Seminarul 2 BAB FR

3.1. Conceptul şi structura instrumentelor de capital

Pentru a-şi asigura activităţile comerciale şi economice, băncile comerciale trebuie să dispună de o
anumită cantitate de numerar şi active corporale, adică resurse. Resursele bancare reprezintă un set de
resurse proprii şi împrumutate disponibile pentru bancă şi utilizate pentru a efectua operaţiuni active.
Resursele bancare sunt formate de bănci din efectuarea de operaţiuni pasive şi sunt reflectate în pasivul
bilanţului băncii.
Conform metodei de constituire, resursele unei bănci comerciale sunt subdivizate în cele proprii şi
împrumutate, esenţa cărora este redată în figura 3.1.
at
ii ut
pr m
o - aparţin băncii cu drept - nu aparţine băncii cu u
pr de proprietate drept de proprietate, se
i - nu necesită rambursare află doar în custodia ei pr
- este extemporal (nu are - are termeni de m
ur termeni de scadenţă) scadenţă î
d - se utilizează pentru - necesită rambursare în
finanţarea proiectelor de funcţie de termenul de
al
n
lungă durată şi necesităţi scadenţă it
proprii ale băncii
o
- finanţează proiecte de ap
F - nu generează costuri sub scurtă durată C
formă de dobânzi - este plătibil cu dobânzi
- este plătibil prin - este relativ mai puţin
dividende costisitor
Figura 3.1. Divizarea resurselor băncii comerciale

Din punct de vedere al gradului de stabilitate resursele pot fi:

- resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capital social, fondul de rezervă,
primele legate de capital social;
- resurse temporare – care pot fi plasate pe termen scurt, constituite din rezervele pentru pierderi la
credite, dividende de plată, fonduri şi rezerve constituite temporar.
Fondurile proprii (capitalul) stau la baza activităţilor unei bănci comerciale. Capitalul propriu al
băncii se referă la diferitele fonduri create de bancă pentru a-şi asigura stabilitatea financiară, activităţile
comerciale şi economice, precum şi profitul primit pe baza rezultatelor anului curent şi a anilor precedenţi.
În sensul larg al cuvântului, capitalul bancar reprezintă resursele băneşti
aflate la dispoziţia băncilor, cu care ele operează pentru a-şi exercita funcţia
de finanţare, conţinând atât fondurile proprii ale băncilor, cât şi din fondurile
străine, atrase de ele de pe piaţa financiară.

Astfel, conform metodologiilor acceptate de Comitetul de la Basel, capitalul bancar reprezintă

totalitatea resurselor de care dispune o bancă în mod necondiţionat pentru a-şi asigura activitatea sa în
condiţii de risc. Deoarece băncile utilizează în afacerile sale preponderent mijloacele băneşti ale
depunătorilor, este important ca ele să aibă un grad înalt de lichiditate, adică să poată acoperi în orice
moment cererea solicitanţilor care au depus banii la prima cerinţă. În acest scop băncile trebuie să deţină
fonduri proprii.

1
 Instrumentele de fonduri proprii reprezintă instrumentele de capital emise
de bancă care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de
bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente
de fonduri proprii de nivel 2.

Elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale băncii constau din elementele indicate în figura
3.2.

condiţiilor prevăzute de legislaţie

1 instrumente de capital, inclusiv acţiuni ordinare emise de bancă sub rezerva îndeplinirii

subpunctul 1
2 conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menţionate la

rezultatul reportat
3

alte elemente ale rezultatului global acumulate

4

alte rezerve
5

Figura 3.2. Componenţa elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale băncii

Instrumentele de capital se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai
dacă sunt îndeplinite cumulativ, următoarele condiţii:
1) instrumentele sunt emise direct de bancă cu acordul prealabil al acţionarilor băncii sau al organului
de conducere a acesteia;
2) instrumentele sunt achitate integral cu mijloace băneşti, iar achiziţionarea lor nu este finanţată în
mod direct sau indirect de bancă;
3) instrumentele îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii referitoare la clasificarea lor:
a) se califică drept capital propriu subscris de acţionari;
b) sunt clasificate drept capitaluri proprii în sensul cadrului contabil;
c) sunt clasificate drept capitaluri proprii în scopul stabilirii activului net negativ;
4) instrumentele sunt prezentate în mod clar şi distinct în bilanţ în situaţiile financiare ale băncii etc.

2
 Instrumentele de capital se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
1) instrumentele sunt emise şi plătite;
2) instrumentele nu sunt achiziţionate de:
a) bancă sau filialele sale;
b) o întreprindere în care banca deţine o participaţie ce constă în deţinerea, directă sau prin control,
a cel puţin 20% din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;
3) achiziţionarea instrumentelor nu este finanţată în mod direct sau indirect de bancă;
4) instrumentele sunt de rang inferior instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul lichidării
băncii etc.
Elementele de fonduri proprii de nivel 2 constau în:
1) instrumente de capital, inclusiv acţiuni preferenţiale, care nu au clauza de convertire în
instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază şi împrumuturi subordonate dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute în legislaţie;
2) conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor menţionate la subpunctul 1);
3) ajustările generale pentru riscul de credit, înainte de impozite, de până la 1,0% din cuantumurile
ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu actele normative ale Băncii Naţionale a
Moldovei aferente tratamentului riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate.
Instrumentele de capital şi datoriile subordonate se califică drept instrumente de fonduri proprii de
nivel 2 dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) instrumentele sunt emise sau, după caz, datoriile subordonate sunt obţinute şi plătite integral;
2) instrumentele nu sunt achiziţionate sau, după caz, datoriile subordonate nu sunt acordate de
niciuna dintre următoarele:
a) bancă sau filialele sale;
b) o întreprindere în care banca deţine o participaţie ce constă în deţinerea, directă sau prin control, a
cel puţin 20% din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;
3) achiziţionarea instrumentelor sau, după caz, acordarea împrumuturilor subordonate nu este
finanţată în mod direct sau indirect de bancă;
4) creanţa asupra principalului instrumentelor, în temeiul dispoziţiilor care reglementează
instrumentele sau, după caz, creanţa asupra principalului împrumuturilor subordonate, în temeiul
dispoziţiilor care reglementează datoriile subordonate, este în întregime subordonată creanţelor tuturor
creditorilor nesubordonaţi etc.
Băncile nu includ în elementele de fonduri proprii elementele menţionate în figura 3.3.

