Proiect filozofie- Drepturile animalelor

Introducere: Diana

O lunga poveste de dragoste si ura, de intelegere si intoleranta, leaga omul de ceilalti reprezentanti ai regnului caruia
cu onoare ii apartine: animalele. Complicata, tulbure, dramatica, adesea cu accente de cruzime, povestea drepturilor
pe care le au sau nu le au animalele in ochii omului e o parte incalcita dintr-o istorie oricum stufoasa: cea a
mentalitatilor.

Slide 2: Alexandra
N-avem ce face, trebuie sa incepem cu intrebarea in jurul careia s-a dus de milenii lupta pentru drepturile
animalelor: sunt animalele egale cu oamenii? De raspunsul la aceasta intrebare depind multe. Daca e nu,
atunci ar fi simplu. Daca e da, lucrurile ar deveni extrem de complicate. Dar, pana acum, oamenii nu s-au
pus de acord. Nici macar in cadrul aceleiasi culturi nu exista consens. Cazul societatilor europene e
elocvent: grupuri de protectie a animalelor se lupta sa-si impuna ideile in fata altor grupuri, cu pareri
diferite. Exista versiuni moderate sau radicale ale acestor miscari, dupa cum exista si oameni care nu se
implica deloc.

Slide 3: Diana
Organizatiile insele sunt extrem de diverse: unele militeaza in favoarea ideii de a considera animalele nu
fapturi aflate in proprietatea omului sau resurse necesare atingerii unor scopuri umane, ci persoane si
membri ai comunitatii, cu drepturi morale ce trebuie reglementate si protejate prin lege (Miscarea de
"Eliberare" sau de "Emancipare" a Animalelor - Animal Liberation Movement). Alte organizatii accepta
utilizarea animalelor de catre oameni in scopuri practice, dar se preocupa ca ele sa nu fie tratate cu
cruzime si sa nu sufere inutil (miscari dedicate "bunastarii animalelor" - animal welfare). Unele organizatii
aduc in prim-plan vegetarianismul si protestul impotriva utilizarii animalelor ca hrana; altele militeaza
pentru interzicerea vanatorii, altele pentru impiedicarea experimentelor pe animale, iar altele impotriva
comercializarii blanurilor. Diversitatea opiniilor si a modurilor de actiune reflecta complexitatea problemei.

Slide 4: Alexandra
Inainte si dupa Aristotel
A apara animalele pare o idee moderna si, deci, recenta. Cu toate acestea, propaganda in favoarea
drepturilor lor este documentata ca datand inca din Antichitate. Lumea antica greaca isi avea deja
"activistii" ei pentru drepturile animalelor, unii dintre ei personalitati ale vremii. Pitagora (sec. al VI-lea
i.Hr.) propovaduia respectul pentru animale dintr-un motiv foarte puternic: credea in transmigratia
sufletelor. Ucigand un animal, omul si-ar fi putut omori unul dintre stramosi. Pitagora era un adept al
vegetarianismului si respingea utilizarea animalelor ca hrana pentru oameni si chiar ca jertfe aduse zeilor.
Totusi, cea care a prevalat in societatea vechilor greci si in culturile europene ce i-au urmat a fost nu
conceptia lui Pitagora, ci a lui Aristotel (384-322 i.Hr). Autorul monumentalei Istorii a animalelor le situa
pe acestea mult inapoia omului in ierarhia fiintelor vii pe scala naturae (ceea ce am numi azi scara evolutiei
sau scara filogenetica); in opinia sa, animalele erau irationale, deci nu trebuiau privite si tratate in acelasi
mod ca omul, fiinta rationala. Nu chiar toata lumea a fost de acord cu Aristotel; unul dintre propriii sai
discipoli, Teofrast, a protestat impotriva consumului de carne, sustinand ca astfel le rapim animalelor viata
in chipul cel mai nedrept… dar ce putea face Teofrast impotriva gigantului Aristotel?
Timp de peste douazeci de secole, conceptia acestuia din urma a dominat gandirea umana in Europa.
Evul Mediu, desi in mare masura tributar lui Aristotel, a avut totusi ganditorii sai independenti, iar
conceptia asupra animalelor a facut subiectul multor discutii docte intre invatatii vremii. Teologii, in
special, s-au aplecat asupra chestiunii, dezbatand tema rationalitatii animalelor, a distantei care le separa
de om si, ca o consecinta evidenta, a drepturilor si indatoririlor animalelor.
Slide 5: Diana

Discutiile scolastice s-au invartit in jurul intrebarii: Au sau nu au animalele suflet? Au, asemeni omului, un
"principiu ganditor" si unul spiritual?

