INTRODUCERE

Operatiunile de asigurare, asa cum se infatiseaza ele astazi, un veritabil fenomen

economic si juridic, se pierd in cele mai indepartate vremuri.
Dovezi in legatura cu asigurarile pe teritoriul romanesc exista incepand cu secolul al
XIV-lea. La inceput asigurarile au fost practicate in Transilvania sub forma asociatiilor mutuale
si de intrajutorare. Prima societate de asigurari a fost infiintata in martie 1871 si a purtat
denumirea “DACIA”.
Monopolul statului pe piata asigurarilor a incetat in decembrie 1990 cand s-a desfiintat
Administratia Asigurarilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluata de trei societati comerciale
de asigurari pe actiuni:
- Asigurarea Romaneasca SA- asigurarile facultative de viata, asigurarile obligatorii si
facultative de locuinte,
- Societatea de Asigurare si Reasigurare ASTRA SA,
- Carom SA- a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea si plata
despagubirilor, in cazurile de daune produse in Romania cand raspunderea revine unor asigurati
la asiguratori din strainatate.

Principalele acte normative care reglementeaza comertul cu asigurari si care au fost

adoptate in vederea armonizarii legislatiei romanesti cu cea a UE sunt:
- Noul Cod Civil
- Legea 213/2015 privind Fondul de garantare al asiguratilor
- Legea 236/2018 privind distributia de asigurari
- Legea 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare
- Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii
produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie
Principalele notiuni privind asigurarile

Definirea notiunilor ne ajuta la o mai buna intelegere a acestora si la delimitarea lor de

notiuni identice si asemanatoare din dreptul comun.

In limbajul obisnuit, prin asigurare se intelege raportul concret dintre asigurat si

asigurator cuprins intr-o polita de asigurare in care este constatat.

In acceptiunea Legii 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de

asigurare si reasigurare, activitate de asigurare este activitatea exercitată în sau din România,
care desemnează, în principal, oferirea, distribuţia, negocierea, încheierea de contracte de
asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de
recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea
desfăşurată.

Operatiunile de asigurare se deosebesc de activitatea de intermediere in asigurari.

Potrivit Legii 236/2018, intermedierea prin care se realizeaza distribuţia de asigurări
este activitatea care constă în consultanţă cu privire la contracte de asigurare, propunerea de
astfel de contracte sau desfăşurarea altor acţiuni premergătoare în vederea încheierii unor astfel
de contracte, în încheierea unor astfel de contracte sau în asistenţă pentru gestionarea sau
derularea unor astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri, inclusiv
furnizarea de informaţii privind unul sau mai multe contracte de asigurare în conformitate cu
criteriile selectate de clienţi pe un site, sau prin alte mijloace de comunicare şi alcătuirea unui
clasament al produselor de asigurare, inclusiv comparaţii de preţ şi de produse, sau o reducere la
o primă, în cazul în care clientul are posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un
contract de asigurare prin utilizarea unui site sau a altor mijloace de comunicare.

Coasigurarea este definita de Codul Civil art 2239 al. 1 ca fiind operaţiunea prin care
doi sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta.
Prin intermediul coasigurarii se realizeaza o dispersie a riscurilor intre mai multi asiguratori.
Coasigurarea poate fi in cote procentuale sau in limita unei parti din suma asigurata- suma fixa.
Riscurile sunt preluate de mai multi asiguratori in cotele stabilite prin politele de asigurare, fara
ca aceasta sa creeze raporturi de solidaritate intre coasiguratori. Potrivit prevederilor art 2239 al
2 C Civ, fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a
angajat prin contract.
Pentru a fi in prezenta coasigurarii este necesar ca valoarea sociala sau bunul sa fie
asigurat concomitent la mai multi asiguratori, dar pentru aceleasi riscuri.
Coasigurarea nu se confunda cu asigurarea multipla reglementata de Legea 132/2017 si
care reprezinta situatia in care asiguratul poseda mai multe polite de asigurare de raspundere
civila RCA.

Reasigurarea reprezinta tot o dispersie a riscurilor prin care asiguratorul la randul lui se
asigura la un alt asigurator care poarta denumirea de reasigurator. Prin reasigurare in conceptia
Codului Civil se intelege operaţiunea de asigurare a unui asigurător, în calitate de reasigurat, de
către un alt asigurător, în calitate de reasigurător.
 In schimbul preluarii riscurilor de catre reasigurator, asiguratorul va plati la randul lui,
prime de reasigurare.
Raporturile de reasigurare se deruleaza exclusiv intre asigurator si reasigurator. Asadar la
producerea riscului asigurat, asiguratul, beneficiarul sau tertul pagubit nu se poate indrepta
impotriva reasiguratorului.
La randul sau, C Civ prevede in mod categoric la art. 2240 al 3: “Reasigurarea nu stinge
obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte niciun raport juridic între asigurat şi reasigurător.”
Asadar nici asiguratorul nu poate invoca existenta reasigurarii in refuzul de plata al
despagubirilor si nici nu poate conditiona plata lor de incasarea indemnizatiei de la reasigurator
pentru riscurile reasigurate. In caz de dauna asiguratorul va acoperi in intregime indemnizatia
urmand sa se intoarca impotriva reasiguratorului pentru partea de risc contractata de acesta din
urma. Este posibil sa existe cu privire la acelasi bun ori valoare asigurata mai multi reasiguratori
care preiau fie o parte din anumite riscuri asigurate, fie o partte din toate riscurile contractate.
La randul lor reasiguratorii pot fi reasigurati la alti reasiguratori.

Retrocesiunea
Operatiunea prin care reasiguratorul cedeaza la randul sau o parte din riscurile acceptate
de la asigurator. Potrivit prevederilor art 2241 Cod Civ prin operaţiunea de retrocesiune
reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat. Asadar retrocesiunea se
infatiseaza ca fiind reasigurarea reasiguratorului pentru partea din riscurile preluate.
Retrocesiunea poate fi partiala sau integrala.

Asiguratul
- persoana fizica sau juridica ce incheie contractul de asigurare, plateste primele de
asigurare iar la producerea cazului asigurat incaseaza despagubirile de la asigurator.
Pentru a avea aceasta calitate, legiuitorul nu impune cerinte speciale cu exceptia aceleia
de a justifica un interes la incheierea asigurarii.

Contractantul asigurarii
Potrivit prevederilor art. 2199 al 2 Cod civ - Contractantul asigurării este persoana care
încheie contractul pentru asigurare a unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau
activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.
La fel ca si asiguratul, contractantul asigurarii încheie contractul de asigurare, plateste
prima de asigurare dar nu incaseaza indemnizatia de asigurare. Ca regula, contractantul asigurarii
nu isi asigura riscurile ce privesc propria persoana ci pe acelea ale beneficiarului.
Deci vorbim de contractant atunci cand in raportul de asigurare este implicata si o a treia
persoana, beneficiarul asigurarii caruia asiguratorul ii va plati indemnizatia la ivirea riscului
asigurat.
Notiunile de contractant si beneficiar al asigurarii sunt specific asigurarilor de persoane.

Beneficiarul asigurarii
Persoana desemnata de contractant sa incaseze indemnizatia de asigurare. Potrivit
prevederilor art. 1 al. 1 pct. 7, Legea 237/2015- beneficiar este persoana fizică sau juridică
asigurată ori desemnată de contractant care primeşte indemnizaţia sau beneficiile prevăzute în
contractul de asigurare.
 Exceptand ipoteza in care beneficiarul este insusi asiguratul, beneficiarul nu semneaza
polita de asigurare, nu plateste primele, nu are nicio obligatie izvorata din raportul de asigurare
dar va incasa indemnizatia in baza stipulatiei facute in contract de catre contractantul care l-a
desemnat (asigurarile de deces- nu confundam beneficiarul cu mostenitorii asiguratului,
asigurarile pentru studii)
Intr-un sens mai larg si tertul pagubit este tot un beneficiar al asigurarii deoarece, la
producerea cazului asigurat, in anumite imprejurari el incaseaza indemnizatia de asigurare cu
titlu de desagubiri.

Persoana cuprinsa in asigurare

Art 2223 al 2 C Civ “Prin contractul de asigurare părţile pot conveni să cuprindă în
asigurare şi răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării.” Este un mecanism
specific asigurarilor de raspundere civila.
Persoana cuprinsa in asigurare are si ea calitate de asigurat dar spre deosebire de
beneficiarul asigurarii nu incaseaza indemnizatia de asigurare.
Prin urmare, asiguratorul va fi obligat la despagubiri cand cazul asigurat este produs de
catre contractant dar si cand acesta este produs de catre persoana cuprinsa in asigurare (societatea
comerciala contracteaza pe langa raspunderea proprie si raspunderea civila a managerilor).

Tertul pagubit/persoana prejudiciata

-este o notiune specifica asigurarilor de raspundere civila. Producerea riscului asigurat, in
majoritatea cazurilor cauzeaza prejudicii insusi asiguratului, dar, in asigurarile de raspundere
civila acestea privesc persoane straine de asigurare denumite terti pagubiti.
Potrivit prevederilor art. 2 pct. 20 din Legea 132/2017 persoană prejudiciată este
persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii
unui risc acoperit printr-un contract RCA.
In asigurarile de raspundere civila, persoana care sufera un prejudiciu ca urmare a
survenirii cazului asigurat se numeste persoana prejudiciata. Este tert fata de raportul de
asigurare, dar ea este implicata in momentul in care a suferit o dauna materiala sau morala in
urma unui eveniment in legatura cu care exista incheiata o asigurare.
Tertul pagubit va incasa despagubirile de la asigurator nu pentru ca este parte
contractanta sau beneficiar al asigurarii ci pentru ca a suferit un prejudiciu de pe urma unui risc
asigurat.
ELEMENTELE CONTRACTULUI DE ASIGURARE
Prima de asigurare
-suma de bani pe care o plateste asiguratul (contractantul) asiguratorului pentru asumarea
riscului;
- constituie principala obligatie a asiguratului, dar si un element esential al raportului de
asigurare;
- cuantumul primei de asigurare se stabileste de regula pentru un an de zile si poate fi
platita in intregime la momentul incheierii contractului de asigurare, sau in mai multe transe pe
parcursul derularii acestuia;
- plata acestei prime, conditioneaza de regula, intrarea in vigoare a asigurarii sau
inceperea perioadei de asigurare;
- in determinarea primei un rol important il constituie componenta de risc subiectiv
deoarece un asigurat prudent, diligent, poate beneficia de prime de asigurare reduse, iar unul
neglijent, imprudent de prime de asigurare majorate, prin aplicarea clauzei bonus-malus.

Indemnizatia de asigurare- despagubirea

- suma de bani pe care asiguratorul o achita asiguratului (beneficiarului) la survenirea
cazului asigurat.
Principiul care carmuieste plata indemnizatiei de asigurare este acela ca despagubirea nu
poate depasi intinderea prejudiciului suferit de asigurat sau, dupa caz, de catre tertul pagubit.
In cazul asigurarilor de raspundere civila, pentru ipoteza in care indemnizatia de
asigurare nu acopera prejudiciul tertului pagubit, restul de paguba va fi suportat de catre
persoana vinovata de producerea cazului asigurat.

Obiectul asigurarii
-il reprezinta valorile patrimoniale sau personal nepatrimoniale care s-au asigurat- bunuri,
raspundere civila, credite si garantii…..
-nu trebuie confundat cu obiectul contractului de asigurare. Atributele persoanei precum
viata, sanatatea, capacitatea de munca….pot fi asigurate, dar fiind scoase din circuitul civil nu
formeaza obiect al contractului de asigurare. Acesta din urma consta in obligatiile partilor
privind plata primei/a indemnizatiei de asigurare!!!
Codul civil face distinctie intre obiectul contractului si obiectul obligatiei. Potrivit
prevederilor art. 1225 (1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum
vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese
din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractule. Obiectul obligatiei este prestaţia la care se
angajează debitorul.- art 1226.

Interesul in asigurare
-art 2215 C Civ- asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
Interesul in asigurare trebuie sa existe pe intreaga perioada a contractului de asigurare.
Lipsa interesului lasa fara cauza contractul de asigurare si atrage incetarea acestuia.
In asigurarea de bunuri, interesul este exprimat prin valoarea economica, patrimoniala
care poate fi pierduta de asigurat ca urmare a producerii riscului.
In asigurarile de raspundere civila, interesul este dorinta legitima a unei persoane de a nu
isi vedea micsorat patrimoniul prin angajarea fata de terti a raspunderii sale in situatia savarsirii
unei fapte cauzatoare de prejudicii.
Riscul asigurat
-un eveniment viitor, posibil dar incert, prevazut in contract, la care sunt expuse bunurile,
patrimoniul, viata sau sanatatea unei persoane.
- este un element essential al contractului de asigurare.
Potrivit dispozitiilor art. 2205 C Civ “Contractul de asigurare se desfiinţează de drept în
cazul în care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a
produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia
menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă”.
Conduita asiguratului are aici o importanta deosebita deoarece daca riscul s-a produs cu
intentie de catre asigurat, asiguratorul poate refuza plata indemnizatiei. In acest sens, art. 2208 al.
2 Cod Civil prevede ca, in cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri
şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs
cu intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea
persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.

Cazul asigurat
-este definit ca fiind evenimentul asigurat pentru inlaturarea consecintelor caruia s-a facut
asigurarea si care s-a produs.
Indiferent de forma de asigurare contractata, producerea cazului asigurat marcheaza
momentul raspunderii asiguratorului.
Cazul asigurat trebuie adus la cunostinta asiguratorului in vederea incasarii despagubirilor.
Informarea asiguratorului se face de catre asigurat sau de catre beneficiarul asigurarii.

