Carte Dreptul Familiei Definitiv 2017

DREPTUL FAMILIEI ÎN
NOUL COD CIVIL
CURS UNIVERSITAR
CONFERENTIAR UNIV. DR. MĂDĂLINA BOTINĂ
- 2017 -
1
Pentru Alexandru
2
CAPITOLUL I
NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI PRINCIPIILE GENERALE ALE

DREPTULUI FAMILIEI
Familia uneşte într-o structură socială persoane determinate, în cadrul căreia oamenii
sunt legaţi între ei prin căsătorie şi rudenie.
DEFINIȚIA Dreptului familiei:
Dreptul familiei este o ramură a sistemului de drept ce cuprinde normele juridice care
reglementează relaţiile ce se nasc şi se stabilesc între membrii de familie şi între aceştia şi
alte persoane.
Dreptul familiei este ramura de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie
şi raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul
ocrotirii şi întăririi familiei.1
Obiectul dreptului familiei. Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl

formează raporturile de familie.
În mod obişnuit familia dă naştere următoarelor raporturi:
a) de căsătorie ce constituie baza familiei;

Impun reglementarea unor aspecte cu privire la căsătorie, cum ar fi:
- încheierea căsătoriei;
- raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi;
- încetarea, constatarea nulităţii sau anularea ori desfacerea căsătoriei.
b) de rudenie;
Modul de stabilire a filiaţiei: faţă de mamă şi faţă de tată;
1
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediția a VIII-a revăzută și completată, Editura
Universul Juridic, București, 2006.
3
Raporturile personale dintre părinţi şi copii, obligaţia reciprocă de întreţinere, protecţia şi
promovarea drepturilor copilului ş.a.
În al doilea rând, în cadrul acestora sunt incluse raporturile dintre rude în linie dreaptă
şi, respectiv, raporturile dintre rude în linie colaterală.
c) de rudenie adoptativă;
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între
adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
d) asimilate (cele dintre alte persoane ce mai fac parte din familie).
Referitor la această „asimilare" aparţin dreptului familiei:
- unele raporturi rezultând din luarea unei măsuri de protecţie specială a copilului
lipsit de ocrotirea părinţilor săi;
- unele raporturi dintre un soţ şi copii celuilalt soţ;
-unele raporturi dintre moştenitorii unei persoane care a fost obligată la întreţinerea
unui minor sau care i-a prestat întreţinere fără a avea obligaţia legală şi minorul
îndreptăţit la întreţinere;
- unele relaţii dintre foştii soţi.
Sub aspect juridic familia desemnează: grupul de persoane între care există drepturi şi
obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie), precum şi din alte raporturi
asimilate relaţiilor de familie. Privită astfel, familia este o realitate juridică prin reglementarea
ei de către normele legale.
❖ Dezvoltarea dreptului familiei în România:

Dreptul familiei, în sistemul nostru de drept, nu a apărut dintr-o dată, prin punerea în
aplicare a Codului familiei. Acest cod a fost precedat de o serie de acte normative, care, în
succesiunea lor, au marcat desprinderea dreptului familiei din dreptul civil.
Căsătoria ca instituţie a apărut cu mult înaintea creştinismului, jucând un rol crucial din
punct de vedere social şi economic din timpuri imemoriale. Căsătoria, comuniune de viaţă si de
4
iubire este un bun autentic al umanităţii. Căsătoria este unul din evenimentele de seamă din viaţa
oamenilor.
Căsătoria este o uniune liber consimţită, cu scopul de a forma o familie. Familia este
considerată ca fiind temelia societăţii. Ea devine apoi element de stabilitate socială, deoarece
relaţiile din cadrul ei dau tonul relaţiilor din societate. Numele de familie vine din famulus
("sevitor"), care inseamnă potrivit "Dicţionarului etimologic al limbii latine", "ansamblul
sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş". Familia ajunge să cuprindă agnaţi,
rudele pe cale paternă, cognaţi, rudele pe latură maternă, devenind în cele din urmă gens
(comunitate formată din rudele de acelaşi sânge). Familia, ca nucleu social, înregistrează o
evoluţie continuă, existând în forme diferite de-a lungul istoriei2.
Reglementarea situaţiei familiei, prin cutume3 sau prin legi scrise, este una dintre cele
mai vechi preocupări ale comunităţilor umane.4
Căsătoria şi familia cunosc o evoluţie în timp5, asupra lor punându-şi amprenta
transformările din viaţa economică şi socială, moravurile, tradiţiile, obiceiurile. Putem spune că
între căsătorie şi familie, pe de o parte, şi viaţa socială în ansamblul ei, pe de altă parte, are loc
un permanent proces de influenţare, de condiţionare, de ajustare. La nivelul vieţii de familie, în
relaţiile dintre parteneri, schimbările nu au aceeaşi esenţă şi profunzime ca cele din viaţa socială
şi, mai ales, nu se instaurează automat. Schimbările petrecute în modelele familiale sunt şi
rezultatul acţiunii convergente a unor factori culturali, psihologici, juridici, morali.6
Codul familiei român a intrat în vigoare în anul 1954 și a fost abrogat prin art. 230 lit.
m) din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod civil.
Astfel, Noul Cod Civil urmăreşte ideea de a promova o concepţie monistă de
reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur cod7. Tocmai de aceea, acesta a
2
Marilena Marin, Istoria dreptului românesc. Curs universitar, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
3
Marilena Marin, Protecția Juridică A Drepturilor Omului Între Cutumă, Lege Și Jurisprudență, în Revista
Management Intercultural, Volumul XVI, Numărul 30 / 2014, ISSN Online: 2285 – 9292, Iași, pp. 122-126.
4
Marilena Marin, Alina Popescu, Asserting And Developing The Idea Of Legal Obligation, For Ensuring And
Protecting The Human Rights, SEA-Practical Application of Science, vol. 2, issue 3 (5), Fundația Română pentru
Inteligența Afacerii, Editorial Department, Iași, nov. 2014, pp. 445-448
5
Marilena Marin, Human Rights Between Abuse And Non-Discrimination (Drepturile omului intre abuz si
nediscriminare), în Revista Managementul Intercultural, Volumul XVI, Nr. 2 (31), 2014, pp. 209-213, Brașov, 2014
6
Dumitru V. Firoiu,Istoria statului şi dreptului românesc, vol.2, Editura Argonaut,Cluj-Napoca, 1998.
7
Pentru precizări terminologice cuvânt înainte redactat de doamna Marilena Uliescu – coordonator - Noul Cod civil
comentarii, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011.
5
încorporat totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relaţiile de familie şi relaţiile
comerciale.
Noul Cod civil are următoarea structură:
➢ Titlul preliminar
➢ Cartea I - Despre persoane
➢ Cartea a II-a - Despre familie
➢ Cartea a III-a - Despre bunuri
➢ Cartea a IV-a - Despre moştenire şi liberalităţi
➢ Cartea a V-a – Despre obligaţii
➢ Cartea a VI-a – Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor
➢ Cartea a VII-a - Dispoziţii de drept internaţional privat8.
Pentru a analiza instituțiile din Cartea a II-a a NCC, mai întâi vom analiza definiția
conceptului de familie :
Familia desemnează fie pe soţi, fie pe aceştia şi copii lor, fie pe toţi cei care se găsesc
în relaţii de familie care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi relaţiile asimilate, sub
anumite aspecte, cu cele de familie.
Reglementări privind instituţia familiei şi protecţia copiilor sunt reglementate şi de
Constituţia României în articolele 48 şi 49. Astfel, se prevede la articolul 48 (1): „Familia se
întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi
îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte următoarele: "Copii din afara căsătoriei sunt
egali în faţa legii cu cei din căsătorie".
Art. 49 alin. (1) din Constituţie, republicată: "Copii şi tinerii se bucură de un regim
special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”.
Potrivit art. 29 alin. (6) din Constituţie, republicată: "Părinţii sau tutorii au dreptul de a
asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine".
Subiectele raporturilor reglementate de dreptul familiei au calitatea de :
 soţi;
8
Ibidem, p.10 : Modelul care a stat la baza eleborării noului Cod civil roman este Codul civil al proviciei Quebec
din statul federal Canada, adoptat în 1991.
6
 părinte şi copil;
 adoptat şi adoptator;
 rudă;
 afin (rudă prin alianţă).
Dreptul familiei, ca ramură autonomă de drept, are la bază următoarele principii
fundamentale:
1. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, a intereselor mamei şi copilului.
Potrivit art. 258 alin (3) din NCC:

- Statul sprijină încheierea căsătoriei, prin măsuri economice şi sociale, precum și
dezvoltarea şi consolidarea familiei.
- egalitatea dintre soţi ;
- drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori
Potrivit art. 48 alin. (2) din Constituţie, republicată9:
Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.
Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
2. Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi.
Art. 258 NCC alin. (1), precizează că familia are la bază căsătoria liber consimţită între
soţi.
Stricto sensu, acest principiu cu valoare constituţională înseamnă că voinţa concordantă a
viitorilor soţi este singurul factor subiectiv relevant (şi indispensabil) la încheierea căsătoriei.
Când fiecare dintre viitorii soţi este major, acordul sau opoziţia părinţilor sau a altor persoane,
deşi cu posibile rezonanţe morale, nu are conotaţii juridice.
9
Constituția României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în
Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul
național din 8 decembrie 1991. În anul 2003 Constituția a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, lege ce a fost
aprobată prin Referendumul national din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003,
data publicării în Monitorul Oficial nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22
octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului Referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea
de revizuire a Constituției României. În urma revizuirii, Constituția a fost republicată de Consiliul legislativ, în
temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, în Monitoul
Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.
7
Lărgind cadrul, caracterul liber consimţit al căsătoriei înseamnă că nu există nici
privilegii şi nici discriminări de natură socială, rasială, etnică, religioasă etc. în exerciţiul
dreptului fundamental al oricărei persoane de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie –
proclamat prin Declaraţia universală a drepturilor omului [art. 16 alin. (1)].
3. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor.
Constituţia prevede prin art. 48 (1) că familia se întemeiază pe egalitatea soţilor.

Egalitatea femeii cu bărbatul în diferite domenii de activitate este prevăzută şi în unele acte
internaţionale:
1) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
2) Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale;
3) Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
4. Principiul sprijinului moral şi material între membrii familiei.

În tot ceea ce priveşte căsătoria şi asupra tuturor măsurilor privitoare la persoana şi
bunurile copiilor, soţii hotărăsc de comun acord.
Exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în interesul copilului:
Art. 48 (1) din Constituţie: familia se întemeiază, printre altele, pe dreptul şi îndatorirea
părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Codul familiei, în art. 101, reglementează obligaţia părinţilor de a creşte copilul,
îngrijindu-se de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea
profesională a acestuia.
Potrivit art. 263 din NCC, drepturile părinteşti se exercită numai în interesul superior al
copiilor.
Egalitatea în drepturi a copiilor: Art. 48 alin. (3) din Constituţie: Copiii din afara
căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
Art. 260 din N.C.C. prevede: Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită
prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi
situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie: Copii şi tinerii se bucură de un regim special de
8
protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
5. Principiul monogamiei.
NCC dispune în art. 273: “Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de persoana care este
căsătorită.”
Sancţiunile care intervin dacă acest principiu este încălcat sunt:

- de natură civilă - nulitatea absolută a celei de a doua căsătorii;10
- de natură penală art. 376 din Codul penal, care incriminează infracţiunea de bigamie.11
Emese Florian, Dreptul familiei, ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011.
10
11
A se vedea, Mariana Mitra, Caiet de seminar: Drept penal – partea general, vol. 1 și 2, Editura Pro Universitaria,
București, 2015.
9
CAPITOLUL II
CĂSĂTORIA
❖ 2.1. LOGODNA
• DEFINIȚIA LOGODNEI:
Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută – de

regulă – într-un cadru festiv. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu
este de conceput existenţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie. Altfel spus, libertatea de a se
căsători, prin componenta ei - dreptul de a nu se căsători – face imposibilă o asemenea obligaţie
juridică.12
Vechile noastre legiuiri, Codurile Calimach, Caragea şi Donici au reglementat logodna ca
un contract (antecontract) care obliga la încheierea căsătoriei. Ulterior, Codul civil (după
modelul Codului civil francez) şi apoi Codul familiei n-au mai reglementat logodna, din dorinţa
de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă. 13
Noul Cod civil consacră Capitolul I al Titlului II „Căsătoria” din Cartea a II-a logodnei,
pe care o reglementează ca o situaţie juridică premergătoare căsătoriei. Este de remarcat faptul că
logodna este expres prevăzută în unele legislaţii, precum Codul civil german şi Codul civil
elveţian.14
• Natura juridică a logodnei este controversată în doctrină, între teza contractualistă și
cea a unui simplu fapt juridic.
• Condiţiile de fond la încheierea logodnei sunt următoarele :
a) diferenţa de sex (ca şi în cazul căsătoriei);
12
Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil –
Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - potrivit definiţiei legale din art. 266 alin. (1)
NCC, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse în Codul
civil elveţian (art. 90), precum şi în Codul civil italian (art. 79). „Logodna franceză” are acelaşi înţeles de
promisiune reciprocă de a încheia căsătoria, ce-i drept, desluşit doctrinar şi jurisprudenţial, întrucât legea civilă
păstrează tăcerea în privinţa logodnei
13
Marieta Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 31.
14
Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituția familiei în Noul Cod Civil, Manual pentru uzul formatorilor
SNG, București, 2010.
10
b) îndeplinirea celorlalte condiţii de fond cerute la încheierea căsătoriei. În cazul
minorilor nu se cere însă avizul medical şi încuviinţarea instanţei tutelare;
c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea logodnei. Dovada se poate face cu
orice mijloc de probă.
În ceea ce priveşte efectele logodnei, potrivit art. 266, căsătoria nu este condiţionată de
încheierea logodnei, a cărei încheiere constituie, aşadar, doar o facultate pentru viitorii soţi.
Logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, în sensul că logodnicul care rupe logodna
nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. Se conservă astfel libertatea oricăruia dintre viitorii
soţi de a se căsători sau nu.15
• Ruperea logodnei
Oricare dintre logodnici poate rupe logodna, ceea ce echivalează cu o denunţare
unilaterală a logodnei.
Ruperea logodnei nu presupune vreo formalitate anume, aşa cum nici încheierea
logodnei nu are vreo cerinţă de formă [art. 266 alin. (3) NCC], în consecinţă poate fi dovedită
prin orice mijloc de probă [art. 267 alin. (3) NCC].
Eşecul proiectului marital are drept consecinţă obligaţia de restituire a darurilor primite
de logodnici în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei (dispoziţiile
art. 268 NCC au corespondent în prevederile art. 91 din Codul civil elveţian şi art. 80 din Codul
civil italian).
Spre deosebire de răspunderea pentru ruperea logodnei (art. 269 NCC), darurile de
logodnă sunt supuse restituirii fără a distinge după cum logodna a luat sfârşit prin
consimţământul părţilor care au luat, împreună, decizia de a „desface” logodna sau dacă
menţinerea logodnei nu a mai fost posibilă din cauze reproşabile unuia dintre logodnici.
Nu există obligaţia de restituire dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre
logodnici [art. 268 alin. (3) NCC] şi, de asemenea, dacă logodnicii s-au căsătorit între ei.
Legiuitorul nu se referă la această din urmă ipoteză; e limpede că obligaţia de restituire nu există
dacă logodna nu a fost ruptă.
Restituirea darurilor se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, în măsura
îmbogăţirii [art. 268 alin. (2) NCC].
Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituția familiei în Noul Cod Civil, Manual pentru uzul formatorilor SNG,
15
București, 2010.
11
Dreptul la acţiune în restituirea darurilor de logodnă se prescrie în termen de un an de la
data ruperii logodnei (art. 270 NCC). 16
❖ 2.2. CĂSĂTORIA
❖ FORMALITĂŢILE PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI
 DEFINIŢIA CĂSĂTORIEI:
Uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor

legale, în scopul întemeierii unei familii. Termenul “uniune” sugerează dubla accepţie a
“căsătoriei”, de act juridic şi de statut juridic.
CARACTERELE JURIDICE ALE ACTULUI JURIDIC AL CĂSĂTORIEI
 Caracterul laic (civil) al căsătoriei, încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de

competenţa exclusivă a autorităţii de stat.
 Caracterul solemn, valabilitatea actului juridic al căsătoriei este condiţionată şi de
respectarea unor condiţii de formă.
 Caracterul bilateral, căsătoria luând naştere prin concursul a două voinţe concordante.
Etapa pregătitoare a oficierii căsătoriei este punctată de următoarele elemente:

 comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării lor de sănătate (art. 278 NCC);
 depunerea declaraţiei de căsătorie (art. 280-281 NCC);
 publicitatea declaraţiei de căsătorie (art. 283-284 NCC);
 verificările pe care ofiţerul de stare civilă este obligat să le efectueze privind
condiţiile de valabilitate ale proiectului de căsătorie (art. 286 NCC).
I. Formalităţi preparatorii ale încheierii căsătoriei

1. Comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării lor de sănătate (art. 278 NCC);
 Din punct de vedere juridic, obligaţia de informare în discuţie este în legătură cu
caracterul liber al consimţământului la căsătorie, exprimat în cunoştinţă de cauză.
16
Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014.
12
 Ascunderea de către unul dintre viitorii soţi a maladiei de care suferă alterează caracterul
liber al consimţământului celuilalt.
 În consecinţă poate constitui motiv de nulitate relativă a căsătoriei pentru vicierea
consimţământului prin dol [art. 298 alin. (1) NCC], dacă sunt întrunite următoarele
condiţii cumulative:
 – existenţa bolii a fost cunoscută de soţ anterior încheierii căsătoriei, altfel lipseşte
elementul intenţional al dolului;
 – omisiunea deliberată de a-l informa pe celălalt soţ, anterior căsătoriei, cu privire la
acest lucru; altfel spus, boala sau amploarea manifestărilor sale să fi fost ascunsă cu rea-
credinţă;
 – boala prezintă o anumită gravitate; în cazul afecţiunilor minore, obişnuite şi
vindecabile, care nu pun în pericol viaţa, sănătatea soţului, nici nu afectează relaţiile
dintre soţi ori finalitatea căsătoriei, omisiunea comunicării lor nu constituie dol.
2. Depunerea declaraţiei de căsătorie (art. 280-281 NCC)

➢ Intenţia viitorilor soţi de a se căsători împreună se materializează într-o declaraţie făcută
personal.
➢ Prin aceeaşi declaraţie, va fi indicat numele de familie pe care îl vor purta soţii în timpul
căsătoriei, precum şi opţiunea lor pentru unul dintre regimurile matrimoniale
reglementate de lege.
În ceea ce priveşte numele de căsătorie, viitorii soţi trebuie să opteze pentru una din
variantele limitativ prevăzute prin art. 282 NCC:
➢ fie pentru nume de familie diferite prin păstrarea, de către fiecare dintre soţi, a numelui
purtat înainte de încheierea acestei căsătorii,
➢ fie pentru un nume de familie comun care poate fi al unuia dintre soţi sau numele lor
reunite,
➢ fie pentru o variantă intermediară, necunoscută în legislaţia anterioară, anume ca unul
dintre soţi să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.
13
➢ Alegerea se va face ţinând seama de numele de familie actual al fiecăruia dintre viitorii
soţi, fără să intereseze modul sau momentul în care a fost acesta dobândit ori stabilit,
modificat ori schimbat potrivit distincţiilor din art. 84-85 NCC.
➢ Înţelegerea viitorilor soţi în privinţa numelui de familie, astfel cum a fost consemnată cu
ocazia depunerii declaraţiei de căsătorie, poate fi reconsiderată de către aceştia, ceea ce
presupune reînnoirea declaraţiei de căsătorie (art. 284 NCC).
 Completarea declaraţiei de căsătorie;

 Cuprinde: datele de identificare, manifestarea voinţei lor de a se căsători împreună,
menţiunea că nu există nici o piedică legală la căsătorie, menţiunea că au luat cunoştinţă
de starea sănătăţii lor.
 Depunerea actelor anexă declaraţiei de căsătorie;
Locul depunerii declaraţiei de căsătorie.

