Translated from English to Romanian - www.onlinedoctranslator.

com

Journal of Experimental Social Psychology 49 (2013) 947–950

Liste de conținut disponibile la SciVerse ScienceDirect

Jurnal de psihologie socială experimentală

pagina de pornire a jurnalului: www.elsevier.com/ locate/ jesp

FlashReport

Efecte de contagiune morală în întâlnirile interpersonale de zi cu zi

Kendall J. Eskine ⁎, Ashley Novreske 1, Michelle Richards 1
Universitatea Loyola din New Orleans, SUA

RELEVATE

• Contactul cu transgresori morali induce experiențe de imoralitate (adică vinovăție).

• Contagiune morală poate apărea prin contact interpersonal indirect și direct.
• Contagiune morală este moderată de sensibilitatea dezgustului.

info articol abstract

Istoricul articolului: Esențele oamenilor sunt complet limitate la formele lor fizice sau pot fi transmise altora reziduurile caracterului lor perceput
Primit la 14 martie 2013 Revizuit la prin simplu contact fizic? Prezenta cercetare a investigat efectele interpersonale ale contagiunii în contextul
14 aprilie 2013 Disponibil online la
comportamentului imoral. Descoperirile din două experimente au arătat că, după ce participanții au intrat în contact fizic atât
23 aprilie 2013
indirect, cât și direct cu un transgresor moral, ei au experimentat mai multă vinovăție de stat. Mai mult, efectul a fost moderat
de sensibilitatea la dezgust - și anume, după atingerea unei persoane lipsite de etică, cei cu sensibilitate mare la dezgust au
Cuvinte cheie:
raportat mai multă vinovăție decât cei cu sensibilitate scăzută la dezgust. Aceasta este prima cercetare care demonstrează că
Contagiune
Moralitate contactul fizic cu o persoană afectată moral poate afecta propria imoralitate (adică, vinovăția) și, prin urmare, oferă dovezi
Sensibilitate la dezgust pentru „transferul moral”. Aceste descoperiri evidențiază și mai mult sensibilitatea dezgustului ca un mecanism important care
Gândire magică stă la baza contagiunii psihologice. Sunt discutate implicațiile pentru viața de zi cu zi și direcțiile pentru cercetările viitoare.
Metafore de puritate

© 2013 Elsevier Inc. Toate drepturile rezervate.

Introducere
Literal vorbind, oamenii sunt sensibili. Ne strângem mâna pentru a-i saluta pe
ceilalți, a indica respect și a încheia înțelegeri; îmbrățișare pentru a exprima
căldura interpersonală și alte emoții; și mângâie pe spatele altora pentru a felicita
sau a consola. Dar pot aceste întâlniri întâmplătoare și aparent inofensive să
transfere informații neintenționate? De exemplu, pot transgresorii morali să
contamineze obiecte neînsuflețite și să transfere reziduuri imorale asupra altora?
Experimentele de față au testat măsura în care esențe morale (percepute) în alții
sunt contagioase din punct de vedere fizic.
Rozin și Nemeroff (1990) a conturat gândirea magică și una dintre legile
ei subiacente: contagiune psihologică. În opinia lor, „esențe” pot fi transmise
între oameni și obiecte, în care „un obiect, de obicei de natură animată, este
unsursă; al doilea obiect, de obicei uman, este a țintă” (p. 206). De exemplu,
s-a observat că studenții vor purta hanoracele geniale ale partenerilor lor
romantici în timp ce susțin examene pentru a-și îmbunătăți propria
performanță (Albas & Albas, 1989; Rushowy, 2000). În acest caz, strălucirea
academică a unui partener
⁎ Autor corespondent la: Universitatea Loyola, 6363 Saint Charles Avenue, Box 194,
Department of Psychological Sciences, New Orleans, LA 70118, SUA.
Adresa de email: kjeskine@loyno.edu (KJ Eskine).
1 Acești autori au contribuții egale.
(un domeniu sursă animată) este trecut mai întâi la hanorac. În al doilea rând,
hanoracul în sine poate fi folosit acum pentru a transfera esența academică a unui
partener către celălalt partener (domeniul țintă). În timp ce oamenii par să posede
intuiții populare despre contagiune, pot aceste convingeri să le afecteze în mod
semnificativ judecățile și comportamentele?
Unele dintre primele studii empirice despre contagiune au dezvăluit o
serie de constatări izbitoare care au ajutat la stabilirea caracteristicilor și
parametrilor acesteia (Nemeroff, Brinkman și Woodward, 1994; Rozin,
Markwith și Nemeroff, 1992). De exemplu, studenții au preferat puloverele
deținute, dar niciodată purtate, de cineva bolnav de SIDA față de puloverele
purtate, dar niciodată deținute, de cineva cu SIDA, deși ambele pulovere
fuseseră spălate. Mai mult, aceste efecte nu au fost degradate de timp.
Articoleria folosită de cineva cu SIDA este la fel de contaminată 1 an mai
târziu, precum este 1 zi mai târziu, iar această contaminare nu depinde de
nicio parte anume a corpului; Unghiile, șuvițele de păr, coatele etc. sunt
toate vehicule pentru contagiune (Nemeroff şi colab., 1994; Rozin şi colab.,
1992). La fel, contagiune are o calitate temporală durabilă. Participanții sunt
aproape la fel de disclinați față de puloverele purtate de persoanele cu SIDA
timp de 5 minute (apoi spălate) ca și cele purtate un an întreg (apoi spălate).
Astfel, rezultatele indică faptul că contagiune psihologică necesită contact
fizic, este în esență permanentă între domeniile sursă și țintă, este
holografică (unghiile sunt la fel de contagioase ca și alte părți ale corpului) și
este insensibilă la dozare (5 minute).≈ 1 an).

