POTENŢIALUL TURISTIC AL APELOR

Apa - privită ca resursă turistică, „materie primă” pentru diferite forme de turism, ca
element al spaţiului geografic definit printr-o mare atractivitate - ocupă un loc
prioritar în turism, impunându-se prin multiplele sale forme de organizare (ape
subterane, izvoare, reţele hidrografice, lacuri, Marea Neagră etc.), prin calitatea sa
şi, nu în ultimul rând, prin conţinutul extrem de variat de săruri, sau valoarea
peisagistică deosebită.
Potenţialul turistic al apelor curgătoare
 Malurile joase ale râurilor interioare şi ale Dunării atrag turiştii iubitori de înot,
plajă, pescuit sportiv sau sporturi nautice, prin amenajări turistice simple aceste
elemente hidrografice devenind (prin prezenţa „efectului de margine”),
„aliniamente” de maximă polarizare în perioada caldă a anului. Un loc aparte îl
deţin sectoarele de luncă cu vegetaţie naturală, presărate cu braţe secundare, bălţi,
lacuri de luncă, care atrag turiştii amatori de o natură curată şi de pescuit.
 Pe cursurile inferioare şi mijlocii ale râurilor noastre, dar şi pe canalul Bega sau
Dunărea - Marea Neagră, se pot practica sporturi nautice (cu cele mai diverse tipuri
de ambarcaţiuni), expediţii cu mijloace pneumatice etc.
 Marile râuri ale ţării: Oltul, Mureşul, Someşul, Crişurile, Bistriţa, Buzăul etc., sau
Dunărea, prin prezenţa sectoarelor înguste, reprezentate prin chei sau defilee şi
alternanţa acestora cu sectoare de lărgire, conferă o atractivitate deosebită şi
generează peisaje de o frumuseţe rară.
 Apelul turistic al malurilor înalte, stâncoase, sau al cursurilor superioare ale unor
râuri (Olt, Someşul Mare, Bistriţa, Arieş, Cerna etc.), cu frecvente repezişuri,
cascade, marmite se orientează spre acel segment al turiştilor care preferă
drumeţiile, alpinismul, sporturile nautice cu grad ridicat de risc (caiac-canoe) etc.
 Majoritatea râurilor ce străbat marile oraşe ale ţării sunt valorificate în scop turistic
prin amenajări diverse: ştranduri, debarcadere, navigaţie de agrement.
DUNĂREA

