Seminarul 1 la BAB FR

TEMA 1. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII BANCARE

1.1. Definirea şi specificul activităţii băncii în economia de piaţă
1.2. Tipologia băncilor în sistemul bancar
1.3. Funcţiile băncii şi operaţiunile ei
1.4. Securitatea activităţii bancare
Termeni - cheie
bancă societate financiară holding
bancă comercială societate financiară holding mixtă
securitate bancară gestiune centralizată
holding gestiune decentralizată
operaţiuni bancare banca cu un singur sediu
bancă virtuală bancă universală

1.1. Definirea şi specificul activităţii băncii în economia de piaţă

Istoria din secolele antice nu a lăsat suficiente informaţii despre momentul în care au apărut băncile, ce
operaţiuni au efectuat, care a fost stimulentul dezvoltării lor. Datele despre primii bani ai popoarelor antice
(scoici, blănuri, bare de aur, monede primitive) au ajuns în vremea noastră, dar nu şi despre bănci. Cu alte
cuvinte, istoria modernă a acumulat dovezi materiale considerabile ale circulaţiei monetare antice, dar nu a dat
un răspuns la întrebarea care au fost cele mai simple instituţii de credit. Mai mult decât atât, însăşi perioada de
apariţie a băncilor nu este definită şi, prin urmare, nu este descrisă în literatura economică, adevărata lor natură
nu este clară.
Primele bănci, potrivit mai multor oameni de ştiinţă, au apărut în condiţiile etapei de fabricaţie a
capitalismului, în secolele XIV şi XV, în principal în oraşele italiene (Veneţia, Genova). Potrivit acestor
experţi, crearea unei bănci ca instituţie specială a economiei mărfii nu este asociată cu dezvoltarea relaţiilor de
mărfuri-bani în primele etape ale economiei de mărfuri, ci cu perioada în care a fost nevoie de o reţea de
instituţii speciale care să reglementeze circulaţia banilor şi să conducă operaţiuni de credit la o scară destul de
mare. Este vorba despre perioada în care activitatea întreprinderilor capitaliste a fost imposibilă fără ajutorul
creditului. Nu este o coincidenţă că o bancă este exclusiv un fenomen al economiei capitaliste.
Primii bancheri au fost zarafii şi cămătarii care erau principalii intermediari ai circulaţiei monetare, iar
conceptul de „bancă” provine de la cuvântul italian „banco” – scaunul zarafului sau masa pentru bani.
Etimologia cuvântului „bancă” provine atât din franceza veche, cât şi cea italiană, fiind utilizat pentru a
desemna „masa” „banca” deasupra căreia se realizau operaţiuni de schimb al banilor, si ale căror origini trebuie
căutate în urmă cu peste 2000 de ani. Operaţiunile de schimb se realizau deasupra unei mese sau într-un mic
magazin, într-un centru comercial, pentru a-i ajuta pe călători să schimbe moneda străină în moneda locală.
Cuvântul "bancă" (din italianul banco) înseamnă o bancă, un magazin al schimbătorilor de bani.
Predecesorii băncilor au fost schimbători de bani medievali - reprezentanţi ai capitalului monetar şi comercial.
Aceştia au acceptat depozite în numerar de la comercianţi şi s-au specializat în schimbul de bani din diferite
oraşe şi ţări. De-a lungul timpului, schimbătorii de bani au început să folosească aceste depozite, precum şi
fondurile proprii pentru a emite împrumuturi şi a primi dobândă, ceea ce a însemnat transformarea
schimbătorilor de bani în bancheri. Primele organizaţii bancare („case de afaceri”) au apărut în vechime în
Orientul Mijlociu. Desigur, acestea nu erau bănci sub forma în care există acum. Cu toate acestea, deja pe
vremea regatului nou-babilonian (secolele VII-VI î.Hr.), „casele de afaceri” au efectuat multe operaţiuni
bancare: au acceptat şi au returnat depozite, au ţinut evidenţa facturilor, plata cecurilor, plăţile fără numerar
între clienţi, precum şi unele tipuri de tranzacţii de credit. ... Mai mult, potrivit istoricilor, încă din 2300 î.Hr.
Chaldeanii aveau societăţi comerciale, care, pe lângă îndeplinirea principalelor funcţii, au emis şi împrumuturi.

1
 Banca era destul de dezvoltată în Grecia Antică. Iniţial, acest lucru a fost făcut de corporaţii de preoţi,
iar apoi acest comerţ a atras persoane private. În Roma antică, banca a fost „adusă” din Grecia (sec. III î.Hr.) În
secolele XVI-XVII. bresle de comercianţi din mai multe oraşe (Veneţia, Genova, Milano, Amsterdam,
Hamburg, Nuremberg) au creat bancuri speciale pentru plăţi fără numerar între clienţii lor - comercianţi. În
Anglia, sistemul bancar capitalist a apărut în secolul al XVI-lea, iar bancherii au părăsit mediul fie oraruri (de
exemplu, pionierul industriei bancare de la Londra - Childe), fie comercianţi (unii bancheri provinciali englezi
erau iniţial comercianţi de fabricaţie şi alte bunuri). Prima bancă pe acţiuni (Banca Angliei) a fost înfiinţată în
1694; a primit de la guvern dreptul de a emite bancnote.
Activitatea bancară este activitatea unei instituţii monetare în domeniul relaţiilor economice. Nu numai
dezvoltarea economiei ţării, dar atmosfera socială din societate depinde de rezultatele activităţii băncilor.
Crizele economice şi bancare generale duc la pierderi semnificative, falimentul întreprinderilor şi instituţiilor de
credit, devalorizarea sau pierderea economiilor şi depozitelor cetăţenilor şi, ca urmare, la apariţia tensiunii în
relaţiile publice, o scădere a imaginii băncii ca instituţie socio-economică. De aceea, activităţile băncilor au o
conotaţie socială vizibilă. Ca parte a relaţiilor economice, activităţile băncilor sunt determinate de conţinutul
acesteia şi de gradul de dezvoltare a relaţiilor între mărfuri şi bani. Cu cât nivelul acestor relaţii este mai ridicat,
cu atât devine mai divers şi mai semnificativ. În condiţiile reducerii legăturii între mărfuri şi bani, domeniul de
activitate bancară se restrânge, fapt ce depinde mult de factorii politici, de ideologia dominantă, de modelul de
dezvoltare economică adoptat în societate. Tranziţia de la schimb la distribuţia de produse încetineşte
dezvoltarea activităţii bancare.
Activitatea unei bănci ca expresie a relaţiilor sale economice cu clienţii este, de asemenea, determinată
de esenţa sa, funcţiile şi scopul (rolul) în economie. Aceasta înseamnă că activitatea bancară are anumite
caracteristici specifice, expuse în figura 1.2.
1. Banca lucrează în domeniul schimbului, nu în domeniul producţiei. În mod indirect, desigur, producţia este şi
ea afectată, deoarece banca serveşte o varietate de nevoi de producţie (acumularea de materiale de producţie,
achiziţia de tehnologii şi echipamente noi), însă procesul în sine reflectă activitatea entităţilor economice în
redistribuirea (schimbul) bogăţiei materiale create.
2. O bancă este, într-un anumit sens, o instituţie comercială. Motivele comerţului (comerţ) prevalează în
activităţile sale. Nefiind proprietarul numerarului, reflectând circulaţia fluxurilor de materiale, banca le
„cumpără” şi le „vinde” altor entităţi economice. Toată „alchimia” lui constă în cumpărarea resurselor la un
preţşi vânzarea lor la un alt preţ mai mare.
3. O bancă este o întreprindere comercială. Operaţiunile atât ale băncilor emitente, cât şi ale băncilor
comerciale se efectuează pe bază de plată. Pentru împrumuturile pe care le primesc, primesc o dobândă de
împrumut, pentru decontare, numerar şi alte operaţiuni efectuate în numele clienţilor lor - un anumit comision.
4. Activitatea băncii poartă caracter antreprenorial. Datorită băncii, capitalul inactiv al unor entităţi economice
începe să „funcţioneze” pentru altele. Datorită energiei de redistribuire a capitalului între entităţile economice,
industrii, teritorii şi ţări, băncile cresc circulaţia productivă a resurselor materiale, manuale şi monetare,
promovează implementarea diferitelor proiecte economice.
5. O bancă nu este doar o întreprindere comercială, ci şi o instituţie publică. Banca ajută la respectarea
intereselor publice, lucrează pentru a răspunde nevoilor publice, în timp ce activitatea bancară nu are un
caracter politic, ci economic.

1.2. Tipologia băncilor în sistemul bancar

Banca modernă ca instituţie publică se distinge printr-o varietate de tipuri specifice. Toată varietatea
instituţiilor specifice poate fi clasificată după mai multe criterii de bază, prezentate în figura 1._.