0022-1031/$ – vezi prima pagină © 2013 Elsevier Inc. Toate drepturile rezervate.
http://dx.doi.org/10.1016/j.jesp.2013.04.009
948 KJ Eskine și colab. / Journal of Experimental Social Psychology 49 (2013) 947–950
Originile și funcțiile contagiunii au primit, de asemenea, un
tratament considerabil. Nemeroff și Rozin (1994) susțin că „gândirea
magică ar putea fi pur și simplu un rezultat inevitabil al dezvoltării
umane. Un principiu precum „contactul cauzează influență” poate fi
învățat din experiențele foarte timpurii, începând cu percepția copilului
că apucarea, tragerea, împingerea lui și așa mai departe au influență
asupra obiectelor.…” (p. 160). Ei susțin, de asemenea, că contagiunea
are funcții adaptative înrădăcinate în instinctele biologice de a se
proteja împotriva „contaminarii microbiene” (p. 161). În opinia lor,
contagiunea oferă un mecanism prin care oamenii se pot apăra
împotriva substanțelor străine nedorite.
O viziune orientată biologic este coroborată de dovezi că oamenii ezită să
intre în contact cu contaminanți reali, cum ar fi fecalele sau articolele de
îmbrăcăminte saturate de boli. Cu toate acestea, oamenii încă se simt
reticenți față de obiectele care pur și simplu seamănă cu obiecte nedorite.
De exemplu, în unele dintre cele mai vechi cercetări despre gândirea magică,
Rozin, Millman și Nemeroff (1986) au observat că studenții au indicat rezerve
față de fudge de ciocolată în formă de „doo de câine” în comparație cu
fudge-ul în formă rotundă, vărsături false peste dopuri de cauciuc de
dimensiuni similare și zahăr etichetat ca „cianură” față de zahărul etichetat în
mod regulat. (Important, studenții înșiși au etichetat recipientul cu zahăr ca
cianură și, prin urmare, știau că este zahăr real.) Mai simplu, asemănarea
dintre aceste obiecte a influențat experiențele elevilor cu ele.
La fel de Nemeroff și Rozin (1994) a subliniat, această apariție este
deosebit de nedumerită în situațiile de contagiune în care oamenii știu că
obiectele „contaminate” au fost igienizate temeinic. Luați în considerare un
alt set de constatări. Ca și în lucrările anterioare,Rozin, Markwith și McCauley
(1994) a constatat că studenții au raportat reticență în a purta pulovere
purtate anterior (dar spălate) de persoanele cu SIDA sau tuberculoză în
comparație cu puloverele noi. Dar cum rămâne cu situațiile de contagiune
care nu implică contaminare microbiană? În cercetările lor, acest efect a fost
găsit și pentru o țintă contaminată moral (un criminal condamnat).Rozin şi
colab. (1994)a explicat aceste constatări dintr-o perspectivă interculturală,
arătând câte descrieri ale bolilor fizice implică erori morale într-o formă sau
alta. Descoperiri suplimentare din psihologia morală, neuroștiință și
cunoașterea bazată au arătat în continuare că dezgustul fizic și moral sunt
într-adevăr reprezentate și procesate cu o suprapunere considerabilă
cognitivă și fiziologică (Chapman, Kim, Susskind și Anderson, 2009; Eskine,
Kacinik și Prinz, 2011). Într-adevăr, o linie de cercetare evidențiază relația
dintre transgresiunile morale și dorințele participanților pentru produse de
curățare, sugerând că comportamentul imoral se pretează la contaminarea
fizică și, prin urmare, îi determină pe oameni să caute purificarea fizică (Lee
& Schwarz, 2010, dar vezi și Schnall, Benton și Harvey, 2008; Zhong, Strejcek
și Sivanathan, 2010).
Cercetările existente au produs multe descoperiri interesante care
