Dezoltarea psihică a copilului reprezintă un proces extrem de important și complex la sfârșitul căruia

copilul devenit om matur trebuie să fie pregătit adaptarea la societatea din care face parte.Acesta este
un proces activ și dinamic care se realizează ca o consecință a influenței factorilor externi și anume
mediul social și educația asupra particularitățile individuale ale copilului condiserate factori interni.

Dezvoltarea psihică este influențată de caracteristicile interdependente ale factorilor reprezentați de

ereditate, mediu și educație.

Ereditatea reprezintă însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generație la altă

mesajele de specificitate sub forma codului genetic.

Ereditatea oferă unicitatea biologică, premisă a unicității psihice iar moștenirea ereditară este un
complex de predispoziții și potențialități însă nu putem ști cu exactitate dacă prezența unui anumit
factor ereditare înseamnă un plus sau un minus pentru dezvoltarea unui individ.

Dezvoltarea biologică se referă la creșterea în înălțime și greutate, schimbarea raporturilor înălțime și

greutate, schimbarea raporturilor dintre cap, trunchi și membre, la funcționarea și maturizarea
diferitelor organe, la funcționarea și maturizarea funcțională a sistemului nervos.

Mediul din care face parte un individ este constituit din totalitatea elementelor cu care interacționează,
direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale. Se disting mai multe planuri, de la cel natural geografic
cum ar fi clima, relieful etc. la cel social indispensabil unei ontogeneze de tip uman cum ar fi familia,
gurpul social etc

În condițiile în care ereditatea și mediul sunt prezente obligatorii dar având contribuții aleatorii în raport
cu sensul procesului dezvoltării, societatea umană a perfecționat în timp un mecanism special de
diminuare a imprevizibilului și de creștere a controlului asupra procesului dezvoltării individuale iar acest
rol îl îndeplinește educația. Educația poate fi definită ca activitatea specializată, specific umană, care
mijlocește și diversifică raportul dintre individ și mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin
intermediul societății și a societății prin intermediul individului.

În concluzie, interacțiunea individului pe tot parcursul existenței sale, dar mai ales în copilăria timpurie,
cu elemente ale mediului familial, mediului înconjurător, mediului pedagogic sau al celui social
favorizează în mod semnificativ progresele și calitatea achizițiilor necesare evoluției și dezvoltării sale
normale.

Psihologia copilului studiază legile de dezvoltare a psihicului copilului, încercând să demonstreze  în ce

măsură acest proces este continuu sau în etape, în ce măsură influenţează ereditatea şi în ce măsură
influenţează socialul, că mediu specific omului.

Dezvoltarea psiho socială începe timpuriu dar se desfășoară treptat și constă în fomarea de capacități și
abilități care permit comunicarea cu cei din jur, integrarea în grupuri, asumarea de statute și roluri
sociale, însușire de valori, norme, modele.
Educația copilului este importantă deoarece copilul va avea o viață fericită și armonioasă, îl va ajută să-și
îndeplinească visele,ajută la relaționarea socială și bineînțeles îi va orfei accesul la tehnologie.

Părințîi ar trebui să îi ofere copilului o educație corectă încă încă de la naștere deoarece reprezintă cheia
succesului în viață, fiind utilă în cadrul procesului de maturitate.

Așadar, familia exercită o influență adâncă asupra celor mici, care acumulează din acest mediu o
mulțime de cunoștințe, atitudini, deprinderi, modele și obișnuințe de comportament.

Grădinița este următoarea etapă în dezvoltarea copilului preșcolar și este un element esențial al
procesului. Educația copilului de 3 ani poate continuă în această instituție de învățământ, dar rămâne
esențială existența armoniei dintre cele două medii, educațional și familial, cel din urmă continuând
permanent să aibă o influență dominantă

Părinții sunt cei care iau deciziile pentru cei mici lucru ce influențează într-o măsură sau altă viitorul
celor mici. Din acest motiv, uneori, se poate întâmpla că, din cauza stresului, nerăbdării, oboselii, a lipsei
de timp, adulții să recurgă la diferite strategii riguroase pentru a rezolva problemele celor mici. Cu
timpul, acestea vor duce la apariția unor comportamente nedorite, că, de exemplu, faptul că vor crede
că li se cuvine totul.