Dauna sau prejudiciul

In materia raspunderii civile delictuale, prejudiciul este definit ca fiind rezultatul negativ
suferit de o anumita persoana ca urmare a faptei ilicite a altei persoane.
Potrivit dispozitiilor art. 2 pct. 22 din Legea 132/2017, prejudiciu este considerat a fi
efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un
contract RCA.
Este cunoscut si sub denumirea de paguba de unde si sintagma “tert pagubit.
In materia asigurarilor, lipsa prejudiciului lasa fara efect raspunderea asiguratorului- se au
in vedere doar prejudiciile efective suferite de asigurat nu si beneficiul nerealizat (exceptie-
asigurarile de credite pentru riscurile de pierderi financiare).
Se impune a fi retinut ca asiguratorul acopera paguba pana la limita sumei asigurate.
Daca prejudiciul este mai mare diferenta o va suporta cel vinovat de survenirea cazului asigurat.

Suma asigurata
Prin suma asigurata se intelege suma maxima in limita careia asiguratorul este obligat sa
plateasca indemnizatia de asigurare la ivirea cazului asigurat.
Exista situatii cand limitele despagubirii (suma asigurata) se stabilesc prin normele
legale- asigurarea de raspundere civila auto.
La producerea cazului asigurat, indiferent de intinderea prejudiciului suferit de asigurat
sau de terta persoana, despagubirile acordate de asigurator nu vor depasi limita sumei asigurate.
Daca prejudiciul depaseste contravaloarea sumei asigurate, restul de paguba va fi suportat de
catre asigurat sau de tertul vinovat de producerea acestuia.
 Fransiza
Art. 2217 al. 2 Cod Civil invedereaza ca “Părţile pot stipula o clauză conform căreia
asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este
obligat să plătească despăgubire”.
Asadar, daca persoana vinovata de producerea prejudiciului avea asigurare, dar cu
fransiza, asiguratorul va acorda despagubiri, mai putin partea corespunzatoare fransizei.
Fransiza opereaza in raporturile cu asiguratorul. Asiguratul, respectiv cel care a produs
paguba, va trebui sa o acopere in integralitate fata de persoana pagubita.
Mai mult, fransiza este facultativa si pentru a deveni operabila trebuie sa fie stabilita in
contractul de asigurare. Ea indeplineste un rol important in procesul de stabilire al primei de
asigurare. Cu alte cuvinte, lipsa fransizei scumpeste asigurarea.
Efectul principal al fransizei este ca la producerea riscului asigurat, asiguratorul nu
acopera intreaga paguba.

Durata asigurarii- perioada asigurata

Partile contractante sunt libere sa stabileasca intervalul de timp supus raporturilor de
asigurare. In asigurarile de raspundere civila, durata asigurarii este echivalenta cu durata
exercitarii unei activitati apte sa produca prejudicii tertelor persoane.
De cele mai multe ori asigurarile se incheie pe o perioada de timp determinata. Durata
asigurarii este consemnata in contractul de asigurare si coincide cu durata contractului ce o
contine, fiind cuprinsa intre momentul incheierii contractului si cel al incetarii acestuia, prin
modalitatile specifice prevazute de lege.
Perioada asigurata reprezinta intervalul de timp in care contractul de asigurare isi produce
toate efectele sale caracteristice, cel mai important fiind acela al obligatiei asiguratorului la plata
despagubirilor. Este posibil sa fie incheiat un contract de asigurare, sa fie platita si prima de
asigurare si cu toate acestea sa nu fi inceput prrioada asigurata (asigurarile continutului
transporturilor, asigurarile in cazul carora prima de asigurare se plateste in rate si contractul
cuprinde o clauza cu termen de pasuire/gratie - interval de timp dupa scadenta primei de
asigurare in care asiguratorul primeste sumele de bani cu titlu de prime de asigurare, evitandu-se
rezilierea contractului).

Activitatea de intermediere si intermediarii in asigurari

Sediul materiei- Legea 236/2018 si Norma ASF 19/2018.
Intermedierea este tehnica juridica prin care se realizeaza distributia in asigurari-
activitatea de consultanta cu privire la contractele de asigurare, propunerea de astfel de contracte
sau desfasurarea altor actiuni premergatoare in vederea incheierii contractelor de asigurari,
incheierea de astfel de contracte, asistenta pentru gestionarea sau derularea lor. Intermedierea nu
se reduce doar la mijlocirea contractelor de asigurare ci cuprinde si toate operatiunile specifice
existentei si derularii raporturilor de asigurare precum consultanta, incasarea sumelor de bani cu
titlu de prima si predarea acestora asiguratorului, comunicarea producerii riscului asigurat etc..
SOCIETATILE DE ASIGURARE

Potrivit prevederilor Legii 237/2015 prin societate se desemneaza asiguratorul, reasiguratorul sau
asiguratorul mixt, avand una dintre urmatoarele forme juridice:
a) Societati pe actiuni conform Legii 31/1990,
b) Societati mutuale
c) Societati europene definite prin Regulamentul CE 2157/2001
d) Societati cooperative europene definite prin Regulamentul CE 1435/2003
In acceptiunea Legii 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de
asigurare si reasigurare, activitate de asigurare - activitatea exercitată în sau din România, care
desemnează, în principal, oferirea, distribuţia, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi
reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare,
precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată.
Sediul materiei privind infiintarea, organizarea si functionarea societatilor din domeniul
asigurarilor il constituie Legea 237/2015, Regulamentul 1/2019 privind evaluarea si aprobarea
membrilor structurilor de conducere si a persoanelor care detin functii cheie in cadrul entitatilor
reglementate de ASF, Norma 25/2022 privind autorizarea societatilor si desfasurarea activitatii
de asigurarea si reasigurare.
Potrivit prev art 6 din Legea 237/2015, ASF supravegheaza societatile astfel incat sa
asigure protectia asiguratilor si sa contribuie la mentinerea stabilitatii pietei asigurarilor.

Constituirea societatilor de asigurare

-este supusa unor reguli speciale, specifice obiectului de activitate si pietei pe care
acestea actioneaza.
Aspectele legiferate de reglementarile speciale vor completa regulile de constituire
prevazute de Legea 31/1990, ca drept comun al societatilor comerciale.
Norma privind autorizarea societatilor si desfasurarea activitatii de asigurarea si reasigurare
prevede ca procesul de autorizare a societatilor de catre ASF cuprinde doua etape:
a) avizarea in vederea inregistrarii la ORC
b) eliberarea autorizatiei de functionare in conformitate cu prevederile Legii 237/2015-
art. 20 al. 1.
Pentru a efectua operatiuni de asigurare ca activitate de sine statatoare, societatile de
asigurare trebuie sa se constituie sub forma societatilor pe actiuni. Sanctiunea nerespectarii
formei juridice nu este prevazuta in mod expres dar se deduce din ansamblul reglementarilor si
difera in raport de stadiul societatii.
Daca asiguratorul se afla in faza de constituire, ASF va respinge cererea privind emiterea
avizului de inregistrare in registrul comertului iar daca acest aspect scapa cu prilejul emiterii
avizului, ASF va respinge cererea de acordare a autorizatiei de functionare.
Actele constitutive ale societatii comerciale de asigurare vor fi contractul de societate si
statutul societatii care se pot incheia ca acte separate sau sub forma inscrisului unic. Actul
constitutiv se va incheia sub semnatura privata sau in forma autentica.

Actionarii societatilor de asigurare

Exista reglementari speciale referitoare la actionari care vor fi completate de cele din dreptul
comun.
In conceptia Legii 237/2015- art 1, al 2, pct 36,
potenţial achizitor - persoană fizică sau juridică ce acţionează singură sau concertat (doua sau
mai multe persoane legate printr-un accord care intentioneaza sa exercite o influenta
semnificativa asupra entitatii reglementate) şi îşi propune:
a) să achiziţioneze o participaţie calificată într-o societate;
b) să îşi majoreze drepturile de vot sau capitalul deţinut într-o societate, astfel încât:
(i) participaţia să atingă sau să depăşească 20%, 33% sau 50% din drepturile de vot sau din
capitalul social;
(ii) societatea să devină filiala sa;
Prin actionar semnificativ se intelege orice persoana care nemijlocit si singura sau prin
intermediul ori in legatura cu alte persoane detine o participatie calificata (detinere directa sau
indirecta din drepturile de vot sau din capitalul social a unei cote ce reprezinta cel putin 10% din
acestea sau care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării societăţii
respective).
Actele normative din domeniul asigurarilor reglementeaza anumite conditii pe care
trebuie sa le indeplineasca o persoana inainte de a devein potential achizitor sau actionar
semnificativ al unei societati de asigurare.
1. Potentialii achizitori sau actionarii care intentioneaza sa cedeze o participare calificata
trebuie sa notifice ASF intentia respectiva, mentionand cota participatiei detinute in urma cedarii.
Notificarea trebuie insotita de proiectul de achizitie. Obligatia de notificare se prevede si in
sarcina societatii de asigurare cu privire la care se realizeaza modificarea actionariatului.
De asemenea asiguratorii comunica ASF cel putin anual, identitatea actionarilor care
detin participatii calificate si cuantumul participatiilor detinute in conformitate cu registrul
actionarilor.
Cesiunea actionarilor va fi supusa si regulilor generale prevazute de Legea 31/1990
precum si clauzelor specifice actelor constitutive ale asiguratorului.
2. Soliditatea financiara- capacitatea potentialului achizitor de a finanta achizitia propusa
si de a mentine o structura financiara solida/stabila in viitorul previzibil;
-se evalueaza din perspectiva capacitatii acestuia de a finanta participatia sa si de a
mentine o structura financiara solida, de a asigura administrarea corecta si prudenta a entitatii
reglementate cel putin pentru urmatorii trei ani. Mecanismul de finantare trebuie sa fie
transparent, sens in care
a) fondurile utilizate sa fie virate prin intermediul unor institutii de credit sau
institutii financiare
b) potentialul achizitor sa furnizeze informatii certe si credibile despre activitatea
care a produs fondurile
c) informatiile furnizate sa fie prezentate intr-o forma documentata.
3. Competenta profesionala- experienta si competenta in administrare respectiv in sfera
activitatilor desfasurate de entitatea reglementata.

In urma primirii documentatie ASF purcede la evaluarea persoanelor care vor sa

dobandeasca statutul de actionar semnificativ ori de achizitori potentiali in cadrul unei societati
de asigurare. Criteriile avute in vedere se refera la:
a) probitatea morală a potenţialului achizitor;
b) stabilitatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu activitatea
desfăşurată de societate la momentul respectiv şi cu activitatea descrisă în proiectul de achiziţie;
 c) probitatea morală şi experienţa profesională a persoanelor care urmează să aibă
responsabilităţi de conducere ca urmare a proiectului de achiziţie;
d) capacitatea societăţii de a respecta prevederile legale şi legislaţia naţională privind
supravegherea suplimentară a grupurilor de asigurări;
e) existenţa unor motive rezonabile de a suspecta, în legătură cu proiectul de achiziţie, că o
operaţiune de spălare de bani ori de finanţare a terorismului este în curs, a avut loc sau se
încearcă a se comite ori că proiectul de achiziţie ar putea creşte riscul cu privire la acestea, în
sensul Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor si finanţării
terorismului, cu modificările ulterioare.

Capitalul social
In materia societatilor pe actiuni, potrivit dispozitiilor Legii 31/1990- minim 90.000 lei.
Intinderea capitalului social se stabileste in raport de categoriile de asigurari pe care
intentioneaza asiguratorul sa le practice astfel:
(i) echivalentul în lei a 2.500.000 euro, pentru asigurătorii care practică asigurări generale;
(iii) echivalentul în lei a 3.700.000 euro, pentru asigurătorii care practică asigurări de viaţă;
(vi) echivalentul în lei a 3.600.000 euro, pentru reasigurători;
Pentru societatile de asigurare sunt premise doar aporturile in numerar. Varsamintele se
efectueaza anterior inregistarii in registrul comertului si obtinerii autorizatiei de functionare.

Obiectul de activitate
Legea 31/1990 consacra principiul libertatii alegerii obiectului de activitate al societatilor
comerciale obisnuite, cu precizarea domeniului si a activitatii principale.
Din perspectiva obiectului specific societatilor de asigurare, autorizatia pentru
desfasurarea activitatii de asigurare se acorda pentru una dintre urmatoarele:
a) activitatea de asigurări de viaţă;
b) activitatea de asigurări generale.

Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, asigurătorii desfăşoară numai activitate de

asigurări sau operaţiuni legate direct de aceasta şi nicio altă activitate comercială, cu excepţia
celor permise de legislaţia naţională.
Asadar, pentru a se constitui in mod legal, societatea de asigurare trebuie sa isi
stabileasca in obiectul de activitate exclusiv exercitarea comertului cu asigurari.

Planul de afaceri
Planul de afaceri
(1) Planul de afaceri prezentat de societăţi cuprinde indicaţii şi justificări privind
următoarele elemente:
a) natura riscurilor sau a angajamentelor pe care societăţile îşi propun să le acopere şi,
respectiv, să şi le asume;
b) principiile directoare cu privire la reasigurare şi retrocesiune;
c) tipul de contracte de reasigurare aferente portofoliului de riscuri;
d) pentru reasigurători, tipul de contracte de reasigurare pe care îşi propun să le încheie cu
societăţile cedente;
e) elementele fondurilor proprii de bază care acoperă pragul absolut al MCR;
f) estimări privind cheltuielile de iniţiere a serviciilor administrative şi de asigurare a unui
cadru propice desfăşurării activităţii şi resursele financiare pentru acoperirea acestora;
 g) resursele necesare acordării asistenţei.