se referă la relațiile oamenilor cu ei înșiși și cu obiectele. Deși
consecințele interpersonale ale contagiunii psihologice au fost
explorate mai rar, ele oferă implicații importante pentru viața socială,
având în vedere cantitatea de contact fizic indirect (utilizarea în comun
a obiectelor) și de contact fizic direct (strângere de mână) pe care o
experimentează în general oamenii. Astfel, cercetarea de față a
investigat contagiunea psihologică prin ambele tipuri de contact
interpersonal. S-a emis ipoteza că contactul fizic indirect și direct cu un
transgresor moral ar crește vinovăția de stat a participanților.
Întrucât literatura existentă s-a concentrat în principal pe aversiunea față de
evenimentele de contagiune, contribuția majoră a cercetării de față este că
măsoară vinovăția reală. Amintește-ți astaRozin şi colab. (1994)a observat că
oamenii nu erau înclinați să atingă ceva care fusese afectat moral. Cu toate
acestea, nicio cercetare până în prezent nu a arătat că contactul cu astfel de
obiecte are ca rezultat o experiență reală de imoralitate (vinovăție morală). Prin
urmare, această cercetare reprezintă prima demonstrație empirică că contagiune
morală care are loc prin contact fizic direct sau indirect cu transgresori afectează
emoțiile morale personale ale altora, care pot fi considerate un fel de „transfer
moral”.
Studiul 1
Toți participanții au fost recrutați din grupul de participanți la
departamentul de psihologie din Loyola și au primit credit de curs pentru
eforturile lor. La intrarea în camera experimentală, 54 de participanți (38 de
femei,Mvârstă = 19,76) li sa spus că unii studenți au fost prinși recent furând
rechizite din laborator. Cu toate acestea, în condiția de contagiune,
participanții au primit descrierea suplimentară că transgresorii au fost găsiți
anterior stând pe aceleași scaune ca și participanții actuali. Toți participanții
au completat apoi un „inventar de personalitate”, care a evaluat starea de
vinovăție, tristețea și mânia, printre alte elemente de umplere, care măsurau
felul în care se simțeau „corect în acest moment” pe o scară de la 1 (deloc) la
7. (foarte mult) (Marshall, Sanftner și Tangney, 1994). Cincisprezece itemi au
evaluat vinovăția statului (de exemplu, „Mă simt rău pentru ceva ce am
făcut” și „Imi vine să-mi cer scuze, să mărturisesc”), care au fost mediate într-
un singur indice (α lui Cronbach = .906). Rezultatele au arătat că cei care s-au
așezat pe aceleași scaune ca și anteriori călcători au experimentat mult mai
multă vinovăție (M = 2,82, SD = .66, n = 27) decât cei în stare de control (M =
2,28, SD = .77, n = 27), t(52) = -2,77, p = .008, d = .75. Pentru a arăta
validitatea discriminantă, am efectuat separat t-teste asupra altor emoții
negative (tristețe și furie), cu rezultate care dă efecte nule, ps = ns. Aceste
constatări au relevat că esența morală percepută a țintei a fost într-adevăr
contagioasă și, prin urmare, transferabilă fizic participanților, dar numai în
contextul vinovăției și nu al altor emoții negative, ceea ce sugerează un
transfer moral.
Studiul 2
Studiul 1 a constatat că esențele morale percepute sunt indirect
contagioase. Pentru a reproduce și extinde aceste descoperiri la
contactul fizic direct, 48 de participanți (32 de femei,Mvârstă = 20,15) au
fost desemnați aleatoriu să poarte o mănușă de cauciuc (n = 26) sau