 Declaraţia se depune la primăria la care urmează a se oficia căsătoria, adică, ţinând
seama şi de art. 279 NCC, fie la primăria de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor
soţi (aceasta fiind regula), fie la o altă primărie (excepţia).
 Spre deosebire de încheierea căsătoriei care, aşa cum reiese din art. 279 alin. (1) NCC, se
poate realiza numai la primărie, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara
sediului primăriei, însă doar în cazurile anume prevăzute de lege – asupra cărora nu
dispunem de vreo indicaţie.
 În ipoteza căsătoriei minorului, declaraţia acestuia este „dublată” de cea a părinţilor
sau, după caz, a tutorelui, de asemenea personal exprimată, prin care este
încuviinţată căsătoria. Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa
căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să
exercite drepturile părinteşti [art. 272 alin. (5) NCC].
Caducitatea declaraţiei de căsătorie – Art. 284 NCC

Aceasta este una din inovaţiile noului Cod civil şi poate interveni în două situaţii:
căsătoria nu a fost celebrată în termen de 30 de zile de la data afişării. Neîncheierea căsătoriei în
14
termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei atrage caducitatea acesteia, astfel că
încheierea căsătoriei face necesară reînnoirea declaraţiei.
Reînnoirea declaraţiei de căsătorie - art. 284 NCC
În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afişării
declaraţiei de căsătorie sau dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, trebuie să se
facă o nouă declaraţie de căsătorie şi să se dispună publicarea acesteia.17
3. Publicitatea declaraţiei de căsătorie – art. 283, 284 NCC

 În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă dispune
publicarea acesteia, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe
pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria şi, după caz, la sediul primăriei
unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa, stabileşte art. 283 alin. (1) NCC.
4. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă în legătură cu declaraţia de căsătorie sunt

următoarele :
 afişarea declaraţiei de căsătorie;
 căsătoria se poate închiea numai după expirarea termenului de 10 zile socotit de la data
declaraţiei de căsătorie.
 opoziţia la căsătorie este manifestarea de voinţă a unei persoane prin care aduce la
cunoştinţa ofiţerului de stare civilă existenţa unor împrejurări de fapt sau de drept
interesând valabilitatea căsătoriei ce urmează a se închiea.
 publicarea se face în extras, [art. 283 alin. (1) NCC].
 ca menţiuni obligatorii, extrasul va cuprinde (2) al art. 283 NCC:
 data afişării;
 datele de stare civilă ale viitorilor soţi şi, în cazul minorului, o notă privind existenţa
încuviinţării părinţilor sau al tutorelui, precum şi înştiinţarea că orice persoană având
cunoştinţă despre existenţa unui impediment legal sau despre neîndeplinirea unei cerinţe
legale, poate face opoziţie la căsătorie, în scris şi cu arătarea dovezilor pe care se sprijină,
în termen de 10 zile de la data afişării [art. 283 alin. (2) NCC].
17
15
II. Formalităţile privind însăşi încheierea căsătoriei
❖ Ordinea efectuării operaţiunilor de către ofiţerul de stare civilă
1. Solemnitatea încheierii căsătoriei

 căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă;
 în prezenţa personală şi concomitentă a viitorilor soţi, însoţiţi de doi martori;
 cerinţa prezenţei personale (art. 271 NCC) şi împreună a viitorilor soţi în vederea
exprimării consimţământului la căsătorie exclude posibilitatea reprezentării în această
materie.
 se identifică soţii şi se constată că nu există opoziţii, respectiv, impedimente la
încheierea căsătoriei şi se verifică prezenţă celor doi martori;
 se constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond la încheierea căsătorie şi se ia
consimţământul viitorilor soţi;
 se declară căsătoria încheiată;
 se întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă, act ce se semnează de ofiţerul
de stare civilă, soţi şi cei doi martori;
 se face menţiunea pe cartea de identitate al soţului care şi-a schimbat numele;
 se eliberează soţilor certificatul de căsătorie.
III. Formalităţile ulterioare încheierii căsătoriei
 întocmirea actului de căsătorie (art. 290 NCC).

 formalităţi privind regimul matrimonial ales [art. 281 alin. (1) NCC] şi [art. 312 alin. (1)
NCC].
 dovada căsătoriei .
- Ca regulă, dovada căsătoriei se face cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie
eliberat pe baza acestuia [art. 292 alin. (1) NCC]. De altfel, potrivit normei cu valoare de
principiu cuprinsă în art. 99 alin. (1) NCC, proba stării civile se face prin actele de
naştere, căsătorie şi deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi
prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
16
- Prin derogare de la regulă, „în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu
orice mijloc de probă” – art. 292 alin. (2) NCC.
 forţa probantă a actului de căsătorie şi a certificatului eliberat în baza acestuia
17
CAPITOLUL III
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NULITATEA ACTULUI
JURIDIC AL CĂSĂTORIEI
⚫ DEFINIŢIE:
Nulitatea actului juridic al căsătoriei este sancţiunea civilă care intervine ca urmare a
nerespectării unora din cerinţele de valabilitate stabilite de lege, constatarea sau pronunţarea
sa înlăturând, de regulă, efectele acelei căsătorii.
⚫ În cazul desfiinţării căsătoriei, cauzele sunt anterioare sau concomitente încheierii
actului juridic, atingând valabilitatea acestuia.
⚫ În cazul desfacerii (la divorţ), ele sunt ulterioare naşterii valabile a căsătoriei a cărei
menţinere nu mai este dorită de soţi sau de unul dintre ei.18
Codul civil reglementează nulitatea căsătoriei în Capitolul IV din Titlul II al Cărții a
II-a, în art. 293-306.
CLASIFICARE: în funcție de interesul ocrotit, nulitățile căsătoriei sunt absolute și
relative:
1. CAZURI DE NULITATE ABSOLUTĂ (art. 293-295 N.C.C.)

2. CAZURI DE NULITATE RELATIVĂ (art. 297-303 N.C.C.)
1.1. Lipsa materială a consimţământului la căsătorie [art. 293 alin. (1) coroborat cu
art. 271 NCC]
Vorbim despre lipsa consimţământului unuia sau ambilor soţi în sensul cel mai concret şi
comun posibil: lipsa materială.
1.2. Impubertatea matrimonială (art. 274 NCC)

Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată de bărbatul care nu a împlinit 18 ani şi
de femeia care nu a împlinit 16 ani.
- Nulitatea absolută loveşte căsătoria persoanei minore care, la data încheierii căsătoriei, nu
avea vârsta de 16 ani împliniţi.
18
Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011.
18
- întrucât legea nu distinge, sancţiunea este incidentă indiferent dacă numai unul sau
ambii soţi erau impuberi, ori dacă au fost obţinute sau nu avizul, încuviinţările şi
autorizarea prevăzute pentru căsătoria minorului în vârstă de peste la 16 ani.
⚫ ACOPERIREA NULITĂŢII ABSOLUTE
Sancţiunea nu se va pronunţa dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii în
desfiinţarea căsătoriei survine una din următoarele împrejurări:
➢ soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie, a împlinit-o;
➢ soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată;
1.3. Bigamia [art. 293 alin. (1) corob. cu art. 273 NCC]
Nulitatea absolută a căsătoriei încheiată în dispreţul principiului monogamiei implică
două cerinţe cumulative:
- există o căsătorie anterioară a cel puţin unuia dintre soţi, căsătorie valabilă din punct de
vedere juridic în raport cu momentul încheierii celei subsecvente;
- cea din urmă căsătorie s-a încheiat potrivit legii.
În cazul desfacerii căsătoriei, impedimentul rezultând din starea de persoană căsătorită

este înlăturat: în funcţie de calea urmată în vederea obţinerii divorţului.
- pe data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat divorţul [art. 382
alin. (1) NCC];
- pe data eliberării certificatului de divorţ [art. 382 alin. (3) NCC] de către ofiţerul de
stare civilă sau de notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau de la locul ultimei
locuinţe comune a soţilor [art. 375 alin. (1) NCC]
- Data morţii astfel determinată şi, implicit, data încetării căsătoriei, poate fi rectificată
dacă se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea
dată, caz în care data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare [art. 52 alin.
(3) NCC].
- Mariajul soţului celui declarat mort, realizat la o dată ulterioară aceleia reţinute prin
hotărârea definitivă declarativă de moarte nu este afectat de o eventuală rectificare a
19
datei morţii, întrucât cauza de nulitate a căsătoriei este evaluată în raport de
situaţia existentă la data contractării acesteia.
- Căsătoria încheiată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a nulităţii

absolute sau de anulare a căsătoriei anterioare nu va fi desfiinţată pentru bigamie
întrucât, potrivit prevederii cu valoare de principiu cuprinsă în art. 1.254 alin. (1)
NCC, actul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.
1.4. Rudenia în grad prohibit de lege la căsătorie [art. 293 alin. (1) corob. cu art. 274
NCC]
- Căsătoria încheiată între rude de sânge sau între rude civile (adoptive) – în linie
dreaptă, indiferent de grad, în linie colaterală, până la gradul al patrulea inclusiv –
este nulă absolut.
- Poate fi încuviinţată căsătoria între verii primari, dar în lipsa autorizării

prealabile căsătoria este nulă.
A. Rudenia firească:
- cât priveşte rudenia firească din afara căsătoriei, stabilită potrivit legii, efectul prohibitiv
este neîndoielnic, la fel şi incidenţa nulităţii absolute;
- în situaţia în care rudenia din afara căsătoriei nu este confirmată juridiceşte ţinând
seama de raţiunile care au justificat instituirea rudeniei ca impediment la căsătorie.
❖ IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE
 1. BIGAMIA (starea de persoană căsătorită)
 2. RUDENIA FIREASCĂ ȘI ADOPTIVĂ
 3. TUTELA
 4. ALIENAŢIA ȘI DEBILITATEA MINTALĂ
 5. LIPSA DIFERENȚEI DE SEX
20
1. BIGAMIA (starea de persoană căsătorită)
 Legea penală incriminează bigamia şi pedepseşte atât fapta persoanei căsătorite de a

încheia o nouă căsătorie, cât şi fapta persoanei de a se căsători cu o persoană pe care o ştie
căsătorită (art. 376 NCP)19.
 Căsătoria încheiată în dispreţul impedimentului bigamiei este sancţionată cu nulitatea
absolută a căsătoriei subsecvente [293 alin. (1) NCC].
2. RUDENIA FIREASCĂ ȘI ADOPTIVĂ
Din raţiuni deopotrivă de ordin moral şi de ordin medical, căsătoria este oprită între
rudele în linie dreaptă indiferent de grad, precum şi între cele în linie colaterală până la gradul al
patrulea inclusiv
A) RUDENIA FIREASCĂ (art. 274 NCC)
În linie dreaptă = legătura de sânge între două persoane este bazată pe descendenţa
unei persoane dintr-o altă persoană [art. 406 alin. (1) NCC].
 Şi rudenia în linie colaterală, întemeiată pe faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun, însă numai până la gradul IV inclusiv, adică verii primari.
EXEMPLU: După numărul naşterilor, dar urcând de la persoana de referinţă până
la autorul comun, de la care se coboară apoi până la persoana faţă de care se determină
gradul de rudenie.
- Fraţii sunt rude de gradul II.
- Pe linie colaterală nu există gradul I de rudenie.
B) RUDENIA ADOPTIVĂ
 în cazul celui adoptat şi a descendenţilor săi, raporturile de rudenie firească faţă de

părinţii fireşti ai adoptatului şi rudele acestora încetează pe data rămânerii definitive a
hotărârii de încuviinţare a adopţiei [art. 470 alin. (2) şi art. 469 NCC]
19
Mariana Mitra, Caiet de seminar: Drept penal – partea general, vol. 1 și 2, Editura Pro Universitaria, București,
2015.
21
 dar impedimentul la căsătorie fondat pe rudenia de sânge a adoptatului şi a descendenţilor
săi faţă de rudele fireşti se menţine, fiind dublată de interdicţia de căsătorie între rudele
civile [art. 274 alin. (3) NCC].
REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ
În cazul reproducerii umane asistate medical cu terţ donator, filiaţia şi rudenia reală,
biologică, diferită de cea legală, nu sunt cunoscute, neputând fi stabilită nicio legătură de filiaţie
între terţul donator şi copilul astfel conceput [441 alin. (1) NCC], după cum nici filiaţia copilului
astfel conceput nu poate fi contestată din raţiuni ce ţin de caracterul asistat medical al
concepţiunii [art. 443 alin. (1) NCC]. Drept urmare, impedimentul rudeniei se va raporta la
filiaţia şi rudenia atribuite de lege.
DISPENSA
 Prin excepţie de la regula care opreşte căsătoria între rudele în linie colaterală până la al
patrulea grad inclusiv, căsătoria poate fi totuşi autorizată între rude în linie colaterală de
gradul IV [art. 274 alin. (2) NCC], adică între verii primari [art. 406 alin. (3) lit. b) NCC],
fără a distinge între rudenia firească şi cea adoptivă [art. 274 alin. (3) NCC].
3. TUTELA (art. 275 NCC)
Este interzisă căsătoria între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.
 Impedimentul fondat pe starea de tutelă este explicabil din punct de vedere moral prin
aceea că instituirea tutelei este una din formele alternative de înfăptuire a ocrotirii părinteşti
[art. 106 alin. (1) NCC], ca atare tutorele (sau, după caz, soţii tutori), desemnat de părinte
(art. 114 NCC) sau numit de instanţa de tutelă (art. 118 NCC) se substituie menirii protective
a părinţilor, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul de a încuviinţa căsătoria minorului [art. 272
alin. (2) NCC].
4. ALIENAŢIA ŞI DEBILITATEA MINTALĂ
(art. 276 NCC)
Alienaţia şi debilitatea mintală anulează discernământul. În lipsa discernământului nu se

poate vorbi de consimţământ. Alienaţia mintală se instalează în cursul vieţii persoanei
22
(este dobândită). Debilitatea mintală este dată de afecţiuni psihice existente în momentul
naşterii (este nativă).
 Este interzis să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal (art. 276 NCC) din
considerente interesând existenţa şi caracterul conştient al manifestării de voinţă
exprimate în scopul întemeierii unei familii.
 În cazul acestor persoane lipsa discernământului este prezumată în baza art. 164 alin. (1)
NCC din materia ocrotirii interzisului judecătoresc, dispoziţie care face referire la
persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale din
cauza alienaţiei ori debilităţii mintale.
5. LIPSA DIFERENŢEI DE SEX – ART. 277 NCC
Legea română interzice în mod categoric mariajul între persoane de acelaşi sex prin art.
277 alin. (1) NCC.
Rezistenţa faţă de asemenea căsătorii reiese fără echivoc şi din alte prevederi:
 art. 259 alin. (1) şi (2) NCC – „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o
femeie …”, respectiv „Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a
întemeia o familie”,
 art. 271 NCC – „Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie…”;
 de asemenea, potrivit art. 266 alin. (5) NCC logodna, ca promisiune maritală reciprocă, se
poate încheia doar între bărbat şi femeie.
Sancţiunea nesocotirii acestei condiţii de fond este nulitatea absolută [art. 293 alin. (1)
NCC]:
 Căsătoria tradiţională, încheiată între un bărbat şi o femeie, este singura formă de uniune
recunoscută de lege: pe de o parte, căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă.
 Pe de altă parte, asemenea căsătorii încheiate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de
cetăţeni străini, precum şi orice altă relaţie de cuplu (parteneriat civil) oficializată în afara
ţării, de cetăţeni români sau străini, de sex opus sau de acelaşi sex, în România sunt
lipsite de efecte juridice.
23
CAPITOLUL IV
DESFACEREA CĂSĂTORIEI
I. CONSIDERAȚII GENERALE
1. Noţiunea de “desfacere a căsătoriei”
Definiţie:
Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate de disoluţie a căsătoriei valabil

încheiată, constatată sau, după caz, pronunţată de o autoritate învestită20. N.C.C. consacră
instituţiei desfacerii căsătoriei Capitolul VII din Cartea a II-a, art. 373-404.
Art. 373 NCC stabileşte că „divorţul poate avea loc:
a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de
celălalt soţ;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea
căsătoriei.21
Coroborând aceste dispoziţii cu cele statuate prin art. 374-381 NCC, precum şi cu cele
cuprinse în art. 917-923 N.C.P.C., cazurile de divorţ pot fi sistematizate astfel:
I. Divorţul remediu: sunt calificate ca atare de însuşi legiuitor divorţul prin acordul
soţilor, divorţul la cererea unuia dintre soţi acceptată de celălalt, precum şi divorţul din motive de
sănătate (art. 917-921 NCPC);
II. Divorţul din culpa soţilor, cerut fie pentru că din cauza unor motive temeinice
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă [art. 922
alin. (1) NCPC], fie pentru o separaţie în fapt care a durat cel puţin 2 ani [art. 923 alin. (1)
NCPC].
20
21
Ibidem.
24
Divorţul se pronunţă fie din vina ambilor soţi, fie din vina exclusivă a soţului pârât.
Divorţul nu poate fi pronunţat în situaţia în care din probele administrate rezultă culpa
exclusivă a soţului reclamant, iar soţul pârât nu a formulat cerere reconvenţională
solicitând, şi el, desfacerea căsătoriei.
I. Divorţul remediu:
a) divorţul la cererea ambilor soţi, consensual „propriu-zis” cum l-am numit, în
cazul căruia acordul există la data cererii de divorţ;
b) divorţul la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt, pe scurt, divorţul
consensual „imperfect”, a cărui specificitate constă în aceea că acordul soţilor intervine
ulterior cererii de divorţ formulată iniţial pe temeiul culpei unuia dintre soţi în
destrămarea căsniciei.
Divorţul la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt, (divorţul consensual

imperfect) – art. 379 alin. (2) NCC este una din inovaţiile noului Cod civil. Potrivit
prevederilor art. 379 alin. (2) NCC în ipoteza divorţului cerut după o separare în fapt care a durat
cel puţin doi ani, divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia
situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face
menţiune despre culpa soţilor.
Divorţul din motive de sănătate (art. 381 N.C.C.) Admisibilitatea cererii de divorţ
presupune întrunirea următoarelor condiţii:
- starea precară de sănătate a unuia dintre soţi;
- imposibilitatea continuării căsătoriei;
- relaţia de cauzalitate între starea soţului şi imposibilitatea continuării căsătoriei.
II. Divorţul din culpă
Presupune desfacerea căsătoriei la iniţiativa unuia dintre soţi.