Slide 6: Diana
Sf. Toma din Aquino (sec. al XIII-lea), un soi de Aristotel al gandirii medievale, sustinea ca aceste principii
sunt rezervate fiintei umane; ca animalul poate fi inzestrat cu cunoastere prin intermediul simturilor, cu un
anume grad de inteligenta practica si e capabil de stari afective; totusi, el nu intelege notiunile abstracte;
poate recunoaste, de pilda, o anumita casa, dar nu pricepe conceptul de "casa". Prin extensie, rezulta ca
ideile religioase sau morale sunt inaccesibile animalelor. "Doctorul din Aquino" s-a aratat ostil proceselor
intentate animalelor, de vreme ce acestea sunt incapabile de a distinge binele de rau. Totusi, destui
teologi medievali au continuat sa cerceteze problema vietii terestre ori a vietii de apoi a animalelor si (in
ciuda autoritatii Sf. Toma din Aquino), sa le considere pe acestea moralmente responsabile de faptele lor.
Michel Pastoureau, un erudit istoric francez medievist, enumera in cartea sa O istorie simbolica a Evului
Mediu occiental, cateva dintre numeroasele intrebari care ii framantau pe teologii medievali in legatura cu
sufletul animalelor, cu drepturile acestora si cu insusirile lor morale, "intrebari ce se dezbat inca
la Sorbona la sfarsitul secolului al XIII-lea. Astfel, legat de viata viitoare a animalelor: Vor invia si ele dupa
moarte? Vor urca la cer intr-un loc care le este rezervat special? Toate sau doar cate un reprezentant al
fiecarei specii? Sau, cu privire la viata lor terestra: Au voie sa lucreze duminica? Urmeaza sa li se impuna
zile de post? si, mai ales, trebuie sa le tratam, in aceasta lume a noastra, ca fiinte responsabile moral?"
Chiar daca unele dintre intrebari ne fac azi sa zambim, multitudinea si specificitatea lor, precum si grija
pentru detalii in argumentarea raspunsurilor dovedesc faptul ca oamenilor nu le-a fost niciodata
indiferenta problema locului pe care il ocupa, in raport cu specia umana, animalele. si mai arata ca, in
Evul Mediu, granita dintre om si animal nu era una foarte stricta. Dar, in rastimp de cateva secole,
animalele au ajuns sa fie socotite, mai mult sau mai putin, niste sisteme mecanice; departe de conceptia
aristotelica asupra sufletului, Descartes, in secolul al XVII-lea, le considera niste automata complexe - un
fel de masini. Granita dintre om si animal se ingrosase din nou.
Inca un secol, inca o schimbare generala de ton: Jean-Jaqcues Rousseau, in prefata la Discurs asupra
inegalitatii (1754), desi le neaga animalelor intelectul, le considera totusi fiinte inzestrate cu sensibilitate,
ceea ce, in opinia sa, le confera anumite drepturi si, totodata, obliga omul la anumite indatoriri fata de ele.
Jeremy Bentham, filosof britanic, fondator al utilitarismului, aduce o noua viziune asupra criteriilor care ar
trebui sa stea la baza modului cum ne purtam fata de animale. Nu capacitatea de a rationa, spune el, nu
cea de a vorbi trebuie sa fie criteriile, ci capacitatea de a suferi. Daca ne bazam pe darul ratiunii si al
vorbirii, ar insemna sa tratam ca pe niste lucruri si anumite categorii de fiinte umane, ca nou-nascutii ori
cei cu intarzieri mintale grave.
Lupta pentru drepturile animalelor se duce inca la nivel individual; carturarii vremii incearca, in nume
personal, prin scrierile lor, sa schimbe conceptia societatii. Multi fac apel la imaginea suferintei
animalelor, la comparatia cu suferintele umane, iar unii dintre ei resping consumul carnii, propunand
regimul vegetarian.

Slide 7: Alexandra
Chiar daca nici in secolul al XVIII-lea si nici in cel care i-a urmat vegetarianismul nu pare sa fi castigat
mult teren, incep sa iasa totusi la lumina aspecte si conceptii care jaloneaza si azi lupta pentru drepturile
animalelor. Etapa importanta in desfasurarea acestei istorii, luptatorii pentru drepturile animalelor incep sa
se organizeze.

Prima asociatie de profil a fost intemeiata in Marea Britanie, in 1824, sub titulatura de Societatea pentru
Prevenirea Cruzimii fata de Animale, iar in 1866, o societate similara isi face aparitia in SUA, in statul New
York. In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iau fiinta miscari de protest impotriva vivisectiei si
asociatii dedicate luptei impotriva vanatorii.
Uimitor (si frapant de asemanator cu explozia tehnologica a secolelor XIX-XX) este ritmul rapid in care
aceste conceptii cuceresc societatea si se raspandesc prin lume: pana la sfarsitul secolului XX, aproape
ca nu mai exista tara in care sa nu fiinteze organizatii dedicate apararii drepturilor animalelor - de la
protectia unor specii amenintate, pana la proteste impotriva metodelor de crestere si sacrificare a
animalelor pentru hrana, de la experimentele pe animale pana la industria blanurilor, de la vanatoare
pana la luptele de tauri si la alte utilizari ale animalelor in scop de divertisment.

