Emotiile negative: o radiografie atenta (Partea a II-a)

„Nu toate familiile pot fi un mediu toxic, dar multe dintre ele pot deveni astfel… fara sa vrea
si fara sa stie acest lucru.”
Jacques Salomé

Ce putem face?

Dupa Jaques Salomé, printr-un demers de constientizare si schimbare personala, vom putea sa
intelegem cum aceste mesaje circula si se inscriu in preistoria fiecaruia.

De asemenea, intrucat tendinta este de a reactualiza pe parcursul vietii comportamentele pe

care le-a generat amprenta relationala, Jaque Salome ne aminteste ca putem restitui celui
care ne-a transmis acea amprenta mesajul pe care-l purtam astfel inscris in noi si astfel
vom observa ca nu vom mai reactualiza tiparul in relatiile de zi cu zi.

Tinand cont de faptul ca exteriorizarea emotiilor puternice poate sa starneasca si in ceilalti

acelasi raspuns, trebuie sa invatam sa ne controlam propriile reactii emotionale. Mai mult, ar
trebui sa fim constienti de faptul ca atunci cand persoanele cu care intram in contact si ne
genereaza anumite tensiuni, este posibil ca si in noi sa apara un raspuns emotional, ceea ce
complica si mai mult situatia, conducand la neintelegeri mai acute.

Sensibilitatea noastra, psihicul nostru, capacitatile noastre de adaptare nu exista sub o forma
unica si coerenta, toti avem anumite zone de vulnerabilitate, de fragilitate si de toleranta
foarte variabile, care depind de trecutul si de evolutia fiecaruia.

Acest lucru explica, de exemplu, faptul ca acelasi eveniment nu are aceeasi rezonanta in
fiecare dintre noi sau dintre cei cu care relationam; cineva poate vedea acea situatie ca pe o
intamplare banala a existentei sale sau ca pe un incident fara prea mare importanta, iar
altcineva va trai acelasi eveniment ca pe un conflict, o furtuna, un cataclism intern care va
perturba intreaga sa sfera emotionala, afectiva si relationala.

Rezonanta unor evenimente depinde de impactul pe care acesta il are asupra trecutului
nostru intim, care poate varia in functie de situatiile neterminate si de ranile inscrise in
noi inca din copilarie.

Zonele noastre de intoleranta sunt in relatie directa fie cu convingerile inradacinate profund
in noi, fie cu anumite episoade violente care ne-au ranit in trecutul nostru si de care care sunt
legate aceste convingeri.
Activarea acestor zone de intoleranta uneori poate parea surprinzatoare; uneori credem ca am
incheiat un capitol si ca am ajuns la un nivel de acceptare fata de o anumita problema, dar, de
fapt, reactionam brusc, neputand sa facem fata furtunii emotionale generate de acea problema.

Dupa Jacque Salomé, acest lucru se intampla deoarece acea problema atinge una dintre cele
cinci rani aparute in copilarie:

• Umilirea – este in legatura cu nevoia de consideratie, de recunoastere, de demnitate; este

reactivata prin devalorizari sau descalificari ale anumitor comportamente, credinte sau valori
ale noastre, producand astfel o imagine negativa despre noi insine;
• Nedreptatea – este in relatie cu nevoia de echitate, de dreptate, de congruenta; este o nevoie
foarte sensibila in anumite perioade de dezvoltare;
• Tradarea – este in relatie cu nevoia de a avea incredere si de a ne simti in siguranta intr-o
relatie fiabila si previzibila; este reactivata atunci cand ceilalti nu isi mai respecta
angajamentele pe care le-au luat fata de noi;
• Neputinta – ne trimite la nevoia noastra de a ne simti parte integranta din ceea ce ni se
intampla, de a simti ca avem o influenta asupra mediului nostru, ca putem fi in acelasi timp
creatori si autori;
• Abandonul – este in legatura cu nevoia de a ne simti sustinuti si iubiti, intr-o continuitate
afectiva care sa ne confirme in ceea ce suntem si sa ne asigure.

Trecutul nu trece intotdeauna usor, dar, in opinia lui Jacques Salome, este posibil sa ne
clarificam, printr-un demers introspectiv, reactiile determinate de aceste cinci rani
fundamentale, cu sustinerea unui psihoterapeut sau a unui psihanalist.

Tot psihologul Jacque Salomé ne atrage atentia asupra unei alte categorii de amprente
relationale, cele mai ascunse: cele care ne sunt transmise de stramosii nostri si ies la suprafata,
in mod mai mult sau mai putin aleatoriu, pe parcursul mai multor generatii.

Psihologul si antropologul Alberto Villoldo, in cartea „Sa refacem trecutul si sa vindecam

viitorul, prin recuperarea sufletului”, ne arata cum, cu ajutorul calatoriei samanice, atent
ghidati de un saman, vom citi cateva dintre cartile aflate in „biblioteca vietii” noastre si vom
putea scoate la lumina traumele adanc ingropate, unele dintre ele avand la baza experiente
traumatizante dintr-o viata anterioara.