Motivele temeinice de divorţ:
➢ pot fi de natură subiectivă, fondate pe conduita culpabilă a unuia sau ambilor soţi;
acestea sunt lăsate la aprecierea instanţei;
25
➢ pot fi de natură obiectivă, neimputabile vreunuia dintre soţi (boala gravă a unuia dintre
soţi);
➢ motivele invocate să fi vătămat grav relaţiile dintre soţi;
➢ motivele de natură subiectivă sau obiectivă afirmate şi dovedite în faţa instanţei vor
constitui temei al desfacerii căsătoriei numai dacă s-au răsfrânt asupra relaţiilor dintre
soţi, vătămându-le grav.
Continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă:
➢ Instanţa judecătorească urmează să apreciaze în concret dacă menţinerea căsătoriei mai
este sau nu posibilă, ţinând seama de:
- natura şi gravitatea motivelor de fapt invocate;
- de măsura în care acestea au marcat covieţuirea soţilor;
- de întreg complexul de împrejurări caracteristice speţei.
Actuala reglementare menţine sistemul de a nu se enumera motivele de divorţ şi a se
putea desface căsătoria atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi s-au
vătămat grav şi nu mai este posibilă continuarea căsătoriei.
Temeinicia motivelor de divorţ se apreciază de la caz la caz de către instanţa de judecată.
Acordul părţilor pentru desfacerea căsătoriei şi cererea de divorţ a unui soţ pe temeiuri de
sănătate sunt considerate de lege motive temeinice.22
II. PROCEDURA DIVORŢULUI:
Urmează o procedură specială, reglementată de art. 914-934 din Codul de procedură

civilă. Pe lângă dispozițiile de drept material privind desfacerea căsătoriei prin divorț din Codul
civil, Codul de procedură civilă conține, la rândul său, norme de drept procedural privind
divorțul.23
Definiție: înţelegând prin „procedură specială” acel ansamblu de reguli care, într-o
materie strict determinată de lege, derogă sub mai multe aspecte de la normele generale de
procedură civilă, completându-se însă cu normele dreptului comun în măsura necesară şi
compatibilă.24
22
23
Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic,
București, 2014.
24
26
Acţiunea de divorţ aparţine numai soţilor, ea având un caracter strict personal nu poate fi
introdusă decât de către soţi.
Competenţa:
Acţiunea de divorţ este de competenţa instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia se
află cea din urmă locuință comună a soţilor, potrivit art. 914 alin. (1) C. Proc. civ.
Dacă soţii nu au locuință comună sau dacă nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în
circumscripţia instanţei judecătoreşti a celei din urmă locuință comună, instanţa competentă este
aceea în a cărei circumscripţie se află locuința pârâtului.Când pârâtul nu are locuința în țară și
instanțele române sunt competente internațional, este competentă instanța în circumscripția
căreia își are locuința reclamantul. Potrivit alin. (2), dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au
locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din
România, iar în lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei
Sectorului 5 al municipiului București.25
Cererea de chemare în judecată:

Elementele generale ale cererii de chemare în judecată indicate în art. 194 C. proc. civ.:
- numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;
- numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării
prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional. (Soţii nu pot fi reprezentanţi în instanţă
de avocaţi, ci doar asistaţi).
- obiectul cererii. Capătul principal de cerere va fi cel referitor la desfacerea căsătoriei.
Obiectul cererii de chemare în judecată poate fi modificat şi completat pe tot parcursul
procesului prin formularea de cereri accesorii;
- arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
- arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;
- semnătura, care atestă nu numai voinţa părţilor de a declanşa procesul civil, ci şi
exactitatea conţinutului cererii de chemare în judecată.
25
București, 2014, pp. 96-97.
27
Consimţământul liber al soţilor:
Preşedintele instanţei va verifica existenţa consimţământului soţilor, după care va fixa un
termen pentru soluţionarea cererii în camera de consiliu,
La termenul de judecată instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe
baza acordului lor şi în caz afirmativ va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu
privire la motivele de divorţ.
Împăcarea soţilor stinge acţiunea de divorţ.
Alte menţiuni:
- numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau a acelora care au aceeaşi situaţie legală.
(la cererea de divorţ se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de naştere al copilului
minor).
- cererea de divorţ împreună cu înscrisurile doveditoare poate fi depusă fie personal de
către reclamant, fie prin reprezentant legal (mandatar avocat sau mandatar neavocat)
preşedintelui judecătoriei.
Cererea reconvenţională:
Legea procesuală îi permite soţului pârât să se apere sau să solicite şi el desfacerea
căsătoriei, prin intermediul cererii reconvenţionale.
Soţul pârât nu poate cere desfacerea căsătoriei din vina reclamantului, decât prin
cerere reconvenţională. Potrivit art. 916 alin. (1) C. proc. civ., soțul pârât poate să facă și el
cerere de divorț, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod
legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată, iar pentru faptele petrecute după acestă
dată, pârâtul ar putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea
reclamantului.26
Nerespectarea termenelor privitoare la depunerea cererii reconvenţionale de către pârât
atrage după sine sancţiunea decăderii din dreptul de a mai solicita divorţul din vina exclusivă
a reclamantului.
Participanţii la procesul de divorţ:
În materie de divorţ, părţile sunt obligate să se înfăţişeze în persoană în faţa instanţelor de
fond, cu excepţia situaţiilor în care:
26
București, 2014, p. 101.
28
➢ unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate;
➢ unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă;
➢ unul dintre soţi este pus sub interdicţie;
➢ unul dintre soţi are reşedinţa în străinătate.
Pentru primul termen de judecată, în faţa instanţei se cere prezenţa obligatorie a
reclamantului. Dacă acesta lipseşte nejustificat, însă pârâtul se înfăţişează, cererea va fi
respinsă ca nesusţinută.
În cazul divorţului pe baza acordului soţilor :
La termenul de judecată în primă instanţă se cere prezenţa ambilor soţi pentru a se
verifica stăruinţa lor în desfacerea căsătoriei după această procedură. După acestă verificare se
trece la judecarea cererii de divorţ. Dacă nu se prezintă ambii soţi, în sensul arătat, cererea de
divorţ ar urma să se respingă.
Participarea procurorului este necesară în procesele în care este implicată situaţia
juridică a minorilor.
- când soţii au copii minori, se va dispune şi citarea şi ascultarea autorităţii tutelare.
- C.proc. civ. nu consacră însă în mod expres obligativitatea participării tutelare.
- autoritatea tutelară este chemată să dea doar un aviz cu privire la încredinţarea minorilor,
fără ca instanţa să fie obligată să i se conformeze.
- ascultarea copiilor minori care au împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie în
procesele de divorţ, în vederea încredinţării lor. Potrivit art. 920 alin. (3) C. proc.civ.,
în toate cazurile, instanța este obligată să-l asculte pe copilul minor, potrivit prevederilor
Codului civil. Astfel, ascultarea copiilor minori rezultați din căsătorie sau asimilați
acestora este obligatorie dacă au împlinit 10 ani și facultativă pentru minorii sub 10 ani.
- ascultarea minorului se va face în camera de consiliu, iar dacă instanţa găseşte
potrivit, va asculta minorul fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă.
Probele în procesul de divorţ:

Divorţul din culpă implică probaţiunea motivelor temeinice invocate în susţinerea cererii.
Sarcina probei aparţine aceluia „care face o susţinere în cursul procesului”.
Fie că desfacerea căsătoriei este argumentată de parte prin existenţa unor motive
temeinice care au afectat grav relaţiile conjugale, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, fie
29
de o despărţire în fapt care a durat cel puţin doi ani, probaţiunea vizează împrejurări de fapt, ca
atare sunt admisibile oricare din mijloacele de probă reglementate de lege.27
A) Mijloace de probă neadmise în dreptul comun dar admise în materia divorţului:
Legea permite audierea ca martori şi a rudelor şi afinilor până la gradul trei inclusiv, în
afară de descendenţi.
B) Mijloace de probă admise în dreptul comun dar neadmise în materia divorţului:
Interogatoriul nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divorţ.
Deosebit de utilă se poate dovedi proba prin interogatoriul pârâtului, pentru că oferă
contextul procesual în care acesta poate face mărturisirea faptelor ce îi sunt imputate de soţul
reclamant şi în acest fel, dacă reclamantul este de acord, divorţul din culpă se „converteşte” în
divorţ amiabil, scutit de orice altă probaţiune vizând existenţa şi temeinicia motivelor de divorţ.
Când există cereri accesorii divorţului, supuse soluţionării instanţei, probele şi
probaţiunea urmează regimul de drept comun în materie.
Unele cereri accesorii divorţului este obligatoriu să-şi găsească o rezolvare consacrată
prin hotărârea de admitere a cererii de divorţ: exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia
părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, numele soţilor post-divorţ. Am ţinut să
readucem în atenţie categoria cererilor accesorii obiective, pentru a semnala faptul că
soluţionarea aspectelor legate de exercitarea autorităţii părinteşti implică o probaţiune specifică:
este obligatorie efectuarea unui raport de anchetă psiho-socială, la fel şi ascultarea de către
instanţă a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, şi este facultativă ascultarea copilului în
vârstă de până la 10 ani. Ascultarea copilului în vârsta de peste 10 ani este imperativă, dar
alegerea sa nu obligă instanţa. Dorinţa exprimată de minor va fi analizată şi apreciată în raport de
celelalte probe administrate în cauză, mai cu seamă în acele situaţii în care, dată fiind vârsta sau
gradul de maturitate, există suspiciunea că nu ar fi în măsură să-şi evalueze corect interesul28.
Părţile se pot folosi:
- înscrisuri sub semnătură privată;
- înscrisuri autentice;
- înscrisuri care ţin de mijloace moderne de comunicare;
27
28
În acest sens, C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 969/2005,
Curtea de Apel Cluj. Buletinul Jurisprudenţei 2005, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2006, p. 321-322; C.A. Craiova, secţia
civilă, decizia nr. 55/2004, Jurisprudenţă naţională 2004-2005, Ed. Brilliance, Piatra-Neamţ, 2006, p. 269.
30
- fotografia.
Renunțarea la judecată sau împăcarea soților:

Potrivit art. 923 C. proc. civ., reclamantul poate renunța la judecată în tot cursul judecății,
chiar dacă pârâtul se împotrivește.Renunțarea reclamantului nu are niciun efect asupra cererii
reconvenționale prin care pârâtul cere divorțul. Aceasta poate fi soluționată independent de
cererea principală.
Acțiunea de divorț se stinge prin împăcarea soților în orice fază a procesului, chiar dacă
intervine în instanța de apel.
Hotărârea instanței de închidere a dosarului ca urmare a împăcării părților nu va avea
autoritate de lucru judecat asupra fondului.29
Decesul în timpul divorțului:

Dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează, instanța va lua act de
încetarea căsătoriei și va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului.
Prin excepție, când cererea de divorț se întemeiază pe culpa pârâtului și reclamntul
decedează în cursul procesului, lasând moștenitori, aceștia vor putea continua acțiunea, pe care
instanța o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soțului pârât. În caz contrar,
instanța va închide dosarul.30
Prevederile art. 925 alin. (2) c. proc. civ. Vor fi aplicabile și în cayul în care pârâtul a
formulat cerere reconvențioanlă prin care solicită desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a
celulilalt soț; în schimb, acestea nu sunt aplicabile în cazul cererilor de divorț care nu se
întemeiază pe culpa unuia dintre soți, ci pe culpă comună.
Potrivit alin. (3) al art. 925, pentru introducerea în cauză a moștenitorilor soțului
reclamant, instanța va face aplicarea art. 412 alin. (1) pct. 1, adică instanța va suspenda de drept
judecarea cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul în care partea
interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora. Potrivit art. 925 alin.(4), în
cazul în care acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant, căsătoria se socotește
defăcută la data introducerii cererii de divorț. Consecința practică pentru moștenitori este aceea
29
București, 2014, p. 106.
30
31
că soțul pârât nu va mai fi considerat moștenitor, căsătoria fiind desfăcută la o dată anterioară
decesului soțului reclamant.31
Hotărârea de divorț:
Potrivit art. 926 C. proc. civ., hotărârea prin care se pronunță divorțul nu se va motiva,
dacă ambele părți solicită instanței acesta. Textul de lege se referă exclusiv la capătul de cerere
privind desfacerea căsătoriei, motivarea soluției cu privire la cererile accesorii divorțului fiind
obligatorie.
Ca atre, prevederile art. 926 C. proc. civ. Derogă de la cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C.
proc. civ., care reglementează conținutul hotărârilor judecătorești, dar numai în care există
solicitare expresă a părților în acest sens.32
Data desfacerii căsătoriei este data la care hotărârea prin care a fost pronunţat divorţul a
rămas definitivă.33
Căi de atac. Formalităţi de publicitate a hotărârii de divorţ

Hotărârea prin acre se pronunță divorțul poate fi atacată cu apel, nefiind susceptibilă și de
recurs, potrivit art. 483, coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. a) N.C.P.C.
Apelul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca
nesuținut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul.
Apelul pârâtului va fi judecat, chiar dacă se înfățișează numai reclamantul.
Instanţa la care hotărârea de divorţ a rămas definitivă o va trimite, din oficiu, serviciului
de stare civilă unde a fost încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor matrimoniale,
precum şi – atunci când unul dintre soţi a fost profesionist – registrului comerţului.34
31
București, 2014, p. 107, apud M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic, București, 2013, vol II,
pp. 668-669.
32
București, 2014, p. 107
33
34
32
❖ EFECTELE DIVORŢULUI CU PRIVIRE LA BUNURILE COMUNE :
La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se pot împărţi, potrivit art. 385 si urm. din
NCC, nu numai prin hotărâre judecătorească, ci şi prin învoiala soţilor, şi numai dacă soţii nu se
învoiesc va hotărî instanţa de judecată.
⚫ Dreptul la acţiunea în împărţealaă a bunurilor comune nu se prescrie.
⚫ Dreptul de a intenta acţiunea revine soţilor sau foştilor soţi, calitatea lor procesuală
bazându-se pe calitatea de codevălmaş asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR COMUNE ALE SOŢILOR LA DESFACEREA

CĂSĂTORIEI se poate realiza:
⚫ 1. Prin învoiala soţilor
Învoiala soţilor poate să intervină numai după introducerea acţiunii de divorţ, dar îşi va
produce efectele doar după desfacerea căsătoriei. Aceasta poate avea loc:
a) concomitent cu intervenirea hotărârii de divorţ;

b) în cursul procesului de divorţ, fie că învoiala se face în faţa instanţei, fie printr-un
act întocmit în faţa notarului public;
c) în perioada imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii de divorţ;
d) după înregistrarea hotărârii de divorţ.
Învoiala părţilor ar putea fi concepută:

a) având ca obiect numai stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi asupra
bunurilor comune (împărţirea în fapt urmează să se facă de către instanţa de judecată).
b) având ca obiect determinarea în natură a lucrurilor, precum şi stabilirea sumelor pe
care urmează să le primească fiecare dintre soţi prin împărţirea bunurilor comune.
Forma învoielii părţilor:

- Partajul se poate face prin învoiala părţilor;
- Dacă legea nu pretinde forma autentică, învoiala se poate face chiar şi verbal;
33
- Cerinţa formei scrise vizează numai dovada tranzacţiei, iar nu şi validitatea acesteia.
⚫ 2. Prin hotărâre judecătorească:
- Acţiunea de partaj = constituie modul specific şi cel mai frecvent prin care încetează
dreptul de prorpietate comună în devălmăşie a soţilor.
- Acţiunea în partaj urmăreşte să transforme dreptul indiviz al copărtaşilor într-un
drept diviz şi exclusiv asupra bunurilor determinate din masa bunurilor supuse împărţelii.
⚫ NCC nu prevede în mod expres modul în care trebuie să se facă împărţirea bunurilor
comune:
- în părţi egale
- sau în părţi variabile.
În vederea realizării partajului există trei modalităţi concrete:
- împărţeala în natură;
- atribuirea bunului în întregul său unuia dintre copărtaşi;
- vânzarea bunurilor, fie prin buna învoială, fie prin licitaţie publică.
Stabilirea cotelor de contribuţie se face asupra întregii mase de bunuri comune se
întemeiază astfel:
➢ existenţa dificultăţilor în stabilirea fiecărui soţ la dobândirea fiecărui bun în parte, mai
ales când este vorba de o perioadă mai îndelungată;
➢ bunul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuţia exclusivă a unui soţ este comun,
dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, ceea ce ar însemna,
în soluţia contrară, ca asemenea bunuri să fie atribuite prin împărţire numai soţului ce le-a
dobândit;
➢ dat fiind că munca femeii în gospodărie şi pentru creşterea copiilor nu este direct
producătoare de venituri, ar însemna ca aceasta să nu fie luată în considerare ca o contribuţie
la dobândirea bunurilor comune.
Cotele părţi ale soţilor pot fi neegale, dacă aportul soţilor la dobândirea bunurilor
comune este diferit:
EXEMPLE:
➢ inexistenţa oricărui drept al unuia dintre soţi, dacă se dovedeşte că acesta nu a avut nici o
contribuţie la dobândirea bunurilor şi la susţinerea sarcinilor căsătoriei.
34
➢ când nu se poate determina contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune,
instanţa poate împărţi bunurile comune în părţi egale între soţi.
➢ La prima zi de înfăţişare, dacă părţile sunt prezente, instanţa le va cere declaraţii cu
privire la :
➢ fiecare dintre bunurile supuse împărţelii;
➢ va lua naştere de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor comune,
locul unde se află şi valoarea acestora.
➢ evaluarea judiciară se va face cu privire la bunurile rămase în dispută.
⚫ Valoarea care va fi avută în vedere este valoarea de circulaţie, adică preţul care
poate fi obţinut prin vânzarea pe piaţa liberă a bunurilor la data judecăţii:
➢ şi nu la preţul cu care bunurile au fost achiziţionate
➢ sau valoarea lor în momentul dobândirii.
Stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se poate face
prin orice mijloc de probă.
Hotărârea judecătorească de împărțire a bunurilor comune:
⚫ La efectuarea partajului, instanţa va căuta, în măsura posibilului, să împartă în
natură bunurile comune ale soţilor, ca astfel să se consacre tot un drept de proprietate
asupra acestor bunuri.
⚫ În contextul acestei atribuiri, instanţa va trebui să aibă în vedere:
❖ interesele fiecărui soţ;
❖ natura bunurilor atribuite;
❖ posibilitatea de valorificare a acestora din punct de vedere economic.
Când loturile atribuite nu sunt egale ca valoare, soţul care a primit lotul mai
valorors va plăti o anumită sumă celuilalt, numită sultă.
Hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu:
⚫ şi este susceptibilă de a fi executată indiferent dacă în acţiune s-a cerut sau nu
predarea efectivă a bunului şi chiar dacă instanţa a dispus această predare.
⚫ Acţiunea de partaj ca mijloc principal de încetare a dreptului de proprietate
comună are un caracter de realizare, de transformare a dreptului indiviz într-un drept
diviz şi exclusiv, din universalitatea de bunuri susceptibilă de executat.
Împărţirea bunurilor comune la încetarea sau desfiinţarea căsătoriei:
35
- în cazul încetării căsătoriei
Ca urmare a morţii unuia din soţi, împărţirea bunurilor comune comportă două
operaţii succesive:
1. Determinarea cotei care se cuvine soţului

supravieţuitor din masa bunurilor comune
2. Detreminarea cotei acestuia în calitate de

moştenitor
Problema este mai complexă în situaţia în care moartea unuia dintre soţi a fost
declarată judecătoreşte.
- data morţii va fi cea stabilită prin hotărârea judecătorească.
- astfel, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti bunurile dobândite de
soţul în viaţă au stat sub semnul prezumţiei de comunitate, din momentul rămânerii definitivă a
hotărârii, retroactiv, aceste bunuri îşi pierd caracterul de bunuri comune, devenind bunuri proprii.
Efectele divorţului în relaţiile dintre părinţi şi copii:
Desfacerea căsătoriei prin divorţ nu trebuie să ducă la prejudicierea în vreun fel a
dreptului copilului de a beneficia şi pe viitor de drepturile şi îngrijirea care să-i asigure
dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială.
36
CAPITOLUL IV
RUDENIA
• DEFINIȚIA RUDENIEI:
Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană
sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia civilă este legătura
rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.
Modalitatea de stabilire a legăturii de rudenie este detaliată în cuprinsul art. 406 N.C.civ.
Astfel:
- rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi
poate fi ascendentă sau descendentă35;
- rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au
un ascendent comun36.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
- în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul
întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea;
- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la
ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul
al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
• DEFINIȚIA RUDENIEI CIVELE:
În afara de rudenia bazată pe legătura de sânge, există și rudenia care este urmarea actului
juridic al adopției (rudenia civilă). Spre deosebire de rudenia bazată pe legătura de sânge, rudenia
din cadrul adopției se bazează pe actul adopției, act juridic. Se creează legături de filiație între
adoptator, pe de o parte, și adoptat și descendenții lui, pe de altă parte. 37
35
Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - Rudenia în linie dreaptă uneşte persoanele
care descind unele din altele, fie în mod nemijlocit (copii-părinţi), fie în mod mijlocit (nepoţi-bunici) şi poate fi
„derulată” în sens crescător, adică ascendent (bunăoară, de la strănepot spre străbunic), sau în sens
descrescător, descendent (de la străbunic spre strănepot).
36
Ibidem, este legătura dintre persoanele care, fără a descinde una din alta, au un ascendent comun, cum este cazul
fraţilor.
37
Laura Cetan Voiculescu, Dreptul familiei. Note de curs și manual de seminar, Editura Hamangiu, București,
2012, p. 178.
37
• DEFINIȚIA AFINITĂȚII:
Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele
celuilalt soţ. Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.38
38
Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituția familiei în Noul Cod Civil – Manual pentru uzul fomatorilor
SNG, București, 2010 – lucrare CSM.pdf
38
CAPITOLUL V
FILIAȚIA
• DEFINIȚIA FILIAȚIEI:
Noţiunea de filiaţie evocă legătura juridică existentă între o persoană şi ascendenţii săi ca
urmare a descendenţei biologice. În sens restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un
copil şi fiecare dintre părinţii lui.
Filiaţia se întemeiază pe legătura de sânge dintre un copil şi părinţi, care rezultă din
faptul naşterii şi cel al concepţiei.
Filiaţia se stabileşte:
A) faţă de mamă şi se numeşte maternitate;
B) faţă de tată se numeşte paternitate.
- fiecare din acestea fiind din căsătorie şi din afara căsătoriei.
Filiaţia, indiferent că este din căsătorie sau din afara căsătoriei, constituie izvorul
rudeniei fireşti, o categorie cuprinzătoare, reunind atât persoanele care prin naştere descind unele
din altele – rudenia în linie dreaptă – cât şi persoanele care au un autor comun – rudenia în linie
colaterală.
Filiația prin reproducere umană asistată cu terț donator:

Faptul că o persoană este concepută prin tehnici medicale de reproducere umană nu
modifică statul său: maternitatea sa se stabilește, fără excepție, după aceeași regulă universală
mater semper certa est39 și, funcție de starea civilă a mamei la data concepției sau a nașterii
copilului, ca și în cazul copilului conceput pe cale naturală, el este considerat, după caz, din
căsătorie sau din afara căsătoriei, prin urmare cu filiația paternă prezumată în puterea legii,
respectiv cu paternitatea nestabilită (art. 443, 444 NCC).40
39
Mama este întotdeauna certă - principiu din dreptul roman, care are putere de prezumție juris et de jure (locuțiune
exprimând ideea de prezumție legală cu caracter absolut, neputând fi combătută prin nici un alt mijloc de dovadă).
40
Emese Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2011.
39
A) FILIAŢIA FAŢĂ DE MAMĂ:
Filiaţia maternă rezultă din faptul material al naşterii copilului de către o anumită femeie.
Pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, trebuie să se dovedească faptul naşterii copilului, precum
şi identitatea dintre copilul născut şi cel ce vrea să-şi stabilească filiaţia.
• Faptul naşterii certificatul constatator al naşterii; filiația față de mamă se
dovedește prin certificatul constatator al nașterii.
• Dovada filiaţiei se face prin certificatul constatator al naşterii.
Contestarea realităţii celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada naşterii
şi a identităţii se poate face prin orice mijloace de probă în faţa instanţei judecătoreşti.
Starea civilă, rezultând din certificatul constatator al nașterii unită cu o folosință
conformă cu certificatul de naștere face dovada absolută a maternității.
Recunoașterea de maternitate spre deosebire de cea de paternitate nu o poate primi decât
copilul a cărui naștere nu a fost înregistrată sau care a fost înregistrat ca fiind născut din părinți
necunoscuți.
Când naşterea nu a fost înregistrată în registrul stării civile sau copilul a fost trecut în
acest registru ca fiind născut din părinţi necunoscuţi, maternitatea sa poate fi stabilită prin
recunoaşterea mamei.41
Posesia de stat42 – reglementare nouă a Codului Civil în art. 410

• DEFINIȚIE: Posesia de stat este acea stare de fapt care indică legăturile de filiație și
rudenie dintre copil și familia din care se pretinde ca face parte și constă în comportamentul
dintre o persoană și copil, relație din care să rezulte filiația sau împrejurările în care un copil
este recunoscut de către societate, rude sau chiar autoritățile publice, ca fiind al persoanei care
se pretinde ca fiind părintele său.
• Posesia de stat trebuie să fie continuă, pasnică, publică și neechivocă.
• Dacă posesia de stat este însoțită de un act de naștere a copilului, nici o persoană nu
41
Emese Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2011.
42
Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - starea civilă nu se confundă cu posesia de
stat (folosinţa stării civile), care este reglementată de art. 410 NCC, prima având în vedere statica, pe când cea de a
doua dinamica acestui atribut de identificare a persoanei fizice.
40
poate contesta filiația față de mamă, decât în condițiile unei substituiri de copil sau o eroare de
înregistrare a mamei pe actul de naștere, caz în care dovada filiației se face cu orice mijloc de
probă.
• Dovada filiaţiei faţă de mamă prin certificatul constatator al naşterii:
1. Forţa probantă a certificatului constatator al naşterii
Certificatul constatator al naşterii face dovada atât a faptului naşterii, cât şi a identităţii
copilului. Altfel spus, prin acest înscris este dovedit faptul că mama a născut un copil la data şi
locul indicat, precum şi faptul că posesorul certificatului de naştere şi nu o altă persoană a fost
născută de acea femeie.
Pentru alţi autori, certificatul constatator al naşterii face numai proba faptului
naşterii, nu şi a identităţii persoanei. Cum se explică dualitatea de opinii privind cuprinderea
puterii doveditoare a certificatului constatator al naşterii?43
• Trebuie să admitem că ceea ce este în mod vădit probat prin certificatul de naştere
este faptul naşterii.
• Folosirea stării civile conforme cu certificatul de naştere reprezintă un ansamblu de
elemente de fapt, care indică, realitatea cuprinsului certificatului de naştere.
Din noţiunea de folosire a stării civile reiese că ele sunt:
➢ faptul purtării numelui mamei de către copil;
➢ faptul întreţinerii, creşterii şi educării copilului de către mamă ca fiind propriul ei copil;
➢ faptul că el este considerat ca atare în societate.
Elemente trebuie să aibă un caracter de continuitate, să nu fie izolate,
întâmplătoare.
Folosirea starii civile are o mare putere hotărâtoare, deoarece ea constituie din partea
mamei o mărturisire tacită, şi totodată o confirmare a acestei mărturisiri din partea familiei şi
societăţii. Prezumţia stabilită de lege este menită să apere interesele mamei, chiar dacă în
unele împrejurări prezumţia legală nu ar corespunde realităţii.
2. Contestarea maternităţii rezultând din certificatul constatator al naşterii
43
Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 224.
41
Cazurile în care prezumţia absolută a maternităţii stabilită nu ar corespunde realităţii sunt
foarte rare. În cazul în care mama şi-ar însuşi un copil străin şi ar constitui în mod fals, un
certificat constatator al naşterii, iar apoi ar crea o folosire a stării civile, conformă cu certificatul
de naştere, dar tot falsă.
Un exemplu concludent ar fi următorul: litigiul în cadrul căruia părinţii au solicitat să se
constate că în realitate minora este fiica lor iar nu fiica pârâţilor, în consecinţă pârâţii să fie
obligaţi să le înapoieze copilul. În această speță, fosta instanţă supremă a statuat că în cazul
substituirii de copii posesia de stat nu mai este conformă actului constatator al naşterii, ceea
ce face admisibilă acţiunea în justiţie pentru stabilirea identităţii reale a copilului.
Acţiunea în contestarea maternităţii rezultând din actul de stare civilă este admisibilă în
două ipoteze:
1. posesia de stat nu corespunde stării civile rezultând din certificatul de naştere;
2. persoana deţine numai certificatul constatator al naşterii, nu şi folosinţa stării civile.
Dovada filiaţiei faţă de mamă cu ajutorul certificatului de naştere reprezintă regula.Sunt
cazuri în care filiaţia nu se poate dovedi cu ajutorul acestui mijloc de probă, când el trebuie să fie
suplinit prin alt mijloc de stabilire a maternităţii. Un asemenea caz se iveşte atunci când naşterea
nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă.
Certificatul constatator al naşterii nu poate servi ca mijloc de proba al filiaţiei, în situația
în care un copil a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi.
• Noţiunea şi condiţiile recunoaşterii de maternitate
Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă se poate face în următoarele forme, conform art. 416
Cod civil:
➢ declaraţie la serviciul de stare civilă;
➢ înscris autentic;44
➢ testament, care deşi este esenţialmente revocabil recunoaşterea făcută în acesta îşi
menţine caracterul irevocabil.
44
Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - recunoaşterea prin înscris autentic
presupune – ţinând seama de înţelesul noţiunii „înscris autentic” astfel cum este precizat prin art. 263 alin. (1) NCPC
– constatarea mărturisirii de filiaţie printr-un înscris întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate
publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi în condiţiile
stabilite de lege.
42
Legea precizează că recunoaşterea maternităţii, indiferent de felul în care a fost făcută, nu
se poate revoca. Stabilirea pe această cale a filiaţiei materne este admisibilă atât faţă de copilul
minor, cât şi faţă de cel devenit major, întrucât legea nu face nicio distincţie.
• Acţiunea în contestarea recunoaşterii de maternitate poate fi făcută de:
➢ orice persoană interesată (copilul, oricare dintre părinți, persoana care se pretinde
mama, sau după caz, tatăl copilului, moștenitorii oricăreia din aceste persoane, etc. ;
• Contestarea maternităţii stabilite pe cale judecătorească:
Maternitatea rezultând din certificatul de naştere eliberat în baza hotărârii judecătoreşti de
stabilire a filiaţiei rămasă irevocabilă poate fi contestată de persoanele interesate. Afară de cele
care au participat în calitate de parte la judecata având ca obiect stabilirea maternităţii, acestea
fiind legate de puterea lucrului judecat a hotărârii instanţei.
Persoanele sunt îndreptăţite să conteste maternitatea dacă justifică un interes direct şi
personal cum ar fi acela:
- de a exclude copilul de la moştenirea mamei prin înlăturarea legăturii de rudenie cu
defuncta, pentru a culege ei moştenirea lăsată de aceasta.
- dreptul la acţiune nu este supus prescripţiei extinctive; în probaţiune sunt admisibile toate
mijloacele de dovadă reglementate de lege.
B) FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ:

