Dreptul SSD

DREPTUL ASIGURĂRILOR
INTRODUCERE ÎN DREPTUL ASIGURARILOR
1. Generalităti
Oricine are nevoie de protecție împotriva pericolelor cauzate de forțele naturii, de
folosirea tehnicii sau de anumiți factori sociali-economici. Aceste pericole sunt generatoare de
pagube motiv pentru care omul trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele
lor și pentru a putea acționa împotriva lor. Pentru evitarea sau prevenirea pericolelor
generatoare de pagube numite riscuri omul are diferite posibilități, cum ar fi: evitarea sau
prevenirea riscului; limitarea pagubelor provocate de riscurile produse; crearea de rezerve pe
baza resurselor proprii pentru acoperirea eventualelor pagube; transferul riscului asupra altei
persoane — respectiv situația în care persoana fizică sau persoana juridică amenințată de un
risc acceptă să plătească o sumă de bani unei alte persoane pentru ca aceasta din urmă să suporte
pagubele provocate de producerea riscului respectiv. Această ultimă posibilitate de compensare
financiară a pagubelor suferite de persoanele fizice sau juridice poartă denumirea de asigurare.
Asigurarea transferă riscurile unei persoane specializate oferind securitate financiară
prin compensarea efectelor negative ale producerii riscului asigurat.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, activitatea de asigurare reprezintă ”activitatea
exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, distribuția, negocierea,
încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune,
activitatea de regres și de recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii și
atrase prin activitatea desfășurată” (art. I alin. 2 pct. 2 din Legea nr.237/2015 privind autorizarea
și supravegherea activității de asigurare și reasigurare).
Definiția dată de legiuitor activității de asigurare este deosebit de cuprinzătoare,
acoperind atât partea juridică, cât și partea economico-financiară a acestei activități.
Din punct de vedere economic și financiar, definiția legală se referă la toate operațiunile
pe care asigurătorii le pot întreprinde în acest domeniu. Din această perspectivă, asigurarea
apare ca operațiune prin care asigurătorul încasează primele de la asigurați, îi despăgubește pe
cei care suferă un prejudiciu din primele astfel încasate, precum și în baza celorlalte venituri
rezultate ca urmare a activității desfășurate.
1
Din punct de vedere juridic, activitatea de asigurare privește stabilirea raporturilor

contractuale, respectiv încheierea și executarea contractelor de asigurare și a contractelor de
reasigurare. Totalitatea dispozițiilor generale și speciale care reglementează raporturile care se
stabilesc în legătură cu activitatea de asigurare/reasigurare pot fi incluse într-o ramură distinctă
a sistemului de drept, dreptul asigurărilor.
Specificitatea domeniului asigurărilor permite calificarea dreptului asigurărilor ca
ramură distinctă de drept, după cum urmează:
raporturile juridice de asigurare se stabilesc între profesioniști (societăți de asigurare) și
alte persoane juridice sau, după caz, persoane fizice; dreptul asigurărilor operează cu
noțiuni specifice, diferite de cele întâlnite în alte ramuri de drept, cum ar fi noțiunea de risc,
eveniment asigurat, sumă asigurată, primă de asigurare; asigurările sunt guvernate de
reglementări distincte în toate sistemele de drept care le-au cunoscut și reglementat mai
devreme sau mai târziu.
2. Izvoarele dreptului asigurărilor

În categoria dispozițiilor cu caracter general care guvernează activitatea de asigurare
includem dispozițiile prevăzute în: Codul civil (art.2199-2241):
dispoziții comune (art.2199-2213 C.civ.); asigurarea de bunuri (art.2214-2220
C.civ.); asigurările de credite și garanții și asigurările de pierderi financiare
(an.2221-2222 C.civ.); asigurarea de răspundere civilă (art.2223-2236 C.civ.)
asigurarea de persoane (art. 2227-2238 C.civ.); dispoziții generale referitoare la
posibilitățile de împărțire a riscului, coasigurare, reasigurare și retrocesiune
(art.2239-2241 C.civ.).
Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare
și reasigurare, cu modificările ulterioare, care reglementează:
autorizarea și funcționarea societăților de asigurare și reasigurare cu sediul pe
teritoriul României; supravegherea desfășurării activității societăților de asigurare
și reasigurare în România, pe teritoriul celorlalte state membre și pe teritoriul statelor
terțe;
2
autorizarea, funcționarea și supravegherea sucursalelor societăților din state

terțe; supravegherea grupurilor de asigurare și de reasigurare; atribuțiile
Autorității de Supraveghere Financiară în calitate de autoritate competentă cu
reglementarea, autorizarea și supravegherea societăților, relația acesteia cu
supraveghetorii din state membre sau din state terțe, cu Autoritatea Europeană
pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale , cu Comisia Europeană și cu alte autorități,
instituții sau organisme (art. I alin. 1 din Legea nr.237/2015);
Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările ulterioare,
lege care reglementează activitatea de distribuție a produselor de asigurare și
reasigurare, organizarea și funcționarea distribuitorilor de asigurări și reasigurări,
supravegherea activității de distribuție și a altor activități conexe acestora,
înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la
Autoritatea de Supraveghere Financiară (art. I alin. I din Legea nr. 236/2018);
O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de
Supraveghere Financiară, cu modificările ulterioare. Autoritatea de Supraveghere
Financiară exercită, printre altele, atribuții de autorizare, reglementare,
supraveghere și control asupra societăților de asigurare/reasigurare;
Diversificarea activității de asigurare a influențat și a determinat lărgirea ariei
dispozițiilor legale aplicabile diferitelor categorii de asigurări în raport cu încadrarea acestora
în categoria asigurărilor obligatorii, exemplificăm în acest sens:
Legea nr. 132/2017 răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor
persoane prin accidente de vehicule și tramvaie;
Legea nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva
cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, rerepublicată;
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății , republicată, cu
modificările ulterioare, care reglementează ''asigurarea obligatorie de răspundere
civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței
medicale” (art.667-691) etc.
Cadrul legislativ se completează cu actele normative specifice domeniului emise de
autoritățile competente.
3
3. Funcțiile asigurărilor
• Funcția de compensare bănească a pagubelor datorate producerii evenimentelor sau

riscurilor asigurate. Asigurarea contribuie la refacerea bunurilor avariate sau
distruse, la plata unor sume de bani care vor compensa producerea unor evenimente
în viața asiguraților, precum și la recuperarea unor prejudicii pentru care asigurații
răspund potrivit legii. Prin urmare, scopul încheierii unui contract de asigurare este
despăgubirea asiguratului pentru paguba suferită;
• Funcția de prevenire a pagubelor. Funcția de prevenire privește, pe de o parte,

finanțarea unor activități de prevenire a pagubei, iar pe de altă parte, inserarea unor
clauze în contractul de asigurare care îl obligă pe asigurat să adopte o conduită
preventivă. In scop preventiv se practică franșiza (participarea asiguratului la
acoperirea unei părți din pagubă) cu dublu scop, respectiv, determinarea asiguratului
să manifeste o grijă sporită pentru întreținerea bunului în vederea prevenirii pagubei
și diminuarea cheltuielilor societăților de asigurare deoarece de multe ori cheltuielile
cu gestionarea și administrarea pagubei pot fi superioare nivelului despăgubirii și
atunci nu se justifică;
• Funcția financiară. Această funcție este determinată de faptul că nu toate polițele de

asigurare au ca rezultat producerea riscului. De asemenea, există un decalaj în timp
între momenul încasării primelor de asigurare și momentul plății despăgubirilor ceea
ce facilitează investirea de către asiguratori a sumelor încasate sub forma primelor,
sporind astfel rezervele existente;
• Funcția de economisire. Specifică mai ales asigurărilor de viață, creează posibilitatea

asiguraților să beneficieze, la expirarea contractului de asigurare, de suma asigurată
și de participarea la profitul obținut de asigurător din sumele investite;
• Funcția de reducere a costului statului în domeniul protecției sociale prin

despăgubirile acordate pentru accidente de muncă, pensii etc.
4. Principiile asigurărilor
4
Activitatea de asigurare este guvernată de o serie de principii, care au rolul de a asigura

desfășurarea acestei activități în condiții de legalitate, normalitate și echitate.
Principiul despăgubirii sau al indemnizării reale. In baza acestui principiu nu se pot
acorda despăgubiri mai mari decât valoarea pierderilor suferite de asigurat. Cu alte
cuvinte, o persoană nu poate profita de pe urma pagubelor asigurate, reducându-se astfel
riscul subiectiv prin îndepărtarea interesului pentru profit.
Principiul interesului asigurabil. Se consideră că o persoană are un interes asigurabil
(economic, evaluabil în bani și existent în momentul încheierii contractului de
asigurare) dacă producerea unui eveniment asigurabil îi poate cauza o pierdere
financiară sau un alt prejudiciu.
Principiul subrogației. Potrivit acestui principiu, asigurătorul se subrogă în drepturile
asiguratului împotriva celor răspunzători de producerea pagubelor pentru sumele plătite.
Asigurătorul care plătește indemnizația de asigurare persoanei asigurate este îndreptățit
să solicite contravaloarea despăgubirilor acordate de la persoanele vinovate de
producerea evenimentului. În domeniul asigurărilor, subrogația intervine în cazul
expres prevăzut în art. 2210 C.civ. și se materializează în preluarea de către societatea
de asigurare care plătește despăgubirea a poziției juridice a asiguratului, având astfel
posibilitatea, în limitele despăgubirii plătite, de a exercita drepturile și acțiunile pe care
asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării le-ar fi exercitat împotriva autorului
pagubei.
Principiul mutualității. Acest principiu se întemeiază pe existența comunității de risc și
constituirea unui fond comun din primele de asigurare plătite de membrii comunității,
destinat despăgubirii celor care vor suferi pagube.
Principiul bunei-credințe. În materie contractuală, părțile contractante au obligația ''să
acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot
timpul executării sale” (art. 1 170 C.civ.). Buna credință în materie contractuală impune
părților obligația de a acționa cu corectitudine atât în momentul încheierii contractului,
cât și în cursul executării acestuia. În raporturile de asigurare, corectitudinea
informațiilor reciproce prezintă importanță deosebită. În acest sens, dispozițiile art.
2203 C.civ. reglementează obligația generală a asiguratului de a oferi asigurătorului
5
toate informațiile sau împrejurările esențiale pentru evaluarea riscului la care sunt
supuse valorile asigurate. Aceeași obligație revine asiguratului și în situația
modificărilor împrejurărilor esențiale în cursul executării contractului. În același timp,
asigurătorul are obligația de a oferi cocontractanților informații privind condițiile de
asigurare.
Codul civil clasifică asigurările din perspectiva domeniului acoperit în:

Asigurări de bunuri (art. 2214-2220 C.civ.);
Asigurări de credite și garanții și asigurări de pierderi financiare (art. 2221-2222 C.civ.);
Asigurări de răspundere civilă (art. 2223-2226 C.civ.);
Asigurări de persoane (art. 2227-2238 C.civ.).
Din punct de vedere al modului în care sunt reglementate asigurările pot fi facultative
sau obligatorii. Asigurările facultative se încheie numai la solicitarea persoanei interesate, în
conformitate cu regulile generale stabilite în Codul civil. Asigurările obligatorii sunt acele
asigurări a căror încheiere este impusă de lege în vederea realizării unui interes general.
Asigurările obligatorii sunt reglementate prin dispoziții cuprinse în legislația specială (art. 2213
C.civ.).
Legea nr. 237/2015 clasifică asigurările în funcție de categoria și clasa de care aparțin
riscurile acoperite prin polițele de asigurare, clase pe care societățile care au obținut autorizație
de funcționare ca asigurător sunt competente să le practice.
În conformitate cu Anexa nr.l, Secțiunea A și Secțiunea C din Legea nr. 237/2015,
asigurările se clasifică în asigurări generale și asigurări de viață.
Asigurările generale sunt împărție pe clase, cupă cum urmează:
l . asigurări de accidente, inclusiv accidente de muncă și boli profesionale;
2. asigurări de sănătate;
3. asigurări de vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant, care acoperă daune sau
pierderi legate de: vehicule auto; alte vehicule;
4. asigurarea materialelor feroviar rulante, care acoperă daune sau pierderi legate de
acestea;
6
5. asigurarea aeronavelor, care acoperă daune sau pierderi legate de acestea;

6. asigurarea navelor maritime, lacustre și fluviale care acoperă daune sau pierderi legate
de: nave maritime; nave lacustre; nave fluviale;
7. asigurarea bunurilor aflate în tranzit, indiferent de modalitatea de transport, care acoperă
daune sau pierderi legate de: mărfuri; bagaje; alte bunuri;
8. asigurări pentru incendiu și calamități naturale, care acoperă daune sau pierderi legate
de bunuri, altele decat cele menționate la clasele 3-7, cauzate de: incendiu; explozie; furtuna și
alte calamități naturale; energie nucleară; tasare și alunecări de teren;
9. asigurarea altor daune sau pierderi legate de alte bunuri decât cele menționate la clasele
3cauzate de: grindina; înghet; furt; alte evenimente, neacoperite de clasa 8;
10. asigurarea de răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, inclusiv
răspunderea transportatorului;
I I . asigurarea de răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv răspunderea
transportatorului;
12. asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre și fluviale,
inclusiv răspunderea transportatorului;
13. asigurări de răspundere civilă generală, exclusiv cea menționată la clasele 10-12;
14. asigurări de credit;
15. asigurări de garanții;
16. asigurări de pierderi financiare diverse;
17. asigurări de protecție juridică: cheltuieli aferente procedurilor judiciare și alte cheltuieli
judiciare;
18. asigurări privind asistența pentru persoane aflate în dificultate în timpul deplasărilor ori
absenței de la domiciliu sau reședința obișnuită.
Din categoria asigurărilor de viață fac parte asigurările menționate în Secțiunea C din
Anexa nr. I la Legea nr. 237/2015:
1. Asigurări de supraviețuire la termen, asigurări de deces, asigurări de viață cu restituirea
primelor, asigurări mixte; anuități; asigurări suplimentare, asigurări de vătămări corporale,
7
inclusiv pentru incapacitate de muncă, deces cauzat de accidente și invaliditate cauzată de

accidente sau boli;
2. Asigurări de căsătorie și sănătate;
3. Asigurări de supraviețuire la termen, asigurări de deces, asigurări de viață cu restituirea
primelor, asigurări mixte, asigurări de căsătorie, asigurări de naștere, anuități legate de fonduri
de investiții;
4. Asigurările încheiate de asocieri ale unor persoane cu scopul de a-și capitaliza
contribuțiile și de a distribui ulterior activele astfel acumulate urmașilor sau beneficiarilor unei
persoane decedate;
5. Operațiuni de capitalizare bazate pe calcule actuariale prin care, în schimbul unei plăți
unice sau periodice stabilite în avans, se îndeplinesc angajamente cu durata și valoare specifice;
6. Administrarea fondurilor colective de pensii, inclusiv administrarea investițiilor și a activelor
care reprezintă rezervele organismelor care efectuează plăți în caz de deces sau supraviețuire
ori de întrerupere sau diminuare a activității; În această clasă sunt incluse și operațiunile de
administrare a fondurilor colective de pensii, inclusiv administrarea investițiilor și a activelor
care reprezintă rezervele organismelor care efectuează plăți în caz de deces sau supraviețuire
ori de întrerupere sau diminuare a activității în cazul în care sunt însoțite de asigurări care
acoperă fie conservarea capitalului, fie plata unei dobânzi minime;
7. Operațiunile legate de durata vieții umane definite sau prevăzute de legislația asigurărilor
sociale, dacă sunt efectuate sau administrate de asigurători pe propriul lor risc.
Literatura de specialitate în domeniul asigurărilor, clasifică asigurările și după alte criterii:

1. După aria de acoperire:
asigurări interne, fără elemente de extraneitate;
asigurări externe, cu elemente de extraneitate.
2. După modalitatea de încheiere a contractelor de asigurare:
asigurări directe, încheiate direct între asigurat și asigurător; asigurări
indirecte, încheiate prin intermediari.
8
1. Definiție. Caractere juridice
Potrivit art. 2199 alin. I C.civ. prin contractul de asigurare se înțelege acel contract prin
care ''contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar
acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație,
după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit".
Contractul de asigurare este un contract numit, în sensul că se bucură de o denumire și
reglementare proprie.
Contractul de asigurare este un contract consensual, se încheie prin simplul acord de
voință al părților, forma scrisă fiind cerută ad probationem. In acest sens, art.2200 C.civ.
dispune
Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu
poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă
documentele de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea
obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă...".
Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic, părțile contractante asumându-și
obligații reciproce și interdependente. Astfel, asiguratul sau contractantul asigurării se obligă
să plătească prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă la plata unei indemnizații în cazul în
care riscul asigurat se produce. In materia contractului de asigurare, interdependența și
reciprocitatea obligațiilor asumate de părțile contractante au o anumită specificitate rezultată
din modul în care fiecare parte este ținută să-și execute obligațiile asumate. Potrivit legii,
asiguratul trebuie să execute obligația asumată la termenele stabilite în contract. Obligația
reciprocă a asigurătorului, condiționată de producerea riscului asigurat, devine operantă numai
în măsura în care asiguratul și-a executat obligațiile asumate. Lipsa simultaneități de executare
înlătură unul dintre efectele specifice contractelor sinalagmatice, respectiv posibilitatea părții
care și-a îndeplinit obligația de a invoca excepția de neexecutare a contractului (exceptio non
adimpleti contractus). Asiguratul nu va putea invoca această excepție deoarece, pe de o parte,
potrivit legii este primul care trebuie să treacă la executarea contractului prin plata primelor de
asigurare, iar, pe de altă parte, excepția nu poate fi invocată atât timp cât nu s-a produs riscul
asigurat. Dacă riscul asigurat se produce, excepția ar putea fi invocată de asigurător, dacă se
dovedește culpa asiguratului în producerea sau limitarea pagubelor cauzate de producerea
riscului asigurat.
9
Contractul de asigurare este un contract cu executare succesivă, întrucât presupune

prestații succesive ale părților contractante. Asigurătorul se obligă să ofere protecție împotriva
unor riscuri pe perioada de valabilitate a contractului, ceea ce evidențiază caracterul succesiv
al contractului. În același timp, asiguratul este ținut la plata primelor de asigurare conform
clauzelor contractuale. Chiar în ipoteza în care plata primelor s-a făcut integral, fără eșalonare
în rate periodice, asiguratul este ținut de anumite obligații față de cocontractantul său.
Contractul de asigurare are caracter oneros, ambele părți urmăresc ”să își procure un
avantaj în schimbul obligațiilor asumate". Prin încheierea contractului de asigurare, asiguratul
urmărește să-și acopere daunele cauzate de producerea riscului asigurat. În același timp,
asigurătorul urmărește obținerea unui profit rezultat ca urmare a nerealizării riscului asumat
prin contract.
Contractul de asigurare este un contract aleatoriu. Caracterul aleatoriu rezultă din
împrejurarea că, atât la încheierea contractului, cât și pe parcursul derulării acestuia, nu se
cunoaște dacă se va produce, și dacă da, când se va produce riscul asigurat.
Contractul de asigurare este un contract de adeziune, în majoritatea cazurilor clauzele
contractuale sunt stabilite de asigurător. Fiind în prezența unui contract de adeziune,
asiguratului i se oferă posibilitatea de a accepta sau nu clauzele prestabilite. În legătură cu
caracterul de adeziune al acestui contract s-ar ridica problema protecției asiguratului împotriva
clauzelor prestabilite de asigurător. Protecția asiguratului este garantată atât de existența unor
limite legale în care pot fi redactate clauzele contractuale, cât și de existența autorităților
administrative de specialitate înființate în scopul apărării drepturilor asiguraților .
2. Părți contractante
Din definiția legală rezultă că raporturile juridice de asigurare se stabilesc între
asigurător și asigurat sau, după caz, contractantul asigurării.
v/ Asigurătorul
Calitatea de asigurător aparține ”societății de asigurări directe de viață sau de asigurări
directe generale, care este autorizată să funcționeze” potrivit legii (art. I alin. 2 pct. 3 din Legea
nr. 237/2015).
10
Potrivit legii, pot desfășura activități specifice domeniului (asigurare/reasigurare) numai

societătățile organizate ca:
societăți pe acțiuni, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Legea
societăților nr.31/1990; societăți mutuale, respectiv acele persoane
juridice fără scop lucrativ, finanțată în principal prin contribuțiile
membrilor, în care asociații urmează să îndeplinească un dublu rol, fiind
în același timp asigurați și asigurători. „Societățile mutuale au ca scop
acoperirea, prin contracte de asigurare, a riscurilor membrilor săi și plata
de despăgubiri și indemnizații de asigurare către aceștia, beneficiarii
contractelor și/sau terții păgubiți, în cazul producerii riscurilor asigurate.
Societățile mutuale desfășoară numai activitate de asigurare și operațiuni
legate direct de această activitate pentru membrii acestora, pe baza
principiului mutualității”(art. 3 alin. 1-2 din Legea nr. 71/2019 privind
societățile mutuale de asigurare și pentru modificarea și completarea
unor acte normative); societățile europene. În confonnitate cu
dispozițiile art. I alin. I și 2 din Regulamentul (CE) nr.2157/2001 privind
statutul societății europene, societatea europeană (SE) este constituită, pe
teritoriul Uniunii Europene, ca societate pe acțiuni cu personalitate
juridică; societăți cooperative europene (SCE), având ca obiect de
activitate, în principal, satisfacerea membrilor și/sau dezvoltarea
activităților lor economice și sociale în conformitate cu respectarea unor
principii care privesc calitatea și activitatea desfășurată de membrii
acestora, precum și modul în care se realizează controlul activității
efectiv desfășurată (Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 privind statutul
societății cooperative europene).
Indiferent de forma juridică de organizare, societățile care urmează să desfășoare
activitate de asigurare și sau de reasigurare trebuie să fie autorizate de autoritatea competentă.
Autoritatea competentă să elibereze această autorizație este Autoritatea de Supraveghere
Financiară (art.2 alin. I lit. b din O.U.G. nr. 93/2012).
11
În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare (Norma nr.20/2016 privind autorizarea

și monitorizarea societăților de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare) procesul de
autorizare cuprinde două etape, respectiv:
avizarea în vederea înregistrării la oficiul comerțului; - eliberarea
autorizației de funcționare.
Pentru obținerea avizului solicitanții depun la Autoritatea de Supraveghere Financiară
o cerere standard însoțită de documentația necesară care atestă îndeplinirea condițiilor impuse
de lege. În termen de 15 zile de la primirea documentelor solicitantul este informat cu privire
la integralitatea documentației. În termen de 90 de zile de la data la care informează solicitantul,
Autoritatea de Supraveghere Financiară decide cu privire la acordarea avizului. Dacă sunt
solicitate informații suplimentare termenul de 90 de zile se prelungește cu maximum 30 de zile
(art.4 din Norma nr.20/2016).
Obținerea avizului nu garantează obținerea autorizației de funcționare. Pentru obținerea
autorizației de funcționare, societățile depun la Autoritatea de Supraveghere Financiară o cerere
pentru acordarea autorizației de funcționare însoțită de copii ale documentelor eliberate de
oficiul registrului comerțului, care atestă înregistrarea ca persoană juridică, precum și
documente care atestă îndeplinirea condițiilor necesare obținerii autorizației.
In scopul obținerii autorizației societățile sunt ținute să îndeplinească condițiile generale
(A) și speciale (B) impuse de lege.
A. Condiții generale
Astfel, pot solicita autorizație de funcționare numai societățile care îndeplinesc
următoarele condiții generale:
societatea este organizată în forma juridică prevăzută de lege (art. I alin.2 pct. 56 din Legea
nr. 237/2015)•, societatea are sediul social și sediul central pe teritoriul României (art.20
alin. 2 din Legea nr. 237/2015)•, societatea include în denumirea sa, după caz, sintagma
societate de asigurare, asigurarereasigurare sau reasigurare, sintagmă care poate fi redată în
limbaj uzual pentru a desemna activitățile specifice domeniului (art.20 alin. 2 din Legea nr.
237/2015).
Potrivit art.21 din Legea nr. 237/2015 vor fi autorizate să funcționeze societățile care
îndeplinesc și următoarele condiții specifice:
12
Condiții privind activitatea desfășurată de societate (art.21 alin. 1 lit.a și b din Legea
nr.237/2015). Astfel, vor primi autorizație ca asigurători acele societăți care desfășoară
numai activitate de asigurări sau operațiuni legate direct de acesta și nici o altă activitate
comercială, cu excepția acelor activități permise de legislația națională.
Condiții privind capacitatea financiară (art.21 lit. d și lit. e din Legea nr. 237/2015). La
constituirea oricărei forme de societate, asociații au obligația de a contribui la formarea
capitalului social prin aporturi bănești sau în bunuri, după caz (art. 1894 C. civ.).
Capitalul social reprezintă o sumă de bani, expresia valorică a aporturilor asociaților
indicată în pasivul societății, întrucât la o eventuală dizolvare a acesteia, el trebuie
restituit.
Pentru societățile cu activitate specifică domeniului de asigurare, valoarea
minimă a capitalului social este stabilită în raport de activitatea de asigurări practicată,
respectiv activitate de asigurări generale sau activitate de asigurări de viață. Îndeplinirea
condiției referitoare la capacitatea financiară impune societății care solicită autorizația
obligația de a dovedi că deține fonduri proprii de bază eligibile care pot acoperi pragul
absolut al capitalului minim (MCR) stabilit de lege (art.21 alin.l lit. d din Legea nr.
237/2015). Valoarea capitalului minim MCR este diferită în raport de activitatea
practicată de societate.
În același timp, societățile care solicită autorizarea trebuie să dovedească modul
în care vor avea capacitatea de a acoperi permanent din fondurile proprii capitalul minim
MCR, precum și capitalul de solvabilitate SCR, calculat în conformitate cu principiul
continuității activității societății prin aprecierea riscurilor cuantificabile la care acestea
sunt expuse (art. 21 alin.l lit. e coroborat cu art. 72 alin. 1-2 din Legea nr. 237/2015).
Planul de afaceri (art.21 lit. f din Legea nr. 237/2015). Îndeplinirea de către
societate a condițiilor privind capacitatea financiară rezultă și din expunerea făcută în
planul de afaceri ce trebuie prezentat Autorității de Supraveghere Financiară (art. 21
alin. I lit. c din Legea nr. 237/2015).
Condiția de guvernanță. Societatea care solicită autorizația are obligația de a solicita
aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară cu privire la persoanele cu influență
13
semnificativă în atingerea obiectivelor propuse, respectiv persoanele care vor asigura

conducerea societății și persoanele care dețin funcții-cheie în cadrul societății.
B. Condiții speciale
În cazul în care activitatea societății se va desfășura în domeniul asigurărilor de
răspundere civilă auto și pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, societățile au obligația
suplimentară de a indica numele și adresa reprezentantului de despăgubiri pe care au obligația
de a-l desemna pe
14
teritoriul celorlalte state membre și al altor state față de care România are această obligație (art.
2 1 lit. g din Legea nr. 237/2015). Au calitate de reprezentanți de despăgubiri unitățile
desemnate în fiecare stat membru de către societățile care practică activitate în domeniul
asigurărilor de răspundere civilă auto și pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, având
obligația de a soluționa cererile de despăgubire rezultate ca urmare a unui accident de vehicul
(art.2 alin.l pct. 47 din Legea nr. 237/2015).
În cazul în care activitatea societății se va desfășura în domeniul asigurărilor de asistență
pentru persoane aflate în dificultate în timpul deplasărilor ori absenței de la domicilui sau
reședința obișnuită, societatea este ținută să dovedească pe bază de documente că deține
echipamente adecvate și are angajați cu calificarea necesară (art.20 alin. 14 din Legea nr.
237/2015).
Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite Autoritatea de Supraveghere Financiară va
acorda autorizația de funcționare.
Cererea de acordare a autorizației de funcționare va fi respinsă în cazul neîndeplinirii
condițiilor arătate, precum și în situația în care în urma evaluării situației acționarilor sau a
asociaților care dețin participații calificate în cadrul societății respective ar rezulta că nu este
garantată administrarea corectă și prudentă a societății. Împotriva deciziei de respingere a
cererii de acordare a autorizației de funcționare se poate face plângere la Curtea de Apel
București, Secția contencios administrativ și fiscal (art. 24 din Legea nr. 237/2015).
v/ Asiguratul
Asiguratul este persoana fizică sau persoana juridică care încheie contractul de
asigurare, asumându-și obligația de plată a primei în scopul protejării bunurilor ori pentru a se
proteja împotriva evenimentelor care ar putea să apară în viața sa, precum și persoana fizică sau
persoana juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.
Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc
privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale acesteia și se obligă față de asigurător
să plătească prima de asigurar (art.2199 alin.2 C.civ.).
Beneficiarul asigurării poate să fie asiguratul, terța persoană indicată în mod expres în
contractul de asigurare sau persoana desemnată în cursul executării contractului de asigurare.
v/ Intermediarii de asigurări
Distribuția de asigurări reprezintă ”activitatea care constă în consultanța cu privire la
contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni
premergătoare în vederea încheierii unor astfel de contracte, în încheierea unor astfel de
contracte sau în asistența pentru gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, în special în
cazul unei solicitări de despăgubiri, inclusiv furnizarea de informații privind unul sau mai multe
contracte de asigurare în conformitate cu criteriile selectate de clienți pe un site sau prin alte
mijloace de comunicare și alcătuirea unui clasament al produselor de asigurare, inclusiv
comparații de preț și de produse, sau o reducere la o primă, în cazul în care clientul are
posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de asigurare prin utilizarea unui
site sau a altor mijloace de comunicare” (art.3 alin.l pct. 9 din Legea nr. 236/2018 privind
distribuția de asigurări).
În raport cu activitatea pe care o desfășoară, distribuitorii de asigurări pot fi
”intermediari de asigurări, intermediari de asigurări auxiliare sau asigurători” (art.3 alin. I pct.
6 din Legea nr.
236/2018 privind distribuția de asigurări).
Potrivit legii, intermediar de asigurări este ”persoana fizică sau juridică, alta decât o
societate sau angajații acesteia și alta decât un intermediar de asigurări auxiliare, care inițiază
sau desfășoară activitate de distribuție de asigurări în schimbul unei remunerații” (art.3 alin.l
pct. 11 din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări).
Intermediar de asigurări auxiliare este persoana fizică sau persoana juridică, alta decât
o instituție de credit (întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte
fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu) sau o firmă de
investiții (persoană juridică a cărei ocupație sau activitate obișnuită constă în furnizarea unuia
sau mai multor servicii de investiții în beneficiul unor terțe părți și/sau în exercitarea uneia sau
mai multor activități de investiții cu titlu profesional), care inițiază sau desfășoară, în schimbul
unei remunerații, activități de distribuție de asigurări în mod auxiliar, cu îndeplinirea cumulativă
a următoarelor condiții: să nu desfășoare activitatea de distribuție de asigurări ca activitate
profesională principală; să distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui
bun sau serviciu; produsele de asigurare în cauză exclud riscurile din asigurările de viață și de
16
răspundere civilă, cu excepția cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri este
complementară bunului sau serviciului oferit ca parte a activității sale profesionale principale
(art.3 alin. I pct. 12 din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări).
Intermediar principal este intermediarul, persoana juridică, ce desfășoară activitate de
distribuție ulterior obținerii autorizării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și
instituțiile de credit sau firmele de investiții care obțin avizul Autorității de Supraveghere
Financiară pentru desfășurarea activității de distribuție (art.3 alin. I pct. 15 din Legea nr.
236/2018 privind distribuția de asigurări).
Sunt intermediari principali companiile de brokeraj și instituțiile de credit și firmele de
investiții.
Companiile de brokeraj sunt persoane juridice române, autorizate potrivit legii, care în
cadrul activității principale, reprezintă interesele clienților pentru care desfășoară activitate de
distribuție, care constă în: oferirea de consultanță clienților săi sau potențialilor clienți,
propunerea de contracte de asigurare și/sau reasigurare, negocierea cu societățile în vederea
obținerii și încheierii celor mai potrivite contracte de asigurare și/sau reasigurare pentru clienți,
acordarea asistenței pentru gestionarea și derularea acestora, în special în cazul unei solicitări
de despăgubiri, cum ar fi instrumentare de daune în serviciul/beneficiul clienților; iar, în cadrul
activității secundare, poate desfășura numai una sau mai multe dintre următoarele activități
conform legislației aplicabile: distribuție de: produse de pensii; produse de investiții de pe piața
de capital; produse create de instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, instituțiile
de plată și instituțiile emitente de monedă electronică; organizare de cursuri de pregătire
profesională; închirierea de bunuri imobiliare proprii; intermediere servicii de asistență rutieră,
medicală și alte servicii postvânzare, pentru proprii clienți, precum constatarea sau
instrumentarea daunelor, cu excepția lichidării conform legislației naționale aplicabile; creare
de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii, ulterior obținerii avizului Autorității de
Supraveghere Financiară (art.2 alin. I pct.8 coroborat cu alt. 11 alin.3 și alin.5 din Norma
nr.22/2021 privind distribuția de asigurări).
Instituțiile de credit și firmele de investiții care desfășoară activitate de distribuție de
asigurări, pot dobândi, în condițiile legii, calitate de intermediari principali.
17
Intermediar secundar este intermediarul sau intermediarul de asigurări auxiliare,

persoană fizică sau juridică, înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care
desfășoară activitate de distribuție sub deplina răspundere a unui intermediar principal sau a
uneia sau mai multor societăți, după caz, și instituțiile de credit sau firmele de investiții, care
desfășoară activitate de distribuție sub deplina răspundere a uneia ori mai multor societăți, după
caz (art.3 alin. I pct. 16 din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări).
Sunt intermediari secundari:
agent- persoana fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, altul decât angajatul unei
societăți, sau persoana juridică, încadrată în categoria intermediarilor secundari, care,
potrivit legii, acționează pentru și în numele societății sau societăților pentru care desfășoară
activități de distribuție (art.2 alin.l pct. I din Norma nr.22/2021); agent afiliat -instituție de
credit sau firmă de investiții, încadrată în categoria intermediarilor secundari, care,
acționează pentru și în numele asigurătorului sau asigurătorilor pentru care desfășoară
activități de distribuție (art.2 alin.l pct.2 din Norma nr.22/2021); agent auxiliar - persoană
fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoană juridică, încadrată în categoria
intermediarilor secundari, care, acționează pentru și în numele asigurătorului sau
asigurătorilor pentru care desfășoară activități de distribuție în mod auxiliar
(art.2 alin. I pct.3 din Norma nr.22/2021); agent de management - persoana fizică, indiferent
de regimul fiscal în vigoare sau persoana juridică, cu reședința sau domiciliul sau sediul social,
după caz, în România, reprezentantul unui singur asigurător autorizat în alt stat membru,
notificat în vederea desfășurării activității de distribuție în baza libertății de a presta servicii în
România, care duce la îndeplinire mandatul acordat de acesta și care are competența de a-l
reprezenta și angaja în relațiile cu terții și Autoritatea de Supraveghere Financiară., precum și
cu alte instituții și autorități din România; acest reprezentant nu este un intermediar sau
intermediar de asigurări auxiliare conform prevederilor legale (art.2 alin.l pct.4 din Norma
nr.22/2021); asistent- persoana fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoana
juridică, încadrata în categoria intermediarilor secundari, care, acționează pentru și în numele
intermediarului principal pentru care desfășoară activități de distribuție (art.2 alin. I pct.5 din
Norma nr.22/2021 ); asistent auxiliar - persoana fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare,
18
sau persoana juridică, încadrata în categoria intermediarilor secundari, care, acționează pentru
și în numele intermediarului principal pentru care desfășoară activități de distribuție în mod
auxiliar (art.2 alin. 1 pct.6 din Norma nr.22/2021);
3. Încheierea contractului de asigurare

