Sunteți pe pagina 1din 8

REFERAT

SC ASIBROK 2000 BROKER DE ASIGURARE S.R.L. este o societate de intermediere în domeniul


asigurărilor, care și-a început activitatea în anul 2000, Avand sediul in TG-MURES , str. BORSOS
TAMAS nr. 24 , CUI 12788230 , inregistrat la ORC sub nr. J26/150/2000

Societatea desfășoară activități și servicii specifice sectorului de intermediere în asigurări, fiind


autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de broker de asigurare.

Potrivit Actului Constitutiv, are ca obiect principal de activitate desfășurarea de „Activități auxiliare
de asigurări și fonduri de pensii, , subdomeniul principal de activitate fiind “Activități ale agenților și
brokerilor de asigurări; negocieri pentru clienți persoane fizice sau juridice, asigurați ori potențiali
asigurați, încheierea contractelor de asigurare și acordarea asistenței înainte și pe durata derulării
contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz.

Pe lângă asigurările de răspundere civilă obligatorie – autovehicule, răspundere profesională sau de


răspundere civilă generală – care reprezintă, în volum și număr, cea mai mare parte din primele
încheiate de agenții societății, S.C ASIBROK 2000 BROKER de ASIGURARE S.R.L intermediază o paletă
largă de produse de asigurare: asigurări de sănătate, asupra a căror dezvoltare și-a orientat cu
eficiență, în ultimii ani, o parte însemnată din resursele umane și financiare; asigurări de accidente;
asigurări de mijloace de transport terestru, feroviar, maritim și chiar aerian; asigurări de locuințe,
clădiri și de lucrări de construcții; asigurări de bunuri în tranzit, de mașini, utilaje și instalații;
asigurări de credite, garanții și pierderi financiare.

Adresându-se exhaustiv tuturor segmentelor de cerere ale pieței de asigurări, societatea


poziționează în centrul filozofiei și practicii de afacere „clientul”, ale cărui nevoie de
asigurare sunt abordate integrat. În acest sens, agenții societății dispun de pregătirea și
instrumentele necesare pentru a oferi scheme și programe de asigurare complete
customizate pe interesele integrate ale clientului.
De asemenea, serviciile oferite nu se limitează la intermediere pe piața asigurărilor, ci includ servicii
de identificare, evaluare și soluții de gestiune a riscurilor, soluții de minimizare sau transfer al
riscurilro asigurabile, analize de eficiență și eficientizare a polițelor aflate în derulare. De asemenea,
societatea se oferă să reprezinte interesele clientului pe tot parcursul derulării contractului de
asigurare, nu doar la faza de selecție a alternativei optime și de negociere a condițiilor și termenilor
de asigurare. ASIBROK 2000 Broker de Asigurare își asumă gestionarea contractelor pe toată
perioada de valabilitate a acestora căutând adaptarea lor la dinamica afacerii și nevoilor clienților
precum și soluționarea daunelor și obținerea despăgubirilor de asigurare
Domeniul asigurarilor vine cu o serie de termeni specializati, care nu sunt la indemana oricui, cum ar fi :

APA DE CONDUCTA
apa scursa din instalatiile de apa in urma unor avarii accidentale la acestea sau operatia de daramare ori
evacuare in urma scurgerii apei.

ASIGURARE
operatiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin
contributia unui numar de asigurati, expusi la producerea anumitor riscuri, si ii indemnizeaza pe cei care
sufera un prejudiciu pe seama fondului alcatuit din primele incasate, precum si pe seama celorlalte
venituri rezultate ca urmare a activitatii desfasurate.

ASIGURAT
persoana fizica sau juridica care, in schimbul primei de asigurare platite asiguratorului, isi asigura
bunurile impotriva anumitor calamitati naturale sau accidente; persoana fizica ce se asigura pentru
anumite evenimente ce pot aparea in viata sa; persoana fizica sau juridica care se asigura pentru
prejudiciul pe care il poate produce unor terte persoane.

