Metoda lui David Hawkins de asumare a

greselilor

Asumarea 100% a responsabilitatii si consemnarea greselilor

1. Consemneaza, in scris, toate greselile si toate lucrurile de care te simti vinovat/a.

2. Consemneaza in scris toate greselile de care altii cred ca tu estinvinovat/a, chiar daca tu
consideri ca nu este asa.
3. Asuma-ti responsabilitatea pentru toate.
4. Daca toate acestea iti apartin, nimeni nu te mai poate ataca in niciun fel.
5. Daca cineva te ataca pentru ceva, acest lucru se intampla fiindca acel ceva nu este al tau.
6. Mai mult decat atat, nu e nimic rau daca esti fraier/a sau urat/a.
7. In acest fel, ne recunoastem greselile si incetam sa le mai etichetam drept greseli/vini.
8. Trebuie sa ispravim cu sensibilitatea noastra narcisista.
9. Nici o reactie negativa nu are cauze exterioare; toate tin de alegerea noastra.
10. Calea de a fi blindat/a este de a fi stapanul/a a tot ceea ce pare greseala/vina.
11. Calea de a depasi reactiile egoului este de a spune:
Sunt urat/a sau fraier/a!? Nu conteaza, Dumnezeu ma iubeste asa cum sunt!
~Dr. David R. Hawkins, Seminar Emotions and Sensations (Emotii si Senzatii), Creative Life
Center, Sedona, Arizona

Universul este intotdeauna in favoarea puterii. Mai mult, universul nu uita. In cele din urma, va
trebui sa acceptam responsabilitatea pentru fiecare gand, cuvant, fapta pe care le-am generat.
Altfel, vom trai din nou exact aceeasi suferinta pe care am pricinuit-o altora. Noi ne cream
propriul rai sau iad.
~David R. Hawkins, The Eye of the I (Ochiul Sinelui), publicata de Editura Cartea Daath.

Atunci cand cineva realizeaza ca el/ea este universul, ca este pe deplin contopit/a cu Tot Ceea ce
Este, mereu si pentru eternitate, nicio suferinta nu mai este posibila
~David R. Hawkins, (Realitate si Subiectivism);
Daca ne asumam responsabilitatea ca suntem autorii lumii noastre, ne apropiem de sursa
acesteia, de unde o putem corecta.
~David R. Hawkins, I. Reality and Subjectivity (Realitate si Subiectivism);

Toate vietile au suisuri si coborasuri. Fiecare om se naste, sufera si moare. Exista fericire si
tristete, nenorocire si succes, crestere si descrestere. Bursa de valori creste si se prabuseste.
Bolile si accidentele vin si pleaca. Dansul karmic al vietii se desfasoara in teatrul karmic
al universului.

Toate reactiile la incercarile vietii sunt subiective. Nu se intampla nimic oribil, incitant, trist, bun
sau rau. Nu are niciun rost sa adopti o pozitie din care sa consideri ca nu ar trebui sa aiba loc
catastrofe, ca cei nevinovati nu ar trebui sa sufere, sau nu-i asa ca e oribil sau trebuie sa fie vina
cuiva. Dintr-o perspectiva mai larga, ar trebui sa nu fim perturbati de continutul sau contextul
vietii. Aceasta abordare presupune renuntarea la judecarea altora, la asteptari sau sensibilitati.
~David R. Hawkins, I. Reality and Subjectivity (Realitate si Subiectivism);

Ceea ce le iert altora, imi iert si mie, in mod automat, fiindca tot ceea ce vad in exterior este
proiectia mea in lume.
~David R. Hawkins, Healing and Recovery (Vindecare si Recuperare);

Calea de a deveni intangibil este sa recunosti ca orice aspect negativ pe care ti-l poti imagina
despre tine, chiar ar putea exista in tine.
~David R. Hawkins, Seminar Emotions and Sensations (Emotii si Senzatii), Creative Life
Center, Sedona, Arizona.