Si tot prin intermediul calatoriei samanice, vom scoate la lumina contractele pe care le-am
facut la nivel de suflet, binecuvatarile si darurile, samanul invatandu-ne cum sa ne refacem
trecutul, putand sa vindecam viitorul, mergand pe urma destinului

Alberto Villoldo afirma ca a ajuns la concluzia ca recuperarea sufletului prin calatoria

samanica va produce vindecarea profunda mai degraba in timpul catorva zile sau saptamani,
decat dupa luni si ani de zile si ca, in acelasi fel in care cream bolile psihosomatice, mintea
noastra este capabila sa creeze, tot psihosomatic, si starea de sanatate.

Villoldo a cercetat, timp de doua decenii, zonele Amazonului si Anzilor, culturile bastinase
din America de Sud, unde existau samani despre care s-a scris ca realizau vindecari
miraculoase – atat prin contact direct, cat si la distanta.

A calatorit in lumea lor, „cu mintea de om de stiinta”, dar „pastrand o atitudine deschisa” fata
de tot ce ar fi putut sa descopere, a ajuns din laboratul sau din San Francisco pana la samanii
incasi din satele junglei amazoniene, in Anzii din Peru – samanii Laika; numarandu-se printre
ultimii incasi ramasi, nu au avut multe contacte cu strainii, astfel incat invataturile lor nu au
fost „diluate” de catre alte influente din vest.

Acesti samani Laika continua sa practice tehnicile de vindecare pe care stramosii lor le-au
cultivat mii de ani si care au fost transmise de la invatator la discipol, in cadrul grupurilor de
vindecatori.

Samanii Laika, din America de Sud, impart subconstientul colectiv al omenirii in trei parti,
care sunt mai degraba niste „domenii” de energie arhetipala, si anume:

• Lumea de Jos – taramul sufletului, unde se pastreaza „arhivele” intregii istorii a rasei
umane; aici se afla copilaria si vietile noastre anterioare
• Lumea de Mijloc – lumea in care traim, muncim; aici percepem scurgerea timpului in mod
liniar – „maine ii va urma intotdeauna lui astazi”
• Lumea de Sus – domeniul nevazut al destinului si al spiritului nostru.

Pentru a ne gasi destinul cel mai inalt si a ne putea manifesta menirea si scopul vietii, conform
samanilor Laika, trebuie sa invatam sa calatorim in toate aceste trei lumi, pentru a putea
recupera partile pierdute ale sufletului, care pot imbraca forme diferite: un copil inspaimantat,
o mama chinuita de frici, sau un supraveghetor plin de cruzime; de asemenea, in timpul unei
calatorii samanice, ne putem descoperi darurile ascunse pe care le vom putea folosi in Lumea
de Mijloc.

Conform samanilor Laika, istoria sufletului nostru este inregistrata intr-un domeniu impartit
in patru spatii, fiecare dintre spatii continand cate o „inregistrare”, astfel:

1. Spatiul traumelor – contine inregistrarea traumei originale care a facut ca o parte a

sufletului sa ne paraseasca, modificandu-ne cursul destinului; prin calatoria samanica aici
vom cauta sursa traumelor, care se poate sa fie ceva ce s-a intamplat cand eram copii, sau
chiar un incident intamplat in viata intrauterina; trauma originara revine sub infatisari diferite,
devenind recurenta in viata noastra, repetand adeseori un scenariu de pierderi, de lipsuri,
absenta iubirii, tradari, parasiri etc.

2. Spatiul Contractelor – aici vom descoperi promisiunile de suflet pe care ni le-am facut;
acestea pot fi promisiuni, angajamente foarte dure, la care am consimtit inainte de a ne naste
si de a caror existenta nu suntem constienti; multe au aparut sub stresul si spaima ranirii
originare; in acest spatiu putem renegocia termenii unui acord incheiat intr-o formulare
nepotrivita, care a dus la suferinte repetate;

3. Spatiul Gratiei – este spatiul in care gasim partea de suflet vindecata si care se poate
intoarce la noi, „combustibilul” care ne impinge inainte in viata, aducand bucurie si pace.

4. Spatiul Comorilor – este spatiul in care vom gasi frumusetea, armonia si darurile unice ale
sufletului, resursele care ne vor ajuta sa traim plenar.

Recuperarea sufletului si vindecarea acestuia inseamna sa-ti construiesti un stil sanatos

de viata, prin eliminarea cauzelor care duc la suferinta sau boli – si apoi sa ne cream un
destin caruia sa-i dam un sens.
 Reprimarea si controlul emotiilor negative

„Exprimarea inseamna viata, reprimarea inseamna sinucidere.”

Osho

Dupa Osho, emotiile se nasc doar in mintea noastra, insa provin din exterior, putand fi
manipulate de lumea exterioara, nu ne apartin „insa ne identificam cu ele”.

Dupa Osho, diferenta dintre o emotie pozitiva si o emotie negativa este urmatoarea: daca
devenim constienti de o anumita emotie, iar in lumina luciditatii noastre ea dispare, inseamna
ca a fost o emotie negativa; daca devenim constienti de o alta emotie, cu care „devenim una”
si care ne cuprinde intreaga fiinta, atunci este vorba despre o emotie pozitiva. Lumina
constiintei noastre va dizolva emotiile negative, amplificandu-le pe cele pozitive, cu care
fiinta ajunge sa devina una.