rezervele rezultate din evaluarea la valoarea justă, reprezentând câştiguri sau pierderi
generate de acoperirile fluxurilor de trezorerie ale instrumentelor financiare care nu
sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv fluxurile de trezorerie previzionate

câştigurile sau pierderile înregistrate de bancă din evaluarea la valoarea justă a

datoriilor şi care rezultă din modificarea riscului de credit al acesteia

câştigurile şi pierderile din evaluarea la valoarea justă a datoriilor care provin din
instrumente financiare derivate ale băncii care rezultă din modificarea riscului de
credit al acesteia

3
 Figura 3.3. Elementele neincluse în fonduri proprii

3.2. Funcţiile şi necesitatea elementelor de fonduri proprii

Fondurile proprii ale băncii comerciale îndeplinesc 3 funcţii principale: de protecţie, operativă şi de
reglementare.
Întrucât o cantitate semnificativă de active este finanţată din fonduri împrumutate, funcţia principală
a capitalului băncii este recunoscută drept funcţia de protecţie, care este implementată prin absorbţia
posibilelor pierderi şi protejează interesele deponenţilor şi creditorilor în caz de faliment bancar. Astfel,
funcţia de protecţie înseamnă:
- posibilitatea de a plăti compensaţii deponenţilor în cazul lichidării băncii;
- menţinerea solvabilităţii din contul rezervelor create pentru a acoperi riscurile de credit, rata
dobânzii şi de schimb valutar;
- continuarea activităţilor băncii, indiferent de ameninţarea pierderilor.
Funcţia operativă a capitalului propriu al băncii este considerată secundară în comparaţie cu cea
protectoare. Se exprimă prin faptul că capitalul este o sursă de finanţare a costurilor bazei materiale şi
tehnice a băncii. Această sursă de resurse bancare este indispensabilă în etapele iniţiale ale activităţilor
băncii, atunci când fondatorii efectuează o serie de cheltuieli prioritare (chirie de spaţii, instalare de
echipamente etc.).
Funcţia de reglementare a capitalului propriu este asociată cu interesul special al societăţii,
reprezentat de stat, în funcţionarea stabilă a băncilor.
Stabilitatea financiară a unei bănci individuale şi a întregului sistem bancar în ansamblu este asociată
activităţilor întreprinderilor industriale, instituţiilor bugetare şi siguranţei economiilor populaţiei. Prin
urmare, societatea reprezentată de Banca Centrală este interesată să utilizeze instrumente de încredere pentru
reglementarea economică a activităţilor bancare. Acest lucru se manifestă prin stabilirea unor standarde
obligatorii pentru băncile comerciale.
Capitalul intern reprezintă fondurile proprii ale băncii necesare pentru
acoperirea pierderilor viitoare neaşteptate, la un nivel de încredere selectat
pentru un anumit orizont de timp.

Capitalul intern este o formă de cuantificare a riscului şi leagă capitalul de riscurile specifice băncii,
indiferent de existenţa activelor.
Capital eligibil este suma următoarelor elemente:
1) fondurile proprii de nivel 1, astfel cum sunt menţionate în Regulamentul
cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerinţele de capital,
2) fondurile proprii de nivel 2, astfel cum sunt menţionate în Regulamentul
cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerinţele de capital, care nu vor
depăşi o treime din fondurile proprii de nivel 1.
Scopurile cheie ale capitalului sunt acelea de a oferi stabilitate şi de a absorbi pierderile, furnizând
astfel o măsură de protecţie pentru deponenţi şi alţi creditori în cazul lichidării. Astfel, capitalul unei bănci
trebuie să posede 3 caracteristici importante:
- trebuie să fie permanent;
- nu trebuie să genereze cheltuieli fixe obligatorii;
- trebuie să permită subordonarea legală faţă de drepturile deponenţilor şi ale altor creditori.

4
 Calculul normativelor care reglementează activităţile băncilor se realizează în funcţie de fondurile
proprii.

3.3. Elementele constitutive ale instrumentelor de capital

Capitalul băncii este format din elementele prezentate în figura 3.4.