Avizul pentru inregistrarea in registrul comertului

In vederea obtinerii avizului pentru inregistrare, fondatorii societatii trebuie sa depuna la
ASF documentatia de constituire care cuprinde in principal actele constitutive, planul de afaceri
si actele care atesta indeplinirea conditiilor privind capitalul social, actionariat, conducerea
societatii, obiectul de activitate.
ASF analizeaza integralitatea informatiilor si informeaza solicitantul despre acest lucru
putand solicitata informatii suplimentare.

Inmatricularea societatii de asigurare

Dupa intocmirea actelor constitutive si obtinerea avizului ASF, actionarii vor solicita
inmatricularea societatii in registrul comertului.
Daca nu se descopera neregularitati cu prilejul controlului de legalitate directorul
ORC/persoana desemnata va da o rezolutie prin care va dispune inregistrarea societatii in
registrul comertului. De la data inmatricularii societatea de asigurare dobandeste personalitate
juridica si este considerata a fi constituita in mod legal.
Inmatricularea societatii de asigurare in registrul comertului nu-i da voie acesteia sa
desfasoare activitate de asigurare, iar pentru aceasta are nevoie de obtinerea autorizatiei de
functionare din partea ASF.
Norma ASF 25 din 2022 statueaza ca avizarea ASF in vederea inregistrarii la ORC nu
garanteaza obtinerea autorizatiei de functionare.
Dintre inscrisurile pe care societatile de asigurare trebuie sa depuna la ASF in vederea
obtinerii autorizatiei de functionare amintim:
a) cererea pentru acordarea autorizaţiei de funcţionare;
b) copiile documentelor emise de oficiul registrului comerţului, care atestă
înregistrarea ca persoană juridică;
c) copia autentificată a actului constitutiv sau un exemplar
original al acestuia;
d) raportul unui auditor IT avizat de A.S.F. sau a resursei interne certificate
din care să rezulte faptul că sistemul informatic implementat la nivelul
societăţii este adecvat în raport cu specificul şi volumul activităţii preconizate a
fi desfăşurată şi respectă cerinţele legale;

A.S.F. decide asupra acordării autorizaţiei de funcţionare după depunerea documentaţiei

complete.
Decizia de autorizare de funcţionare emisă de A.S.F. este însoţită de o
anexă care include:
a) denumirea societăţii;
b) adresa sediului social;
c) codul unic de înregistrare emis de oficiul registrului comerţului;
d) codul din Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor
e) activitatea de asigurare autorizată;
f) data de la care societatea poate să înceapă desfăşurarea activităţii.

Organele de conducere
- Adunarea generala a actionarilor
 - Consiliul de administratie/directorii
- Consiliul de supraveghere/membrii directoratului
- Comitete consultative si Auditorii financiari
Potrivit prevederilor art 137 din legea 31/1990 societatea pe acţiuni este administrată de
unul sau mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulţi
administratori, ei constituie un consiliu de administraţie.
Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor
directori, numind pe unul dintre ei director general.
Conducerea executiva este reprezentata de persoanele care potrivit actelor
constitutive/hotararilor AGA sunt imputernicite sa conduca si sa coordoneze activitatea curenta a
societatii si au competenta de a angaja raspunderea societatii respective directorii in cazul
sistemului unitar si membrii directoratului in cazul sistemului dualist.
Una dintre conditiile necesare pentru dobandirea calitatii de manager la o societate de
asigurare priveste pregatirea profesionala (competenta profesionala- calificarile si experienta
sunt compatibile cu administrarea prudenta si corecta a societatii+ probitatea morala- personalul
din conducere nu a comis infractiuni si actioneaza cu onestitate in accord cu interesele societatii
pe care o conduc).

Incetarea existentei societatilor de asigurare

Art. 110 legea 237/2015- Retragerea autorizaţiei
(1) A.S.F. poate retrage autorizaţia de funcţionare acordată societăţilor, prin decizie
motivată în mod detaliat, în cazul în care acestea:
a) nu desfăşoară activitate de subscriere 12 luni consecutiv de la data obţinerii autorizaţiei;
b) solicită retragerea autorizaţiei;
c) încetează să desfăşoare activitate de subscriere pentru o perioadă de peste 6 luni
consecutiv;
d) nu mai respectă condiţiile de autorizare;
e) încalcă obligaţiile care decurg din prevederile legale.

A.S.F. retrage autorizaţia de funcţionare acordată societăţilor, prin decizie motivată în

mod detaliat, în cazul în care asiguratorul nu respecta cerintele minime de capital, iar A.S.F.
consideră că planul de finanţare prezentat este în mod evident neadecvat, sau societatea în cauză
nu se conformează planului aprobat în termen de 3 luni de la data constatării nerespectării in
cauza.
Decizia de retragere a autorizaţiei de funcţionare se comunică societăţii în cauză si poate
fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

SOCIETATILE MUTUALE DE ASIGURARE

Legea 71/2019 privind societatile mutuale de asigurare reglementeaza o noua categorie

de persoane juridice care fiinteaza pe piata asigurarilor.
Ca structura societatea mutuala este organizata si functioneaza pe forma juridica a
societatilor pe actiuni prezentand anumite particularitati care ii configureaza autonomia si ii
fundamenteaza existenta.
- sunt concepute ca alternative la companiile clasice de asigurari;
- au ca scop facilitarea accesului la activitatile de asigurare si implicarea asiguratilor in
procesul de gestiune al societatii;
 - membrii dobandesc o dubla calitate- asociati si asigurati, consumatori ai produselor
de asigurare pe care le comercializeaza propria societate;
- asigura transparenta operatiunilor de asigurare si participarea asiguratilor la
valorificarea eficienta a resurselor societatii.
Aporturile asociatilor contribuie la formarea fondurilor SM, dar au si natura juridica a
primelor de asigurare, ca pret al produselor de asigurare pe care le practica propria societate.
Legea 71/2019 defineste SMA ca fiind persoana juridica fara scop lucrativ, cu numar
nelimitat si variabil de membri, avand ca obiect desfasurarea activitatii de asigurare conform
prevederilor Legii 237/2015 si care se finanteaza in principal din contributiile membrilor.

Particularitati:

- nu dispune de capital social divizat in actiuni. Legea face referire la fondul initial (de
stabilitate), fondul de rezerva si fondul de echilibrare pentru situatii nefavorabile.
- asociatii au dubla calitate- atat asigurati cat si asiguratori.
- SMA nu au un obiect commercial- scop speculativ- ci unul de autoprotectie impotriva
riscurilor. Scopul supravegherii realizate de catre ASF ramane protectia asiguratilor si
mentinerea stabilitatii pietei asigurarilor.
In concluzie, SMA apare ca fiind o societate civila dotata cu personalitate juridica, fara
scop lucrativ, la care asociatii participa cu o cotizatie fixa sau variabila, pentru a constitui fondul
initial cu scopul de a-i despagubi pe asociatii care sufera un prejudiciu/dauna ca urmare a
producerii riscurilor asigurate si de a restitui excedentul asociatilor sau de a-l reporta pentru
perioada urmatoare de asigurare.

Constituirea SMA

- Se constituie sub forma juridica a SA, pe baza intelegerii asociatilor materializata in

cuprinsul actului constitutiv care poarta forma unui inscris sub semnatura privata a
membrilor fondatori.
- In vederea desfasurarii activitatii de asigurare, persoanele fizice, persoanele juridice
si/sau entitatile fara personalitate juridica se pot asocia si pot constitui pe teritoriul
Romaniei societati mutuale de asigurare, cu personalitate juridica.
- Numarul minim de membri fondatori este 5 acestia fiind conditionati de dobandirea
calitatii de asigurat la momentul constituirii. Membrii fondatori vor dobandi acesta
calitate ulterior incheierii contractului de asigurare care va devein posibila dupa
obtinerea autorizatiei de functionare.
- Cat priveste obiectul de activitate, SM desfasoara numai activitate de asigurare si
operatiuni legate direct de acesta activitate pentru membrii sai.
- Scopul SMA este acoperirea prin contracte de asigurare a riscurilor membrilor sai si
plata de despagubiri si de indemnizatii catre acestia, beneficiarii contractelor si /sau
tertii pagubiti, in cazul producerii riscurilor asigurate.

Inregistrarea si autorizarea

SM dobandeste personalitate juridica de la data inregistrarii in registrul comertului, acesta

fiind considerate data constituirii societatii.
 Cat priveste organizarea si functionarea SM, legea speciala prevede ca acestora li se
aplica dispozitiile Legii 31/1990. Ca si particularitate, Legea71/2019 prevede posibilitatea
inserarii in actul constitutiv a posibilitatii ca membrii sa fie reprezentati in adunarea generala de
catre un consiliu al membrilor format din persoane care de asemenea sunt membri ai societatii.
La randul sau conducerea societatii se poate realiza in sistem unitar sau dualist.
O obligatie specifica este includerea in contractele de asigurare a unei clauze privind
contributiile suplimentare pe care le pot solicita membrilor, modul de stabilire a acestora,
situatiile in care pot fi solicitate, cuantumurile maxime, termenele de plata si raspunderea
membrilor acestora.
Contractul de asigurare trebuie sa prevada clauze din care sa rezulte calitatea de membri
ai SM, drepturile si obligatiile acestora in calitate de membri prin raportare la prevederile actului
constitutiv, inclusiv riscul de a aduce noi contributii in caz de necesitate sau dificultate financiara
a SM.
 CONTRACTUL DE ASIGURARE

- este principala modalitate de exercitare a comertului cu asigurari;

- regulile care guverneaza contractul sunt cuprinse in Codul Civil;
- Codul Civil consacra doar regulile generale ale contractului de asigurare si cateva
forme de asigurari: asigurarea de bunuri, asigurarea de persoane, asigurarea de
raspundere civila, in completare primind incidenta de aplicare dispozitiile cuprinse in
legile speciale.
Potrivit prev. art. 2199 CCiv, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau
asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul
producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului
asigurării sau terţului păgubit.
În cazul asigurării de răspundere civilă- art 2223 CCiv, asigurătorul se obligă să plătească
o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane
prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să
plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite- art.
2214 CCiv.
Art. 2227 CCiv prevede ca, prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se
obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de
invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor
adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din
domeniul asigurărilor.
Pornind de la aceste dispozitii ale legii definim contractul de asigurare ca fiind
contractul in temeiul caruia asiguratul sau contractantul asigurarii se obliga sa plateasca o
suma de bani denumita prima de asigurare unui asigurator cu obligatia acestuia ca la
producerea riscului asigurat sa acorde asiguratului, beneficiarului asigurarii sau tertului
pagubit despagubirea, sau suma asigurata, denumita indemnizatie de asigurare, in limitele si
la termenele convenite.

Caractere juridice ale contractului de asigurare

- este consensual, aleatoriu, oneros, sinalagmatic, cu executare succesiva, de adeziune.
Este consensual-valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimtamantului intr-o
anumita forma. Potrivit prev. art. 2200 CCiv, pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare
trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există
un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz
fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite
prin orice mijloc de probă. Forma scrisa apare asadar ca o conditie ad probationem si nu ad
validitatem.
Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin:
a) numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele
beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract;
b) obiectul asigurării;
c) riscurile ce se asigură;
d) momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
e) primele de asigurare;
 f) sumele asigurate- art. 2201 CCiv

Contractul de asigurare este un contract aleatoriu deoarece existenta si intinderea

obligatiei asiguratorului nu este cunoscuta in momentul contractarii ci depinde de un eveniment
viitor si nesigur. Asadar este incerta doar obligatia asiguratorului, intinderea obligatiei de plata a
primei de asigurare fiind certa.
In practica judiciara se distinge intre obligatia asiguratorului de despagubire/plata a
indemnizatiei (care este aleatorie) si cea de asigurare a protectiei continue a asiguratului pe
durata contractului de asigurare (obligatie certa).
Caracterul aleatoriu bazat pe incertitudinea survenirii cazului asigurat este de esenta
contractului de asigurare, deoarece potrivit legii, daca riscul asigurat s-a produs sau este sigur ca
acest risc nu se va produce contractul se reziliaza ope legis.
In acelasi spirit sunt si prev. art. 2208 al 2 si 3, respectiv ale art. 2233 CCiv:
(2)……… în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie
dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un
membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
(3) În cazul în care părţile convin, dispoziţiile alin. (2) se aplică şi atunci când riscul asigurat a
fost produs de către:
a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu
asiguratul sau beneficiarul asigurării;
b) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.
Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare dacă:
a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea
contractului de asigurare;
b) riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat.

Contract oneros- atat asiguratul cat si asiguratorul urmaresc o contraprestatie. Asiguratul

urmareste sa obtina protectia asiguratorului materializata in plata indemnizatiei sau a
despagubirilor la producerea cazului asigurat, asiguratorul urmareste incasarea sumelor de bani
cu titlu de prima de asigurare, ca pret al obligatiei pe care si-o asuma.