2
 bănci de
emisiune

După scopul lor de investiții

funcțional și rolul
îndeplinit în sistemul
financiar al țării ipotecare

criterii de
clasificare comerciale

private

După forma lor de de stat

proprietate

mixte

cu capital
străin

După scopul lor funcţional şi rolul îndeplinit în sistemul financiar al ţării, există bănci de
emisiune,comerciale, de investiţii şi ipotecare.
Băncile de emisiune emit bancnote şi acţionează ca organizatori ai circulaţiei numerarului. Ele dezvoltă
şi urmăresc o politică monetară unică a statului.
Băncile comerciale asigură circulaţia fluxului de numerar a întreprinderilor din sectorul real al
economiei şi al populaţiei, asigură sprijin financiar pentru acumularea de stocuri, achiziţionarea de utilaje şi
echipamente noi.
Băncile de investiţii sunt angajate în finanţare şi împrumuturi pe termen lung pentru diverse industrii, în
principal industrie, comerţşi transport. O parte semnificativă a nevoilor întreprinderilor industriale şi ale altor
întreprinderi cu capital fix este îndeplinită prin intermediul băncilor de investiţii. Dezvoltarea acestei legături în
sistemul de creditare este caracteristică economiei de piaţă moderne. Spre deosebire de băncile comerciale,
băncile de investiţii mobilizează majoritatea covârşitoare a resurselor lor prin emiterea propriilor acţiuni şi
obligaţiuni, precum şi obţinerea de împrumuturi de la băncile comerciale. În acelaşi timp, joacă un rol activ în
emiterea şi plasarea acţiunilor companiilor industriale şi ale altor companii.
Băncile ipotecare oferă împrumuturi pe termen lung garantate de bunuri imobiliare - terenuri şi clădiri.
Ei mobilizează resursele prin emiterea unui tip special de valori mobiliare - obligaţiuni ipotecare, care sunt
garantate de bunuri imobiliare gajate la bănci. Clienţii băncilor ipotecare sunt fermieri, populaţie şi, în unele
cazuri, antreprenori.
După forma lor de proprietate, băncile sunt clasificate în de stat, cooperatiste, private, mixte şi cu capital
străin. Într-o economie de tranziţie, forma statului de proprietate asupra băncilor îşi păstrează importanţa. În
practica internaţională, astfel de instituţii de credit sunt implicate activ în finanţarea programelor de stat pentru
dezvoltarea economiei naţionale. Reglementarea de stat se exprimă nu numai printr-o politică monetară
unificată, prin stabilirea diverselor standarde pentru activitatea bancară, ci şi prin crearea instituţiilor speciale de
credit cu predominanţă a fondurilor publice în capital. Astfel de instituţii sunt deseori numite în practica
mondială bănci de dezvoltare.
După forma juridică se disting băncile mutuale şi cele pe acţiuni. Într-o economie de piaţă, cea mai
tipică formă de organizare este societatea pe acţiuni.
După natura operaţiunilor efectuate, băncile sunt clasificate în specializate şi universale. Băncile
specializate îşi concentrează activităţile pe anumite domenii de activitate specifice, limitate (de exemplu,
3
ipotecile, băncile de investiţii). Instituţiile de credit universale se străduiesc să maximizeze lista domeniilor de
activitate, operaţiunile şi serviciile oferite, realizând în practică conceptul de „supermarket financiar”.
Versatilitatea băncii presupune absenţa restricţiilor sectoriale, teritoriale şi o compoziţie diversă a clientelei
deservite.
În funcţie de domeniile de specializare generate de predominanţa diferitelor categorii de operaţiuni:
 bănci specializate în operaţiuni de retail, caracterizate printr-un număr mare de clienţi, operaţiuni
frecvente şi de valori relativ reduse, comisioane şi taxe nediferenţiate, produse standardizate, marjă ridicată şi
costuri operaţionale semnificative;
 bănci specializate în activităţi dedicate (private banking), care se adresează marilor fonduri de pensii,
fundaţiilor şi clienţilor cu proprietăţi numeroase şi a căror dedicare instituţională include activităţi de consulting
şi sinteză informaţională;
În funcţie de domeniile de specializare generate de predominanţa diferitelor categorii de operaţiuni:
bănci specializate în activităţi de investiţii financiar-bancare (investment banking),caracterizate printr-o
penetrare semnificativă a pieţei de capital şi prin dezvoltarea acţiunilor de marketing financiar-bancar,
asigurând clienţilor inclusiv relaţii de parteneriat în afaceri;
bănci specializate în operaţiuni de tip corporate, având ca specific: o clientelă redusă numeric, operaţiuni
de valoare mare, comisioane şi taxe negociabile, servicii şi produse adecvate, marjă redusă, intervenţie
consistentă pe piaţa interbancară şi pe pieţele internaţionale;
bănci specializate în activităţi de asigurări bancare (insurance banking),care utilizează atât produse
proprii, cât şi produse ale unor companii de asigurări cu care se stabilesc relaţii de parteneriat.
Conform acoperirii teritoriale, se disting bănci regionale (locale), interregionale, naţionale şi
internaţionale. Instituţiile regionale includ băncile care deservesc clienţii locali, întreprinderile, organizaţiile şi
persoanele din aceeaşi regiune. Acest grup include şi băncile municipale. Instituţiile de credit interregionale
răspund nevoilor mai multor regiuni simultan. Băncile naţionale operează în toată ţara. Operaţiunile instituţiilor
de creditare internaţionale au drept scop principal serviciile relaţiilor de afaceri ale clienţilor din diferite ţări.
În ceea ce priveşte amploarea activităţilor lor, se disting bănci mici, mijlocii, mari şi consorţii bancare
sau holdinguri bancare.
Legislaţia bancară naţională, cu referie la holdingul bancar, prezintă definiţiile indicate în continuare.
societate financiară holding – societate financiară nonbancară ale cărei
filiale sînt, în exclusivitate sau în principal, bănci, societăţi de investiţii
sau societăţi financiare nonbancare, cel puţin una dintre aceste filiale
fiind o bancă sau o societate de investiţii, şi care nu este o societate
financiară holding mixtă;
societate financiară holding mixtă – întreprindere-mamă diferită de o
entitate reglementată, care, împreună cu filialele sale, dintre care cel puţin
una este o entitate reglementată cu sediul pe teritoriul Republicii
Moldova, şi cu alte entităţi, constituie un conglomerat financiar;
societate holding cu activitate mixtă – întreprindere-mamă, alta decît o
societate financiară holding, o bancă, o societate de investiţii sau o
societate financiară holding mixtă, ale cărei filiale includ cel puţin o
bancă sau o societate de investiţii.

Holdingul bancar presupune că banca este o componentă a unei companii financiare mari, atât cu
avantaje cât şi cu dezavantaje (figura 1. _) vizavi de alte tipuri de bancă.

4
 Posibilitatea de diversificare pe piaţa financiară a
serviciilor.
Posibilitatea de a apela la capitalul firmei nebancare la
Avantaje
necesitate.
Posibilitatea acordării unui larg spectru de servicii
unui şi aceluiaşi client în acelaş loc.

Asumarea de către bancă a tturor riscurilor financiare

inclusiv acelora din sfera nebancară.
Dezavantaje Complicarea evaluării corecte a capitalului la un
moment dat – are loc eroarea între coeficienţii de
performanţă a băncii.

Figura 1.6. Aspecte pozitive şi negative ale holdingului bancar

În funcţie de numărul de sucursale, se disting bănci cu şi fără filiale.

Banca cu un singur sediu prevede că toate serviciile sunt prestate într-un singur loc şi prezintă aspecte
pozitive şi negative indicate în figura 1._.

Pozitiv Negativ

Este mult mai rapid

circuitul informaţiei ce Numărul limitat de clienţi datorită
favorizează clientul. arealului mic pe care-l deserveşte
banca.

Concentrarea administraţiei
bancare şi a secţiilor comerciale
ale băncii în acelaşi local
presupune verificarea strictă a
personalului – optimizarea
activităţii lui.
Banca nu are diversificarea riscului
în teritoriu fiind foarte dependentă
de situaţia economică a unei
regiuni.

Economisirea cheltuielilor de
întreţinere a administraţiei.

Figura 1.4. Aspecte pozitive şi negative ale băncii cu un singur sediu

Banca cu mai multe sedii presupune o structură complexă formată din centrală şi o serie de sucursale,
filiale, agenţii, având la fel avantaje şi dezavantaje, după cum rezută din figura 1._.

5
 Avantaje Dezavantaje

Apropierea băncii de clientelă –

majorându-şi numărul clienţilor.
Posibilităţile de diversificare a
riscurilor pe teritoriu.
Posibilitatea de a lărgi sfera de
activitate prin implimentarea unor
servicii pe teritoriu dat.
Figura 1.5. Avantajele şi dezavantajele băncii cu mai multe sedii
Cheltuieli duble de administrare
Durata operaţiunilor este mai mare
Limitarea sferei decizionale în cadrul
filialelor – pierderea clientelei
Îndepărtarea în teritoriu a
administraţiei bancare de sfera
comercială – ineficienţa activităţii
filialelor.

Există două tipuri de gestiune a băncii comerciale cu multe sedii: gestiunea centralizată şi
decentralizată.
Gestiunea centralizată presupune limitarea absolută în drepturi de decizie a filialelor cu stabilirea
setului de probleme asupra căruia filiala poate acţiona independent.
Gestiunea decentralizată presupune înzestrarea filialelor cu drepturi decizionale asupra unui spectru
larg de probleme, lăsând în competenţa centralei doar deciziile ce prevăd strategia de dezvoltare precum şi cele
implică riscuri financiare majore. Tot ce este pozitiv la sistemul centralizat este negativ la sistemul
decentralizat, după cum rezultă din cele prezentate în figura 1._.