Filiaţia faţă de tată sau paternitatea, evocă legătura juridică dintre un copil şi tatăl
său.
DEFINIŢIE: legătura juridică dintre un copil şi tatăl său bazată pe concepţie
reprezintă filiaţia faţă de tată sau paternitatea.
Pentru copilul din căsătorie paternitatea se stabileşte prin aplicarea prezumţiilor legale de
paternitate:
➢ prima întemeiată pe faptul concepției copilului în timpul căsătoriei;
➢ a doua întemeiată pe faptul nașterii copilului în timpul căsătoriei.
Pentru copilul din afara căsătoriei paternitatea se stabileşte prin recunoaşterea de bună voie
a tatălui sau prin cercetarea paternităţii în justiţie.
• Determinarea intervalului de timp în care a avut loc concepţia copilului prezintă interes:
43
a) în cazul stabilirii paternităţii copilului din căsătorie – mai cu seamă dacă naşterea a avut
loc după încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei,
b) cât şi în cazul stabilirii pe cale judecătorească a paternităţii din afara căsătoriei –
urmând a se face dovada că în perioada legală de concepţie mama a întreţinut relaţii intime cu
pretinsul tată.45
• De asemenea, timpul legal al concepţiei are o deosebită importanţă în ipoteza tăgăduirii
paternităţii prezumate, când, raportat la perioada de concepţie, reclamantul este ţinut să
dovedească faptul că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
DEFINIȚIE: timpul legal al concepţiei este intervalul cuprins între a trei suta şi a o sută
optzecea zi dinaintea naşterii copilului. Pornind de la un fapt cunoscut, acela al datei naşterii
copilului, pe baza datelor oferite de ştiinţele medicale referitor la perioada cea mai scurtă şi
perioada cea mai lungă de gestaţie completă care să permită naşterea unui copil viu şi, în
principiu, viabil, legiuitorul prezumă faptul concepţiunii copilului într-un anume interval,
potrivit art. 412 alin. (1) NCC.46
➢ Termenul se socoteşte regresiv, pe zile, pornindu-se de la ziua naşterii copilului
care nu se va include fiindcă textul se referă la timpul „dinaintea naşterii”, în schimb va
intra în calcul ziua de împlinire.
➢ În acest fel, prin includerea zilei de împlinire, diferenţa dintre cele două intervale –
300 de zile şi 180 de zile – este de 121 zile.
Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei (adică în perioada
dintre data încheierii căsătoriei şi data desfacerii ori încetării acesteia).
Prezumţia are în vedere două ipoteze posibile:
- copilul a fost deopotrivă conceput şi născut în timpul căsătoriei; dacă naşterea s-a produs
ulterior pronunţării hotărârii de divorţ, dar mai înainte de rămânerea irevocabilă a acesteia,
copilul este născut în timpul căsătoriei, aşadar beneficiază de prezumţia de paternitate a soţului
mamei în temeiul, întrucât căsătoria este considerată desfăcută pe data rămânerii irevocabile a
hotărârii de divorţ;
Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 235-236.
45
46
44
- copilul a fost conceput anterior căsătoriei mamei, dar s-a născut în timpul căsătoriei;
încheierea căsătoriei a fost determinată (şi) de starea de graviditate a mamei, cunoscută viitorului
soţ, care a urmărit legitimarea unei stări de fapt de care nu era străin.
EXEMPLU:
➢ Prezumţia se aplică dacă mama, la data concepţiei copilului, era căsătorită cu un alt
bărbat, însă naşterea s-a petrecut în timpul căsătoriei subsecvente.
➢ Copiii concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi după desfacerea, încetarea, declararea
nulităţii căsătoriei, dacă naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
• Acţiunea în tăgăduirea paternităţii

DEFINIȚIE = acţiunea în justiţie prin care se urmăreşte răsturnarea prezumţiei de
paternitate47.
Împrejurări de fapt cu caracter obiectiv în privința admisibilității unei astfel de acțiuni:
➢ imposibilitatea fizică sau fiziologică de a procrea.
Exemplu: în perioada legală de concepţie soţii nu au coabitat, unul dintre ei fiind plecat
din ţară sau aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate.
Simpla separaţie faptică a soţilor nu înlătură, prin ea însăşi, prezumţia de paternitate. Dacă
soţii au convieţuit în timpul legal al concepţiei, dar în aceeaşi perioadă soţia a întreţinut relaţii
extraconjugale, infidelitatea mamei, chiar mărturisită în faţa instanţei, nu este decât un simplu
element de fapt, astfel că probaţiunea va continua – inclusiv cu administrarea probelor ştiinţifice,
pentru stabilirea adevărului şi pentru a preveni modificarea statutului civil al copilului pe baza
eventualei conivenţe a soţilor.
Starea de neputinţă fiziologică, evocând de asemenea o situaţie de natură obiectivă, poate
proveni din imposibilitatea consumării actului sexual, asociată cu impotenţa de procreare sau de
fecundare de origine patologică.
Împrejurări de fapt cu caracter subiectiv în privința admisibilității unei astfel de acțiuni:
➢ soţii, datorită relaţiilor conflictuale prezente în timpul legal al concepţiei, s-au aflat în
47
Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - prezumţia de paternitate se aplică de plin
drept, dar poate fi răsturnată, întrucât paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să
fie tatăl copilului [art. 414 alin. (2) NCC].
45
imposibilitatea morală de a coabita. De pildă, faptul că în perioada legală de concepţie, iar soţul a
întreţinut relaţii cu o altă femeie, relaţii din care a rezultat un copil recunoscut voluntar de către
reclamant, constituie o cauză de imposibilitate morală de procreare, care face admisibilă acţiunea
în tăgăduirea paternităţii.
În cadrul procesului, reclamantul este ţinut să probeze că este cu neputinţă ca tatăl
prezumtiv să fie tatăl biologic al copilului.
Probe, ce pot fi administrate în materie de tăgăduire a paternității:
➢ mărturisirea este una din probele reglementate de legea civilă; Prezumţie de
paternitate nu poate fi înlăturată exclusiv pe baza mărturisirii mamei, a recunoaşterii sale în sensul
că nu soţul este tatăl copilului.
➢ expertizele medico-legale. Evaluările „clasice” în materie de cercetare a paternităţii
presupun trei categorii de examinări, care în prezent au fost înlocuite cu proba regină a ADN-
ului. Acestea erau utilizate în trecut, după cum urmează:
- examenul serologic, stabilirea transmisibilităţii unei grupe sanguine determinate de
la părinţi la copil;
- examenul dactiloscopic, prin care sunt analizate comparativ desenele papilare ale
bărbatului şi ale copilului;
- examenul antropometric, determină semne anatomice comune (particularităţi
anatomice, malformaţii congenitale, boli ereditare etc.), prezente atât la tată, cât şi la copil.
- În prezent, mai complexe şi mai exacte, expertizele genetice efectuate în sistemul
HLA, bazate pe analiza transmiterii genetice a caracterelor, sunt în măsură să se pronunţe
asupra filiaţiei cu o marjă de eroare de numai 0,1-0,2%.
➢ proba testimonială, pot fi audiate ca martor rudele părților.48
• Efectele hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii:

Hotărârea irevocabilă de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii soţului mamei
modifică retroactiv statutul familial al copilului, care devine, în majoritatea cazurilor, din afara
căsătoriei, considerat astfel chiar de la data naşterii.
Toate celelalte efecte ataşate hotărârii, referitoare la:
48
Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 250-252.
46
- numele copilului;
- la domiciliul acestuia;
- la ocrotirea părintească a copilului;
- la obligaţia legală de întreţinere faţă de copil ;
- la vocaţia succesorală a acestuia, nu sunt decât consecinţele noului statut, abia consacrat.
• Acţiunea în stabilirea paternităţii este o acţiune personală care are ca obiect

determinarea, pe cale judecătorească, a legăturii de filiaţie dintre copilul din afara
căsătoriei şi tatăl său. Temeiul de drept al acţiunii în stabilirea paternităţii îl reprezintă
dispoziţiile art. 424 din noul Cod Civil. Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil,
paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
47
CAPITOLUL VI
ACTELE DE STARE CIVILĂ
• DEFINIȚIA ACTELOR DE STARE CIVILĂ:
Actele de stare civilă reprezintă o specie de acte autentice (încadrandu-se în definiţia,

generică, a înscrisului autentic, data de art.1171 din Codul civil: „Actul autentic este acela care s-
a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcţiona în
locul unde actul s-a făcut” ), cu toate consecinţele juridice care decurg din această calificare, mai
ales sub aspectul valabilitaţii şi al puetii lor deveditoare. Pentru dreptul administrativ, actul de
stare civilă este, pe de o parte, înscrisul doveditor – instrumentum- al actului administrativ
individual –negotium- care este tocmai înregistrarea de stare civilă, iar pe altă parte, el este şi un
mijloc de evidenţă a populaţiei.49
• Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile
În aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr 119/1996, republicată, în care au fost stabilite

şi s-a reglementat sancţionarea contravenţilor la regimul actelor de stare civilă, Ministerul de
Interne şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală au emis Metodologia
nr.1/13.10.1997, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 318 bis/
19.11.1997.
Potrivit prevederilor art. 3 alin 1 din Legea nr.119/1996: „Atribuţiile de stare civilă se
îndeplinesc de consiliile judeţene şi, respectiv, de Consiliul General al Municipiului București,
de serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, în unitaţile administrativ-
teritoriale unde acestea sunt constituite, precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor
unităţilor administrativ-teritoriale în care nu functionează servicii publice comunitare locale de
evidenţă a persoanelor”50.Sarcinile de stare civilă mai au, potrivit Legii nr.119/1996, republicată
şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, care înregistrează
49
Laura Cetan Voiculescu, Dreputul Familiei- Note de curs şi manual de seminar, Editura Hamangiu, București,
2012, p. 354.
50
Legea nr.119/1996 - „Actele de stare civilă”, Editura Best Publishing, Bucureşti 2011.
48
actele şi faptele de stare civilă ale cetaţenilor români aflați în străinătate, comandanţii de nave şi
aeronave.
Conform prevederilor alineatului 3 al art.351, „Primarii şi şefii misiunilor diplomatice şi ai

oficiilor consulare de carieră ale României, pot delega sau retrage, după caz, exercitarea
atribuţilor de stare civilă secretarului unitaţii administrativ-teritoriale sau altor funcţionari publici
din aparatul propriu cu competenţă în acest domeniu, respectiv agentului diplomatic care
îndeplinește funcţiile consulare sau unuia dintre funcţionarilor consulari”. Prevederi
asemănatoare cu privire la delegarea atribuţilor de stare civilă de către primar sunt cuprinse şi în
art.65 din Legea administraţiei publice locale nr 215/2001, republicată.
Exercitarea nemijlocită a atribuţiilor de stare civilă se face – la nivelul comunelor,

oraşelor, municipilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti de către persoanele anume desemnate
din aparatul propriu al serviciilor de specialitate din cadrul consiililor judeţene şi respectiv al
Primariei Municipiului Bucureşti, precum și de către şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor de
carieră ai României, de către comandanţii de nave și aeronave aflate în afara teritoriului naţional
şi de către ofiţerii de stare civilă militari52, desemnaţi prin ordin al ministrului aparării naţionale
sau dupa caz, al ministrului administraţiei şi internelor, în caz de mobilizare, război, participăre
la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar, în limitele prevăzute de lege.
Competenţa ofiţerului de stare civilă este teritorială şi materială. Competenţa teritorială a

ofiţerului de stare civilă este determinată de unitatea administrativ-teritorială în limitele căreia îşi
desfaşoară activitatea. Pentru înregistrarea unor fapte de stare civilă, competenţă teritorială este
determinată de locul unde s-au produs acestea. În ceea ce priveşte competenţa materială, potrivit
dispoziţilor Legii nr 119/1996, ofiţerii de stare civilă de la primarii comunale, orăşeneşti
municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au depline drepturi pentru intocmirea actelor
de stare civilă ale cetaşenilor români sau ale persoanlor fara cetaţenie şi inregistrează, la cererea,
actele sau faptele de stare civilă ale cetăţenilor străini care au domiciliul sau se află temporar pe
teritoriul României, în aceleaşi condiţii ca şi pentru cetăţenii români. De asemenea, ei sunt
îndreptăţiţi să inscrie menţiuni pe actele de stare civilă, la cerere sau din oficiul, în condiţile legii.
51
Prin Legea nr. 201/02.06.2009(M.Of. al României, partea I, nr.391/10.06.2009)
52
Pentru detalii a se vedea Capitolul XII:„Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă în caz de mobilizare, raboi
ori participare la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar ” din lucrarea autorilor P.PEŢEU, E. VELICU,
V. MARDARE ., pag 286-307
49
• Întocmirea actului de naștere
Întocmirea actului de nastere se face la autoritatea administraţiei publice locale în cărei

rază administrativ-teritorială s-a produs evenimentul, pe baza declaratiei verbale a persoanelor
obligate, a actului de identitate al mamei şi al decalarantului, a certificatului medical constatator
al nasterii şi dupa caz, a certificatului de casatorie al parinţilor.
Pentru declararea naşterii, legea prevede anumite termene, care, dacă nu sunt respectate,
determină o înregistrare tardivă a naşterii. Declararea naşterii se face in termen de 15 zile pentrul
copilul nascut viu, in termen de 3 zile pentru copilul nascut mort, in termen de 24 de ore de la
data decesului copilul nascut viu, dar decedat în termenul de 15 zile până la declararea naşterii.
Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere.Aceste termene se socotesc de la
data naşterii.
Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza înscrierea unor prenume care sunt formate
din cuvinte indecente ori ridicole, parinţii putând opta pentru un nume corespunzător, in cazul în
care aceste nume afectează ordinea publică, bunele moravuri sau interesele copilului.
Dacă părinţii nu asu nume de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele
copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului,
întocmirea actuluui de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii parinţi, din
care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. În cazul de neîntelegere între părinţi, va
decide instanţa de tutelă, care va pronunţa o hotărâre şi o va comunica de îndată după rămânerea
ei definitivă si irevocabilă serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau ofiţerului
de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale unde s-a produs evenimentul,
în vederea întocmirii actului de nastere.
Au obligaţia de a face declaraţia de naştere:
➢ în principal părinţii
50
➢ în secundar, dacă aceştia nu o pot face, medicul, persoanelor care au fost de faţă la
naştere sau personalul desemnat în acest scop din unitatea în care a avut loc naţterea
sau oricare persoană care a luat cunoştinţa despre naşterea unui copil.53
Potrivit art.19 din Legea nr.119/1996, republicată, orice care a găsit un copil ale cărui
date de identitatenu se cunosc este obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie, în
termen de 24 de ore. Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de
zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a
cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza unu proces-verbal întocmit ţi
semnat de reprezentatul serviciului public de asistenta socială, de reprezentantul unitătii de
poliţie competente şi de medic.
Procesul-verbal se intocmeşte în termen de 3 zile de la data găsirii copiluluişi trebuiesă

cuprindă dat, locul şi împrejurarile în care a fost găsit copilul, sexul şi data presupusă a naşterii
acestuia, stabilită de medic. Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării
naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-
teritorială a fost găsită aceasta.54
Întocmirea actului de naştere în cazul copilului părăsit de mamă ăn maternitatea se face la

împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părasirii
copilului, semnat de reprezentantul Direcţiei generale de asistenţă socială si protecţia copilului,
reprezentantul poliţiei şi cel al maternităţii. Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul
prezăzut, serviciul public de asistenţă socială în a carui rază teritorială a fost gîsit copilul, pe baza
documentaţiei transmise de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are
obligaţia ca, în termen de 5 zile, sa obţină dispoziţia de stabilire a numelui şi a prenumelui
copilului şi sa facă declaraţia de înregistrarea a naşterii la serviciul publiccomunitar de evidenţă a
persoanelor.
Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului-verbal, a certificatului medical

constator al naşterii, a autorizării instanţei de tutelă în a carei circumscripţie a fost găsit copilul,
53
Laura Cetan Voiculescu, Dreputul Familiei- Note de curs şi manual de seminar, Editura Hamangiu, București,
2012, p. 354.
54
Legea nr.19/1996 privind actele de stare civilă modificată prin H.G nr. 64/2011- „Actele de stare civilă”, Editura
Best Publishing, Bucureşti 2011, pag 30
51
cu privire la măsura plasamentului în regim de urgenţă, a raspunsului poliţiei cu privire la
rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a dispoziţiei de stabilire a numelui şi
prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a naşterii.55
Inregistrarea actului de nastere
Competenţă
Motive de ordine publică impun ca apariţia unei noi persoane să fie adusă imediat la
cunoştinţa statului şi a publicului. De aici derivă obligaţia de declarare a naşterii la primăria
municipiului, sectorului, oraşului sau comunei în circumscripţia căreia a avut loc evenimentul,
pentru ca aceasta, prin structura de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de
evidenţă a persoanelor sau, după caz, prin ofiţerul de stare civilă din cadrul primariei unitţii
administrativ-teritoriale, sa întocmească actul ne naştere, care va fi prmul act de stare civilă al
noului individ sau, cum s-a spus, este titlul dat persoanei la intrarea sa in viaţă.
Condiţii
Conform prevederilor art.8 alin. 1 si 2 din Legea nr.272 /2004 privind promovarea şi
protecţia drepturilor copilului: „Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la aceasta
dreptul la un nume, dreptul de a dobândii o cetăţenie şi dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii
şi de a fi înregistrat, crescut şi educat de aceştia ”. În scopul realizării dreptului la stabilirea şi
păstrarea identităţii, unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-nascuţi şi/sau de pediatrie
au obligaţia de a agaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de
asistent social.
În vederea stabilirii identităţii copilului părasit sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele
de poliţie competenţe au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu
reaizarea demersurilor ce le revin, potivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului.
I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006,Pag 358-
55
360
52
Conform art.10 din aceiaşi lege, certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru
copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort,se întocmeşte în termen de 24 de ore de la
naştere. Raspunerea pentru îndeplinirea obligaţiei de mai sus revine medicului care a asistat sau a
constatat naşterea şi medicului şef de secţie. Cand naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare,
medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este
obligat ca, la cererea oricarei persoane, in termen de 24 de ore sa constate naşterea copilului,
după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului,
chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.56
Procedură57
1. Înregistrarea naşterii se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor

sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă. Înregistrarea naşterii se face în baza următoarelor
documente:
a) certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular tip,care va trebuii să

poarte numărul de înregistrare, dată certă, sigiliu unităţii sanitare, semnătura şi parafa
medicului;
b) actul de identitae al mamei şi / sau al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de
mamă;
c)certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, roginal şi fotocopie, dacă sunt casătoriţi,
iar dacă aceştia poartă numele de familie diferite, declaraţia scrisă cu privire la numele
pe care îl va dobândii copilul;
d) declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de catre tată în faţa
ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea sau la notarul public, din care se
rezulte şi numele de familie pe care îl va dobândii copilul, la care se anexează
consimţămantul mamei;
e) declaraţia de recunoşterea a tatălui minor, asistat de reprezentantul legal, care va fi dată
în condiţiile menţionate la litera d);
56
P.PEŢU- “Starea civilă şi acţiunile de stare civilă”, Editura Detectiv, Bucureşti 2009, pag 205-206
57
Dumitru Lupulescu, Ana-Maria Lupulescu- „Atribuţii de identitate ale persoanei fizice”, Editura Universal
Juridice, Bucureşti 2015, pag 80
53
2. În situaţia în care unul dintre părinţii sau ambii sunt cetăţeni străini, sunt necesare
documentele menţionate mai sus, precum şi urmatoarele:
a) paşaportul parintelui/părinţilor cetăţenilor stăini, respectiv actul de identitate pentru

cetăţenii ai ţărilor membre ale Uniunii Europene, original şi fotocopie, şi traducerea
legalizată a filei care conţine datele de identitate ;
b) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului şi traducerea legalizată a acestuia, dacă
sunt căsatoriţi;originalul certificatului şi traducerea acestuia, care este făcută la un
notar public din străinatate vor fi apostilate / supralegalizate, astfel :
▪ documentele eliberate de instituţii ale statelor semnatare ale Convenţiei de
la Haga din 05.10.1961 vor fi apostilate;
▪ documente eliberate de statele cu care România a încheiat
tratate/convenţii/acorduri cu asistenţă juridică în materie civilă sau de
dreptul familiei sunt scutite de apostilare, supralegalizare sau orice altă
formalitate;
▪ documente care nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevazute la punctele
anterioare se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art.162 din
Legea nr.105 /1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat.
3. În situaţia în care ambii părinţi au vârsta sub 14 ani, sunt necesare documentele
prevăzute la paragraful (1) lit. a şi e, precum şi urmatoarele:
a) certificatul de naştere al mamei şi actul de identitate al decedatului, dacă decolararea

naşterii nu este făcută de mamă;
b) actul de identitate al reprezentantului legal al unuia dintre părinţii copilului.
4. Actele de identitate ale părinţilor şi al declarantului, după caz, precum şi certificatele

de stare civilă se restituie imediat după confruntarea datelor, păstrându-se fotocopii după actele
de identitate ale părinţilor şi după certificatul de căsatorie.
5. În cazul în care căsătoria părinţilor a fost încheiată în strainătate şi nu a fost

