Sunteți pe pagina 1din 4

Katie Byron - Iubeste Ceea Ce Este

-fragment-

Charlotte: Mi-e teamă de dependenţa de droguri a fiicei mele, pentru că o ucide.


Katie: Poţi fi 100% sigură că este adevărat? Şi nu spun că nu este. Este doar o întrebare. „Dependenţa ei de droguri o ucide” – poţi fi 100% sigură
că este adevărat?
Charlotte: Nu.
Katie: Cum reacţionezi când gândeşti că „dependenţa ei de droguri o ucide”?
Charlotte: Devin foarte furioasă.
Katie: Şi ei ce îi spui? Ce faci?
Charlotte: O judec şi o îndepărtez. Mi-e frică de ea. Nu o vreau prin preajmă.
Katie: Cum ai fi tu, în prezenţa fiicei tale, fără gândul „Dependenţa ei de droguri o ucide”?
Charlotte: Aş fi mai relaxată, aş fi mai mult eu însămi, nu aş mai fi atât de rea cu ea, nu aş mai reacţiona tot timpul.
Katie: Când acest Proces m-a descoperit, fiica mea era, în cuvintele ei, „o alcoolică şi o drogată”.
Iar întrebările erau vii în mine. „Dependenţa ei o ucide” – pot fi 100% sigură că este adevărat?
Nu. Şi cum aş fi eu în lipsa acestei poveşti? Aş fi 100% alături de ea, aş iubi-o din toată inima,atât timp cât este în viaţă. Poate că moare mâine
după o supradoză, însă acum este în braţele mele.
Cum te porţi cu ea când gândeşti „Dependenţa ei de droguri o ucide”?
Charlotte: Nu vreau s-o văd. Nu o vreau prin preajmă.
Katie: Asta este frică, şi frica este ceea ce simţim când ne agăţăm de coşmar. „Dependenţa de droguri o ucide” – spune reversul. Când cauţi
reversul unei probleme precum drogurile, înlocuieşte problema cu „gândirea mea”. „Gândirea mea…”
Charlotte: Gândirea mea o ucide.
Katie: Şi mai este un revers. Gândirea mea…
Charlotte: Mă ucide pe mine.
Katie: Da.
Charlotte: Ne ucide relaţia.
Katie: Ea moare din cauza unei supradoze de droguri, iar tu mori din cauza unei supradoze de gânduri. S-ar putea ca ea să supravieţuiască mult
mai mult decât tine.
Charlotte: Da, aşa este. Stresul ăsta mă epuizează.
Katie: Ea este drogată, tu eşti drogată. Am trecut prin asta.
Charlotte: Da, devin foarte toxică atunci când sunt din nou confruntată cu faptul că foloseşte droguri.
Katie: „Ea foloseşte” – spune reversul.
Charlotte: Eu folosesc?
Katie: Da, tu o foloseşti pe ea pentru a rămâne toxică. Ea foloseşte droguri, tu o foloseşti pe ea – care este diferenţa?
Charlotte: Hmmm…
Katie: Hai să vedem următoarea afirmaţie.
Charlotte: Sunt înfuriată şi întristată de dependenţa de droguri a Lindei, deoarece simt că pune în pericol viaţa nepoatei mele, Debbie.
Katie: Aşadar, te gândeşti că o să se întâmple ceva şi că nepoata ta va muri.
Charlotte: Sau va fi molestată, sau…
Katie: Aşadar, din cauza dependenţei fiicei tale, i se poate întâmpla ceva cumplit nepoatei tale.
Charlotte: Da.
Katie: Este adevărat? Şi nu spun că nu este adevărat. Acestea sunt doar nişte întrebări; nu urmăresc nimic cu ele. Aici este vorba de a pune capăt
suferinţei tale. Poţi fi 100% sigură că este adevărat?
Charlotte: Nu, nu am de unde să ştiu.
Katie: Cum reacţionezi când gândeşti asta?
Charlotte: Ei bine, de două zile plâng fără încetare. Nu am dormit de patruzeci şi opt de ore. Sunt de-a dreptul îngrozită.
Katie: Dă-mi un motiv nestresant să crezi asta.
Charlotte: Nu există.
Katie: „Dependenţa de droguri a fiicei mele pune în pericol viaţa nepoatei mele” – hai să vedem reversul. „Dependenţa mea de gândire…”