ASIGURATOR
persoana juridica (societatea de asigurari), care, in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurati,
isi asuma raspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate pentru anumite calamitati
naturale sau accidente, de a plati suma asigurata la un anumit eveniment intervenit in viata persoanelor
asigurate sau de a plati o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde, in conditiile legii,
fata de anumite persoane.

BENEFICIAR ASIGURARE
persoana care are dreptul sa incaseze despagubirea sau suma asigurata fara ca aceasta sa fie parte la
contractul de asigurare. In anume situatii, terta persoana care devine beneficiarul asigurarii este indicata
in mod expres de catre asigurat in contractul de asigurare.

BROKER DE ASIGURARE
intermediar specializat care are ca principala activitate oferirea unor servicii, pe baza unui standard
rezonabil de experienta si competenta profesionala; brokerul ofera consiliere si incheie asigurarea in
mod normal ca agent al asiguratului, dar este platit de obicei printr-un comision al asiguratorului.

CERTIFICAT DE ASIGURARE
document emis pentru a oferi dovada existentei asigurarii.

COASIGURARE
situatie in care doi sau mai multi asiguratori, care impart riscul in proportii agreate, sunt in relatie
contractuala directa cu asiguratul; ei sunt coasiguratori ai riscului.
CONTRACT DE ASIGURARE
contract prin care o parte - asiguratorul - este de acord ca, in schimbul primirii unei sume de bani
agreate de la o alta parte - asiguratul - sa plateasca suma asigurata sau echivalentul acesteia, la
producerea unor anumite evenimente.

DAUNA
esenta unui contract de indemnizatie este recuperarea unei daune suportate de asigurat.Nu toate
daunele se vor incadra in polita, dar asiguratul va primi o despagubire prin polita daca dauna a fost
cauzata de un pericol asigurat.

DAUNA PARTIALA
avarierea sau furtul unor parti componente ale bunurilor asigurate, astfel incat readucerea in starea
dinaintea producerii evenimentului asigurat poate fi facuta prin repararea, reconditionarea sau
inlocuirea unor parti componente.

DAUNA TOTALA
furtul sau avarierea bunurilor asigurate intr-un asemenea grad incat refacerea prin repararea, inlocuirea
ori reconditionarea partilor sau pieselor componente nu mai este posibila ori costul acestora ar depasi
85 % din suma asigurata.

FRANSIZA
este partea dintr-o dauna asigurata care este suportata de catre asigurat; procentul este specificat in
polita.

FURT PRIN ACTE DE TALHARIE


furtul savarsit de o persoana sau un grup de persoane care: foloseste violenta impotriva Asiguratului sau
a unui prepus al Asiguratului fortandu-l sa abandoneze bunurile asigurate

FURT PRIN EFRACTIE


furtul in urma caruia raman urme ca faptuitorii l-au savarsit, intrand in incaperea incuiata prin spargerea
peretilor, usilor, legaturilor sau dispozitivelor de inchidere (broaste, chei, lacate, zavoare, etc).

INSPECTIE DE RISC
vizualizarea si verificarea starii generale, precum si conformitatea documentelor prezentate, ale
autovehiculelor/locuintelor aflate sub incidenta asigurarii.

LEASING
operatiune prin care o parte, denumita locator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de
folosinta asupra unui bun al carui proprietar este celeilalte parti, denumita Utilizator, la solicitarea
acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing
locatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al Utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi
contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale.
LIMITA RASPUNDERII
cuantumul maxim al sumei pe care Asiguratorul o poate plati Asiguratului, in cazul producerii unui
eveniment asigurat.

OBIECTUL ASIGURARII
bunul sau raspunderea potentiala care este descris/a in polita si de care asiguratorul trebuie sa fie in asa
masura legat din punct de vedere legal, incat sa aiba un interes asigurabil.

PERIOADA ASIGURATA
perioada in care asiguratorul este raspunzator pentru acoperirea daunelor produse conform clauzelor
prevazute in polita.

PERIOADA DE GRATIE
un numar de zile (de obicei 15) pe parcursul carora acoperirea de asigurare continua dincolo de data de
expirare a perioadei asigurate normale, pentru a permite plata unor noi prime si obtinerea continuitatii
acoperirii.