pur și simplu uită-te la o mănușă (n = 22) în timp ce l-au evaluat pentru
un studiu aparent de evaluare a consumatorilor. Manipularea
mănușilor a fost folosită pentru a oferi o barieră fizică între pielea
participanților și un individ lipsit de etică care trebuie descris pentru
moment. În timp ce participanții purtau mănuși (sau nu) în timpul
porțiunii de evaluare a consumatorilor a studiului, un confederat a
intrat în sală și s-a prezentat ca candida pentru guvernarea studenților.
Și-a cerut scuze pentru întreruperea sesiunii și a început să strângă
mâna tuturor din sală în timp ce le-a cerut sprijinul pentru candidatura
sa. După ce candidatul a părăsit sala, un al doilea confederat (asistentul
de cercetare care îl ajuta pe experimentator să administreze materiale)
le-a explicat participanților că se știe că acest student își înșela
examenele, îi plagiase eseurile,
Toți participanții au completat apoi același inventar de personalitate ca în Studiul 1,
dar cu o măsură suplimentară de sensibilitate la dezgust (Haidt, McCauley și Rozin, 1994,
modificat de Olatunji și colab., 2007), despre care am emis ipoteza a fi un potențial
mecanism de bază de contagiune. În acest scop, cercetări recente au arătat că
persoanele cu sensibilitate ridicată la dezgust sunt mai bune la detectarea impurităților
fizice persoanele cu sensibilitate scăzută la dezgust (Sherman, Haidt și Clore, 2012), și,
prin urmare, am prezis că participanții cu sensibilitate ridicată la dezgust ar avea mai
multe șanse de a experimenta efecte de contagiune psihologică decât participanții cu
sensibilitate scăzută la dezgust.
Am regresat starea de vinovăție pe un predictor categoric (mănușă vs.
mâna goală), un predictor continuu (sensibilitate la dezgust) și interacțiunea
lor. Folosind un model în doi pași care testează mai întâi cele două efecte
principale și apoi adaugă termenul de interacțiune în a doua etapă,
rezultatele au evidențiat un efect principal al stării mănușii/mânii (b = 1.076,
SE = .170, p b .001) și, mai critic, o interacțiune (b = .634, SE = .222, p = .006,
vezi Fig. 1), indicând faptul că relația dintre starea mănușii/mânii și starea de
vinovăție depindea de sensibilitatea cuiva la dezgust. În al doilea rând, am
testat pantele simple între participanții cu dezgust ridicat și scăzut (veziAiken
& West, 1991). Rezultatele au arătat că, în timp ce participanții cu dezgust
scăzut au arătat efectul (b = .301, SE = .115, p = .012), a fost mai puternic la
participanții cu dezgust
 KJ Eskine și colab. / Journal of Experimental Social Psychology 49 (2013) 947–950
Fig. 1. Scorul mediu de vinovăție al participanților în funcție de manipularea mănușii/mânii
(categoric) și a sensibilității dezgustului centrat pe medie (continuu).
(b = .757, SE = .110, p b .001), confirmând astfel în continuare ipoteza că
sensibilitatea dezgustului moderează efectele de contagiune. Ca și în Studiul
1, nu a existat niciun efect al manipulării (sau sensibilității dezgustului)
asupra altor emoții cu valență negativă (tristețea și furia au datps = ns).
Discuţie
O simplă strângere de mână poate transfera esența morală
percepută a unei persoane către alta? Cercetarea de față și-a propus să
aducă câteva contribuții semnificative prin 1) depășirea evaluărilor
aversiunii de contagiune și măsurarea efectivă a măsurii în care
intrarea în contact cu o persoană contaminată moral afectează propria