Încheierea valabilă a contractului de asigurare presupune realizarea acordului de voință
între părțile contractante, întâlnirea ofertei de a contracta cu acceptarea acestei oferte.
Potrivit art. 1170 C.civ. părłile contractante trebuie să acłioneze cu bună credinłă atât la
negoierea și încheierea contractului cât și în timpul executării acestuia, ele neavândposibilitatea
de a înlătura sau limita această obligałie. În aplicarea acestui principiu, formarea contractului
de asigurare este precedată de faza informării reciproce a părților cu privire la elementele
esențiale ale viitorului contract, în special asupra obiectului și prețului.
Asigurătorii au obligația de a pune la dispoziția viitorilor asigurați anumite informații în
legatură cu contractele de asigurare, atât înaintea încheierii, cât și pe durata derulării acestora.
În Codul civil, obligația de informare ce incumbă asigurătorului este expres reglementată în
cazul asigurărilor de persoane, asigurătorul având obligația de a pune la dispoziția asiguraților
informații în legătură cu contractele de asigurare atât înaintea încheierii, cât și pe durata
executării acestora. În categoria dispozițiilor comune aplicabile oricărui contract de asigurare,
Codul civil reglementează expres numai obligația asigurătorului de a-l informa pe asigurat cu
privire la consecințele neplății primelor de asigurare la termenele stabilite (art. 2206 alin. 5
C.civ.).
Obligația generală a asigurătorului și împuterniciților acestuia de a oferi informații
clienților înainte de încheierea contractelor de asigurare este prevăzută în Legea nr. 236/2018
și detaliată prin Norma nr. 22/2021. Înainte de încheierea contractelor de asigurare, distribuitorii
de asigurări au obligația de a furniza clientului informații privind statutul și calitatea în care
acționează. În plus, intermediarii au obligația de a preciza dacă reprezintă clientul sau
acționează pentru și în numele asigurătorului (art. 12 alin.6 din Legea nr. 236/2018).
Distribuitorii de asigurări au obligația de a furniza clienților informații obiective privind
produsul de asigurare propus, într-o formă ușor de înțeles, pentru a permite acestora să decidă
în cunoștință de cauză (art. 14 alin.l lit.b din Legea nr.236/2018).
19
Informațiile sunt puse la dispoziția clientului prin intermediul unui document de

informare standardizat (PID) dacă produsul de asigurare se încadrează în categoria asigurărilor
generale (art. 14 alin.6 din Legea nr.236/2018).
Potrivit alt. 14 alin 9 din Legea nr.236/2018 documentul de informare PID cuprinde
următoarele informații:
''tipul de asigurare; un rezumat al acoperirii asigurării cuprinzând: principalele riscuri;

suma asigurată; acoperirea geografică, dacă este cazul; rezumatul riscurilor excluse,
dacă este cazul; metodele de plată a primelor și frecvența plăților; principalele
excluderi pentru care nu se pot face solicitări de despăgubiri; obligații la începutul
contractului; obligații pe durata contractului; obligații în cazul solicitării de
despăgubiri; durata contractului, inclusiv data de începere și de încheiere a acestuia;
metode de încetare a contractului".
Dacă produsul de asigurare oferit nu face obiectul unor prevederi legale speciale,
asigurătorii și intermediarii lor au obligația de a furniza clienților, pe lângă informații
privind statutul lor și următoarele informații (Anexa nr. 15 la Norma nr.22/2021):
„definire a fiecărui eveniment asigurat, a indemnizației de asigurare în cazul producerii
evenimentului asigurat, a fiecărui beneficiu și a clauzelor opționale/suplimentare;
excluderi din asigurare; moment începere și moment încetare contract de
asigurare; modalități de executare, suspendare sau încetare a contractului de
asigurare; informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia
contractul înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalități impuse de contract
în astfel de cazuri; modalitate prin care se plătesc primele și termenele de plată a
primelor de asigurare; modalitățile și termenele de plată a indemnizațiilor de
asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate; informații despre
primele aferente fiecărui beneficiu, atât cele principale, cât și cele suplimentare, după
caz; informații despre perioada de grație; modalități de calcul și de distribuție
a bonusurilor;
20
indicare a valorii de răscumpărare totale, a sumelor asigurate reduse, precum și a

nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare din cadrul
perioadei de asigurare acoperite prin contractul de asigurare;
informații despre situațiile în care valoarea de răscumpărare a poliței este 0;
proceduri de soluționare a eventualelor litigii rezultate din executarea contractului,
respectiv informații despre modalitățile de rezolvare pe cale amiabilă a reclamațiilor
formulate de contractanți sau de beneficiarii contractelor de asigurare, după caz, acestea
neconstituind o restrângere a dreptului clientului de a recurge la procedurile judiciare
legale;
informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă
contractelor de asigurare;
legea aplicabilă contractului de asigurare;
existența Fondului de garantare a asiguraților".
În etapa precontractuală, obligația de informare revine și persoanei care contractează

asigurarea, aceasta fiind obligată să ofere asigurătorului orice detaliu pe care îl cunoaște și care
ar putea influența nivelul primei sau acceptarea ori respingerea unui risc. Astfel, indiferent de
tipul de asigurare, persoana care contractează asigurarea are obligația să răspundă în scris la
întrebările formulate de asigurător, precum și să declare, la data încheierii contractului, orice
informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt esențiale pentru
evaluarea riscului (an.2203 alin. I C.civ.).
Îndeplinirea obligațiilor aferente acestei etape a informării reprezintă condiția necesară
pentru trecerea la cea de a doua etapă, respectiv realizarea acordului de voință.
Încheierea contractului de asigurare se constată prin emiterea documentului de asigurare
(art.2200 alin.2 C.civ.).
De regulă, încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de asigurare care
poate fi după caz, nominativă, la ordin sau la purtător și trebuie să cuprindă cel puțin
următoarele elemente (art.2201 C.civ.):
numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părților contractante, precum
și numele beneficiarului asigurării dacă acesta nu este parte în contract;
obiectul asigurării;
21
riscurile asigurate; momentul începerii și al încetării răspunderii

asigurătorului; primele de asigurare; sumele asigurate.
4. Condiții de validitate
A. Condiții de fond
Potrivit art. 1179 alin. 1 C.civ. condițiile de fond cerute de lege pentru validitatea
oricărui contract sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat
și licit, o cauză licită și morală.
În privința capacității de a contracta regula este că ”poate contracta orice persoană care
nu este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte” (art. 1180
C.civ.). Excepțiile de la această regulă sunt incapacitățile speciale prevăzute de lege. În acest
sens art. IO C.civ. dispune că restrângerea exercițiului unor drepturi civile se aplică numai în
cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. În materia contractelor de asigurare nu sunt
prevăzute reguli speciale cu privire la capacitatea de a contracta a asiguratului, aplicându-se
regulile generale instituite în dreptul comun. Indiferent de tipul asigurării, calitatea de asigurat
o poate avea o persoană fizică sau o persoană juridică. Ca regulă generală, persoana fizică poate
încheia în mod valabil un contract de asigurare odată cu dobândirea capacității de exercițiu
deplină, respectiv la împlinirea vârstei de 18 ani (art. 38 C.civ.).
După importanța lor, contractele de asigurare sunt acte juridice de administrare care au
drept scop punerea în valoare a unui bun sau patrimoniu. Încadrarea contractelor de asigurare
în categoria actelor de administrare creează posibilitatea ca aceste contracte să poată fi încheiate
și de persoana fizică cu capacitate de exercițiu restrânsă fără încuviințarea reprezentanților
legali (art.41 alin. 3 C.civ.). Prin excepție de la această regulă, persoana fizică poate încheia
contracte de asigurare și înainte de dobândirea capacității de exercițiu restrânsă, însă
valabilitatea acestor acte va depinde de acțiunea în anulare intentată de reprezentanții lor legali
sau de cei în cauză. În ce privește asiguratul persoană juridică, problema capacității nu prezintă
importanță, aceasta fiind reprezentată potrivit legii de persoane cu capacitate deplină de
exercițiu.
22
In privința consimțămânului, deci a ”exteriorizării voinței de a încheia actul juridic

civil”se aplică dispozițiile din dreptul comun. Astfel consimțământul ”trebuie să fie serios,
liber și exprimat în cunoștință de cauză” (art. 1204 C.civ.).
Potrivit art. 1225 C.civ. obiectul contractului este operațiunea juridică convenită de
părți, astfel cum aceasta rezultă din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale. Obiectul
contractului de asigurare îl constituie forma de asigurare pe care părțile au înțeles să o încheie.
În aplicarea dispozițiilor generale care guvernează materia, forma de asigurare pe care părțile
au convenit să o încheie trebuie să fie determinată, încadrată în clasele și tipurile de asigurări
prevăzute de lege. Obiectul contractului se diferențiază de obiectul obligației reprezentat de
prestația pe care și-o asumă debitorul (art. 1226 alin. I C. Civ.). Prestația principală a
asiguratului, indiferent de tipul de asigurare este plata primei de asigurare, iar a asigurătorului
plata indemnizației de asigurare în cazul producerii riscului asigurat. Obiectul obligației trebuie
să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit (art. 1226 alin. 2 C.civ.). Prin urmare, sub
sancțiunea nulității, contractul de asigurare, constatat prin înscrisurile indicate în lege ("polița
de asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire
emisă și semnată de brokerul de asigurare") trebuie să cuprindă date privind cuantumul primelor
datorate, precum și sumele asigurate.
În conformitate cu dispozițiile art. 1235 C.civ. cauza reprezintă motivul care determină
fiecare parte contractantă să înheie contractul. Motivul determinant al încheierii contractului de
asigurare se apreciază diferit. Din punct de vedere al asigurătorului, motivul determinant al
încheierii oricărui contract de asigurare este dat de dorința acestuia de a obține un profit din
primele încasate și reinvestite. În schimb, asiguratul va încheia contractul de asigurare în ideea
de a obține protecția financiară necesară pentru a putea acoperi pierderile personale, sau,
dimpotrivă pentru a putea acoperi prejudiciile pe care le-ar putea aduce unor terțe persoane prin
folosirea unor bunuri sau prin activitatea prestată. Cauza contractului de asigurare trebuie să
îndeplinească condițiile din dreptul comun, respectiv ”să existe, să fie licită și morală” (art.
1236 C.civ.).
Pe lângă condițiile esențiale prevăzute în art. 1 179 C.civ., contractelor de asigurare le
sunt specifice și unele elemente sau clauze speciale datorită cărora aceste contracte se
23
particularizează în raport cu alte contracte. Aceste elemente sau clauze speciale sunt: riscul,
interesul asigurabil, prima de asigurare, suma asigurată, durata asigurării.
Riscul
Riscul reprezintă un eveniment previzibil, posibil, dar incert dacă se va produce sau nu
în viitor, independent de voința părților. Riscul reprezintă un element special al asigurărilor, o
condiție a contractului de asigurare și se concretizează într-un pericol la care sunt supuse
bunurile sau persoanele și pentru care societățile de asigurări pot oferi protecție.
Riscul prezintă următoarele caracteristici:
Riscul este un eveniment viitor. Ca element esențial al contractului de asigurare riscul
trebuie să existe în momentul încheierii contractului de asigurare. Ca eveniment însă
trebuie să existe posibilitatea ca riscul să se producă în viitor, independent de voința
părților.
Riscul este un element incert, depinde de hazard, asigurarea contractându-se numai
pentru acele evenimente pentru care există probabilitatea că se produc, nu și pentru cele
care urmează să se producă în mod necesar sau pentru cele aflate în imposibilitate
absolută de realizare. Incertitudinea riscului asigurat se poate referi chiar la faptul
producerii evenimentului asigurat, atunci când nu se poate ști dacă riscul se va produce
și nici când se poate produce (spre exemplu, asigurarea de bunuri). De asemenea,
incertitudinea riscului poate să privească nu evenimentul în sine, ci momentul producerii
acestuia, producerea fiind absolut inevitabilă (asigurările de viață).
Riscul este un eveniment posibil, fiind excluse de la asigurare evenimentele care nu se
pot produce. În acest sens, art.2205 din Codul civil dispune „Contractul de asigurare se
desființează de drept în cazul în care, înainte ca obligația asigurătorului să înceapă a
produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă,
precum și dacă, după ce obligația menționată a început să producă efecte, intervenirea
riscului asigurat a devenit imposibilă. Atunci când asiguratul sau contractantul asigurării
a plătit, fie și parțial, prima de asigurare, acesta este îndreptățit să o recupereze
proporțional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare. Diferența dintre prima
plătită și cea calculată conform alin. (l) se restituie asiguratului sau contractantului
24
asigurării numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru
evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării".
Riscul este independent de voința părților, depinde de hazard. Producerea riscului nu se
realizează prin fapta intenționată a asiguratului. „In cazurile stabilite prin contractul de
asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează
indemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, de
beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate,
care lucrează în această calitate” (art.2208 alin.2 Cod civil).
Interesul asigurabil
Prin încheierea contractului de asigurare, asiguratul urmărește acoperirea daunelor
rezultate din intervenția evenimentelor (riscurilor) asigurate. Deși cerința unui interes este
prevăzută de lege în mod expres numai cu privire la categoria asigurărilor de bunuri, interesul
este o condiție specifică oricărei forme de asigurare având rolul de a ”garanta acoperirea
eventualelor pagube". În asigurările de bunuri, interesul este material întrucât asiguratul
urmărește obținerea unui folos patrimonial cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat de
producerea riscului asigurat, prin pierderea totală sau parțială a bunului asigurat. Interesul
reprezentând valoarea pecuniară a bunului pe care asiguratul o poate pierde ca urmare a
producerii evenimentului asigurat.
În asigurările de răspundere civilă, interesul este de asemenea patrimonial, constând în
reechilibrarea patrimonială perturbată de plata unei eventuale despăgubiri către un terț. În
asigurările de viață, interesul este de ordin moral, și izvorăște din dorința asiguratului de a
proteja patrimoniul terțului beneficiar în situația dispariției din viață.
Prima de asigurare
Prima de asigurare reprezintă suma de bani pe care asiguratul se obligă să o plătească
asigurătorului. Prima de asigurare se stabilește în raport cu o serie de factori obiectivi și
subiectivi. In asigurările de bunuri prima de asigurare se stabilește în raport cu: natura bunului
asigurat; dimensiunea, tipul și intensitatea riscului; durata asigurării și teritoriul acoperit;
25
istoricul daunelor; modalitatea de plată a primei; gradul de întreținere a bunului; starea

conjucturală a pieții; evaluarea proprie a asigurătorului.
În asigurările de răspundere civilă tipul activității desfășurate este elementul obiectiv,
esențial în funcție de care se apreciază riscul și se determină nivelul primei de asigurare. De
asemenea, se are în vedere și un element subiectiv referitor la persoana asiguratului (un asigurat
prudent și diligent poate beneficia de prime mai reduse).
La asigurările de viață, nivelul primei de asigurare depinde de nivelul sumei asigurate
și de durata contractului (cu cât suma asigurată este mai mare, cu atât nivelul primei va fi mai
ridicat).
Suma asigurată
Suma asigurată este suma pe care asigurătorul urmează să plătească în cazul producerii
evenimentului și pentru care acesta își asumă răspunderea în cazul producerii riscului asigurat,
în condițiile în care s-a încheiat asigurarea. Prezența în contractul de asigurare a sumei asigurate
este necesară deoarece reprezintă limita maximă a despăgubirii și constituie baza de calcul a
primei de asigurare.
La asigurările de bunuri suma asigurată poate să fie mai mică sau egală cu valoarea
bunului asigurat, însă nu poate depăși valoarea reală a acestuia.
In asigurările de persoane și de răspundere civilă, neexistând valoare de asigurare, suma
de asigurare se stabilește fie cuantumul stabilit de lege (în cazul asigurărilor obligatorii), fie pe
baza propunerii asiguratului, în limitele legale (în cazul asigurărilor facultative).
Durata asigurării
Durata asigurării este perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare
stabilite prin contractul de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri durata asigurărilor poate fi
de un an sau mai mică, în schimb în cazul asigurărilor de viață durata poate să fie mai mare.
Durata asigurării influențează nivelul primei de asigurare.
B.Conditii de formă
26
Condiții de formă. „Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de

asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire
emisă și semnată de brokerul de asigurare”(art.2200 alin. 2 C.civ.). Înscrisurile doveditoare pot
fi semnate și certificate și prin mijloace de comunicare electronică (art.2200 alin. 3 C.civ).
Regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică este stabilit prin
lege. Lipsa formei scrise nu afectează valabilitatea contractului, ci posibilitatea reală a părților
contractante de a dovedi conținutul acestuia. Numai în situațiile de excepție, expres prevăzute
de lege, respectiv atunci când lipsa înscrisului constatator se datorează forței majore sau cazului
fortuit, și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, dovada încheierii contractului de
asigurare se face prin orice mijloc de probă admis de lege (art. 2200 alin.l Teza II C.civ.).
5.Efectele contractului de asigurare
In general, prin efectele contractului înțelegem drepturile și obligațiile pe care contractul

le naște, le modifică sau le stinge în sarcina părților contractante, respectiv conținutul acestuia.
Contractul de asigurare prezintă anumite particularități:
încheierea propriu-zisă a contractului este condiționată de îndeplinirea unor obligații atât
de client (viitorul asigurat sau, după caz, contractant al asigurării), cât și de asigurător;
obligațiile asiguratului și asigurătorului se analizează în raport cu două etape diferite în
executarea contractului, respectiv înainte și după producerea evenimentului asigurat; în
anumite cazuri, efectele contractului se produc nu numai între părțile contractante
(asigurat/asigurător), ci și cu privire la alte persoane indicate în polița de asigurare sau
desemnate în cursul executării contractului.
În etapa precontractuală, asigurătorul are obligația generală de a informa clientul,
potențial asigurat sau potențial contractant al asigurării cu privire la statutul său, precum și cu
privire la condițiile în care urmează a fi încheiat contractul de asigurare.
Suplimentar, în cazul produselor de investiții bazate pe asigurări, societățile de asigurare
și firmele de investiții trebuie să elaboreze, înainte de lansarea produsului pe piață un document
cu informații esențiale referitoare la aceste produse (KID) [art.38 din Norma nr. 22/2021].
27
În conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 privind

documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate
si bazate pe asigurări (PRIIP-packaged retail investment and insurance products), cu
modificările ulterioare, ”produsul de investiții bazat pe asigurări reprezintă un produs de
asigurare care are o durată sau o valoare de răscumpărare și a cărui durată sau valoare de
răscumpărare este expusă, integral sau parțial, direct sau indirect, fluctuațiilor pieții” (art.4 din
Regulamentul (CE) nr.1286/2014).
Potrivit art.8 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, documentul cu informații esențiale
trebuie să cuprindă următoarele secțiuni:
informații generale (denumirea produsului, denumirea creatorului PRIIP, denumirea
autorității competente cu supravegherea creatorului de PRIIP, data elaborării
documentului);
”în ce constă acest produs” — care include obiectivele și mijloacele de atingere a acestor
obiective; secțiunea ”care sunt riscurile și ce aș putea obține în schimb"; ''ce se întâmplă
dacă PRIIP nu poate să plătească?”
”care sunt costurile?"•
”cât timp ar trebui să îl păstrez și pot retrage banii anticipat?” ”cum depun o
reclamație?” ”alte informații relevante".
Obligația de informare în această etapă revine și persoanei care urmează să încheie

asigurarea.
v/ Obligațiile părților contractante înainte de producerea riscului asigurat
OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
a) După încheierea contractului de asigurare și înainte de producerea evenimentului
asigurat, principala obligație a asiguratului este aceea de a plăti prima de asigurare la
termenele stabilite în contract (art. 2206 C.civ.).
În aplicarea dispozițiilor generale în materie de executare a obligațiilor constând în plata
unei sume de bani:
28
asiguratul este ținut să plătească suma nominală datorată (art. 1488 alin. I C.civ.);
efectuarea plății primelor datorate se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit la
locul plății (art. 1488 alin. 2 C.civ.); dacă sumele de bani sunt purtătoare de dobânzi,
dobânda va fi cea stabilită de părți prin contract sau, în lipsă, cea stabilită de lege (art. 1489
alin. I C.civ.).
Legea lasă la alegerea părților contractante modalitatea în care asiguratul este ținut să-
și execute această obligație (art. 2206 alin. I C.civ.). În acest sens, art. 2206 alin.2 teza I C.civ.
dispune că ''părțile pot conveni ca plata primelor de asigurare să se facă integral ori în rate".
Dacă părțile au convenit ca plata primei de asigurare să se facă integral, asigurătorul nu poate
fi obligat să primească o plată parțială. In acest sens, principiul indivizibilității plății consacrat
în art. 1490 alin.l C.civ. prevede că executarea parțială poate fi refuzată de creditor chiar dacă
prestația ar fi divizibilă.
În ce privește locul plății primelor de asigurare, art. 2206 alin. 2 Teza a II-a C.civ. adoptă
regulile generale în materie de executare a obligațiilor conform cărora plata trebuie să fie făcută
la locul stabilit prin acordul de voință al părților (art. 1494 alin. I C.civ.). În lipsa unei convenții
în acest sens, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliu sau, după caz, sediul creditorului
de la data plății (art. 1494 alin. I lit.a C.civ.). Potrivit art. 2206 alin.2 Teza a II-a C.civ. ”dacă
nu s-a convenit altfel, plata se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciților acestuia".
Dovada plății primei de asigurare este pusă în sarcina asiguratului (art. 2206 alin.3 C.
Civ.). Din perspectiva debitorului, plata are natura unui fapt juridic, astfel încât asiguratul poate
folosi orice mijloc de probă admis de lege (art. 1499 C.civ.).
În cazul în care asiguratul nu își îndeplinește obligația de a plăti primele de asigurare în
termenele și în condițiile stipulate în contract, asigurătorul poate rezilia contractul (art.2206
alin.4 C.civ.). În cazul în care s-a convenit ca plata primelor de asigurare să se facă integral în
momentul încheierii contractului, contractul nu își produce efectele. Contractul se va rezilia în
cazul în care s-a convenit un termen pentru plata integrală a primei sau ca plata primelor să se
facă în rate.
Pentru situația neplății primelor de asigurare la termenele stabilite asigurătorul are
dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârșitul anului de asigurare, în temeiul
oricărui contract, cu orice indemnizație cuvenită asiguratului sau beneficiarului (art. 2206
29
C.civ.). Se instituie astfel, un caz de compensație legală, care operează în temeiul legii, fără a
mai fi necesar acordul de voință al părților. În acest sens, art. 1617 C.civ. dispune ”compensația
operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, oricare ar fi izvorul lor, care au ca
obiect o sumă de bani".
b) Obligația asiguratului de a informa asigurătorul cu privire la modificarea riscului.
Potrivit art. 2203 alin.2 C.civ., dacă împrejurările esențiale privind riscul se modifică
în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului
modificarea survenită.
Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, cu rea-credință, a obligației de
informare ce revine asiguratului sau contractantului asigurării este sancționată cu nulitatea. Nu
orice declarație inexactă a asiguratului sau a persoanei care contractează asigurarea atrage
nulitatea acesteia, ci numai aceea care este de natură a influența consimțământul asigurătorului.
Sancțiunea nulității a contractului de asigurare nu intervine în situația în care asiguratul
sau contractantul asigurării, fără rea-credință, a furnizat asigurătorului informații inexacte sau
a omis să furnizeze anumite informații. În acest sens, art.2204 alin.2 Teza I C.civ. dispune că
”declarația inexactă sau reticența din partea asiguratului ori a contractantului asigurării a cărui
rea-credință nu a putut fi stabilită nu atrage nulitatea asigurării”
Legea (art. 2204 alin. 2 C.civ.) prevede două situații diferite, cu efecte diferite, în raport
de momentul în care se constată declararea inexactă sau reticiența privind riscul, respectiv
înainte sau după producerea riscului asigurat:
Constatarea declarației inexacte sau a reticienței înainte de producerea riscului asigurat. In
acest caz, asigurătorul are dreptul de a alege între menținerea contractului sau
desființarea acestuia, în condițiile prevăzute de lege.
În cazul în care optează în sensul menținerii contractului, asigurătorul are dreptul de a
majora corespunzător prima de asigurare.
În cazul în care alege să rezilieze contractul, asigurătorul are obligația de a-l notifica în
acest sens pe asigurat. Contractul se va rezilia la împlinirea unui termen de IO zile calculate de
la notificarea primită de asigurat. Suplimentar, asigurătorul este obligat să restituie asiguratului
partea din primele plătite aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcționează.
30
Constatarea declarației inexacte sau a reticienței după de producerea riscului asigurat. În

această situație, singura posibilitate pe care legea o oferă asigurătorului este aceea de a
reduce indemnizația datorată în raport cu proporția dintre nivelul primelor plătite și
nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite.
OBLIGAȚIILE ASIGURĂTORULUI
După încheierea contractului și înaintea producerii riscului asigurat, obligația
asigurătorului se limitează la eliberarea de certificate de asigurare și de copii ale documentelor
de asigurare, la cererea asiguratului.
v/ Obligațiile părților contractante după producerea riscului asigurat
OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
După producerea riscului asigurat, principala obligație a asiguratului este aceea de a
comunica asigurătorului producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul
de asigurare. In acest sens, art.2207 alin. I C.civ. dispune ”asiguratul este obligat să comunice
asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare".
Cu privire la executarea acestei obligații, legea consideră că asiguratul își îndeplinește
această obligație și în situația în care comunicarea se face brokerului de asigurare, cu condiția
ca acesta, la rândul său să îl informeze pe asigurător. În acest sens, art. 2207 alin. 3 C.civ.
dispune ”comunicarea producerii riscului asigurat se poate face și către brokerul de asigurare
care, în acest caz, are obligația de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul
prevăzut în contractul de asigurare".
Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare sau tardivă a obligației este sancționată,
în sensul că asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizației, dacă din acest motiv nu a
putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei (2207 alin.3
C.civ.). Comunicarea producerii evenimentului asigurat trebuie făcută în termenul și în
condițiile prevăzute în contractul de asigurare.
OBLIGAȚIILE ASIGURĂTORULUI
31
Principala obligație a asigurătorului după producerea evenimentului asigurat este plata

indemnizației de asigurare. Pentru aceasta asigurătorul trebuie să verifice: valabilitatea
asigurării; dacă primele de asigurare au fost plătite în condițiile stipulate în contract; dacă
bunurile pierdute sau avariate sunt acoperite de asigurare; dacă evenimentul în urma căruia s-a
produs paguba s-a datorat riscului pentru care s-a încheiat asigurarea.
Asigurătorul este exonerat de obligația de a plăti indemnizația dacă evenimentul asigurat
a fost produs cu intenție de către asigurat, beneficiarul asigurării ori de un membru din
conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în acestă calitate. Suplimentar, prin
clauze contractuale speciale părțile contractante pot conveni ca asigurătorul să fie exonerat de
obligația de plată a indemnizației atunci când evenimentul asigurat a rezultat din faptele:
persoanelor fizice majore care, în mod statomic locuiesc și gospodăresc cu asiguratul sau
beneficiarul asigurării; prepușilor asiguratului sau ai beneficiarilor asigurării (art. 2208 C.civ.).
6. Cesiunea contractului de asigurare

Potrivit art. 1315 C.civ. "o parte poate să își substituie un terț în raporturile născute
dintrun contract numai dacă prestațiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte
consimte la aceasta". În acest fel, cu titlu general, transmisiunea obligației este posibilă prin
operațiunea juridică care permite cedarea calității de parte contractantă. Cesiunea contractului
poate fi asimilată unui contract de substituire de persoane încheiat în scopul de a asigura
menținerea contractului și în situația retragerii uneia dintre părți.
Realizarea cesiunii este subordonată îndeplinirii condițiilor impuse de lege. În acest
sens, cesiunea contractului este permisă atât timp cât ”prestațiile nu au fost încă integral
executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta". Efectele cesiunii sunt suspendate până în
momentul în care substituirea este acceptată de cealaltă parte. În ipoteza în care partea a acceptat
anticipat ca cealaltă parte să își substituie o altă persoană, cesiunea contractului produce efecte
din momentul în care i-a fost notificată. Dacă substituirea nu a fost acceptată anticipat, cesiunea
produce efecte din momentul în care cealaltă parte o acceptă (art. 1317 C.civ.). Valabilitatea
operațiunii impune respectarea condiției de formă impusă de lege contractului cedat (art. 1316
C. Civ.).
32
Cesiunea contractului de asigurare urmează regulile speciale prevăzute în art. 2212

C.civ. Asigurătorul își poate ceda calitatea sa de parte contractantă numai cu acordul
asiguratului. În cazul cesiunii de portofolii între asigurători, acordul asiguraților nu este necesar.
7. Încetarea efectelor contractului de asigurare

Contractul de asigurare încetează la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Contractul de asigurare încetează ca efect al neplății primelor de asigurare. În acest sens,
art. 2206 alin. 4 C.civ. dispune că ”asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele
datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadență". Rezilierea contractului de
asigurare pentru neplata primei nu intervine dacă în contract s-a convenit altfel.
Denunțarea unilaterală a contractului constituie, de asemenea, o modalitate de încetare
a contractului de asigurare. Potrivit art. 1276 alin. 2 C.civ. ''dacă dreptul de a denunța contractul
este recunoscut uneia dintre părți, acesta poate fi exercitat atăt timp cât executarea contractului
nu a început". In această situație eventuala clauză de denunțare unilaterală a contractului apare
ca rezultat al acordului de voință al părților contractante, care își găsește temei juridic în chiar
forța obligatorie a contractului. O asemenea situație se încadrează în categoria clauzelor de
dezicere care recunoaște posibilitatea părții contractante de a denunța unilateral contractul în
temeniul dreptului potestativ convențional.
In cazul contractelor cu executare succesivă, dreptul de denunțare unilaterală poate fi
exercitat, chiar și după începerea executării contractului, cu respectarea termenului rezonabil
de preaviz (art. 1276 alin. 2 C.civ.). În aceleași condiții, denunțarea unilaterală a contractului
de asigurare se poate face cu respectarea termenului de preaviz de cel puțin 20 de zile calculate
de la data primirii notificării de către cealaltă parte (art. 2209 C.civ.). Contractul de asigurare
este un contract cu executare succesivă, astfel încât asigurătorul este îndreptățit să rețină primele
primite de la asigurat până în momentul denunțării.
33
Dispozițiile generale aplicabile asigurărilor de bunuri sunt prevăzute în art. 2214-2220

C. civ. Asigurările de bunuri fac parte din categoria asigurărilor generale și pot fi clasificate în
asigurări obligatorii și asigurări facultative.
Particularitățile contractului de asigurare de bunuri

I.Definiție. Părți contractante
Potrivit art.2214 C.civ. prin încheierea unui contract de asigurare de bunuri
asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească o despăgubire
asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite.
În contractele de asigurare de bunuri calitatea de asigurător aparține societății autorizată
în condițiile legii să practice asigurări din clasele (3-9) de asigurări generale. Tipul bunului
(vehicul terestru, aeronavă, marfă etc.) ce urmează a fi asigurat, precum și evenimentele
cauzatoare de daune ce urmează a fi acoperite prin încheierea contractului de asigurare trebuie
să se conformeze autorizației de funcționare a asigurătorului.
Cocontractantul asigurătorului, asiguratul poate fi orice persoană fizică sau persoană
juridică care justifică un interes în legătură cu bunul asigurat. În acest sens, art. 2215 C.civ.
dispune ”asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat". În cazul asigurărilor
de bunuri interesul reprezintă paguba efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate
încerca în cazul producereii evenimentului asigurat. În asigurarea de bunuri interesul aparține
de regulă proprietarului. Există însă posibilitatea ca interesul să aparțină și altor persoane cum
ar fi posesorul sau detentorul bunului asigurat.
Dacă interesul lipsește asigurarea nu poate fi încheiată. Astfel, nu pot fi asigurate
bunurile lipsite de importanță economică, respectiv acele acele bunuri care degradate fiind nu
mai pot fi utilizate conform destinației lor. Dacă bunul își păstrează valoarea economică,
încetarea interesului patrimonial al asiguratului nu determină în toate situațiile încetarea
efectelor contractului de asigurare. Astfel, în situația în care asiguratul înstrăinează bunul
asigurat, fără a comunica asigurătorului înstrăinarea și dobânditorului existența contractului de
asigurare, rămâne obligat să plătească primele scadente ulterior datei înstrăinării (art. 2220 alin.
34
2 C.civ.). În schimb, dacă asiguratul a făcut aceste notificări și în contractul de asigurare nu s-

a prevăzut altfel, contractul își păstrează valabilitatea, dobânditorul preluând poziția juridică a
celui de la care a dobândit stăpânirea bunului (art. 2220 alin. I C.civ.).
2. Obiectul asigurării. Riscul asigurat