PRIMA DE ASIGURARE
suma de bani care trebuie platita de catre asigurat catre asigurator, in conformitate cu clauzele stabilite
prin contractul de asigurare.

PRIMA SUBSCRISA
Venitul din primele aferente politelor subscrise in decursul unui an financiar, indiferent de partea
cuvenita din ele.

RASPUNDERE CIVILA
obligatia de reparare a prejudiciului cauzat unei terte persoane.

RASPUNDERE CIVILA PROFESIONALA


obligatia Asiguratului de reparare a prejudiciului cauzat unui client al sau, din culpa sa, prin comiterea
unor acte de imprudenta sau neglijenta, in desfasurarea activitatii sale profesionale.

REASIGURARE
asigurarea de catre un asigurator, integral sau partial, a unui risc pe care l-a preluat deja in asigurare,
incheiata cu un alt asigurator, care se numeste reasigurator.

RISC
orice situatie ce deriva din activitatea unei persoane sau a unei organizatii si care poate determina pierderi, daune materiale,
vatamari corporale, raspundere civila, etc.

SOCIETATE DE LEASING
societatea comerciala care are in obiectul de activitate desfasurarea operatiunilor de leasing si un capital
social minim, subscris si varsat integral la infiintare, conform legislatiei in vigoare.

SUMA ASIGURATA
limita raspunderii asiguratorului prin polita; cu exceptia cazului politelor de prima dauna, trebuie sa
reprezinte valoarea maxima expusa la risc.

TURIST ASIGURAT
orice persoana care cumpara sau care se angajeaza sa cumpere pachetul de servicii turistice -
contractant principal - sau orice alta persoana in numele careia contractantul principal se angajeaza sa
cumpere pachetul de servicii turistice - alti beneficiari - sau orice persoana in favoarea careia
contractantul principal sau alti beneficiari cedeaza pachetul de servicii turistice ? cesionarul.

UZURA
deprecierea calitatilor unui bun, stabilita functie de vechime, intrebuintare si starea de intretinere a
acestuia.

VALOAREA DE ASIGURARE
limita maxima pana la care asiguratorul raspunde pentru unul sau mai multe evenimente asigurate si in
functie de care se stabileste marimea primei de asigurare.

VALOAREA DE NOU
valoarea de comercializare de nou a autovehiculelor la data incheierii asigurarii (stabilita potrivit
facturilor, cataloagelor sau listelor de preturi comunicate de producatori

Asigurari auto

Masina este un bun care necesita foarte multe investitii. Totusi, avantajele folosirii unui astfel de
mijloc de transport, pe langa faptul ca este mult mai confortabil decat mijloacele de transport in comun,
este mult mai rapid decat acestea. Pentru a minimiza suma investita in autovehicule si pentru a ne putea
bucura de ele pentru mai mult timp, companiile de asigurare promoveaza doua tipuri de asigurare a
masinilor care ne pot scuti de cheltuirea si mai multor bani. Mai mult, in functie de cerintele si
necesitatile noastre, putem gasi printre ofertele asiguratorilor polite de asigurari auto. In principal,
companiile de asigurare se axeaza pe promovarea a doua tipuri de asigurari auto: RCA si CASCO. Prima
asigurare este obligatorie, iar a doua este facultativa.

Polita de asigurare auto RCA


Polita de asigurare de raspundere civila auto, sau altfel spus, polita RCA, este, in mare, un contract
incheiat intre o persoana fizica sau juridica care detine un automobil si o companie de asigurare
autorizata in acest sens. Acest tip de polita are drept unic scop despagubirea tertelor parti prejudiciate
in urma accidentelor de circulatie, pentru a evita situatiile in care suntem nevoiti sa suportam din
propriul buzunar daunele de reparatie ale masinii pe care o accidentam, din vina noastra. Pentru a
incheia o polita de asigurare RCA trebuie indeplinite o serie de conditii, printre care ca autovehiculul sa
fie inmatriculat in Romania, asiguratul sa fie persoana inscrisa in documentele de identificare a
autovehiculului si sa se faca prezentarea documentelor de identificare ale autovehiculului in original.