capitalul social

băncii capitalul suplimentar

ul
Capital
capitalul de rezervă

alte fonduri

Figura 3.4. Componenţa capitalului bancar

Capitalul social al băncii se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi
este egal cu suma valorii nominale a acţiunilor plasate. Dacă valoarea aporturilor efectuate în contul plăţii
acţiunilor depăşeşte valoarea nominală a acţiunilor plasate, această diferenţă constituie capitalul suplimentar
al băncii.
Elementele capitalului propriu, formate prin atragerea mijloacelor financiare din exterior sunt:
1. Acţiunea ordinară nominativă a băncii oferă acţionarului dreptul la un vot în cadrul Adunării
Generale a Acţionarilor băncii, dreptul de a primi o cotă-parte din profitul Băncii sub formă de dividend şi o
cotă-parte din bunurile băncii în cazul lichidării acesteia.
Acţiunile băncii sunt emise sub formă de înscrieri în conturi personale deschise pe numele
acţionarilor sau custodele acţiunilor în Registrul acţionarilor băncii.
În conformitate cu articolul 14 al Legii privind Societăţile pe Acţiuni acţiunea ordinară conferă
proprietarului ei:
- dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor;
- dreptul de a primi o cota-parte din dividende;
- o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.
2. Acţiunile privilegiate sau preferenţiale se caracterizează prin faptul că dividendul este stabilit şi
nu depinde de beneficiu. Posesorii acţiunilor date au facilităţi în caz de faliment, au dreptul la înaintarea
reclamaţiilor faţă de bancă. Ele pot fi:
- nelimitate, ce nu au termen de stingere;
- convertibile, ce conţin menţiuni despre schimbarea lor contra unui anumit număr de acţiuni simple
pe o perioadă determinată;
- cu termen nelimitat, ce se cumpără după o dată determinată avizată preliminar.
Banca va forma un capital de rezervă, care va constitui nu mai puţin de 10% din capitalul social al
băncii.
Capitalul de rezervă se formează din defalcări anuale în proporţie de nu mai puţin de 5% din profitul
net al băncii, până la atingerea mărimii stabilite la aliniatul precedent. Capitalul de rezervă poate fi folosit

5
numai în cazul insuficienţei de profit, precum şi de mijloace ale fondurilor speciale ale băncii. Acesta se
utilizează doar pentru acoperirea pierderilor băncii şi/sau la majorarea capitalului social.
Prin hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor, banca poate forma şi alte fonduri prin distribuire
din profit (figura 3.5).

Fonduri

Fondurile Fondurile
obligatorii neobligatorii

Fondul de
Fondul
Fondul de stimulare şi
(capitalul) de Fondul de risc
amortizare remunerare a
rezervă
personalului

Fonduri cu
destinaţie
specială

Figura 3.5. Tipurile de fonduri înfiinţate de bancă

Beneficiul nerepartizat reprezintă suma beneficiului acumulat ce rămâne în posesia băncii după
repartizarea profitului realizat în cadrul exerciţiului de gestiune. Volumul beneficiului nerepartizat depinde
de mărimea dividendelor, achitate acţionarilor din profitul net, rămas după impozitare şi de cotele defalcate
în diverse fonduri. Utilizarea beneficiului nerepartizat este necondiţionată de anumite scopuri, ca în cazul
fondurilor, rămânând la discreţia managementului bancar. El poate fi distribuit în cadrul expansiunii
activităţii bancare la deschiderea de noi filiale şi reprezentanţe, pentru implementarea unor produse şi
servicii noi sau a unor tehnologii performante.
Capitalul social poate fi modificat în orice mod autorizat de lege şi de Statut. Hotărârea de modificare
a capitalului social se ia de Adunarea Generală a Acţionarilor băncii (figura 3.6).

Capitalul social al băncii Capitalul social al băncii

poate fi mărit prin:
a) mărirea valorii nominale a
acţiunilor plasate; şi/sau
b) plasarea de acţiuni ale
emisiunii suplimentare
poate fi redus prin:
a) reducerea valorii nominale
a acţiunilor plasate; şi/sau
b) anularea integrală sau
parţială a acţiunilor de
tezaur.

6
 Figura 3.6. Modalităţile de majorare sau reducere a capitalului social

Plasarea acţiunilor emisiunii suplimentare se efectuează în corespundere cu legislaţia cu privire la

valorile mobiliare şi cu decizia de emitere suplimentară de acţiuni.
Aporturile la capitalul social al băncii se constituie din mijloace băneşti.
Banca distribuie acţiuni subscrise, iar cei ce subscriu dobândesc toate drepturile rezultate din
achiziţionarea acţiunilor, numai după plata integrală şi înregistrarea acţionarilor sau, după caz, a custodelui
acţiunilor, desemnaţi de acţionari, în Registrul acţionarilor băncii.
Acţiunile băncii admise spre circulaţie la Bursa de Valori a Moldovei pot fi tranzacţionate pe piaţa
secundară în modul prevăzut de actele normative în vigoare. Acţionarii băncii au drept de preemţiune asupra
acţiunilor din emisiunea suplimentară.
Acţionarii pot:
a) face uz de dreptul lor de preemţiune asupra acţiunilor din emisiunea suplimentară;
b) renunţa la un astfel de drept în mod individual; sau
c) delega acest drept altor acţionari sau persoane care nu sunt acţionari, cu condiţia respectării
dreptului de preemţiune al altor acţionari (proporţional cu cotele lor în capitalul social al băncii).
În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a atrage fonduri suplimentare, banca are dreptul de a
emite obligaţiuni şi alte valori mobiliare. Obligaţiunile se emit numai după ce acţionarii au plătit în întregime
toate acţiunile deja emise de bancă. Valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate de bancă nu va depăşi
mărimea capitalului ei social.
Asupra volumului şi structurii de fonduri proprii a băncii influenţează o serie de factori expuşi în
figura 3.7.

Factori endogeni Factori exogeni

Profiturile perioadei curente ce se Reglementările BNM privind nivelul minim al

repartizează în fonduri prin decizia
proprietarilor băncii în cadrul Adunării
Generale a Acţionarilor. Astfel, volumul
profiturilor anuale, rămase la dispoziţia
băncii este în relaţie indirectă cu vorinţa
acţionarilor de a incasa dividendele
Pierderile perioadei curente ce se suportă
din fondurile proprii (în special din cel de
rezervă) determinate din repartizările
profitului perioadelor anterioare
capitalului necesar pentru funcţionarea societăţilor
bancare (în prezent nivelul minim este stabilit la 100
milioane lei)
Reglementările BNM privind rata fondurilor proprii
totale prin care se stabileşte raportului dintre fondurile
proprii şi cuantumul total al expunerii la risc
Gradul de dezvoltare a pieţii financiare, de care depinde
diversitatea instrumentelor financiare, pe care le poate
utiliza banca pentru a-şi majora capitalul

Decizia proprietarilor băncii de a majora Situaţia economică în arealul de funcţionare a băncii.

capitalul în vederea realizării unor obiec­ Relaţia dintre volumul capitalului şi situaţia economică
tive strategice, ce se fructifică prin noi este directă: cu cât este mai evidentă evoluţia pozitivă a
emisiuni de acţiuni indicatorii macroeconomici, cu atât este mai productivă
activitatea băncii, generând capital propriu intern şi
stimulând interesul acţionarilor băncii de a investi în ea.

