Sunteți pe pagina 1din 9

Ciobanica Marina Stefania

Universitatea Dimitrie Cantemir


DPPD Nivel 1

Intruire asistata de calculator


Repere istorice în
Scrisoarea III
de Mihai
Eminescu
1. Mircea cel Bătrân (1386 – 1418)
Numele de „cel Bătrân” (adică „cel
vechi” , „din bătrâni”, „din trecut”) l-a
primit de tânăr pentru a convinge urmaşii că
a fost de-al locului, român.
• a mutat capitala – cetatea de scaun, la
Târgoviște și a împărțit țara în județe;
• a organizat armata;
• a întărit cetățile de pe Dunăre;
• a încheiat tratate de alianță cu ungurii și
polonezii;
• a anexat Țării Românești și Dobrogea,
pe care o pierde spre sfârșitul domniei;
În vremea lui, Țara Românească a
cunoscut cea mai întinsă cuprindere
teritorială din toată istoria medievală. Încă
din prima parte a domniei, Mircea cel
Bătrân a eliberat Dobrogea, alungându-i pe
genovezii stabiliţi la gurile Dunării.
2. Țara Românească în timpul lui
Mircea cel Bătrân
Io, Mircea mare voievod
și domn, din mila lui
Dumnezeu și cu darul
lui Dumnezeu,
stăpânind și domnind
peste toată țara
Ungrovlahiei și al
părților de peste munți,
încă și spre părțile
tătărești și Amlașului și
Făgărașului herțeg și
domn al Banatului
Severinului și de
amândouă părțile pe
toată Podunavia, încă și
până la Marea cea Mare
și stăpânitor al cetății
Dârstorului
3. Baiazid
 Baiazid I (poreclit Yıldırım,
„fulgerul”) a fost un sultan al
Imperiului Otoman din 1389
până în 1402.
 A ajuns la tron după
asasinarea tatălui său, Murad
I şi imediat a ordonat ca
fratele său mai mic Yakub să
fie omorât pentru a preveni
astfel o lovitură de stat.
4. Imperiul Otoman în
timpul apogeului
5. Bătălia de la Rovine
Bătălia de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bă tă lii
din istoria Ță rii Româ nești și a avut loc în data 17 mai1395.
În ceea ce priveşte locul exact al bă tă liei, este dificil de precizat,
întrucâ t izvoarele sunt vagi şi contradictorii. În timp ce unele
vorbesc despre „un loc neprielnic, pe malul unui râu” (cronica
bulgară ), cronicile otomane pomenesc de „un loc de bătălie situat pe
râul Argeş”. Leunclavius nota că bă tă lia s-a dat „într-un loc pe care
turcii îl denumesc atât Arcas cât şi Artzes”.
6. Bătălia de la
Nicopole
În ziua de 25 septembrie, ambele armate s-au pregă tit pentu bă tă lie. Înainte de Pe 26 septembrie, Baiazid a
bă tă lie, prizonierii luați de cruciați la Rahova au fost executați de francezi dintr- ordonat ca 3000 de
un motiv necunoscut. Francezii și englezii formau avangarda, iar Sigismund și-a
împă rțit trupele în trei: el comanda centrul, transilvă nenii formau aripa dreaptă , prizonieri șă fie uciși drept
iar muntenii conduși de Mircea cel Bă trâ n formau aripa stâ ngă . Baiazid și-a represalii pentru uciderea
dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de prizonierilor turci din
unită țile principale de arcași și de ieniceri, iar corpul principal de oaste otoman Rahova de că tre cruciații
și sâ rbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie.
francezi. În plus, sultanul a
fost foarte furios pentru că
pierduse cam 35 000 de
oameni, în special în primele
faze ale bă tă liei. Cruciații
care au reușit să scape s-au
reîntros acasă , mulți dintre ei
să ră cind pe drum. Sigismund
a reușit să scape cu un numă r
de colaboratori apropiați
fugind cu o corabie
pe Dună re, Marea
Neagră , Marea Egee și Marea
Mediterană . Sigismund i-a
suspectat pe munteni de
tră dare. 
7. Darius I
Darius I cel Mare s-a născut în anul 550 î.Hr. și a
devenit rege al perșilor în 522 î.Hr.. În perioada
sa, Imperiul Persan a cunoscut apogeul puterii și al
întinderii teritoriale, devenind cel mai vast și cel
mai puternic stat din Orientul Mijlociu. Darius I a
mutat capitala Imperiului Persan la Persepolis. n
urma expediției din anii 514-512 î.Hr. împotriva
sciților, el își extinde stăpânirea asupra unei părți
din Peninsula Balcanică. Cyrus cucerise coastele
estice ale Mediteranei, continuase și asigurase
cucerirea părții sale sudice prin dominarea
Egiptului. Darius cel Mare s-a pregătit timp de opt
ani pentru această expediție. Probabil că planul său
inițial era de a îi supune pe traci până la Dunăre,
pentru a-și fixa aici granița nordică a imperiului.
Tracii erau războinici puternici și periculoși, așa că
expediția a fost una serioasă.

S-ar putea să vă placă și