Ce tip pe vehicule pot fi asigurate Asigurarea RCA se poate face atat pentu autoturismul personal sau de
serviciu, cat si pentru motociclete, tractoare rutiere, masini de mare tonaj, remorci, semiremorci si
atase, cat si pentu autovehiculele care transporta persoane (autobuz, autocar, maxi-taxi, troleibuz).

O asigurare auto se alege in functie de pret, dar si in functie de calitatea serviciilor oferite de catre firma
asiguratoare sau de siguranta care ti-o transmite societatea emitenta de asigurari.
La fel ca in cazul unei asigurari pentru locuinta unde se incheie un contract impus prin lege sau unul ales
de client, si in cazul asigurarii auto exista RCA obligatoriu sau asigurare facultativa CASCO.
Daca in cazul unui RCA, clientii cauta un pret cat mai ieftin, pentru asigurarile CASCO, fiecare proprietar
decide suma pe care este dispus sa o plateasca pentru masina sa.
Pentru orice proprietar de autoturism, cumpararea unei asigurari auto este o necesitate, daca nu o
obligatie. Atunci cand se produce un accident, iar astfel de fenomene se produc zilnic, sau cand are loc
un furt de masini, asigurarea auto acopera daunele sau pagubele produse.

RCA

RCA reprezinta o asigurare obligatorie pentru orice proprietar de autovehicul.


Importanta RCA-ului apare in cazul in care asiguratul este implicat intr-un accident
rutier in urma caruia au loc vatamari corporale sau pagube materiale produse din vina
acestuia. Atunci, persoana pagubita primeste imediat despagubiri din partea
companiei de asigurari a celui ce a produs accidentul.

RCA-ul se incheie fie pe o perioada semestriala, fie pe an, in functie de caz si de


posibilitatile materiale ale soferului. Perioada de valabilitate a asigurarii incepe chiar
din momentul in care documentul de asigurare a fost eliberat si expira in ultima zi de
valabilitate inscrisa pe polita de asigurare. De exemplu: daca polita este incheiata pe
21 decembrie, aceasta va expira pe data de 22 decembrie a urmatorului an.

In ceea ce priveste suma ce va fi oferita in cazul despagubirilor, aceasta va fi hotarata


doar de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor dupa o buna analiza a fiecarui caz in
parte. In mare, in cazul unui accident in urma caruia sunt doar pagube materiale, suma
oferita drept despagubire poate ajunge cu mult peste 150.000 EUR, iar pentru
accidentele in urma carora au loc vatamari corporale sau decese, despagubirea poate
ajunge chiar si pana la 1.000.000 EUR.
Daca nu aveti incheiata o asigurare RCA, atunci riscati amenzi, dar si retinerea
certificatului de inmatriculare a automobilului. Veti fi obligat sa incheiati asigurarea,
in caz contrar nu vi se va permite sa reintrati in posesia certificatului de inmatriculare.

ASIGURARI CASCO
Asigurarea CASCO face parte din categoria asigurarilor auto. Spre deosebire de polita RCA, care este obligatorie, asigurarea
CASCO este facultativa, insa aceasta se incheie pentru masina soferului. Daca RCA-ul despagubeste daunele care sunt produse
unei terte persoane, asigurarea CASCO se incheie pentru masina proprie.

.Oferta CASCO poate sa difere de la o companie de asigurari la alta, insa exista o serie de caracteristici care sunt comune si de
riscuri care sunt acoperite de majoritatea companiilor de asigurare.
Astfel, o asigurare CASCO acopera: 

- Avarii: derapari, ciocniri, zgarieri, rasturnari, caderi in prapastie, caderea unor corpuri straine pe autovehicule, caderea unor
corpuri straine pe autovehicule sau caderea masinii in apa
- Acte de vandalism, alte actiuni de reavointa a unor terte persoane 
- Fenomene naturale: avalanse de zapada, grindina, cutremure, alunecari de teren, care duc la aparitia de daune la masina
asigurata 
- Furt (partial sau total) si tentativa de furt

Cele mai multe companii de asigurare incheie polita CASCO pentru autovehicule care nu sunt mai vechi de 8-10 ani. De
asemenea, este important ca masina sa aiba ITP-ul facut, in caz contrar, polita nu poate fi incheiata.
De asemenea, trebuie realizata si o inspectie de risc, pe baza careia sunt stabilite avariile deja existente ale masinii. In momentul
in care autovehiculul care va fi asigurat are deja anumite daune, polita CASCO nu va despagubi si respectivele pagube deja
existente. 