Obiectul asigurării de bunuri îl poate reprezenta orice bun expus unui risc care poate fi
asigurat. Intră în categoria bunurilor toate lucrurile corporale sau necorporale, care constituie
obiectul unui drept patrimonial (art.535 C.civ.), cu precizarea că asigurarea de bunuri are ca
obiect numai bunurile corporale, respectiv bunurile care au o existență materială. Bunurile
necorporale pot face obiectul unor asigurări aparte (asigurările de credite și garanții și
asigurările de pierderi financiare).
Pot forma obiectul asigurării toate bunurile, indiferent de calificarea pe care legea le-a
atribuit-o, adică indiferent dacă acestea sunt bunurile mobile sau imobile.
Pot forma obiectul asigurării atât bunurile aflate în proprietatea publică cât și bunurile
proprietate privată.
În asigurarea de bunuri, riscul asigurat reprezintă orice eveniment viitor, posibil dar
incert (furt, incendiu, inundație, cutremur, alunecări de teren etc.) independent de voința
asiguratului la care sunt expuse bunurile corporale. Riscurile acoperite prin contractul de
asigurare vor fi cele indicate în mod expres în poliță (art.2201 alin. I lit. c C.civ.).
Dispozițiile generale care instituie obligația asiguratului de a pune la dispoziția
asigurătorului toate informațiile necesare în vederea evaluării riscurilor ce urmează a fi
acoperite prin polița de asigurare se aplică și în materia asigurărilor de bunuri. În mod
corespunzător, asigurătorul va avea obligația de a transmite potențialului cocontractant toate
informațiile cu privire la statutul său, precum și cele care privesc contractul ce urmează a fi
încheiat. De asemenea, în domeniul asigurărilor de bunuri sunt aplicabile dispozițiile comune
din Codul civil referitoare la sancțiunile care intervin în cazul declarațiilor inexacte sau în caz
de reticență a persoanei care încheie asigurarea.
3. Forma, dovada și efectele contractului de asigurare de bunuri
35
Codul civil nu stabilește reguli speciale cu privire la forma de încheiere a contratului de

asigurare de bunuri, rămân aplicabile dispozițiile comune care guvernează încheierea și dovada
contractelor de asigurare (afl.2200-2202 C.civ.). Fiind un contract consensual, contractul de
asigurare de bunuri este valabil încheiat prin acordul de voință al părților contractante, însă ad
probationem voința părților contractante trebuie consemnată în înscrisurile prevăzute de lege
(afi.2200 alin. 2 C.civ.).
Prin încheierea unui contract de asigurare de bunuri, părțile contractante își asumă
următoarele obligații:
A. Obligațiile asiguratului:
Obligația de a declara existența altor asigurări referitoare la același bun.
În cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul are obligația de a declara, dacă este
cazul, existența tuturor contractelor de asigurare încheiate cu privire la același bun.
Obligația asiguratului de a declara existența mai multor asigurări referitoare la
același bun există atât la data încheierii contractului de asigurare, cât și pe parcursul
executării acestuia.
Obligația asiguratului de a declara existența altor asigurări cu privire la același
bun prezintă importanță în ceea ce privește întinderea riscului acoperit. Astfel, dacă
există mai multe asigurări privind același bun, fiecare asigurător are obligația de a
plăti despăgubirea proporțional cu suma asigurată, fără ca asiguratul să poată încasa
o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv (art.2219 C.civ.).
Plata primei de asigurare. Plata primelor de asigurare urmează regulile generale
aplicabile oricărei forme de asigurare prevăzute în art.2206 C.civ.. Asiguratul
rămâne obligat la plata primelor de asigurare și în cazul înstrăinării bunului
asigurat, dacă nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită și
dobânditorului existența contractului de asigurare (art.2220 alin. 2 C.civ.).
Prevenirea producerii riscului asigurat. În cazul asigurărilor de bunuri, obligația
asiguratului de a întreține bunului și de a lua măsuri adecvate pentru prevenirea
pagubei asiguratul este expres prevăzută de lege. În acest sens, art.2216 alin. I
C.civ. dispune că asiguratul are obligația de a întreține bunul asigurat în condiții
corespunzătoare în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. Asigurătorul
36
are dreptul să verifice modul în care asiguratul execută această obligația de

întreținere a bunului asigurat (art.2216 alin.2 C.civ.). Dacă asiguratul nu-și
îndeplinește această obligație asigurătorul are dreptul de a denunța asigurarea sau
de a cere rezilierea contractului, iar după producerea evenimentului asigurat
poate refuza plata despăgubirii sau poate diminua despăgubirea datorată dacă
paguba este consecința nerespectării obligației de întreținere.
Obligația de a lua măsuri privind limitarea pagubei în cazul producerii riscului
asigurat. În cazul producerii riscului asigurat, „asiguratul este obligat să ia pe
seama asigurătorului și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările,
măsuri pentru limitarea pagubelor” (art.2216 alin.3 C.civ.). Neîndeplinirea
acestei obligații atrage răspunderea asiguratului, respectiv suportarea de către
acesta a pagubelor care puteau fi evitate prin luarea măsurilor de limitare
corespunzătoare .
Obligația de a comunica producerea riscului asigurat. In cazul contractului de asigurare
de bunuri, obligația asiguratului de a informa asigurătorul cu privire la producerea
riscului asigurat urmează regulile comune aplicabile oricărei forme de asigurare.
Astfel, asiguratul are obligația de a comunica asigurătorului sau brokerului de
asigurare producerea riscului asigurat în termenul prevăzut în contract.
Neîndeplinirea acestei obligații îl îndreptățește pe asigurător să refuze plata
indemnizației de asigurare, dacă se dovedește că necomunicarea producerii riscului
asigurat a atras imposibilitatea acestuia de a determina cauza producerii
evenimentului asigurat și întinderea pagubei (art. 2207 C.civ.) .
B. Obligațiile asigurătorului.
Principala obligație a asigurătorului, după producerea evenimentului asigurat, este
indemnizarea asiguratului pentru pierderea sau avarierea bunului asigurat.
În domeniul asigurărilor de bunuri legea stabilește dispoziții speciale cu privire la
întinderea despăgubirilor ce pot fi acordate. În practica asigurărilor de bunuri sunt identificate
trei modalități în care pot fi stabilite despăgubirile datorate asiguratului în vederea compensării
pierderilor cauzate de producerea evenimentului asigurat. O primă modalitate de acoperire a
pagubei urmează regula acoperii proporționale potrivit căreia întinderea despăgubirii datorate
37
de asigurător nu poate depăși raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului asigurat. În
conformitate cu dispozițiile art. 2218 C.civ., regula acoperirii proporționale se aplică în cazul
în care suma asigurată indicată în contractul de asigurare este inferioară valorii bunului, caz în
care despăgubirea se diminuează corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și
valoarea bunului.
A doua modalitate de acoperire a pagubei urmează regula propriului risc conform căreia
întinderea despăgubirii datorate de asigurător este egală cu paguba, însă în limitele sumei
asigurate. Această modalitate de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurător este consacrată
în art. 2217 alin. I C.civ. În asigurările de bunuri despăgubirea nu poate depăși valoarea bunului
din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.
A treia modalitate de acoperire a pagubei este acoperirea limitată conform căreia
asigurătorul va plăti despăgubiri numai pentru pagubele ce depășesc o anumită limită
prestabilită.
Art. 2217 alin. 2 C.civ. dispune că ”părțile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul
rămâne propriul său asigurător pentru o franșiză în privința căreia asigurătorul nu este obligat
să plătească despăgubire". Astfel, prin convenția părților, despăgubirea poate fi limitată la
valoarea franșizei care poate fi simplă (situație în care asigurătorul suportă întreaga pagubă,
dacă aceasta depășește nivelul franșizei) sau deductibilă (dacă asigurătorul acoperă numai
partea din pagubă care depășește franșiza).
ASIGURĂRI OBLIGATORII DE BUNURI

De regulă, asigurările de bunuri sunt facultative. Încheierea contractelor de asigurare cu
privire la anumite bunuri este însă obligatorie în vederea realizării unui interes general.
Asigurările obligatorii sunt reglementate prin dispoziții cuprinse în legislația specială și pot
avea ca obiect atât bunuri mobile, cât și bunuri imobile.
Asigurarea obligatorie a unor bunuri mobile

Asigurarea bunurilor culturale mobile. Legea prevede obligația asigurării bunurilor
culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural național exportate temporar. În
conformitate cu dispozițiile prevăzute în O.G. nr. 44/2000 referitoare la unele măsuri privind
asigurarea bunurilor culturale mobile exportate temporar,' republicată, instituția publică titulară
a dreptului de administrare asupra unui bun mobil ce aparține patrimoniului cultural poate
38
exporta temporar bunul în baza unui certificat de export temporar. Certificatul de export
temporar se eliberează după prezentarea contractului de asigurare al bunului respectiv, încheiat
în condițiile legii. Aceste dispoziții legale instituie numai obligația titularului de a asigura
corespunzător bunul, contractul de asigurare urmând a fi ”încheiat în condițiile legii” (art. 2
alin. 2 din O.G.nr. 44/2000). Prin urmare, forma, conținutul și efectele contractului încheiat
pentru asigurarea bunurilor mobile culturale urmează dispozițiile generale aplicabile
asigurărilor de bunuri.
Asigurarea locuințelor împotriva dezastrelor naturale

Cadrul legal:
Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor,
alunecărilor de teren și inundațiilor, rerepublicată;
Norma 7/2013 privind fonna și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie
a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, cu
modificările ulterioare.
Potrivit legii, persoanele fizice și persoanele juridice sunt obligate să își asigure
împotriva dezastrelor naturale toate construcțiile cu destinația de locuință, din mediul urban sau
rural, aflate în proprietatea acestora și înregistrate în evidențele organelor fiscale. De asemenea,
este obligatorie asigurarea locuințelor aflate în proprietatea statului sau a unităților
administrativ teritoriale.
Părți contractante
Calitatea de asigurat aparține persoanei fizice sau persoanei juridice titulară a dreptului
de proprietate asupra locuinței (art. 2 pct. I .6. din Norma nr. 7/2013).
Contractul de asigurare obligatorie a locuinței poate fi încheiat și de persoana fizică sau
juridică care, fără a avea drept de proprietate asupra locuinței, se obligă să plătească prima de
asigurare, dar nu va încasa indemnizația de asigurare.
Contractant al asigurării poate fi:
persoana sau autoritatea desemnată să administreze locuințele aflate în proprietatea statului
sau unităților administrativ teritoriale (art.3 alin.2 din Legea nr. 260/2008); locatorul
locuinței aflate în leasing financiar (art. 3 alin.3 din Legea nr. 260/2008).
39
Calitatea de asigurător aparține Pool-ului de asigurare împotriva dezastrelor naturale

(PAID), societate de asigurare/reasigurare constituită prin asocierea societăților de asigurare
autorizate să acopere riscuri de catastrofă (art. 2 lit.e din Legea nr. 260/2008). Contractul se
încheie direct cu PAID sau prin intermediul societăților de asigurare-reasigurare autorizate să
practice asigurări pentru riscuri de catastrofă (art. 7 alin. I din Legea nr. 260/2008).
Obiectul asigurării
In conformitate cu dispozițiile legale, obiectul asigurării este reprezentat de imobilele
cu destinație de locuință, respectiv construcțiile destinate locuirii permanente sau temporare,
care sunt alcătuite din una sau mai multe camere de locuit, cu anexele, dependințele, dotările și
utilitățile necesare care sunt legate structural de construcția cu destinația de locuință (art. 3 alin.
I din Norma nr. 7/2013). Nu există obligativitatea asigurării anexelor, dependințelor, dotărilor
și utilităților care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și
nici a bunurilor din interiorul acesteia (afi.3 alin. 8 din Legea nr. 260/2008).
Locuințele pentru care se încheie asigurări obligatorii sunt împărțite de lege în două
categorii în funcție de materialele din care sunt construite, respectiv locuințe tip A și locuințe
tip B (art. 2 lit.c din Legea nr. 260/2008). Această clasificare prezintă importanță atât în ce
privește modul de stabilire al sumelor asigurate, cât și cu privire la nivelul minim al primelor
de asigurare impuse asiguratului.
Riscul asigurat
În cazul asigurărilor obligatorii a locuințelor riscurile sunt forme de manifestare a
dezastrului natural, respectiv cutremur de pământ, alunecări de teren și inundații, ca fenomene
naturale (art. 2 lib. b din Legea nr. 260/2008). Polițele de asigurare vor acoperi toate pagubele
produse construcțiilor cu destinația de locuință de oricare din formele de manifestare a
dezastrului natural, ca efect direct sau indirect al producerii riscurilor asigurate (art. 6 din Legea
nr.260/2008).
Polițele de asigurare nu vor acoperi toate pagubele produse de:
prăbușirea clădirilor exclusiv ca urmare a defectelor de construcție, chiar dacă are legătură
cu producerea unui risc asigurat; pierderile provocate locuințelor construite în zone
40
interzise; cheltuielile de cazare provizorie până la refacerea locuinței avariate în urma

producerii riscului asigurat care face obiectul asigurării obligatorii etc.
Pentru acoperirea pagubelor produse prin alte riscuri ce pot interveni asupra unei
constłucții cu destinația de locuință, proprietarul sau orice altă persoană interesată poate încheia
o asigurare facultativă a locuinței și a bunurilor existente în aceasta.
Forma și dovada contractului

Contractul de asigurare obligatorie a locuințelor se încheie în formă scrisă (art.7 alin. I
din Legea nr. 260/2008). Polița de asigurare PAD are forma și conținutul prevăzut de lege (art.
9 alin 2 din Norma nr. 7/2013).
Dovada încheierii contractului se face prin polița de asigurare împotriva dezastrelor
naturale (PAD), în baza căreia asigurătorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea
totală sau parțială în condițiile și în limitele stabilite de lege. Polița de asigurare obligatorie a
locuinței (PAD) poate fi tipărită sau emisă în sistem electronic cu respectarea normelor privind
prelucrarea datelor cu caracter personal (art. 7 alin. 4 din Legea nr. 260/2008).
Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) trebuie să cuprindă cel puțin
următoarele elemente:
denumirea/numele și sediul/domiciliul părților contractante; numele beneficiarului
asigurării; tipul locuinței potrivit clasificării legale (tip A sau tip B) și adresa acesteia;
riscurile acoperite prin contract; suma asigurată obligatoriu pentru tipul de locuință
asigurat. Nivelul sumei asigurată obligatoriu este stabilit de lege în funcție de tipul locuinței,
respectiv echivalentul în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a
României la data încheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinței a, 20000 euro
pentru locuințele de tip A și 10000 euro pentru lociunțele de tip B; prima obligatorie și
termenele de plată a acesteia. Nivelul primei obligatorii este stabilit de lege în funcție de
tipul locuinței și nivelul sumei asigurate obligatoriu, respectiv echivalentul în lei, la cursul
de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului
de asigurare obligatorie a locuinței, a 20 euro pentru locuințele de tip A pentru care suma
asigurată obligatoriu este de 20000 euro ori a IO euro pentru locuințele de tip B pentru care
suma asigurată obligatoriu este de 10000 euro (art.5 alin.2 din Legea nr.260/2008). Plata
41
primei de asigurare se face integral și anticipat, înainte de expirarea valabilității poliței (art.
I I alin. 2 din Norma nr. 7/2013); data emiterii poliței și perioada de valabilitate a acesteia.
Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) este valabilă pe o perioadă de 12
luni. Polița PAD intră în vigoare începând cu ora 0,00 a celei de a cincea zi calendaristică
de la data la care s-a plătit prima obligatorie și s-a emis și semnat contractul de asigurare.
Prin excepție, polițele reînnoite intră în vigoare la ora 0,00 a zilei următoare celei în care s-
a platit prima de asigurare și s-a emis și semnat contractul de asigurare. În situatia schimbării
proprietarului unei locuințe care este asigurată obligatoriu, polița PAD rămâne valabilă până
la data trecută în contract, dacă prima de asigurare a fost achitată integral (art. 9 alin. 2 din
Legea nr.260/2008). Înainte de expirarea valabilitatii prevazute în polița PAD, asigurătorul
va încheia cu noul proprietar o asigurare obligatorie, în continuarea celei care expiră (art. 9
alin.3 din Legea nr.260/2008). Valabilitatea poliței PAD încetează și în cazul în care
construcția asigurată își pierde integral destinația de locuință sau piere din alte cauze decât
cele cuprinse în asigurarea obligatorie. Pierderea acestei destinații nu obligă asigurătorul
care a emis PAD la restituirea sumei corespunzatoare valorii primei obligatorii (art. 1 1 alin.
I din Legea nr.260/2008); semnăturile reprezentantului asigurătorului; denumirea actelor
normative care prevăd drepturile și obligațiile părților contractante.
Efectele contractului de asigurare a locuinței împotriva dezastrelor naturale

Obligațiile asiguratului. Încheierea valabilă a contractului de asigurare obligă asiguratul
sau după caz, contractantul asigurării la plata primei de asigurare, înainte de expirarea
valabilității poliței de asigurare împotriva dezastrelor naturale PAD (art. 15 pct. 1 lit. a din
Legea nr. 260/2008). In cazul asigurării locuințelor sociale obligația de plată a primei obligatorii
revine autorității locale.
În etapa precontractuală, precum și în timpul derulării contractului de asigurare
obligatorie a locuinței, asiguratul este ținut să îndeplinească și următoarele obligații:
Obligația de întreținere a locuinței asigurate ”în bune condiții și în conformitate cu
dispozițiile legale în materie și cu recomandarile autorităților, constructorului sau, după
caz, producătorului, în scopul prevenirii producerii ori apariției oricărui eveniment
asigurat” (art. 33 alin. I pct. 1.I. din Norma nr. 7/2013);
42
Obligația de informare. Asiguratul are obligația de a răspunde în scris cu privire la

