CURS 11-12

ABORDĂRI ACTUALE PRIVIND PROCEDURA ŞI

METODOLOGIA EXPERTIZELOR DE MĂRFURI

1.1. Cadrul conceptual şi metodologic al expertizelor de mărfuri

Noţiunea de expertiză desemnează în sens larg, un mijloc probator distinct, implicând

formularea unei opinii din partea unui specialist, într-un anumit domeniu de cunoaştere, în
vederea elucidării unor probleme controversate, în faţa unor organe judiciare sau a partenerilor
dintr-un contract .

1.1.1. Definirea expertizelor merceologice şi clasificarea acestora

În opinia lui Mihuleac E.: expertiza reprezintă acel mijloc de probă prin care, în baza unei
cercetări metodice, folosind procedee ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului care l-
a împuternicit concluzii motivate ştiinţific, cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt
necesare cunoştinţe specializate.
Prin urmare, expertiza reprezintă acel mijloc probator prin care, în baza unor cercetări
metodice, fundamentate pe procedee ştiinţifice, experţii aduc la cunoştinţa celor care i-au
împuternicit, concluzii, motivate ştiinţific, privind fapte pentru a căror elucidare sunt necesare
cunoştinţe specializate.
Marea varietate a domeniilor de activitate în care se întâlnesc expertize, a generat delimitarea
unor categorii specifice de expertiză. Expertizele pot fi clasificate în funcţie de criteriile
organismului care dispune efectuarea expertizei.
Astfel, în funcţie de conţinut, expertizele se împart în următoarele categorii :

201
  expertize care se bazează pe date, fapte şi constatări de specialitate, fără a conţine
elemente juridice, într-o asemenea situaţie specialistul efectuând constatări tehnice;
 expertize la care constatările de ordin tehnic presupun, în mod obligatoriu, luarea în
considerare a unor reglementări speciale.
Expertiza merceologică este utilizată pentru cercetarea şi clasificarea unor probleme
controversate sau litigioase, pe care le ridică practica comerţului cu mărfuri industriale. Ea are
drept obiect stabilirea calităţii reale a loturilor de mărfuri, în relaţie cu condiţiile, cauzele, locul
şi împrejurările care au generat abateri de la calitatea prescrisă şi de la cea controlată, în timpul
fabricării sau circulaţiei lor tehnice. Poate fi efectuată pentru stabilirea identităţii, stării şi a
calităţii produselor la livrarea, în timpul transportului, al depozitării sau introducerii în
consum, pentru elucidarea unor aspecte privind sistemele de ambalare .
În practică, expertiza merceologică este întâlnită în două variante principale: judiciară şi
extrajudiciară.
Expertiza merceologică judiciară se desfăşoară sub auspiciile instanţelor judecătoreşti şi are
drept scop soluţionarea unor probleme tehnice la solicitarea unei instanţe, întrucât concluziile
acestora sunt considerate mijloace de probă. În domeniu naval expertiza se numeşte dispaşă.

Expertiza merceologică extrajudiciară se desfăşoară la cererea agenţilor economici, are un

câmp mai larg de investigaţii, putând aborda cele mai diverse laturi ale activităţii acestora.
Acest tip de expertiză tinde să aibă o frecvenţă mult mai mare, comparativ cu expertizele
judiciare, mai ales în materie de contracte economice sau de asigurări.
Obiectul expertizei merceologice este acela de a se stabili cu exactitate calitatea reală, a
loturilor de mărfuri, corelată cu condiţiile specifice, cu cauzele, locul şi împrejurările care au
generat abateri de la calitatea prescrisă sau cea contractată, pe parcursul întregului circuit
tehnico-economic al mărfurilor, de la fabricarea lor, până la consumatorul final .
Astfel, în vederea stabilirii identităţii, a stării şi a calităţii diferitelor loturi de marfă, pe
parcursul transportului, al depozitării, până la consumator, inclusiv soluţionarea aspectelor
legate de natura şi de calitatea materialelor de ambalat, a ambalajelor în sine, de cantitatea

202
produselor sau de structura lor sortimentală, se apelează întotdeauna la efectuarea unei
expertize merceologice [115].
Expertul merceolog poate fi solicitat pentru lămurirea următoarelor aspecte :
 identitatea unui produs sau a unui lot de produse;
 stabilirea calităţii unui produs şi a concordanţei acesteia cu standardele;
 aprecierea măsurii în care calitatea produsului a suferit modificări, în raport cu starea
iniţială;
 reconstituirea calităţii iniţiale a produsului;
 stabilirea cauzelor care au determinat abateri privind calitatea unui produs.

7.1.2. Metodele expertizei merceologice

Expertului i se poate solicita să efectueze expertize în care mărfurile se pot afla în trei ipostaze
:
 mărfurile există, pot fi supuse unor investigaţii şi pot fi utilizate potrivit destinaţiei lor;
expertul le poate cerceta, efectuând o serie de determinări, măsurători etc.
 mărfurile nu mai există sau chiar dacă există, ele sunt deteriorate astfel încât nu mai
pot fi utilizate conform scopului iniţial; expertul este pus în situaţia de efectuare a unor
reconstituiri;
 în scopuri preventive, atunci când mărfurile există şi nu prezintă o degradare calitativă,
iar expertiza trebuie să prognozeze comportamentul acestora pe parcursul depozitării;
expertul recurge la o serie de simulări şi creează condiţii artificiale în vederea evaluării
comportării mărfurilor respective în anumite situaţii.
Luând în considerare aceste ipostaze, posibile ale mărfurilor, expertiza merceologică operează
cu următoarele metode :
a) Metoda istorică este utilizată în cadrul oricărei expertize. Trebuie să se aibă în vedere în
fiecare moment că marfa care face obiectul litigiului a parcurs un anumit circuit tehnic, de la
producător, până la locul litigiului, într-un anumit timp în care s-a aflat sun influenţa unor

203
factori diferiţi ce şi-au pus amprenta asupra calităţii acesteia. De aceea expertul trebuie să
reconstituie, pe cale deductivă, toate etapele parcurse de marfă, condiţiile şi eventualele cauze
care ar fi putut produce modificările calitative incriminate.

b) Metoda observaţiei şi a experimentului este folosită atunci când mărfurile există, dar şi în
cazul expertizelor preventive. Mărfurile sunt studiate luând în considerare calitatea lor la un
moment dat şi modificările calitative pe care le-au suferit de-a lungul circuitului lor, sub
acţiunea diferiţilor factori de mediu, într-o anumită perioadă de timp şi într-un anumit spaţiu,
prin intermediul caracteristicilor lor, care pot fi identificate şi comensurate prin metoda
observaţiei şi a experimentului.
Atunci când marfa care face obiectul expertizei este pusă la dispoziţia expertului, acesta poate
să-i evalueze calitatea prin analize organoleptice, fizico-chimice, biologice etc. Această
evaluare capătă un caracter ştiinţific, în măsura în care ea poate fi repetată în aceleaşi condiţii
şi dacă poate fi reconstituită.
Metoda experimentului spre deosebire de metoda observaţiei, presupune provocarea unui
proces care este studiat asigurându-se reproductibilitatea acestuia. Această metodă poate fi
aplicată în cazul expertizelor preventive atunci când se urmăreşte să se prognozeze
comportamentul mărfurilor în anumite condiţii. În concluzie, prin metoda experimentului se
va apela la o serie de analize, sinteze, toate pe baza unui raţionament ştiinţific.

c) Metoda statistică se foloseşte în scopul prelucrării datelor obţinute atât prin observaţie şi
experiment cât şi a datelor obţinute în diferite etape ale investigaţiilor. Toate aceste date sunt
supuse unor interpretări statistice, nu numai la finalizarea expertizelor, dar şi pe parcursul
desfăşurării acesteia. Astfel, datele obţinute pot fi prezentate sub diverse forme: tabele,
histograme, grafice etc., prin care să se poată observa frecvenţa repetării, variaţia valorilor
indicatorilor măsuraţi.
Unul dintre principalele motive pentru care sunt utilizate metodele statistice îl reprezintă
necesitatea identificării, reducerii sau eliminării erorilor de măsurare ale caracteristicilor

204
mărfurilor analizate, precum şi acela de a extrapola rezultatele obţinute la nivelul unor
eşantioane pentru loturile de mărfuri cercetate.