Potenţialul turistic al lacurilor

În România există peste 4.000 de lacuri, din care 57% sunt naturale, iar 43% antropice,
care ocupă aproape 1% din suprafaţa teritoriului naţional. Ele sunt prezente în toate
unităţile de relief, începând cu litoralul Mării Negre, lunca şi Delta Dunării şi până
în zona montană înaltă şi pe toate tipurile de roci: vulcanice, cristaline, sedimentare
(calcare, marne şi argile, loess etc.).
 În strânsă legătură cu sezonul turistic, valoarea peisagistică sau terapeutică, estetică
sau cognitivă lacurile participă, în forme variate, la derularea diferitelor tipuri de
turism, care pot fi incluse fie în turismul balnear-curativ, fie în turismul de
agrement-recreativ.
 Deşi pe teritoriul ţării noastre există o mare diversitate de lacuri, ele pot fi grupate -
din punct de vedere turistic - în lacuri cu funcţii recreative şi lacuri terapeutice (cu
funcţii balneare).
LACURILE NATURALE se remarcă prin diversitatea lor şi prin impactul puternic
asupra turiştilor.
 Lacurile glaciare - impunându-se mai ales prin funcţia şi valoarea lor peisagistică
(Retezat, Parâng, Făgăraş, Rodnei, Godeanu, Ţarcu, Şureanu, Cindrel).
 Din cele circa 171 de lacuri glaciare majoritatea se află în Carpaţii Meridionali,
unde se impun Munţii Retezat (cu peste 80 de lacuri de circ şi vale glaciară) cu
Lacul Bucura (10,5 ha şi 17,1 m adâncime)
 Singurul lac vulcanic, cantonat pe structuri vulcanice, este Lacul Sfânta Ana,
format în craterul Masivului Ciomatu Mare, la o altitudine de 950 m, cu o suprafaţă
de 22 ha şi adâncimea maximă de 7 m.
 O importanţă deosebită prezintă pentru turism (fie prin valoarea lor peisagistică –
estetică, fie prin funcţia recreativă – de agrement) unele dintre lacurile de baraj
natural, care au favorizat dezvoltarea unor staţiuni climaterice.
 lacurile carstice din zona Padiş (Munţii Apuseni), sau cele situate în câmpul de
doline de la Mărculeşti (Munţii Banat). Se impun prin pitorescul lor: Lacul Ighiu
din Munţii Trascău, Lacul Vărăşoaia din Masivul Bihor, Lacul Zăton, Lacul Ponor
din Podişul Mehedinţi, Tăul Bătrân din Munţii Pădurea Craiului, ș.a
 Lacurile sărate (terapeutice), prin calităţile fizico - chimice ale apelor lor, au o importanţă
terapeutică deosebită, fiind cele mai „folosite” resurse naturale în domeniul turistic, generând
turismul balnear sau/și turismul recreativ.
 Lacurile sărate a căror geneza este legată de masivele de sare se concentrează în zona dealurilor
subcarpatice sau de podiş (Podişul Transilvaniei), dar sunt prezente şi în Depresiunea Maramureş.
 Lacuri sărate de natură antropică, formate prin acumularea apei în vechile exploatări de sare
părăsite, se afla în Depresiunea Transilvaniei la Ocna Mureş, Ocna Sibiu, Ocna Dej, ș.a.
 Lacurile sărate formate în mod natural, în depresiuni de prăbuşire: zona Sovata – Praid (Lacul
Ursu) ș.a.;
 Lacurile sărate de câmpie, dezvoltate pe depozitele loessoide ce acoperă Câmpia Română, în
sectorul ei estic: Movila Miresei, cu un grad de mineralizare ridicat şi nămol curativ, Ianca, Plopu
ș.a.
Importante pentru turismul balnear sau turismul de sfârşit de săptămână sunt:
 Lacul Amara - un vechi meandru părăsit al Ialomiţei, situat la 9 km de Slobozia, cu o concentraţie
deosebită de sulfaţi de Na, Ca, Mg ce dau gustul „amar”;
 Lacul Sărat, situat la sud de Brăila, într-un vechi curs al Dunării la nivelul terasei de luncă, cu un
conţinut ridicat de săruri (circa 220 g/1) şi mari cantităţi de nămol;
 Lacul Balta Albă, fost liman al Buzăului, cu apa cloruro-sodică şi nămol, folosite încă din secolul
trecut în scop balnear, la nivel local şi zonal.
 lacurile de tip liman maritim - bine conservate şi separate de mare prin cordoane de nisip de
diferite lăţimi, cu o mineralizare considerabilă: Lacul Techirghiol, Lacul Costineşti, Lacul
Mangalia ș.a.
 lacurile de tip liman fluviatil – ex. de pe cursurile inferioare ale Ialomiţei: Lacul
Căldăruşani - rezervat pentru pescuit sportiv, turism de sfârşit de săptămână,
Snagov, Comana;
 complexul lagunar Razim
 Lacurile din Delta Dunării, foarte numeroase (circa 480), variabile ca suprafaţă şi
lipsite de un contur morfologic propriu-zis, sunt propice pentru pescuit şi vânătoare
sportiva, pentru desfăşurarea unor sporturi nautice, pentru agrement în general.

LACURILE ANTROPICE
 Lacurile de acumulare mari, plasate într-o ambianţă montană remarcabilă, adesea
cu un fond turistic cultural-istoric original, dispun de complexe turistice de cazare şi
agrement: Lacul Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Trei Ape, Oaşa, Văliug,
Fântânele-Beliş, Valea Drăganului etc. sau baze turistice mai modeste: Secu, Firiza,
Călineşti-Oaş, Poiana Uzului, Pângăraţi, Cinciş, Leşu, Tarniţa, Gilău, Prisaca (pe
Cerna - la 5 km de Băile Herculane), Mărghitaş şi Buhui (în Munţii Aninei), Poiana
Mărului, Călimăneşti, Dăneşti etc.