Contract sinalagmatic- ambele parti se oblige una fata de cealalta. Principala obligatie a
asiguratului este aceea de plata a primei de asigurare, iar principala obligatie a asiguratorului este
aceea de plata a indemnizatiei de asigurare/despagubirilor in momentul survenirii evenimentului
asigurat.
Continutul caracterului sinalagmatic, respectiv oneros al contractului de asigurare rezulta si din
prev. art. 2199 CCiv - Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se
obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii
riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau
terţului păgubit.

Contract cu executare succesiva- obligatiile partilor se executa in timp si nu uno icto.

Acest caracter este dat in principal de obligatia de protectie din partea asiguratorului dar si de
obligatia asiguratului (asigurarile de bunuri) de a se comporta si de a exploata bunul ca un bun
proprietar, obligatie care subzista pe intreaga durata a contractului.
 O consecinta importanta ce decurge din executarea succesiva a contractului este aceea ca
pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor partilor contractante,
sanctiunea aplicabila este rezilierea si nu rezolutiunea.
Caracterul de adeziune al contractului de asigurare isi are fundamentul in faptul ca
asiguratorul impune principalele clauze ale contractului pe care asiguratul fie le accepta si atunci
contractul ia fiinta, fie le respinge si contractul nu se mai perfecteaza.
Potrivit prev art. 107 din Legea 237/2015 (1) Înainte de încheierea unui contract de
asigurări generale, asigurătorii informează potenţialii contractanţi, persoane fizice, cu privire la
legea aplicabilă contractului, modalitatea de soluţionare a petiţiilor….

Contract intuitu personae?

Exceptand asigurarile profesionale unde asiguratul trebuie sa aiba profesia/indeletnicirea pentru
care se solicita perfectarea contractului de asigurare si intr-o oarecare masura asigurarea de
persoane (boli, deces, accidente), contractul de asigurare nu este caracterizat de consideratiile
personale si nici de incredere/aprecierea reciproca dintre parti.

Contract afectat de modalitati?

Prevederile CCiv relative la conditie si termen se refera la obligatii si nu la contracte.

PARTILE CONTRACTULUI DE ASIGURARE

- sunt asiguratul si asiguratorul. In raporturile de asigurare mai pot fi implicate si
contractantul asigurarii, beneficiarul, coasiguratorii, reasiguratorii, intermediarii care mijlocesc
incheierea contractului, tertul pagubit…..
Asiguratorul-coasiguratorii- reasiguratorul
Potrivit prevederilor Legii 237/2015,operatiunile de asigurari pot fi efectuate de catre:
a) Societati pe actiuni conform Legii 31/1990,
b) Societati mutuale
c) Societati europene definite prin Regulamentul CE 2157/2001
d) Societati cooperative europene definite prin Regulamentul CE 1435/2003

Coasiguratorii nu sunt parti in acelasi contract de asigurare.

Coasigurarea este definita de Codul Civil art 2239 al 1 ca fiind operaţiunea prin care 2
sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta. Prin
intermediul coasigurarii se realizeaza o dispersie a riscurilor intre mai multi asiguratori. Fiecare
coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin
contract. Pentru a fi in prezenta coasigurarii este necesar ca valoarea sociala sau bunul sa fie
asigurat concomitant la mai multi asiguratori dar pentru aceleasi riscuri.

Reasigurarea reprezinta tot o dispersie a riscurilor prin care asiguratorul la randul lui se
asigura la un alt asigurator care poarta denumirea de reasigurator. Prin reasigurare in conceptia C
Civ se intelege operaţiunea de asigurare a unui asigurător, în calitate de reasigurat, de către un alt
asigurător, în calitate de reasigurător.

Asiguratul
Calitatea de asigurat intr-un contract de asigurare poate apartine oricarei persoane fizice
sau juridice. Contractul de asigurare poate fi incheiat de catre o alta persoana decat asigiuratul.
 Ex: persoana care incheie contractul de asigurare de raspundere civila poarta denumirea
de contrctant al asigurarii iar persoana a carei raspundere s-a asigurat se numeste persoana
cuprinsa in asigurare.
In cazul asigurarii de persoane, in cuprinsul politei poate fi indicat un beneficiar al
asigurarii. Cu toate acestea nici beneficiarul asigurarii si nici persoana cuprinsa in asigurare nu
dobandesc calitatea de parte in contractul de asigurare.

Tertul pagubit
-este persoana care a suferit un prejudiciu moral sau material ca urmare a unei fapte
delictuale a asiguratului sau a persoanei cuprinse in asigurare. Prejudiciul poate fi cauzat si de
bunurile mobile sau imobile ale unei persoane in forma statica sau in miscare. Prin urmare tertul
pagubit nu este parte in contractul de asigurare dar va beneficia de aceste raporturi cu prilejul
producerii riscului asigurat. In vederea acoperirii prejudiciului tertul pagubit va putea actiona
direct impotriva asiguratorului persoanei care a produs prejudiciul.

Conditiile de fond ale contractului de asigurare

Capacitatea de a contracta- distingem intre capacitatea asiguratorului si capacitatea
asiguratului.
Asiguratori pot fi- societatile pe actiuni, societatile mutuale si societatile europene de
asigurare.
Capacitatea de exercitiu este specializata in raport de obiectul de activitate propus:
asigurari generale si asigurari de viata.

Capacitatea asiguratului este carmuita de prevederile art 1180 CCiv “poate contracta
orice persoana ce nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa incheie anumite contracte”.
Daca asiguratul este persoana juridica, reprezentantul sau este intotdeauna o persoana
fizica cu deplina capacitate de exercitiu. Daca asiguratul este persoana fizica, se apreciaza ca
dupa implinirea varstei de 14 ani, persoanele fizice pot incheia contracte de asigurare fara
incuviintarea reprezentantilor legali. Se sustine ca si minorii sub 14 ani precum si persoanele
puse sub interdictie, pot incheia contracte de asigurare care fac parte din categoria actelor de
administrare a patrimoniului, dar valabilitatea lor depinde de actiunea in anulare a celor in cauza
sau a reprezentantilor legali.

Consimtamantul- trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimat cu

intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat, sa nu fie alterat de vicii de consimtamant.
Potrivit dispozitilor art 1204 C Civ “consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber si
exprimat in cunostinta de cauza”.
Eroarea poate fi prezenta cand vizeaza insusirile esentiale ale bunului- forma sau tipul de
asigurare, intinderea primelor de asigurare, a indemnizatiei cuvenite la momentul survenirii
cazului asigurat. Actualul CCiv reglementeaza si “eroarea de comunicare”- majoritatea
contractelor de asigurare se incheie prin completarea unui chestionar de catre asigurat prin care
asiguratorul interogheaza potentialul asigurat in legatura cu principalele aspecte ale formei de
asigurare ce urmeaza a fi incheiata. In toate cazurile insa, partea contractanta care invoca eroarea
trebuie sa fie de buna credinta in valorificarea pretentiilor sale. Noutatea adusa de CCiv prevede
posibilitatea adaptarii contractului in legatura cu care s-a savarsit o eroare. “Dacă o parte este
îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că
doreşte să execute ori execută contractul aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să
invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din
urmă parte”- art 1213.
Dolul (in special dolul prin reticenta) – art 2203 CCiv- “Persoana care contractează
asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi să
declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi
care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului. (2) Dacă împrejurările esenţiale
privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în
scris asigurătorului modificarea survenită. Aceeaşi obligaţie îi revine şi contractantului asigurării
care a luat cunoştinţă de modificarea survenită.
Potrivit prev art 2204 CCiv- (1) În afară de cauzele generale de nulitate, contractul de
asigurare este nul în caz de declaraţie inexactă sau de reticenţă făcută cu rea-credinţă de către
asigurat ori contractantul asigurării cu privire la împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de
către asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu îşi dea consimţământul ori să nu îl dea în
aceleaşi condiţii, chiar dacă declaraţia sau reticenţa nu a avut influenţă asupra producerii riscului
asigurat. Primele plătite rămân dobândite asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi plata
primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoştinţă de cauza de nulitate.
(2) Declaraţia inexactă sau reticenţa din partea asiguratului ori a contractantului asigurării a cărui
rea-credinţă nu a putut fi stabilită nu atrage nulitatea asigurării. În cazul în care constatarea
declaraţiei inexacte sau a reticenţei are loc anterior producerii riscului asigurat, asigurătorul are
dreptul fie de a menţine contractul solicitând majorarea primei, fie de a rezilia contractul la
împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la notificarea primită de asigurat, restituindu-i
acestuia din urmă partea din primele plătite aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai
funcţionează. Atunci când constatarea declaraţiei inexacte sau a reticenţei are loc ulterior
producerii riscului asigurat, indemnizaţia se reduce în raport cu proporţia dintre nivelul primelor
plătite şi nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite.
Asadar, dolul reprezinta o cauza de nulitate a contractului de asigurare numai daca
mijloacele viclene intrebuintate de una din parti sunt de asa natura incat apare in mod evident ca
fara aceste manopere cealalta parte nu ar fi contractat.

Obiectul contractului
Obiectul asigurarii il reprezinta valorile patrimoniale sau personal nepatrimoniale care s-au
asigurat- bunuri, raspundere civila, credite si garantii…..
- Nu trebuie confundat cu obiectul contractului de asigurare. Atributele persoanei precum
viata, sanatatea, capacitatea de munca….pot fi asigurate, dar fiind scoase din circuitul civil nu
formeaza obiect al contractului de asigurare. Acesta din urma consta in obligatiile partilor
privind plata primei/a indemnizatiei de asigurare!!!
- Codul civil face distinctie intre obiectul contractului si obiectul obligatiei. Potrivit art
1225- Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea,
împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor contractule. Obiectul contractului trebuie sa fie determinat si licit sub
sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine
ordinii publice ori bunelor moravuri. In schimb, obiectul obligatiei este prestaţia la care se
angajează debitorul. Sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puţin
determinabil şi licit - art 1226.
- Atat obiectul contractului de asigurare cat si obiectul obligatiilor partilor trebuie sa
indeplineasca conditiile din dreptul comun, in sensul ca acestea trebuie sa existe, sa fie
determinate ori determinabile, sa fie posibile si sa fie licite si morale. Nu pot constitui obiect al
asigurarii: bunurile rezultate din savarsirea unei infractiuni, amenzile de orice fel, activitatile
ilicite…..
Cauza- este scopul urmarit de partile contractante.
Scopul imediat este sansa de castig sau pierdere pe care partile o pot avea in urma
producerii evenimentelor viitoare si incerte ce au fost asigurate. Scopul mediat este diferit pentru
fiecare dintre partile contractante -asiguratul doreste acoperirea eventualelor pagube pe care le-ar
suferi el insusi sau le-ar putea crea tertilor pagubiti, iar asiguratorul doreste obtinerea profitului
din activitatea desfasurata.

Conditiile de forma si proba contractului de asigurare

Potrivit prevederilor art 2200 CCiv, (1) Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare
trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există
un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz
fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite
prin orice mijloc de probă.

Principalele reguli privind incheierea contractului de asigurare

Prevederile art 107, 108 din Legea 237/2015, realizeaza o enumerare a informaţiilor necesar a fi
prezentate potenţialilor asiguraţi - asigurări de viaţă.
(1) Înainte de încheierea unui contract de asigurare, asigurătorul comunică potenţialilor
contractanţi cel puţin următoarele:
a) denumirea sa, forma juridică, adresa sediului central şi datele de contact ale sucursalei
sau ale altor sedii secundare care emit contractul de asigurare;
b) modalitatea de accesare a raportului privind solvabilitatea şi stabilitatea financiară
……ce permite deţinătorului poliţei de asigurare un acces uşor la aceste informaţii.
(2) În ceea ce priveşte contractul de asigurare, asigurătorul comunică potenţialilor
contractanţi următoarele:
a) descrierea fiecărei opţiuni contractuale şi a fiecărui beneficiu;
b) durata contractului;
c) modalităţile de încetare a contractului;
d) modalităţile şi termenele de plată a primelor;
e) metoda de calculare şi de distribuire a beneficiilor;
f) valoarea de răscumpărare totală a sumelor asigurate reduse şi a nivelului până la care
acestea sunt garantate;
g) informaţiile despre primele aferente beneficiilor principale sau suplimentare;
i) modalităţile de aplicare a clauzei privind renunţarea la contract fără penalizări;
j) informaţiile generale privind regimul fiscal aplicabil tipului de contract respectiv;
k) modalitatea de soluţionare a petiţiilor, inclusiv cu privire la dreptul de a se adresa A.S.F.,
fără a aduce atingere dreptului de a sesiza instanţele competente;
l) legea aplicabilă contractului în cazul în care părţile nu au libertatea de alegere; faptul că
părţile au libertatea de a alege legea aplicabilă, precum şi, în acest caz, legea pe care asigurătorul
îşi propune să o aleagă;
 m) informaţiile specifice pentru înţelegerea adecvată a riscurilor incluse în contractul de
asigurare şi pe care potenţialii contractanţi ar urma să şi le asume.
Referitor la primele de asigurare, Codul Civ – art. 2206 al 5- “Asigurătorul este obligat
să îl informeze pe asigurat în privinţa consecinţelor neplăţii primelor la termenul de plată …… şi
să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare”.
Cat priveste obligatia de informare reglementata in sarcina asiguratului, art. 2203 CCiv
stipuleaza ca “persoana care contractează asigurarea este obligată să răspundă în scris la
întrebările formulate de asigurător, precum şi să declare, la data încheierii contractului, orice
informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt esenţiale pentru
evaluarea riscului”. Obligatia de informare poarta asupra elementelor esentiale ale contractului
de asigurare si este guvernata de principiul bunei-credinte in negocierea contractului.
Principalele efecte ale obligatiei de informare se vor produce dupa incheierea contractului de
asigurare si difera in functie de persoana care si-a incalcat obligatia de informare.
Asiguratul – asiguratorul poate solicita anularea contractului de asigurare pentru dol prin
reticenta (proba relei-credinte a asiguratului cu prilejul declaratiilor, a comunicarii), iar in cazul
in care riscul asigurat s-a produs, poate refuza plata despagubirii.
Asiguratorul- asiguratul poate solicita adaptarea contractului sau incetarea contractului cu
consecinta restituirii primelor de asigurare achitate.