înscrisă/transcrisă în registrele de stare civilă rom’ne, se procedează la transcrierea în regim de
54
urgentă a certificatelor de stare civilă emise de autorităţile străine în registrele de stare civilă
române, nastrerea copilului se înregistrează după transcrierea căsătoriei părinţilor,58
2.1.3 Înregistrarea tardivă nașterii59
Dacă declaraţia privind naşterea copilului a fost facută după expirarea termenelor
prevazute de lege, însă înauntrul unui an de la data naşterii [art.20 alin. (1) din Legea nr.119/
1996, republicată], înregistrarea naşterii se face cu aprobarea primarului ( respectiv a şefului
misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră al Romaniei).
Aprobarea se dă pe declaraţia scrisă a solicitantului, care va menţiona în cuprinsul

acesteia motivul întrâzierii, prezetându-se, totodată, atunci când ezistă, acte cu care să justifice
întarzierea. Atunci când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii copilului
[art.21 alin. (1) din Legea nr.119/1996], actul de naştere se întocmeşte numai în baza hotărârii
judecatoreşti definitive şi irevocabile, privind încuviinţarea înregistrarii tardive, care trebuie să
conţină toate datele necesare înregistrarii la autoritatea administraţiei publice locale în a carei
rază teritoriale s-a produs naşterea.
În actul de naştere la rubrica „data naşterii”, se va înscrie anul, luna şi ziua stabilite prin
hotararea judecatorească, şi nu anul, luna şi ziua când trebuia facută declaraţia, iar ca loc al
naşterii, cel stabilit, de asemenea, prin aceeiaşi hotarare judecatorească. În vederea soluţionarii
unor astfel de acţiunii, instanţele de judecată au obligaţia de a solicita, în toate cazurile,
serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor să facă cercetări cu privire la
împrejurarile ce au dus la întârzierea declarării naşterii în termenul legal şi să işi ia avizul
medical legist privind vârsta şi sexul celui căruia naşterea nu a fost declarată în termenul stabilit
de lege.
S.P.C.L.E.P., prin structura de stare civilă, efectuează urmatoarele verificări:
a) în registrele de stare civilă, curente şi speciale, ale localităţii în care s-a nascut
persoana;
P.PEŢU- “Starea civilă şi acţiunile de stării civile”Editura Detectiv, Bucureşti 2009,, pag207-208
58
Laura Cetan Voiculescu- „Dreptul familiei- Note de curs şi manual de seminar”, Editura Hamangiu 2012, pag 102
59
55
b) în evidenţele unităţii sanitare unde s-a produs naşterea sau ale medicului de familie, în
situaţia în care naşterea a avut loc la domiciliu;
c) în R.N.E.P., în evidenţele D.G.P şi după caz, ale serviciului cazier juridiciar, statistică
şi evidenţe operative.
Pentru inregistrarea tardivă a naşterii persoanelor care au depaşit vârsta de 14 ani, pe

lângă verificările mentionate anterior, se efectuează verificări şi adresele la care acestea declară
că au locuit, prin unităţiile de poliţie. Persoanele care au depăşit vârsta de 14 ani vor da o
declaraţie la care vor anexa doua fotografii marimea ¾ cm. Părinţii sau reprezentantul legal al
persoanei care a împlinit vârsta de 14 ani vor completa declaraţiile în faţa ofiţerului de stare
civlă/personalului cu atribuţii de stare civilă. Ofiţerul de stare civlă/personalul cu atribuţii de
stare civilă verifică corectitudinea datelor înscrise în declaraţie de persoana care a împlinit vârsta
de 14 ani, stabileşte dacă fizionomia acestuia corespunde cu fotografiile anexate şi aplica cele 2
fotografii: una pe declaraţia persoanei care a împlinit vărsta de 14 ani şi alta pe cea a părinţiilor
sau a reprezentantului legal.
Rezultatul verificărilor se consemnează, detalia, într-un referat care stă la baza întocmirii
comunicării ce urmează a fi transmisă instanţei judecătoreşti; în comunicarea către instanţa
judecătorescă, se menţionează concluziile S.P.C.L.E.P. cu privire la temeinicia sau netemeinicia
cererii, precum şi datele de stare civilă care au fost stabilite în urma verificărilor, în asa fel încât,
în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, sa fie cuprinse toate datele
necesare întocmirii actului de naştere. Materialele obţinute cu ocazia verificărilor se clasează la
structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P.
Dispoziţia legală care prevede termenul de înregistrare tardivă a naşterii, precum şi faptul
că această înregistrare poate avea loc numai în baza unei hotărâri judecatoreşti are caracter
imperativ şi pe cale de consecinţă, nesocotirea ei atrage după sine sancţiunea nulităţii absolute a
înregistrării.60
60
T.S., Secţ.civ., dec.nr.1205/1998, în R.R.D. nr 5/1989,pag73.
56
Competenţă a soluţiona acţiunea privind înregistrarea tardivă a naşterii este instanţa de
judecată în a care rază teritorială îşi are domiciliu persoana interesată sau unde are sediul
instituţia de ocrotire a copilului.61
Procedura înregistrării tardive este aceeiaşi şi în cazul în care se cere întocmirea actului
copilului nascut mort, dacă naşterea acestuia nu a fost declarată în termenul legal.
Întocmirea actului de căsătorie
Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la serviciul public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea
diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria. În declaraţia de căsătorie,
viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal de căsători şi vor menţiona numele de
familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales.Pentru
motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se deplasa la sediul
serviciului public comunitar local de evidenţă sau, după caz, al primăriei competente, declaraţia
de căsătorie se poate face şi în afara sediului acestuia/acesteia.
Ofiţerul de stare civilă solicită viitorilor soţi să prezinte actele de identitate, certificatele
de naştere, certificatele medicale privind starea sănătaţii acestora şi dacă este cazul, dovezi
privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum şi autorizarea instanţei de tutelă în cărei
circumscripţiei îsi are domiciliu cel care cere încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul
existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, sau avizul
medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea instanţei de tutelă
în a carei circumscripţie minorul ăşi are domiciliul pentru încheierea căsătoriei, în cazul
existenţei unor impedimente legate de vârsta matrimonială.62 Dacă unul dintre viitorii soţi,
părinţi sau tutorele nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia
căsătoria ei pot face declaraţia de căsătorie, respectiv pot depune dovada încuviinţării la serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-
teritorială unde au domiciliu sau reşedinţa, care o transmite în termen de 48 de ore serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau după caz, primarul unde urmează să se
61
T.S., Secţ.civ., dec. Nr.1512/1991, în R.R.D. nr.5/1972, pag.158; în acelaşi sens. A se vedea C.S.J., Srâecţ.civ.,
dec. nr. 1421/1991, în Dreptu nr.6/2000, pag 169
62
I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006, Pag 361
57
încheie căsătoria. Prin grija ofiţerului de stare civilă, declaraţia de căsătorie va fi publicată, prin
afişarea în extas, în ziua ăn care a fost primită, la locul special amenajat la sediul serviciului
public comunitar de evidenţă a persoanelor sau al primăriei, misiunii diplomatice sau al ofiţerului
consular unde urmează să se îmcheie căsătoria, precum şi paginile de internet ale acestora.
Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută
declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care
se oficiază căsătoria. Primarul municipiului al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau
al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice,
încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de mai sus. Ofiţerul de stare civilă nu
încheie căsătoria dacă constată că nu sunt îndeplinite cerinţele legii, consemnând refuzul într-un
proces-verbal.Se prevede şi o durată maximă a valabilitaţii declatraţiei. Astfel, dacă de la data
depunerii decaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu a fost încheiată ori dacă
viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, aceştia vor fasce o noua decaraţioe de căsătorie.
La încheierea căsătoriei, ofiţerii de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin
exprimat, în prezent a doi martori, după care îl declară căsătoriţi, le citeşte dispozitiile privind
drepturile şi îndatoririle soţilor din Legea nr.287/2009, republicată şi întocmeşte, de îndată, actul
de căsătorie, care se semnează de către soţi, cu numele de familie pe care au convenit să il poarte
în timpul căsătoriei, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă.
Referitor la căsătoria cu element de extraneitate. La încheierea căsătoriei între cetăţeni

străini sau între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţenii români, dacă nu cunosc limba
română, precum şi cazul în care unul sau ambii viitori soţi surdomuţi, se va folosii interpret
autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.Ofiţerul de stare civilă poate încheia
căsătoria ăntre cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţenii români numai dacă, pe lângă actele
prevăzute, viitorii soţi cetăţeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau
oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile
de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei.63
1.3 CERTIFICATUL DE DIVORȚ
I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006, pag Pag
63
10
58
Divorțul consensual propriu-zis pe cale administrativă
Această modalitate de divorț constituie într-o anumită măsură nu doar o aplicație a
principiului mutuus consensus-mutuus dissensus, ci și a principiului simetriei formelor, în sensul
că, așa cum căsătoria se încheie în fața ofițerului de stare civilă pe baza consimțământului
personal al viitorilor soți, tot astfel divorțul poate fi obținut, pe baza acordului soților, în fața
ofițerului de stare civilă, cu respectarea însă a condițiilor speciale prevăzute de lege.
Divorțul prin acord poate fi obținut și pe cale extrajudiciară dacă soții nu au copii minori,
născuți din căsătorie ori adoptați sau dacă, având copii, convin asupra tuturor aspectelor accesorii
cererii de divorț. Alegerea între divorțul extrajudiciar și cel judiciar se bazează pe acordul soților
asupra modului de soluționare a cererilor accesorii: dacă există acord în acest sens se poate apela
la procedura extrajudiciară, iar dacă nu există acest acord, numai instanța de judecată poate
administra probe și soluționa divorțul.64
Posibilitățile sporite conferite soților de a solicita desfacerea căsătoriei prin acordul lor nu
trebuie privite ca o încurajare din partea statului, a procesului de disoluție a familiei. Dimpotrivă,
împrejurarea că viitorii soți cunosc ab initio posibilitatea legală de a cere desfacere căsătoriei
prin acordul lor, fără a fi supuși unei proceduri greoaie și costisitoare, este de natură să
estompeze vechea percepție despre familie, de capcană juridică, în care intrarea este lesnicioasă
și ieșirea dificilă. Aceste măsuri legislative, dublate de acțiuni economice, sociale și educative
eficiente, ar trebui să contribuie la realizarea dezideratului de familie ca ”…element natural și
fundamental al societății”, evocat de importante acte normative internaționale.65
Divorțul pe cale administrativă este un mod de desfacere a căsătoriei ca urmare a

acordului intervenit între soți. El se constată de către ofițerul de stare civilă care emite
un certificat de divorț. Competența este una alternativă, astfel încât soții pot apela fie la ofițerul
stării civile de la locul încheierii căsătoriei fie la cel de la ultima lor locuință comună de
căsătorie.
În sensul art.375 C.civ, în cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, prin locul încheierii
căsătoriei se înțelege localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de
căsătorie.66
Este un mod de desfacere a căsătoriei condiționat, în primul rând, de existența acordului

între soți asupra numelui pe care îl vor purta după divorț, alături de cerințele comune divorțului
consensual, și anume deplina capacitate de exercițiu și existența consimțământului liber și
64
Alexandru BACACI, Viorica-Claudia DUMITRACHE, Cristina-Codruța HAGEANU, Dreptul familiei înreglementarea
NCC, Ediția a VII-a, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p.158.
65
A se vedea: art.16 paragr.3 din Declarația universală a drepturilor omului; art.23 paragr.1 din Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice; art.10 paragr.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile
economice și culturale.
66
Cristian MAREȘ, op.cit., p.197.
59
neviciat al fiecărui soț. In plus, el nu este accesibil decât soților care nu au copii minori,
rezultați fie din căsătorie, fie din afara căsătoriei (din conviețuirea lor anterioară ), fie adoptați.
Cerința de admisibilitate a divorțului este ca soții să nu aibă drepturi și îndatoriri

părintești comune, adică să nu aibă ”copii comuni”, chiar dacă cuplul a locuit împreună cu
copilul firesc sau adoptiv al unuia dintre soți. Copilul născut înainte de căsătorie a cărui filiație a
fost stabilită legal față de ambii părinți, înainte sau după căsătoria acestora, ”se opune” divorțului
în această modalitate; acest fapt își găsește argumentul în prevederile art.448 C.civ conform
cărora, copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită conform legii are, față de părinți
și rudele acestuia aceeași situație ca și a unui copil din căsătorie.
Acestor condiții speciale li se adaugă și condiția generala exprimată de art. 374 C civ.
și anume ca niciunul dintre soți să nu fie pus sub interdicție judecătorească.
Procedura divorțului prin acordul soților realizată în fața ofițerului de stare civilă este prevăzută
de art. 375-378 C.civ., completate de dispozițiile Capitolului IX (art.164-182) din H.G.
nr.64/2011 privind Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare
civilă.
Cererea de divorț pe cale administrativă se face în scris, se depune și se semnează

personal de către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria care are în
păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților.
Cererea de divorț nu trebuie motivată și nu se prevede posibilitatea reprezentării soților,

nici chiar prin mandat autentic și special, la depunerea cererii de divorț sau, ulterior, în cursul
preocedurii în fața ofițerului de stare civilă.67
În cererea de divorț, fiecare dintre soți declară pe propria răspundere că este de acord cu
desfacerea căsătoriei, faptul că nu are copii minori cu celălalt soț, născuți din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptați împreună cu acesta, că nu este pus sub interdicție judecătorească și faptul
că nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei. Soții mai trebuie să declare și adresa
ultimei locuințe comune și numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia
urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
La depunerea cererii de divort, potrivit prevederilor art.167 alin.(1) și (2) din

Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materia de stare
civilă, ofițerul de stare civila delegat solicită soților următoarele documente: certificatele de
naștere și de căsătorie ale soților, în original și în copie precum și documentele cu care se face
dovada identității,tot în original și copie.
În cazul cetățenilor străini, certificatele de naștere trebuie să îndeplinească cerințele de

legalitate prevăzute în convențiile internaționale și tratatele încheiate între România și statele ai
67
Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p.235.
60
căror cetățeni sunt. Când există și persoane care nu cunosc limba română, depunerea cererii de
divorț se face în prezența unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui
interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.68
Dupa confruntarea datelor din documentele prezentate cu datele înscrise în cererea de

divorț, ofițerul de stare civilă delegat certifică pentru conformitate copiile depuse, cu excepția
certificatului de căsătorie, în cazul căruia se reține originalul.
Ofițerul de stare civila delegat înregistreaza cererea de divorț în ziua în care a fost primită
și acordă soților un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii,
pentru eventuala retragere a acesteia.69 Cererea de divorț, însoțită de documentele prevăzute
anterior, se constituie într-un dosar de divorț.
Inregistrarea cererilor de divorț pe cale administrativă se face separat în Registrul de

intrare-ieșire al cererilor de divorț, iar evidența certificatelor de divorț eliberate se ține, de
asemenea, într-un registru.70
La expirarea termenului de 30 zile stabilit de către ofițerul de stare civilă, soții se prezintă
împreună în fața ofițerului, pentru ca acesta să verifice dacă soții stăruie în hotărârea lor de a
divorța și dacă consimțământul lor este unul liber și neviciat, solicitându-le soților o declarație.
Dacă soții stăruie în divorț, ofițerul de stare civilă eliberează certificatul de divorț fără să facă
vreo mențiune cu privire la culpa soților. (art.376 alin.(4)C civ.)
Înainte de eliberarea certificatului de divorț ca urmare a constatării desfacerii căsătoriei