Figura 3.7. Factorii ce influenţează asupra volumului şi structurii de fonduri proprii a băncii

Băncile îşi calculează ratele capitalului după cum urmează:

7
1) rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1 de bază ale băncii
exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc;
2) rata fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile proprii de nivel 1 ale băncii exprimate ca procent din
cuantumul total al expunerii la risc;
3) rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale băncii exprimate ca procent din cuantumul
total al expunerii la risc.
Astfel, pentru determinarea Cuantmului Total al Expunerii la Risc, toate activele bancare se clasifică
în 4 categorii mari, pornind de la posibilitatea de a le pierde în urma factorilor de risc de credit (de
nerambursare) şi se ponderează cu coeficienţii de risc 0%, 20%, 50% şi 100%, după cum urmează:
Clasificarea activelor în funcție de expunerea la risc
Categoria
Categoria 0% Categoria 20% Categoria 50% Categoria 100%

numerar numerar – activele asigurate prin teren, clădiri, utilaje

instrumente în proces prima ipotecă
de încasare rezidenţială, în stare de
acumulare a dobânzii

conturile la valori mobiliare de depozitele şi plasările credite curente şi fără

BNM, inclusiv stat pe termen scurt în dobândă
rezervele minime băncile altor ţări (cu
obligatorii excepţia OCDE şi
Republicii Moldova)

cambii de creditele garantate de acreditivele pentru care altele, nereflectate în

componente

trezorerie către Guvernul RM banca poartă alte categorii

Elemente

sau asigurate prin răspundere materială în

valori mobiliare de cazul neexecutării
stat

partea creditelor depozitele în băncile

asigurate cu Moldovei şi ale
depozite băneşti ţărilor membre ale
consemnate la OCDE
banca care a
acordat creditul plasamentele la
termen mai mare de
un an în băncile
Moldovei şi ale
ţărilor membre ale
OCDE

Valoarea fondurilor proprii ale unei bănci nu pot scădea sub nivelul capitalului necesar pentru
emiterea licenţei.
În vederea evaluării respectării cerinţelor faţă de fondurile proprii băncile mai calculează şi
rentabilitatea capitalului propriu după următoarea relaţie de calcul:
P
x 100
ROE= Cp % (3.2)
unde R – rata rentabilităţii capitalului propriu; P – profitul care rămâne băncii; Cp – capital propriu.

8
 Rentabilitatea capitalului propriu al băncii creşte direct proporţional cu gradul de îndatorare al băncii
(Ci/Cp).
În practica sistemului bancar american sunt recomandaţi următorii indicatori de analiză a riscului de
capital prezentaţi în tabelul ce urmează.
Tabelul 3.1
Indicatori de analiză a riscului de capital
Indicator Explicaţia indicatorului
K1 = Fonduri Demonstrează în ce măsură activele sunt acoperite de fondurile proprii
proprii/Active totale x sau câte din toate activele banca poate să-şi permită să le piardă; banca
100% poate să le acopere cu fonduri proprii mai mult de 5; 10% din active
totale;
K2 = Fonduri Demonstrează procesul de utilizare a fondurilor proprii, adică raportul în
proprii/Active care activele profitabile au fost acoperite din sursele fondurilor proprii
profitabile x 100% (limitele se stabilesc de bancă independent).
K3 = Fonduri Demonstrează gradul de îndatorare a băncii, determinând raportul dintre
proprii/Depozite totale x fondurile proprii şi depozitate, adică indică dependenţa solvabilităţii
100% băncii de fondurile proprii. K3 cu cât este mai mic cu atât riscul de
insolvabilitate este mai mare.
EM = Active Determină gradul de îndatorare a băncii deoarece conform egalităţii
totale/Fonduri Proprii bilanţiere A=Fp+Datorii totale. În literatura de specialitate se mai
numeşte multiplicatorul capitalului sau efect de pârghie

4.1. Componenţa resurselor atrase de bancă

Evoluţia de ansamblu a resurselor băncii de la înfiinţare şi pînă în prezent poate fi susţinută printr-o serie de
factori caracteristici, dintre care vom evidenţia:
a) creşterea continuă a resurselor şi plasamentelor, începînd din 1993, creştere evaluată în echivalent U.S.D.
pentru eliminarea deprecierii monedei naţionale şi posibilitatea comparării datelor din finalul fiecărui an;
b) încheierea cu profit a fiecărui exerciţiu financiar ce a permis asigurarea unei baze solide a programelor
proprii de dezvoltare şi strategie;
c) susţinerea economiei naţionale prin intermediul procesului de creditare la costuri acceptabile pentru agenţii
economici aflaţi în plin proces de restructurare şi modernizare;
d) asigurarea derulării activităţilor de comerţ exterior pentru clienţii băncii, prin utilizarea unor produse şi
servicii bancare specializate;
e) extinderea bazei de clienţi şi consolidarea resurselor băncii atrase de la persoanele fizice şi juridice,
eliminându-se dependenţa de resursele clienţilor bancari;
f) consolidarea permanentă a imaginii deţinute în piaţa bancară internă şi internaţională prin activitatea
desfăşurată până în prezent, întărirea poziţiei dominante în piaţa financiară
Legea privind activitatea băncilor defineşte că pe teritoriul Republicii Moldova un depozit este sumă de bani
depusă, care satisface cumulativ următoarele cerinţe:
a) urmează să fie rambursată fie la vedere, fie la termen, cu sau fără dobândă ori cu orice alt beneficiu, fie în
condiţiile convenite în comun de către deponent (persoana care depune banii) sau de împuternicitul acestuia şi de
banca ce acceptă banii;
b) nu se raportă la datorii subordonate, la dreptul de proprietate ori la servicii, inclusiv la serviciile de
asigurare;
c) este atestată de orice evidentă scrisă ori de orice chitanţă, certificat, notă sau de un alt document al băncii
care acceptă banii.
Resursele atrase constituie partea cea mai activă din resursele băncii, practic, pe seama acestora banca îşi poate
îndeplini funcţia de investiţii în economie, resursele proprii având o pondere neînsemnată în investiţiile făcute de