Prin urmare, exista legi, exista organizatii care lupta pentru apararea drepturilor animalelor… dar asta nu
insemna nici pe departe ca lucrurile s-au rezolvat sau ca se vor rezolva curand. Problema e prea dificila,
prea complexa.

Sunt numeroase cazurile cand curentele de opinie in favoarea bunastarii si a drepturilor animalelor vin in
contradictie cu traditii culturale adanc inradacinate. Cazul cel mai aproape noua, romanilor, este, probabil,
taierea porcului, traditie straveche, care imbina trasaturi ale cultului crestin cu numeroase elemente
precrestine si care, pentru multi romani din mediul rural, reprezinta o secventa indispensabila in suita
complexa de ritualuri ce insotesc Craciunul. Vreti si exemple din ograda altora?

Slide 8 : Diana
Luptele cu tauri, o componenta traditionala a universului cultural in Spania, Portugalia, sudul Frantei si in
mai multe tari latino-americane, au fost, in cele din urma, interzise in multe state ale lumii, cel putin sub
forma traditionala, care implica ranirea si, in final, uciderea taurului. In unele regiuni ale lumii, sunt
permise variante pasnice, fara varsare de sange, ale acestui sport care, astfel, a cunoscut un reviriment
in Franta si in California. In Spania, legi nationale impotriva cruzimii fata de animale au interzis marea
majoritate a spectacolelor sangeroase in care erau implicare animale, exceptand, totusi, corrida de toros.

Ce-i drept, in unele orase, consiliile locale au interzis luptele cu tauri, iar postul national spaniol de
televiziune a renuntat sa mai transmita aceste evenimente. Vanatoarea de vulpi desfasurata cu oameni
calare si cu haite de caini este o veche (si, pentru unii, nu prea respectabila) traditie a batranei Anglii, un
aspect important al vietii sociale in regiunile rurale britanice. Desi adesea se renunta la uciderea
animalului urmarit, participantii multumindu-se doar cu placerea de a urmari si descoperi "prada", faptul
ca aceasta e haituita pe kilometri intregi (si uneori sfartecata de caini, in ciuda bunelor intentii ale
oamenilor) starneste protestele asociatiilor preocupate de bunastarea animalelor.

In mod oficial, vanatoarea de vulpi a fost interzisa prin Hunting Act 2004, o controversata, indelung
dezbatuta si cu greu promulgata lege asupra vanatorii. Cele doua camere ale parlamentului britanic nici
n-au reusit sa cada de acord asupra ei si a fost nevoie de o procedura speciala, rar utilizata azi in Marea
Britanie, Acordul Regal (Royal Assent) - un fel de ordonanta de urgenta in varianta monarhica - pentru a fi
aprobata si a putea intra in vigoare in 2005. Aceeasi lege a interzis si alte sporturi vanatoresti considerate
crude, de pilda vanarea iepurilor cu ajutorul ogarilor. Amatorilor de vanatori traditionale nu le-a mai ramas
decat sa viseze cu nostalgie la o vanatoare cu tot tacamul, implicand haite de caini, maestru de
vanatoare, calareti cu jachete rosii, sunete de corn si o vulpe speriata, fugind din calea copoilor.

Slide 9: Alexandra
Cum o lista a organizatiilor care au drept scop apararea bunastarii sau a drepturilor animalelor ar
cuprinde mii de nume, o vom prezenta pe cea mai mare dintre ele, probabil si cea mai bine cunoscuta.
Aceasta este PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), care are, dupa propriile afirmatii, 1,8
milioane de membri si sustinatori in intreaga lume. Este una dintre cele mai active organizatii si s-a facut
remarcata prin campaniile insistente, uneori cu accente extrem de dramatice, care au starnit critici
vehemente. Actiunile PETA se concentreaza pe patru domenii, considerate a fi cele in care animalele au
cel mai mult de suferit: fermele de crestere intensiva, laboratoarele, industria confectiilor si cea a
spectacolului. PETA vizeaza ocazional si alte aspecte, cum ar fi metodele crude de vanare a unor
animale considerate daunatoare sau relele tratamente aplicate animalelor de casa.
In multe cazuri, organizatia a obtinut victorii in lupta impotriva unor abuzuri; alteori, insa, campaniile sale
au declansat proteste violente. Este cazul expozitiei itinerante Holocaustul din farfuria ta, care facea o
paralela intre sacrificarea animalelor in abatoare si practicile din lagarele de exterminare naziste.
Campania a provocat revolta multora dintre cei care au vizionat exponatele socante, care alaturau
fotografiilor realizate in abatoare imagini din lagarele mortii. Ca urmare a acestor reactii, presedinta
PETA, Ingrid Newkirk, si-a cerut scuze in mod public, recunoscand ca expozitia a provocat suferinta si ca
nu asta era ceea ce urmarise asociatia.

