependenţa de droguri pune în pericol viaţa lui Debbie” – să vedem reversul.

Charlotte: Gândirea mea în legătură cu dependenţa de droguri a Lindei îmi pune viaţa în pericol.

Katie: Da.
Charlotte: Este cât se poate de adevărat.

Katie: A cui treabă este dependenţa ei de droguri?

Charlotte: A ei.

Katie: A cui treabă este dependenţa ta de droguri?

Charlotte: A mea.

Katie: Ocupă-te de asta. Hai să vedem următoarea afirmaţie.

Charlotte: Dependenţa de droguri a fiicei mele îi distruge viaţa.

Katie: Poţi fi 100% sigură că, pe termen lung, dependenţa de droguri a fiicei tale îi distruge
viaţa?

Charlotte: Nu.

Katie: Totul începe să capete sens. Îmi place că ai răspuns la această întrebare. Ce am descoperit
când am aplicat “Lucrarea” asupra fiicei mele în anul 1986 a fost faptul că a trebuit să merg în
profunzime şi să descopăr acelaşi lucru. Şi s-a dovedit că, datorită acelei dependenţe, viaţa ei a
devenit foarte bogată. Ideea este că pur şi simplu nu am de unde să ştiu nimic. Mă uit cum sunt
lucrurile în realitate. Şi astfel mă menţin într-o poziţie de pe care pot acţiona sănătos şi iubitor,
iar viaţa este întotdeauna frumoasă. Iar dacă ea ar muri, tot aş fi capabilă să văd asta. Însă nu mă
pot amăgi. Trebuie neapărat să ştiu adevărul. Dacă această cale ar fi singura ta cale către
Dumnezeu, ai alege-o?

Charlotte: Da.

Katie: Ei bine, aşa pare că este. Nu există greşeli. Am ştiut ce este cu fiicele noastre
dintotdeauna; hai acum să vedem şi ce este cu noi. Citeşte din nou afirmaţia.

Charlotte: Dependenţa de droguri a fiicei mele îi distruge viaţa.

Katie: Cum reacţionezi când gândeşti asta?

Charlotte: Sunt lipsită de orice speranţă.

Katie: Şi cum trăieşti tu când te simţi lipsită de speranţă?

Charlotte: Nu trăiesc deloc.

Katie: Vezi vreun motiv să renunţi la acest gând?

Charlotte: Da.
Katie: Cum ai fi tu, cum ţi-ai trăi viaţa, în lipsa acestui gând?

Charlotte: Ei bine, în mod cert aş fi o mamă mai bună.

Katie: Bine. Tu eşti expertul şi uite ce învăţ de la tine. Când acest gând este prezent, suferi; în
lipsa acestui gând, nu suferi şi eşti o mamă mai bună. Aşadar, ce legătură are fiica ta cu
problema? Niciuna. Dacă crezi că problema ta este fata ta, bun venit în universul “Lucrării”. Fata
ta este fiica perfectă pentru tine, pentru că va scoate la lumină fiecare idee neinvestigată pe care o
ai, până când te vei trezi la realitate. Asta este treaba ei. Fiecare lucru are treaba lui. Treaba
acestei lumânări este să ardă, treaba acestui trandafir este să înflorească, treaba fiicei tale este să
se drogheze, treaba mea este să-mi beau ceaiul acum (soarbe din ceai). Şi când tu vei înţelege
asta, ea te va urma, va înţelege şi ea. Este lege, deoarece ea este proiecţia ta. Când tu te vei situa
la polul adevărului, o va face şi ea. Iad aici, iad acolo. Pace aici, pace acolo.

P.S. Pe modelul deja prezentat poate fi demontat orice motiv al nefericirilor noastre, pe care il
vedem mereu in exteriorul nostru sau in persoana altora. Oamenii din jurul nostru, pornind de la
cei mai apropiati, cei dragi, familia, apoi prietenii, pana la cei intalniti conjunctural, ne reflecta,
exista ca sa ne iubeasca, si tocmai fiindca ne iubesc ne fac sa suferim, aratandu-ne care sunt
problemele noastre, de natura interioara, pe care trebuie sa le gestionam. Cand gasim rezolvarea
in noi, nimeni nu ne va mai rani.

Katie numeste suferinta provocata de alta persoana Perla, Diamantul, fiindca ar trebui sa ne
forteze sa ne raportam doar la noi insine, sa sapam mai adanc in noi cautand izvorul de iubire si
adevarul imuabil care rezida in el.

Universul este un spatiu prietenos in care traim, iar noi suntem cei care il modeleaza. Gandurile
noastre modifica o esenta care pur si simplu ESTE si o transforma in bine sau rau. De fapt
TOTUL ESTE, nu este bine sau rau, de aceea constatam ca aceste doua notiuni mentale se
falsifica una pe alta, se conjuga, se transforma permanent una in cealalta.

Ii percepem pe ceilalti dupa chipul si asemanarea noastra, dupa mulajul gandurilor noastre, care
ne reflecta de fapt propriile neputinte si propria experienta limitata. Numai in lipsa acestor
ganduri ii vom vedea pe ceilalti asa cum sunt. “I see you” (Te vad) e expresia din filmul “Avatar”
care arata o viziune de dincolo de material, de dincolo de mental, acea viziune a iubirii
indivizibile.

Cand vom realiza ca “I hurt myself by hurting you” este cat se poate de adevarat, raportat la
orice fiinta din jurul nostru, atunci vom ajunge la Sinele nostru, trecand peste mentalul unui Ego
inselator. In Sinele nostru a existat dintotdeauna Adevarul care ne poate elibera. Dar noi vrem sa-
l facem sa taca, il imprejmuim cu ganduri si ne miram ca ajungem mereu sa cochetam cu buna
noastra prietena, suferinta…