“Omul care isi confunda sotia cu o palarie”

Autor: Oliver Sacks

Romanul „Omul care isi confunda sotia cu o plarie” ne prezinta o serie de cazuri clinice
povestite de catre Dr. Sacks din punctul de vedere al deficitelor de intelect si deteriorarilor
psihice aparute de-a lungul tratamentului la care au fost supusi pacientii. Cazurile prezentate
in roman sunt organizate si aranjate in patru capitole: pierderi, excese, transporturi si lumea
celor saraci cu duhul.

In primul capitol “Pierderi” ne este prezentat cazul unui pacient de profesie muzician si
pictor care prezenta probleme in recunoasterea obiectelor simple,concrete, dar in acelasi timp
putea deosebi abstractul fara nici o problema. Acest pacient putea recunoaste persoane numai
dupa voce nu si dupa chip, in subsolul paginii cu numarul 34 aflam ca afectiunea pacientului
se numeste prosopagnozie. Deasemenea activitatile de rutina precum imbracatul putea fi
realizate numai prin anumite ritualuri: cantece de imbracat, cantece de mancat. Pacientul
suferea de o agnozie vizuala profunda si apraxie. Deasemenea capacitatea de exprimare
verbala ii fusese afectata, putea sa stabileasca un traseu pentru a ajunge acasa dar nu putea
numi strazile pe care mergea. Aceste degradari ale capacitatilor vizuale si perceptive erau din
cauza unei tumori masive craniene sau a unui proces degenerativ in zonele vizuale ale
creierului.

Alt caz care ne este prezentat este cel al unui pacient care pe fondul consumului de alcool
excesiv a dezvoltat sindromul Korsakoff, pacientului i-a fost afectata memoria de scurta
durata, nu mai poate capta nici o informatie noua, traieste ancorat in trecut ca si cum ar fi
prezentul, singurele persoane pe care le recunoaste, spune despre ele ca ar fi imbatranit.
Memoria sa facuse un salt in timp,si anume cu 30 de ani in urma. Memoria evenimentelor noi
este tulburata aproape exclusiv; impresiile noi dispar cel mai repede, in timp ce impresiile de
demult sunt reamintite corect, astfel incat abilitatile pacientului, ascutimea spiritului sau si
capacitatile sale raman in mare parte neafectate. Pacientul isi blocase amintirile din timpul in
care fusese inrolat in Marina, cel mai probabil fiind foarte marcante, dureroase; despartirea de
orasul natal si familie ar fi putut cauza acest lucru. Amnezia de care suferea practic i-au sters
30 de ani din viata, amintirile sale fiind de nerecuperat.

Un caz pe care il consider mai aparte este cel al unui barbat in varsta de 93 de ani care
sufera de boala Parkinson. Acestui pacient ii fusese afectata perceptia de sine insusi, postura
corpului era inclinata la limita echilibrului si cu toate acestea inca avea o stare de sanatate
relativ buna. Desi nu isi recunostea problema medicala, dupa numeroase teste la care a fost
supus a acceptat faptul ca postura corpului sau era inclinata in timpul mersului si a hotarat sa
o imbunatateasca cu ajutorul unor ochelari speciali care ii ajutau vederea si putea vedea cand
tinde sa-si schimbe postura corpului.
 In acest capitol sunt prezentate mai multe cazuri, precum Christina, o tanara de 27 de ani
care sufera de sindromul unei neuropatii senzoriale grave; un tanar care suferise de fibrilatie
arteriala, un embolus mare care ii provocase o hemiplagie stanga nerecunoscandu-si propriul
membru inferior stang; o femeie de 60 de ani pe nume Madeleine J. , oarba din nastere cu o
paralizie cerebrala, vorbirea din fericire nu ii era afectata, putea identifica imediat si corect
atingerea usoara, durerea, temperatura, miscarea pasiva a degetelor, acesta suferea de agnozie;
marinarul care suferea de „ degetul fantoma”, isi taiase accidental degetul aratator de la mana
dreapta;cazul pacientului cu Parkinson care suferea de alterarea reactiilor la aplecare si a
reflexelor ce tin de pozitie, o deficienta nu numai periculoasa, dar si recunoscuta pentru
dificultatea de a fi tratata; pacienta de 60 de ani care suferea de hemi-neatentie si extinctie a
semicâmpului stâng si in cele din urma cazul pacietului cu agnozie vocala.

In cea de a doua partea a romanului “Excese” este descris cazul unui tanar afectat de
sindromul Tourette. Acest sindrom are drept caracteristici exces de energie nervoasa si o
mare bogatie de miscari si comportamente bizare: ticuri, smucituri, afectari, strambaturi,
zgomote, injuraturi, imitatii involuntare si tot felul de gesturi fortate, insotite de un umor
strengaresc, precum si de inclinatia spre caraghios.. Cazul lui Ray expus in carte explica
procesul indelungat prin care a trecut timp de 3 luni pentru a constientiza ce inseamna
sindromul Tourette pentru el, pentru a evidentia capacitati umane sanatoase si cum ar fi viata
fara acest sindrom. In urma acestei terapii, tratamentul cu haldol a fost un succes, timp de 9
ani , administrandu-l doar in timpul saptamanii iar in weekend eliberandu-si comportamentul.
Acest caz descrie o forma usoara de tourettism, pacientul s-a putut adapta la viata si putand
sa traiasca cu acest sindrom, insa exista si forme mult mai rare si mai grave ale acestui
sindrom, super-tourette; forme grotesti si violente in care pacientii erau de-a dreptul posedati
si cu greu puteau dobandi o identitate reala . Psihoza tourette este descris ca un delir straniu al
identitatii. Tot in acesta parte a romanului ne este descris si cazul doamnei in varsta de 90 de
ani care suferea de „boala lui Cupidon”, in urma cu 70 de ani contactase boala sifilis , sotul a
salvat-o din bordelul din care contactase acesta boala si a facut tratament , in urma
investigatiilor lichidul cefalorahidian era pozitiv, ceea ce ii punea diagnosticul de neurosifilis,
tratamentul pe care l-a primit fiind penicilina,astfel pacienta nu mai are teama de a-si pierde
controlul sau de a suferi de noi afectiuni ale cortexului; tot aici ne este prezentata „boala
glumelor” numita asa de catre neurologii germani si este recunoscuta ca o forma de
dezintegrare nervoasa.