Cu siguranta, daca decizia de a consuma sau nu carne este greu de impus de catre altii si tine de firea
fiecaruia dintre noi, alte aspecte ale relatiei om-animal pot si trebuie sa fie reglementate prin lege. si tot
atat de multa nevoie avem de educatie insistenta, neincetata, de munca de lamurire fara ragaz, pentru a
schimba unele dintre mentalitatile care, din nefericire, rezista, cu puterea credintelor ancestrale, in mintea
multora dintre romani, altminteri oameni de treaba, dar care, cand vine vorba de anumite animale si de
atitudinea fata de ele, sunt de neclintit in cruzimea lor. Aici se duce una dintre cele mai grele batalii ale
razboiului pentru apararea animalelor. 

E cumplit de greu sa convingi oamenii ca liliecii sunt folositori pentru ca mananca o gramada de insecte,
ca bufnitele sunt extrem de utile deoarece consuma rozatoare care altfel ne-ar roade si urechile…
Basme! stiu ei mai bine! Liliacul a furat anafura din biserica si de aceea e blestemat, prin urmare oricine
are dreptul, ba chiar obligatia, sa-i dea in cap ori de cat ori poate; iar bufnitele, cucuvelele si toate pasarile
din acest neam sunt urate, infricosatoare si aducatoare de nenorociri; prin urmare, la moarte cu ele!
Totusi, pe langa aceste vesti triste, mai apare si cate una buna.

Recenta campanie pentru infiintarea, in Romania, a Politiei Animalelor arata ca exista destui oameni
carora le pasa. si iata o a doua veste buna: avem o lege nou-nouta, promulgata la sfarsitul anului 2007,
care vizeaza completarea si modificarea Legii nr. 205/2004 privind protectia animalelor. Conform noii legi,
constituie infractiune detinerea si comercializarea de animale salbatice, cu exceptia gradinilor zoologice,
folosirea animalelor pentru cersetorie, omorârea animalelor, organizarea de lupte intre animale sau cu
animale, maltratarea si schingiuirea acestora, despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt
saptamani, precum si interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor
scopuri necurative.
Actul normativ prevede pedepse care pot merge pana la amenzi penale de 2.000 de lei sau la inchisoare
de pana la un an. 

Slide 10: Diana

Influentat de o paguboasa gandire antropocentrista, omul se poarta deseori ca un despot neluminat in
orice relatie cu Natura.
Dupa ce, secole de-a randul, am distrus lupii, ursii, de fapt cam orice animal de prada, pe motiv ca ataca
animalele domestice, am ajuns astazi la o adevarata criza ecologica. De parca nimicirea pradatorilor nu
ar fi fost de ajuns pentru mediul inconjurator, de prea multe ori omul a actionat cu o cruzime deliberata la
adresa lor.
Stau tristi martori sutele de mii de vulpi, lupi, rasi si alte carnivore care au avut parte de o moarte lunga si
torturanta, cu picioarele prinse in falcile de fier ale capcanelor – o inventie demonica a negurii din mintile
si inimile oamenilor. In prezent, in Romania, astfel de metode barbare sunt interzise de lege, dar
blestemul curselor de fier continua sa faca victime in fiecare an.

Un alt obicei, mult diminuat din fericire, se refera la crucificarea pe o prajina de lemn cat mai inalta a unei
ciori sau a unui uliu. Aceasta practica populara are drept scop indepartarea eventualelor pasari rapitoare,
care s-ar intimida, chipurile, la vederea confratilor lor spanzurati de prajini.

Daca obiceiul de mai sus poate fi descris drept un exemplu clasic de gandire naiva populara, sadismul pur
este des intalnit in randul columbofililor romani. Desi toate pasarile de prada sunt ocrotite de lege, in
fiecare iarna sute de ulii cad victima capcanelor acestor oameni, la care pasiunea pentru porumbei intra
deseori in zona patologicului. Multi dintre uliii prinsi cad victime furiei neghioabe a unor asemenea indivizi,
care le scot ochii sau le taie degetele si aripile inainte de a-i elibera.
Se pare ca proverbul, tot de origine autohtona, „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” nu a ajuns inca la
urechile acestor asa-zisi oameni.