Biochimia dinților

Dinți permanenți sunt formați din :

 Smalțul : regiune externa foarte rezistenta
 Dentina: regiune mijlocie ca și smalțul dar mai groasa
 Cement
 Pulpa dentară: regiune centrală, in contact cu țesutul dur
 Smalț : 2,3 % apă, 1,7% substanța organica,
96% substanța anorganica
Dentina: 13,2 % apă, 17,8% substanța
COMPOZIȚIA organica, 69% substanța anorganica
CHIMICA A DINȚILOR Cement:32%apa , 22% substanța organica,
46% substanța anorganica
Pulpa dentară : 68%apa, 28%substanta
organica , 3,9 substanța anorganica
Smalțul
• Smalțul este substanța cea mai dura din organism datorită componentilor
minerali in cantitate mare.
• Este localizat in regiunea superioară a dintelui(in partea coroanei)
Calciu se afla sub forma de ioni Ca2+ si P sub forma de PO4-3 in compozitia cristalelor
de hidroxiapatita.

 Ionii OH- din reteaua cristalina pot fi inlocuiti cu F- sau Cl- formand fluoroapatitansi
clorapatita

Ionii fosfat pot si ei sa fie inlocuiti cu arsenat, vanadat, silicat sau carbonat.

Raportul Ca/P in smaltul uman are valori diferite in diverse regiuni:

La suprafata smaltului raportul este 2,16±0,07

In stratul interior este de 2,07±0,06.

Substanta minerala din straturile profunde este compusa din hidroxiapatita mai saraca
in calciu, in timp ce stratul de la suprafata cuprinde o hidroxiapatita care respecta
stoichiometria exacta a compozitiei acestei substante.

In general rețeaua de hidroxiapatita deficitara in Ca2+ are o stabilitate redusă și

cedează ușor procesului carios.
Carbonatul
 Carbonatul ocupa locul imediat dupa Ca si P, in cadrul elementelor minerale din smalt.

 Concentratia medie a carbonatului in smalt este de 2,5% insa are repartitie diferita in diverse
regiuni.

 La suprafata smaltului concentratia de CO2 variaza cu varsta:

 ▪ Creste putin in perioada de dezvoltare a dintilor;

 ▪ Scade la dintii permanenti.

 Prezenta CO32- in smalt prezinta un risc pentru formarea cariei, deoarece carbonat-apatita are
solubilitate mai mare fata de hidroxi-apatita.
Fluorul
 Fluorul (F) se incorporeaza in etape diferite:

 Inaintea eruptiei dintilor, in cursul mineralizarii cand este captat din fluidele tisulare;

 Dupa eruptie si desavarsirea mineralizarii prin fixare pe suprafata smaltului;

 Prin eventualele fisuri ale dintelui;

 Concentratia F- este mai mare la suprafata smaltului, proportia acestuia la acest nivel
influentand concentratia ionilor de Mg2+ si a CO32-: fluorul stimuleaza concentratia Mg2+ si
scade continutul carbonatului.

 La concentratii mici ale fluorului se formeaza fluoroapatita care este mai greu solubila in mediu
acid comparativ cu hidroxiapatita, fiind deci favorabila protejarii smaltului.
Magneziu
 Mg2+ intra in compozitia apatitei sub forma de fosfat de magneziu sau ca ion
individual adsorbit la suprafata cristalelor.
 Concentratia Mg2+ din smalt scade in regiunile cariate. In procesul carios are loc o
pierdere preferentiala a componentelor minerale prin solubilizare in mediul acid,
CO23- si Mg2+ fiind primii constituienti eliminate. Ionul de Mg activeaza ALP
(fosfataza alcalina).
Na, K, Cl se gasesc in cantitate neglijabila in constitutia dintilor, nefiind esentiali in procesul de formare a
substantei minerale tari a dintelui.

 ▪ Na+ din smalt reprezinta a 180-a parte din cantitatea de Ca;

▪ Cl- scade de la suprafata smaltului (0,6%) spre interior (0,1%).

 Clorul poate inlocui gruparile –OH- din hidroxiapatita dar nu se fixeaza definitiv in tesutul calcifiat.

 Oligoelementele (Zn, Sr, Cu, Sn, Pb, Hg, Mn); dintre acestea cuprul prezinta interes deoarece are capacitatea
de a opri dezvoltarea cariilor.

 Dupa fisurarea sau carierea dintilor continutul in cupru al smaltului creste.

 Sursele pentru aceste elemente pot fi: materialele din plombele dentare, alimentele si chiar pasta de dinti.
Componenții organici ai smaltului
 Smaltul contine putine substante organice.

 Acid citric reprezinta 1/6 din substantele organice ale smaltului;

 Glucidele: 1,5-2,5mg/100g

 Smaltul cariat are un continut in glucide de 10-12 ori mai mare decat cel sanatos. In procesul de formare a
smaltului, in calcificare, continutul de zaharuri scade. Acest lucru s-a demonstrat mail ales cu referire la
glicogen, care are o larga distributie in dintii aflati in curs de dezvoltare si joaca un rol esential in producerea
tesutului mineralizat. Glicogenul este mobilizat de catre fosforilaze generand G-6-P care este ulterior hidrolizat
de fosfataza alcalina.

 Proteinele: sunt proteine solubile (glicoproteine) care contin OH-prolina asemanator cu keratinele din smalt.
Colagenul (0,09%) poate fi solubil (1/3) sau insolubil (2/3) iar keratinele se impart in α-keratine cu legaturi de
hidrogen intramoleculare sau β-keratine caracterizate prin legaturi de hidrogen intermoleculare.

 Proteinele variaza in cursul dezvoltarii dintilor atat in privinta compozitiei in aminoacizi cat si a proprietatilor.

 Lipidele (0,51%): colesterol, acizi grasi nesaturati.

Mecanismul cariostatic al fluorizarii
locale
 Proprietatile anticarie ale fluorului au efecte asupra chimiei fosfatului calcic dar si asupra metabolismului
bacterian.

 Fluorul, in solutii suprasaturate induce marirea cristalelor de apatite prin interactiunea cu hidroxiapatita si
accelerarea hidrolizei caracteristica fazelor intermediare ale metabolismului fosfatului calcic.

 In prezenta fluorului in solutii nesaturate, rata disocierii apatitei . Fluorizarea consecutiva a suprafetelor
cristalelor tinde sa reduca solubilitatea efectiva a mineralului.

 Fluorul induce o schimbare radicala in matricea hidroxiapatitei deoarece este inclus in locul gruparilor
hidroxil din structura acesteia, marind stabilitatea cristalelor.

 Fluorul atrage protonul urmatoarei grupari –OH datorita electronegativitatii mari a ionului, pentru ca,
ulterior, gruparea hidroxil sa atraga protonul alaturat, formand asa numitul “lant hidroxil”.

 Atractia electrostatica ce apare face ca matricea fluorapatitei sa fie mult mai stabila. Captarea fluorului de
catre mineralul cristalin se poate face prin doua mecanisme: Schimb ionic, sau Absorbtie marita.
 In ceea ce priveste mecanismul de prevenire al cariilor, cel mai
semnificativ efect al fluorului asupra fiziologiei bacteriei il constituie
inhibarea glicolizei, cu deosebire la pH scazut, ceea ce are drept
rezultat reducerea producerii de acid si a tolerantei acide a bacteriilor.
Aproape intotdeauna cresterea concentratiilor de fluor este asociata
cu reducerea producerii de acid de catre bacterii. Acest lucru a fost
pus in legatura cu reducerea tolerantei la acid a bacteriilor, avand in
vedere ca la valori crescute ale pH-ului si in prezenta fluorului
productia de acid inceteaza. Odata cu cresterea concentratiei de F, mai
importanta ar fi captarea acestuia de catre mineral, cu diminuarea
consecutiva a solubilitatii si a ratei sale de disociere, decat inhibarea
producerii de acid, mai semnificativa in prezenta concentratiilor mici
de fluor. Prezenta ionilor de fluor pe suprafata smaltului reduce
energia libera si deci tensiunea superficiala la acest nivel, inhiband
astfel aderenta microbiana.
Dentina
 Dentina reprezintă cel mai voluminos ţesut organo-mineral şi conectiv de origine ecto-
mezenchimală a dintelui.

 La nivelul coroanei dentare dentina este învelită de smalţ în timp ce în zona apicală şi
cervicală este acoperită de cementum. Uneori există la nivelul dintelui în regiunea gâtului
(coletului) acestuia zone mici de dentină descoperită (proces de superficializare) datorită
fenomenului de uzură dentară.

 Formarea dentinei este un proces controlat genetic şi reglat prin contribuţia a foarte
multor factori celulari şi extracelulari implicaţi în procesul de morfogeneză şi diferenţiere
celulară.

 O importanţă deosebită o au relaţiile intime puternice morfo-funcţionale ale dentinei cu

pulpa dentară pe tot parcursul vieţii cu urmări majore clinice întîlnite frecvent în practica
stomatologică; de altfel cele două structuri provin embriologic din acelaşi substrat –
papila dentară – ceea ce le conferă interrelaţii semnificative.
Tipuri de dentina
 Dentina este o structură complexă înţeleasă morfologic ca o categorie aparte de ţesut calcifiat. Dentina are o
structură asemănătoare cu a osului dar diferă totusi de acesta întrucât în primul rând nu conţine celule, vase şi
nervi. Cea mai primitivă structură dentinară este reprezentată de osteodentină care conţine celule aflate într-o
poziţie evolutivă intermediară, respectiv între osteoblaste şi odontoblaste. Următoarele structuri tisulare
dentinare din cursul evoluţiei sunt mezodentina şi ortodentina, în ultima structură definitivându-se apariţia
odontoblastelor (în stadiul tîrziu de dezvoltare a clopotului embrionar dentar). Odontoblastele sunt celule înalt
polarizate (specializate) funcţional, secretoare de dentină, ele neaflându-se în interiorul ţesutului dentar
mineralizat (în acest spaţiu găsindu-se numai procesele odontoblastice prezente în interiorul tubulilor
dentinari), ci la limita dintre dentină şi pulpa dentară , în raport cu procesele fiziologice, vârsta şi procesele
patologice, există mai multe tipuri de dentină:

 A. dentina primară;

 B. dentina secundară;

 C. dentina terţiară;

 D. predentina.
Substanțe anorganice
 Continutul dentinei in substante minerale este mai redus decat al smaltului.

 In dentina componenta anorganica principala a este tot hidroxiapatita cristalizata sub forma de
prisme hexagonale mult mai mici decat cele din smalt dar cu aceleasi elemente de baza Ca si P.

 Concentratiile Ca2+ si a P sunt mai mici aproape de camera pulpara si mai ridicate spre interfata
dentina/smalt. In regiunea cariata (atat in smalt cat si in dentina) raportul Ca/P este usor scazut.

 Carbonatul se afla in concentratie mai mare in dentina (3,5%) comparativ cu cea din smalt.

 Continutul in fluor al dentinei creste de la nivelul jonctiunii dentina/smalt catre pulpa ajungand ca
la interfata dentina/pulpa sa fie de 3-4 ori mai mare. Concentratia F- din aceasta regiune variaza
(creste) mult cu varsta.

 Concentratia Mg2+ din dentina este mai mare comparativ cu cea de la nivelul smaltului. Regiunea
radiculara cuprinde mai mult Mg decat cea cervical.
Substanteorganice
 Glucidele

 ➢ predomina indeosebi monozaharidele, aminozaharurile, mucopolizaharidele si

proteoglicanii.

 ➢ Dintre monozaharide glucoza (300-600mg/100g dentina) si galactozamina se afla in cantitate

relativ mare.

 In dentina se gasesc de 20 ori mai mult condroitin-sulfati fata de acid hialuronic.

 ➢ Glicozaminoglicanii din dentina participa la consolidarea structurii sale, iar degradarea

acestora favorizeaza initierea si progresarea cariilor.

 ➢ Enzimele active in degradarea GAG-glicozidazele, sunt specifice pentru fiecare tip de

legatura, partea proteica a proteoglicanilor fiind degradata de peptidaze.
Cementul
 Acesta contine apa si substante organice in cantitate mai mare decat smaltul si
dentina, iar substanta minerala este la jumatate. Componentele anorganice si
organice sunt aceleasi ca si in smalt si dentina. Cementul contine mai mult fluor
fata de celelalte formatiuni. Este tesut asemanator osului, fiind secretat de
membrana periodontala.
Date morfo-funcţionale privind
pulpa dentară
 Pulpa dentară ocupă spaţiul central al dintelui numit camera
pulpară, o cameră rigidă, delimitată de ţesuturi dure (dentină,
smalţ, cement), linia de delimitare fiind dată de odontoblaste.
Volumul total al pulpelor dentare de pe ambele arcade
dentare la un subiect uman este în medie de 0,38 cm3, iar
volumul mediu al unei singure pulpe dentare este de 0,02
cm3.

 Elementele structurale ale pulpei dentare sunt formate din

componenta celulară, acelulară şi pachetul vasculo-nervos
Substanțe anorganice
 Continutul in apa scade odata cu inaintarea in varsta. In mod normal,
continutul in apa este de 68%.

 Ca 2+ din pulpa creste odata cu varsta si reprezinta un procent

variabil de la 2,9 la 14,5% din continutul de tesut uscat;

 Concentrarea Ca, P si F in pulpa, pe masura ce inainteaza in varsta

este mult mai mare decat la alte tesuturi moi (muschi, rinichi, inima).
F- isi variaza concentratia in pulpa in raport cu concentratia lui in apa
de baut (la fel ca si in smalt)
 BIOCHIMIA PROCESULUI DE FORMARE A DINTILOR
 Procesul de formare a dintilor este asemanator formarii osului in general (cu deosebirea ca in
osteogeneza are loc formarea simultana a substantei fundamentale si mineralizarea, in timp ce aparitia
dentine este un proces ce se desfasoara etapizat), realizat in doua procese succesive:

 Formarea matricei dentinei de catre pulpa

 Calcifierea prin depunerea de saruri de calciu: fosfat tricalcic, carbonat de calciu, sub actiunea
odontoblastelor.

 In timpul calcificarii are loc o deshidratare puternica, cu pastrarea unor proportii constante de Ca, P, CO2.

 Formarea dintilor se afla sub control hormonal: indepartarea hipofizei determina intarzierea eruptiei
dintilor in timp ce lipsa hormonilor tiroidieni produce tulburari in formarea dentinei si in dezvoltarea
radacinii.

 Vitaminele sunt de asemeni implicate in procesul de constituire a dintilor avand un rol deosebit in acest
sens:

 Lipsa vitaminei D incetineste formarea dentinei;

 Deficitul de vitamina A induce atrofia odontoblastelor;

 Diminuarea rezervelor de acid ascorbic (vitamina C) poate determina atrofia totala a odontoblastelor,
intarziind procesul de neoformare a predentinei.

 De asemeni diminuarea colagenului si GAG conduce la tulburari in formarea smaltului.

Biochimia parodontiului
 Tesuturile ce asigura insertia dintelui in alveola si permit transmiterea solicitarilor mecanice asupra osului alveolar si
maxilarului subiacent, formeaza parodontiul.

 Printre tesuturile care constituie parodontiul, se includ:

 ➢ gingia

 ➢ ligamentul alveolar sau periodontal (periodontiul);

 ➢ cementul;

 ➢ osul alveolar.

 Tesuturile parodontale deriva din sacul embrionar conjunctival.

 Ca orice tesut de sustinere, parodontiul cuprinde in mare parte tesut conjunctiv.

Mai mult, fiind un complex conjunctivo-epitelial, componenta epiteliala a parodontiului se afla localizata la
suprafata, iar cea conjunctiva in profunzime: este constituit din doua categorii de tesut conjunctiv: mineralizat si
nemineralizat.
 -Tesutul conjunctiv nemineralizat intra in constitutia corionului
mucoasei gingivale si a ligamentului parodontal si contine:

 scleroproteine (colagen, elastina);

 glicozaminoglicani (acid hialuronic, condroitin-sulfati, keratan-

sulfati).

 In ligamentul parodontal, alaturi de acesti compusi se mai gasesc

concentratii relativ mari de fibre de elastina, imature.

 -Tesutul conjunctiv nemineralizat intra in constitutia cementului si a

osului alveolar, avand o compozitie identica cu a celorlalte oase.