Partea a 3 a “ Transporturi ” ne intampina cu descrierea unor cazuri clinice pline de

incarcatura spirituala, inaginatie, vise, misticism. In subcapitolul Reminiscenta, o batrana in
varsta de 88 de ani , care sufera de afectiuni ale lobului temporal (muzical) al creierului,
afirma ca aude zilnic cantece de demult, din tineretea ei; aceste cantece le putem numi si
accese de lob temporal. Aceste cantece trezeau sentimente de nostalgie, iar dupa urmarea unui
tratament cu anticonvulsivante cantecele au incetat, pacienta simtind usurare. Un alt caz este
al unui tanar de 22 de ani, student la medicina, consumator de droguri. Datorita drogurilor pe
care le consuma isi dezvoltase mirosul si vazul, putea avea mirosul unui caine si putea vedea
in mii de culori si nuante. Visa ca este un caine, avea un vis olfactiv. Odata cu incetarea
consumului de amfetamina simtul sau olfactiv si-a revenit la normal. Donald este un tanar
care isi ucide prietena sub influenta PCP, un medicament de uz veterinar, asemanator cu
ketamina. Neavand amintiri asupra celor intamplate in noaptea crimei, a fost inchis intr-un
spital pentru criminali dementi. In urma unui accident a suferit un traumatism cranian ceea ce
i-a declansat amintirile din noaptea crimei. Cumplitele flash-backuri ii cauzau cosmaruri dar
cu toate reminiscentele nu au fost refulate si a ajuns la un echilibru fiziologic si moral.

Cea de a 4-a parte a romanului “ Lumea celor saraci cu duhul ” ne descrie pacienti suferind de
retard mintal. Rebecca este cazul unei tinere de 19 ani care nu se putea imbraca, deschide usa,
confunda stanga cu dreapta avand un IQ situat in jur de 60 ; nu stia sa scrie si nici sa citeasca,
suferea de o multime de apraxii si agnozii. Desi avea 19 ani, opera cu scheme si reprezentari
tipice unui copil de 8 ani. Un singur lucru ii facea placere si o punea intr-o lumina buna, sa nu
mai para o persoana cu deficiente mintale, teatrul. Cazul „Gemenii” sunt doi tineri in varsta de
26 de ani diagnosticati ca autisti, psihotici sau grav retardati. Cu toate astea impreuna puteau
face calcule dificile si complexe pe care multi oameni nu le puteau face. Memoria lor pentru
cifre era remarcabila si nelimitata, fiind supranumiti socotitori de calendar. Totusi nu putea
face calcule simple precum adunarea si scaderea , dar descoperisera un fel de algoritm
inconstient care le permitea sa afle in ce zi poate pica Pastele. Dupa ce au fost despartiti
capacitatile lor numerice au disparut. Alt caz prezentat in acesta parte este cel al artistul autist,
cum a fost numit Jose, un tanar de 21 de ani, diagnosticat cu autism. Putea reproduce obiecte
si imagini cu foarte mare exactitate, conturate, reliefate, dar putin supradimensionate anumite
detalii cu o oarecare rapiditate. Suferea de crize psihomotorii asociate cu izbucniri de furie
bruste si violente. Fiindu-i afectati lobii temporali era foarte probabil sa nu sufere de autism si
de o agnozie auditiva verbala. Datorita medicatiei puternice administrate a inceput sa simta o
oarecare libertate, sa simta un control asupra crizelor epileptice si incetul cu incetul a inceput
sa vorbeasca sau sa bolboroseasca mai degraba fraze neinteligibile.

Bineinteles, romanul ne prezinta si alte cazuri fata de cele pe care eu am ales sa le descriu
succint in aceasta lucrare. Le-am ales pe acestea deoarece mi-au atras cel mai mult atentia, dar
fiecare caz in parte este extrem de intereant si important. În această carte se regasesc o serie
de povestiri despre diverse afazii, sindroame, boli. Vedem cum un profesor de muzica isi
confunda sotia cu o palarie, un barbat nu isi recunoaste propriul picior, o femeie nu mai stie ce
inseamna stanga, persoane considerate retardate mintal dau dovada de capacitati iesite din
comun. Toate acestea sunt cazuri neurologice reale cu care s-a confruntat doctorul Oliver
Sacks. Consider ca aceste 24 de asemenea povestiri formeaza o imagine asupra mintii
omenesti. Am observat faptul ca Oliver Sacks are un talent literar in care nu se aventureaza
sa traga concluzii si sa eticheteze, ci ne prezinta noua, cititorilor, un impresionant spectacol al
mintii omenesti. 

Ceea ce eu am observat la autor si m-a impresionat profund este caldura(bunatatea) de care

da dovada in conversatiile pe care le are cu pacientii sai. Acesta isi trateaza pacientii ca pe
niste fiinte umane, nu ca pe o suma de boli, sindroame, afazii. Acesta da dovada de empatie.