PIRAMIDA CONSTIINTEI UMANE sau

Drumul spre ILUMINARE- Dr. David R.
Hawkins
Dr. David R. Hawkins a elaborat o harta a nivelurilor de constiinta umana, denumita si
Scala Constiintei sau Piramida Constiintei, folosind kinesiologie aplicata pentru a
masura nivelul vibrational al fiintelor umane, scrie spre-infinit.blogspot.ro. Cercetarea,
care a constituit si teza sa de doctorat a devenit astfel cunoscuta in intreaga lume. Cartea
care insumeaza toate aceste date se numeste: Power vs. Force: The Anatomy of
Consciousness (Veritas Publishing, 1995).

Fiecare nivel de constiinta coincide cu anumite comportamente si perceptii umane

despre viata si Divinitate. Numerele acestei scale reprezinta corelari logaritmice (adica
frecvente vibrationale masurabile pe o scala care creste pana la puterea a 10-a) ale nivelelor de
constiinta umana si corespondentul acesteia in realitate.

CARE SUNT NIVELURILE DE CONSTIIN?

Dr. Hawkins spune ca exista doua mari bariere spirituale la nivelul 200 si 500. 200 este
nivelul curajului. Acest nivel reprezinta o schimbare radicala, profunda o trecere de la un
comportament distructiv, care raneste, catre o viata integra.

In acest moment, 78% din populatia lumii se afla sub acest nivel semnificativ.
Capacitatea distructiva a acestei largi majoritati face ca intreaga umanitate sa fie
tinuta la un nivel foarte scazut al constiintei, cei 22% dintre oamenii care traiesc
constient neputand sa faca o diferenta.
Totusi, trebuie sa retinem un aspect important pe care Dr. Hawkins il scoate in evidenta in cartea
sa. Fiindca aceasta scala a constiintei este logaritmica, o persoana care a ajuns la nivelul 600,
contrabalanseaza negativitatea a 10 milioane de oameni care se afla sub 200!

Nivelului cheie 200, ii corespunde o energie vibrationala de 40 mhz. Trebuie sa invatam sa ne

ferim de vibratii scazute, mai mici de 40 mhz, care contribuie la o stare generala de rau si
nefericire.

Urmatoarea mare bariera sa afla la nivelul 500 Nivelul Iubirii. Iubirea, in acest context
reprezinta o modalitate de a exista. Potrivit Dr. Hawkins, motivul pentru care acest nivel este atat
de greu de atins este acela ca egoul nostru isi are radacinile in corpul nostru fizic si nu in cel
spiritual, care se manifesta atunci cand ajungem la nivelul 500 si peste.

Doar 4% din populatia lumii a atins acest procent. Acest nivel denota o trecere catre
domeniul spiritualitatii, o lume nonlineara si lipsita de forme.

Geniile care au trait pe pamant cum ar fi Aristotel, Hipatia, Newton, Freud, Marie Curie sau
Einstein se plasau cam pe la nivelul 499.

Nivelul de constiinta al unei persoane ramane mai degraba neschibat pe parcursul vietii. Emotiile
vin si pleaca, precum starea vremii, dar nivelul de constiinta al unui individ este guvernat de
campuri de energie specifice ce nu se schimba in general, decat daca intervine o auto
constientizare din partea individului respectiv. O persoana se poate schimba in mod radical si
poate sa treaca catre niveluri ale constiintei superioare, daca isi doreste acest lucru.

CAMELIA PATRASCANU Escaladarea

iertarii

In problemele sufletului terapia iertarii a facut cu adevarat cariera. Cum aparea un

conflict relational erai invitat sa ierti persoana care considerai ca te-a nedreptatit, inselat
sau agresat. In ideea ca iertarea iti ofera forta si chiar ascendentul de care ai nevoie pentru
a te ridica din rolul de victima. Si de aici o intreaga ideologie a iertarii care a facut destul
de multi prozeliti si demagogi. Conceptul este atat de nobil si intangibil incat fascineaza.
Asa cum fascineaza sacrificiul christic.