CUPRINSUL CONTRACTULUI DE ASIGURARE

Potrivit prev art 2201 al 1 C Civ, poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin:
a) numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele
beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract;
b) obiectul asigurării;
c) riscurile ce se asigură;
d) momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
e) primele de asigurare;
f) sumele asigurate.

Obiectul asigurarii poate privi bunuri, persoane, raspundere civila, credite si

garantii……il reprezinta valorile care se asigura si nu obligatiile partilor.
Riscul asigurat reprezinta un eveniment determinat, viitor, posibil dar incert, prevazut in
contract, la care sunt expuse bunurile ori patrimoniul unei persoane. Determinarea si stabilirea
riscurilor sunt necesare deoarece doar producerea riscurilor contractate va obliga asiguratorul la
plata indemnizatiei. Dintre riscurile excluse de la lege la acoperire cel mai important este
producerea riscului cu intentie de catre persoanele prevazute in mod expres de dispozitiile legale.
Excluderile conventionale sunt mai numeroase, iar acestea se datoreaza in principal
asiguratorilor care insereaza in contractele tiparite o serie de evenimente pe care refuza sa le
subscrie. Aceste excluderi nu se confunda cu situatiile de reuperare a
indemnizatiilor/despagubirilor de la persoana vinovata de producerea cazului asigurat cand
asiguratorului ii revine obligatia de plata a despagubirilor dar si dreptul la actiune in regres
impotriva vinovatului de producerea cazului asigurat. Pe de alta parte, riscurile subscrise de
asiguratori obliga doar daca se produc in conditiile stabilite prin contractul de asigurare (furtul
auto presupune predarea tuturor cheilor originale, furtul din locuinta nu este acoperit in lipsa
sistemului de alarma, incendiul presupune instalatii bine intretinute…). Cu toate acestea, in cazul
in care prevederile contractului de asigurare restrang in mod nejustificat situatiile de raspundere
a asiguratorului, astfel de prevederi pot fi considerate drept clauze abuzive sau chiar nescrise.
Potrivit prev. art. 2203 CCiv “Persoana care contractează asigurarea este obligată să
răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi să declare, la data încheierii
contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt
esenţiale pentru evaluarea riscului. (2) Dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în
cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului
modificarea survenită. Aceeaşi obligaţie îi revine şi contractantului asigurării care a luat
cunoştinţă de modificarea survenită.”
Legea instituie obligatia de informare, dar nu reglementeaza si sanctiunile neexecutarii
acestei obligatii de catre asigurat.
Momentul incheierii contractului de asigurare nu se confunda cu momentul inceperii
raspunderii asiguratorului. In functie de tipul de asigurare, raspunderea asiguratorului poate
incepe dupa un anumit timp de la incheierea politeti de asigurare- in ziua urmatoare incheierii
contractului in cazul asigurarii obligatorie auto, de la momentul incarcarii marfurilor in cazul
asigurarilor cargo…..
Prima de asigurare reprezinta suma de bani pe care asiguratul trebuie sa o plateasca in
temeiul contractului de asigurare, fiind una dintre principalele obligatii ale acestuia. Prima de
asigurare trebuie specificata in cuprinsul contractului, inclusive mentiunea daca se plateste
integral sau in mai multe transe si difera ca intindere in functie de tipul de asigurare, perioada
asigurata, riscurile ce se asigura, suma asigurata, intinderea fransizei…..
Suma asigurata reprezinta limita maxima ce va fi acoperita de catre asigurator in cazul
survenirii evenimentului asigurat, constituie un element definitoriu pentru calcularea primei de
asigurare.
Inserarea unor clauze abuzive in contractul de asigurare poate fi determinata de idea
obtinerii de profituri cat mai consistente din practicarea comertului cu asigurari. In conformitate
cu prevederile Legii 193/2000 orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru
vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractule clare, fără echivoc,
pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractule care:
a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un
motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractule despre care nu a avut posibilitatea
reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;
c) obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractule, chiar şi în situaţiile în care
profesionistul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;
d) dau dreptul profesionistului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă
determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta putea să îşi
exprime opţiunea a fost insuficientă;
e) dau dreptul profesionistului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele
privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de
livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
g) dau dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele contractule;
h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care
profesionistul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractule;
i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii
obligaţiilor contractule de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;
j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral
contractul, în cazul în care profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractule;
l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt
remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de care
dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părţi
din contract;
n) dau dreptul profesionistului să transfere obligaţiile contractule unei terţe persoane, fără
acordul consumatorului;
o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către profesionist cu o creanţă pe care el ar
avea-o asupra profesionistului;
s) dau dreptul profesionistului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă acelaşi
drept şi pentru consummator…………………
Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor
abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în
continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua-
art 6.
Efectele contractului de asigurare

Fiind un contract sinalagmatic creeaza obligatii in sarcina ambelor parti.

Principala obligatie a asiguratorului, de plata a indemnizatiei de asigurare, este
conditionata de survenirea cazului asigurat.
Principalele obligatii ale asiguratului sunt:- comunicarea imprejurarilor esentiale si a
informatiilor referitoare la bunurile sau valorile ce se asigura, plata primelor de asigurare,
incunostiintarea asiguratorului in legatura cu producerea cazului asigurat.
Conform prevederilor art. 2203 CCiv “Persoana care contractează asigurarea este
obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi să declare, la data
încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea,
sunt esenţiale pentru evaluarea riscului. (2) Dacă împrejurările esenţiale privind riscul se
modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris
asigurătorului modificarea survenită. Aceeaşi obligaţie îi revine şi contractantului asigurării care
a luat cunoştinţă de modificarea survenită.”
Sanctiunea omisiunii comunicarii (in cazul unei informatii sau imprejurari determinante
care daca ar fi fost cunoscuta asiguratorul nu ar fi contractat sau ar fi incheiat asigurarea in alti
termeni) este cea a nulitatii, cauza fiind dolul. In cazul in care necomunicarea priveste
modificarea imprejurarilor pe parcursul executarii contractului, sanctiunea nu mai poate fi
nulitatea ci ea este privita ca o cauza de reziliere a contractului.
Plata primelor de asigurare- una dintre principalele obligatii ale asiguratului.
Prima de asigurare reprezinta obiect de negociere a partilor contractante. Codul Civil
arata la art. 2206 ca: “ (1)Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele
stabilite în contract.
(2) Părţile pot conveni ca plata primelor de asigurare să se facă integral ori în rate. Dacă
nu s-a convenit altfel, plata se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor acestuia.
(3) Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului.
(4) Dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care
sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.
Obligatia asiguratului de plata a primei de asigurare naste in sarcina asiguratorului
obligatia corelativa de informare asupra consecintelor juridice ale neplatii sumelor cu titlu de
prima de asigurare acestea fiind rezilierea respectiv suspendarea contractului de asigurare
(5) Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinţa consecinţelor neplăţii
primelor la termenul de plată pentru cazul prevăzut la alin. (4) şi să prevadă aceste consecinţe în
contractul de asigurare.
Obligatia de informare in acest sens revine asiguratorului in situatia in care acesta decide
fie suspendarea efectelor contractului in caz de neplata sau compensarea primelor ce i se
datoreaza cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului/beneficiarului. Rezilierea, fiind consacrata
expres de lege nu este necesar sa fie inserata in contract.
Obligatia de informare a asiguratorului cu privire la producerea cazului asigurat rezulta
din prevederile art 2207 CCiv “Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea
riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.” Asadar este lasat la aprecierea
partilor doar termenul de incunostiintare si nu obligatia propriu zisa. Daca continutul si
modalitatea de executare a acestei obligatii este prevazuta in contractul de asigurare, asiguratul
va trebui sa se conformeze prevederilor contractuale. La fel ca si in cazul platii primei de
asigurare si indeplinirea obligatiei de informare cu privire la producerea cazului asigurat poate fi
dovedita cu orice mijloace de proba. De asemenea comunicarea producerii riscului asigurat se
poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său
comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare- art 2207 al 3. In
baza principiului libertatii contractule partile pot stabili principalele date si informatii pe care
asiguratul este obligat sa le comunice asiguratorului cu prilejul producerii riscului asigurat- ex:
data survenirii riscului asigurat, locul producerii, persoana sau persoanele vinovate de
producerea riscului, estimarea pagubelor.
Apreciem ca intereseaza mai putin cine face comunicarea producerii cazului asigurat si
mai mult executarea efectiva a obligatiei.
Potrivit prevederilor art 2207 al 2 CCiv “În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la
alin. (1), asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut
determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.”
La data comunicarii producerii cazului asigurat, asiguratorul are obligatia inregistrarii
comunicarii si deschiderii unui dosar de dauna. Societatea de asigurare desemneaza persoane
specializate in vederea instrumentarii cazului asigurat si formularii propunerilor in legatura cu
solutia ce se impune. Din momentul comunicarii producerii cazului asigurat se naste dreptul
asiguratului, beneficiarului sau tertului pagubit, dupa caz, la actiune impotriva asiguratorului si
obligatia societatii de asigurare contractante la plata indemnizatiei de asigurare. Tot din acest
moment curge prescriptia dreptului la actiune impotriva asiguratorului privind plata
despagubirilor.

Obligatiile asiguratorului
Principala obligatie a asiguratorului este aceea de a plati indemnizatia de asigurare la
producerea cazului asigurat. Indemnizatia se plateste asiguratului sau dupa caz beneficiarului,
mostenitorilor asiguratului sau tertului pagubit, potrivit formei/tipului de asigurare ori a
conditiilor prevazute in contract, dupa caz. Cuantumul indemnizatiei de asigurare se stabileste
prin negociere cu asiguratorul; in caz contrar acesta se va determina de catre instanta de judecata.
Solutia este consacrata in art 2208 CCiv- “În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul
trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract. Atunci când
există neînţelegere asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din
aceasta se va plăti de asigurător anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către
instanţa judecătorească”.
Pentru dovedirea prejudiciului moral sau material suferit ca urmare a producerii cazului
asigurat vor putea fi folosite orice mijloace de proba. Despagubirile se vor acorda proportional
cu paguba efectiv suferita in urma producerii cazului asigurat. Cu valoare de principiu,
despagubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat,
cuantumul pagubei si nici suma asigurata. Prin indemnizatia de asigurare sau despagubirile
primite, asiguratul, beneficiarul asigurarii sau tertul pagubit, dupa caz, nu poate realiza o
imbogatire fara justa cauza.
In lipsa unor stipulatii contractule, in cazul refuzului de plata al despagubirii, asiguratorul
va datora dobanda legala.

Ce se intampla in situatia supraevaluarii sau subevaluarii riscului asigurat?

Distingem intre situatia in care asiguratul a fost de rea-credinta sau de buna-credinta la
momentul incheierii contractului. Sanctiunea care se impune in prima situatie este nulitatea
relativa a contractului, intemeiata pe intentia frauduloasa a asiguratului. In cea de a doua situatie,
solutia propusa este mentinerea contractului si acordarea despagubirilor raportat la valoare reala
a consecintelor producerii riscului asigurat.
Eroarea sau intentia frauduloasa nu au relevanta in cazul subevaluarii, despagubirile fiind
acordate raportat la limitele in care s-a contractat.

Efectele fransizei in operatiunea de despagubire

Fransiza constituie o limitare a raspunderii asiguratorului stabilita pe cale conventionala
cu asiguratul, fiind partea din prejudiciu suportata de persoana pagubita, stabilita ca valoare fixa
sau ca procent din despagubirea totala prevazuta in contractul de asigurare. Existenta fransizei
reduce costurile asigurarii. In practica sunt intalnite doua categorii de fransize: fransiza simpla si
fransiza absoluta sau deductibila.
Fransiza simpla conditioneaza acordarea despagubirilor de o limita minima a
prejudiciului. Daca paguba nu depaseste valoarea fransizei asiguratorul nu poate fi obligat la
plata despagubirilor. Pentru asigurarile cu fransiza simpla, daca prejudiciul depaseste limita
fransizei, acesta este acoperit in integralitate de catre asigurator, fara sa se scada c/valoarea
fransizei ca si in cazul fransizei deductibile. Intinderea fransizei este de pana la 10% din valoarea
asigurarii.
Fransiza deductibila - despagubirea va fi redusa cu suma reprezentand valoarea fransizei.
Potrivit prevederilor art 2208 al 2 CCiv, “În cazurile stabilite prin contractul de asigurare,
în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă
riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un
membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.”
Cesiunea contractului de asigurare
In conformitate cu prevederile art 2212 al (1) CCiv Asigurătorul poate cesiona contractul
de asigurare numai cu acordul scris al asiguratului.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile
cesiunilor de portofolii între asigurători, în condiţiile reglementărilor speciale.
Principalul efect al cesiunii drepturilor decurgand din contractul de asigurare este acela
ca, in caz de producere a riscului asigurat, indemnizatia de asigurare se va plati cesionarului
contractului de asigurare, indiferent de persoana care a incheiat contractul si eventual a platit
primele de asigurare sau o parte din cuantumul acestora.