Charlotte: Dependenţa mea de gândire îmi pune viaţa în pericol. Da. Văd asta. Este adevărat.
Katie: Acum citeşte spunând „Dependenţa mea de droguri…”.
Charlotte: Dependenţa mea de droguri îmi pune viaţa în pericol?
Katie: Da, iar dependenţa ta de droguri este ea.
Charlotte: O… Da, observ asta. Dependenţa mea de droguri este ea. Mă ocup atât de mult de treaba ei.
Katie: Asta este. Ea este dependentă de droguri, iar tu eşti dependentă de a-i conduce viaţa cu mintea ta. Ea este drogul tău.
Charlotte: Bun…
Katie: Este o nebunie să mă ocup mental de treaba copiilor mei.
Charlotte: Chiar şi când este vorba despre bebeluş?
Katie: „Ea ar trebui să aibă grijă de bebeluş” – să vedem reversul.
Charlotte: Eu ar trebui să am grijă de bebeluş?
Katie: Da. Fă-o tu
Charlotte: Dumnezeule! Ar trebui să fac asta?
Katie: Tu ce părere ai? Potrivit ţie, ea nu este disponibilă.
Charlotte: Păi, eu deja cresc trei dintre copiii celeilalte fiice ale mele, de când s-au născut, aşa că…
Katie: Ei bine, creş te patru, creşte cinci, creşte o mie. Sunt copii înfometaţi peste tot în lume! Ce cauţi tu aici?
Charlotte: Întrebarea pe care o pun eu este dacă nu cumva, crescând copilul în locul ei, nu îi permit să se drogheze. Aş putea fi eu cea care o
ucide.
Katie: Deci îngrijirea copilului este o problemă pentru tine? La fel este şi pentru ea. Asta ne învaţă modestia. Dai tot ce ai mai bun în tine?
Charlotte: Da.
Katie: Te cred. Când gândeşti „Fiica mea ar trebui să facă ceva în legătură cu asta”, treci la revers. „Eu ar trebui să fac ceva în legătură cu asta.”
Iar dacă nu poţi, eşti exact ca fiica ta. Când ea spune „Nu pot”, înţelegi cum este. Dar când te înfurii pe ea pentru că nu ţi-ai analizat propria
gândire, sunteţi amândouă drogate şi o înveţi pe fiica ta ce este nebunia.
Charlotte: Ah…
Katie: „Dependenţa de droguri pune în pericol viaţa lui Debbie” – să vedem reversul.
Charlotte: Gândirea mea în legătură cu dependenţa de droguri a Lindei îmi pune viaţa în pericol.
Katie: Da.
Charlotte: Este cât se poate de adevărat.
Katie: A cui treabă este dependenţa ei de droguri?
Charlotte: A ei.
Katie: A cui treabă este dependenţa ta de droguri?
Charlotte: A mea.
*
Universul este un spațiu prietenos în care trăim, iar noi suntem cei care îl modelează. Gândurile noastre modifică o esență care pur și simplu
ESTE și o transformă în bine sau rău. De fapt TOTUL ESTE, nu este bine sau rău, de aceea constătăm că aceste două noțiuni mentale se
falsifică una pe alta, se conjugă, se transformă permanent una în cealaltă.

Îi percepem pe ceilalți după chipul și asemanarea noastră, după mulajul gândurilor noastre, care ne reflectă de fapt propriile neputințe și propria
experiență limitată. Numai în lipsa acestor gânduri îi vom vedea pe ceilalți așa cum sunt. “I see you” (Te vad) e expresia din filmul“Avatar” care
arată o viziune de dincolo de material, de dincolo de mental, acea viziune a iubirii indivizibile.

Când vom realiza că “I hurt myself by hurting you” este cât se poate de adevărat, raportat la orice ființă din jurul nostru, atunci vom ajunge la
Sinele nostru, trecând peste mentalul unui Ego înșelător. În Sinele nostru a existat dintotdeauna Adevarul care ne poate elibera. Dar noi vrem să-
l facem să tacă, îl împrejmuim cu gânduri și ne miram că ajungem mereu să cochetăm cu buna noastra prietenă, suferința…