UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT, ID ADMINISTRATIE PUBLICA

DREPT CIVIL
Fulga Sivia Simona
Anul II, Semestrul I
TEMA DE CONTROL:ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE
INSTITUTIA REZOLUTIUNII SI CEA A REZILIERII

ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE INSTITUTIA

REZOLUTIUNII SI CEA A REZILIERII

Majoritatea definiţiilor conceptului de rezoluţiune în

prezent, după conţinut, nu prezintă diferenţe esenţiale, astfel una din
acestea ar fi: Rezoluţiunea contractului este o incitare directă a
debitorului la executarea obligaţiilor, deci o ameninţare care îl determină
în cele din urmă să le execute. Atunci cînd ea s-a consumat, rezoluţiunea
contractului prezintă avantajul de a-i debarasa pe contractanţi de un
contract care nu e valabil şi să-i elibereze de obligaţiunile lor. Dar ea
reprezintă o măsură gravă pentru că-l eliberează pe debitor de obligaţia sa
şi produce un efect retroactiv. Rezoluţiunea contractului este deci o
sancţiune a executării culpabile a contractului sinalagmatic şi constă în
desfiinţarea cu efect retroactiv a acestuia, părţile fiind repuse în situaţia
anterioară.
Rezilierea adesea e privită în plan comparativ cu Rezoluţiunea fiind
afirmat că diferenţa între acestea ţine doar de efectele pe care le produc.
Rezilierea conform Dicţionarului Juridic de Comerţ exterior înseamnă:
mod de desfacere a unui contract cu prestaţii succesive , la cererea uneia
din părţi, justificat de neexecutare adun culpă a obligaţiei corelative
asumate de cealaltă parte. Spre deosebire de rezoluţiune, rezilierea
produce efecte numai pe viitor, menţinîndu-se prestaţiile executate (de
ex., contractul de închiriere cu obligaţia plăţii periodice a chiriei ).
Rezilierea nu operează de plin drept , aceasta hotărîndu-se după caz de
Instanţa de Judecată (Arbitrală).
Rezilierea se aplică în cazul contractelor valabile, având ca obiect
prestaţii succesive şi are efectul de a desfiinţa contractul numai pentru
viitor - deci fără efect retroactiv - efectele produse în trecut rămânând
respectate.
Spre a distinge rezilierea faţă de rezoluţiune se impune o primă
precizare , şi anume: rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor
contracte cu executare instantanee , pe cînd rezilierea se aplică în caz de
neexecutare a unor contracte cu executare succesivă.
De aici decurge şi deosebirea dintre rezoluţiune şi reziliere: pe cînd
rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul , rezilierea face să înceteze
efectele contractului numai pentru viitor, lăsînd neatinse prestaţiile
succesive care au fost efectuate anterior săvârşirii rezilierii.
De exemplu, contractul de închiriere este un contract de executare
succesivă, în timp. Dacă la un moment dat una din părţi nu şi-a executat
obligaţiile, cealaltă parte va putea cere rezilierea contractului. Ca efect al
rezilierii, efectele viitoare ale contractului încetează , fără însă ca acestea
să aibă vreo influenţă asupra a tot ceea ce s-a executat până atunci.
Dimpotrivă, contractul de vânzare-cumpărare este un contract cu o
executare instantanee. Dacă una din părţi nu-şi execută obligaţiile,
cealaltă parte cere rezoluţiunea, care va duce la desfacerea retroactivă,
integrală a contractului, părţile trebuind să-şi restituie reciproc tot ceea ce
şi-au prestat.
 Rezoluţiunea şi rezilierea fac parte componentă din
compartimentul Efectelor Actului Juridic Civil, în sub categoria modul de
desfacere a contractelor .
La rîndul său Efectelor Actului Juridic Civil au la bază trei
principii esenţiale:
1) Principiul forţei obligatorii a Actului Juridic Civil
2) Prinipiul irevocabilităţii Actului Juridic Civil
3) Principiul relativităţii efectelor Actului Juridic Civil
În doctrină se cristalizează două opinii, conform acestora unii autori
consideră că rezoluţiunea şi rezilierea pot fi invocate deoarece conform
Principiului Liberei voinţe de a contracta, părţile dorind să contracteze e
şi normal că doresc să fie asiguraţi în vederea executării contractului cu
buna-credinţă, în momentul în care obligaţiunile contractuale nu sunt
executate partea cu bună-credinţă invocă rezilierea sau rezoluţiunea,
pentru ca să poată contracta cu o parte care îşi va îndeplini efectiv
obligaţiunile contractuale, în final contractul trebuie să aducă rezultatele
dorite.
Atat rezolutiunea, cat si rezilierea constau in desfiintarea
contractului, dar ele nu pot fi invocate de catre creditor decat in conditiile
de mai jos:

 neindeplinirea obligatiilor este culpabila - adica este imputabila

partii contractuale care nu si-a indeplinit obligatia;
 daca in contract partile semnatare si-au asumat obligatii reciproce
si interdependente;
 numai daca este vina debitorului, nu si atunci cand obligatia nu a
putut fi indeplinita chiar din cauza creditorului sau daca este vorba
despre o intamplare ori o situatie de forta majora (in aceste doua
cazuri este vorba despre riscul contractual);
  daca partea culpabila a fost pusa mai intai in intarziere;
 daca neindeplinirea obligatiilor este insemnata (rezolutiune)
sau repetata (reziliere), dupa cum am mentionat mai sus.

Toate aceste conditii trebuie sa fie indeplinite concomitent, iar

demersul pe care il face creditorul poate fi, mai departe, confirmat sau
nu de instanta de judecata.

O alta similitudine este ca atat rezolutiunea, cat si rezilierea sunt

concepute ca solutii pentru creditorul care a suferit un prejudiciu pentru
ca debitorul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, dar doar daca este
vorba despre vina incontestabila a acestuia din urma.

De retinut este faptul ca vorbim despre dreptul civil si cel privat,

prin urmare indiferent daca este vorba despre nerespectarea grava sau mai
putin insemnata a obligatiilor contractuale, este decizia creditorului daca
actioneaza impotriva debitorului sau nu. Cu alte cuvinte, rezolutiunea si
rezilierea nu au caracter obligatoriu.