Izbucurile - Frecvent, apa pătrunsă în sistemele subterane apare la zi sub forma

izvoarelor carstice sau a izbucurilor; prezintă o frecvenţă deosebită în Munţii
Apuseni şi în Munţii Banatului: Călugări, Galbena, Izbucul Cernei ș.a.
POTENŢIALUL BALNEAR AL ROMÂNIEI
Potenţialul turistic balnear formează o categorie aparte de resurse turistice, care au generat – încă din
antichitate – cea mai veche şi caracteristică formă de turism practicată în România – balneoturismul.
Apele minerale şi termale
1. Apele minerale
În general, apele minerale sunt acele ape care provin dintr-o sursă naturală (izvor) sau forată artificial şi
îndeplineşte una din condiţiile următoare:
 conţinutul de săruri minerale dizolvate este de peste 1 g/l;
 prezenţa unor elemente chimice cu acţiune farmacologică cunoscută (fier, brom, iod, arseniu, bariu, sulf,
mangan etc.), în proporţii minim necesare;
 conţinut de gaze dizolvate cu efecte biologice, în concentraţii stabilite (1.000 mg CO 2/l; 1 mg H2S/l);
 temperaturi de peste 20°C, indiferent de conţinutul mineral, care le conferă caracteristica de ape termale,
respectiv: hipotermale (20-31°C), termale (32-38°C) şi hipertermale (peste 38°C);
 existenţa unei acţiuni terapeutice ştiinţific recunoscută.
În prezent, se acceptă existenţa apelor minerale de masă şi apelor minerale terapeutice – cu statut de
medicament. De asemenea, se diferenţiază:
 ape minerale propriu-zise, cu peste 1 g/l substanţe solide dizolvate, subdivizate în:
 ape cu mineralizare medie (1-15 g/l);
 ape concentrate (15-35 g/l);
 ape foarte concentrate (35-150 g-l) şi
 ape de mare concentraţie (peste 150 g/l).
 ape oligominerale, cu mineralizări sub 1 g/l substanţe dizolvate, dar cu conţinut de componenţi biologici
activi.
Din punct de vedere genetic, tipurile hidrochimice dominante, legate de faciesul litologic, sunt apele
carbogazoase, cele clorosodice şi sulfuroase-sulfatate.
Apele carbogazoase se asociază, cu deosebire, de zona montană vulcanică, fiind rezultatul direct al
fenomenelor postvulcanice, de emanaţie a CO2 şi conţin cel puţin 1 g CO2/l. Ele iau naştere prin
impregnarea apelor vadoase cu bioxid de carbon, în aureola mofetică a eruptivului Oaş-Gutîi-Ţibleş şi
Călimani-Gurghiu-Harghita, cel mai extins areal cu acelaşi hidrochimism se grupează la Bixad, Săpânţa,
Valea Borcutului, Bilbor, Borsec, Băile Harghita, Homorod, Tuşnad, Sâncrăieni, Bodoc, Covasna, Zizin,
Malnaş etc.
Răspândirea apelor minerale carbogazoase
Apele minerale clorurate-sodice (sărate) - În balneologie sunt considerate ape
clorurate-sodice apele ce conţin peste 1 g/l NaCl, dar ele au, de regulă, concentraţii
mult mai mari (15 g/l).

Răspândirea apelor minerale sărate

Apele sulfuroase şi sulfatate
- Apele sulfuroase se asociază, în general, cu prezenţa formațiunilor gipsifere sau sulfurilor
din Carpaţii Orientali; a conglomeratelor din Subcarpaţii Getici etc. şi conţin cel puţin 1
mg de sulf titrabil; în contact cu aerul ele îşi pierd stabilitatea şi îşi modifică aspectul –
devenind din transparente lăptoase.
Răspândirea apelor minerale sulfuroase
Apele alcaline şi alcalino-teroase
 Acest tip de ape minerale se cantonează îndeosebi în Carpaţii Orientali, în Banat şi în
nordul Transilvaniei, având cel puţin 1 g săruri dizolvate la litru.
 Apele alcalino-teroase se caracterizează prin predominanţa bicarbonatului de Ca şi
Mg, având efecte deosebite în tratamentul tulburărilor metabolice, neuro-vegetative,
gastrice. Staţiuni cu ape alcalino-teroase sunt: Sângeorz Băi, Vatra Dornei, Lipova,
Biborţeni, Bixad, Călan, Homorod, Vâlcele etc.
 Apele alcaline şi alcalino-teroase se administrează şi sub formă de inhalaţii (în
afecţiuni O.R.L. şi bronho-pulmonare), sub formă de comprese sau băi (în afecţiuni
dermatologice etc.).