prin acordul soților, ofițerul de stare civilă delegat solicită, prin intermediul structurii de stare
civilă din cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor, alocarea, din Registrul unic al
certificatelor de divorț, a numărului certificatului de divorț, care urmează a fi înscris pe acesta.
Dacă în urma solicitării adresate, se constată că pentru același divorț s-a alocat, din Registrul uni
al certificatelor de divorț, număr de certificat la cererea unui alt ofițer de stare civilă sau a unui
notar public, registrul va respinge solicitarea de înregistrare a certificatului de divorț.71
Există mai multe soluții pe care ofițerul de stare civilă le poate da în urma soluționării
cererii de divorț, putând astfel dispune clasarea cererii de divorț, admiterea cererii de divorț,
respectiv respingerea cererii de divorț.
Ofițerul de stare civilă clasează dosarul de divorț prin întocmirea unui referat, care se
arhivează la dosarul de divorț, în următoarele cazuri:
68
69
Art.169 din Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materia de stare civilă.
70
http://www.juridice.ro/137537/procedura-divortului-in-fata-ofiterului-de-stare-civila.html
71
Cristian MAREȘ, op.cit., p.199-200.
61
- dacă soții nu se prezintă împreună, după expirarea termenului de 30 de zile, dosarul de
divorț se clasează;
- daca ambii soți sau numai unul dintre aceștia înteleg/întelege să renunțe la divort;
- dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicție;
- dacă, înainte de finalizarea procedurii de divort, intervine nașterea unui copil;
- dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți a decedat, căsătoria
încetând prin deces.
Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă admite cererea de
divorț și constată desfacerea căsătoriei prin acordul soților și eliberează certificatul de divorț,
care va fi înmânat foștilor soți într-un termen de maxim 5 zile lucrătoare.72
Data eliberării certificatului de divorț constituie data la care este desfăcută căsătoria.
La data desfacerii căsătoriei, ofițerul de stare civilă delegat anulează cartea de identitate a
fostului soț care își schimbă numele de familie prin divorț, prin tăierea colțului în care se afla
înscrisă perioada de valabilitate. In cazul cărților de identitate provizorii și buletinelor de
identitate, anularea se face prin înscrierea mențiunii ”Desfăcut căsătoria cu…….., înregistrată la
numărul……., prin Certificatul de divorț nr………..din………al Primăriei………,
județul………..Titularul va purta numele de familie………Actul de identitate va fi preschimbat
până la data de…….”.Termenul de preschimbare este de 15 zile.73
Certificatul de căsătorie reținut la dosarul de divorț se transmite spre anulare primăriei

emitente la data eliberării certificatului de divorț. In vederea realizării evidenței centralizate a
certificatelor de divorț, la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor
de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor se constituie Registrul unic al
certificatelor de divorț, care se poate ține și în sistem informatic.74
Certificatul de divorț se întocmește în 3 exemplare originale, din care două se înmânează

părților pe baza de semnătură pe cererea de divorț și în Registrul de Evidență a Certificatelor de
Divorț, iar un exemplar rămâne la dosarul de divorț. Pe certificatul de divorț nu se înscriu
mențiuni cu privire la motivele divorțului sau culpa soților.
În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorț, potrivit art.177 din
Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare
civilă, ofițerul de stare civilă delegat eliberează un duplicat, conform cu originalul aflat în arhiva
proprie, în baza cererii formulate de către unul dintre foștii soți, personal sau prin împuternicit cu
72
Potrivit art. 174 alin.(1) din Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie
de stare civilă, în vederea realizării evidenței centralizate a certificatelor de divorț, la nivelul Direcției pentru
Evidența Persoanelor și Adminstrarea Bazelor de Date se constituie Registrul uni al certificatelor de divorț, care se
poate ține și în format electronic.
73
Cristian MAREȘ, op.cit., p. 200.
74
62
procură specială. La eliberarea duplicatelor certificatelor de divorț se menționează în partea
superioară dreapta mențiunea ”Duplicat”. Cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la
primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare dosarul de divorț, făcându-se
mențiuni despre aceasta în dosarul de divorț.
În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art.378

alin.(1) C.civ) pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților, inclusiv condiția de a nu avea
copii minori rezultați din căsătorie, ofițerul de stare civilă întocmește un referat, prin care
propune respingerea cererii de divorț și emiterea unei dispoziții de respingere de către primar.
Respingerea cererii va fi propusă și în situația în care soții nu se înțeleg asupra numelui de
familie pe care fiecare dintre ei îl va purta după divorț.
Împotriva refuzului ofițerului de stare civilă nu există cale de atac, dar soții se pot adresa
cu cererea de divorț instanței de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor
sau în baza unui alt temei legal.
Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofițerului de stare civilă de a constata
desfacerea căsătoriei prin acordul soților și de a emite certificatul de divorț, oricare dintre soți se
poate adresa, pe cale separată, instanței competente. Unii autori75 susțin faptul că, acțiunea în
despăgubiri este o veritabilă acțiune în răspundere prin care reclamantul poate pretinde repararea
prejudiciului material și/sau moral, nu o cale de atac împotriva refuzului ofițerului de stare civilă.
Odată desfăcută căsătoria prin procedura administrativă se poate trece la lichidarea

regimului matrimonial pe care soții l-au avut în timpul căsătoriei și la împărțirea bunurilor
comune.
1.1.2.3. Divorțul consensual propriu-zis pe cale notarială

Divorțul prin acordul soților prin procedura notarială constituie una dintre condițiile
Codului civil, soluția fiind în principiu compatibilă cu natura necontencioasă, grațioasă a
procedurii notariale.76
Soții vor trebui să îndeplinească condițiile generale aplicabile tuturor situațiilor, și

anume: căsătoria să fie una valabil încheiată, soții să aibă capacitate deplină de exercițiu, și să
existe consimțământul liber și neviciat al soților cu privire la divorț dat în fața agentului
instrumentator.
75
C.M.Crăciunescu, D. Lupașcu, Mica reformă a justiției și marea eformă a divorțului, în Pandectele române
nr.1/2011, p.27.
76
Marieta AVRAM, op.cit, p.116.
63
Din cuprinsul art.375 alin. (1) și (2) rezultă că divorțul prin acordul soților pe cale
notarială nu presupune condiții speciale de admisibilitate, fiind permis și în situația în care soții
au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.
Soții însă, vor trebui să se pună de acord asupra cererilor accesorii, referitoare la numele
de familie pe care să îl poarte după divorț, iar în cazul în care există copii minori și la aspectele
referitoare la exercitarea autorității părintești. Trebuie să se pună de acord cu privire la
exercitarea în comun a autorități părintești-căci nu este permis acordul în sensul exercitării
autorității părintești asupra copiilor minori de către unul dintre soți- asupra stabilirii locuinței
copiilor după divorț, cu privire la modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele
separat și fiecare dintre copii, precum și cu privire la stabilirea contribuției părinților la
cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în
comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței comune copiilor nu este în
interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5), adică notarul public emite o
dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată.
Soluționarea cererilor privind alte efecte ale divorțului asupra cărora soții nu se înțeleg este de
competența instanței judecătorești.77
Potrivit art. 375 alin. (1) C.civ. , competența de soluționare a cererii de divorț aparține
notarului public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. Competența
notarului public de la locul ultimei locuințe comune a soților a fost determinată de procuparea
legiuitorului de a nu supune soții la cheltuieli suplimentare de timp și de bani.
Cu toate acestea, având în vedere că locuința, spre deosebire de domiciliu sau reședință,
nu se caracterizează prin obligativitate, stabilitate și unicitate, de facto, soții au posibilitatea
discreționară de a stabili competența teritorială a oricărui notar public.78 Competența este
alternativă, soții având alegerea între cele două localități, dacă ele sunt diferite. Numai în cazul în
care soții nu au avut un domiciliu comun sau acesta a fost în afara teritoriului țării, competența
va aparține exclusiv notarului public de la locul căsătoriei. În ceea ce priveşte municipiul
Bucureşti, competenţa revine oricăruia dintre notarii publici care îşi exercită activitatea în
circumscripţia teritorială a Tribunalului Bucureşti. Cu alte cuvinte, în acest caz, soții se vor putea
adresa oricărui birou notarial din Bucureşti, indiferent de sector.
Regulile procedurale ce guvernează divorțul pe cale administrativă sunt instituite de

art.375-378 C.civ și Ordinul nr.81/2011 privind completarea Regulamentului de punere în
77
Marieta AVRAM, op. cit., p. 116-117.
78
Teodor BODOȘCĂ, op.cit., p.296.
64
aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, adoptat prin ordinul
ministrului justiției nr.710/C/1995.79
Procedura soluționării cererii de divorț de către notarul public se declanșează numai la

cerere. Soții trebuie să depună cererea împreună, iar din conținutul acesteia trebuie să rezulte
data și locul încheierii căsătoriei și a ultimului domiciliu comun, existența sau inexistența
copiilor minori din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, acordul în vederea desfacerii
căsătoriei și modalitatea în care soții doresc să soluționeze cererile accesorii.80
Cererea de divorț se face în scris și se semnează personal de către soți în fața notarului
public competent la care se depune cererea. Prin excepție de la regula potrivit căreia cererea se
depune personal de către ambii soți, art. 376 alin. (2) C.civ prevedere că cererea de divorț se
poate depune la notarul public și prin mandatar cu procură autentică, excepție ce vizează numai
procedura notarială, nu și cea administrativă.
Este necesar ca procura să conţină toate elementele esenţiale de investire şi să specifice

faptul că există acordul soţilor cu privire la toate elementele care atrag competenţa notarială. Nu
se specifică în lege dacă soţii pot fi reprezentaţi amândoi de către un singur mandatar,
aplicându-se principiul ”Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Ținând cont de
faptul că puterile mandatarului sunt determinate prin lege, respectiv dreptul de a depune şi
semna cererea, faptul că nu va putea depune cererea decât dacă în procură este menţionat expres
faptul că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se atrage competenţa notarială, duce la
concluzia că reprezentarea ambilor soţi se poate face de către acelaşi mandatar. Se vor aplica
astfel prevederile legale referitoare la dubla reprezentare , respectiv cele prevăzute de art. 1304
C.civ, în procură trebuind să se menţioneze expres dreptul la dubla reprezentare. Cererea de
divorț va primi și un număr de înregistrare unic la nivel național, în Registrul național de
evidență a cererilor de divorț.
Cererea de divorț va fi însoțită de fotocopii ale certificatelor de naștere ale soților precum
și ale actelor de identitate ale acestora. Odată cu depunerea cererii de divorț, soții vor prezenta
notarului public certificatul de căsătorie emis de autoritățile române, în original și copie
legalizată, urmând ca acea copie să fie anexată cererii de divorț, iar originalul se reține de către
notarul public până la eliberarea certificatului de divorț.81 şi se va elibera foştilor soţi odată cu
certificatul de divorţ, cu menţiunea „ desfăcut căsătoria prin certificatul de divorţ nr..../....”
În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorțuri, după
ce a verificat dacă este competent și dacă a fost plătit onorariul și acordă soților un termen de 30
de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorț și îi informează despre aceasta.
79
Publicat în M.Of., Partea I, nr. 59 din 24 ianuarie 2011.
80
Alexandru BACACI, Viorica-Claudia DUMITRACHE, Cristina-Codruța HAGEANU, op.cit, p.158.
81
65
Termenul acordat nu va putea fi prelungit prin acordarea unui nou termen decât în cazul
divorţurilor cu copii. Chiar şi în această situație, acordarea unui nou termen se poate face doar în
mod excepţional, în două cazuri:
a) în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă din cauza faptului că nu
s-a primit raportul de anchetă psihosocială efectuat de către autoritatea competentă și
b) în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă întrucât nu poate fi

audiat minorul în vârstă de peste 10 ani din motive temeinice.82
Prin urmare, termenul de 30 de zile se poate prelungi în anumite condiții, însă

niciodată nu va putea fi mai scurt.
În această perioadă de timp, notarul public va sesiza autoritatea competentă în vederea

întocmirii raportului de anchetă psihosocială, dacă soții au copii minori, potrivit art. 375 alin. (2)
C.civ. Se consideră faptul că efectuarea acestei anchete sociale este de competența Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din raza teritorială a domiciliului acestuia.83
Notarul public are obligația de a proceda la audierea minorului care a împlinit vârsta de
10 ani, în prezența părinților săi, soluție ce se impune chiar dacă această dispoziție nu este expres
prevăzută în art.264 C.civ, făcând referire doar la procedurile administrative și judiciare. Este
apreciată84 ca fiind o omisiune a legii, motivată de faptul că în forma inițială, nu era prevăzută
posibilitatea divorțului prin acordul soților pe cale notarială, atunci când existau copii minori
rezultați din căsătorie.
Conform alin.(1) al art. 264 C.civ, poate fi audiat şi minorul sub 10 ani, dacă autoritatea
competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Având în vedere
însă caracterul deplin consensual al divorţului prin procedura notarială, nu este cazul aplicării
acestui aliniat, prevederile sale fiind valabile numai în cazul unei "soluţionări" pe calea instanţei
a divorţului cu copii minori .
Declaraţia minorului se va consemna într-un proces verbal care va fi semnat de minor, de

către părinţi şi de către notarul public. În cazul în care minorul nu poate semna, i se va putea
aplica amprenta arătătorului de la mâna stângă. Părinţii vor confirma faptul că minorul nu poate
semna şi vor arăta motivul( boală, neştiintță de carte, ). Notarul, odată cu semnarea procesului
verbal, va atesta şi cele declarate de părţi.
După expirarea termenului de 30 de zile, soții trebuie să se prezinte personal în fața

notarului public. Prezența personală a acestora este întărită și de art. 87¹, alin. (7) din Ordinul
82
http://lecturijuridice.blogspot.ro/2012/12/divortul.html
83
Laura MACAROVSCHi, op.cit., p.62.
84
66
ministrului justiției nr.81/C/2011 care prevede:” Reprezentarea soților în cadrul procedurii
notariale a divorțului este interzisă. Soții se vor prezenta personal în fața notarului public (…),
în cadrul procedurii, pentru stăruința în cererea de divorț și exprimarea consimțământului liber
și neviciat de desfacere a căsătoriei.”
Astfel, la expirarea termenului, notarul public va verifica dacă soții stăruie în cererea de
divorț și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat, dacă sunt de acord cu
numele pe care îl vor purta după divorț precum și dacă își mențin și celelalte declarații. În situația
în care soții sau doar unul dintre ei nu mai stăruie în divorț, notarul public emite o dispoziție de
respingere a cererii de divorț, la fel ca și în cazul în care există copii minori, iar soții nu ajung la
un acord în privința cererilor prevăzute de art. 375 alin. (2) C.civ.
Potrivit art. 378 alin (2) C.civ, împotriva refuzului notarului public nu există o cale de
atac, dar soții se pot adresa cu cerere de divorț instanței de judecată, pentru a dispune desfacerea
căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege.
În cazul unui refuz abuziv al notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin
acordul soților și de a elibera certificatul de divorț, oricare dintre soți se poate adresa, pe cale
separată, instanței competente85, pentru a cere constatarea abuzului, desființarea dispoziției date
în temeiul acestuia, obligarea notarului public la eliberarea certificatului de divorț și, eventual, la
plata de despăgubiri. Instanța competentă este instanța de tutelă, iar nu instanța de drept comun.
Refuzul se consideră a fi unul abuziv atunci când cererea de divorț a fost ”respinsă” cu
toate că erau îndeplinite cerințele divorțului în ceea ce privește procedura notarială sau atunci
când deși a fost admisă cererea de divorț, nu s-a eliberat certificatul de divorț.
Temeiul răspunderii este cel de drept comun și, pe cale de consecință, cel ce pretinde
despăgubiri trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale,
prevăzute de art. 1357 C.civ și anume: existența prejudiciului, a faptei ilicite constând în refuzul
abuziv al notarului public de a constata divorțul, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției
autorului faptei ilicite.
Înainte de eliberarea certificatului de divorț, notarul public va solicita, prin intermediul

administratorului registrelor unice ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici, alocarea numărului
certificatului de divorț din Registrul unic al certificatelor de divorț, ținut de Ministerul
Adminstrației și Internelor. În cazul în care, în urma solicitării adresate, se constată că în
Registrul unic al certificatelor de divorț este deja alocat număr de înregistrare pentru un certificat
de divorț eliberat acelorași soți, notarul public solicitant va dispune, prin încheiere, respingerea
cererii de divorț, ca fiind rămasă fără obiect.86
85
Marieta AVRAM,op.cit., p. 117.
86
Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p. 240.
67
În cadrul procedurii notariale de divorț, notarul public , prin încheiere, poate da fie o
soluție de admitere a cererii de divorț, fie una de respingere a acesteia. Dacă soții stăruie în
divorț, își exprimă consimțământul liber și neviciat și sunt îndeplinite cumulativ și celelalte
condiții legale prevăzute de Codul civil, notarul public va emite o încheiere de admitere a cererii
de divorț, în baza căreia se va emite apoi certificatul de divorț, în care constată desfăcută
căsătoria dintre soți prin acordul părților.
Certificatul de divorț se întocmește în 6 exemplare originale, dintre care unul pentru

fiecare dintre soți, unul pentru dosarul de divorț, un exemplar pentru mapa de divorțuri de la
sediul biroului notarial, unul pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria
sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat și un exemplar pentru
registrul stării civile deținut de direcția județeană de evidență a persoanelor.87
Acest certificat de divorț eliberat cuprinde mențiunea desfacerii căsătoriei prin acordul
soților, în fața notarului public, precum și numele de familie pe care fosții soți îl vor purta după
divorț. În cadrul certificatului nu se vor face mențiuni privitoare la culpa soților.
Certificatul de divorț fiind un înscris autentic, are forța probantă prevăzută de art.270
C.pr.civ, astfel că datele ce reprezintă constatările notarului public, pot fi combătute numai prin
procedura înscrierii în fals, iar cele ce rezultă din declarațiile soților sau ale altor persoane pot fi
înlăturate prin administrarea probei contrarii.
Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorț în unul dintre

