Metallica

Metallica este o formație de heavy metal din Los Angeles, California, SUA. A luat ființă în anul 1981,
reușind să vândă peste 100 de milioane de discuri în toată lumea. Succesul comercial a făcut din
Metallica o formație foarte controversată. Face parte din „Big Four of Thrash” alături de Slayer,
Megadeth și Anthrax.

În 1981, ziarul din Los Angeles The Recycler găzduia o rubrică de anunțuri destinată muzicienilor în
căutarea unor noi colegi de formație. Sub secțiunea „Heavy Metal” avea să apară un nume: Lars Ulrich,
un adolescent de 18 ani.

Totul a început în anii '80, atunci când tânărul de 18 ani de origine daneză Lars Ulrich, care locuia în
California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formațiile sale
favorite: Diamond Head. Datorită faptului că nu își plănuise bine călătoria, tânărul Lars Ulrich se vede
nevoit să apeleze la bunăvoința membrilor formației favorite. Aceștia sunt impresionați și îl primesc pe
Lars, care merge cu ei în turneu. Influențat de această aventură, Lars se hotărăște ca la întoarcerea în
America să încerce să-și alcătuiască o formație.

Cum Lars, înnebunit după formațiile britanice care făceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-
Metalului Britanic) și care de mic era pasionat de tobe, dorea să-și facă propria trupă Heavy Metal, a
reușit în scurt timp să-și construiască o mulțime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în
California. Brian Slagel și Ron Quitana – promotori și editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când
 Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilația „Metal Massacre” lui Lars îi mai rămăsese minorul detaliu de
a-și face formația.

James Hetfield locuia în Downey, California, era un tânăr introvertit și foarte timid. Apartenența familiei
sale la „Christian Science” a făcut ca James să fie marginalizat sau respins de către mulți din copiii de la
școala sa. Când avea 13 ani, tatăl său a decis să abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar
la vârsta de 16 ani își pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza
religiei lor, încă un lucru greu de acceptat de către James).[6] Confuz și deprimat, James a găsit salvarea
în muzică. La 14 ani se apucase de chitară (după ce în prealabil studiase pianul și tobele). Înființează trei
trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” și în final „Leather Charm”. Niciuna din ele nu a reușit să reziste,
destrămându-se destul de repede. După moartea mamei, el stă în casa unui bun prieten Ron McGovney,
pe care îl va convinge să învețe să cânte la bass.

Împinși de Hugh Tanner, fostul chitarist al formațiilor Leather Cham și Phantom Lord, James Hetfield și
Ron McGovney iau legătura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rămas
surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viață după cum declara) mirosul
emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron și James nu au fost deloc
impresionați de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacă Lars a mai cântat la tobe până atunci. Însă
numeroasele „pile” pe care Lars le avea au făcut ca cei trei să bată palma și să încerce să construiască o
formație împreună.

Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, să aleagă un nume pentru o
nouă revistă care să promoveze trupele metal și NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana
a propus două nume pentru revistă: „Metallica” si „Metal Mania”. Lars i-a sugerat să numească revista
„Metal Mania” și și-a numit formația Metallica.

La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilație „Metal Massacre”,
produsă de Brian Slagel. Numele formației a apărut tipărit greșit pe album: „Mettallica”, dar melodia a
reușit să stârnească ceva interes.

Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face solo-ul piesei, el nefiind un membru permanent al
trupei. Pentru a aduce un chitarist în formație, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunț a
răspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formației „Panic”. Ulrich și Hetfield
au fost atât de impresionați de echipamentul lui Mustaine că i-au cerut să intre-n formație înainte să-l
 audă cântând.

Metallica a început să cânte în cluburile din L.A. însă au fost primiți cu rezerve de către public, lucru ce
nu i-a descurajat, din contra au cântat și mai tare și mai repede. Însă în cadrul trupei tensiunile între
Dave și Ron au crescut foarte mult. Au existat și altercații între Dave și Ron sau Dave și James, de câteva
ori Dave fiind dat afară din formație, însă el revenea a doua zi și întreba dacă poate să continue. James îi
răspundea de fiecare data „Ok...”.