Modificarea contractului de asigurare

Indiferent de forma lui, contractul va urma procedura de modificare specifica dreptului
comun in materie, se va realiza prin consimtamantul tuturor partilor contractante asa cum acesta
s-a si incheiat. Modificarea contractului de asigurare se va putea efectua in ipoteza in care
imprejurarile survenite sunt esentiale privind riscul sau riscurile contractate.
Deoarece legea nu cere forma scrisa ad validitatem, deducem ca modificarea contractului
poate imbraca orice forma, cu precizarea ca proba modificarilor va putea fi facuta numai prin
inscrisuri.

Incetarea contractului de asigurare

Potrivit prev art 2205 CCiv “Contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în
care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori
producerea acestuia a devenit imposibilă……..”
 Un alt caz de incetare il reprezinta neplata primelor de asigurare. Astfel art. 2206 al 4
CCiv statueaza ca “Dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în
care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.”
Denuntarea contractului reprezinta un alt caz de incetare reglementat in mod expres de
art. 2209 CCiv potrivit caruia “Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se
poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la
data primirii notificării de către cealaltă parte.”
Expirarea perioadei contractului
Incetarea perioadei de asigurare
Survenirea cazului asigurat- nu duce la incetarea contractului de asigurare ci
declanseaza obligatia asiguratorului de plata a despagubirilor. Exceptie fac situatiile in care
producerea riscului asigurat face imposibila continuarea raporturilor de asigurare sau lasa fara
obiect contractul.
Decesul asiguratului
ASIGURAREA DE BUNURI

-poate avea ca obiect orice fel de bunuri- mobile sau imobile, corporale sau incorporale,
indiferent de destinatia lor civila, comerciala, administrativa sau de alta natura.
-face parte din categoria asigurarilor generale.
-este o asigurare facultativa, dar exista situatii in care normele legale impun obligatia
proprietarilor/detinatorilor de a incheia un contract de asigurare.
-are ca obiect protectia proprie a asiguratului impotriva riscurilor ce planeaza asupra bunului,
cum ar fi incendiul, inundatia, furtul…..si a carui pieire totala sau partiala ar crea consecinte
grave in patrimoniul asiguratului.
Potrivit prevederilor art. 2214 CCiv, in cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă
ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului
asigurării sau altor persoane îndreptăţite.
Particularitatile acestei forme de asigurare privesc existenta unui interes in asigurare,
riscurile asigurate si obligatiile partilor contractante.
Asadar, asiguratul trebuie sa justifice un interes in contractarea asigurarii. In acest sens
dispozitiile art 2215 CCiv-“Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.”
Lipsa interesului atrage refuzul asiguratorului de a incheia asigurarea iar pieirea
interesului pe durata contractului determina incetarea contractului de asigurare. De aceea in
politele de asigurare ce poarta asupra unui bun se mentioneaza de regula ca, instrainarea acestuia
atrage si incetarea contractului de asigurare tocmai datorita lipsei interesului asigurat.
Riscul asigurat reprezinta aici, un eveniment viitor, posibil si incert, la care pot fi supuse
bunurile pe durata asigurarii, eveniment ce nu se produce din vointa asiguratului sau a
beneficiarului asigurarii. In concret, bunurile pot fi asigurate pentru riscuri precum distrugere
totala sau partiala, inundatii, incendiu, furt, cutremure, alunecari de terenuri si orice alt
eveniment care ar produce consecinte pagubitoare asupra bunului si implicit asupra detinatorului
acestuia. Vor fi acoperite de asigurator acele riscuri care sunt cuprinse in contractul de asigurare.
Perfectarea acestui tip de contract de asigurare este supusa regulilor generale ale incheierii
contractului de asigurare cuprinse in prev. art. 2203 al 1, CCiv- “Persoana care contractează
asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi să
declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi
care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului”.
Intrebarile la care trebuie sa raspunda viitorul asigurat pot fi furnizate si intemediarului
care mijloceste perfectarea asigurarii. Ascunderea unor vicii ale bunului care ar putea grabi,
determina sau amplifica consecintele evenimentului asigurat poate fi sanctionata inclusiv cu
nulitatea contractului, mai ales cand sunt intrunite conditiile dolului prin reticenta sau exista o
cauza imorala.
Partile trebuie sa se ingrijeasca, sa descrie, sa detalieze in contract bunurile asupra carora
poarta contractul de asigurare. Asiguratul trebuie sa raspunda la chestionarul formulat de
asigurator unde se regasec intrebari referitoare la bunul/ bunurile care se asigura, dar este indicat
ca acestea sa fie prevazute si in cuprinsul contractului sau intr-o anexa pentru stabilirea cu
exactitate a prestatiilor partilor contractante.
Obligatiile asiguratului
Asigurarile asupra bunurilor creeaza anumite obligatii speciale in sarcina partilor, in
special a asiguratului. Obligatia esentiala a asiguratului este plata primelor de asigurare. Toate
aspectele privind executarea acestei obligatii- modalitatea de plata, locul platii, proba platii,
sanctiunea neplatii primelor de asiguare- sunt cele aferente contractului de asigurare cadru.
Pentru stabilirea cunatumului primei de asiguare, in asigurarile de bunuri un criteriu esential il
constituie gradul de uzura al acestuia din momentul perfectarii contractului.
O alta obligatie specifica acestui fel de asiguare este aceea de intretinere a bunului
asigurat. Asiguratul este obligat sa intretina bunul asigurat in conditii corespunzatoare in scopul
prevenirii producerii riscului asigurat – art 2216 C Civil. Corelativ acestei obligatii, legea
reglementeaza dreptul asiguratorului de a verifica modul in care bunul este intretinut in conditiile
stabilite prin contract. Neindeplnirea acestei obligatii de catre asigurat indreptateste asiguratorul
sa solicite rezilierea sau denuntarea contractului de asigurare, iar in cazul producerii riscului
asigurat sa refuze plata despagubirilor. Altfel spus, existenta asigurarii nu trebuie sa creeze in
persoana asiguratului o atitudine de indiferenta in luarea masurilor de evitare a producerii
riscurilor asigurate, dar nici nu i se poate pretinde o conduita mai exigenta fata de bunul asigurat
comparativ cu celelalte bunuri din patrimoniu care nu sunt asigurate. Concret producerea
evenimentului asigurat nu trebuie sa fie consecinta directa sau contributiva a conduitei
asiguratului. O clauza de minima diligenta inserata in contractele de asigurare de bunuri mobile
impotriva riscului de furt priveste obligatia asiguratului de a pastra bunurile asigurate in locuri
pazite, incuiate sau ingradite dupa caz, obligatie a carei neindeplinire indreptateste refuzul
asiguratorului de plata a indemnizatiei.
La fel ca in orice forma de asigurare, asiguratul trebuie sa comunice asiguratorului
producerea cazului asigurat. Termenul in care se face comunicarea, persoanele obligate sa
comunice riscul survenit, forma si continutul comunicarii, sanctiunea neexecutarii obligatiei de
comunicare se vor solutiona dupa prescriptiile cuprinse in contract sau in conformitate cu
prevederile art. 2207 C Civil- “În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (1),
asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina
cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei”.
Codul Civil consacra pe sarcina asiguratului obligatia luarii tuturor masurilor posibile de
limitare a pagubei in cazul survenirii evenimentului asigurat. Spezele avansate de asigurat in
acest sens vor fi suportate de asigurator separat de indemnizatia de asigurare. In astfel de situatii
indemnizatia asiguratorului va avea doua componente esentiale :
a. contravaloarea pagubei sau a bunului ca efect al producerii cazului asigurat;
b. sumele cheltuite sau bunurile sacrificate de catre asigurat in raporturile sale de
evitare sau de diminuare a consecintelor survenirii evenimentului.
Luare masurilor de evitare a pagubelor va fi apreciata prin prisma posibilitatilor
materiale, financiare, sociale, intelectuale sau de alta natura ale asiguratului. Neindeplinirea
acestei obligatii ar putea avea ca efect suportarea de catre asigurat a pagubelor ce puteau fi
evitate. Dovada probei unor astfel de imprejurari cade in sarcina asiguratorului, asiguratul fiind
prezumat de buna credinta.
Obligatiile asiguratorului
Principala obligatie a asiguratorului este plata indeminizatiei de asigurare, a depagubirilor
la producerea cazului asigurat. Regulile care carmuiesc plata despagubirilor sunt reglementate de
dispozitii art. 2217 C Civil. Principiul este acela ca despagubirile nu pot depasi intinderea
prejudiciulu efectiv suferit de asigurat. Legea stipuleaza ca despagubirile nu pot depasi valoare
bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumului pagubei si nici suma la care s-a
facut asigurarea.
In legatura cu primul criteriu, cel al valorii bunului din momentul producerii riscului
asigurat deducem ca in virtutea legii nu are nicio relevanta pretul lui de la data incheierii
contractului de asigurare pentru operatiunea de stabilire a despagubirilor. Prin urmare chiar daca
la incheierea politei de asigurare bunul era nou si prima de asiguarre s-a calculat si incasat de
asigurator la acesta valoare, indemnizatia de asigurare se plateste la valoarea bunului din
momentul survenirii cazului asigurat. Asadar uzura bunului produsa din momentul incheierii
asigurarii si pina la ivirea cazului asigurat ramane in sarcina asiguratului. Cu alte cuvinte
asiguratului nu-i este ingaduit sa se imbogateasca de pe urma asiguratorului ca urmare a pieirii
totale sau partiale a bunului asigurat prin incasarea unor despagubiri care sa depaseasca
prejudiciul efectiv suferit. Acordarea despagubirilor corespunzator contravalorii bunului din
momentul producerii cazului asigurat se practica in principal in caz de dauna totala. Cand dauna
este partiala repararea se va face cu piese noi si originale indiferent de gradul de uzura pe care il
prezinta bunul.
Criteriul stabilirii despagubirilor in raport de intinderea pagubei se practica atunci cand in
contractul de asigurare nu se precizeaza suma asigurata sau cand desi este precizata suma
asigurata, paguba nu este totala, adica nu s-a produs pieirea totala a bunului.
Plata despagubirilor in raport de suma asigurata este specifica asigurarilor in sistemul
acoperirii proportionale si in sistemul primului risc. Asiguratorul va acoperi si cheltuielile
efectuate cu transportul bunului de la locul producerii riscului asigurat pina la unitatile de service
in vederea efectuarii reparatiilor necesare aducerii acestuia in stare de utilizare.
Sisteme de acoperire a despagubirilor
Sistemul acoperirii proportionale – reprezinta situatia in care bunul este asigurat in cota
procentuala sau suma fixa inferioara valorii bunului. Pentru acesta din urma situatie la survenirea
evenimentului asigurat, in cazul pieirii totale a bunului, despagubirile nu vor depasi limitele la
care s-a facut asigurarea - procentul sau suma fixa. Despagubirea va fi egala cu paguba numai
daca suma asigurata este egala cu valoarea bunului din momentul producerii evenimentului.
Sistemul primului risc este sistemul in care asiguratorul suporta dauna in intregime, in
limitele sumei asigurate, raportul dintre suma asigurata si valoarea bunului nu prezinta
importanta. Aceleasi reguli guverneaza stabilirea despagubirilor si in cazul coasigurarii, fiecare
asigurator fiind obligat la plata proportional cu suma asigurata si pana la concurenta acestei
sume, fara ca asiguratul sa poata incasa o despagubire mai mare decat prejudiciul efectiv.
Sistemul acoperirii limitate isi are suportul in prevederile art. 2217 Cod Civil care permit
asiguratului sa ramana propriul sau asigurator pentru o fransiza sau o suma determinata care nu
se despagubeste de catre asigurator.
Cazurile de excludere de la plata despagubirilor
Reglementarile din domeniul asigurarilor consacra cateva reguli de excludere de la plata
despagubirilor specifice asigurarilor de bunuri. Astfel potrivit prevederiloe art. 2208 al 2 Cciv,
”În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere
civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de
către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice
asigurate, care lucrează în această calitate.”
De asemenea, daca partile convin, asiguratorul nu acorda despagubire atunci când riscul
asigurat a fost produs de către:
a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc
împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării;
b) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.