Ce nu este in ordine cu terapia iertarii?

In principiu totul este in ordine. Daca nu se abzueaza de ea.

Din pacate insa, lucrul acesta se intampla. Mai mult, victima (in ochii ei e victima!) se simte din
nou abuzata, pusa sa ierte o persoana ale carei actiuni nu le intelege, nu le gaseste justificare, o
ranesc si o decompenseaza energetic.

Cum stau lucrurile de fapt?

Din nefericire putem fi victimele abuzurilor inca din frageda copilarie, aflati la cheremul celor ce
ne ingrijesc. Daca avem noroc, copilaria e un rai. Daca nu facem terapie la varsta adulta.

A-ti ierta calaul este un act de o uriasa Noblete si de o fantastica Putere. Pe amandoua
trebuie deja sa le ai, in momentul iertarii. Daca nobletea/constiinta/iubirea e nativa sau
educata, puterea interioara trebuie cucerita si intretinuta.

Desi iertarea vindeca toate ranile (voluntare sau nu) produse de abuzuri, ea nu este usor
accesibila. Iar solicitarea ei prea devreme se transforma intr-un al doilea abuz, in care victima se
vede si considera prea slaba sau din nou necorespunzatoare si incapabila sa faca lucrurile bine, sa
se ridice la inaltimea cerintelor, iertand. Nu a stiut sa suporte raul iar acum din nou este de toata
mila pentru ca nu reuseste sa aiba puterea de a ierta.

Iertarea este un dar, o posibilitate si nu o obligatie. Un dar pe care fiecare si-l face siesi. Nu
celui iertat.

Iertarea poate veni fara intelegerea cauzei comportamentului (si este cu atat mai valoroasa
pentru ca vine direct din inima si este alimentata de o profunda intelegere si iubire de oameni).

Dar este mai usoara daca intelegi cauzele si justifici cumva gestul care te-a ranit. Pentru ca
astfel renunti sa te mai intrebi de ce ti se intampla tocmai tie, ce ai facut sa meriti asta (nu o
meriti, doar o atragi) si cum de esti victima complotului universului care iti trimite hartuitori.

Dar

Tiparul de victima

Iertarea nu este obligatorie si nimeni nu trebuie sa se simta vinovat daca nu isi poate ierta
parintii, pritenii, iubitii sau iubitele pentru un rau pricinuit. Chiar daca raul este doar in mintea
victimei. Este suficient ca exista acolo. In fond, realitatea este creata de gandurile, convingerile si
credintele noastre. Daca cineva se simte nedreptatit, el chiar devine asa. Si incepe sa intre in
acest rol, pe care poate ajunge sa il joace si cu altii, atragand oameni care continua sa il faca sa se
simta asa.

Probabil vi s-a intamplat sa sesizati ca sunt persoane care scot din voi ce este mai rau? Ei bine,
acelea va atrag intr-o capcana: va fac sa jucati un rol in programul LOR de victima, starnind in
voi reactii ce ii pot rani si prin asta se mentin subconstient in rolul ales, de victima (chiar daca
nu agreeaza acel rol, e suficient ca se indentifica cu el pe mine nimeni nu ma apreciaza!; toti
m-au parasit!; nimeni nu ma intelege cu adevarat!; eu m-am sacrificat dar nimeni nu a apreciat!).

Daca picati in capcana si aveti reactii nespecifice, e bine sa realizati ca nu va comportati firesc ci
intr-un mod provocat inconstient de celalalt. Si sa incercati sa va sustrageti invitatiei de a deveni
calau, de a face persoana sa se simta mica si slaba doar pentru ca ea s-a obisnuit sa se creada
victima celorlalti (fara indoiala, candva a fost justificata de un abuz real, numai ca intre timp
victimizarea a devenit obisnuinta).

Iertarea nu trebuie sa vina din propunere, din vointa si minte, ci din inima. Asa este
autentica. Uneori credem ca am iertat si ca astfel suntem vindecati. Dar este suficient un ton
rastit sau un gest repezit si vechile emotii reapar. Si ne dam seama ca de fapt inima inca sufera.

