Am ales doi scriitori reprezentativi ai acestor două momente – Ioan Slavici şi Liviu Rebreanu – fiecare

dintre ei urmând direcţia realistă inaugurată la mijlocul secolului al XIX-lea de estetica lui Honoré de
Balzac. În ce măsură, aceşti doi scriitori ardeleni supun creaţia lor rigurozităţii realismului încercăm să
descoperim. Cert este că sub influenţa modelelor artistice valoroase din literatura universală, scriitorii
amintiţi au ilustrat cu fidelitate aspecte ale societăţii româneşti contemporane fiecăruia dintre ei.

Acţiunea nuvelei „Moara cu noroc” este plasată iniţial undeva într-un sat, apoi la o cârciumă din
apropierea Ineului, localitate din podgoria Aradului, în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea,
când societatea românească încearcă un drum evolutiv spre alte orizonturi social – economice prin
desprinderea de preocuparea preponderent agricolă.

Romanul „Ion” are în vedere un spaţiu cu precădere sătesc de la începutul veacului al douăzecilea, în
care poziţia privilegiată este a acelora ce au şi menţin, prin muncă, averea, pământul. Spaţiul are valoare
formativă, modelatoare a psihologiei personajelor, fapt ce va sta la baza declanşării conflictului. În
nuvela lui Slavici, protagonistul – Ghiţă – este un meseriaş, un cizmar, care se zbate într-un cadru
pastoral – agrar, mult mai adecvat lumii din nuvelele idilice: Scormon, La crucea din sat, Gura satului. În
acest spaţiu şi în condiţiile social – economice date, Ghiţă nu are viitor. Deşi familial realizat, existenţa lui
este pasivă, lipsită de bucuria împlinirii profesionale.