Pentru a educa un copil în direcția bună, părinții trebuie să-i îndrume cu multă înțelepciune, să nu fie
prea permisivi și să nu considere că datoria lor este să-i facă fericiți într-una. Uneori, trebuie să le refuze
accesul la anumite lucruri și să le spună „Nu”. De asemenea, tot în seama educației parentale cade și
crearea unui set de reguli și limite pe care cei mici trebuie să le aibă. Dacă nu vor fi aplicate, aceștia vor
ajunge să creadă că întreaga lume se învârte în jurul lor.

Părinții trebuie să fie parteneri de încredere în educarea celor mici și trebuie să creeze un mediul familial
echilibrat, favorabil dezvoltării și educării copiilor cum ar fi să-și indentifice obiectivele parentale pe
termen lung, să interacționeze corect cu micuții, să înțeleagă gândurile, sentimentele și nevoile
acestora deoarece este important să le ofere posibilitatea de a-și dezvoltă empatia, să înțeleagă, să
respecte și să prețuiască opiniile celor din jur.

O altă lecție valoroasă pe care părinții trebuie să o predea copiilor este cea legată de răbdare. Ei trebuie
să-și dea seama că nu pot primi mereu tot ceea ce doresc.

Educația se împarte în trei mari categorii: educația formală, educația informală, nonformală.

Educaţia formală reprezintă totalitatea acţiunilor organizate, proiectate şi desfăşurate în instituţii

specializate și urmărește finalităţi explicite,având scopul formării şi dezvoltării personalităţii. Acest tip de
educație formală se realizează prin procesul de învățământ, ceea ce semnifică respectarea actelor
oficial.

Educaţia formală ajută la o asimilare permanentă a cunoştinţelor şi uşurează dezvoltarea unor aptitudini
și introducerea persoanei în societate.
Educaţia nonformală se desfăşoară în afară instituţiilor şcolare, adică în spații aflate în relaţie de
parteneriat cu şcoala sau acasă. De fapt, acest tip de educație se referă la acele întruniri organizate în
mod sistematic în afară sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de
învăţare.  Activitățile nonformale se desfăsoară într-un cadru relaxat, calm și plăcut

 Educaţia informală reprezintă acele procese educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate

unor obiective şi finalităţi explicite, care au influență asupra individului. Această poate reprezenta
produsul experienţei de viaţă a individului.

Educația este al doilea factor care transformă potențialul ereditar în componente ale vieții psihice care
direcționează convergent cu scopurile sale chiar și influențele de mediu, ea formează mecanismele
superioare ale psihicului uman.

Educația asigura dezvolarea omului încă din primele zile ale viețîi, fie că vorbim de părinți până la
educatori, profesori etc.

Cu alte cuvinte, educaţia depinde de stadiul de dezvoltare în care se află copilul şi, în acelaşi timp,
acţiunea educativă conduce la o nouă dezvoltare. În acelaşi timp, însă, nu orice educaţie determină
dezvoltarea, ci numai educaţia corect şi adecvat proiectată şi desfăşurată.

Educația realizată prin intermediul școlii îl transformă pe elev din obiect în subiect al acesteia.

Întreagă personalitate, toată formația profesională și stilul de viață sunt produsul învățării, în cadrul
celor două procese la fel de importante educația și instrucția, realizate prin intermediul școlii și al
competențelor de profil.

În concluzie că omul fără educație nu poate există, nu își poate îndeplini normele sociale, iar factorii
dezvoltării psihice, ereditatea, mediul și educația, trebuie să coexiste împreună pentru a asigura un
viitor bun individului și bineînțeles pentru a se integra mult mai bine în societate.

Copuilul trebuie să fie pregătit pentru a se descurcă atunci când va fi matur, iar acest lucru îl poate face
mult mai bine atunci când acești trei factori sunt realizați în condițîi cât mai înalte, spre exemplu un
mediu favorabil pentru el, îl ajute să crească armonios, să acapareze lucrurile contructive, lucrurile bune
din acesta, iar cu o educație corespunzătoare încă din primele zile din partea părinților fiind foarte
importantă ii asigura o creștere armonioasă și o dezvoltare la fel de armonioasă. 

Copilul trebuie să învețe încă de la o vârstă fragedă care sunt lucrurile bune dar și lucrurile rele, trebuie
să vină cu un bagaj educațional chiar înainte de a începe grădiniță, deoarece relaționarea cu alți copii să
fie lejeră, să știe să îi respecte pe cei din jur, să știe să ocrotească ființele, să știe să relaționeze corect cu
colegii etc. cu alte cuvinte de aici ne putem da seama că acel copil a avut o educație educație potrivită
făcută într-un mediu potrivit.