9
bancă.
După Berdilă A. resursele atrase reprezintă partea cea mai activă a resurselor băncii deoarece pe seama lor
banca poate face investiţii în economie, resursele proprii deţinând o pondere neînsemnată în investiţiile băncii.
Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti, ce necesită rambursare, utilizate de către bancă
pentru realizarea operaţiunilor sale active. Operaţiunile bancare se bazează, în principiu, pe resursele atrase, fapt
pentru care băncile oferă clienţilor lor o gamă largă de instrumente de economisire în funcţie de:
- perioada de constituire a depozitelor;
- concurenţa existentă pe piaţa interbancară;
- structura şi veniturile populaţiei;
- factorii economici.
În accepţiunea lui Nicolescu O. resursele atrase reprezintă disponibilităţi în lei şi în valută, aflate în conturile
curente sau în conturile de depozit ale clienţilor, astfel, toate disponibilităţile clienţilor aflate în aceste conturi la bănci
intră în categoria depozitelor. Totodată, banca se poate împrumuta pe piaţa interbancară, la Banca Centrală sau pe
piaţa de capital sub formă de plasamente de obligaţiuni, cambii bancare sau certificate de depozit. Şi acestea sunt
resurse atrase, idem depozitelor, mobilizate de către bancă pentru a finanţa plasamentele sale sub formă de credite sau
investiţii în valori mobiliare, emise de terţi.
În practica bancară internaţională toate resursele atrase după sursa de provenienţă sunt grupate după cum este
reflectat în figura 4.1.

Depozitare Nondepozit

Figura 4.1. Clasificarea resurselor atrase după sursa de provenienţă

1. Resurse depozit, pe care banca le poate avea în portofoliul ei. Dintre acestea fac parte: conturile de
disponibilităţi ale agenţilor economici, ale persoanelor fizice, ale instituţiilor financiare şi publice, ale băncilor şi
Trezoreriei statului; Depozitele la vedere şi la termen ale persoanelor fizice şi juridice; certificatele de depozit;
depozitele instituţiilor financiare internaţionale; depozitele corespondente ale altor bănci; sumele în tranzit între
unităţile băncii;
2. Resurse nondepozit, pe care banca le poate procura în situaţii dificile, cum ar fi lipsa de lichidităţi. Dintre
acestea fac parte: împrumuturi de la Banca Naţională a Moldovei; împrumuturile de pe piaţa interbancară de la alte
bănci; vânzarea temporară a bonurilor de trezorerie şi altor titluri de stat sau valorilor mobiliare corporative pe care le
are în portofoliul ei; emiterea obligaţiunilor, cambiilor bancare.
Cota principală a resurselor atrase o constituie depozitele, resursele monetare depuse la bancă de clienţi -
persoane fizice şi juridice în diferite tipuri de conturi şi utilizate de către aceştia în conformitate cu regimul contului şi
reglementările bancare.

4.2. Rolul şi criteriile de clasificare a depozitelor

Rolul resurselor atrase este reflectat în figura 4.2.

10
 Finanţează
activitatea
băncii Stau la baza
exercitării funcţiei
principale a băncii
şi anume de
depozitare

Figura 4.2. Rolul resurselor atrase

Ponderea esenţială în totalul resurselor bancare o deţin cele atrase, care variază mult de la bancă la bancă.
Odată cu evoluţia relaţiilor de piaţă structura resurselor atrase s-a modificat considerabil, lucru determinat de apariţia
unor metode noi, netradiţionale de acumulare a resurselor monetare temporar libere de la persoanele fizice şi juridice.
Una din principalele funcţii ale băncilor moderne constă în constituirea şi utilizarea depozitelor bancare.
Depozitele bancare au un caracter dublu. Pe de o parte depozitele constituie obligaţii ale unor bănci faţă de depunători,
rezultate din mobilizarea capitalurilor temporar disponibile, căi importante de constituire a resurselor creditare ale
băncii. Pe de altă parte, depozitele bancare prezintă pentru depunător, creanţa creditoare faţă de bancă, mijloacele de
plată pe care aceştia le pot utiliza în orice moment la efectuarea plăţilor de către persoanele terţe, prin operarea în cont.
Depozitul este forma de exprimare a relaţiilor dintre bancă şi client în vederea oferirii băncii comerciale de
către cei din urmă a mijloacelor băneşti în folosire temporară. Depozitul în traducere din latină înseamnă un lucru dat
spre păstrare şi, respectiv, depozit poate fi orice cont deschis de client la bancă pe care se păstrează mijloacele băneşti.
Depozitele bancare reprezintă forma principală de mobilizare a capitalurilor şi economiilor temporar
disponibile în economie, o formă de existenţă a banilor, respective a banilor de cont sau scripturali. Depozitele bancare
constituie pe de o parte obligaţii ale băncilor faţă de deponenţi, rezultate din mobilizarea capitalurilor disponibile, căi
importante de constituire a resurselor de creditare ale băncii, iar pe de altă parte, creanţe faţă de bancă, mijloace de
plată pe care depunătorii le pot utiliza pentru efectuarea plăţilor prin operarea în cont.
Legea cu privire la activitatea băncilor defineşte depozitul drept suma de bani depusă care:
- urmează să fie rambursată fie la vedere, fie la termen, cu sau fără dobândă ori cu orice alt beneficiu, fie în
condiţiile convenite în comun de către deponent (persoana care depune banii) sau de împuternicitul acestuia şi de
banca ce acceptă banii;
- nu se raportă la datorii subordonate la dreptul de proprietate ori la servicii, inclusiv la serviciile de asigurare;
- este atestată sau nu de orice evidenţă scrisă ori de orice chitanţă, certificat, notă sau de un alt document al
băncii care acceptă banii.
Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii ale băncii. Păstrarea
disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă funcţia primordială a băncilor, caracterizată printr-o relaţie specială
dintre persoanele fizice şi juridice, pe de o parte, şi bănci, pe de altă parte.
Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligaţia de
ale rambursa în anumite condiţii de termen şi plată. Depozitele au caracteristici specifice indicate în figura 4.3