Incetarea contractului de asigurare de bunuri

-acest contract inceteaza prin expirarea duratei pentru care a fost incheiat, denuntare unilaterala,
rezilierea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor asumate.
- cauze de incetare specifice acestui tip de contract: pierderea interesului in asigurare si
producerea riscului asigurat.
Interes in asigurarea unui bun are persoana care, daca se intampla evenimentul asigurat,
sufera un prejudiciu (proprietarul, utilizatorul locatar, comodatarul, chiriasul....). Prin urmare,
cand persoana fizica sau juridica pierde orice relatie asupra bunului a carui pieire totala sau
partiala nu ar putea sa ii produca vreo paguba, inceteaza si contractul de asigurare a bunului
respectiv. Cu toate acestea CCiv reglementeaza si principiul salvgardarii contractului de
asigurare ca urmare a instrainarii bunului asigurat. „Dacă nu s-a convenit altfel, înstrăinarea
bunului asigurat nu determină încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între
asigurător şi dobânditor. Asiguratul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită şi
dobânditorului existenţa contractului de asigurare rămâne obligat să plătească primele care devin
scadente ulterior datei înstrăinării.”- art. 2220 CCiv
In situatia producerii riscului asigurat, efectele producerii acestui risc asupra contractului
de asigurare vor diferi in functie de intinderea pagubei. Daca riscul asigurat a avut drept
consecinta pieirea totala a bunului, contractul inceteaza datorita pierderii interesului in asigurare.
Dauna fiind totala, asiguratorul va despagubi potrivit clauzelor contractuale. In caz de pieire
partiala a bunului, contractul subzinta pana la ivirea unei cauze de incetare, iar asiguratorul va
despagubi in raport cu valoarea prejudiciului produs. Contractul nu inceteaza deoarece dupa
readucerea bunului asigurat in stare de intrebuintare, se reactiveaza interesul asiguratului
exprimat in continuarea exploatarii bunului.
In concluzie, producerea cazului asigurat este cauza de incetare a contractului de
asigurare in imprejurarea in care bunul asigurat piere total.
 ASIGURAREA DE PERSOANE

-se refera la categoria asigurarilor de viata, iar din categoria asigurarilor generale, la asigurarile
de accidente si boala respectiv la asigurarile de sanatate.
Aceasta forma de asigurare are ca obiect riscuri care poarta asupra persoanei fizice, mai
exact viata, sanatatea si identitatea corporala a acesteia.
Potrivit dispozitiilor art. 2227 CCiv “Prin contractul de asigurare de persoane,
asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o
anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri,
conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră
supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.”
In cazul asigurarilor de persoane, in schimbul primelor platite, asiguratorul nu se obliga
sa acopere o paguba, ci sa plateasca, la realizarea riscului, suma asigurata, independent de idea
prejudiciului. Printre riscurile specifice asigurarilor mai sus enuntate se enumera: decesul,
vatamarile corporale, incapacitatea permanenta sau temporara, spitalizarea si cheltuielile
medicale, bolile grave…..
Partile contractului de asigurare de persoane sunt asiguratul si asiguratorul. Asigurarile de
persoane prezinta o particularitate sub aspectul partilor contractante, care consta in aceea ca se
pot asigura riscuri ce privesc o alta persoana decat cel ce incheie contractul de asigurare. In acest
sens art. 2228 CCiv dispune:” Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea
care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimţită în scris de acea
persoană.” Cel care a incheiat contractul se numeste contractantul asigurarii, iar persoana
asigurata poarta denumirea de beneficiar al asigurarii. La survenirea evenimentului asigurat
beneficiarul va fi cel care va incasa indemnizatia de asigurare. Ca regula, calitatea de asigurat o
are beneficiarul asigurarii. In asigurarile de persoane, notiunea de beneficiar al asigurarii are si
semnificatia de persoana desemnata sa incaseze indemnizatia de asigurare la producerea cazului
asigurat. Asadar beneficiarul poate incasa indemnizatia de asigurare fie ca urmare a survenirii
riscurilor subscrise in beneficiul propriei persoane, fie ca urmare a stipulatiei inserate in
cuprinsul contractului in acest sens- soti, parinti, copii….
Incheierea acestui contract este precedata de o etapa precontractuala care are drept scop
informarea asiguratilor asupra elementelor esentiale ale formei de asigurare ce urmeaza sa se
contracteze. Astfel, in conformitate cu prevederile art 2238 CCiv, “Asigurătorii şi împuterniciţii
lor au obligaţia de a pune la dispoziţia asiguraţilor sau contractanţilor asigurării informaţii în
legătură cu contractele de asigurare atât înaintea încheierii, cât şi pe durata executării acestora.
Aceste informaţii trebuie să fie prezentate în scris, în limba română, să fie redactate într-o formă
clară şi să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) clauzele opţionale sau suplimentare şi beneficiile rezultate din valorificarea rezervelor tehnice;
b) momentul începerii şi cel al încetării contractului, inclusiv modalităţile de încetare a acestuia
c) modalităţile şi termenele de plată a primelor de asigurare;
d) elementele de calcul al indemnizaţiilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a
sumelor asigurate reduse, precum şi a nivelului până la care acestea sunt garantate;
e) modalitatea de plată a indemnizaţiilor de asigurare;
f) legea aplicabilă contractului de asigurare;
g) alte elemente stabilite prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă intră,
potrivit legii, supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.”
 Desi reglementarile legale impun un continut minim al contractului de asigurare de
persoane, nu exista reglementate sanctiuni in caz de neconformare. Prin urmare, lipsa vreunei
mentiuni poate pune problema probei contractului, iar daca acestea sunt esentiale pentru contract,
pot determina nulitatea relativa a contractului de asigurare.
In acelasi spirit sunt si prevederile Legii 236/2018 privind distributia in asigurari care
statueaza ca inainte de incheierea unui contract de asigurare de viata asiguratorii sunt obligati sa
faca o analiza a nevoilor financiare ale clientului, pe baza careia sa recomande ulterior o solutie
financiara acestuia.
Aceasta obligatie de informare este continua, in sensul ca ori de cate ori asiguratul
doreste sa obtina date in legatura cu asigurarea de viata pe care o are incheiata, asiguratorul este
obligat sa le comunice.
Asadar, in cazul incalcarii acestei obligatii sanctiunea aplicabila poate fi nulitatea
contractului atunci cand elementele netransmise sunt esentiale pentru contractul de asigurare,
rezilierea contractului cand neindeplinirea obligatiei de informare se realizeaza pe parcursul
derularii contractului, sau denuntarea contractului din initiativa asiguratului cu respectarea
termenului de preaviz de 20 zile- art. 2209 CCiv (Denunţarea contractului de asigurare de către
una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de
zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.)
O particularitate a asigurarilor de persoane o reprezinta imprejurarea ca in asigurarea de
viata, asiguratul are la dispozitie un termen de 20 de zile pentru a se razgandi si a denunta
contractul de asigurare. In acest scop art. 2229 CCiv prevede ca “Asiguratul care a încheiat un
contract de asigurare de viaţă individual poate să renunţe la contract fără preaviz în termen de cel
mult 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător. Renunţarea produce efect
retroactiv. Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile contractelor care au o durată de 6 luni sau mai
mică.”
Retinem ca beneficiul acestui termen de razgandire si implicit de denuntare, este
reglementat doar in favoarea asiguratului!!!
Cu referire la efectele acestui contract, asigurarea de persoane nu creeaza vreo obligatie
speciala in sarcina asiguratului. Asiguratul va trebui sa faca plata primelor de asigurare si sa il
informeze pe asigurator in legatura cu elementele esentiale ale contractului de asigurare. Cea mai
importanta obligatie care creeaza probleme in practica este cea privind comunicarea datelor si
informatiilor relative la starea de sanatate a asiguratului. In schimb asiguratorului ii incumba pe
langa obligatia de informare a asiguratului pe tot parcursul derularii contractului de asigurare si
obligatia de plata a indemnizatiei la producerea cazului asigurat.
Cu valoare de principiu, CCiv prevede la art. 2227 ca “Prin contractul de asigurare de
persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de
ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea
cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră
supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.”. In concret, indemnizatia de asigurare se va
plati asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. Legea dispune ca, in cazul decesului
asiguratului, daca nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizatia de asigurare intra in masa
susccesorala, revenind mostenitorilor asiguratului. Pe de alta parte, in conformitate cu
prevederile art 2231 “Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de
asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului de
către asigurat sau, cu acordul asiguratului, de către contractantul asigurării, ori prin testamentul
întocmit de asigurat.” Atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, indemnizaţia de
asigurare se împarte în mod egal între aceştia, dacă nu s-a stipulat altfel.- art. 2232
O regula importanta ce carmuieste meteria despagubirilor in cazul asigurarilor de
persoane o reprezinta imprejurarea ca indemnizatia de asigurare se plateste integral, indiferent de
primirea altor despagubiri sau indemnizatii. “Indemnizaţia de asigurare este datorată,
independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de
repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum şi de sumele primite de la
alţi asigurători în temeiul altor contracte de asigurare.”- art. 2236
O alta particularitate a indemnizatiei de asigurare este aceea ca sumele primite cu acest
titlu sunt insesizabile. “Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de
asigurare cuvenită beneficiarilor asigurării sau moştenitorilor asiguratului, după caz”.- art 2236
al 2
Potrivit prevederilor art. 2233 CCiv, “Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de
asigurare dacă:
a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea
contractului de asigurare;
b) riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat.
Atunci când un beneficiar al asigurării a produs intenţionat riscul asigurat, indemnizaţia
de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, asiguratului”.
Cazurile de incetare a asigurarii de persoane sunt cele specifice contractului de asigurare
in general, adica expirarea duratei pentru care a fost incheiat, rezilierea pentru neexecutarea ori
executarea necorespunzatoare a obligatiilor legale sau stipulate in contract, denuntarea
unilaterala a contractului, decesul asiguratului…. Asigurarile de persoane au un caz special de
incetare a contractului. Astfel potrivit prev. art. 2234 CCiv, “În asigurările la care se constituie
rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menţine contractul la
o sumă asigurată redusă sau de a-l denunţa, solicitând restituirea rezervei constituite, conform
contractului de asigurare.” Apare astfel posibilitatea unilaterala a asiguratului de a determina
modificarea contractului de asigurare de persoane. Pe de alta parte, asiguratul sau contractantul
asigurării, cu acordul asiguratorului, poate să ceară repunerea în vigoare a asigurării……., în
cazurile prevăzute în contractul de asigurare.
 ASIGURAREA DE RASPUNDERE CIVILA

Asigurare de răspundere civilă este de două feluri: facultativă și obligatorie. In concepția

Legii 237/2015 este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule. Există și alte acte normative care reglementează diferite profesii și care
legiferează obligația încheierii unui contract de asigurare înaintea începerii exercițiului profesiei
respective, exemplu- profesia de avocet, de expert, de practician în insolvență .
Indiferent dacă este facultativă sau obligatorie în asigurarea de răspundere civilă
asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde
în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute în procesul civil.
Prin urmare această formă de asigurare acoperă prejudiciile produse terților și nu
prejudiciile asiguraților.
Această formă de asigurare se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală.

Părțile asigurării
Părțile contractante sunt asiguratul și asigurătorul. In principiu nu se cere o calitate
specială părților contractului de asigurare de răspundere civilă și nici persoanelor cuprinse în
asigurare. Excepție fac asigurările de răspundere profesională.

Efectele contractului de asigurare de răspundere civilă

Ca efecte ale contractului de asigurare de răspundere civilă legea nu instituie vreo
obligație specială în sarcina părților contractului de asigurare și nici în cea a persoanelor cuprinse
în asigurare. Așadar, asiguratului ii revine obligația de plata a primelor de asigurare, iar
asiguratorului obligația de acordare a despăgubirilor in cazul survenirii evenimentului asigurat.
La producerea cazului asigurat despăgubirea se stabilește pe baza convenției dintre
asigurat, persoana păgubită și asigurător potrivit contractului de asigurare. Dacă nu se ajunge la
un consens, despăgubirile vor fi stabilite de către instanța de judecată.
În împrejurarea în care părțile ajung în instanță terțul păgubit îl poate acționa direct pe
asigurător pentru a fi obligat la despăgubiri în limitele obligațiilor ce îi revin în temeiul
convenției de asigurare. În procesul de stabilire a prejudiciului se va ține cont de întinderea
acestuia, de conținutul daunelor materiale și morale și nu de suma asigurată ori de întinderea
răspunderii asigurătorului. Dacă daunele depășesc suma asigurată excedentul necuprins în
asigurare va fi suportat de către asiguratul vinovat de producerea pagubei și nu de asigurător a
cărui răspundere se limitează la suma asigurată. Prejudiciul poate fi acoperit de asigurat sau de
asigurător. Asigurătorul despăgubește terțul prejudiciat numai dacă prejudiciul nu a fost acoperit
de către asiguratul care l-a produs, situație în care despăgubirile se plătesc direct persoanei
păgubite. Dacă prejudiciul a fost acoperit de către asigurat atunci despăgubirile se acordă
asiguratului. Aceasta deoarece obligația dezdăunarii revine în limitele sumei asigurate
asigurătorului și nu asiguratului. Despăgubirile datorate de asigurător acoperă întregul prejudiciu
încercat de terțul păgubit în limitele sumei asigurate precum și cheltuielile efectuate de persoana
păgubită în cadrul procesului, când acestea nu se înțeleg pe cale amiabilă. Legea prevede că
despăgubirea acordată de asigurător nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.

Asigurarea de malpraxis medical

Una dintre principalele forme de asigurare de răspundere civilă care se bucură de o
reglementare detaliată este asigurarea de malpraxis medical reglementată de Lege 95 din 2006
privind reforma în domeniul sănătății. Asigurarea obligatorie de răspundere civila medicală
cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea și în competența
profesională a asiguratului și în gama de servicii medicale oferite de unitățile de profil.
Principiile asigurări de malpraxis medical pot fi aplicate în toate celelalte asigurări
profesionale obligatorii; la rândul său, asigurarea de răspundere civilă auto poate constitui un
reper pentru celelalte forme de asigurare obligatorie legate de proprietatea, posesia, exploatarea
sau întrebuințarea unor bunuri cu grad mare de periculozitate.
Sediul materiei îl reprezintă Legea 95 din 2006 ale cărei dispoziții se completează cu
regulile generale ale răspunderii civile, consacrate de Codul civil. Personalul medical care acorda
asistență medicală în sistemul public și sau privat, într-o locație cu destinație specială pentru
asistență medicală precum și când aceasta se acordă în afara acestei locații ca urmare a unei
cereri exprese din partea persoanei sau persoanelor care necesită această asistență, ori a unui terț
care solicită asistență pentru o persoană sau mai multe persoane care din motive independente de
voința lor nu pot apela ele însele la această asistență, va încheia o asigurare de malpraxis pentru
cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.
Prin malpraxis medical se înțelege eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului
medical sau medico- farmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului. Despăgubirile se
acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și
cheltuieli de judecată, persoanei păgubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate
precum și despăgubirile cauzate de neacordarea asistenței medicale deși starea persoanei care a
solicitat sau pentru care s-a solicitat impunea intervenția medicală.
Asigurarea de răspundere civila medicală poate fi definită ca fiind contractul în baza
căruia în schimbul plății primei de asigurare asigurătorul se obligă să acopere prejudiciile
produse prin exercitarea unui act de malpraxis medical, acordarea unei asistențe medicale
neadecvate precum și cele izvorâte din refuzul acordării asistenței medicale deși a fost solicitată,
ori starea în care se afla pacientul impunea intervenția medicală.