împrejurările referitoare la risc pe care le cunoaște și să se conformeze recomandărilor
făcute de asigurător privind măsurile de prevenire a daunelor (art. 33 alin. I pct. I .2. din
Norma nr. 7/2013). Dacă informațiile privind riscul se modifică în timpul derulării
contractului, asiguratul este obligat să înștiințeze în scris asigurătorul, în termen de 30
de zile calendaristice de la data apariției modificărilor. Aceeași obligație revine și
beneficiarului asigurării. Asigurătorul poate efectua o inspecție de risc pentru a evalua
starea tehnică a locuinței care urmează a fi asigurată.
Obligația de a comunica dispariția interesului. În asigurarea obligatorie a locuinței
interesul dispare atunci când construcția asigurată nu mai are destinația de locuință (art.
33 alin. 1 pct. 1.3. din Norma nr. 7/2013).
După producerea riscului asigurat, asiguratul are următoarele obligații:

Obligația de a comunica producerea riscului asigurat. În acest sens, asiguratul trebuie să
înștiințeze nu numai asigurătorul, ci și autoritățile abilitate să întocmească acte
constatatoare ale cauzelor și împrejurărilor producerii sau apariției evenimentului, ale
daunelor provocate. Înștiințarea asigurătorului cu privire la producerea riscului asigurat
trebuie făcută în scris, în termen de 60 de zile calculat de la momentul producerii riscului
asigurat. În înștiințarea adresată asigurătorului trebuie precizată seria, numărul și data
emiterii poliței de asigurare obligatorie, daunele suferite și mărimea posibilă a acestora.
În acest sens, asiguratul are obligația de a pune la dispoziția asigurătorului toate actele
încheiate de autoritățile abilitate, documentele și evidențele necesare, precum și orice
alte detalii, probe și dovezi de care dispune, referitoare la cauza și cuantumul daunelor
suferite care au relevanță pentru stabilirea dreptului la despăgubire și a despăgubirii
cuvenite (art.33 alin. 2 pct. 2.I .-2.3. din Norma nr. 7/2013);
Dovada dreptului de proprietate sau de administrare. Potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr.
260/2008 au calitatea de beneficiari ai poliței PAD, și prin urmare vor putea încasa
despăgubirea: proprietarii locuinței asigurate, persoane fizice sau persoane juridice;
persoanele sau autoritățile desemnate în condițiile legii să administreze anumite bunuri;
43
succesorii legali și/sau testamentari ai proprietarilor persoane fizice; persoanele

desemnate expres în poliță ca beneficiari.
Obligațiile asigurătorului. La data încheierii contractului de asigurare obligatorie a
locuinței, asigurătorul are obligația de a emite asiguratului polița de asigurare PAD. În cazul
producerii riscului asigurat, asigurătorul are obligația să constate și să evalueze prejudiciile, să
stabilească cuantumul despăgubirii și să finalizeze dosarele de daună în termenele și condițiile
prevăzute de lege.
Obligația de a constata producerea riscului asigurat. Asigurătorul este obligat să
desfășoare activitatea de constatare în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii
înștiințării privind producerea evenimentului asigurat sau din momentul în care este posibil
accesul direct în zona calamitată (art. 4 alin. I din Normele adoptate prin Ordinul nr. 7/2009
privind constatarea, evaluarea și lichidarea daunelor la asigurarea obligatorie a locuințelor
împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor).
Obligația de a deschide dosarul de daună. Dosarul de daune trebuie să conțină cel puțin
următoarele documente:
avizarea în scris a daunei de către asigurat sau beneficiarul poliței PAD; procesul-
verbal de constatare a pagubelor semnat de pățile implicate; fotografii ale elementelor
de construcție avariate în evenimentul asigurat; documente de evaluare a pagubei și
stabilire a cuantumului despăgubirii; cererea de despăgubire completată de asigurat sau
de către beneficiarul asigurării; referatul întocmit de lichidatorul de daune.
Obligația de a pune la dispoziția asiguratului sau beneficiarului asigurării o copie a
procesului-verbal de constatare. După efectuarea constatării, asigurătorul care a eliberat polița
de asigurare împotriva dezastrelor naturale PAD și care instrumentează dosarul de daună are
obligația de a elibera asiguratului, sau după caz, beneficiarului PAD o copie a procesului-verbal
de constatare a pagubelor, care va cuprinde mențiuni privind:
identificarea dosarului;
locuința asigurată;
elementele de construcție constatate ca fiind avariate în urma producerii riscului
asigurat;
44
documentele necesare a fi depuse de către asigurat sau beneficiar pentru finalizarea

dosarului de daune și efectuarea plății (art. 7 din Normele adoptate prin Ordinul nr.
7/2009).
Obligația de a formula oferta de despăgubire. După efectuarea constatărilor și evaluarea
despăgubirilor cuvenite asiguratului, asigurătorul are obligația de a formula oferta de
despăgubire. De asemenea, după finalizarea dosarului de daune, asigurătorul este obligat să
transmită spre completare asiguratului sau, după caz, beneficiarului asigurării, o declarație din
care să rezulte faptul că prin încasarea despăgubirii nu va mai avea alte pretenții în legătură cu
paguba respectivă (art. 10 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 7/2009).
Obligația de a plăti despăgubirea. În acest sens, dacă acceptă despăgubirea oferită de
asigurător, asiguratul va preciza modalitatea de plată.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri dacă:
asiguratul sau contractantul asigurării nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale;
informațiile care au stat la baza încheierii contractului de asigurare sau care au fost făcute
în vederea soluționării cererii de despăgubire nu sunt conforme realității; beneficiarul
nu prezintă dovezi suficiente pentru justificarea dreptului său la plata despăgubirii; se
constată că pagubele au fost favorizate sau agravate de către asigurat/beneficiar ori de
persoanele care locuiesc împreună cu asiguratul/beneficiarul la locuința asigurată, de
prepușii asiguratului/beneficiarului, de persoanele autorizate să reprezinte beneficiarul
pentru obținerea de despăgubiri ori de contractantul asigurării.
pagubele pentru care se solicită despăgubiri sunt cele menționate în inspecția de risc și care
nu au fost remediate anterior producerii riscului asigurat.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
1. Noțiuni generale
Asigurarea de răspundere civilă se întemeiază pe împrejurarea că orice persoană
răspunde pentru faptele sale, ori de câte ori acestea au ca urmare producerea unor prejudicii
altor persoane. De regulă, asigurările de răspundere civilă se încheie în legătură activitatea
asiguratului sau cu deținerea și folosirea unor bunuri de către acesta.
45
Asigurarea de răspundere civilă acoperă toate sumele pe care asiguratul este obligat,
conform legii, să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de el
unui terț. În acest sens art. 2223 C. civ. prevede că ” în cazul asigurării de răspundere civilă,
asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde
potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în
procesul civil".
Contractul de asigurare de răspundere civilă se încheie între asigurat și asigurător. Părțile
contractante pot conveni ca polița de asigurare să acopere și răspunderea civilă a altor persoane
pentru prejudicii produse terților (art. 2223 alin.2 C.civ.). În asigurările de răspundere
profesională atât asiguratul, cât și persoana cuprinsă în asigurare trebuie să aibă profesia pentru
exercitarea căreia urmează să se încheie asigurarea.
In asigurările de răspundere civilă, pe lângă asigurat și asigurător, mai intervine și o a
treia persoană, respectiv terțul păgubit. Terța persoană poate să fie orice persoană fizică sau
juridică prejudiciată de către asigurat. Aceasta este o persoană nedeterminată în momentul
încheierii contractului, dar determinabilă în momentul în care i se cauzează un prejudiciu de
către asigurat. În asigurările de răspundere civilă cuantumul despăgubirii se stabilește prin
convenția încheiată între asigurat, terța persoană prejudiciată și asigurător. În caz de
neînțelegere despăgubirea se stabilește prin hotărâre judecătorească.
Plata despăgubirilor se face direct terțului păgubit. Dacă asiguratul face dovada că a
despăgubit pe terțul păgubit atunci despăgubirea va fi plătită direct acestuia.
Asigurarea de răspundere civilă poate fi obligatorie sau facultativă. Potrivit dispozițiilor
legale în vigoare sunt obligatorii asigurările referitoare la exercițiul unor profesii (juridice,
medicale, în domeniul transporturilor etc.). De asemenea, sunt obligatorii asigurările de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
2. Particularitățile contractului de asigurare de răspundere profesională a avocatului

Cadrul legal
Dispozițiile referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere profesională a avocatului
sunt prevăzute în:
46
• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, rerepublicată,

cu modificările ulterioare;
• Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din
România nr. 64/2011, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 51/1995 ”avocatul este obligat să se asigure pentru
răspunderea profesională, în condițiile stabilite prin statutul profesiei".
Prin răspundere profesională se întelege acoperirea prejudiciilor suferite de client și
rezultate din exercitarea profesiei de către avocat cu nerespectarea dispozițiilor legale privind
exercitarea profesiei de avocat și a regulilor deontologice (art. 231 alin. 2 din Statutul profesiei
de avocat).
Părți contractante. Părțile contractante sunt asiguratul și asigurătorul. Fiind o asigurare
de răspundere profesională, asiguratul trebuie să aibă profesia pentru exercitarea căreia trebuie
să se încheie polița de asigurare, respectiv profesia de avocat. Avocații își pot exercita profesia
în formele prevăzute de lege, respectiv cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile
profesionale, societăți profesionale cu răspundere limitată. În cazul societăților civile
profesionale (constituite din doi sau mai mulți avocați definitivi care contribuie la constituirea
unui patrimoniu de afectatiune în vederea desfășurării activității profesionale) sau în cazul
societăților profesionale cu răspundere limitată (societate cu personalitate juridică constituită
prin asocierea a doi sau mai mulți avocați definitivi, titulara unui patrimoniu propriu) calitatea
de asigurat poate aparține societății civile profesionale sau societății profesionale cu răspundere
limitată. În acest caz, asigurarea va cuprinde toți avocații care își exercită profesia în calitate de
asociați, colaboratori sau salariați. Asigurător poate fi orice societate de asigurare autorizată în
condițiile legii să practice asigurări de răspundere civilă generală.
Obiectul asigurării. Asigurarea de răspundere civilă a avocaților acoperă, în limitele
sumei asigurate, prejudiciile produse clienților prin neglijența, eroarea sau omisiunile ori prin
pierderea sau distrugerea documentelor încredințate de clienți avocatului în scopul susținerii
cauzelor în care aceștia au fost angajați.
Riscuri acoperite. Asigurarea de răspundere civilă a avocatului acoperă daunele efective
rezultate prin actele sau faptele avocatului săvârșite în timpul exercițiului activității specifice
47
profesiei de avocat, acte sau fapte aflate în legătură directă cu executarea contractului de
asistență juridică încheiat cu clientul, și pentru care avocatul răspunde potrivit legii.
Prima de asigurare. Primele de asigurare sunt cheltuieli profesionale, legal datorate, se
stabilesc în raport cu suma asigurată și sunt deductibile pentru anul fiscal în curs (art. 231 alin.
6 din Statutul profesiei de avocat).
Suma asigurată. Nivelul minim al sumei asigurate este de cel puțin 3000 euro anual în
cazul avocaților stagiari și 6000 euro anual, în cazul avocaților definitivi (an. 231 alin. 3 din
Statutul profesiei de avocat).
Durata asigurării. Durata asigurării este de un an. Asigurarea de răspundere profesională
se reînnoiește în mod obligatoriu anual.
Încheierea contractului se constată prin emiterea poliței de asigurare. Polița de asigurare
se depune în copie certificată de avocat la secretariatul baroului în termen de 15 zile de la data
emiterii acesteia (art. 23 1 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat).
Efectele contractului. Principala obligație a asiguratului este aceea de a plăti prima de
asigurare. Plata primei se face integral sau în rate.
După producerea evenimentului asigurat, asigurătorul are obligația de a evalua
prejudiciul și de a plăti despăgubirile stabilite.
3. Particularitățile contractului de asigurare de răspundere profesională a notarului

public
”Asigurarea de răspundere civilă a notarilor publici este obligatorie și se realizează prin

casa de asigurări constituită în acest scop” (art.60 alin.2 din Legea nr.36/1995-Legea notarilor
publici și a activității notariale, rerepublicată, cu modificările ulterioare);
Părți contractante. Au calitate de asigurați toți notarii publici care își desfășoară activitatea pe
teritoriul României (art. 3 alin. I din Statutul Casei de Răspundere Civilă a Notarilor Publici,
aprobat prin Hotărârea Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. I I/2014, cu modificările
ulterioare).
48
Asigurător este Casa de Răspundere Civilă a Notarilor Publici, având drept scop
garantarea de răspundere civilă a notarului public în exercițiu pentru prejudiciile cauzate prin
acte și fapte notariale, cu excepția prejudiciilor cauzate prin fapte intenționate (art. 4 din Statut).
Asigurarea de răspundere profesională a notarului public acoperă răspunderea civilă a notarului
public pentru daunele patrimoniale cauzate terților, din culpă, în exercitarea activității (art. 6
alin. 1 lit. e din Statut).
Contractul de răspundere civilă se încheie între notarul public și Casa de Răspundere
Civilă și va conține riscul de răspundere civilă, contribuțiile anuale de răspundere civilă, precum
și modul și procedurile de acordare a despăgubirilor (art. 15 din Statut).
Riscul asigurat. Riscurile asigurate sunt evenimente viitoare, posibile, incerte, prevăzute
în contract, respectiv acte sau fapte care antrenează răspunderea civilă profesională a notarului
public pentru prejudicii cauzate prin erori profesionale săvârșite în legătură cu activitatea
notarială. Asigurarea de răspundere profesională a notarului public acoperă numai daunele
rezultate din erori profesionale săvârșite din culpă, nu și cele intenționate.
Asigurarea de răspundere profesională a notarului public acoperă prejudiciile cauzate
terților în exercitarea atribuțiilor profesionale: prin fapte proprii ale notarului sau ale angajaților
acestuia, săvârșite din culpă; aduse valorilor încredințate notarului public în depozit, în afară de
cazurile în care dispariția, distrugerea sau pierderea acestora este urmare a unui caz fortuit ori
caz de forță majoră; ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor originale
păstrate în depozit, în vederea întocmirii actelor solicitate (art. 16 din Statut).
Contribuția de răspundere civilă. Suma de bani pe care asiguratul (notarul public) o
plătește anual asigurătorului pentru asumarea riscurilor specifice este cuprinsă I .000 și 6.000
lei, pentru primul eveniment asigurat/an (art.6 lit.h coroborat cu art. 15 alin. 6 din Statut).
Suma asigurată, respectiv suma maximă în limita căreia Casa de Răspundere civilă
acordă despăgubiri este egală cu valoarea contribuției de răspundere civilă achitată de asigurat
multiplicată de 40 de ori, dar nu mai mult de 240.000 lei (art. 19 alin. 2 din Statut).
Plata contribuției de răspundere civilă se face integral până la data de 15 aprilie a anului
în curs (art. 15 alin. 8 din Statut).
Durata asigurării. Contractul de asigurare își păstrează valabilitatea pe întreaga
perioadă în care notarul public se află în activitate. Asigurarea este valabilă atât în perioada în
49
care notarul public este în exercițiul funcției, cât și după această perioadă, cu condiția ca
evenimentul asigurat să se fi produs în timpul exercițiului funcției (art. 15 alin. 4 din Statut).
Înainte de începerea activității, notarul public este obligat, sub sancțiunea neemiterii
licenței de funcționare, să încheie contractul de răspundere civilă cu Casa de Răspundere Civilă
și să plătească taxa de înscriere, devenind astfel membru al acesteia (art. 8 lit. a din Hotărârea
nr. I I/2014). Pe perioada exercitării funcției, notarul public este obligat, sub sancțiunea
retragerii licenței de funcționare, să achite anual și integral, costul contractului de răspundere
civilă (art. 8 lit. c din Statut).
Contractul de asigurare încetează la data retragerii licenței de funcționare, la încetarea
funcției sau la suspendarea calității de notar public (art. 8 alin.2 din Statut).
Plata despăgubirilor. În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurătorul are
obligația de a acorda despăgubirile în condițiile stipulate în contractul de asigurare.
Asigurătorul este îndreptățit să refuze plata despăgubirilor pentru:
daune constatate prin hotărâri judecătorești, dacă prejudiciile au fost cauzate cu intenție de
către asigurat sau, după caz, de beneficiarul asigurării sau de către alte persoane, pentru care
asiguratul sau beneficiarul asigurării răspund în baza altor legi (art. 17 lit. a din Statut);
prejudiciile rezultate din întocmirea greșită a actelor produse exclusiv din vina
beneficiarului asigurării sau a persoanelor, pentru care beneficiarul răspunde în baza legii
(art. 17 lit. b din Statut); partea din prejudiciu care depășește suma asigurată (art. 17
lit.c din Statut); cheltuielile de executare a hotărârilor judecătorești privind plata
despăgubirilor (art. 17 lit. d din Statut); răspunderea civilă ce îi poate reveni asiguratului
pentru pagubele cauzate terților, altele decat cele ce decurg strict din exercitarea profesiunii
de notar public (art. 17 lit. e din Statut); prejudiciile cauzate de asigurat care rezultă din
calitatea de lichidator/fiduciar, mediator și/sau agent al Registrului Național de Publicitate
Mobiliară (art. 17 lit. f din Statut); daunele morale datorate de asigurat (art. 17 lit. g din
Statut); prejudiciile cauzate de asigurat care nu au legătură cu exercitarea profesiei,
respectiv acte încheiate de asigurat ”înainte de începerea activității, pe perioada suspendării
sau după încetarea calității de notar public” (art. 17 lit. h din Statut); prejudiciile rezultate
ca urmare a săvârșirii de infracțiuni (art. 17 lit. i din Statut); prejudiciile cauzate prin
50
neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a dreptului la apărare de către notarul public