11
 Reprezintă capacitatea de
Formează gradul de În caz de faliment al Stau la baza formării
exercitare a băncii, a
încredere a populaţiei în băncii, deponenţii sunt relaţiei dintre bancă şi
funcţiei sale, funcţia de
bancă rambursaţi primii client
depozitare

Se consideră cea mai

ieftină resursă

Figura 4.3. Caracteristici specifice ale depozitelor

În majoritatea ţărilor conturile de depozit sunt clasificate după următoarele criterii:

- timpul depozitării pînă la momentul retragerii resurselor;
- categoria deponenţilor;
- categoria valutei în care se deschide contul de depozit;
- modul de calculare şi de achitare a dobînzii.
În dependenţă de modul de retragere şi a scopului plasării mijloacelor depozitate se deosebesc:
1. Depozitele la vedere se caracterizează prin stare de flexibilitate, în sensul că depunătorii pot dispune oricînd
utilizarea lor sub forma plăţilor sau retragerilor din cont. Datorită acestui aspect, depozitele la vedere, cel puţin formal,
dau impresia unei incertitudini în ceea ce priveşte asigurarea resurselor. Cu toate acestea, practica bancară ne arată că
în mod normal, o parte a plăţilor efectuate de către unii titulari de conturi se evidenţiază ca încasări în conturile altor
clienţi, la aceeaşi bancă, iar plăţilor făcute în conturi deschise la alte bănci le corespund, în general, încasări de la alte
bănci, astfel că suma din conturile de depozite la vedere înregistrează dimensiuni relativ constante.
Se poate aprecia că evoluţia disponibilităţilor constituite pe seama depozitelor la vedere se caracterizează
printr-o anumită marjă de variaţie a sumei soldurilor, delimitîndu-se un sold minim permanent care, de fapt, exprimă o
resursă certă de creditare. Cu toate acestea, utilizarea disponibilităţilor provenite din depozitele la vedere necesită din
partea băncilor o anumită prudenţă, deoarece antrenarea acestor sume în proporţii exagerate ar putea genera dificultăţi
privind starea de lichiditate, mai ales atunci cînd clienţii ar suprasolicita retragerile;
2. Depozitele la termen se constituie potrivit unei convenţii încheiate între deponent şi bancăprivind durata şi
condiţiile de depunere, în special, privind nivelul dobînzilor bonificate, constituind o modalitate sigură de justificare în
procesul de creditare. Depozitele se clasifică în următoarele categorii:
- depozite pe termen scurt (scadenţa pînă la 1 an);
- depozite pe termen mediu (scadenţa de la 1 an pînă la 5 ani);
- depozite pe termen lung (cu o scadenţă de la 5 ani şi mai mult).
Depozite de economii sunt mijloacele depuse de către populaţie în scopul păstrării şi economisirii. Aceste
depozite pot fi atît la vedere, cît şi la termen ca ulterior să fie utilizate de posesor conform necesităţilor sale.
În funcţie de categoria de depunători se deosebesc:
1. Depozitele persoanelor fizice, care se mai numesc şi depozite personale. Persoanele fizice pot să depoziteze
mijloacele băneşti atît în conturi de depozit în monedă naţională, cît şi în valută, la vedere, cît şi la termen
2. Depozitele persoanelor juridice, adică ale agenţilor economici şi ale organizaţiilor de stat. Ponderea cea mai
mare a depozitelor agenţilor economici o reprezintă depozitele la vedere;
3. Depozite ale băncilor şi altor instituţii financiare. Depozitele atrase de la bănci reprezintă resurse pe termen
scurt care variază, de obicei, între o zi şi un an şi apar ca obiect al reciprocităţii în relaţiile de decontare dintre bănci pe
piaţa interbancară. Ele reprezintă principala modalitate de completare a resurselor unei bănci pe termen scurt.
În dependenţă de valuta în care se depune depozitul se deosebesc:
- depozite în monedă naţională;
- depozite în valută.
Conform modului de calculare şi de achitare a dobînzii depozitele se clasifică în:
a) depozite la vedere şi conturi curente fară dobînzi;
12
 b) depozite cu dobînzi.
Banca deschide şi închide conturi de depozit persoanelor fizice rezidente şi nerezidente. precum şi efectuează
operaţii în contul deponentului cu respectarea legislaţiei în vigoare, actelor normative ale Băncii Naţionale a Moldovei
şi prevederilor Regulamentului cu privire la ordinea efectuării operaţiunilor la conturile de depozit ale persoanelor
fizice. Informaţia despre operaţiile efectuate în cont poate fî furnizată numai la cererea deponentului sau a
reprezentantului acestuia. Banca poate prezenta o astfel de informaţie terţelor persoane numai în cazul şi în modul
prevăzut de legislaţia în vigoare.
Conturi de depozit pot fi deschise în conformitate cu condiţiile de atragere a mijloacelor băneşti la tipul
respectiv de depozit în orice subdiviziune a băncii care efectuează astfel de operaţiuni. Orice operaţiune privind
conturile de depozit se efectuează numai la prezentarea actului de identitate a ordonatorului {deponent, reprezentant
sau persoana terţă). Fiecare persoană fizică poate avea un număr nelimitat de conturi deschise în subdiviziunile băncii.
Se interzice deschiderea unui cont de depozit în cadrul unei subdiviziuni a băncii pe numele a mai multor persoane.
Conform prevederilor Legea instituţiilor financiare depozitele persoanelor fizice reprezintă depozite personale.
Avantajele oferite de contul de depozit sunt:
• obținerea unei rate mai mari a dobânzii
• Accesul la dobânda lunară, care poate fi depusă într-un cont curent
• Posibilitatea împrumutului fără garanții
Contul de economii este un produs bancar ce combină caracteristicile unui cont current cu cele ale unui
depozit. De regulă, un cont de economii are următoarele particularităţi:
- se pot depune oricând sume de bani, cu respectarea unor niveluri minime şi frecvente;
- se pot efectua retrageri oricând, dar atunci când soldul scade sub nivelul minim stabilit se obţine dobânda la
vedere;
- rata dobânzii este variabilă, diferenţiată pe tranşe valorice şi se calculează lunar;
- pot să existe facilităţi de overdraft asociate.
diverse opțiuni valuta depozitului

i
Denumire depozitulu
a băncii Tipul

clientului
ale Scadența
identitate depozitulu
data constituirii Datele de i tipurile ratei
depozitului dobânzii

Figura 4.4. Părţile component ale contractului de depozit

Băncile indică în contract o multitudine de opţiuni, printre care:

Opţiunea de capitalizare (acumulare) a dobânzii:
- fără capitalizare – dobânda simplă (liniară);
- cu capitalizare – dobânda compusă (exponenţială).
Opţiunea de plată a dobânzii achitată persoanelor fizice:
- periodic, de regulă lunar;
- la început sau la scadentă.
Opţiunea de prelungire automată a depozitului:
- cu prelungire automată;
- fără prelungire automată.

13
Comisioane de retragere:
- la data scadentei, de regula 0;
- nu se permit retrageri.
Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele reflectate în
figura 4.5.

existenţa volumul
Formează Relaţiile prin intermediul
necesităţii unui depozitelor se depozitelor
funcţia depozitare stau sunt cele mai
depozit pentru realizează formează
principală a la baza relaţiei ieftine din toate
efectuarea posibilitatea de volumul
băncii – de între bancă şi resursele atrase economisire a
decontărilor încrederii în
depozitare client populaţiei
bancare bancă

Figura 4.5. Atractivitatea resurselor depozitare

Cu toate acestea, toate băncile respectă câteva principii de bază în organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor de
depozit, ce constau în următoarele:
- operaţiunile de depozit trebuie să contribuie la obţinerea profitului sau să creeze condiţii pentru obţinerea
profitului în viitor;
- operaţiunile de depozit trebuie să fie diverse şi efectuate de persoane diferite;
- o atenţie sporită în procesul de organizare a operaţiunilor de depozit se va acorda depozitelor cu dobîndă;
- trebuie să se asigure legătura reciprocă între operaţiunile de depozit li cele de credit după termene şi sumele
depozitelor şi creditelor;
- organizînd operaţiunile de depozit şi de creditare banca trebuie să tindă spre reducerea mijloacelor sale
temporar libere;
- banca trebuie să ia măsuri de dezvoltare a serviciilor ce vor asigura atragerea depozitelor.
Soldul contului de depozit poate să rămână nemodificat într-o anumită perioadă de timp sau poate suferi
modificări de la o zi la alta, ca urmare a plăţilor şi încasărilor, respectiv a depunerilor sau a retragerilor operate prin
contul respectiv.
Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea de credite, băncile
comerciale respectă în permanenţă următoarele principii: termenul, lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea.
Când resursele sunt plasate, se studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a
respectivelor resurse, apărut în urma plasării şi dacă rata profitului la credite va acoperi cheltuielile suportate de bancă
în scopul atragerii acestor mijloace.
Băncile nu fixează restricţii depunătorilor privind numărul de conturi de depozit deschise şi sumele depuse.
Depunătorii efectuează operaţiuni de primire şi restituire a depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile
respective.
Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului de depozit) de vârstă majoră.
Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei persoane numai prin procură autentificată, în care se
menţionează datele de identificare ale persoanei respective şi cota de primire a depozitului (parţial sau în integral),
termenul de gestionare a contului de depozit şi alte condiţii.
Depunătorii au dreptul de a face dispoziţii testamentare privind depozitele personale pentru cazuri de deces.
Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziţia testamentară unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul
de moştenitori legitimi, precum şi persoanelor juridice sau statului. în dispoziţia testamentară se va indica numele şi
prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii şi legalizării documentului respectiv.

14
4.3. Costul depozitelor bancare
Rata dobânzii anuale plătite la soldul contului de depozit se stabileşte în condiţiile de emitere prin
dispoziţia Preşedintelui băncii, în baza deciziei Comitetului de Dirijare al Activelor şi Pasivelor băncii, în
dependenţă de situaţia economică în ţară; starea financiar-economică a băncii şi de condiţiile pieţei
financiare.
Banca poate modifica în mod unilateral mărimea dobânzii, dacă condiţiile depozitului nu prevăd
altfel, cu condiţia respectării unui termen de preaviz. Despre modificarea ratei dobânzii banca va anunţa
deponenţii preventiv cu 15 zile, afişând la ghişeele băncii informaţia respectivă.
Dobânda calculată la soldul contului de depozit, conform condiţiilor de păstrare poate fi transferată la
un alt cont indicat de către deponent (cont curent, cont de cârd, cont de depozit ce prevede alimentare, etc.).
Condiţiile depozitului pot prevedea ca banca să nu plătească dobânda la soldul contului.
Nu se calculează dobânda la soldul depozitului, termenul căruia a expirat, dacă condiţiile depozitului
nu prevăd altfel.
Nu se calculează dobânda la suma dobânzii calculate şi neprimite de către deponent, dacă condiţiile
depozitului nu prevăd altfel.
Constituirea unui depozit nu este, în general, comisionată de către bănci. Operaţiunea este însă
condiţionată de deschiderea unui cont curent, ceea ce conduce în majoritatea cazurilor la apariţia unor
comisioane. Cele mai multe bănci practică la aceste produse comisioane de administrare, care se percep
lunar.
Rata dobânzii este cel mai important cost aferent resurselor atrase.
În sens restrâns, dobânda reprezintă excedentul ce revine proprietarului
capitalului dat cu împrumut, din remuneraţia proprietarului capitalului
împrumutat ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă a
numerarului pe un timp determinat.

Banca plăteşte deponentului o dobânda în mărimea şi în modul prevăzut de condiţiile depozitului.

Modul de calcul al dobânzilor poate fi simplu şi capitalizat. Dobânzile bonificate de către bănci la conturile
de depozit depuse spre fructificare se calculează după formula clasică:
S x Rd
D= xT, (4.1)
360 ( 365 ) x 100
unde D este suma dobânzii; S - soldul contului de depozit; T - timpul pentru care se calculează dobânda (în
zile); Rd - rata procentuală a dobânzii.
Băncile propun clienţilor dobânzi capitalizate la depozite în cazul stimulării atragerilor de resurse
băneşti disponibile. Băncile vor calcula dobânda bonificată în mod capitalizat utilizând următoarea formulă:
D= S1 –S-S1 = S (1+Rd) x t, (4.2)
undeS1- suma totală a depozitului; Rd este stabilită în funcţie de perioada supusă capitalizării; t - timpul
(numărul capitalizărilor).
Volumul cheltuielilor bancare cu resursele atrase (C) se va determina după formula:
m
C = ∑ Ij x Pj, (4.3)
j=1

unde Pj – volumul pasivului de tip j; Ij – rata dobânzii plătite pentru pasivul de tip j.
Rata medie a dobânzii ( í), plătită pentru o unitate monetară de capital atras,seva determina
prinraportareacheltuielilorrespectivelavolumultotalderesurseatrase.

15
 C h eltuielile de atragere a resurselor
í = x 100 % (4.4)
Total resurse atrase
Plăţile asupra dobânzilor nu limitează cheltuielile bancare cu resursele atrase, fiind necesară
calcularea cheltuielilor la o rata critică, sau costurile marginale (Cm):

Cm =
∑ S i Di+CO x 100 %, (4.5)
∑ A prof .
unde ∑ S i Di – plăţile asupra dobânzilor; CO–alte cheltuieli operaţionale ale băncii, ∑ A prof . – suma
activelor profitabile ale băncii.
Cheltuielile calculate,în acest mod, sunt la o rată critică a rentabilităţii, deoarece, pentru a-şi menţine
profitabilitatea, banca nu-şi poate permite să plaseze aceste resurse la o dobândă mai mică decât această rată.
Variaţia frecventă a ratelor de dobândă conferă cheltuielilor medii ponderate nesiguranţă şi irealitate.
Costul marginal al resurselor atrase evaluează costul achitat de bancă pentru a cumpăra o unitate
suplimentară de resurse, pe care aceasta le poate investi:
Cm = i1 x D1 – i x D, (4.6)
unde D1 –resursele atrase la o rată de dobândă nouă; D–resursele atrase la rata de dobândă veche; i1– rata de
dobândă nouă; i–rata de dobândă, estimată ca aceea la care se pot plasa resursele atrase.
Acest indicator reprezintă în valoare absolută volumul modificării costurilor bancare cu atragerea
resurselor, însă pentru a putea i comparabil cu rata de rentabilitate la plasamente este necesară transformarea
lui în valoare relativă.
Cm
rCm = 1 x 100 % , (4.7)
D
unde rCm - rata costului marginal al resurselor atrase; Cm – costul marginal al resurselor atrase; D 1–
resursele atrase la o rată de dobândă nouă.
Rata costului marginal rCm al resurselor atrase poate fi comparată cu rentabilitatea marginala a
plasamentului pentru a se concluziona asupra bonităţii lui.
Pentru a putea retrage banii mai uşor, fără sa stai la coada la ghişeu, multe produse bancare de
economisire au ataşat un card de debit. În funcţie de strategia băncii, cardul poate fi oferit fără taxă de
emitere şi administrare sau va trebui ca deponentul să plătească şi aceste comisioane. Deschiderea şi
lichidarea depozitului sau vizualizarea soldului acestuia prin internet banking presupune plata unui
abonament la acest serviciu. La unele bănci serviciul de internet banking este gratuit.
Lichidarea depozitului înainte de termen duce la pierderea dobânzii. Un aspect important este că
dacă posesorul contului apelează la fondurile din depozit înainte de expirarea termenului, el poate pierde
aproape toata dobânda în funcţie de condiţiile contractului. Pentru lichidarea depozitului înainte de termen,
băncile acordă doar dobânda la vedere (foarte scăzută comparativ cu dobânda la depozite, de circa 2%) sau
nu plătesc nici un fel de dobândă.

16