Iertarea este calea cea mai scurta spre vindecare, este adevarat. Dar si cea mai abrupta. Si este
inuman sa ceri unui suflet ranit sa urce acest munte. Desi, cu fiecare pas pe care il face, puterea
creste, durerea scade.

De iertare este capabil cel ce deja incepe sa se detaseze de propria sa suferinta, de rolul de
victima, de trecut. E capabil cel care nu se lasa limitat de momentul biografic in care este
victima si se considera o fiinta mai vasta, puternica, mai inspirata decat cea care, la un moment
dat, a suferit un prejudiciu. Altfel, presiunea iertarii face ca tot cel ranit sa se simta vinovat
pentru lipsa sa de clementa. Acesta fiind un al doilea abuz la care este supus.

PRETINDEREA de a ierta este un nou abuz. In timp ce agresorul beneficiaza de toate

drepturile acceptare spirituala, iubire neconditionata, iertare, a doua sansa etc. victima este
supusa unor noi violente psihice prin pretinderea ca ea sa isi depaseasca statutul detrimentat. Sa
se vindece, sa fie puternica, sa isi cotinue drumul si saierte. Cam multe pentru o persoana ranita!

Iertarea si schimbarea karmei

Ca proces psihologic si sufletesc, iertarea arde karma. Mama bruscata de copii dar care iarta si
nu se simte victima, ridica in permanenta norul vinovatiei de pe capetele copiilor ei si din
destinul lor. Si ii scuteste astfel de greutatea vinei lor. Ei ramand sa raspunda pentru sentimentele
lor fata de mama si pentru efectele propriului lor comportament, adica pentru efectele inrairii si
egoismului. Dar daca mama nu poate ierta, devine victima (copiii devin automat buzatori in
arhiva universului) si deschide astfel un cerc karmic ce isi va cere MANTUIREA, absolvirea,
iertarea. Iar daca prin iertare nu o va face mama, daca prin cainta nu o vor face copiii, atunci vor
trebui s-o faca nepotii.
Mama hartuita, neinteleasa, neiubita, neocrotita poate deveni sursa unei suferinte ce cere
vindecare. Chiar daca suferinta ei e inchipuita, durerea exagerata, in lumea ei ea genereaza o
unda negativa, asa cum face piatra aruncata in lac.

Mama care nu isi iarta copiii isi condamna nepotii. Copiii care nu isi iarta parintii se pot trezi in
situatii asemanatoare cu ale lor pentru a intelege cauzele situatiilor si astfel putand sa-i absolve
de vina.

Persoana ce refuza sa se simta abuzata se scuteste pe sine de energia vlaguitoare a victimei

si renunta sa contribuie la damnarea agresorului, la crearea unui asupritor si a mentinerii
energiei de asuprire in lume, dar opreste si perpetuarea situatiilor de abuz din destinul
urmasilor ei!

Daca ne simtim victimele cuiva transformam acea persoana intr-o sursa de suferinta pentru ea si
pentru altii din acel moment ea nu mai e persoana care face o agresiune, devine AGRESORUL.
De aceea Krishnamurti pleda pentru a nu stigmatiza pe cel ce a furat, caci astfel el va deveni
HOTUL creandu-se in lume un personaj si un program karmic ce va genera situatii in care vor
exista talhari si pagubiti. El cerea sa se vada omul, sa se inteleaga si judece gestul si sa se
perceapa persoana in ansamblul ei, astfel incat sa nu-i fie condamnat un defect fara sa-i poata fi
apreciata si o calitate!!! Sa se analizeze fapta, nu sa se condamne fiinta care e mult mai vasta si
potential divina.

Condamnand, plangandu-ne si considerandu-ne victime, cream o karma de suferinta intre

noi si acea persoana dar si in viata noastra. Si conform Legii Vibratiei (am pregatit un
articol despre ea) tot ce apuca sa fie creat prinde viata si pulseaza, isi intretine viata.
Programul de suferinta si victima se va derula daca nu este oprit vindecat, iertat,
mantuit, absolvit.