Apele iodurate sunt ape minerale cu un conţinut de iod de minimum 1 mg/l, fiind indicate
în afecţiuni endocrine, metabolice, gută etc. Izvoarele cu ape minerale complexe cu
conţinut de iod sunt prezente la Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Carei (fiind
indicate în cură internă); dar şi la Bazna, Govora, Praid, Bălţăteşti, Săcelu, Sărata
Monteoru etc. (indicate în cură externă şi inhalaţii, pulverizaţii).
2. Apele termale şi termominerale

 Apele termale existente se împart în trei categorii distincte:

 hipotermale, până la 31°C,

 mezotermale, între 31° şi 38°

 hipertermale, peste 38°, ajungându-se chiar la peste 70° în unele cazuri.

 Cea mai bogată în ape termale este Câmpia de Vest, cu apariţii la zi la Băile
Felix, 1 Mai, Călacea, Marghita, Tinca, Teremia etc. Surse de ape
termominerale se întâlnesc şi în Munţii Apuseni la Moneasa (32°C), Geoagiu
(34°C), Vaţa de Jos (35-38°C); în grabenul Cernei – la Băile Herculane (62°C
în cazul apelor din foraje); în zona Vadu Oii-Topalu.
 NĂMOLURILE TERAPEUTICE (PELOIDELE)
 sunt substanţe care se formează în condiţii naturale, sub influenţa proceselor geologice
şi biologice, fiind folosite în scopuri terapeutice ca atare, sau după o prealabilă pregătire
prin măcinare, amestec cu ape minerale sau încălzire, deoarece substanţele minerale şi
organice conţinute au o acţiune benefică asupra organismului.
 În concepţia actuală, nămolurile reprezintă amestecuri eterogene de substanţe organice
şi minerale, în stări de agregare şi forme structurale variate.
După condiţiile de formare şi compoziţia lor chimică nămolurile se diferenţiază în:
Nămoluri sapropelice – formate pe fundul lagunelor şi lacurilor sărate, prin sedimentarea
sub apă a materiilor organice şi minerale şi sub influenţa proceselor microbiologice şi
fizico-chimice. - Techirghiol (cu rezerve exploatabile estimate la peste 500.000 m3),
Amara, Lacul Sărat, Ursu, Aluniş, Coştiui, Ocna Sibiului, la Bazna, Ocnele Mari, Slănic
etc.
Nămolurile minerale se formează în mod natural, în jurul izvoarelor minerale, ca urmare a
proceselor fizico-chimice şi microbiologice care se declanşează la contactul apei
minerale cu un pat argilos - Govora (nămol silicios, iodat), Geoagiu (feruginoase),
Sângeorz-Băi (uşor radioactive - radonic) ș.a.
Nămolurile de turbă – formate în mlaştini, prin transformarea incompletă a materialului
vegetal, în condiţii de umiditate avansată - Vatra Dornei, Borsec, Malnaş, Someşeni,
Felix, 1 Mai, Mangalia ș.a.
 SALINELE TERAPEUTICE

Salinele, prin microclimatul „de salină”, constituie un element important al

potenţialului balnear. - introduse în circuitul terapeutic salinele de la
Slănic Prahova, Praid, Târgu Ocna, la care se adaugă Ocna Dej şi Cacica
cu posibilităţi reale şi multiple de utilizare.