Trebuie stiut faptul ca anumite companii de asigurari vor acoperi diverse riscuri doar ca si clauze speciale, pentru care se plateste
de cele mai multe ori o suma suplimentara de bani, pentru care se face un calcul special. 

Aceste clauze nu sunt intotdeauna specificate prin intermediul unui calculator CASCO ieftin, ci sunt stabilite fata in fata cu
agentul de asigurare inainte de realizarea contractului si de semnarea acestuia.

CASCO este o asigurare facultativa a masinii dumneavoastra, care poate fi facuta atat de persoane fizice, cat si de persoane
juridice. Aceasta polita de asigurare se poate face pentru masinile cu o vechime mai mica de 10 ani, iar in cazul unui furt sau al
unui accident auto, avariile masinii vor fi platite in baza acestei polite de asigurare.

O asigurare CASCO este incheiata dupa efectuarea unei inspectii de risc a masinii, de catre un reprezentant autorizat al
companiei asiguratoare, sau de catre un broker. Pe langa o revizie tehnica, se vor efectua fotografii ale masinii, se evidentiaza si
se noteaza modificarile si imbunatatirile aduse masinii de la cumpararea ei si se pun sub clauza eventualele daune deja existente,
care nu vor fi despagubite la momentul incasarii politei CASCO. In urma acestei inspectii se incheie un raport de inspectie, care
va fi semnat de ambele parti.

In ceea ce priveste valoarea la care se asigura masina, trebuie sa stiti ca aceasta valoare este cat mai aproape de valoarea reala.
Pentru stabilirea acesteia, asiguratorii urmeaza trei pasi. In prima faza se stabileste valoarea initiala a masinii (cu 0 km la bord) pe
baza facturii de achizitie de nou sau pe baza valorii de catalog.

Apoi, se aplica o uzura pe baza unui tabel propriu fiecarei companii de asigurare, in functie de numarul de ani al masinii calculat
de la data fabricatiei, care se scade din valoarea de nou a masinii se se obtine valoarea la zi. Apoi, optional, la valoarea ramasa se
mai adauga dotarile suplimentare ale masinii si astfel se obtine suma asigurata.

Din valoarea pe care o are o asigurare CASCO, o parte o constituie fransiza. Fransiza reprezinta acea parte din valoarea fiecarei
daune pe care o suporta proprietarul masinii, si nu asiguratorul. Aceasta fransiza variaza de la firma la firma, unele societati
avand fransiza aplicata sub forma de suma fixa, altele ca procent din despagubire.

Riscurile prevazute de o asigurare CASCO sunt foarte largi. In general, CASCO poate fi folosit pentru orice avarie partiala sau
totala a masinii, atat timp cat aceasta nu este facuta din vina proprietarului. Asadar, dintre riscuri enumeram avariile (actiuni
rauvoitoare ale tertilor – vandalism, trasnet, explozie, incendiu, cutremur, grindina, inundatie, avalanse, alunecari de teren, cadere
in prapastie, cadere in apa, caderea unor corpuri pe autovehicul, ciocniri, rasturnari, derapari grave) si furturile intregului
autovehicul sau al unor parti componente ale acestuia, fapt ce implica pagube cum ar fi geamuri sparte, incuietori stricate, s.a.

Trebuie sa stiti ca orice dauna a masinii trebuie reclamata la politie daca aveti o asigurare CASCO si doriti despagubiri (de
preferat, reclamatia trebuie facuta la sectia in raza careia s-a produs/constatat dauna). Aproape toti asiguratorii va vor solicita
documentele emise de politie, pentru a va putea despagubi.

S-ar putea să vă placă și