imoralitate a oamenilor (adică sentimentul de vinovăție); 2) investigarea
dacă astfel de transferuri morale pot avea loc cauzal prin contact
interpersonal indirect și direct; și 3) observarea gradului în care
sensibilitatea dezgustului guvernează astfel de efecte de transfer
moral. Constatările din două studii au arătat că, în timp ce esențe
morale pot fi transmise atât indirect (prin scaune), cât și direct (prin
strângeri de mână), aceasta depinde și de sensibilitatea la dezgust a
destinatarilor, sensibilitatea ridicată la dezgust prezicând o contagiune
psihologică sporită.
Există multe implicații pentru viața de zi cu zi, rezultatele sugerând că
contactul fizic accidental cu ceilalți poate transmite esențele lor percepute și poate
modela autopercepțiile și emoțiile resimțite ale oamenilor. Mergând dincolo de
evenimentele morale, contagiune are, de asemenea, implicații importante pentru
cercetarea consumatorilor. De exemplu,Argo, Dahl și Morales (2006) a constatat că
participanților le-au plăcut mai puțin produsele atunci când se credea că au fost
atinși de alți cumpărători. În special, cu cât se credea că produsul are mai mult
contact fizic și, prin urmare, contaminare (o cămașă pe un raft de cumpărături –
adică relativ neatinsă – în comparație cu o cămașă dintr-un dressing – adică atins),
cu atât participanții erau mai puțin probabili. să-l cumpere. Aceste rezultate sunt în
concordanță cu constatările anterioare conform cărora participanții refuză
produsele care chiar sugerează contaminare, dar nu sunt în măsură să explice de
ce (Rozin şi colab., 1986).
Cu toate acestea, această cercetare nu este lipsită de limitări.
Datorită naturii deosebit de grele, în scenă, a povestirilor de copertă,
trebuie să recunoaștem posibilitatea ca caracteristicile cererii să fi jucat
un rol. Deși pare puțin probabil ca caracteristicile cererii să influențeze
răspunsurile participanților în direcția raportată aici, este de remarcat
faptul că aceste efecte ar trebui replicate în setari mai puțin artificioase.
De asemenea, nu am evaluat direct răspunsurile de dezgust ale
participanților și ar fi fost motivat conceptual, interesant și informativ
să demonstrăm că contactul indirect și direct cu transgresori morali a
crescut dezgustul experimentat de participanți. Cu toate acestea, altele
949
studiile vorbesc despre acest tip de efect. De exemplu,Eskine, Kacinik și
Webster (2012) au observat că, după ce au citit despre viciul moral, virtutea
morală sau un eveniment de control, participanții au perceput aceeași
băutură ca fiind dezgustătoare, delicioasă sau, respectiv, neutră. Intr-o vena
similara,Ritter și Preston (2011) a arătat că creștinii erau mult mai probabil
să evalueze o băutură cu gust neutru (o soluție de apă cu lămâie) ca fiind
dezgustătoare după ce au copiat un pasaj din The God Delusion sau Coranul
lui Richard Dawkins în comparație cu un text de control. Cu toate acestea,
într-un alt studiu, efectul a fost eliminat prin direcționarea participanților
care au procesat credințe religioase respinse să se spele ulterior pe mâini.
Împreună, aceste rezultate indică faptul că procesarea abaterilor morale
crește contaminarea și dezgustul fizic și coroborează în continuare dovezile
metaforelor purității morale găsite în altă parte (Schnall și colab., 2008;
Zhong și Liljenquist, 2006), care au fost sugerate de lucrările anterioare ale
lui Rozin și ale colegilor (Rozin & Nemeroff, 1990; Rozin şi colab., 1986),