Si pentru Osho emotiile negative sunt bune, cu conditia sa fie autentice, iar in cazul in care
acumulam emotii negative, reprimandu-le „se aduna prea multa otrava, aceasta explodeaza,
iar oamenii pleaca la razboi”.

Reprimarea inseamna sa traiesti o viata pentru care nu ai nici o chemare, sa faci lucruri
pe care nu doresti sa le faci si sa fii altfel decat esti, fiind „o cale sigura catre
autodistrugere, o sinucidere lenta, dar absolut sigura, o modalitate de a ne otravi viata”.

Mediul in care crestem si ne dezvoltam – familia, prietenii, scoala, locul de munca – ne invata
sa ne autocontrolam, nu sa ne transformam; prin reprimare, mintea se divizeaza, partea pe
care o acceptam devine constienta, iar cea pe care nu o acceptam sau pe care o negam devine
inconstienta, splitare care nu este naturala si care are loc doar din cauza procesului de
reprimare. Cu cat vom depozita in inconstient „reziduuri” pe care societata le respinge,
cu atat mai plenar acestea devin parti integrante din noi.

Emotiile negative sunt ca niste toxine la nivel mental, ingerate de psihic si pe care acesta
doreste sa le elimine, iar societatea ne invata sa le controlam si sa avem o imagine a unor
oameni care nu se infurie niciodata, dar cei care „nu se infurie niciodata si care isi
controleaza permanent emotiile sunt foarte periculosi, pot ucide”.

Sensibilitatea creste odata cu luciditatea, insa controlul inabusa sensibilitatea, ucigand-o,

facand o persoana sa nu mai fie afectata de nimic, nici de iubire, nici de ura, facand din
control un scop in viata.

Osho incurajeaza exprimarea emotiilor, dar nu la modul intamplator, si ne avertizeaza:

„mintea poate juca jocul linistii, al lipsei de ganduri, de emotii, dar acesta nu este un proces
spiritual, ci doar o reprimare; gandurile si emotiile nu dispar, sunt cat se poate de vii, gata
oricand sa iasa la suprafata si sa loveasca”.

Osho afirma ca toate emotiile negative vin din Ego, ele nu provin niciodata din centrul fiintei,
iar Egoul este o entitate falsa, este doar periferia fiintei.

Daca dorim sa cunoastem emotiile noastre negative cu care ne confruntam – mania,

gelozia, teama, rivalitatea etc. – trebuie sa le constientizam cu intreaga fiinta, sa le
observam atent si sa le gasim adevarata sursa, privindu-ne sentimentele in fata,
contemplandu-le fara nici o judecata, iar cand mintea nu a tras deja concluzii, ochii vad
clar.

Osho ne incurajeaza sa fin mai intelegatori cu sentimentele noastre, cu emotiile pe care le

avem, ele fac parte din armonia fiintei noastre, si ne sfatuieste sa nu vedem neaparat ceva rau
in emotiile negative, desi ele ne-au fost prezentate de catre ceilalti ca fiind „ceva rau”, iar noi
am luat de bun ce au afirmat altii.

Trebuie sa ajungem singuri la o „concluzie personala” in aceasta directie, nascuta din propriul
disceramant. In cazul acesta, cand propriul discernamant a ajuns la aceasta concluzie, nu mai
avem cum sa avem nevoia sa scapam de emotia negativa respectiva, caci ea a disparut deja.

Reprimarea emotiilor negative, din dorinta de „a nu face valuri” ne poate ajuta cel mult sa
pastram pacea cu orice pret, in realitate ne face doar sa ne asumam responsabilitatea sau chiar
vina pentru orice, chiar pentru lucruri de care nu suntem raspunzatori, ne fac sa ne
interiorizam si sa nu parem suparati, dar aceasta e o liniste falsa.

Costul acestei atitudini nu este decat o suferinta psihosomatica, ceea ce este insasi
modalitatea in care psihicul si fizicul elibereaza emotiile negative acumulate.

Nici „abordarea tacuta” nu este o forma buna de a reprima emotiile negative, nici critica si
nici pozitia posesiv agresiva prin care unii pot alege sa isi manifeste nemultumirile. Toate
aceste metode de sustrageri emotionale duc la exteriorizarea, mai tarziu, a emotiilor negative
acumulate.

Rezolvarea acestor emotii negative depinde totusi de integritatea noastra sau pastrarea si
dezvoltarea vietii spre un caracter cat mai apropiat de al Divinitatii, cu sentimentele nu ne
putem juca asa cum ne jucam cu un zmeu de hartie… s-ar putea sa ne traga atat de sus si apoi
sa ne tranteasca, incat sa nu ne mai putem ridica.

Va doresc succes in „radiografierea” atenta a emotiilor!

de Mona Georgescu,
Psiholog

http://www.damaideparte.ro/index.php/emotiile-negative-o-radiografie-atenta-partea-a-ii-a