(art. 1 7 lit. j din Statut).
4. Particularitățile contractului de asigurare de răspundere profesională a

executorului judecă toresc
”Asigurarea de răspundere profesională a executorilor judecătorești în funcție este
obligatorie” (art. 3 alin.2 din Statutul Casei de Asigurări a Executorilor Judecătorești, aprobat
prin Hotărârea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 2/2014, cu modificările
ulterioare). Asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc se realizează
prin Casa de Asigurări constituită în acest scop (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 privind
executorii judecătorești, republicată, cu modificările ulterioare).
Părți contractante. Au calitate de asigurați toți executorii judecătorești, a căror calitate
nu a încetat potrivit legii, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României (art. 6 lit. b
coroborat cu art. 3 alin. 4 din Statutul Casei de Asigurări a Executorilor Judecătorești, aprobat
prin Hotărârea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 2/2014). Asigurător este Casa
de Asigurări a Executorilor Judecătorești care funcționează în cadrul Uniunii Naționale a
Executorilor Judecătorești din România, având drept scop încheierea contractelor de răspundere
civilă pentru 'prejudiciile cauzate din culpă, prin acte și fapte săvârșite de executorul
judecătoresc” (art. 4 din Statut). Asigurarea de răspundere profesională a executorului
judecătoresc acoperă, în limitele sumei asigurate, prejudiciile cauzate terților, din culpă, prin
acte sau fapte proprii ale sale sau ale angajaților săi. Asigurarea de răspundere profesională a
executorului judecătoresc nu acoperă prejudiciile cauzate terților prin acte sau fapte care nu au
legătură cu profesia (art. 16 lit. a din Statut).
Incheierea contractului de asigurare de răspundere profesională a notarului public se
constată prin emiterea poliței de asigurare, care cuprinde ”riscul asigurat, primele anuale de
asigurare, modul și procedurile de acordare a despăgubirilor” (art. 15 alin. 3 din Statut).
Riscul asigurat. Riscurile asigurate sunt evenimente viitoare, posibile, incerte, prevăzute
în contract, respectiv acte sau fapte săvârșite din culpă, nu și cele produse cu intenție, aflate în
legătură cu activitatea de executare silită. In categoria actelor sau faptelor săvârșite din culpă
acoperite de această asigurare intră numai actele și faptele săvârșite de executorul judecătoresc
51
sau, după caz, de angajații acestuia. În acest sens, art. 23 din Statut prevede că asigurătorul nu
va acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate din culpa exclusivă a persoanei păgubite sau
a unei terțe persoane. Asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc va
acoperi prejudiciile cauzate terților în exercitarea atribuțiilor profesionale: prin fapte proprii ale
executorului judecătoresc sau ale angajaților acestuia, săvârșite din culpă; aduse valorilor
încredințate executorului judecătoresc în depozit, în afară de cazurile în care dispariția,
distrugerea sau pierderea acestora este urmare a unui caz fortuit ori caz de forță majoră; ca
urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor originale păstrate în depozit, în
vederea întocmirii actelor solicitate ( art. 16 din Statut).
Prima anuală de asigurare subscrisă de executorul judecătoresc este de 750 de lei pentru
primul eveniment asigurat pe an, respectiv pentru primul act sau fapt care antrenează
răspunderea profesională a executorului judecătoresc. In cazul în care, în următorii 3 ani
executorul judecătoresc săvârșește și alte acte sau fapte, va fi obligat să achite și franșiza
corespunzătoare daunelor lichidate de asigurător (art. 15 alin.6 și 7 din Statut).
Suma asigurată, respectiv suma maximă în limita căreia Casa de Asigurări acordă
despăgubiri este egală cu valoarea primelor de asigurare achitate de asigurat multiplicată de IO
de ori, sau, după caz de 5000 lei (art. 19 alin. 2 din Statut). Plata primei se face în trei rate egale
pentru anul în curs, respectiv 250 lei până la 31 martie, 250 lei până la 30 iunie și 250 lei până
la 30 septembrie (art. 15 alin.8 din Statut).
Durata asigurării. Contractul de asigurare își păstrează valabilitatea cât timp executorul
judecătoresc este în funcție. Asigurarea este valabilă și după încetarea perioadei în care
executorul judecătoresc este în funcție, cu condiția ca evenimentul asigurat să se fi produs în
timpul exercițiului funcției (art. 15 alin. 4 din Statut).
Plata despăgubirilor. In cazul producerii evenimentului asigurat, asigurătorul are
obligația de a acorda despăgubirile stabilite.
Asigurătorul este îndreptățit să refuze plata despăgubirilor pentru:
daune constatate prin hotărâri judecătorești, dacă prejudiciile au fost cauzate cu intenție
de către asigurat sau, după caz, de beneficiarul asigurării sau de către alte persoane,
pentru care asiguratul sau beneficiarul asigurării răspund în baza altor legi (art. 17 lit. a
din Statut); prejudiciile rezultate din întocmirea greșită a actelor produse exclusiv din
52
vina beneficiarului asigurării sau a persoanelor, pentru care beneficiarul răspunde în

baza legii
(art. 17 lit. b din Statut); partea din prejudiciu care depășește suma asigurată (art. 17
lit. c din Statut); cheltuielile de executare a hotărârilor judecătorești privind plata
despăgubirilor (art. 17 lit. d din Statut);
”răspunderea civilă ce îi poate reveni asiguratului pentru pagubele cauzate terților, altele
decat cele ce decurg strict din exercitarea profesiunii de notar public” (art. 17 lit. e din
Statut); prejudiciile cauzate de asigurat care rezultă din calitatea de fiduciar (art. 1 7
lit. f din Statut); daunele morale datorate de asigurat (art. 17 lit. g din Statut).
5. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de

autovehicule
Potrivit legii, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse
înmatriculării sau înregistrării în România au obligația să încheie această asigurare pentru
cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule (art.3
din Legea nr. 132/2017-răspunderea civilă auto pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule și tramvaie).
Potrivit afi.3 pct. 18 din Legea nr. 132/2017 limitele teritoriale de aplicare ale acetei
asigurări sunt:
teritoriul României; teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părți
la Acordul privind
Spațiul Eutopean și teritoriul Confederației Elvețiene; teritoriul statelor situate între
două state care leagă direct două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există
birou național auto (organizație profesională a asigurătorilor autorizați să practice aceste
asigurări); teritoriile statelor în care sunt componente birourile naționale auto care au
semnat
Acordul multilateral (acordul prin care birourile naționale din statele membre ale
53
Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European au convenit

aplicarea reglementărilor europene privind controlul asigurării de răspundere civilă
auto).
Elementele esențiale ale contractului RCA

Definiție. Părți contractante
Contractul RCA este ”contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie
pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, a carui încheiere
se constată prin polița de asigurare RCA, care atestă existența asigurării de răspundere civilă
pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule”(art.2 pct. 13 din Legea nr.
132/2017).
Contractul se încheie între asigurat și asigurătorul RCA.
Calitatea de asigurat aparține proprietarului sau utilizatorului unui vehicul sau tramvai
a cărui răspundere civilă delictuală pentru prejudicii produse terțelor persoane prin
accidente este transmisă contractual asigurătorului RCA (art.2 pct.4 din Legea nr.
123/2017).
Asigurătorul RCA poate fi orice societate de asigurare autorizată să practice asemenea
asigurări (art.2 pct.4 din Legea nr. 123/2017).
Forma contractului
Contractul RCA se încheie în formă scrisă și trebuie să cuprindă:
numărul și data; părți contractante; perioada de valabilitate (art.5 alin.l și 2).
Aceasta poate varia între o lună și 12 luni, în funcție de opțiunea asiguratului. Perioada
de valabilitate poate fi mai mică de o lună în următoarele situații:
• pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre pentru care se

solicită asigurarea în vederea importului în Romania;
• pentru vehiculele destinate exportului.

• limitele maxime de răspundere; prima de asigurare. Prima de asigurare
reprezintă suma pe care asiguratul se obligă să o plătească asigurătorului în schimbul
54
obligației acestuia de a plăti despăgubirea terțului prejudiciat. Prima de asigurare poate

fi plătită integral sau în rate. Dacă părțile
au stabilit plata primei în rate, în contract trebuie menționate numărul ratelor și
scadența acestora, contractul RCA constituind titlu executoriu pentru ratele neachitate;
intermediarul, dacă este cazul. Contractul RCA poate fi încheiat direct cu asigurătorul
sau prin intermediari (agenți, brokeri de asigurare); clasa de bonus/malus. În funcție
de istoricul de daunalitate, asiguratul va fi încadrat într-o clasă de bonus sa, după caz,
de malus, cu consedința reducerii, respectiv majorării primei de asigurare (art.2 pct. 10
din Legea nr. 123/2017); numărul de înmatriculare al vehiculului; statele în care
documentul are valabilitate.
Valabilitatea contractului RCA

Contractul RCA este valabil începând cu (art.5 alin.8 din Legea nr.123/2017):
• ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior,

pentru asiguratul care își indeplinește obligația încheierii asigurării RCA cel mai târziu
în ultima zi de valabilitate a acesteia; ziua urăatoare celei în care s-a încheiat contractul
RCA, pentru persoanele care nu aveau o asigurare RCA valabilă Ia momentul încheierii
noii asigurări; momentul încheierii contractului RCA, dar nu mai devreme de data
intrarii în vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatricularii/ vehiculului,
pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
Contractul RCA încetează (art. 7 din Legea nr.123/2017):
• la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la

transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, notificare însoțită de
documente justificative; la data la care vehiculul este radiat din circulatie; la
implinirea termenului stabilit in contractul RCA.
ASIGURAREA DE CREDITE, GARANȚII SI PIERDERI

FINANCIARE
1. Asigurări de credite
55
Asigurările de credite au rolul de oferi protecție în cazul pierderilor financiare rezultate

din neplata, incapacitatea de plată sau insolvabilitatea beneficiarilor de credit.
Contractele de asigurare de credite pot avea ca obiect orice credit, indiferent de scopul
în care acesta a fost acordat. În acest sens, sunt și dispozițiile prevăzute în Legea nr. 237/2015
care includ în aceeași clasă de asigurare diferite tipuri de credite, respectiv credite de export,
credite pentru vânzări în rate, credite ipotecare, credite agricole.
Potrivit art. 2221 alin. I C.civ., asigurările de credite și garanții au ca obiect acoperirea
riscurilor de insolvabilitate generală, credit de export, vânzare în rate, credit ipotecar, credit
agricol, garanții directe sau indirecte, precum și alte asemenea conform normelor adoptate de
organul de stat în a cărui competență, potrivit legii intră supravegherea activității din domeniul
asigurărilor.
Contractul de asigurare a creditului. Dispoziții

generale v/ Părți contractante
Calitatea de asigurător aparține societății care a obținut autorizație de funcționare pentru
asigurările generale incluse în clasa 14, respectiv societății a cărei autorizație permite
practicarea asigurărilor de credite și garanții-clasele 14 și 15.
Asigurat poate fi orice creditor titular al interesului asigurat, respectiv persoana fizică
sau juridică, care în cazul producerii riscului asigurat poate înregistra un prejudiciu.
v/ Obiectul asigurării
Contractul de asigurare a creditului acoperă riscurile comerciale normale, estimate sau
apreciate în raport cu un anumit credit sau cu cifra de afaceri globală a asiguratului. Contractul
de
56
DREPTUL
ASIGURĂRI LOR
asigurare se încheie în considerarea creanțelor pe care asiguratul le are, în mod obișnuit,

împotriva clienților săi.
v/ Riscul asigurat
Riscul de insolvabilitate generală există în situația în care debitorul nu poate executa
obligația de plată a unei sume de bani datorită stării în care se află patrimoniul său caracterizat
prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Riscul comercial îl constituie acel eveniment viitor și incert care poate afecta
posibilitatea debitorului de a efectua plățile datorate la scadență. Spre exemplu, deprecierea
situației financiare a debitorului, situație care atrage imposibilitatea acestuia de a efectua plata
datorată la scadență. Prin urmare, riscurile comerciale pot fi identificate în toate acele contracte
în care executarea obligației debitorului, constând în plata unei sume de bani, este afectată de
un termen suspensiv. Pot fi incluse în această categorie:
contractele de vânzare în care părțile contractante au stabilit un termen pentru plata
integrală a prețului (vânzarea pe credit). Asigurarea de credit va acoperi riscul și-l asumă
vânzătorul (creditor) cu privire la posibilitatea debitorului (cumpărător) de a plăti datoria
la scadentă; contractele de vânzare cu plata prețului în rate. Prin derogare de la
principiul indivizibilității plății consacrat în art. 1490 C.civ., vânzătorul poate accepta
ca modalitate de executare a obligației de plată a prețului ce incumbă cumpărătolului,
plata în rate. În această situație, asigurarea de credit va acoperi riscul neîncasării ratelor
datorate de cumpărător; contracte de împłumut de consumație. De regulă, dacă
împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul are obligația de a restitui
aceeași sumă de bani la temenul convenit de părți (art. 2158 C.civ. coroborat cu art.
2161 C.civ.).
Alte riscuri de insolvabilitate sunt legate de activitatea profesioniștilor într-un anumit
domeniu.
Pot fi incluse în această categorie:
57
contractele de leasing. Această asigurare de credit prezintă interes pentru părțile
implicate în operațiunea de leasing întrucât acoperă riscul neplății ratelor de leasing.
contractele de credit financiar-bancare, respectiv acele contracte prin care instituțiile

abilitate pun la dispoziția debitorilor, persoane fizice sau persoane juridice sume de bani,
în schimbul obligației asumate de aceștia de a rambursa suma respectivă, precum și de
a plăti dobânzi sau alte cheltuieli legate de această sumă.
Indiferent de tipul creditului, asigurarea de credit oferă protecție împotriva riscului de
nerambursare a datoriei. Prin urmare, în domeniul asigurărilor de credite, interesul aparține
persoanei care ar suferi un prejudiciu în cazul pierderii bunului său necorporal, respectiv a
creanței. Interesul aparține deci creditorului în cazul în care în contractul încheiat cu debitorul
a fost prevăzut un termen pentru executarea obligației de plată. Această asigurare prezintă
importanță deosebită în cazul creditelor de consum. Polița de asigurare având ca obiect
acoperirea riscului de neplată va fi asimilată granțiilor personale solicitate.
Forma, dovada și efectele contractului de asigurare a creditului

În absența unor dispoziții speciale, dispozițiile comune din Codul civil (art. 2200-2213)
referitoare la încheierea, dovada și efectele contractului contractului de asigurare se aplică și
acestui contract.
Încheierea contractului de asigurare a creditului se constată prin emiterea poliței de
asigurare corespunzătoare (art. 2200 alin. 2 C.civ.). Polița de asigurare poate acoperi o singură
tranzacție a asiguratului (creditorului), tranzacțiile asiguratului pe o anumită perioadă de timp
sau toată activitatea raportată la cifra sa de afaceri (poliță globală).
Obligația principală a asiguratului este aceea de a plăti prima de asigurare la termenul
și în condițiile stipulate în contract. Prin încheierea contractului de asigurare a creditului,
asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească indemnizația de asigurare,
după caz, asiguratului sau beneficiarului asigurării. Asigurătorul are acțiune în regres împotriva
persoanei care în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin creditul contractat
fiind astfel răspunzătoare de producerea riscului asigurat.
58
2. Asigurarea de garanții
Asigurările de garanții sunt asigurări generale, incluse în clasa 15, respectiv asigurări de
garanții directe și indirecte.
Asigurarea de garanții are rolul, pe de o parte, de a oferi protecție asiguratului împotriva

riscurilor de neîndeplinire a obligațiilor asumate de garantul personal (spre exemplu
fideiusorul) sau după caz, de a acoperi riscul piederii sau deteriorării bunului ce formează
obiectul garanției reale. Astfel, asigurarea de garanție va acoperi riscul pierderii garanțiilor
stipulate în favoarea creditorului.
De regulă, încheierea asigurărilor de credite și a asigurărilor de garanții rămâne la
aprecierea persoanei interesate. În cazul în care, încheierea unei asemenea asigurări a fost
convenită expres, indiferent de tipul asigurării (asigurare de credit sau asigurare de garanții),
asigurătorul nu poate condiționa plata indemnizației de asigurare de declanșarea de către
asigurat împotriva acelui debitor a procedurilor de reparare a prejudiciului, inclusiv prin
executare silită (art. 2221 alin. 2 C.civ.).
3. Asigurările de pierderi financiare