Avantaje
Dezavantaje

- excluderea dublării funcţiei;

- posibilitatea de a utiliza un personal mult mai - posibilitatea de pierdere a
competent şi calificat pentru luarea deciziilor la clientului datorită scăderii
nivel de centrală; operativităţii deservirii lui;
- micşorarea riscului datorită controlului - îngreunează transferul
permanent asupra filialei; informaţiei de la filială la centrală
- economia cheltuielilor pentru prelucrarea în unele cazuri generând riscuri
documentelor; operaţionale (posibilităţi de erori);
- posibilitatea de a verifica în permanenţă - monopolizarea deciziilor de
activitatea filialelor şi de a planifica viitorul ei; centrală nu dau posibilitatea de
- posibilitatea de a transfera excesul de formare a personalului competent
mijloace băneşti de la o filială cu excedent de la nivel de filială.
resurse la alta care are necesităţi (deficit de
resurse) financiare.

Figura 1.7. Avantaje şi dezavantaje ale gestiunii centralizate

În funcţie de legislaţia în vigoare din diferite ţări şi de particularităţile activităţii practice, se pot distinge
următoarele tipuri de instituţii, care se circumscriu termenului de bancă universală, astfel:
 băncile mixte de tip german;
 versiunea britanică a băncilor universale în care filialele sunt gestionate de o manieră distinctă;
6
  holdingurile bancare americane;
 conglomeratele bancare japoneze.
Creşterea numărului de sucursale se realizează atât prin achiziţia de sucursale deja existente, cât şi prin crearea
de noi sucursale. Extinderea „geografiei” afacerii bancare permite atragerea unor volume suplimentare de
resurse de credit şi oferă acces la noi clienţi.

1.3. Funcţiile băncii şi operaţiunile ei

Punctul de plecare în înţelegerea esenţei activităţii bancare constă în identificarea funcţiilor băncii în
economia de piaţă. Astfel, conform mai multor opinii existente în literatura de specialitate, banca comercială
îndeplineşte funcţii menţionate în figura 1._.
 acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc;
 intermedierea în operaţiunile de creditare;
 efectuarea decontărilor şi plăţilor;
 crearea instrumentelor de plată;
 organizarea emisiunii şi plasării valorilor mobiliare;
 servicii de consulting.
1. Mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi transformarea lor în capital este una dintre cele
mai timpurii funcţii Bancare. Mijloacele băneşti libere ale persoanelor juridice şi fizice acumulate de către
bancă, pe de o parte aduc venit deţinătorilor lor sub formă de dobîndă, iar pe de altă parte creează baza
operaţiunilor de creditare. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite necesităţi economice şi sociale.
Astfel, în special prin intermediul băncilor are loc concentrarea mijloacelor băneşti şi transformarea lor
ulterioară în capital.
2. O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în operaţiunile de creditare. În faţa relaţiilor
directe dintre deţinătorii de mijloace băneşti libere şi debitorii de capital apare problema necoincidenţei dintre
volumul de capital oferit şi cel cerut, precum şi diferenţa dintre termenul de rambursare a împrumutului
termenul, necesar debitorului respectvei sume.
Relaţiile de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi debitori sunt împiedicate şi de riscul de
nerambursare a creditului. Deţinătorul de capital nu dispune de informaţie despre situaţia financiară reală a
debitorului. Băncile comerciale, intrînd în rolul de intermediari financiari, înlătură aceste greutăţi.
Creditele Bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale economiei, asigurînd diversificarea producţiei. O
economie stabilă nu poate exista fără un sistem de decontări băneşti organizat şi bine reglat. De aici rezultă şi
importanţa mare a băncilor în efectuarea decontărilor şi plăţilor.
3. Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar. Băncile, deţinînd rolul de
intermediari în plăţi efectuează decontări la ordinul clienţilor, primesc bani în cont şi ţin evidenţa tuturor
întrărilor şi ieşirilor de mijloace băneşti.
4. Funcţionarea efectivă a sistemului de plăţi în ţările cu o infrastructură destul de dezvoltată necesită
o performanţă a tehnicilor de plată. Din acest motiv, în astfel de ţări se creează diferite sisteme de plată. De
exemplu, sistemele de „clearing" a marilor bănci comerciale cu o reţea densă de filialele şi sucursale, sau
girosistemele în formă de societăţi pe acţiuni, create de băncile participante la decontări, inclusiv şi băncile
centrale. Decontările se realizează şi prin intermediul băncilor corespondente, cînd între bănci se înfiinţează
relaţii reciproce, ce presupun deschiderea conturilor corespondente. Centralizarea plăţilor în bănci duce la
micşorarea cheltuielilor de circulaţie, iar pentru a accelera decontările şi a mări siguranţa plăţilor se introduc
sistemele de decontare electronică.
4. O funcţie specifică băncilor comerciale este capacitatea lor de a crea sau lichida bani, adică de a
majora sau micşora masa monetară.

7
 Totuşi, băncile pot nu doar să creeze ci şi să lichideze banii. Acest fapt se realizează prin rambursarea
creditelor de către debitori prin decontarea banilor din conturile lor de depozite. În acest caz, totalul masei
monetare din economie se diminuează.
Existenţa cererii la credite permite mecanismului modern de emisiune să lărgească limitele emisiunii
monetare, fapt care se confirmă prin creşterea masei monetare în ţările industrial dezvoltate. Dar economia are
nevoie de o cantitate optimală, nu excesivă de bani în circulaţie, fapt datorită căruia Băncile comerciale
activează în limita anumitor restricţii (rezerve obligatorii), impuse de băncile centrale.
5. Băncile comerciale îndeplinesc şi funcţia emitent-constitutivă, realizînd emisia şi plasarea
valorilor mobiliare, în special a acţiunilor şi obligaţiilor. Pe lîngă aceasta, băncile au posibilitatea să
direcţioneze economiile lor în scopuri de producţie.
Piaţa valorilor mobiliare completează sistemul de creditare şi colaborează cu el.
La ordinul întreprinderilor, care au nevoie de investiţii pe termen lung şi care recurg la emisiuni de
acţiuni şi obligaţii, băncile îşi asumă determinarea mărimii, condiţiilor, termenului emisiei, alegerea tipului de
valori mobiliare, precum şi obligaţiunea de plasare şi organizare a circulaţiei lor secundare.
Băncile garantează cumpărarea valorilor mobiliare emise, cumpărîndu-le şi apoi vînzîndu-le din cont
propriu sau creează în acest scop sindicate Bancare, care oferă credite cumpărătorilor de acţiuni şi obligaţiuni.
Angajamentele cu privire la sume impunătoare, luate de companiile mari, pot fi distribuite de bancă prin
vinderea lor directă clienţilor săi, dar nu prin metoda de vînzare liberă la bursa de valori.
6. Competenţa economică suficientă şi posibilitatea de control a situaţiilor economice permit
băncilor să desfăşoare activitatea de „consulting” a clienţilor.
Băncile efectuează analiza activităţii financiare a întreprinderilor, starea evidenţei lor contabile,
apreciază strategia de dezvoltare şi depistează direcţiile posibile de majorare a veniturilor.
Ocupându-se de operaţiunile cu valori mobiliare, băncile apreciază perspectiva de emitere a noilor
acţiuni ale clientului şi posibilitatea plasării lor; consultă clienţii în alegerea firmelor, care sunt gata să-şi asume
responsabilitatea privind plasarea noilor valori mobiliare. Băncile oferă următoarele servicii de consultanţă:
acoperirea conturilor, activitate creditară şi de casă, recomandări privind efectuarea operaţiunilor pe pieţele
valutară şi de mărfuri.
Lista serviciilor de consultanţă, oferite de băncile comerciale în diferite sfere ale activităţii lor, poate
include:
 în domeniul de creditare şi decontări - informaţii despre conjunctura pieţei monetare, modificarea
ratei dobînzii, despre condiţiile şi formele de creditare, eliberarea de recomandări referitor la deservirea
creditelor în diferite tranzacţii, analiza organizării decontărilor fără numerar, cercetarea modalităţilor de
perfecţionare a lor;
 în sfera emisiunii valorilor mobiliare şi a operaţiunilor cu ele - informaţie despre conjunctura pieţei
valorilor mobiliare, modificarea cursului lor, despre emitenţii de valori mobiliare, explicarea ordinii de emitere
a valorilor mobiliare şi regulile de utilizare a lor;
 în sfera investiţiilor capitale - informaţii cu privire la conjunctura pieţei serviciilor de construcţie,
preţurile la materialele de construcţie şi tarifele la diferite lucrări de montare şi de construcţie, efectuarea
calculului eficienţei economice a investiţiilor capitale etc.
În prezent, Băncile comerciale se confruntă cu o intensificare a concurenţei din partea multor instituţii
decreditare specializate, precum şi a corporaţiilor industriale mari, care au creat companii financiare proprii.
Concurenţa stimulează băncile să găsească noi sfere de activitate, să mărească numărul serviciilor oferite
clienţilor şi să îmbunătăţească calitatea deservirii.
Tendinţa de lărgire a spectrului de funcţii al băncilor comerciale evoluează în condiţiile contemporane.
Pentru întărirea poziţiei pe piaţă, băncile tot mai des îndeplinesc operaţiuni necaracteristice băncilor, pătrunzînd

8
în sferele netradiţionale ale antreprenoriatului financiar. Astfel, se măreşte rolul băncilor în funcţionarea
economiei.
Principiile activităţii bancare sunt înţelese ca reguli pe care banca trebuie să le respecte în procesul de
creare a produsului său. Aceste reguli - rodul unei cunoştinţe îndelungate despre elementele de bază ale
activităţii bancare - au fost dezvoltate de-a lungul întregii istorii a băncii. Banca activează ţinând cont de
principiile expuse în figura 1._.
lucrul în limita resurselor disponibile efectiv la bancă;
cedarea gratuită a resurselor proprii şi atrase, precum şi a veniturilor în cadrul stabilit de legislaţia actuală;
responsabilitatea financiară deplină pentru rezultatele activităţilor lor;
desfăşurarea operaţiunilor pentru a atrage, a plasa bani în condiţiile acordului reciproc cu deponenţii şi
debitorii;
selectarea operaţiunilor, maximizând în acelaşi timp profiturile şi minimizând riscul;
respectarea obligatorie a legilor, standardelor şi regulilor, stabilite de organele abilitate, care reglementează
activitatea băncilor comerciale.
Rezultatul activităţilor băncii este un produs bancar care acţionează ca un produs al muncii colective a
personalului băncii în ansamblul său, şi nu al unui angajat bancar individual. Acest produs este specific numai
băncii, nici o altă entitate economică nu emite mijloace de plată în numerar şi fără numerar, doar banca o face.
Un produs bancar este creat în anumite domenii de activitate. În direcţia tradiţională, produsele băncii
sunt împrumuturi, depozite, investiţii.
Domeniile suplimentare includ produse bancare, cum ar fi colectarea numerarului, conversia valutară,
transportul documentelor, decontare şi gestionarea riscurilor.
Domeniile de activitate netradiţionale includ factoring, consultarea, garanţiile, stocarea obiectelor de
valoare etc.
Fiecare produs corespunde unui serviciu, care este un set de acţiuni de creare a unui produs bancar.
Serviciile băncii sunt împrumuturi, organizarea procesului de decontare, servicii de depozitare etc. Serviciul
presupune implementarea tranzacţiilor. O operaţiune (tranzacţie) este un tip specific de activitate pentru crearea
unui produs.
Activitatea bancară este un proces complex şi diversificat, care este implementat doar în cadrul
sistemului bancar şi este supus unor reguli uniforme pentru desfăşurarea tranzacţiilor.
Operaţiunile bancare se realizează prin tehnici şi metode financiare, contabile, care formează împreună
o anumită tehnologie a serviciilor bancare.
Fiind unificată în esenţă, activitatea bancară poate avea anumite caracteristici asociate cu diferenţa între
activităţile unei anumite bănci. Activitatea bancară ca proces poate fi măsurată, după cum se spune, în timp şi
spaţiu, ea poate fi prezentată şi sub influenţa costurilor. Toate acestea dau motive să se ia în considerare
operaţiunile băncii, clasificate în funcţie de diverse criterii, după cum rezultă din tabelul 1.1.
Tabelul 1.1
Clasificarea tipurilor de operaţiuni bancare
Criteriul de clasificare a operaţiunilor bancare Tipurile de operaţiuni bancare
după natură bancare şi nebancare
după conţinut economice, juridice, tehnice, de asigurare a securităţii
interne a băncii
după organizare juridică de bază şi auxiliare, autorizate şi neautorizate, permise
şi interzise
în funcţie de atitudinea faţă de clienţi directe şi intermediare
în funcţie de planificarea activităţilor strategice şi tactice
în funcţie de etapele implementării prioritare şi ulterioare

9
 după gradul de importanţă principale şi auxiliare
după nivelul de dificultate simple şi complexe
în funcţie de caracterul lucrului efectuat analitice, marketing, management, control
după formarea infrastructurii bancare de decontare, contabile
după periodicitatea executării unice şi repetate
în funcţie de gradul de profitabilitate profitabile (extrem de profitabile) şi neprofitabile
în funcţie de cost cost ridicat şi mic
în funcţie de prezenţa riscului risc redus şi mare
după numărul de participanţi individuale şi colective
în funcţie de piaţa naţională interne şi internaţionale
în funcţie de moneda utilizată în moneda naţională (în Moldova - în lei moldoveneşti),
în valută
după tehnici şi metode financiare, contabile, statistice
în funcţie de relaţia cu bilanţul bancar active, pasive, extrabilanţiere

1.4. Securitatea activităţii bancare

În ultimul deceniu, sectorul bancar operează într-un mediu caracterizat de instabilitate şi incertitudine,
iar pierderile pot genera tulburări semnificative în cadrul sectorului bancar. Reputaţia şi stabilitatea băncilor
depind de capacitatea acestora de a face faţă mediului economic instabil, fie că merge vorba despre spălarea
banilor, finanţarea terorismului, corupţie sau fraudă, fie că este vorba de impactul globalizării sau a crizelor
economice. De aici, putem remarca necesitatea studierii securităţii bancare şi a fenomenelor care pot avea
impact, într-un fel sau altul. În acest studiu ne propunem să cercetăm aspectele securităţii bancare, să analizăm
securitatea economică a sectorului bancar şi cauzele principale ce influenţează apariţia riscurilor sistemului
bancar, cauzând daune securităţii naţionale.
Securitatea bancară reprezintă activitatea stabilă prin care se asigură realizarea intereselor de bază,
scopurilor prioritare ale băncii, protecţia contra factorilor destabilizatori externi şi interni indiferent de
condiţiile de funcţionare. Criteriul de bază al eficienţei securităţii activităţii bancare îl constituie stabilitatea
financiară şi economică a băncii. În enciclopedia activităţii bancare, securitatea economică a băncii este o
totalitate de măsuri, care asigură protejarea intereselor deponenţilor, personalului şi conducerii băncii contra
ameninţărilor externe şi interne [4, p. 55].
Securitatea economică a sectorului bancar depinde de o serie de factori, printre care cei mai
semnificativi după părerea noastră sunt:
- stabilitatea economică şi politică;
- nivelul dependenţei sectorului bancar de sursele interne şi externe de finanţare;
- nivelul concentrării activelor bancare în instituţiile financiare ale altor state;
- structura proprietăţii instituţiilor bancare.
Organizarea unui sistem eficient de securitate a activităţii bancare trebuie să respecte următoarele
principii:
a) complexitate – asigurarea securităţii personalului, a bunurilor materiale şi a resurselor financiare în
limita mijloacelor disponibile, asigurând o adaptare şi dezvoltare continuă;
b) actualitate – măsuri preventive pentru asigurarea securităţii. Formularea scopului şi a obiectivelor ce
urmează a fi realizate în cadrul elaborării şi implementării schemei de asigurare a securităţii în cadrul sectorului
bancar;
c) continuitate – utilizarea de către infractori a metodelor legale şi ilegale în lupta cu sistemul de
securitate a băncii;
d) viabilitate – protejarea intereselor bancare prin intermediul metodelor tradiţionale şi netradiţionale;
e) legalitate – implicarea actelor normative în asigurarea securităţii activităţii bancare;
10
 f) soliditate – măsuri şi mijloace de protecţie, care urmează a fi realizate în corespundere cu cerinţele
impuse de legislaţie;
g) fezabilitatea economică-comparaţia eventualelor pierderi şi costurilor de securitate (criteriu de
eficienţă- valoare);
h) specializare - implicarea în dezvoltarea şi punerea în aplicarea măsurilor de protecţie aunităţilorsau
instituţiilor specializate;
i) cooperarea şi coordonarea-asigurarea punerii în aplicare a activităţilor de securitate bazate pe o
interacţiune clară a tuturor părţilor interesate - departamente şi servicii, agenţii străine de specialitate;
j) măsuri de îmbunătăţire şi căi de atac, bazate pe experienţa lor proprie, noi mijloace tehnice pentru
schimbări în metodele şi mijloacele de explorare, scheme de spălare a banilor, finanţare a terorismului şi
spionaj financiar;
k) management centralizat-funcţionarea independentă a sistemului sigur organizatoric, funcţional şi
metodologic, utilizând principiile unui management centralizat de securitate.
De aici rezultă următoarele – respectarea principiilor enumerate asigură o protecţie durabilă a
instituţiilor bancare şi a sectorului bancar în diverse situaţii.
Tendinţa băncilor de a majora profitul şi a spori resursele atrase determină o concurenţă acerbă în cadrul
sectorului bancar, influenţând deseori negativ şi asupra securităţii economice a sectorului bancar. În aceste
condiţii băncile se confruntă cu diverse probleme, care determină o expunere la risc sporită a întregului sector
bancar. În calitate de obiective ale asigurării securităţii economice a sectorului bancar am identifica
următoarele:
- protecţia drepturilor instituţiilor bancare;
- păstrarea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare, materiale şi informaţionale;
- sporirea competitivităţii şi a profitabilităţii pe seama prestării unor servicii calitative şi securităţii bazei
de date.
În cercetarea conţinutului securităţii economice a sectorului bancar este necesar de a diviza subiecţii şi
obiectele securităţii economice a activităţii bancare, după cum este prezentat în figura 4.
Securitatea economică a activităţii bancare

Subiecţi Obiecte

Sistemul bancar Piaţa monetar-creditară

Organe de stat care Sistemul reglementării

reglementează bancare
dezvoltarea
sistemului bancar
Controlul legalităţii
veniturilor
Persoane juridice şi
fizice legate de Riscurile bancare
activitatea bancară

Fluxurile investiţionale

Resursele informaţionale

Figura 4. Subiecţii şi obiectele securităţii activităţii bancare

11
 Securitatea activităţii bancare ar trebui să fie realizată la toate nivelurile, în condiţiile existenţei unui
sistem bancar compus din două nivele. În evaluarea conformităţii asigurării securităţii economice a sectorului
bancare cu criteriile strategiilor bancare, potrivit experţilor, este recomandabil să se facă distincţie între 3
aspecte interdependente:
1) evaluarea globală a viabilităţii sistemului;
2) evaluarea rolului băncii centrale în sistemul bancar, funcţiile sale legislative şi fiabilitatea
mecanismului de implementare a acestora;
3) evaluarea capacităţii sistemului bancar la nivel de interoperabilitate privind dezvoltarea obiectivelor
strategice şi pe termen scurt de dezvoltare economică la nivel naţional.
un rol primordial în asigurarea securităţii economice a sectorului bancar aparţine factorilor ce determină
securitatea sectorului bancar prezentaţi în figura 2.

Supravegherea
bancară

Direcțiile creșterii Monitorizarea

calităţii financiară

Factorii
securității
economice a
sectorului bancar
Conducerea motivației Metodele de control
manageriale și planificare
Standardele
bancare
internaţionale
Fig. 2. Factorii securităţii economice a sectorului bancar

Ameninţările care cauzează pericolul sectorului bancar sunt de două tipuri externe (care au cea mai
negativă influenţă) şi cele interne. Ele pot fi structurate după cum este prezentat în figura 3.

apariția unor tendințe de criză;

Ameninţări creșterea fraudelor economice;
externe
fraudele cibernetice (penetrarea în baza de date a băncilor).

activitatea de spălare a banilor;

Ameninţări
interne nivel scăzut de pregătire a specialiștilor;
nerespectarea tainei informaționale și comerciale a băncii.

Fig. 3. Ameninţările sectorului bancar

12
 TEMA 2. BANCA COMERCIALĂ – VERIGA PRIMARĂ A SISTEMULUI BANCAR
2.1. Particularităţi ale sistemului bancar naţional
2.2. Acordarea licenţei băncilor în Republica Moldova
2.3. Structura organizatorică şi atribuţiile organelor de administrare a băncii
2.4. Guvernanţa corporativă în cadrul băncii
2.5. Modelul de afaceri în cadrul băncii

2.1. Particularităţi ale sistemului bancar naţional

În Republica Moldova, sistemul bancar este constituit din două nivele, pe de o parte Banca Naţională a
Moldovei, iar pe de cealaltă parte se plasează băncile. Statutul juridic al Băncii Naţionale a Moldovei este
reflectat în figura 2.1.

Banca Naţională a M oldovei este banca centrală a Republicii M oldova

Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de
Parlament

Banca Naţională nu este supusă înregistrării în Registrul de stat al întreprinderilor şi în

Registrul de stat al organizaţiilor

Banca Naţională poate să deschidă sucursale şi reprezentanţe în ţară şi în străinătate unde

consideră necesar

Banca Naţională a Moldovei este autoritatea competentă pentru bănci. În acest sens, Banca Naţională a
Moldovei exercită atribuţiile de licenţiere, reglementare şi supraveghere prudenţială.
Conform art. 3 al Legii cu privire la activitatea băncilor „bancă este persoană
juridică a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu”.

Banca este constituită ca societate pe acţiuni şi se consideră persoană juridică de la data înregistrării sale
la BNM, aceasta având dreptul să deschidă, în modul stabilit de lege şi de BNM, filiale şi reprezentanţe,
întreprinderi afiliate şi societăţi dependente pe teritoriul Republicii Moldova, să le atribuie drepturi în limitele
prevederilor statutare.
Dezvăluirea esenţei băncii poate fi abordată din două puncte de vedere: juridică şi economică. În primul
caz, conceptele de „funcţii” şi „operaţiuni bancare” îşi dobândesc sensul iniţial. Acestea sunt funcţii şi
operaţiuni care, în conformitate cu legea, se referă exclusiv la activităţile bancare.
Întreaga importanţă a laturii juridice rămâne deschisă, deoarece esenţa băncii ca atare nu este
determinată în primul rând de legi şi reglementări, nu de operaţiunile pe care i se permite să le efectueze, ci de
partea economică a cazului.
Lucrând în domeniul de schimb, banca acţionează ca o instituţie de producţie care reglementează
circulaţia monetară în forme de numerar şi fără numerar.
Importanţa şi rolul băncii în economie este redat în figura 2.2.
13
 Finanţarea
necesităţilor atât în
sfera de producţie
cât şi în sfera de
Banca este un consum
Crearea de
punct de transfer posibilităţi de
al politicii economisire şi
monetar-creditare stocare a mijloacelor
a statului băneşti
Rolul
băncilor
Intermediază Gestionarea
procesul de mijloacelor
acumulare a băneşti la
mijloacelor băneşti şi cererea
investirea lor posesorului lor
ulterioară
Intermedierea
transferurilor

Figura 2.2. Definirea rolului băncilor în economia de piaţă

Băncile dispun de independenţă juridică, operaţională, financiară şi administrativă faţă de orice persoană,
inclusiv faţă de Banca Naţională a Moldovei, Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei publice, dacă
legislaţia nu prevede altfel. Nicio persoană nu poate îngrădi independenţa băncilor, nu poate influenţa organele
de conducere în exercitarea funcţiilor, nu poate interveni în activitatea vreunei bănci, cu excepţia executării
unor obligaţii sau împuterniciri specifice prevăzute de legislaţie.

2.2. Acordarea licenţei băncilor în Republica Moldova

În vederea desfăşurării activităţii în Republica Moldova, fiecare bancă trebuie să dispună de o licenţă
eliberată de Banca Naţională a Moldovei, în condiţiile legii cu privire la activitatea băncilor.
Banca Naţională a Moldovei este învestită cu dreptul exclusiv de a elibera licenţe băncilor.
Cerinţele minime de acces la activitatea băncilor şi condiţiile în care Banca Naţională a Moldovei poate
acorda licenţă sînt prevăzute în dispoziţiile prezentului capitol.
Banca Naţională a Moldovei acordă licenţă unei bănci numai dacă este pe deplin convinsă că banca
respectivă poate asigura desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă şi de respectare a cerinţelor unei
administrări prudente şi sănătoase, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori şi
buna funcţionare a sistemului bancar, sens în care trebuie să fie respectate dispoziţiile prezentei legi şi ale
actelor normative emise în aplicarea acesteia.
Banca Naţională a Moldovei refuză acordarea licenţei unei bănci dacă aceasta nu dispune de un nivel al
capitalului iniţial cel puţin egal cu nivelul minim stabilit prin actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.
Acest nivel nu poate fi mai mic de 100 de milioane de lei.
La constituirea unei bănci, capitalul iniţial este reprezentat de capitalul social minus cheltuielile
organizatorice necesare pentru constituirea băncii.
Licenţa se eliberează pe un termen nedeterminat şi nu poate fi transferată unei alte persoane.
Pentru fiecare sucursală în care îşi va desfăşura activitatea pe baza licenţei, băncii i se eliberează copii
autorizate de pe aceasta.
Taxa pentru eliberarea licenţei se stabileşte la valoarea de 50000 de lei.
Taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe licenţă, pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de
pe aceasta, precum şi cea pentru eliberarea duplicatului licenţei se stabilesc la valoarea de 500 de lei.
Sumele taxelor indicate se varsă la bugetul de stat şi sînt nerambursabile în cazul în care banca sau
sucursala băncii nu îşi începe activitatea sau încetează să îşi desfăşoare activitatea.
Banca Naţională a Moldovei ţine registrul băncilor persoane juridice din Republica Moldova şi al
sucursalelor băncilor din alte state, în care se înscrie seria, numărul şi data acordării licenţei, denumirea,

14
adresele sediului acestora şi ale sucursalelor şi reprezentanţelor băncii, informaţia privind reperfectarea licenţei,
eliberarea copiilor şi duplicatelor de pe aceasta. Banca Naţională a Moldovei publică pe pagina web oficială şi
actualizează în mod regulat o listă cu denumirile tuturor băncilor care au primit licenţă, inclusiv ale sucursalelor
băncilor din alte state.
Băncile persoane juridice din Republica Moldova sau sucursalele băncilor din alte state ale căror licenţe
au fost retrase sînt radiate din registru prin înserarea unei note speciale care include data şi numărul deciziei
privind retragerea licenţei. Radierea nu reprezintă excluderea fizică a datelor despre bancă din registru

2.3. Structura organizatorică a băncii şi atribuţiile organelor de administrare a băncii

Fiecare bancă comercială în calitate de entitate are propria structură. Structura organizatorică a băncii
este reglementată de statutul său, care conţine prevederi privind organele de conducere ale băncii, structura
acestora, procedura de constituire şi funcţiile. Structura organizatorică a băncii este determinată de structura
conducerii băncii şi de structura diviziunilor şi serviciilor sale.
Structura organizatorică a băncii trebuie să fie evaluată sub aspectul în care diferite elemente ale
acesteia se completează şi interacţionează reciproc şi să fie perfecţionată în funcţie de evoluţiile băncii, să fie
conformă cu modelul de afaceri şi profilul de risc aprobate şi să nu presupună un nivel de complexitate excesiv
sau necorespunzător.
Structura organizatorică a băncii nu trebuie să împiedice capacitatea organelor de conducere de a
supraveghea şi a administra în mod eficient activitatea acesteia şi riscurile cu care se confruntă, precum şi să
permită Băncii Naţionale a Moldovei exercitarea funcţiei de supraveghere în raport cu banca respectivă.
organ de conducere – organele unei bănci care sunt numite în
conformitate cu legislaţia aplicabilă şi sînt împuternicite să stabilească
strategia, obiectivele şi orientarea generală ale băncii şi care
supraveghează şi monitorizează procesul decizional de conducere şi
persoanele fizice care conduc în mod efectiv activitatea băncii

Banca va stabili mărimea şi componenţa organului său de conducere şi mecanismul său de guvernanţă,
considerând natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente, conform modelului de afaceri şi activităţilor
desfăşurate de bancă.
Organul de conducere al unei bănci este reprezentat de consiliul şi executivul acesteia.
(2) Consiliul băncii este format dintr-un număr impar de membri persoane fizice, dar nu mai puţin de
trei. Membrii consiliului sînt aleşi de adunarea generală a acţionarilor băncii pentru un termen de pînă la 4 ani.
Membrii consiliului pot fi realeşi pentru un nou termen.
(3) Organul executiv este format din cel puţin 3 membri persoane fizice, numiţi de către consiliul băncii
pe un termen stabilit de statutul băncii. Membrii organului executiv pot fi realeşi pentru un nou termen.
(4) Atribuţiile consiliului şi organului executiv se stabilesc în statutul băncii şi reglementările interne ale
acesteia, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi ale actelor normative ale Băncii Naţionale a Moldovei
emise în aplicarea acesteia, şi nu pot fi delegate altor persoane.
(5) Membrii consiliului şi ai organului executiv sînt responsabili de conformarea băncii cu legislaţia în
vigoare şi de îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de prezenta lege şi de actele normative emise în aplicarea
acesteia, conform atribuţiilor încredinţate potrivit alin.(4).
Consiliul băncii îndeplineşte rolul de supraveghere şi monitorizare a procesului decizional de conducere
şi este responsabil de activitatea băncii per ansamblu şi de soliditatea financiară a acesteia.
(2) Consiliul băncii trebuie să definească şi să supravegheze implementarea unui cadru de administrare a
activităţii care să asigure administrarea efectivă şi prudentă a băncii, inclusiv separarea responsabilităţilor în
cadrul organizaţiei şi prevenirea conflictelor de interese. Membrii consiliului contribuie la o guvernanţă
corporativă sănătoasă în cadrul băncii, inclusiv prin comportamentul personal, şi, în realizarea atribuţiilor lor,
trebuie să ţină cont de interesele legale ale băncii şi ale deponenţilor şi acţionarilor acesteia. Consiliul trebuie să
asigure colaborarea eficientă a băncii cu Banca Naţională a Moldovei.

15
 Consiliul băncii stabileşte modul în care banca reglementează şi organizează activitatea sa. În acest
scop, consiliul defineşte cadrul de administrare al activităţii băncii, prin asigurarea elaborării, aprobării,
implementării, monitorizării implementării permanente şi revizuirii periodice ale reglementărilor interne
primare în toate domeniile de activitate ale băncii.
Consiliul are următoarele responsabilităţi:
1) realizarea atribuţiilor prevăzute la art.41 din Legea nr.202/2017; (vezi anexa 1)
2) realizarea responsabilităţilor atribuite comitetului de numire şi comitetului de remunerare, dacă
acestea nu au fost constituite la nivelul băncii;
3) aprobarea unui cod de conduită care determină clar comportamentul acceptabil şi inacceptabil al
personalului, inclusiv activităţile nepermise şi asumarea de riscuri excesive pentru bancă, precum şi modul de
gestionare al conflictelor de interes la nivelul băncii;
4) supravegherea modului de implementare şi conformare cu codul de conduită al băncii, în special
identificarea, gestionarea şi prevenirea unor conflicte de interes potenţiale şi/sau actuale;
5) supravegherea şi asigurarea eficacităţii activităţii funcţiilor de control intern (funcţia de administrare
a riscurilor, funcţia de conformitate şi de audit intern), care raportează direct consiliului, în special menţinerea
independenţei activităţii acestora;
6) aprobarea şi monitorizarea procesului de implementare a planului de audit intern, după examinarea
prealabilă de către comitetul de administrare a riscurilor şi de comitetul de audit intern;
7) aprobarea şi supravegherea implementării politicii privind numirea organului executiv şi a
personalului care deţine funcţii-cheie;
8) aprobarea şi supravegherea implementării politicilor în domeniul administrării riscurilor şi asigurarea
instruirii personalului băncii antrenat în domeniul corespunzător.

Organul executiv exercită funcţia de conducere curentă a băncii sub supravegherea directă a consiliului
şi gestionează eficient şi prudent activitatea băncii într-un mod corespunzător cu strategia şi cadrul de
administrare a activităţii băncii, aprobate de consiliu.
(2) Organul executiv al băncii are următoarele atribuţii principale:
a) implementează obiectivele strategice, strategia privind administrarea riscurilor şi cadrul de
administrare a activităţii băncii, inclusiv codul de guvernanţă corporativă, aprobate de consiliul băncii;
b) asigură o structură organizatorică adecvată şi transparentă pentru bancă, inclusiv separarea
responsabilităţilor în cadrul acesteia;
c) realizează monitorizarea adecvată a personalului din subordine;
d) asigură repartizarea sarcinilor şi responsabilităţilor ce revin personalului băncii şi stabileşte o
structură de gestionare care promovează în cadrul băncii o activitate responsabilă şi transparentă;
e) fără a aduce atingere prevederilor art.36 alin.(2), îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art.69 şi 70 din
Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni;
e1) decide privind anularea, emiterea, vînzarea, răscumpărarea şi convertirea acţiunilor nou-emise în
condiţiile art.521;
f) îndeplineşte orice alte atribuţii ce decurg din prezenta lege sau din actele normative emise în aplicarea
acesteia.
(3) Organul executiv este obligat să informeze regulat consiliul, cel puţin, despre:
a) situaţiile care pot influenţa strategia şi/sau cadrul de administrare a activităţii băncii;
b) performanţa financiară a băncii;
c) încălcarea unor limite aferente riscurilor sau regulilor de conformare;
d) deficienţele sistemului de control intern.
Fiecare bancă are următoarele organe de administrare:
Adunarea generală a acţionariloreste organul suprem de conducere al băncilor. Aceasta se convoacă
şi se desfăşoară în conformitatea cu Legea privind societăţile pe acţiuni, alte acte normative şi statutul băncii.
Ea are următoarele atribuţii exclusive:
a) aprobă statutul băncii în redacţie nouă sau modificările şi completările aduse în statut, inclusiv cele ce
ţin de schimbarea claselor şi numărului de acţiuni, de convertirea, consolidarea sau fracţionarea acţiunilor
băncii, cu excepţia completărilor şi modificărilor ce ţin de competenţa Consiliului băncii;
b) decide modificarea capitalului social;
16
 c) aprobă regulamentul consiliului băncii, alege membrii lui şi încetează înainte de termen
împuternicirile lor, stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiilor anuale şi a compensaţiilor,
precum şi decide cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor Consiliului
băncii;
d) aprobă regulamentul Comisiei de Cenzori, alege membrii ei şi retrage înainte de termen
împuternicirile lor, stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor şi compensaţiilor, precum şi decide cu privire la
tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor Comisiei de Cenzori;
e) confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor ei;
f) decide încheierea de către bancă a tranzacţiilor de proporţii, prevăzute de art. 83 alin. (2) al Legii
privind societăţile pe acţiuni;
g) decide cu privire la emisiunea obligaţiunilor convertibile;
h) examinează darea de seamă anuală a băncii, aprobă darea de seamă anuală a Consiliului Băncii şi pe
cea a Comisiei de Cenzori;
i) aprobă normativele de repartizare a profitului băncii potrivit propunerii Consiliului băncii;
j) decide cu privire la repartizare profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale sau acoperirea
pierderilor băncii;
k)decide cu privire la reorganizarea sau lichidarea băncii;
l) aprobă bilanţurile de divizare, consolidat sau de lichidare ale băncii;
m) decide cu privire la crearea comisiei de numărare a voturilor la adunarea generală a acţionarilor sau
delegarea împuternicirilor ei registratorului bănci
Procedura de desfăşurare a Adunării Generale a Acţionarilor este stabilită în Regulamentul Adunării
Generale a Acţionarilor Băncii, aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor Băncii.
Consiliul băncii poate determina numărul şi structura comitetelor pentru facilitarea propriilor activităţi.
Existenţa comitetelor nu exonerează în niciun fel consiliul de la îndeplinirea colectivă a sarcinilor şi a
responsabilităţilor sale
Comitetele specializate vor susţine consiliul băncii în anumite domenii specifice şi vor contribui la
dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului de administrare al activităţii băncii.
Comitetele specializate trebuie să dispună de un regulament general sau separat pe fiecare comitet,
aprobat de consiliul băncii, cu privire la rolul, scopul şi modul de activitate a acestora, de asemenea trebuie să
conţină reguli de activitate a membrilor comitetului.
Comitetele specializate sunt formate, în exclusivitate, din membri ai consiliului băncii. La şedinţele
comitetelor pot fi invitate să participe şi alte persoane, la decizia comitetului, datorită experienţei specifice sau
datorită faptului că îndrumările oferite de acestea sunt relevante pentru un anumit aspect/domeniu.
Numărul membrilor unui comitet specializat nu poate fi mai mic de 3 persoane. Preşedintele comitetului
este numit de către consiliul băncii din cadrul membrilor aleşi ai comitetului.

Comitetele specializate trebuie:

1) să aibă acces la toate informaţiile relevante şi datele necesare pentru a-şi îndeplini rolul, inclusiv la
date şi informaţii de la funcţii relevante şi funcţii de control intern;
2) să primească rapoarte periodice şi informaţii în caz de necesitate, comunicări şi opinii de la şefii
funcţiilor de control intern în vederea realizării responsabilităţilor atribuite;
3) să revizuiască periodic şi să decidă cu privire la conţinutul, formatul şi frecvenţa informaţiilor privind
riscul care va fi raportat acestora;
4) dacă este necesar, să asigure implicarea corespunzătoare a funcţiilor de control intern şi a altor funcţii
relevante în domeniile lor specifice de expertiză şi/sau să solicite consultanţă din partea unui expert extern.
32. Comitetele specializate trebuie să interacţioneze, după caz, pentru a asigura consecvenţa şi a evita
discrepanţele în hotărârile acestora. Această interacţiune va avea loc, cel puţin, prin participare încrucişată,
astfel că preşedintele sau un membru al unui comitet specializat poate fi, de asemenea, membru al unui alt
comitet specializat.
33. Comitetele specializate trebuie să raporteze consiliului băncii, în modul stabilit de reglementările
interne, dar cel puţin anual, despre activitatea desfăşurată.
34. Agenda, dezbaterile, concluziile şi rezultatele obţinute în urma şedinţelor comitetelor specializate
trebuie să fie documentate.
17
 35. În cazul în care banca este o filiala a unei bănci străine, precum şi în cazul sucursalei băncii străine,
funcţiile comitetelor specializate se repartizează conform principiilor stabilite de către banca din ţara din
origine, cu condiţia respectării cerinţelor stabilite de legislaţia Republicii Moldova şi de Regulamentul privind
cadrul de administrare a activităţii băncilor, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii
Naţionale a Moldovei nr. 322  din  20.12.2018. Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-5 art.
56 din 04.01.2019.
Comitetul de audit
Preşedintele comitetului de audit trebuie să fie un membru independent. Preşedinte al comitetului de
audit nu poate fi preşedintele consiliului băncii, inclusiv în cazul reunirii acestui comitet cu alte comitete.
Preşedintele comitetului de audit trebuie să dispună de experienţă de specialitate în aplicarea principiilor
de audit, contabilitate şi a proceselor de control intern.
Cel puţin unul din membrii comitetului de audit trebuie să aibă experienţă relevantă domeniului
financiar sau contabilităţii sau legată de activitatea financiară şi/sau de control/audit.
Comitetul de administrare a riscurilor oferă suport consiliului cu privire la apetitul la risc şi la
strategia de risc actuale şi viitoare ale băncii şi sprijină consiliul în monitorizarea aplicării acestei strategii de
către organul executiv. Responsabilitatea generală privind riscurile îi revine în continuare consiliului băncii.
Comitetul de administrare a riscurilor acordă suport consiliului în stabilirea naturii, volumului,
formatului şi frecvenţei informaţiilor privind riscurile.
Pentru a sprijini crearea unor politici şi practici de remunerare fiabile, comitetul de administrare a
riscurilor verifică, fără a aduce atingere sarcinilor comitetului de remunerare, dacă stimulentele oferite de
sistemul de remunerare ţin seama de riscuri, capital, lichidităţi, precum şi de probabilitatea şi prognoza
câştigurilor.
Comitetul de administrare a riscurilor are accesul corespunzător la informaţiile privind profilul de risc al
băncii şi, după caz, la funcţia de administrare a riscurilor şi la consultanţă de specialitate externă.
Comitetul de numire - Cel puţin unul din membrii comitetului de numire trebuie să aibă experienţă
adecvată cu privire la procesul de selecţie şi evaluare a adecvării candidaţilor pentru posturile în organul de
conducere al băncii şi pentru funcţiile-cheie, după caz.
comitetul de numire are, cel puţin, următoarele responsabilităţi:
1) identifică şi evaluează de sine stătător şi/sau din lista candidaţilor propuşi de către acţionari candidaţi
pentru ocuparea poziţiilor libere în cadrul consiliului şi prezintă spre aprobare consiliului băncii candidaturile
acestora, după care candidaţii examinaţi sunt înaintaţi spre aprobare către adunarea generală a acţionarilor;
2) identifică şi evaluează de sine stătător sau din lista candidaţilor propuşi de către consiliu şi/sau
organul executiv candidaţi pentru ocuparea poziţiilor libere în cadrul organului executiv şi, după caz, a
funcţiilor-cheie şi prezintă spre aprobare consiliului;
3) evaluează echilibrul de cunoştinţe, competenţe, diversitate şi experienţă în cadrul organului de
conducere, revizuieşte rolurile şi capacităţile în vederea numirii într-o anumită poziţie şi evaluează capacitatea
alocării timpului pentru realizarea atribuţiilor;
4) evaluează periodic structura, dimensiunea, componenţa şi performanţele organului de conducere şi
formulează recomandări organului de conducere cu privire la eventuale modificări;
5) evaluează periodic, cel puţin o dată pe an, cunoştinţele, competenţele şi experienţa fiecărui membru al
organului de conducere şi ale organului de conducere în ansamblul său şi ale persoanelor care deţin funcţii-
cheie şi raportează consiliului în mod corespunzător;
6) examinează periodic politica organului de conducere în ceea ce priveşte selecţia şi numirea
membrilor organului executiv şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie şi face recomandări consiliului.
În îndeplinirea sarcinilor sale, comitetul de numire ţine cont de necesitatea asigurării faptului că
procesul decizional al organului de conducere nu este dominat de nici o persoană sau grup de persoane într-un
mod care este în detrimentul intereselor băncii în ansamblu.

Comitetul de remunerare trebuie să fie format într-un mod care să-i permită realizarea
responsabilităţilor cu competenţă şi independenţă cu privire la politicile şi practicile de remunerare şi la
stimulentele create în vederea gestionării riscurilor, a administrării capitalului şi a lichidităţilor.
În cazul în care banca a înfiinţat un comitet de remunerare, remunerarea şefilor funcţiilor de control
independente (funcţiile de administrare a riscurilor, conformitate şi audit intern) trebuie supravegheate în mod
18
direct de către comitetul de remunerare. Comitetul de remunerare trebuie să înainteze recomandări către
consiliu privind elaborarea pachetului de remunerare şi cuantumurile remuneraţiilor ce vor fi plătite şefilor
funcţiilor de control.
Comitetul de remunerare trebuie:
1) să aibă acces la toate datele şi informaţiile referitoare la procesul decizional al consiliului, cu privire
la formularea, punerea în aplicare, supravegherea şi revizuirea politicilor şi practicilor de remunerare;
2) să aibă resurse financiare adecvate şi acces nelimitat la toate informaţiile şi datele provenite de la
funcţiile de control intern, inclusiv de la funcţia de administrare a riscurilor;
3) să asigure implicarea adecvată a funcţiilor de control intern şi a altor funcţii relevante în domeniile de
expertiză respective şi să solicite consultanţă externă atunci când este necesar.
Comitetul de remunerare trebuie să colaboreze cu alte comitete specializate (comitetul de administrare a
riscurilor, comitetul de audit, comitetul de numire a consiliului) ale căror activităţi pot avea un impact asupra
formulării şi bunei funcţionări a politicilor şi practicilor de remunerare şi să furnizeze informaţii adecvate cu
privire la activităţile desfăşurate consiliului şi, după caz, adunării generale a acţionarilor.
Un membru al comitetului de administrare a riscurilor trebuie să participe la şedinţele comitetului de
remunerare, în condiţiile în care crearea ultimului este obligatorie şi viceversa.
Cel puţin unul din membrii comitetului de remunerare trebuie să aibă experienţă relevantă politicilor şi
practicilor de remunerare, administrare a riscurilor şi/sau activităţile de control/audit, în special cu privire la
mecanismul pentru alinierea structurii de remunerare la profilul de risc şi la capital ale băncii.
Controlul activităţii economico-financiare a Băncii este exercitat de către Comisia de Cenzori, care se
subordonează numai Adunării Generale a Acţionarilor. 6.35. Controlul obligatoriu se efectuează o dată pe an şi
priveşte activitatea economico-financiară a Băncii în anul financiar încheiat.Controlul extraordinar se
efectuează de Comisia de Cenzori din iniţiativă proprie, pe baza hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor sau
a Consiliului de Administraţie, precum şi la cererea acţionarilor ce deţin cel puţin 10% din acţiuni.6.36.
*Comisia de Cenzori este alcătuită din trei membri, numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor pe o perioadă
de cel mult 4 (patru) ani, după care pot fi realeşi. Adunarea Generală a Acţionarilor poate alege o rezervă a
Comisiei de Cenzori, într-un număr hotărât de Adunarea Generală, pentru completarea componenţei de bază a
Comisiei în cazul retragerii membrilor ei. Subrogarea membrilor Comisiei de Cenzori din rezerva aleasă se face
în ordinea celui mai mare număr de voturi întrunit.
Comisia de cenzori are următoarele împuterniciri:
 stabileşte pentru bancă proceduri de evidenţă şi de control contabil în temeiul regulamentului
BNM, supraveghează respectarea lor şi controlează conturile şi alte documente ale băncii;
 controlează respectarea legilor şi a regulamentelor aplicabile băncii şi prezintă consiliului băncii
rapoarte respective;
 prezintă avize în problemele solicitate de consiliul băncii şi în alte probleme pe care le consideră
necesare.

2.4. Guvernanţa corporativă în cadrul băncii

Guvernanţa corporativă se referă la un set de relaţii corecte între conducerea executivă, consiliul de
administraţie, acţionari şi alte categorii interesate în bunul mers al unei societăţi bancare.
Sistemul de guvernanţă corporativă trebuie să furnizeze cadrul de lucru prin care se stabilesc
obiectivele, mijloacele prin care ele se realizează, precum şi metodele prin care se monitorizază îndeplinirea
obiectivelor propuse
guvernanţă corporativă – ansamblu de relaţii între organul de conducere
al băncii, acţionari şi alte persoane interesate. Guvernanţa corporativă
include, de asemenea, structurile (modul de organizare internă) prin
intermediul cărora sunt stabilite obiectivele băncii, mijloacele de realizare
a acestora şi sunt monitorizate performanţele.

În literatură există două sensuri ale termenului de guvernanţă, reflectate în figura 1._.
19
 reflectă procesele prin care companiile sunt
direcţionate şi controlate;

reprezintă un domeniu în economie care studiază

problemele determinate de separarea proprietăţii şi
a controlului.

Fiecare dintre membrii organului de conducere şi persoanele care deţin funcţii-cheie trebuie să dispună,
în orice moment, de o bună reputaţie, de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi
complexităţii activităţii băncii şi responsabilităţilor încredinţate şi trebuie să îşi desfăşoare activitatea în
conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase.
Componenţa organului de conducere al băncii trebuie să reflecte în ansamblu o gamă suficient de largă
de experienţe profesionale relevante.
Banca trebuie să se asigure că persoanele înaintate în funcţia de membru al organului de conducere şi în
funcţiile-cheie îndeplinesc permanent cerinţele prevăzute de prezenta lege şi de actele normative ale Băncii
Naţionale a Moldovei.
Banca Naţională a Moldovei colectează informaţiile publicate în conformitate cu actele normative emise
de aceasta referitoare la diversitatea calităţilor şi competenţelor în procesul de selecţie a membrilor organului de
conducere al băncii şi le utilizează pentru a compara practicile în materie de diversitate a selecţiei acestora la
nivelul sistemului bancar din Republica Moldova.
Cercetători în domeniul guvernanţei corporative comparate au identificat cinci jucători importanţi, după
cum rezultă din figura 2._.
consiliile de administraţie care comitetul director,
angajaţii împreună cu
reprezintă organul de managementul de vârf
structurile în care aceştia
conducere a întreprinderii şi care este responsabil cu
acţionează (sindicate sau
care aprobă strategia transpunerea în practică a
blocuri sindicale)
companiei deciziilor strategice luate

guvernele care impun

acţionarii reguli naţionale privind
guvernanţa corporativă

Elementele guvernanţei corporative sunt:

- evitarea situaţiilor care favorizează conflictul de interese;
- stabilirea clară a competenţelor şi responsabilităţilor organismului de conducere;
- adecvarea funcţiei de control intern la profilul de risc al instituţiei de credit şi monitorizarea modalităţii
în care sunt implementate obiectivele operaţionale.
Fiecare membru al consiliului unei bănci trebuie să îşi exercite responsabilităţile cu onestitate,
integritate şi obiectivitate pentru a putea evalua şi pune în discuţie în mod eficient deciziile luate de către
organul executiv, atunci cînd este necesar, şi pentru a controla şi monitoriza în mod eficace procesul de luare a
respectivelor decizii.

2.5. Modelul de afaceri în cadrul băncii

La elaborarea modelului de afaceri, banca trebuie să identifice şi să ia în considerare principalii factori
exogeni şi endogeni care influenţează succesul modelului de afaceri, inclusiv cele mai importante linii de
activitate din punctul de vedere al viabilităţii modelului de afaceri şi care prezintă cea mai mare probabilitate de
creştere a expunerii băncii la vulnerabilităţile existente sau viitoare.

20
 model de afaceri – totalitatea activităţilor desfăşurate în baza unei strategii cu scopul
atingerii performanţei financiare

Modelul de afaceri al băncii trebuie să se bazeze pe ipoteze strategice cu caracter plauzibil privind
mediul de afaceri şi pe strategii de afaceri care trebuie să aibă un caracter sustenabil.
Viabilitatea modelului de afaceri constă în capacitatea băncii de a genera venituri acceptabile în
următoarele 12 luni.
Sustenabilitatea strategiei constă în capacitatea băncii de a genera venituri pe o perioadă anticipativă de
cel puţin 3 ani conform planurilor strategice şi se determină pe baza performanţei financiare previzionate,
precum şi pe baza nivelului de risc al strategiei de afaceri şi a probabilităţii de succes aferente, în funcţie de
capacităţile de execuţie ale băncii.
Modelarea businessului, într-o formă sau alta, se realizează în toate băncile comerciale, singura diferenţă
constă în nivelul de dezvoltare şi profunzimea acestor activităţi. Băncile comerciale, pe măsura dezvoltării sale
sunt conştiente de necesitatea formalizării activităţilor şi în consecinţă apare necesitatea de construire a unui
model de afaceri integrat. Astfel, beneficiile şi avantajele pe care le obţin băncile sunt:
1. Modelul de afaceri integrat este foarte important pentru fuziuni şi achiziţii de bănci, deoarece băncile
dispun de structuri organizatorice diferite, procese de business proprii, strategii şi alte activităţi care pot genera
piedici în astfel de procese. În fuziuni şi achiziţii, este necesară îmbinarea acestor elemente, reorganizarea
acestora şi, în cazul în care acestea nu sunt formalizate sub forma unui model de afaceri, activitatea în
continuare devine destul de problematică;
2. Modelul integrat de business este foarte important pentru deschiderea de noi filiale. De regulă, în
băncile de succes moderne se creează un model, care include procesele de afaceri ale filialei, structura ei
organizatorică, construcţia sistemelor informatice şi a resurselor operaţionale, schema de interacţiune a filialei
cu sediul central. Astfel, un model de business integrat facilitează şi accelerează procesul de deschidere a noi
filiale, creşterea stabilităţii şi calităţii funcţionării acestora;
3. Modelul integrat de business este deosebit de eficient în calitate de instrument ce generează
dezvoltarea băncii, creşterea transparenţei şi a gestionării eficiente. Graţie modelului, problemele de dezvoltare
pot fi rapid rezolvate rapid şi eficient: automatizare eficientă, selectarea corectă şi motivarea personalului,
dezvoltarea şi lansarea de noi produse şi servicii etc.;
4. Modelul integrat de business este un pas semnificativ către construcţia şi certificarea standardelor de
management al calităţii ale băncii în conformitate cu sistemul ISO 9000, pentru a îmbunătăţi imaginea şi a spori
valoarea de piaţă a băncii;
5. Modelul integrat de afaceri reprezintă unul dintre factorii cheie de succes în punerea în aplicare a
strategiei băncii, din moment ce strategia se conectează cu toate elementele şi sistemele de control (procese de
afaceri, resurse umane, management de proiect, sistemul IT, etc.);
6. Modelul integrat de business datorită existenţei reglementărilor, regulilor, permite eliberarea
managerilor de la realizarea unor funcţii de rutină pentru a lua decizii corecte de gestiune în timp util.
Modelul de afaceri al băncii este format din patru grupuri de modele, în conformitate cu sistemele de
management de bază în bancă:
managementul strategic,
managementul afacerilor proceselor,
managementul resurselor umane şi structura organizatorică,
managementul calităţii.
În fiecare grup sunt incluse diferite modele de afaceri cu privire la aspecte specifice care corespund
grupului, sistemului de gestiune.
Banca trebuie să stabilească o corelare între performanţa sa financiară şi apetitul la risc, astfel având în
vedere nivelul riscurilor, profitul şi pierderile, bilanţul, concentrările, inclusiv tendinţele acestora.

21