Terapia în salinele amenajate şi, în general, speleoterapia dă rezultate

încurajatoare în tratarea astmului bronşic, bronşitelor cronice, alergiei
căilor respiratorii superioare; intervine în suprimarea stresului cutanat şi
pulmonar; aerosolii de Na, Ca şi Mg având un rol deosebit în favorizarea
respiraţiei profunde.
POTENŢIALUL TURISTIC AL LITORALULUI ROMÂNESC AL MĂRII
NEGRE
Sectorul nordic este caracterizat prin ţărmuri joase, cu plaja mai îngustă, neamenajată, cu
predominanţa resturilor cochilifere (cu excepţia plajei din dreptul grindului
Sărăturile, foarte extinsă, cu grad mare de stabilitate şi o granulaţie foarte fină a
nisipului; sau a celei din zona Perişor-Portiţa), cu foarte rare aşezări omeneşti şi grad
de utilizare nesemnificativ.
Sectorul sudic, cuprins între Midia şi Vama Veche, este un ţărm relativ înalt, de tip faleză
săpată în loess şi plaje deschise, protejate adesea de sistemul digurilor, amenajate în
scopuri turistice. Situată la 15-500 m de linia ţărmului, faleza are înălţimi între 20-50
m şi este frecvent întreruptă de limane, având tendinţa evidentă de retragere, prin
procesul de abraziune marină. Amenajarea turistică complexă a litoralului, în acest
sector, a pus în valoare resursele fondului turistic natural şi antropic deosebit de
variat.
 Plaja litoralului românesc este fie adăpostită la baza falezei, în sectorul dintre
Constanţa şi Mangalia, fie prezintă o largă deschidere, în restul litoralului.
 Apa mării - prin salinitatea relativ redusă, de 17-18 g/1, şi compoziţia ei chimică
(clorurată, sulfatată, sodică, magnezică) este favorabilă organismului uman din punct
de vedere terapeutic, iar prin acţiunea valurilor şi prezenţa aerosolilor proveniţi din
„sfărâmarea” valurilor la ţărm constituie un element de potenţial turistic natural
deosebit, care generează o formă specială de cură - thalasoterapia.
 Bioclimatul marin;
 Apele mineralizate puse în valoare prin foraje
 Nămolul terapeutic
 Alte obiective naturale sau modificate de om, care prezintă interes pentru
turismul litoral sunt lacurile cu apă dulce: Siutghiol, Belona, Neptun, Jupiter,
Tăbăcăriei - ce îmbogăţesc aspectul peisagistic al litoralului şi permit
practicarea agrementului nautic; rezervaţia de dune de la Agigea; ariile
protejate reprezentate prin pâlcul de stejari brumării de la Neptun, Pădurea
Hagieni, peştera de la Limanu etc.

 Potenţialul turistic antropic este dominat de un bogat fond cultural-istoric

reprezentat de vestigii arheologice, cetăţi vechi, muzee, monumente
arhitecturale etc.
 POTENŢIALUL TURISTIC AL COMPONENTELOR ÎNVELIŞULUI
BIOGEOGRAFIC
Învelişul vegetal şi rolul său în dezvoltarea turismului
Funcţia social-turistică a pădurii
Potenţialul turistic al faunei
Potenţialul turistic al ariilor protejate

Rezervaţiile Biosferei şi parcurile Principalele zone cinegetice

naţionale din România
Suprafaţa
Zona protejată Judeţul
(ha)
Delta Dunării – rezervaţie a Biosferei Tulcea, Constanţa 580.000
Munţii Retezat – rezervaţie a Biosferei Hunedoara 54.400
Munţii Rodnei – rezervaţie a Biosferei Bistriţa Năsăud, Maramureş, Suceava 46.369
Mt. Domogled – Valea Cernei Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi 61. 211
Cheile Nerei - Beuşniţa Caraş-Severin 36.758
Cheile Bicazului – M-ţii. Hăşmaş Neamţ, Harghita 11.600
Muntele Ceahlău Neamţ 7.743
Munţii Călimani Mureş, Suceava 24.041
Muntele Cozia Vâlcea 17.100
Munţii Piatra Craiului Argeş, Braşov 14.800
Munţii Semenic – Cheile Caraşului Caraş-Severin 36.664
Munţii Măcinului Tulcea 11.321
Buila-Vânturariţa Vâlcea 4.186
Defileul Jiului Gorj, Hunedoara 11.127
Principalele rezervații din România