Astfel după numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlă întreagă de
bere în bassul lui Ron, cel din urmă fiind foarte aproape să se curenteze, Ron a decis să părăsească
formația. Cu toate acestea Metallica a reușit să înregistreze o casetă demo completă înaintea plecării lui
Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” și a atras repede atenția fanilor și promotorilor din
California, în special San Francisco.

Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou basist. Brain i-a spus că știe exact de
cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formația „Trauma”. Astfel, James și Lars au mers la un
club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de păr roșu ce se mișca foarte repede pe
scenă le-a atras atenția. Pe lângă asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. După
 ce James a numărat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bass frate!). După concert cei doi s-au
dus la Cliff și i-au spus că trebuie neapărat să-l fure! După ce au petrecut ceva timp împreună (6 luni) Cliff
le-a spus că sunt de treabă și că acceptă invitația de a se alătura Metallicii, mai ales fiindcă Trauma
devenise plictisitoare pentru el. Condiția pentru ca el să se alăture formației era ca cei trei, James, Dave
și Lars să se mute în San Francisco. Lucru făcut cu plăcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de
loc pe placul lor.

La sfârșitul anului 1982 începutul anului 1983, mișcarea Metal din San Francisco Bay Area luase
amploare. Formații precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuseră să-și facă un nume. Spre
deosebire de scena din Los Angeles, dominată de formații Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul și
Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de către fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv și foarte
rapid, au făcut din Metallica o favorită a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formației a ajuns de pe
coasta de vest a Americii până pe coasta de est. Jonny și Marcha Zuzula din New York, care înființaseră
casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul
dintre San Francisco și New York cu tot echipamentul necesar.

Acest drum de câteva zile a fost hotărâtor pentru plecarea lui Dave din formație. Drumul fiind foarte
lung, cei patru își petreceau nopțile la rude ale prietenilor apropiați. Dave sub influența alcoolului a
devastat multe din aceste locuințe. Cei patru obișnuiau să bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent.
Temperamentul său vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunși la New York, fac
cunoștință cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte și îi spune lui Jon, că vor renunța la chitaristul lor. Câteva
zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea după o noapte în care cei patru băuseră foarte mult (o noapte
normală), Lars, James și Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat că trebuie să plece. Și că autobuzul său, cu
care va face 4 zile până în San Francisco, pleacă în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul
formației Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formație. După ce Kirk a
dus la bun sfârșit solo-ul la cântecul Seek and Destroy, Lars și James au fost de acord că el este soluția
ideală pentru a fi chitaristul principal al Metallica.

Jonny și Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însă Metallica voia să repete și în plus,
neavând niciun ban, aveau nevoie și de un loc în care să stea. Formația Anthrax avea o cameră de
repetiție în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziție. Camera în care cei patru au și locuit. Vremurile erau
grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât niște pături, iar felul principal de mâncare era: “losers
lunch”- după cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mână, fiindcă nu aveau nici
măcar pâine. Preferau să cheltuie putinii bani pe care îi câștigau din concertele în cluburi pe alcool.
James spunea "Alcoolul iți dădea impresia că ține și de cald și de foame... desigur, era numai o impresie.
Eram slabi și dacă nu aveam noroc cu câte un fan dedicat care ne plătea mese la restaurant din când în
când, nu știu ce-ar fi fost..." Kirk adăuga "Singurul moment în care am avut bani a fost când am mers în
turneu prima data și aveam solda zilnică. Îmi amintesc că în zilele dintre concerte primeam 10 dolari
 fiecare, și în zilele cu spectacol doar 7, pentru că puteam mânca gratuit pe banii promoterilor"

RED HOT CHILLI PEPPERS

Red Hot Chili Peppers, câteodată scurtat ca "The Chili Peppers" sau abreviat ca "RHCP", este o formație
americană de funk rock formată în Los Angeles în 1983. Stilul muzical al grupului constă în principal din
rock cu un accent de funk, cât și elemente din alte genuri cum ar fi punk rock și rock psihedelic. În
performanțele live muzica lor incorporează elemente de jam band datorită naturii improvizate a multe
din interpretările lor. În prezent trupa constă din membrii fondatori Anthony Kiedis (voce) și Flea (bas),
bateristul de durată Chad Smith; și chitaristul Josh Klinghoffer care s-a alăturat la sfârșit de 2009,
înlocuindu-l pe John Frusciante. Red Hot Chili Peppers sunt una dintre trupele cu cele mai mari vânzări
din toate timpurile cu peste 80 de milioane de înregistrări vândute în toată lumea, au fost nominalizați la
șaisprezece Premii Grammy, din care au câștigat șase si sunt cea mai de succes trupă din istoria radioului
de rock alternativ în prezent deținând recordurile pentru cele mai multe single-uri pe prima poziție (13),
cele mai multe săptămâni în total pe prima poziție (85) și cele mai multe cântece în top zece (25) în
clasamentul Billboard Alternative Songs. În 2012, au fost induși în Rock and Roll Hall of Fame.