precum și prin teoria metaforei conceptuale (Lakoff & Johnson, 1980).
În timp ce studiile prezente ne informează înțelegerea contagiunii
psihologice, ele sugerează, de asemenea, linii suplimentare de cercetare. De
exemplu, în ce măsură acest transfer fizic afectează și domeniul sursă? S-ar
simți un transgresor mai puțin vinovat pentru propriile indiscreții morale
după ce a intrat în contact fizic cu alții? Daca esentele sunt la fel de fizice ca
Rozin și Nemeroff (1990) sugerat inițial, apoi contactul fizic continuu ar
trebui de drept degradează puritatea esenței în domeniul sursă. Cercetările
viitoare ar trebui să exploreze, de asemenea, măsura în care esențele cu
valență pozitivă (percepute) pot fi transmise și între oameni și obiecte (de
exemplu, strângerea mâinii cu o figură religioasă ar putea ameliora
vinovăția). În timp ce unele cercetări indică faptul că stările emoționale
pozitive precum fericirea sunt destul de contagioase (Fowler și Christakis,
2008), Rozin și Royzman (2001) a oferit mai multe argumente de principiu
care indică o „prejudecată de negativitate” în contagiune. Cu toate acestea,
există câteva cazuri documentate de transfer pozitiv în domeniile jocurilor de
noroc și norocului (de exemplu,Wohl & Enzle, 2002; Xu, Zwick și Schwarz,
2011). Până în prezent, nicio cercetare nu a investigat în mod explicit efectele
de contrast (potențiale) ale stărilor pozitive și negative în contagiune în
contextul întâlnirilor multiple de contagiune și al „efectelor nete de
contagiune”, ca să spunem așa, care ar putea reflecta mai bine interacțiunile
zilnice și ar putea dezvălui natura temporală. de contagiune în sisteme
sociale mai complexe în care binele și răul sunt juxtapuse unul cu celălalt.
Mulțumiri
Autorii îi sunt recunoscători lui Jim Sherman, Paul Rozin, Yoel Inbar, Janet
Ruscher, Lysann Zander, Charles Nichols, Nick Holtzman și celor doi recenzenți
anonimi pentru feedback-ul lor atent asupra acestui articol.
Referințe
Aiken, LS și West, SG (1991). Regresie multiplă: testarea și interpretarea interacțiunilor.
Newbury Park, CA: Sage.
Albas, D., & Albas, C. (1989). Magia modernă: cazul examinărilor.Sociologicul
Trimestrial, 30, 603–613.
Argo, JJ, Dahl, DW și Morales, AC (2006). Contaminarea consumatorilor: cum consumatorii
reacționează la produsele atinse de alții. Journal of Marketing, 70, 81–94.
Chapman, HA, Kim, DA, Susskind, JM și Anderson, AK (2009). De prost gust: Dovezi
pentru originile orale ale dezgustului moral. Știință, 323, 1222–1226.
Eskine, KJ, Kacinik, NA și Prinz, JJ (2011). Un gust prost în gură: Dezgust gustativ
influențează judecata morală. Științe psihologice, 22, 295–299.
Eskine, KJ, Kacinik, NA și Webster, GD (2012). Adevărul amar despre moralitate: Virtutea,
nu viciu, face ca o băutură fadă să aibă un gust plăcut. PLoS One, 7(7), e41159, http://dx.doi.org/
10.1371/journal.pone.0041159.
Fowler, JH și Christakis, NA (2008). Răspândirea dinamică a fericirii într-un mare social
retea: Analiza longitudinala de peste 20 de ani in cadrul studiului Framingham Heart Study.
British Medical Journal, 337, a2338.
Haidt, J., McCauley, C., & Rozin, P. (1994). Diferențele individuale de sensibilitate la
dezgust: o scară care eșantionează șapte domenii de elicitori de dezgust. Personalitate și diferențe
individuale, 16, 701–713.
Lakoff, G., & Johnson, M. (1980). Metaforele după care trăim. Chicago, IL: Universitatea din Chicago