În general, pierderea financiară desemnează un beneficiu nerealizat. Asigurarea de
pierdere financiară acoperă paguba efectivă și prejudiciul nerealizat, inclusiv cheltuielile
generale și cele care decurg direct sau indirect din producerea riscului asigurat (art.2222 C.civ.).
Asigurările de pierderi financiare fac parte din clasa 16 de asigurări generale și includ
pierderi financiare diverse legate de somaj, venituri insuficiente, condiții meteorologice
nefavorabile, nerealizarea beneficiilor, cheltuieli curente, cheltuieli comerciale neprevăzute,
deprecierea valorii de piață, chirii și alte venituri, alte pierderi financiare sau comerciale.
Asigurările financiare acoperă riscurile de pierderi financiare. Spre exemplu, în cazul
creditelor acordate pentru investiții imobiliare în vederea construcției, reabilitării consolidării,
extinderii unor imobile, împrumutatul poate încheia un contract de asigurare pentru riscul
nefinalizării investițiilor imobiliare pentru care s-a acordat creditul. Dacă încheierea unei
asemenea asigurări a fost impusă de creditor, împrumutatul are obligația de a cesiona drepturile
sale în favoarea creditorului ipotecar (art. 17 din Legea nr. 190/1999).
59
ASIGURAREA DE PERSOANE
Dispozițiile generale aplicabile asigurărilor de persoane sunt prevăzute în art. 2227-

2238 C.civ. Asigurările de persoane acoperă riscurile specifice evenimentelor aflate în legătură
cu persoana fizică a asiguratului, respectiv asigurările încheiate pentru riscuri de vătămare
corporală, deteriorarea sănătății, deces sau, după caz supraviețuire. Asigurările de persoane pot
fi clasificate în două categorii, asigurări de viață și asigurări pentru cazuri de accidente
corporale.
În funcție de calificarea legală, asigurările de persoane pot fi incluse în categoria
asigurărilor generale, sau, după caz în categoria asigurărilor de viață. Din categoria asigurărilor
generale aflate în legătură cu persoana fizică a asiguratului, fac parte asigurările încheiate
pentru riscuri de accidente, inclusiv accidente de muncă și boli profesionale, precum și asigurări
de sănătate. In categoria asigurărilor de viață sunt incluse asigurările calificate expres de lege
în această categorie.
Particularitățile contractului de asigurare de persoane

• Incheierea contractului de asigurare de persoane
Potrivit art. 2227 C.civ. contractul de asigurare de persoane este contractul prin care,
”asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o
anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri,
conform normelor adoptate de organul de stat în a cărei competență, potrivit legii, intră
supravegherea activității din domeniul asigurărilor".
Contractul de asigurare de persoane se încheie între asigurat și asigurător. Calitatea de
asigurător aparține societăților autorizate să practice asigurările calificate de lege în clasele de
asigurare generală I și 2, societăților autorizate să practice asigurări generale din toate clasele,
precum și societăților autorizate să practice asigurări de viață.
Cocontractantul asigurătorului este persoana care încheie asigurarea împotriva riscurilor
privind persoana sa ori împotriva riscurilor privind o altă persoană. În această ultimă situație,
60
asigurarea este valabilă numai dacă persoana asigurată consimte asigurarea riscului în scris (art.
2228 C.civ.). Persoana care a încheiat asigurarea poartă denumirea de contractant al asigurării,
iar persoana asigurată poartă denumirea de beneficiar al asigurării.
Încheierea contractului de asigurare de persoane este precedată de etapa informării

asiguraților cu privire la elementele esențiale ale asigurării pe care aceștia urmează să o încheie.
In conformitate cu dispozițiile comune aplicabile oricărei asigurări, contractantul asigurării are
obligația de a oferi asigurătorului toate elementele necesare evaluării riscurilor (art. 2203
C.civ.). În materia asigurărilor de persoane, Codul civil reglementează în mod expres obligația
asigurătorilor sau, după caz, a împuterniciților acestora de a oferi ”asiguraților sau
contractanților asigurării informații în legătură cu contractele de asigurare atât înaintea
încheierii, cât și pe durata executării acestora".
Încheierea asigurării de persoane se contată prin polița de asigurare. Asigurările de
persoane acoperă riscurile de deces, supraviețuire, vătămări corporale, incapacitate permanentă,
incapacitate temporară, spitalizare și cheltuieli medicale, șomaj etc. În asigurările de persoane,
riscul se prezintă diferit de riscurile specifice celorlalte categorii de asigurări, întrucât scopul
încheierii acestor asigurări nu constă numai în repararea unei eventuale pagube încercată de
asigurat. Asigurările de persoane sunt încheiate de asigurat, în principal, în scopul de a-și
garanta lui sau altei persoane, la un moment dat, noi resurse, prin sumele ce vor fi plătite de
asigurător atunci când se va produce evenimentul asigurat.
După riscurile asigurate, asigurările de persoane se împart în:
asigurări de supraviețuire, respectiv acele asigurări prin care asigurătorul se
obligă să plătească asiguratului, la expirarea contractului suma asigurată, cu condiția
ca acesta să fie în viață pe perioada de valabilitate a poliței de asigurare; asigurarea de
deces care oferă protecție persoanei fizice împotriva riscului de deces. Asigurarea de
deces poate fi încheiată pe durată limitată sau nelimitată. Asigurarea de deces încheiată
pe termen limitat obligă asigurătorul să plătească suma asigurată dacă decesul
asiguratului a survenit în perioada de valabilitate a poliței. Dacă la expirarea
contractului asiguratul este în viață, asigurătorul este exonerat de răspundere. In cazul
asigurării de deces încheiată pe termen nelimitat, asiguratul se obligă să plătească
61
prima de asigurare toată viața; asigurarea de accidente corporale, care oferă protecție
persoanelor fizice împotriva consecințelor unor evenimente care le poate afecta viața,
integritatea corporală sau capacitatea de muncă;
asigurarea mixtă de persoane, care acoperă atât riscul de supraviețuire, cât și riscul de
deces. În cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei
asigurate, iar în caz de supraviețuire a asiguratului, asiguratul încasează personal suma
asigurată prevăzută în contract; asigurările de viață cu componente investiționale unit-
linked.
Efectele contractului de asigurare de persoane
Obligațiile asiguratului
Principala obligație a asiguratului este plata primei de asigurare. În cazul asigurărilor de
persoane la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu
dreptul de a menține contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l denunța solicitând
restituirea rezervei constituite conform contractului de asigurare (art. 2234 alin. 1 C.civ.).
Rezerva de prime se calculează lunar prin însumarea cotelor-părți din primele brute
subscrise (prime încasate și de încasat), aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de
asigurare, astfel încât diferența dintre volumul primelor brute subscrise și această rezervă să
reflecte primele brute alocate părții din riscurile expirate la data calculării. Asiguratul are
anumite drepturi cu privire la rezerva de prime constituită de asigurător. În cazul asigurărilor
de viață, drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice nu sunt supuse
prescripției (art. 2237 C.civ.). Astfel, asiguratul poate solicita încetarea plății primelor de
asigurare, rezervîndu-și dreptul de a menține contractul la o sumă asigurată redusă stabilită în
raport cu rezerva de primă ori poate denunța contractul solicitând restituirea rezervei de prime.
În situația în care contractul a fost denunțat, asiguratul are dreptul de a solicita repunerea în
vigoare a asigurării, în forma sa inițială, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare (art.
2235 C.civ.).
Asigurătorul nu poate fi obligat la nici o plată în termen de 6 luni de la data încheierii
contractului de asigurare, cu excepția plății indemnizațiilor de asigurare și a sumelor
reprezentând restituirea rezervelor de prime (art. 2234 alin. 2 C.civ.).
62
Obligațiile asigurătorului
În etapa precontractuală, cât și pe parcursul derulării contractului, asigurătorul are
obligația de a pune la dispoziția asiguraților sau contractanților asigurării toate informațiile
necesare acestora. În plus, în timpul executării contractului de asigurare, asigurătorului îi revine
obligația de a furniza asiguratului sau contractantului asigurării informații privind: modificările
intervenite
în datele sale de identificare (denumire, formă juridică, adresa sediului social); modificările
condițiilor contractului de asigurare sau a legii aplicabile acestuia; situația bonusurilor și a
sumelor reprezentând participarea la profit.
In cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul are obligația de a plăti indemnizația de
asigurare. Plata se face asiguratului sau beneficiarului asigurării. Plata se face asiguratului
numai în cazul în care acesta ajunge la o anumită vârstă sau numai în caz de invaliditate. În
cazul decesului asiguratului, plata se face beneficiarului desemnat sau, în lipsa acestuia,
moștenitorilor asiguratului (art. 2230 C.civ.). Dacă în raporturile dintre asigurat și asigurător,
contractul de asigurare de asigurare de persoane este un contract cu titlu oneros, față de
beneficiarul asigurării contractul de asigurare este cu titlu gratuit.
Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie
în cursul executării acestuia, prin declarația scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat
sau cu acordul asiguratului, de către contractantul asigurării ori prin testamentul întocmit de
asigurat (art. 2231 alin. I C.civ.). Dacă au fost desemnați mai mulți beneficiari, în lipsă de
stipulație contrară, indemnizația se împarte egal între aceștia. Impărțirea egală a indemnizației
se aplică numai în cazul beneficiarilor desemnați de asigurat. Nu și în privința beneficiarilor
desemnați prin lege.
În asigurările de persoane, suma asigurată se plătește independent de sumele cuvenite
asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei
răspunzători de producerea sa, precum și de sumele primite de la alți asigurători în baza altor
contracte de asigurare (afl.2236 alin. I C.civ.).
Sumele primite cu titlu de indemnizație de asigurare sunt insesizabile (art. 2236 alin. 2
C.civ.).
63
Asigurătorul nu datorează indemnizație în următoarele cazuri:
riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea
contractului de asigurare (art. 2233 alin.l lit.a C.civ.); riscul asigurat a fost produs cu
intenție de către asigurat (art. 2233 alin.l lit.b C.civ.).
De asemenea, nu poate încasa indemnizația de asigurare, beneficiarul asigurării care a
produs intenționat riscul asigurat. In acest caz, asigurarea se plătește celorlalți beneficiari
desemnați sau, în lipsa acestora asiguratului. Dacă riscul asigurat constă în decesul asiguratului,
iar beneficiarul asigurării l-a produs intenționat, indemnizația se plătește celorlalți beneficiari
desemnați sau, în lipsa acestora, moștenitorilor asiguratului (art. 2233 alin. 2 C.civ.).
REASIGURAREA,
COASIGURAREA
RETROCESIUNEA
Șl
Potrivit art.2239 din Codul civil, ” reasigurarea este operațiunea de asigurare a unui
asigurător, în calitate de reasigurat, de către un alt asigurător, în calitate de reasigurător. Prin
reasigurare: reasigurătorul primește prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie,
potrivit obligațiilor preluate, la suportarea indemnizațiilor pe care reasiguratul le plătește la
producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; reasiguratul cedează prime de reasigurare,
în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligațiilor preluate, la suportarea
indemnizațiilor pe care reasiguratul le plătește la producerea riscului care a făcut obiectul
reasigurării. Reasigurarea nu stinge obligațiile asigurătorului și nu stabilește niciun raport
juridic între asigurat și reasigurător.” Din punct de vedere juridic, reasigurarea este pentru
asigurat un res inter alios acta, în sensul că, asiguratul nu poate pretinde încasarea despăgubirii
direct de la reasigurător, în cazul în care asigurătorul a încetat plățile. Prin urmare, cel obligat
la despăgubire este și rămâne asigurătorul, neexistând raporturi juridice între asigurat și
reasigurător. Cu toate acestea, reasigurarea profită indirect asiguratului prin garanția oferită
64
asigurătorului în privința posibilității acestuia de a-și executa obligația de despăgubire. În acest
mod, asigurătorul are capacitatea de a acoperi riscurile pe care singur nu le poate suporta.
Rolul central în acest proces revine instrumentului juridic corespunzător, respectiv
contractului de reasigurare, distinct de contractul de asigurare, condiționat și coexistent cu
acesta. Prin contractul de reasigurare, reasiguratul, asigurătorul din contractul de asigurare,
cedează reasigurătorului o parte din riscurile asumate prin contractul de asigurare, iar
reasigurătorul proporțional cu riscurile transferate și cu prima de reasigurare încasată, suportă
o parte din indemnizația de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat. În mod
obligatoriu, contractul de reasigurare trebuie să cuprindă denumirea părților, sediul, tipul
contractului, riscurile acoperite, limita valorică și teritorială a răspunderii, data intrării în
vigoare și momentul în care aceasta încetează, nivelul și modalitatea de plată a primei de
asigurare etc.
Prin operațiunea de retrocesiune reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din
riscul acceptat (art.2241 Cod civil).
O altă metodă de transferare a unei părți din risc este coasigurarea. ”Coasigurarea este
operațiunea prin care 2 sau mai mulți asigurători acoperă același risc, fiecare asumându-și o
cotăparte din acesta. Fiecare coasigurător răspunde față de asigurat numai în limita sumei pentru
care s-a angajat prin contract.” (art.2239 din Codul civil).
65

Dreptul SSD

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul SSD

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPTUL ASIGURĂRILOR

INTRODUCERE ÎN DREPTUL ASIGURARILOR

Din punct de vedere juridic, activitatea de asigurare privește stabilirea raporturilor

2. Izvoarele dreptului asigurărilor

autorizarea, funcționarea și supravegherea sucursalelor societăților din state

• Funcția de compensare bănească a pagubelor datorate producerii evenimentelor sau

• Funcția de prevenire a pagubelor. Funcția de prevenire privește, pe de o parte,

• Funcția financiară. Această funcție este determinată de faptul că nu toate polițele de

• Funcția de economisire. Specifică mai ales asigurărilor de viață, creează posibilitatea

• Funcția de reducere a costului statului în domeniul protecției sociale prin

Activitatea de asigurare este guvernată de o serie de principii, care au rolul de a asigura

Codul civil clasifică asigurările din perspectiva domeniului acoperit în:

5. asigurarea aeronavelor, care acoperă daune sau pierderi legate de acestea;

inclusiv pentru incapacitate de muncă, deces cauzat de accidente și invaliditate cauzată de

Literatura de specialitate în domeniul asigurărilor, clasifică asigurările și după alte criterii:

1. Definiție. Caractere juridice

Contractul de asigurare este un contract cu executare succesivă, întrucât presupune

Potrivit legii, pot desfășura activități specifice domeniului (asigurare/reasigurare) numai

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare (Norma nr.20/2016 privind autorizarea

semnificativă în atingerea obiectivelor propuse, respectiv persoanele care vor asigura

Intermediar secundar este intermediarul sau intermediarul de asigurări auxiliare,

Sunt intermediari secundari:

3. Încheierea contractului de asigurare

Informațiile sunt puse la dispoziția clientului prin intermediul unui document de

''tipul de asigurare; un rezumat al acoperirii asigurării cuprinzând: principalele riscuri;

indicare a valorii de răscumpărare totale, a sumelor asigurate reduse, precum și a

În etapa precontractuală, obligația de informare revine și persoanei care contractează

riscurile asigurate; momentul începerii și al încetării răspunderii

In privința consimțămânului, deci a ”exteriorizării voinței de a încheia actul juridic

istoricul daunelor; modalitatea de plată a primei; gradul de întreținere a bunului; starea

Condiții de formă. „Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de

5.Efectele contractului de asigurare

In general, prin efectele contractului înțelegem drepturile și obligațiile pe care contractul

În conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 privind

Obligația de informare în această etapă revine și persoanei care urmează să încheie

v/ Obligațiile părților contractante înainte de producerea riscului asigurat

Constatarea declarației inexacte sau a reticienței după de producerea riscului asigurat. În

Principala obligație a asigurătorului după producerea evenimentului asigurat este plata

6. Cesiunea contractului de asigurare

Cesiunea contractului de asigurare urmează regulile speciale prevăzute în art. 2212

7. Încetarea efectelor contractului de asigurare

Dispozițiile generale aplicabile asigurărilor de bunuri sunt prevăzute în art. 2214-2220

Particularitățile contractului de asigurare de bunuri

2 C.civ.). În schimb, dacă asiguratul a făcut aceste notificări și în contractul de asigurare nu s-

2. Obiectul asigurării. Riscul asigurat

3. Forma, dovada și efectele contractului de asigurare de bunuri

Codul civil nu stabilește reguli speciale cu privire la forma de încheiere a contratului de

are dreptul să verifice modul în care asiguratul execută această obligația de

ASIGURĂRI OBLIGATORII DE BUNURI

Asigurarea obligatorie a unor bunuri mobile

Asigurarea locuințelor împotriva dezastrelor naturale

Calitatea de asigurător aparține Pool-ului de asigurare împotriva dezastrelor naturale

interzise; cheltuielile de cazare provizorie până la refacerea locuinței avariate în urma

Forma și dovada contractului

Efectele contractului de asigurare a locuinței împotriva dezastrelor naturale

Obligația de informare. Asiguratul are obligația de a răspunde în scris cu privire la

După producerea riscului asigurat, asiguratul are următoarele obligații:

succesorii legali și/sau testamentari ai proprietarilor persoane fizice; persoanele

documentele necesare a fi depuse de către asigurat sau beneficiar pentru finalizarea

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

2. Particularitățile contractului de asigurare de răspundere profesională a avocatului

• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, rerepublicată,

3. Particularitățile contractului de asigurare de răspundere profesională a notarului