Componența originală a trupei, numită inițial Tony Flow and the Miraculously Majestic Masters of
Mayhem înainte de a schimba pentru Red Hot Chili Peppers după câteva show-uri, cuprindea chitaristul
Hillel Slovak și bateristul Jack Irons, alături de Kiedis și Flea. Din cauza unor angajamente pentru alte
trupe, Slovak și Irons nu au performat pe albumul de debut al trupei, The Red Hot Chili Peppers (1984).
Cliff Martinez a fost bateristul pe primele două înregistrări (Irons a fost pe a treia), și chitaristul Jack
Sherman a performat pe prima. Slovak a evoluat pe al doilea și al treilea album al trupei, Freaky Styley
(1985) și The Uplift Mofo Party Plan (1987), dar a murit după o supradoză de heroină în 1988. Drept
rezultat al morții prietenului său, Irons a ales să părăsească grupul. Chitaristul de la Parliament-
Funkadelic, DeWayne McKnight, a fost adus în locul lui Slovak, deși pentru puțin timp, acesta fiind
înlocuit la rândul său de Frusciante în 1988. Fostul baterist de la Dead Kennedys, D. H. Peligro, a fost adus
în locul lui Irons. Și acesta a fost ținut puțin, fiind înlocuit de Chad Smith în același an. Formula cu Flea,
Kiedis, Frusciante și Smith a fost cea mai de durată și a înregistrat cinci albume de studio începând cu
Mother's Milk (1989). În 1990, grupul a semnat cu Warner Bros. Records și a înregistrat albumul Blood
Sugar (1991), avându-l producător pe Rick Rubin. Acest album a devenit primul succes comercial al
trupei. Frusciante a devenit incomfortabil cu succesul trupei și a părăsit-o pe neașteptate în 1992.

După doi chitariști temporari, Arik Marshall și Jesse Tobias, Dave Navarro de la Jane's Addiction s-a
alăturat în 1994 și pentru următorul album al grupului, One Hot Minute (1995). Deși a avut succes din
punct de vedere comercial, albumul nu a reușit să egaleze succesul critic sau popular al aclamatului
Blood Sugar , vânzând mai puțin de jumătate din vânzările predecesorului său. Navarro a fost dat afară
din trupă în 1998. Frusciante, proaspăt ieșit de la reabilitare în urma problemelor cu consumul de
droguri, a revenit în trupă în același an la cererea lui Flea. Fiind reuniți, cei patru s-au întors în studio
pentru a înregistra Californication (1999), care a devenit cel mai mare succes comercial al trupei cu 16
milioane de copii vândute în toată lumea. Acest album a fost urmat trei ani mai târziu de By the Way
(2002) și apoi patru ani mai târziu de albumul dublu Stadium Arcadium (2006), primul lor album pe
prima poziție în America. După un tur mondial, grupul a luat o pauză prelungită. Frusciante a anunțat în
2009 că părăsește amical formația pentru a se concentra pe cariera sa solo. Klinghoffer, care a lucrat atât
ca sideman pentru trupă în Stadium Arcadium tour, cât și pe proiectele solo ale lui Frusciante, l-a înlocuit
drept lider chitarist. Al zecelea album de studio al trupei, I'm with You, a fost lansat în 2011 ajungând pe
primul loc în clasamente din 18 țări diferite. Grupul a fost în turneu în 2014 și a cântat cu Bruno Mars ca
o parte a performanței de la pauza Super Bowl XLVIII. Trupa a lansat al unsprezecelea album de studio,
The Getaway, pe 17 iunie 2016. Albumul a fost produs de Danger Mouse, fiind prima dată de la Mother's
Milk din 1989 când un album de-al lor este produs de altcineva decât Rick Rubin.