1.1.3. Cerinţe privind dobândirea şi menţinerea calităţii de expert, potrivit

reglementărilor din România

Termenul de expert, atribuit persoanei care efectuează expertiza, desemnează un specialist de

înaltă calificare, într-un domeniu, care prin pregătirea sa a dobândit competenţe în înţelegerea
şi rezolvarea celor mai dificile probleme specifice domeniului respectiv. Potrivit legislaţiei în
vigoare, calitatea de expert se atribuie, pe bază de examen, persoanelor care îndeplinesc
următoarele condiţii :
 să fie cetăţean român şi să cunoască limba română;
 să posede diplomă de absolvire a studiilor superioare specialitatea pentru care
candidează;
 să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
 să aibă un stagiu de cel puţin cinci ani în specialitatea în care a obţinut diploma de
licenţă;
 să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activităţii de expert;
 să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie profesională şi socială.
Dintre îndatoririle mai importante ale experţilor menţionăm următoarele :
 de a executa personal expertiza, dovedind maximum de conştiinciozitate şi
obiectivitate;
 de a întocmi şi depune la termen raportul de expertiză;
 de a se prezenta la solicitarea organismului care l-a desemnat, pentru a furniza
informaţii suplimentare, în vederea efectuării unui supliment de expertiză sau pentru a
reface complet expertiza în cauză;
 de a păstra secretul profesional, adică de a nu divulga informaţii la care a avut acces cu
prilejul investigaţiilor făcute pentru a-şi îndeplini misiunea.

205
Totodată, experţii au următoarele drepturi :
 de a consulta materialele existente la dosarul cauzei;
 de a fi degrevaţi pe perioada efectuării expertizei de unele sarcini de serviciu;
 de a solicita şi primi explicaţii cu privire la cauza expertizei;
 de a primi pentru munca depusă un onorariu şi de a beneficia de decontarea cheltuielilor
ocazionate de efectuarea expertizei.
În expertizele judiciare desemnarea experţilor se face de către instanţă, la recomandarea uneia
dintre părţi, a ambelor părţi sau din oficiu. În ceea ce priveşte numărul experţilor, acesta
trebuie să fie întotdeauna impar, concluziile anchetei trebuind să constituie o expresie
majoritară.
Situaţiile care pot duce la recuzarea experţilor, creând prezumţia lipsei de obiectivitate a
acestora sunt următoarele :
 existenţa unei legături de rudenie între expert şi una dintre părţi;
 implicarea expertului sau a rudelor sale în cauze asemănătoare;
 exprimarea de către expert, înainte de a fi numit, a unor părţi referitoare la cauză;
 primirea de foloase necuvenite din partea uneia dintre părţile implicate.
Sancţiunile disciplinare care se pot aplica experţilor în cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce le
revin sunt următoarele :
avertisment în scris - pentru refuzul nejustificat de a efectua expertiza, încredinţarea executării
acesteia altei persoane, precum şi pentru nearătarea situaţiei de recuzare în care expertul se
găseşte;
 suspendarea drepturilor conferite de calitatea de expert, pe o perioadă de trei luni, un
an, dacă expertul repetă abaterile pentru care a fost sancţionat cu avertisment sau pentru
abateri mai grave;
 retragerea calităţii de expert, dacă acesta săvârşeşte abateri repetate după suspendarea
temporară sau comite fapte de o gravitate deosebită, incompatibile cu calitatea de
expert.

206
1.2. Aspecte legislative privind expertizele de mărfuri

1.2.1. Cerinţe generale referitoare la expertizele de mărfuri definite de Codul Comercial

Român

Potrivit art. 46 din Codul Comercial Român, obligaţiunile comerciale se probează cu: acte
autentice; acte sub semnătură privată; facturi acceptate; prin corespondenţă; telegrame;
registrele părţilor; cu martori (ori de câte ori autoritatea judecătorească crede că trebuie admisă
proba testimonială).
Expertiza reglementată de Codul de Procedură Civilă, Cartea a II-a: Procedura contencioasă,
Titlul III: Procedura înaintea primei instanţe; Capitolul III: Judecata; Secţiunea a III-a:
Administrarea dovezilor; Pct. 5: Expertiza; art.201-214.
Potrivit acestei reglementări atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa
consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din
oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se
pronunţe şi termenul în care trebuie să efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel încât
depunerea expertizei la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 209.
Instanţa poate solicita efectuarea expertizei de către un laborator sau o instituţie de specialitate.
În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, judecătorul poate solicita
din oficiu sau la cererea uneia din părţi, punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi
ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu
sau în şedinţa publică, părţile fiind îndreptăţite să formuleze şi ele întrebări.
Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat,
sancţionarea cu amenda şi obligarea la plata unor despăgubiri, sunt aplicabile în mod
corespunzător în cazurile prevăzute de reglementarea menţionată.
La efectuarea expertizei pot participa şi experţi desemnaţi de către părţile implicate în litigiu,
dacă prin lege nu se dispune astfel.

207
Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin
tragere la sorţi, în şedinţa publică, de pe lista întocmită de biroul local de expertiză.
Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii. Recuzarea trebuie să fie cerută
în termen de 50 zile de la numirea experţilor. Dacă există motivaţia pentru o asemenea decizie
la data respectivă, în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de
recuzare. Recuzarea se judecă în şedinţa publică, cu citarea părţilor şi a expertului.
Expertul, precum şi cei solicitaţi să-şi exprime punctul de vedere potrivit art. 201 alin. 3 vor
depune jurământul din Codul Comercial Român.
Pentru depunerea jurământului ei vor fi chemaţi imediat după numire, fără citarea părţilor, iar
instanţa va constata depunerea jurământului prin încheiere.
Expertul numit este dator să depună raportul cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit
pentru judecată.
Atunci când există mai mulţi experţi cu opinii diferite, raportul trebuie să cuprindă părerea
motivată a fiecăruia. Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei pentru a da explicaţii
ori de câte ori este necesar, având dreptul la despăgubiri ce se vor stabili prin încheiere
executorie.
Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau
efectuarea unei expertize noi.
Conform art. 204 din Codul Comercial Român, experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive
ca şi judecătorii. Aceste motive sunt prevăzute la art. 27, Cartea I: Competenţa instanţelor
judecătoreşti, Titlul V: Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor.
Importanţa activităţilor desfăşurată de către experţi este relevată şi prin implicarea acestora în
derularea etapei “investigarea pe teren”, fapt la care se face referire în cadrul art. 215-216 din
Codul de procedură civilă, Cartea a II-a: procedură contencioasă, Titlul III: Procedura înaintea
primei instanţe, Cap. III: Judecata; Secţiunea a III-a: Administrarea dovezilor, pct. 6:
Cercetarea la faţa locului.
Instanţa poate hotărî ca întregul ei sau numai unul din magistraţi să meargă la faţa locului
pentru a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care vor fi prezentate prin încheiere.

208
Cercetarea la faţa locului se face cu citarea părţilor, putându-se asculta martorii şi experţii care
au fost desemnaţi.
Containerele vor fi consemnate într-un proces-verbal, cu respectarea art.198 din Codul
Comercial Român.
Din punct de vedere al administrării dovezilor, în scopul stabilirii prejudiciului şi a
responsabilităţilor, punctul 9 din cadrul Codului de procedură civilă, art. 235 face referire la
„asigurarea dovezilor”.
Astfel se precizează că, oricine este interesat de mărturia unei persoane, părerea unui expert,
starea unor lucruri sau va putea cere administrarea acestor dovezi.
Codul de procedură penală cuprinde, de asemenea, dispoziţii referitoare la efectuarea unor
expertize la Titlul III- Probe şi mijloace de probă, cap. II- Mijloace de probă, Secţiunea a X-a
Expertizele, art. 116-127 şi anume atât aspecte generale, aplicabile în cazul diferitelor tipuri
de expertize, cât şi aspecte particulare, legate de cazuri care Efectuarea expertizei este
ordonată de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de atunci, când pentru
lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare
cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere
sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

1.2.2. Cerinţe privind efectuarea constatărilor în cazul expertizelor de mărfuri

a) Responsabilitatea definirii obiectului constatărilor şi a efectuării expertizei

Organul de urmărire penală, care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, stabileşte
obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care
urmează să fie efectuată expertiza. Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra
materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui
însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii
de organ de urmărire penală sau de control.

209
Specialistul sau tehnicianul care are responsabilitatea efectuării expertizei, dacă apreciază că,
materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului
de urmărire penală, în vederea completării lor.
Ca expert oficial, dacă există experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea
respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere
aceasta. Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de către un laborator sau de către orice
instituţie de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează
acestora pentru efectuarea expertizei.
Atunci când laboratorul de expertiză criminalistică sau instituţii de specialitate consideră
necesar ca la efectuarea expertizei să participe şi alţi specialişti, poate solicita avizul acestora.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, atunci când dispune efectuarea unei
expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a
fost desemnat de către organul de urmărire penală sau de instanţă. La termenul fixat se aduce
la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să
răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi
că pot cere modificarea sau completarea lor. Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să
ceară numirea şi a câte unui expert, care să participe la efectuarea expertizei. După examinarea
obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată comunică expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza,
încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile.
Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea
expertizei. În decursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului
de urmărire. Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de
judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei. De asemenea, părţile, cu
încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de către organul de urmărire penală sau de către instanţa
de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.

b) Cerinţe privind documentarea rezultatelor expertizei

210
După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris. Atunci când sunt mai mulţi
experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă există opinii diferite, acestea sunt
consemnate în raportul sau într-o anexă. Raportul de expertiză se depune la organul de
urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei.
Raportul de expertiză cuprinde:
 capitolul introductiv, în care se precizează că este organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, când s-a dispus efectuarea
acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data
întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul trebuie
să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au
participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
 descrierea detaliată a operaţiilor expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum
şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii potrivit celor constatate de expert;
 concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările formulate de către instanţă şi
părerea expertului asupra obiectului expertizei.
Calificarea şi obiectivitatea expertului asigură în mare măsură veridicitatea concluziilor.
Tribunalul are posibilitatea de a recurge la instituţii specializate: laboratoare, institute de
specialitate.
Concluziile expertizelor trebuie să se concentreze pe următoarele aspecte:
 reflectarea unei teze ştiinţifice, confirmată de practică sau a unei legi (economice,
fizice, chimice, etc.).
 constatarea faptelor legate de un anumit caz, o anumită situaţie concretă;
 existenţa unei aprecieri finale, care decurge din legile ştiinţei şi economiei comerciale.
În practica judiciară experţii sunt consideraţi ca specialişti chemaţi în sprijinul justiţiei pentru
lămurirea unor împrejurări de fapt şi bineînţeles în vederea aflării adevărului. Multe din
procesele civile şi comerciale nu se pot soluţiona decât cu ajutorul experţilor.
În concluzie, putem spune că expertizele de mărfuri constituie un mijloc procedural eficient
pentru dovedirea adevărului într-o cauză.

211
c) Cerinţe privind efectuarea unei expertize noi sau suplimentare
Atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din
oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de
către acelaşi expert, fie de către altul. De asemenea, atunci când se consideră, se cer expertului
lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui pentru a da explicaţii verbale asupra
raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor
referitoare la ascultarea martorilor. Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului
medico-legal, laboratorului de expertiză ori institutului de specialitate care a efectuat
expertiza.
Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea
concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize.
În cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată poate ordona să fie prezentate documente de comparaţie. Dacă aceste documente se
găsesc în depozite publice, autorităţile în drept sunt obligate să le elibereze la cerere. Dacă
aceste documente se găsesc la un particular care nu este soţ sau rudă apropiată cu învinuitul
sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le
prezinte. Documentele de comparaţie trebuie vizate de către organul de urmărire penală
În afară de dispoziţiile Codului de procedură civilă şi cele ale Codului de procedură penală
expertiza este reglementată si prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, privind organizarea
activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară (Anexa 5).
Aceasta cuprinde dispoziţii referitoare la:desfăşurarea expertizei; modul de organizare a
expertizelor; dobândirea calităţii de expert; atribuţiile Biroului central pentru expertize tehnice
judiciare din cadrul Ministerului Justiţiei; regulile procedurale privind expertiza tehnico-
judiciară; conţinutul raportului de expertiză; efectuarea expertizei extrajudiciare; răspunderi
şi sancţiuni.

Actul final al oricărei expertize este raportul de expertiză. Acesta cuprinde :

212
  partea introductivă în care se menţionează organul care a dispus efectuarea expertizei
(organul de cercetare penală, instanţa de judecată, alte organe cu atribuţii jurisdicţionale
(spre exemplu Curtea de conturi);
 descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile şi explicaţiile părţilor,
precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate de expert sau
de specialişti;
 concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului sau a
specialistului asupra obiectului expertizei.
Din dispoziţiile legale trebuie să înţelegem calităţile unui raport corespunzător: claritate,
coerenţă, motivare. Fără aceste atribute nici un raport de expertiză nu va putea fi apreciat de
nici o instanţă.
Deoarece raportul de expertiză nu este un act formal, ci rezultatul unei munci de cercetare,
verificare şi comparare, el este în acelaşi timp şi un rezultat al competenţei active a autorilor
săi.

1.3. Metodologia expertizei merceologice a mărfurilor

Expertiza merceologică presupune, în funcţie de complexitate, efectuarea a numeroase

activităţi care pot fi sistematizate în cadrul următoarelor etape : (figura 1.1)
 acceptarea expertizării mărfurilor;
 pregătirea expertizei mărfurilor;
 investigarea obiectului expertizei;
 întocmirea raportului de expertiză.

7.3.1. Acceptarea expertizării mărfurilor

La termenul stabilit expertul, legal înştiinţat, are datoria de a se prezenta la instituţia care l-a
desemnat, pentru a i se comunica obiectivele expertizei sau întrebările la care trebuie să

213
răspundă, urmând ca apoi să depună jurământul conform art. 206 alin. (1) din Codul de
procedură civilă.
După depunerea jurământului, expertul trebuie să se deplaseze în cel mai scurt timp la arhivă,
pentru studierea încheierii sau a ordonanţei prin care a fost numit să efectueze expertiza
pentru:
 cunoaşterea obiectivelor expertizei şi a întrebărilor la care trebuie să răspundă;
 stabilirea concordanţei dintre indicaţiile şi datele conţinute în ordonanţă sau încheiere
şi obiectivele expertizei, în funcţie de studierea datelor şi a materialelor existente în
dosarul cauzei;
 cunoaşterea datei la care trebuie să se depună raportul de expertiză.

214
 -prezentarea expertului în faţa
Acceptarea expertizei organului care l-a desemnat
-stabilirea termenului pentru
depunerea raportului de expertiză

-documentare pentru cunoaşterea

istoricului litigiului
Pregătirea expertizei -studierea documentelor operative
-studierea actelor normative care
prescriu calitatea
-documentare bibliografică
-documentare pe teren

-stabilirea faptelor şi a
Investigarea obiectului împrejurărilor incriminate
expertizei -efectuarea de investigaţii pe teren,
investigarea documentelor

-metode de cercetare utilizate de

Întocmirea raportului de către expert
expertiză -costatările expertului
-interpretarea datelor obţinute ca
urmare a cercetărilor şi
experimentărilor efectuate
-concluziile finale de expertiză

Fig. 1-1 Metodologia de efectuare a expertizei merceologice

Sursa: Petrescu, V., Pâslaru ,C., Sârbu, R., Expertiză merceologică , Editura ASE, Bucureşti, 2002.

215
1.3.2. Pregătirea expertizei mărfurilor

Pregătirea expertizei mărfurilor se realizează printr-un ansamblu de activităţi, menite să

asigure aprofundarea obiectivelor expertizei, cunoaşterea sarcinilor ce revin experţilor,
înţelegerea corectă a întrebărilor la care aceştia trebuie să răspundă. În practică aceastea se
realizează printr-o documentare rapidă, însă cuprinzătoare.
Documentarea, în activitatea de expertiză merceologică, se realizează pe următoarele căi :
 cunoaşterea istoricului litigiului şi stabilirea cronologiei faptelor;
 studierea actelor normative şi a documentelor referitoare la calitatea mărfurilor, care
fac obiectul litigiului;
 documentare bibliografică;
 documentare pe teren.

a) Cunoaşterea istoricului litigiului

Principalele documente, aflate în dosarul cauzei, de care experţii se pot folosi pentru a
cunoaşte şi prezenta succint istoricul litigiului sunt următoarele :
 cererea de acţionare în litigiu şi documentele care sprijină acţiunea reclamantului;
 întâmplarea prezentată de partea reclamantă şi actele care o sprijină;
 procesele verbale ale şedinţelor instanţei, ca şi documentele depuse ulterior, la
solicitarea acesteia;
 concluziile unei eventuale expertize anterioare.
Cunoaşterea istoricului litigiului îl ajută pe expert să elaboreze un model de desfăşurare a
investiţiilor, luând în considerare toate elementele de bază ale litigiului.

b) Studierea documentelor operative referitoare la obiectul expertizei

216
Consultarea documentelor operative constituie una dintre cele mai importante surse de
cunoaştere, care permite expertului să-şi concentreze investigaţiile în diferite momente ale
producţiei şi circulaţiei mărfurilor supuse expertizei
În funcţie de specificul lor, documentele operative, care se cercetează în expertize
merceologice, se împart în următoarele categorii :
 documente care reglementează relaţiile contractuale dintre furnizor, beneficiar:
contractul, anexele de contract, corespondenţa adiţională legată de derularea
contractelor etc.;
 documente de transport: scrisoarea de trăsură, scrisoarea de transport,
conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerie etc.;
 documente care atestă calitatea lotului de marfă: certificatul de calitate, buletinul
analiză, certificatul de stare sanitară etc.;

c) Studierea actelor normative referitoare la cauză

Actele normative referitoare la cauză sunt următoarele documente care prescriu calitatea
mărfurilor:
 standardele;
 caietele de sarcini în cazul unor categorii de mărfuri;
 certificate de omologare a mărfurilor;
 alte documente cu caracter normativ, referitoare la mărfuri..

d) Documentarea bibliografică
Expertul efectuează o documentare, pentru a avea imaginea de ansamblu asupra problemei,
în literatura de specialitate, precum şi pentru cunoaşterea cazurilor particulare legate de
cazul respectiv. Documentarea bibliografică este obligatorie atunci când sunt necesare
investigaţii experimentale suplimentare.
În general sunt consultate lucrări de specialitate care se bucură de recunoaştere ştiinţifică.
Aceste materiale servesc pentru comparaţii, constatări şi interpretări .

217
7.3.3. Investigarea obiectului expertizei

Investigarea obiectului expertizei presupune, de cele mai multe ori o investigare pe teren,
care cuprinde următoarele etape :
 stabilirea procedurii investigaţiilor;
 efectuarea investigaţiilor;
 consemnarea rezultatelor investigaţiilor.

a) Stabilirea procedurii investigaţiilor

Pentru efectuarea investigaţiilor, părţile trebuie invitate legal şi trebuie stabilit contactul
dintre expert şi părţi sau reprezentanţii acestora.
Stabilirea procedurii investigaţiilor se referă la :
 convocarea în scris a părţilor;
 termenul de comunicare;
 existenţa unor împuterniciri pentru expert şi delegaţii părţilor

 Convocarea în scris a părţilor

Practic, orice investigare pe teren se poate realiza numai după citarea părţilor, cu
confirmare de primire (se va constitui ca anexă la raportul de expertiză), în care expertul
înştiinţează părţile asupra datei şi locului în care va începe sau vor continua investigaţiile.
Această cerinţă reprezintă o garanţie a respectării dreptului de apărare a părţilor pentru că,
prin participarea lor, părţile pot oferi expertului o serie de lămuriri şi-i pot solicita să facă
constatările legate de obiectivele expertizei.

Trebuie remarcat faptul că, legea prevede ca citarea părţilor să se facă prin carte poştală şi
nu prin scrisoare cu confirmare de primire. Această prevedere se datorează practicii

218
judiciare, pentru că nu de puţine ori, au existat cazuri în care părţile care nu au participat
la investigaţiile pe teren au motivat că nu au deschis scrisoarea sau că în interiorul plicului
nu a existat nimic, fapt pentru care au făcut obiecţii la raportul de expertiză, ceea ce a
condus implicit la prelungirea soluţionării litigiului. Cu acest prilej, expertul poate solicita
părţilor să-i pună la dispoziţie o serie de documente necesare (sau copii ale acestora).

 Termenul de comunicare a datei investigaţiilor

De regulă, termenul de comunicare, (considerat ca fiind perioada dintre momentul primirii
înştiinţării şi ziua fixată pentru investigaţii) este de trei zile, în cazul în care atât părţile, cât
şi locul de desfăşurare a investigaţiilor se află în aceeaşi localitate şi de 7 zile, atunci când
locul investigaţiilor se află în altă localitate faţă de cea de domiciliu a uneia sau al ambelor
părţi.
De remarcat faptul că , pentru asigurarea valabilităţii unei expertize nu este necesară
prezenţa părţilor, ci numai citarea acestora.
Dacă expertiza nu se face la faţa locului, citarea părţilor nu mai este necesară, pentru că se
consideră că expertul nu are nevoie de lămuriri suplimentare din partea părţilor aflate în
litigiu.

 Existenţa unor împuterniciri pentru expert şi delegaţii părţilor

La investigaţiile pe teren pot participa atât părţile în mod direct, cât şi delegaţi ai acestora,
care trebuie să prezinte documentele pe baza cărora s-a realizat împuternicirea. De
asemenea, expertul trebuie să prezinte părţilor legitimaţia sa precum şi actul de numire în
calitate de expert în litigiul respectiv.

b) Efectuarea investigaţiilor de către expert

Are o mare importanţă pentru finalizarea corectă a expertizei merceologice a mărfurilor.
Din momentul finalizării procesului de producţie şi până la consumatorul final, mărfurile
pot atinge într-un interval de 3-4 ore până la 2 ani (în funcţie de natura şi de specificul
mărfii). În această perioadă, mărfurile sunt depozitate, transportate, suferind influenţa

219
diverşilor factori de mediu, toate acestea punându-şi amprenta direct sau indirect asupra
calităţii mărfurilor respective.
Punctul de plecare al investigaţiilor pe teren îl reprezintă locul şi momentul constatării
vivierei mărfurilor, ulterior, ele desfăşurându-se în sensul invers al circuitului tehnic al
mărfurilor respective. În acest sens, expertul :
 studiază toate documentele încheiate, în diferitele etape ale circulaţiei
mărfurilor;
 formulează observaţii la faţa locului;
 preleva probe, care ulterior vor fi supuse analizei în laboratoare specializate,
acreditate în acest scop;
 efectuează experimentări, simulări şi chiar reconstituiri ale diferitelor cauze
sau împrejurări care au condus la deprecieri calitative ale mărfurilor.
Tocmai de aceea, expertul trebuie să fie un specialist atât în domeniul mai larg al
merceologiei (calitate a mărfurilor, cauze ale modificărilor calitative, sortimentul de
marfuri, materiale de ambalare, tehnologii de ambalare etc.), dar trebuie să stăpânească şi
toate problemele care pot să apară în diferitele etape ale circuitului tehnico-economic al
mărfurilor (tehnologii de fabricaţie, modalităţi de depozitare şi de asigurare a condiţiilor
optime de păstrare, transport, tehnici de vânzare a mărfurilor etc.)
Ca urmare a caracterului retrospectiv şi deosebit de complex al acestor investigaţii pe teren,
expertul trebuie să-şi elaboreze un plan, în care problemele de urmărit şi de soluţionat să
fie programate în succesiunea lor logică. Acest plan va delimita sfera producţiei şi/sau a
circulaţiei mărfurilor care fac obiectul litigiului, precum şi mijloacele şi tehnicile care vor
fi utilizate de către expert pentru atingerea obiectivelor expertizei.
Deoarece expertul, în funcţie de obiectivele stabilite de către instanţă, va cerceta aproape
exhaustiv mărfurile în cauză, el poate să identifice diferite căi de îmbunătăţire a calităţii
produselor respective, astfel încât poate face propuneri pozitive în acest sens (de aici şi
rolul activ al expertizei merceologice a mărfurilor).
Potrivit reglementărilor în vigoare există posibilitatea ca expertul să consulte şi alţi
specialişti în măsura în care apar probleme conexe specializării sale. Aceasta nu reprezintă

220
o delegare a efectuării de expertizei, specialiştii respectivi furnizând informaţiile solicitate
de către expert, dar nu pot face nici un fel de apreciere asupra obiectivelor expertizei
stabilite de către instanţă.
În măsura în care expertul identifică persoane care au participat direct sau indirect la
efectuarea unor operaţii de natură să cauzeze degradarea sau vicierea mărfurilor, le va
menţiona numele în raportul de expertiză pentru ca instanţa să le poată cita în calitate de
martori. Informaţiile prezentate de către aceste persoane pot fi luate în considerare de către
expert numai în măsura în care ele pot fi verificate şi oferă un grad ridicat de obiectivitate.
Ceea ce reprezintă, însă, o sursă de informaţii obiective sunt documentele întocmite în
diferitele etape ale circulaţiei mărfurilor, pe care expertul, în vederea susţinerii concluziilor
sale, le poate prezenta în copie în secţiunea destinată anexelor la raportul de expertiză.
Aceste documente reprezintă probe importante, ele dovedind atât raporturile juridice dintre
diferiţii participanţi la circulaţia mărfurilor, cât şi operaţii efectuate, starea calitativă şi
cantitativă a mărfurilor.

c) Consemnarea rezultatelor investigaţiilor

După finalizarea investigaţiilor pe teren se întocmeşte un document, semnat de către expert
şi de către reprezentanţii părţilor, în care sunt precizate următoarele aspecte :
 locul, data şi durata investigaţiei;
 participanţii (calitatea lor şi delegaţii de împuternicire);
 natura şi conţinutul investigaţiilor;
 opiniile împuterniciţilor părţilor, în raport cu cele constatate şi consemnate de
expert;
 obligaţiile părţilor de a furniza, la termenul prestabilit, anumite informaţii scrise;
 toate documentele solicitate de către expert inclusiv opisul acestora (în anexă).
Ceea ce trebuie menţionat este faptul că, acest document nu trebuie să cuprindă opinia,
interpretarea sau concluziile parţiale ale expertului, pentru că afirmaţiile făcute de expert,

221
pe baza unor elemente parţiale, pot fi premature şi pot veni în contradicţie cu concluziile
finale ale raportului de expertiză.
Investigaţiile de teren sunt necesare aproape în toate cazurile în care mărfurile care au
suferit avarii există.

7.3.4. Reguli pentru întocmirea raportului de expertiză

Rezultatele investigaţiilor efectuate de către expert sunt descrise într-un raport de expertiză,
care, în cazul expertizei tehnice, deci şi în cazul expertizei merceologice, se depune la
Biroul local de expertize contabile şi tehnice pentru verificare şi înaintare către instanţă.
Având o valoare probatorie deosebită, raportul de expertiză trebuie să prezinte succint toate
etapele parcurse de către expert, precum şi concluziile finale.
În cazul în care expertiza a fost efectuată de către mai mulţi experţi, aceştia vor întocmi un
singur raport de expertiză, chiar dacă nu toţi au aceleaşi opinii şi nu au ajuns la aceleaşi
concluzii. Ceea ce trebuie, însă, obligatoriu să conţină raportul de expertiză este opinia
diferită, motivată, a fiecărui expert.

a) Conţinutul raportului de expertiză

Chiar dacă nu există o reglementare care să stabilească conţinutul obligatoriu al unui raport
de expertiză merceologică, pentru a da instanţei posibilitatea de a verifica modul în care
expertul şi-a îndeplinit misiunea încredinţată şi pentru a aprecia caracterul obiectiv şi
ştiinţific al concluziilor sale, raportul de expertiză trebuie să fie structurate astfel:
 partea introductivă, în care se menţionează :
o instituţia care a dispus efectuarea expertizei;
o data la care s-a dispus efectuarea acesteia;
o elemente de identificare a expertului;
o documentul prin care i s-a comunicat expertului numirea sa în această
calitate;
o data întocmirii raportului de expertiză;

222
 o obiectul expertizei şi întrebările la care expertul a trebuit să răspundă;
o descrierea împrejurărilor de fapt în legătură cu care i s-a cerut să se pronunţe;
o materialul pe baza căruia s-a efectuat expertiza;
o dacă părţile au participat la expertiză şi au oferit explicaţii în cursul
expertizei;
o menţiunea, dacă este cazul, despre citarea părţilor, cu precizarea că dovada
de primire este anexată la raportul de expertiză;
 descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, în care se precizează:
o data şi locul efectuării expertizei;
o descrierea detaliată a operaţiilor efectuate în cadrul expertizei, a mijloacelor
şi a metodelor folosite;
o obiecţiile, explicaţiile şi declaraţiile părţilor (dacă este cazul);
o analiza acestor obiecţii sau explicaţii, pe baza celor constatate de către
expert;
o constatările expertului.
 concluziile expertizei, care cuprind:
o răspunsurile motivate ale expertului la întrebările formulate sau acceptate de
către instanţă.

Din cuprinsul raportului de expertiză trebuie să rezulte: metodele de cercetare utilizate de

către expert; constatările expertului; modul de interpretare a datelor şi concluziile finale,
temeinic argumentate şi fundamentate ştiinţific.
În cadrul raportului de expertiză, prezentarea materialelor trebuie să fie completă, să se
răspundă la întrebările ridicate, iar concluziile trebuie să fie motivate, bazate pe date şi
raţionamente ştiinţifice şi nu pe o apreciere subiectivă, astfel încât instanţa să poată lua în
considerare acest raport.

223
b) Reguli de ordin procedural privind elaborarea raportului de expertiză
Elaborarea raportului de expertiză trebuie făcută cu respectarea unor reguli de ordin
procedural, de ordin formal şi de conţinut.
Principalele reguli de ordin procedural sunt următoarele:
 raportul de expertiză trebuie redactat în mai multe exemplare, câte un exemplar se
va remite părţilor în litigiu şi un exemplar se va depune la Biroul local, în vederea
trimiterii acestuia către instanţa care judecă litigiul;
 fiecare pagină a raportului de expertiză, va fi semnată de către expert, pentru a se
evita substituirea unor pagini;
 o dată cu depunerea raportului de expertiză la Biroul local, trebuie depuse şi
dovezile de remitere a câte unui exemplar către părţile aflate în litigiu;
 raportul de expertiză trebuie depus cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de
judecată a fondului litigiului;
 raportul nu va conţine declaraţii ale unor terţe persoane, deoarece expertul nu are
atribuţii privind ascultarea martorilor. Cel mult, expertul poate semnala prin raportul
de expertiză că există persoane care pot oferi lămuriri în legătură cu obiectul
expertizei, astfel încât instanţa să aprecieze dacă este necesar să le citeze şi să le
audieze ca martori.

c) Regulile de formal privind elaborarea raportului de expertiză sunt următoarele:

 nu sunt admise în textul raportului greşeli sau corecturi;
 nu este admisă folosirea unor termeni de strictă specialitate, iar atunci când acest
lucru este absolut necesar, termenii vor fi explicaţi în subsolul paginii;
 nu sunt admise formulări ambigue, incomplete sau neclare, termeni echivoci,
trimiteri la lucrări de specialitate;
 stilul trebuie să fie clar, concis;
 se vor folosi fraze scurte, clare, dense.

224
Raportul trebuie să aibă un caracter strict secret, până în momentul depunerii lui la Biroul
local. Furnizarea unor date sau emiterea unor opinii privind cauza cercetată, anterior
finalizării concluziilor şi a raportului de expertiză în sine, pot determina infirmarea
raportului şi chiar sancţionarea expertului.

d) Regulile privind conţinutul raportului de expertiză

Se referă la structurarea raportului pe mai multe secţiuni, ordonate într-o anumită

succesiune, astfel încât raportul să fie clar, fluent şi accesibil chiar şi pentru nespecialişti.
Principalele secţiuni ale unui raport de expertiză sunt următoarele :
 preambul ;
 scurt istoric al litigiului;
 obiectul expertizei;
 procedura investigaţiilor;
 constatările expertizei;
 concluziile expertizei;
 borderoul de anexe;
 anexele la raport (original sau copii).
Raportul de expertiză trebuie astfel redactat încât să poată fi îndeplinite următoarele cerinţe
:

 expertul să respecte prevederile legale şi să se limiteze strict la obiectivele expertizei

şi la întrebările la care trebuie să răspundă;
 expertul să examineze complet şi riguros toate sursele de documentare existente
(dosarul cauzei, documente operative, surse bibliografice şi documentarea de pe
teren);
 expertul să folosească cele mai noi şi mai adecvate metode şi mijloace de examinare,
analiză şi reconstituire a faptelor, potrivit domeniului său de specialitate;

225
  rezultatele cercetării să fie fundamentate ştiinţific şi să existe o concordanţă deplină
între constatările făcute pe parcursul expertizei şi cele din concluziile raportului;
 raportul de expertiză să conţină o ilustrare adecvată a celor mai semnificative
aspecte desprinse pe parcursul expertizei (fotografii, schiţe, planuri, grafice, modele
de calcul, documente etc.).

1.3.5. Reguli privind modul de structurare a raportului de expertiză

a) Preambulul raportului de expertiză este partea introductivă, care va cuprinde:

 numele şi prenumele expertului;
 profesia, specializarea şi calificarea acestuia;
 adresa completă a expertului;
 instanţa sau organul care l-a numit;
 actul de numire al expertului;
 numărul dosarului sau litigiului aflat pe rol.

b) Prezentarea unui scurt istoric al litigiului, cu precizarea următoarelor elemente:

 elemente de identificare ale părţilor;
 poziţia acestora în litigiu (reclamantă, pârâtă, coreclamantă sau copârâtă) şi ordinea
ierarhică a acestora;
 adresele exacte ale părţilor aflate în litigiu;
 părţile chemate în garanţie (dacă este cazul).

În acest capitol al raportului de expertiză se vor prezenta în mod succint, în ordine

cronologică, principalele date şi elemente ce constituie punctele de reper ale litigiului. De
asemenea, sunt prezentate şi interpretările părţilor în raport cu problemele litigiului,
daunele existente şi perioada de timp în care s-au produs, precum şi dacă au fost efectuate
anterior şi alte expertize.

226
c) Obiectul expertizei
Expertul trebuie să precizeze obiectivele expertizei, aşa cum au fost ele stabilite de către
instanţă, precum şi întrebările la care trebuie să se formuleze răspunsuri. Obiectivele
expertizei sunt fixate în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, astfel încât, în cazul unor
formulări imprecise, părţile să poată contesta şi conţinutul investigaţiilor efectuate de către
expert.

d) Procedura investigaţiilor
Acest capitol al raportului de expertiză, face referire la :
 legalitatea invitării părţilor la investigaţiile pe teren şi termenul de comunicare;
 identitatea şi calitatea participanţilor;
 felul documentelor de împuternicire;
 natura investigaţiilor efectuate de către expert;
 tipul documentului de consemnare a rezultatelor investigaţiei pe teren (proces
verbal, minută etc.), document care trebuie semnat de către expert.

e) Constatările expertizei
Reprezintă partea cea mai importantă a unui raport de expertiză deoarece, pe lângă datele
şi faptele existente la dosarul cauzei, sunt prezentate datele şi faptele rezultate din întreaga
activitate desfăşurată de expert şi interpretările acestuia.
În măsura în care există persoane care pot oferi informaţii importante pentru cauza
respectivă, expertul nu trebuie să poarte discuţii cu acestea, ci numai să consemneze
numele persoanelor respective, care ulterior, în cazul în care instanţa decide acest lucru, să
poată fi citate şi ascultate în calitate de martori.
În măsura în care apar neconcordanţe privind datele obţinute din diferite surse, acestea vor
fi consemnate ca atare în vederea stabilirii veridicităţii lor.
În raport trebuie să se consemneze datele şi rezultatele investigaţiilor, în ordinea firească
a dezvăluirii lor, ca urmare a activităţii desfăşurate de către expert.

227
În funcţie de obiectivele stabilite de către instanţă, expertul va trebui să prezinte:
rezultatele analizelor şi determinărilor efectuate, a reconstituirii cauzelor, fenomenele
apărute şi împrejurările în care a avut loc deprecierea mărfurilor, efectele economice şi
sociale ale acestor deprecieri, interpretările expertului, precum şi măsurile care se impun
pentru prevenirea repetării unor asemenea fenomene, generatoare de expertize de mărfuri.
Raportul nu trebuie să conţină opinia personală a expertului cu privire la diverse acte
normative sau dispoziţii legale. Dacă expertul constată în acest sens anumite situaţii
incorecte sau anormale, el trebuie să sesizeze în cel mai scurt timp organele în drept. Aceste
prevederi sunt necesare pentru ca expertiza să se desfăşoare în litera şi în spiritul legii în
vigoare în domeniul atât de larg al circulaţiei mărfurilor, dar şi pentru ca părţile să înţeleagă
corect implicaţiile litigiilor referitoare la calitatea mărfurilor.
Pentru ca raportul de expertiză să nu fie atacabil, toate afirmaţiile făcute de către expert
trebuie susţinute prin exemplificări, demonstraţii şi argumentaţii ştiinţifice.
Pentru a asigura justeţea datelor cuprinse în raportul de expertiză trebuie luate în
considerare următoarele cerinţe:
 expertul nu trebuie să delege responsabilitatea efectuării expertizei, unei alte
persoane;
 analizele şi încercările trebuie efectuate personal, în laboratoare de specialitate
acreditate;
 aparatura şi metodele utilizate trebuie să fie cât mai puţin afectate de erori, să se
caracterizeze printr-un grad înalt de precizie;
 expertul să efectueze cât mai multe determinări pentru a se reduce marja de eroare.

f) Concluziile raportului de expertiză

Acest capitolul cuprinde, într-o formă succintă, răspunsurile, pe baze ştiinţifice, la
întrebările formulate de către instanţă. În măsura în care pot fi delimitate cu claritate
răspunderile pentru vicierea mărfurilor, acestea vor fi consemnate ca atare, dar nu se va
atinge în nici un fel latura juridică a litigiului, care este de competenţa instanţei. Tot aici
sunt prezentate şi cauzele care au favorizat prejudiciul, deprecierea calitativă a mărfurilor.

228
Concluziile corecte şi obiective sunt expresia:
 a cunoaşterii profunde a problemelor şi fenomenelor referitoare la mărfuri, care pot
să apară pe parcursul circuitului lor tehnic;
 a celor mai noi metode ştiinţifice de analiză a mărfurilor;
 probităţii morale şi profesionale a expertului;
 independenţei absolute faţă de părţile implicate în litigiu;
 respectării dreptului părţilor la apărare.
O importanţă deosebită în cadrul acestui capitol o are modul de formulare a răspunsurilor
la întrebările instanţei. Astfel, în funcţie de rezultatele la care a ajuns expertul, concluziile
pot fi certe, probabile sau de imposibilitate a rezolvării problemei.
Concluziile certe ale expertului, pot fi pozitive sau negative, în sensul că se poate oferi un
răspuns clar pozitiv sau negativ la întrebările instanţei, prin clarificarea sau stabilirea
existenţei unui fapt, a unei cauze, împrejurări etc., sau prin respingerea unor afirmaţii
privind o anumită stare de fapt sau o anumită împrejurare.
Concluziile probabile, apar ca urmare a existenţei unui anumit grad de incertitudine,
determinat de insuficienţa calitativă şi cantitativă a elementelor caracteristice referitoare la
mărfurile studiate, a datelor oferite de către părţi, posibilităţilor tehnico-ştiinţifice limitate
de cercetare, precum şi datorită unor elemente de ordin subiectiv.
Asemenea concluzii pot fi întâlnite în cazul expertizelor având următoarele obiective:
 stabilirea cauzelor care au determinat abateri calitative la un produs;
 reconstituirea calităţii iniţiale a unor produse degradate complet.
De remarcat că, în ciuda gradului de incertitudine, aceste concluzii se apropie destul de
mult de concluziile certe, pentru că ele se bazează nu numai pe prezentarea unor
caracteristici de categorie a mărfurilor, de sortiment etc., ci şi pe elemente individuale ale
mărfurilor analizate.
Concluziile care nu lămuresc cauza (a nu se confunda cu cele cert negative) sunt concluziile
determinate de calitatea total nesatisfăcătoare a probelor existente la dosar sau pe teren, a

229
elementelor caracteristice ale mărfurilor studiate sau de lipsa mijloacelor tehnico-ştiinţifice
adecvate de investigare a obiectelor expertizei.
Aceste concluzii nu trebuie privite ca un eşec în activitatea expertului sau ca o lipsă de
profesionalism, ci ca pe un fapt real. Dimpotrivă, orice interpretare forţată, prin mijloace
neştiinţifice a obiectivelor expertizei, poate fi de natură să împiedice aflarea adevărului şi
să conducă la erori judiciare.

g) Borderoul de anexe al raportului de expertiză este de fapt o listă detaliată a tuturor

documentelor suplimentare, depuse la dosar de către părţi, la cererea expertului sau din
iniţiativa părţilor, pe parcursul desfăşurării expertizei.

h) Anexele raportului de expertiză

Pentru susţinerea concluziilor sale, expertul va depune ca anexe toate documentele
necesare, care au stat la baza formulării acestor concluzii. Aceste anexe fac parte integrantă
din raportul de expertiză: buletine de analiză; scheme ale procesului tehnologic; grafice de
livrare; fotografii; schiţe ale depozitelor sau mijloacelor de transport; planuri de amplasare
a mărfurilor pe diferitele verigi ale circulaţiei lor; procedee de calcul; contracte; facturi şi
specificaţii; documente de transport; copii ale documentelor de primire de către părţi a
convocării făcute de expert cu privire la investigaţiile pe teren etc.
Expertiza merceologică a mărfurilor este un mijloc de probă pentru stabilirea concluziilor
instanţei care a dispus-o, de aceea aprecierea finală şi valorificarea expertizei se va face de
către instanţa care a dispus sau a admis efectuarea expertizei.
Concluziile expertului nu sunt imperative pentru organul judiciar, judecătorul folosindu-le
în măsura în care le consideră exacte, edificatoare şi le apreciază critic, la fel ca şi pe
celelalte probe.

1.3.6. Analiza raportului de expertiză

230
Aşa cum s-a mai menţionat anterior, expertul are obligaţia de a depune raportul de expertiză
cu 5 zile înainte de termenul de judecată a litigiului. Raţiunea acestui termen este dictată
de necesitatea ca părţile să studieze conţinutul şi concluziile raportului, în vederea
formulării eventualelor obiecţii la raportul de expertiză şi pentru pregătirea concluziilor pe
fond.
În cazul nerespectării depunerii raportului cu 5 zile înainte de şedinţa de judecată, părţile
sunt îndreptăţite să ceară o amânare.
Raportul de expertiză este actualizat de către fiecare dintre părţile implicate în litigiu.
Bineînţeles că, cel mai interesat de conţinutul raportului va fi avocatul fiecărei părţi aflate
în litigiu, dar acesta, la fel ca şi judecătorul cauzei, este specializat în probleme juridice şi
în foarte mică măsură sau chiar deloc în probleme privind calitatea şi circuitul tehnic al
mărfurilor. Tocmai de aceea, analiza raportului de expertiză va fi efectuată de către
economistul specialist în probleme de merceologie şi de comerţ.

a) Analiza formală a raportului de expertiză (a respectării prevederilor legale referitoare la

expertiză) presupune verificarea respectării următoarelor aspecte :
 a condiţiilor legale de numire a expertului;
 dacă nu au existat motive de recuzare a acestuia, invocate de către părţi;
 dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate întrebările stabilite de
către instanţă;
 dacă au fost respectate condiţiile de citare a părţilor şi dacă s-au dat lămuririle
necesare, atât expertului, cât şi părţilor;
 dacă s-au respectat termenele de comunicare;
 dacă raportul a fost semnat şi datat pe fiecare pagină.

b) Analiza de fond a raportului de expertiză presupune o analiză din punct de vedere

merceologic, mai ales a două capitole: constatări şi concluzii.
Scopul analizei merceologice este acela de a verifica dacă:

231
  expertul a folosit raţional, corect şi complet toate mijloacele de documentare pe care
le-a avut la dispoziţie;
 a întreprins toate investigaţiile necesare şi dacă direcţia acestora a fost cea corectă;
 a relevat toate datele şi faptele importante pentru elucidarea obiectivelor stabilite de
către instanţă;
 a folosit cele mai noi descoperiri ştiinţifice în domeniu şi cele mai adecvate metode
etc.;
 concluziile sunt corecte şi fundamentate ştiinţific;
 există o concordanţă între justeţea raţionamentului, pe de o parte şi concluziile şi
conţinutul raportului de expertiză, pe de altă parte.
Ca urmare a analizei raportului de expertiză, economistul specialist în merceologie va pune
la dispoziţia avocatului concluziile sale, în vederea formulării unor eventuale obiecţii la
raportul de expertiză elaborat.
Pe lângă analiza raportului de expertiză, efectuată de către părţi, instanţa procedează la o
verificare a raportului şi în cazul în care aceasta nu este lămurită prin expertiza făcută,
poate cere o întregire a expertizei sau o nouă expertiză.
Instanţa trebuie să verifice complet şi atent întregul raport de expertiză şi trebuie să-şi
motiveze poziţia nu pe baza constatărilor făcute cu prilejul verificării raportului, ci pe baza
însuşirii concluziilor acestuia.

232
1.4. Activităţi suplimentare care pot fi solicitate după analiza raportului de
expertiză

1.4.1. Completarea raportului de expertiză

Dacă după analiza raportului de expertiză de către părţi şi ca urmare a verificării acestuia
de către instanţă, există o serie de nelămuriri sau lacune, pot fi luate măsuri de
corectare/completare a raportului de expertiză.
Aceste măsuri depind de natura lacunelor constate, şi se referă la [110:
 chemarea expertului pentru a oferi lămuriri suplimentare, în cazul în care se
constată unele neclarităţi;
 completarea raportului de expertiză, prin elaborarea unui supliment de
expertiză, în cazul unor investigaţii incomplete;
 efectuarea unei noi expertize sau a unei contraexpertize, atunci când se
impune anularea expertizei anterioare, ca urmare a încălcării de către expert
a normelor legale în vigoare.
Lămuririle verbale sunt date de către expert în instanţă şi sunt consemnate de către grefier
(ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor referitoare la ascultarea martorilor).
Judecătorii sau părţile implicate în litigiu pot pune întrebări experţilor numai prin
mijlocirea preşedintelui completului de judecată care, însă, poate dispune şi ca aceştia să
pună întrebările în mod direct. Dacă expertul este solicitat să ofere lămuriri scrise, acestea
îmbracă forma unui act adiţional la raportul de expertiză denumit, “completare la raportul
de expertiză”.
Părţile pot formula obiecţii asupra întregului raport de expertiză elaborat sau numai asupra
unor părţi ale acestuia. În acest caz, expertul trebuie să răspundă la obiecţiile formulate de
către părţi, precum şi la întrebările care rezultă din acestea.
Practica judiciară a demonstrat existenţa unor cazuri de contestare de către părţi a unor
aspecte din raportul de expertiză, fapt ce a necesitat adâncirea sau extinderea cercetării.

233
În asemenea situaţii, instanţa poate ordona realizarea unor obiective suplimentare.
Întregirea expertizei (suplimentul de expertiză) se face de către acelaşi expert care a
efectuat expertiza iniţială. Dacă suplimentul se elaborează numai pe baza dosarului, citarea
părţilor nu mai este necesară. În schimb, dacă se impune o nouă deplasare la faţa locului,
trebuie respectat dreptul părţilor la apărare şi este necesară citarea acestora.

7.4.2. Efectuarea unei noi expertize sau a unei contraexpertize

Practica a dovedit că, după elaborarea unui raport de expertiză, de regulă, apar noi aspecte,
ne-relevate iniţial, dar care au importanţă pentru cauza respectivă şi care impun noi
investigaţii. În acest caz, este necesară administrarea unei noi expertize, care poate fi
încredinţată aceloraşi experţi, dacă se constată că ei nu au nici o vină în ceea ce priveşte
respingerea primei expertize.
Contraexpertiza sau expertiza contrară trebuie să fie cerută motivat de către partea care este
nemulţumită de expertiza anterioară sau poate fi ordonată din oficiu, de către instanţă,
atunci când experţii au dat dovadă de lipsă de obiectivitate, de lipsă de profesionalism,
utilizarea unor metode neadecvate de cercetare, existenţa unor contradicţii între concluziile
raportului şi rezultatele investigaţiilor etc.).
Contraexpertiza este necesară ori de câte ori concluziile unui raport de expertiză sunt
controversate, neîntemeiate, inexacte sau atunci când expertiza a fost efectuată de către un
expert care a încălcat dispoziţiile legale în vigoare.
De regulă, expertiza contrară se va efectua de către un alt expert sau de o altă echipă de
experţi şi va avea aceleaşi obiective ca şi expertiza iniţială.
Structura, forma şi conţinutul raportului de contraexpertiză sunt similare raportului de
expertiză, existând unele diferenţe referitoare la:
 necesitatea luării unei poziţii faţă de expertiza anterioară;
 semnalarea punctelor de divergenţă, cu motivaţiile corespunzătoare, faţă de
expertiza iniţială.

234
În raportul noii expertize, aceste aspecte trebuie reflectate în mod corespunzător, din punct
de vedere al conţinutului şi al procedurii. O nouă expertiză este decisă în mod firesc pentru
cercetarea aceloraşi obiective ca şi în cazul expertizei iniţiale.
Completarea raportului de expertiză printr-un supliment de expertiză sau dispunerea unei
noi expertize pot fi ocazionate de următoarele situaţii [110]:
 din raport rezultă că expertul nu a folosit cele mai adecvate metode în cercetarea
respectivă;
 raportul de expertiză dovedeşte lipsă de profesionalism;
 obiectivitatea expertului sunt puse sub semnul întrebării;
 apar contradicţii între concluziile iniţiale ale raportului şi rezultatele investigaţiilor
ulterioare, ca urmare a administrării unor lămuriri suplimentare.
PARTEA 5

235