Presa.
Lee, SWS și Schwarz, N. (2010). Mâinile murdare și gurile murdare: întruchiparea
metafora moral-puritate este specifică modului motric implicat în transgresiunea
morală. Științe psihologice, 21, 1423–1425.
950 KJ Eskine și colab. / Journal of Experimental Social Psychology 49 (2013) 947–950
Marschall, D., Sanftner, J., & Tangney, JP (1994). Scala de rușine și vinovăție a statului. Fairfax,
VA: Universitatea George Mason.
Nemeroff, C., Brinkman, A., & Woodward, C. (1994). Cunoștințe magice despre SIDA în a
populația universitară. Educația și prevenirea SIDA, 6, 249–265.
Nemeroff, C., & Rozin, P. (1994). Conceptul de contagiune în gândirea adulților din Statele Unite
State: Transmiterea germenilor și a influenței interpersonale. Ethos, 22 de ani, 158–
186. Olatunji, BO, Williams, NL, Tolin, DF, Sawchuck, CN, Abramowitz, JS, Lohr, JM,
et al. (2007). Scala dezgustului: analiza itemului, structura factorilor și sugestii de
rafinare.Evaluare psihologică, 19, 281–297.
Ritter, RS și Preston, JL (2011). Zei grosolan și ateism neplăcut: răspunsuri de dezgust la
a respins convingerile religioase. Journal of Experimental Social Psychology, 47, 1225–1230.
Rozin, P., Markwith, M., & McCauley, CR (1994). Sensibilitate la contactele indirecte cu
alte persoane: aversiunea împotriva SIDA ca un compus al aversiunii față de străini, infecție,
pată morală și nenorocire. Journal of Abnormal Psychology, 103, 495–504. Rozin, P.,
Markwith, M., & Nemeroff, C. (1992). Credințele de contagiune magică și frica de
SIDA. Journal of Applied Social Psychology, 22, 1081–1092.
Rozin, P., Millman, L., & Nemeroff, C. (1986). Funcționarea legilor magiei simpatice în
dezgustul și alte domenii. Journal of Personality and Social Psychology, 50, 703–712.
Rozin, P., & Nemeroff, CJ (1990). Legile magiei simpatice: un psihologic
analiza asemănării și contagiunii. În J. Stigler, G. Herdt și RA Shweder (eds.),
Psihologie culturală: Eseuri despre dezvoltarea umană comparativă (p. 205–232).
Cambridge, Anglia: Cambridge.
Rozin, P., & Royzman, EB (2001). Prejudecățile negativității, dominația negativității și contagiune.
Revista de personalitate și psihologie socială, 5, 296–320.
Rushowy, K. (3 ianuarie). Elevii folosesc „magia” pentru a trece prin examene: folosesc totul
de la pixuri norocoase la rugăciune pentru a face față stresului. Jurnalul Edmonton, C5.
Schnall, S., Benton, J. și Harvey, S. (2008). Cu conștiința curată: Curățenia se reduce
severitatea judecăţilor morale. Științe psihologice, 19, 1219–1222. Sherman, GD,
Haidt, J. și Clore, GL (2012). Cea mai slabă bucată de murdărie: dezgust
îmbunătățește detectarea impurităților. Științe psihologice, 23, 1506–1514. Wohl, MJA
și Enzle, ME (2002). Desfăşurarea norocului personal: simpatic
control magic și iluzoriu în jocurile de pură întâmplare. Buletinul Personalității și Psihologiei
Sociale, 28, 1388–1397.
Xu, AJ, Zwick, R. și Schwarz, N. (2011). Spălați-vă norocul (bun sau ghinion):
Curățarea fizică afectează comportamentul de asumare a riscurilor. Jurnal de psihologie
experimentală. general, 141,26–30.
Zhong, C. -B., & Liljenquist, K. (2006). Spălarea păcatelor tale: moralitatea amenințată
si curatare fizica. Știință, 313, 1451–1452.
Zhong, C. -B., Strejcek, B. și Sivanathan, N. (2010). Un sine curat poate face o morală dură
hotărâre. Journal of Experimental Social Psychology, 46, 859–862.