următoarele cazuri, precum și în alte situații în care nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile
legale prevăzute de Codul civil pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților:88
a) nu are competența legală să soluționeze cererea de divort;
b) unul dintre soți este pus sub interdictie;
c) unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat;
d) la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soti, iar soțul prezent insistă să
fie înregistrată cererea;
e) unul dintre soți refuză să semneze cererea personal, în fața notarului public;
f) soții refuză să dea declarațiile prevăzute de dispozițiile legale;
g) soții nu se înteleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorț
de către fiecare dintre ei;
87
Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p. 240.
88
Art. 87 indice 8 din Ordinul nr.81/2011 privind completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii
notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995 adoptat prin ordinul ministrului justiției nr.710/C/1995.
68
h) soții nu prezintă, la depunerea cererii de divort, actul de căsătorie în original;
i) soții au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați și nu se înțeleg cu privire la
exercitarea în comun a drepturilor părintești sau a locuinței copiilor;
j) din raportul de achetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a
autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copiilor;
k) copilul ascultat nu este de acord cu modul în care părinții lui s-au înțeles asupra
exercitării în comun a autorității părintești sau stabilirii locuinței;
l) unul dintre soți se prezintă in fata notarului public la termenul de 30 de zile acordat și
declară că nu mai stăruie în cererea de divort;
m) unul dintre soți nu mai stăruie în cererea de divorț întrucât nu s-a prezentat în fața
notarului public la expirarea termenului de 30 de zile acordat pentru a declara că stăruie în
cererea de divorț;
n) cererea a rămas fără obiect întrucât căsătoria dintre soți a fost desfăcută de către o altă
autoritate competentă;
o) soții se împacă;
p) soții își retrag cererea de divorț;
q) înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând
în acest mod.89
Potrivit prevederilor art. 374 C.civ, în cazurile de respingere prevăzute la lit. g), i), j) și k)
notarul public îndrumă părțile să se adreseze instanței judecătorești. Data desfacerii căsătoriei pe
cale notarial este data eliberării certificatului de divorț.
Dosarele de divorț nu se pot transfera între birourile notariale nici din oficiu, nici la
cererea soților, făcând excepție doar acele cazurile în care notarul public funcționează într-un
birou individual, iar pe parcursul soluționării procedurii divorțului și-a încetat calitatea, și-a
schimbat sediul într-o altă circumscripție judecătorească sau a fost suspendat din exercițiul
funcției, situație în care dosarul va fi transferat la un alt birou notarial, prin grija Camerei
Notarilor Publici, cu înștiințarea în regim de urgență a soților și a administratorului Registrului
Naţional de Evidenţă a Cererilor de Divorţ. Camera Notarilor Publici va prelua, în regim de
urgență dosarul de divorț de la biroul notarial care și-a încetat activitatea și îl va transfera altui
birou notarial competent, urmând a informa pe administratorul R.N.E.C.D. despre acest fapt.
Biroul notarial căruia i-a fost repartizat dosarul de divorț în urma transferului îi va înștiința, de
89
Cristian MAREȘ, op.cit., p.209-210.
69
urgență, pe soți să se prezinte la sediul său, fără a mai proceda la acordarea unui nou termen de
30 de zile.90
Odată desfăcută căsătoria prin procedura notarială se poate trece la lichidarea regimului
matrimonial pe care soții l-au avut în timpul căsătoriei și la împărțirea bunurilor comune.
Cum se depune cererea de divorţ la primărie91
Potrivit HG nr. 64/2011, cererea de divorţ pe cale administrativă se face in scris, se

depune si se semnează personal de către ambii soţi, in faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la
primăria care are in pastrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a
soţilor.
În cererea de divorţ, fiecare dintre soţi va declara pe propria răspundere că este de acord
cu desfacerea căsătoriei, că nu are copii minori cu celalalt soţ (născuţi din căsătorie sau adoptaţi
impreuna cu acesta), că nu este pus sub interdictie, dar si ca nu a mai solicitat altor autoritaţi
desfacerea căsătoriei. In aceeaşi cerere, soţii vor declara pe propria raspundere adresa ultimei
locuinţe comune, precum si numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia
urmează sa il poarte după desfacerea căsătoriei.
Dacă ultima locuinţa comună declarată nu este aceeaşi cu domiciliul sau resedinţa
ambilor soţi inscris/ă in actele de identitate, atunci se va da o declaraţie în acest sens in faţa
ofiţerului de stare civilă.
La depunerea cererii de divorţ, soţii trebuie să prezinte certificatele de naştere şi

căsătorie, în original şi in copie, şi documentele cu care se face dovada identitaţii, in original şi
copie.
Dovada identitaţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele documente:
• pentru cetaţenii români - cartea de identitate, cartea de identitate provizorie,

buletinul de identitate sau, in cazul cetaţenilor români cu domiciliul in străinătate,
90
http://www.notar-expert.ro/autentificarea-actelor/divortul-la-notar/
91
Dan Lupaşcu, Cristina Mihaela Craciunescu- „Dreptul FamilieiI şiI Actele de stare civilă”, Editura Universul
Juridic, Bucureşti 2012 pag 139.
70
paşaportul, care să se afle in termenul de valabilitate atât la momentul depunerii
cererii, cât şi la data eliberarii certificatului de divorţ;
• pentru cetaţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European -
documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;
• pentru apatrizi - paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din
anul 1954, însoţit de permisul de sedere temporar sau permanent, după caz;
• pentru cetăţenii străini din statele terţe - paşaportul emis de statul ai cărei cetăţeni
sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să
fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
• pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie in România -
documentul de calătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după
caz, documentul de călatorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară -
protecţie umanitară condiţionată;
• pentru cetaţenii străini solicitanţi de azil in Romania - paşaportul emis de statul ai
carui cetăţeni sunt, insoţit de documentul temporar de identitate.92
Ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea de divorţ în ziua în care a fost primită
şi acorda soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii,
pentru eventuala retragere a acesteia.
In plus faţă de documentele menţionate, soţii vor achita şi o taxă la primăria unde depun
dosarul de divorţ. Această taxă, in cuantum de 500 lei, a fost instituită anul trecut, prin Legea nr.
127/2013. Actul normativ prevede, totodată, ca taxa poate fi majorată prin hotârare a consiliului
local, fară ca majorarea să poată depaşi 20% din această valoare.Taxa nu se restituie daca dosarul
de divorţ se clasează.
Eliberarea certificatului de divorţ93
92
Cristina Codruţa Hnageanu- “ Dreptul Familieişi Actele de stare civilă”, Editura Hanageanu, Bucureşti 2012, pag
147
93
Laura Cetan Voiculescu – „Dreptul Familiei- Note de curs şi manual de seminar”, Edtura Hamangiu 2012 pag 220
71
Odată expirat termenul de reflexie de 30 de zile calendaristice, soţii trebuie să se prezinte
personal la ofiţerul de stare civilă, care verifică menţinerea consimţământului liber si neviciat al
acestora în desfacerea căsătoriei.
Dacă soţii nu se prezintă împreuna, dosarul de divorţ se clasează, prin întocmirea unui
referat. Conform prevederilor legale, dosarul va fi clasat şi în urmatoarele cazuri:
a) dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ;
b) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub
interdicţie;
c) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, intervine naşterea unui copil;
d) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi a decedat, căsătoria
incetând prin deces.
În schimb, dacă toate condţiile de desfacere a căsătoriei sunt îndeplinite, ofiţerul de stare
civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ, care
va fi inmânat foştilor soţi într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare. Model de certificat de divorţ
este disponibil in fişier ataşat. Data eliberării certificatului de divorţ constituie data la care este
desfacută căsătoria.Data desfacerii căsătoriei, ofiţerul de stare civilă anulează cartea de identitate
a fostului soţ care îşi schimbă numele de familie prin divorţ, prin tăierea colţului în care se află
înscrisă perioada de valabilitate.
Certificatul de divorţ se întocmeste în 3 exemplare originale: două dintre ele se

înmaneaza părţilor pe bază de semnatură pe cererea de divorţ şi în registrul de evidenţă a
certificatelor de divorţ, iar un exemplar râmane la dosarul de divorţ. Pe certificatul de divorţ nu
se înscriu menţiuni cu privire la motivele divorţului sau culpa soţilor.
1.4 CERTIFICATUL DE DECES
2.4.1 Întocmirea actului de deces94
Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar de evidenţă a

persoanelor sau, după caz de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-
I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006, pag .362
94
72
teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al
decesului şi a declaraţiei verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, pe
baza declaraţiei făcute de:
✓ Medic sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
✓ Altă persoană care a aflat de deces;
Declarantul va depune, odată cu declaraţia, şi următoarele acte:
✓ Certificatul medical constatator al decesului;

✓ Documentul de identitate al decedatului;
✓ Documentul de evidenţă militară al celui decedat, dacă este cazul
Declararea decesului se face în termen de:
✓ 3 zile de la data încetarii din viaţă a persoanei. În acest termen se cuprind atât
ziua în care s-a produs decesul, cât şi yiua în care se face declaraţia;
✓ 48 de ore din momentul decesului sau al găsirii cadravului, când decesul se
datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în
cazul găsirii unui cadavru.
Peste aceste termene, este vorba despre o declaraţie tardivă a decesului, caz în care va fi
nevoie, pentru întocmirea actului de deces, de aprobarea parchetului. În cazul în care se declară
decesul unui copil născut viu, care a încetat din viaţă fără ca declararea naşterii să fi fost făcută
în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va întocmi mai întâi actul de naştere şi
apoi pe cel de deces. Dacă din motive temeinice actul de naştere nu poate fi întocmit, ofiţerul de
stare civilă întocmeşte actul de deces şi ulterior urmăreşte înregistrarea naşterii.
2.4.2 Înregistrarea actului de deces95
Termen de declararea a decesului
Declaraţia de deces se face verbal, în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a
persoanei, termen în care se face declaraţia [art.36 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, replublicată].
95
P.PEŢU- “Starea civilă şi acţiunile de stării civile”Editura Detectiv, Bucureşti 2009,, pag . 346
73
În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrarea în termenele legale, întocmirea actului
de deces se face numai cu aprobarea Parchetului.
Decesul datorat unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în
cazul găsirii unui cadavru
Precizăm următoarele:
Când decesul se datoreză unei, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul
găsirii unui cadavru [conform prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr.119/1996, republicată]:
a) Declaraţia se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al

găsirii cadravrului
b) Înregistrarea se face pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a
dovezii eliberate de poliţie sau de Parchet, din care să rezulte că una dintre aceste
autorităţi a fost sesizată despre deces.
c) Dacă decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 48 de ore,
întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea Parchetului.
d) Actul de deces privind un cadavru găsit se face la primăria localităţii în raza căreia a
fost găsit, în baza certificatului medical constatator al decesului, a dovezii eliberate,
de poliţie sau de Parchet şi a procesului-verbal întocmit de medicul legist, care va
cuprinde:
✓ Vărsta şi sexul;
✓ Data şi locul unde a fost găsit cadavrul:
✓ Data şi cauza decesului;
Înregistrarea şi comunicarea menţiunilor
a) În actul de deces, la rubrica “cauza decesului” fiind___________ se va înscrie cauza

prevăzută la lit. c) şi d) din
b) Atunci când declarantul nu cunoaşte toate datele necesare completării rubricilor din
actul de deces şi acestea nu rezultă din actul de identitate sau din certificatele de stare
74
civilă prezentate, ori din registrele de stare civilă aflate în păstrarea primăriei la care
se face înregistrarea decesului, se vor înscrie în act numai datele care se declară .
c) Ofiţerul de stare civilă care înregistrează un act de deces este obligat să comunice
acest fapt primăriei localităţii unde se păstrează actul de naştere, exemplarul I, al celui
decedat.96
Adeverinţa de înhumare sau incinerare
După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o

adeverinţă de înhumare sau incinerare a cadavrului, într-un singur exemplar, făcând menţiunea
despre aceasta pe verso-ul certificatului constatatoral decesului sau a certificatului constatator al
naşterii celui mort. Duplicatul adeverinţei de înhumare sau incinerare, pierdută sau distrusă, se
poate elibera numai cu apromarea primarului unităţii administrativ-teritoriale care a eliberat
adeverinţa [art.41 alin (3) din Legea nr. 119/1996, republicată].
2.4.3 Hotărârea judecătorească declarativă de moarte
✓ În actul de deces, întocmit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti declarative de

moarte, definitive şi irevocabile, se înscriu datele de stare civilă şi data decesului,
asa cum rezultă din această hotărâre.
✓ Întocmirea actului de deces, în această situaţie, se face la S.P.C.L.E.P. sau, după caz,
primăria competentă, din oficiu sau la cererea persoanei intereste, potrivit art.42 din
Legea nr.119/1996, republicată, de la:
• Locul de naştere al celui declarat mort;
• Domiciliul celui declarat mort, în cazul actului de naştere a fost
întocmit la autorităţilor locale din străinătate;
• Domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorescă a
morţii, în situaţia în care locul naşterii şi domiciliul decatului nu
sunt cunoscute.
✓ S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria care a înregistrat, în aceste condiţii, trimite
comunicarea la structura de evidenţă din cadrul S.P.C.L.E.P. al locului de
domiciliu al persoanei decedate.
96
Dan Lupaşcu, Cristina Mihaela Craciunescu- „Dreptul familiei”, Editura Universal Juridic, Bucureşti 2012. Pag. 147
75
În cazul în care cuprinsul hotărârii judecătoreşti declarative de moarte nu este precizat
domiciliul decedatului, şi nu poate fi stabilit prin verificări, la rubrica “domiciliu” se înscrie
localitatea de domiciliu din actul de naştere; comunicarea de deces se transmite la structura de
evidenţă din cadrul S.P.C.L.E.P. al locului de domiciliu astfel stabilit.97
BIBLIOGRAFIE
1. Noul Cod civil si Legea de punere in aplicare, Editia a 6-a actualizata, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2013.
2. Mădălina Botină, Dreptul familiei în noul Cod civil, Editura ProUniversitaria, București, 2015.
3. Marieta Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013.
4. Emese Florian, Dreptul familiei, ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
5. Dan Lupascu, Cristiana Mihaela Craciunescu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2011.
6. Bogdan Ionescu, Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2012.
7. Nicolescu Cristina, Regimurle matrimoniale conventionala in sistemul Noului Cod civil roman,
Editura Univesrul Juridic, Bucuresti 2012.
8. Elena Roșu, Daniel Andrei Tiberiu Rădulescu, Dreptul familiei. Practică judiciară, Ediția a 2-
a,Editura Hamangiu, București, 2011.
9. Banciu Adrian Alexandru, Raporturile patrimoniale dintre soti potrivit noului Cod civil, Editia a 2-
a, revazuta si actualizata, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2011.
10. Marilena Uliescu coordinator, Noul Cod civil. Comentarii, Editia a 2-a revazuta si adaugita,
Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011.
11. Craciunescu Cristiana Mihaela, Dreptul de dispozitie al sotilor asupra bunurilor ce le apartin, in
diferite regimuri matrimoniale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010
12. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a revăzută şi
completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006
P. Peţu, E. Velicu, V. Mardare, „Starea Civilă, Mijloc de identificare a persoanei fizice”, Editura
97
Detectiv,Bucureşti 2010, pag 239
76

Carte Dreptul Familiei Definitiv 2017

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Dreptul Familiei Definitiv 2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPTUL FAMILIEI ÎN

NOUL COD CIVIL

CONFERENTIAR UNIV. DR. MĂDĂLINA BOTINĂ

NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI PRINCIPIILE GENERALE ALE

DEFINIȚIA Dreptului familiei:

Obiectul dreptului familiei. Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl

În mod obişnuit familia dă naştere următoarelor raporturi:

a) de căsătorie ce constituie baza familiei;

❖ Dezvoltarea dreptului familiei în România:

Noul Cod civil are următoarea structură:

1. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, a intereselor mamei şi copilului.

Potrivit art. 258 alin (3) din NCC:

2. Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi.

3. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor.

Constituţia prevede prin art. 48 (1) că familia se întemeiază pe egalitatea soţilor.

4. Principiul sprijinului moral şi material între membrii familiei.

Sancţiunile care intervin dacă acest principiu este încălcat sunt:

Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută – de

❖ FORMALITĂŢILE PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor

CARACTERELE JURIDICE ALE ACTULUI JURIDIC AL CĂSĂTORIEI

 Caracterul laic (civil) al căsătoriei, încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de

Etapa pregătitoare a oficierii căsătoriei este punctată de următoarele elemente:

I. Formalităţi preparatorii ale încheierii căsătoriei

Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014.

2. Depunerea declaraţiei de căsătorie (art. 280-281 NCC)

 Completarea declaraţiei de căsătorie;

Locul depunerii declaraţiei de căsătorie.

Caducitatea declaraţiei de căsătorie – Art. 284 NCC

3. Publicitatea declaraţiei de căsătorie – art. 283, 284 NCC

4. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă în legătură cu declaraţia de căsătorie sunt

❖ Ordinea efectuării operaţiunilor de către ofiţerul de stare civilă

1. Solemnitatea încheierii căsătoriei

III. Formalităţile ulterioare încheierii căsătoriei

 întocmirea actului de căsătorie (art. 290 NCC).

1. CAZURI DE NULITATE ABSOLUTĂ (art. 293-295 N.C.C.)

1.2. Impubertatea matrimonială (art. 274 NCC)

În cazul desfacerii căsătoriei, impedimentul rezultând din starea de persoană căsătorită

- Căsătoria încheiată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a nulităţii

- Poate fi încuviinţată căsătoria între verii primari, dar în lipsa autorizării

 2. RUDENIA FIREASCĂ ȘI ADOPTIVĂ

 4. ALIENAŢIA ȘI DEBILITATEA MINTALĂ

 5. LIPSA DIFERENȚEI DE SEX

 Legea penală incriminează bigamia şi pedepseşte atât fapta persoanei căsătorite de a

2. RUDENIA FIREASCĂ ȘI ADOPTIVĂ

A) RUDENIA FIREASCĂ (art. 274 NCC)

 în cazul celui adoptat şi a descendenţilor săi, raporturile de rudenie firească faţă de

REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ

3. TUTELA (art. 275 NCC)

Alienaţia şi debilitatea mintală anulează discernământul. În lipsa discernământului nu se

5. LIPSA DIFERENŢEI DE SEX – ART. 277 NCC

1. Noţiunea de “desfacere a căsătoriei”

Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate de disoluţie a căsătoriei valabil

Art. 373 NCC stabileşte că „divorţul poate avea loc:

Divorţul la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt, (divorţul consensual

II. Divorţul din culpă

Presupune desfacerea căsătoriei la iniţiativa unuia dintre soţi.

II. PROCEDURA DIVORŢULUI:

Urmează o procedură specială, reglementată de art. 914-934 din Codul de procedură

Cererea de chemare în judecată:

Probele în procesul de divorţ:

Renunțarea la judecată sau împăcarea soților:

Decesul în timpul divorțului: