MACROLIDE, LINCOSAMIDE ŞI ANTIBIOTICE DE REZERVĂ CU SPECTRU ASEMĂNĂTOR

ERITROMICINA ŞI ALTE MACROLIDE

Macrolidele cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. Inelul lactonic cuprinde
12-16 atomi de carbon.
Eritromicina este un compus uşor bazic, instabil la pH acid şi se foloseşte sub formă de esteri stabili
ce favorizează absorbţia din intestin sau ca bază în forme medicamentoase enterosolubile.
După absorbţie intestinală este scindată în eritromicina bază care este răspunzătoare de acţiunea
terapeutică; difuzează în ţesuturi destul de bine, nu pătrunde în l.c.r şi nici în nevrax nu atinge concentraţii
eficiente. Pătrunde şi în macrofage, PMN, acţionând şi asupra germenilor fagocitaţi. Pentru o absorbţie
intestinală mai bună se administrează înaintea meselor. Se elimină în parte urinar şi în proporţie mai mare pe
cale biliară. In parte este inactivată la nivel hepatic; t1/2 90-100 minute. Se administrează din 6 în 6 ore.
Activitatea antimicrobiană: are proprietăţi bacteriostatice sau bactericide, funcţie de doză.
Spectrul antimicrobian este asemănător cu al penicilinelor cu spectru larg; se poate folosi ca
antibiotic de rezervă al penicilinelor. Acţionează asupra cocilor gram pozitiv şi gram negativ, bacililor gram
pozitiv (bacilul difteric, clostridiii, bacilul antracis), Treponemei pallidum, bacililor gram negativ
(H.influenzae, Legionella, Campylobacter), chlamydii, ricketsii şi mycoplasme.
Efectele adverse: greţuri, vărsături, diaree; accentuate când se administrează pe stomacul gol.
Ocazional reacţii alergice (erupţii cutanate, febră). Au fost semnalate cazuri de hepatită colestatică în cazul
estolatului şi de hipoacuzie tranzitorie în cazul lactobionatului.
Indicaţiile: infecţii respiratorii, urinare, biliare. În difterie de primă alegere pentru eradicarea
bacilului la purtători şi profilactic. Se foloseşte frecvent în pediatrie. Posologie: oral sub forma esterilor
stabili (Eritromicina propionat, estolat, etilsuccinat, stearat), în doze de 1-3 g pe zi , în 4 prize.

Spiramicina (Rovamycine) este mai rezistentă la acidul clorhidric decât eritromicina, dar mai puţin
eficace.
Roxitromicina (Rulid) este stabilă la acidul clorhidric şi se absoarbe bine din intestin, realizând
concentraţii plasmatice de 4 ori mai mari decât eritromicina.Se administrează de 2 ori pe zi la intervale de 12
ore. Este contraindicată în insuficienţa hepatică.
Claritromicina (Klacid) este un derivat de eritromicină mai activă decât aceasta faţă de stafilococi,
streptococi, Helicobacter şi mulţi anaerobi. Are o biodisponibilitate orală superioară eritromicinei, absorbţia
putând fi crescută când se administrează la mese. Se administrează de 2 ori pe zi la mese. Este relativ mai
bine suportată decât eritromicina
Azitromicina (Sumamed) este o azalidă, o subclasă a macrolidelor.
Zmax (azithromycin extended release) suspensie orală ce eliberare prelungită (2 g priză unică -
efectul durează 7-10 zile) Se indică în tratamentul infecțiilor ușoare-moderate ale cailor respiratorii
superioare: faringite/amigdalite bacteriene, sinuzite și otite medii. - în infecții ale căilor respiratorii
inferioare: bronșita bacteriană, pneumonia interstițială și alveolară. - în infecții ale pielii și țesuturilor moi:
erizipel, impetigo. - în boli cu transmitere sexuală: uretrite/cervicite necomplicate, - în infectii gastrice si
duodenale cauzate de Helicobacter pylori. Reactii adverse: usoare sau moderate și reversibile odată cu
întreruperea tratamentului : tulburari gastrointestinale: greață, vărsături, diaree, dureri gastrice, flatulență.
Pot aparea creșteri reversibile ale transaminazelor hepatice. S-au raportat simptome reversibile la nivelul
SNC: cefalee, ameteli, parestezii, agitatie, nervozitate.

LINCOSAMIDE
Lincomicina este un antibiotic natural, care se absoarbe incomplet din tractul gastrointestinal, fiind
mai puţin activă şi provocând mai frecvent reacţii adverse decât clindamicina.
Spectrul antibacterian: majoritatea bacteriilor gram pozitiv, cu activitate sporită asupra stafilococului
auriu şi majoritatea anaerobilor patogeni (Clostridii, Fusobacterium fusiforme, Bacteroides fragilis). Au o
difuziune foarte bună în ţesuturi, realizând concentraţii mari intracelular (leucocite) şi în ţesutul osos, fiind
1
foarte utile în infecţii stafilococice grave (osteomielite). Toxicitatea este relativ redusă, însă prin
dismicrobism intestinal poate favoriza suprainfecţii cu Clostridium dificile şi apariţia colitei
pseudomembranoase.

ANTIBIOTIC ANTISTAFILOCOCIC DE REZERVĂ

Vancomicina este un antibiotic de rezervă, bactericid care se administrează intravenos pentru
acţiunea sistemică.Este utilizată în infecţii cu stafilococi rezistenţi la peniciline, oxacilină, în infecţii grave
cu germeni gram pozitiv. Este un antibiotic destul de toxic (ototoxic), poate elibera histamină din ţesuturi,
producând hipotensiune arterială.
OXAZOLIDINONE LINEZOLID (Zyvox) e activ pe bacteriile Gram pozitiv: stafilococi,
streptococi, enterococi, anaerobi gram-pozitiv, Corynebacterium, Listeria monocytogenes. E un agent
bacteriostatic, cu excepția streptococilor pentru care e bactericid. Nu prezintă rezistență încrucișată cu alte
clase de antibiotice. Se indică în pneumonia nosocomială; pneumonia comunitară, infecții ale pielii,
complicate și necomplicate. Trebuie păstrat ca rezervă pt. tratamentul infecțiilor cauzate de bacterii gram-
pozitiv multirezistente. Toxicitatea e de ordin hematologic - mai ales trombocitopenia. Neutropenia de
asemenea poate apare.sdr.serotoninic, rar erupții buloase ca în sdr. Stevens-Johnson, neuropatie periferică,
neuropatie optică.

AMINOGLICOZIDELE
Sunt antibiotice bactericide
Există 3 generaţii de aminoglicozide, care diferă prin spectrul antibacterian, rezistenţa bacteriană şi
toxicitate.
Prima generaţie cuprinde streptomicina, kanamicina şi neomicina; tot în această generaţie sunt incluse
spectinomicina (utilizată pentru tratamentul gonoreei) şi paromomicina (activă ca antimicrobian).
Generaţia a 2-a cuprinde gentamicina, tobramicina, larg folosite în infecţii cu germeni Gram
negativi.
Din generaţia a 3-a fac parte amikacina şi netilmicina, pentru care rezistenţa microbiană este mai puţin
importantă şi toxicitatea mai mică.
Au caracter bazic, fiind hidrosolubile nu se absorb din tubul digestiv. Pot fi însă folosite în infecţii
intestinale.
Spectrul de acţiune e relativ larg: streptococi (hemolitic şi viridans), enterococi, stafilococi,
Neisseria (gonoreae, meningitidis); bacili Gram negativi: E.coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter, H.
influenzae, P. aeruginosa, Brucella, Pasteurella, Mycobacterium tuberculosis, Salmonella, Shigella
Toxicitatea aminoglicozidelor este considerabilă, fiind legată în special de neuro- şi nefrotoxicitate.
Streptomicina se foloseşte azi mai mult ca antituberculos în asociere cu tuberculostatice; se poate
combina cu penicilina în infecţii penicilino-rezistente. Se mai poate utiliza în bruceloză, pestă, tularemie (în
combinaţie cu tetraciclina). Se administrează i.m. în doză de 1g pe zi, în 2 prize (la 12 ore). Se contraindică
la gravide datorită efectelor fetotoxice (lezarea perechii VIII). Efectele asupra fătului în perioada perinatală
sunt identice cu cele provocate la organismul adult (ototoxicitatea).
Kanamicina este mai toxică decât streptomicina, se administrează mai rar pe cale sistemică. Este
indicată în caz de rezistenţă la streptomicină, în infecţii grave cu germeni gram negativi. În infecţii
stafilococice se asociază cu oxacilina. Se poate administra uneori oral la copii în enterocolite. Se poate aplica
şi local sub formă de unguente.
Gentamicina este antibioticul aminoglicozidic cel mai utilizat datorită activităţii antimicrobiene
intense şi toxicităţii ceva mai reduse decât a kanamicinei. Acţionează pe Klebsiella, Haemophillus,
Enterobacter. Este indicată în infecţii grave cu germeni rezistenţi la alte antibiotice - meningite, endocardită,
infecţii respiratorii, urinare, hepatobiliare, arsuri întinse infectate. În infecţii urinare se foloseşte ca atare sau
în asociere cu alte antibiotice. Oto- şi nefrotoxicitatea sunt prezente, fiind favorizate de concentraţii mari,
tratamente prelungite. Alte reacţii adverse: erupţii cutanate, purpură, febră, bloc neuromuscular.
Tobramicina (Brulamycin) are acelaşi spectru de activitate şi aceleaşi indicaţii terapeutice ca şi
gentamicina, fiind mai activă pe tulpinile de Pseudomonas şi ceva mai puţin nefrotoxică.

2
 Amikacina, un derivat semisintetic, are caracteristici farmacocinetice asemănătoare cu kanamicina,
este mai activă pe piocianic decât tobramicina. Se foloseşte ca antibiotic de rezervă în caz de rezistenţă la
gentamicină şi tobramicină, iar potenţialul ei de a dezvolta rezistenţă este mic.

Neomicina (Negamicin) nu este utilizată sistemic datorită toxicităţii. Se administrează oral în

enterocolite, înaintea intervenţiilor chirurgicale pe colon pentru sterilizare, insuficienţă hepatică pentru
reducerea florei intestinale, scăzând formarea de amine biogene previne autointoxicaţia amoniacală. În
tratamente prelungite se pot produce tulburări ale florei intestinale cu manifestări clinice de malabsorbţie
prin acţiune asupra mucoasei. Local se asociază cu bacitracina (Baneocin şi Neobasept) sau polimixina B.

ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE

Sunt un grup de antibiotice înrudite structural, elaborate prin sinteză bacteriană. Sunt neuro - şi nefrotoxice.
Bacitracina are acţiune bactericidă pe majoritatea germenilor gram pozitiv (inclusiv stafilococi
penicilinazo-rezistenţi), coci gram negativ. Acţiunea se datorează inhibării sintezei peretelui microbian şi
activităţii membranare.E indicată în aplicaţii locale în plăgi traumatice şi chirurgicale infectate, eczeme,
ulcere cutanate infectate. Se asociază cu neomicină în preparatul Baneocin unguent şi Neobasept pulbere.
Polimixinele sunt mai multe dintre care mai importante sunt Polimixina B şi E. Ca mecanism de
acţiune lizează membrana citoplasmatică a celulei bacteriene, având efect bactericid. Molecula antibioticului
are o extremitate cu caracter lipofil şi alta cu caracter hidrofil şi se orientează transversal cu extremitatea
lipofilă spre interior şi cu cea hidrofilă spre exterior, dislocând straturile proteice din structura membranei
proteice şi determinând ruperea sa, cu pierderea de metaboliţi esenţiali şi moartea celulei.
Polimixina B are acţiune bactericidă faţă de majoritatea bacililor gram- negativ: Salmonella,
Shigella, Pasteurela, Klebsiella şi multe tulpini de Pseudomonas, cu excepţia Proteusului. Se foloseşte local
în infecţii ale pielii şi mucoaselor. Este foarte toxică.
Polimixina E sau Colistin (Colimicin) se absoarbe foarte puţin din tubul digestiv, fiind un compus
bazic. Se elimină pe cale renală, fiind eficace în infecţiile urinare. Nu pătrunde în l.c.r. nici la administrare
parenterală, de aceea în meningite se dă intrarahidian. Se foloseşte pe cale orală în infecţii intestinale,
enterocolite, dizenterie și pe cale parenterală pentru infecții sistemice.Are o toxicitate mai mică decât
polimixina B, dar nu se asociază cu alte medicamente nefrotoxice, ca aminoglicozidele. Nu se asociază cu
curarizantele, deoarece interferă cu transmisia neuromusculară şi acest efect advers nu poate fi combătut cu
neostigmină, ci doar cu ioni de calciu.
Alte antibiotice polipeptidice sunt capreomicina şi viomicina folosite în tratamentul tuberculozei.