Puterea Divinului Launtric

Iertarea adevarata (urmata repede de uitarea durerii) este un lux. Pe care si-l permit spiritele
luminate. De aceea, inainte de a ne dori iertarea, ar fi mai indicat sa ne ocupam de inaltarea
noastra spirituala. Iertarea fiind unul din efectele luminarii noastre.

Fortand-o inainte de elevarea constiintei nu facem decat sa abuzam din nou de victima, facand-o
sa se simta necorespunzatoare, nedemna de atentie daca nu reuseste sa-si ierte calaii. Practic, ii
refuzam sau ii conditionam alinarea obligand-o intai sa renege suferinta. Este incorect si
neterapeutic! Nu facem decat sa devenim si noi abuzatori, sa continuam actul siluirii sufletului.
Uneori ne fortam pe noi insine sa ii iertam pe cei ce ne-au ranit, considerandu-ne nedemni de
iubire daca nu reusim aceasta performanta. Iar asta nu este decat o noua violare a sufletului.

Iertarea nu trebuie impusa, pretinsa sau fortata. Ea nu este un premiu sau un card de
acceptare sociala. Iertarea este un dar pe care ti-l faci. Si pentru asta trebuie sa te simti intai
puternic, bogat, abundent, fertil, impacat, fericit. Abia din aceasta stare de implinire poti sa/-ti
oferi iertarea. Altfel, nu faci decat sa abuzezi de tine sau sa te lasi abuzat de cei care iti pretind sa
ii ierti pe cei ce te-au ranit. Puterea si abundenta interioare sunt atinse
cand realizezi ca ceea ce a fost ranit este doar o parte a fiintei tale. Nu intreaga fiinta si nu cea
care detine forta vindecarii si iertarii. Doar o parte a biografiei tale este atinsa de durere, nu
intreaga ta viata si destin. Si ca din profunzimea fiintei tale, aceea de lumina, vine puterea de a te
ridica in picioare si de a te realiza independent si in ciuda tuturor suferintelor, pe care le-ai trait
dar care nu te definesc. Te imbogatesc, iti ofera acces la spiritul tau luminos, atotconstient.

Este adevarat, iertarea te dezleaga definitiv de suferinta si asupritor, dizolva un intreg lant de
cauze si efecte in mod arborescent, transmitandu-se genealogic, pe filiera neamului dar si pe
canalele tale energetice care te leaga de trecut si care se proiectau intr-un viitor ce repetau
abuzul. Iertarea spulbera aceste tipare ale suferintei perpetuate, eliberandu-te pe tine dar si pe cei
conectati cu tine in filmul suferintei. Aceasta dizolvare, aceasta stergere din arhivele tale
sufletesti, aduce uitarea.

Uitarea indica o iertare absoluta. Ramane doar intelepciunea, lumina experientei. O cunoastere
care nu are nevoie, pentru a fi activata si folosita, nici macar de reamintirea lectiei. Intelepciunea
vine de undeva din adancul fiintei tale, nici nu mai stii de unde, dar ai toata increderea in ea si o
folosesti. Sufletul tau batran, constiinta ta experimentatata, stiu sa actioneze in situatii care ar
putea degenera in suferinta.

Inainte de a cere cuiva sa ierte, inainte de a ne cere sa iertam, sa ne gandim daca noi sau ceilalti
am atins starea de abundenta si fericire interioara. Pentru ca abia din acest punct ne putem
permite luxul de a ierta. Iar implinirea vine din conectarea la sursa puterii interioare, cea care ne
ofera intelegere, toleranta, rabdare, bunatate, indulgenta, cea care scade furia, frica, rusinea,
neincrederea.

Pentru a ierta este necesar sa ne conectam la sursa puterii. Si poate a venit timpul sa vorbim
despre radacina puterii: Sinele, Divinul Launtric.