Particularitățile asigurării de răspundere civilă medicală

1. Asigurarea de malpraxis medical este o asigurare obligatorie. O copie după asigurare va fi
prezentată înainte de încheierea contractului de muncă fiind o condiție obligatorie pentru
angajare.
2. Asigurarea medicală este o asigurare profesională fiind încheiată în legătură cu exercitarea
activităților medicale.
3. Această formă de asigurare acoperă prejudiciile ce au legătură de cauzalitate cu profesia
medicală și nu orice pagube pe care le cauzează terților cel obligat la încheierea de asigurare de
malpraxis medical.
4. Acest tip de asigurare nu acoperă prejudiciile pe care le suportă medicul, farmacistul sau alt
furnizor de servicii medicale în exercitarea profesiei sau desfășurarea activității ci doar
prejudiciile pe care le suferă terții păgubiți, asigurarea de malpraxis medical fiind o asigurare de
răspundere civilă și nu o asigurare a propriilor pagube.

Părțile asigurării de malpraxis medical

În ceea ce îi privește pe asigurați, Legea 95 din 2006 obligă personalul medical să încheie
o asigurare de malpraxis, înțelegând prin personal medical medicul, medicul stomatolog
farmacistul, asistentul medical/ moașa care acordă servicii medicale. Asigurarea de răspundere
civilă medicală trebuie să existe pe tot parcursul exercitării profesiei medicale.
Cu referire la asigurători, prevederile legale nu instituie vreo condiție specială societăților
de asigurare în vederea practicării asigurării de malpraxis. Rezultă că autorizația de funcționare
emisă de ASF este suficientă pentru practicarea acestei forme de asigurare de către societățile de
asigurare. Codul civil prevede la articolul 2223 că prin contractul de asigurare, părțile pot
conveni să cuprindă în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul
asigurării.

Principalele obligații ale personalului medical

1. Obligația acordării asistenței medicale sau a îngrijirilor de sănătate
În conformitate cu dispozițiile Legii 95 din 2006 medicul, asistentul medical/moașa,
angajați ai unei instituții furnizoare de servicii medicale, au obligația acordării asistenței
medicale respectiv a îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri
medicale și de sănătate în cadrul instituției. Același act normativ arată că medicul poate refuza
asigurarea asistenței medicale atunci când pacientul este trimis altui medic furnizând toate datele
medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite, sau atunci când
pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic.
Cu referire la prima situație, legea stipulează de asemenea că personalul medical
răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește
limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personalul
medical ce are competența necesară. Așadar va fi exonerat de răspundere medicul ce și-a depășit
limitele competenței în situația în care, în unitatea spitaliceasca în care își desfășoară activitatea
există personal medical ce are competența necesară dar acesta nu este disponibil la momentul
respectiv. Va fi exonerat de răspundere personalul medical și atunci când în unitatea în care își
desfășoară activitatea nu există personal medical ce are competența necesară pentru acordarea
asistenței medicale. Nu va răspunde personalul medical când își depășește limitele competenței
nici atunci când există personal medical ce ale competența necesară dar acesta se află într-o altă
unitate medicală, iar situația de urgență în care se află pacientul nu permite transferul acestuia la
unitatea specializată.
Cel de-al doilea caz care îndreptățește medicul să refuze asigurarea asistenței medicale,
acela în care pacientul manifestă o atitudine ostilă, va opera în funcție de starea în care se află
pacientul în cauză. Medicul rămâne obligat la acordarea asistenței medicale în împrejurarea în
care pacientul manifesta ostilitate și atitudine ireverențioasă față de acesta care sunt independente
de voința pacientului, sau reprezintă o manifestare inconștientă a acestuia datorită bolii sau stării
in care se află.
Tot Legea 95 din 2006 arată că personalul medical nu poate refuza să acorde asistență
medicală pe criterii entice, religioase și de orientare sexuală, sau pe alte criterii de discriminare
interzise prin lege.
Acordarea asistenței medicale și a îngrijirilor de sănătate poate fi întreruptă de către
personalul medical în cazurile și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, mai exact odată cu
vindecarea bolii, de către pacient, de către medic atunci când pacientul este trimis altui medic sau
când pacientul manifestă o atitudine ostilă…. Potrivit prevederilor art 664 din Legea 95/2006
“Atunci când medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moașa au acceptat pacientul,
relația poate fi întreruptă:a) odată cu vindecarea bolii;b) de către pacient;c) de către medic, în
următoarele situații:(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele
medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite;(ii) pacientul
manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic.”
În acestă din urmă situație, medicul va notifica pacientului dorința terminării relației,
înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care
acest fapt nu pune în pericol starea sănătății pacientului.

2. Obligația de diligeță și prudență în exercitarea profesiei

Legea 95 din 2006 dispune cu valoare de principiu că, în acordarea asistenței medicale,
personalul medical are obligația aplicării standardelor terapeutice stabilite prin ghidul de practică
în specialitatea respectivă aprobată la nivel național, sau în lipsa acestora a standardelor
recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective. Per a contrario, ori de câte ori
asistența medicală este acordată de către personalul medical cu abateri de la standardele
terapeutice vom fi în prezența unei asistente medicale neadecvate.

3. Obținerea acordului informat al pacientului

Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament cu potențial de risc
pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medicul stomatolog, asistent medical/ moașă,
pacientului i se solicită acordul scris. Acest acord trebuie să cuprindă următoarele elemente:
numele prenumele domiciliul sau după caz reședința pacientului, actul medical la care urmează a
fi supus, descrierea pe scurt a informațiilor ce au fost furnizate de către personalul medical,
acordul exprimat fără echivoc pentru efectuarea actului medical și semnătura respectiv data
exprimării acordului. Pentru obținerea acordului scris al pacientului, personalul medical trebuie
să-i prezinte acestuia informații la un nivel științific rezonabil pentru puterea lui de înțelegere.
Informațiile furnizate trebuie să conțină diagnosticul, natura și scopul tratamentului, riscurile și
consecințele tratamentului propus, alternative viabile de tratament, riscurile și consecințele lor,
prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului. Varsta legală pentru exprimarea
consimțământului informat este de 18 ani. Minorii își pot exprima consimțământul în absența
părinților sau reprezentantului legal în situații de urgență, sau în situații medicale legate de
diagnosticul și și tratamentul problemelor sexuale și reproductive la solicitarea expresă a
minorului în vârstă de peste 16 ani.
Articolul 662 din Legea 95/2006 prevede că personalul medical răspunde atunci când nu
obține consimțământul informat al pacientului sau al reprezentanților legali ai acestuia, cu
excepția cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ iar reprezentantul legal sau ruda
cea mai apropiată nu poate fi contactat datorită situației de urgență.

Răspunderea civilă a personalului medical

Legea 95/2006 reglementeaza situatiile care atrag raspunderea civila a personalului medical.

Actul de malpraxis medical

Potrivit prevederilor art 668 din Legea 95/2006 asigurătorul acordă despăgubiri pentru
prejudiciile de care asigurații răspund în baza legii față de terțe persoane care se constată că au
fost supuse unui act de malpraxis medical precum și pentru cheltuieli de judecată ale persoanei
prejudiciate prin actul medical. Aceeași lege definește malpraxisul- art 653- ca fiind eroarea
profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de
prejudicii asupra pacientului.
Acordarea asistenței medicale neadecvate
Legea – art 669- dispune că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este
obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată ale persoanei sau
persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate care poate avea drept
efect, inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

Neacordarea asistenței medicale

Despăgubirile se datorează și atunci când asistența medicală nu s-a acordat deși starea
persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistența medicală
impunea această intervenție.

Efectuarea actului medical fără obținerea consimțământului informat al pacientului

Un alt caz de răspundere a personalului medical îl reprezintă supunerea pacientului la
metode de prevenție diagnostic și tratament cu potențial de risc fără obținerea consimțământului
informat din partea pacientului, a reprezentantului legal, sau a rudelor acestuia.

Neglijența și lipsa cunoștințelor în exercitarea profesiei

În conformitate cu prevederile art. 653 din Legea 95/2006, personalul medical răspunde
civil pentru prejudiciile produse din eroare care includ și neglijența, imprudența, sau cunoștințe
medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de
prevenție diagnostic sau tratament. Chiar dacă legea face vorbire doar de răspunderea civilă fără
îndoială că dacă delictul îmbracă elementele constitutive ale unei fapte penale, personalul
medical răspunde și din punct de vedere penal.

Depășirea limitelor competenței profesionale

Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și
atunci când își depășește limitele competenței cu excepția cazurilor de urgență în care nu este
disponibil personal medical ce are competența necesară.

Natura juridică a răspunderii personalului medical

Din economia dispozițiilor legale amintite rezultă că răspunderea personalului medical
este o răspundere civilă delictuală. Atunci când există o convenție încheiată între pacienți și
personalul medical iar obligațiile încălcate sunt prevăzute în convenție, răspunderea personalului
medical este de natură contractuală. Răspunderea civilă, fie că este delictuală fie că este
contractual, nu înlătură răspunderea penală, din contră, acestea pot fi concurente. Hotărâtoare în
stabilirea formei răspunderii este vinovăția cu care s-a săvârșit actul de malpraxis medical.

Legea 95/2006 dispune că toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde
proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia. Aceasta înseamnă că trebuie să existe o legătură
de cauzalitate între prejudiciul produs si gradul de vinovăție al medicului, dentistului,
farmacistului asistentului medical și, după caz, a moașei care acordă servicii medicale. Deducem
că, în împrejurarea în care prejudiciul malpraxisului medical este produs de mai multe persoane,
răspundere acestora nu este solidară ca în dreptul comun, ci divizibila. Indiferent de izvorul
contractual sau delictual, victima malpraxisului medical nu poate solicita de la medic, farmacist,
asistent medical,…., decât despăgubire proporțională cu gradul de vinovăție al fiecăruia. În
acțiunea de răspundere a personalului medical persoana vătămată sau moștenitorii acesteia vor
putea folosi orice mijloc de probă pentru dovada vinovăției personalului medical, cum tot astfel,
personalul medical va putea administra orice fel de dovezi pentru a combate acuzațiile
persoanelor vătămate.

Cazuri de exonerarea de răspundere a personalului medical

Făcând parte din categoria răspunderii civile delictuale, apreciem că situațiile sau cauzele
ce exclud vinovăția cum sunt forța majoră, starea de necessitate, cazul fortuit,… vor exclude și
răspunderea delictuală a personalului medical. Legea 95 din 2006 prevede că, personalul medical
nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii atunci când
acestea se datorează condițiilor de lucru sau când acționează cu bună credință în situații de
urgență, cu respectarea competenței acordate.
Așadar situațiile obiective ce țin de dotările sau insuficiențele unităților medicale, sanitare
sau farmaceutice în care își desfășoară activitatea, exonerează de răspundere personalul medical.
Pentru astfel de deficiențe și neajunsuri poate fi atrasă răspunderea civilă a furnizorilor de
servicii medicale, materiale, sanitare, aparatură, dispozitive medicale și medicamente.

Riscurile și prejudiciile acoperite de asigurarea de malpraxis medical

Din interpretarea dispozițiilor legale incidente în materie, deducem că riscurile și
prejudiciile acoperite de asigurătorul de malpraxis medical sunt:
1. eroarea profesională adică eroarea săvârșita în exercitarea actului medical sau medico-
farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului;
2. prestarea sau efectuarea unei asistente medicale neadecvate;
3. refuzul acordării asistenței medicale, deși starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau
pentru care s-a solicitat asistența medicală impunea această intervenție.

Observăm cu ușurință că riscurile supuse asigurării de malpraxis medical constituie în

realitate încălcări sau nesocotiri ale principalelor obligații instituite de lege în sarcina
personalului medical. Riscurile și prejudiciile acoperite de acest tip de asigurare sunt cele
produse ca urmare a efectuării unei asistențe medicale neadecvate și cele cauzate de neacordarea
asistenței medicale persoanei sau persoanelor pentru care a fost solicitată, când circumstanțele
faptice impuneau intervenția medicală.

Categorii de prejudicii acoperite sau despăgubite

Legea numărul 95 din 2006 prevede că se acordă despăgubiri atât pentru prejudiciile
materiale cat și pentru cele nepatrimoniale/daunele morale. În ceea ce privește daunele materiale,
se acordă despăgubiri inclusiv pentru cheltuielile de judecată. Daunele materiale privesc în
principal cheltuielile cu medicamentația, alimentația specială, îngrijirile medicale, menajul,
deplasarea la unitățile de profil, cheltuielile cu procedurile de recuperare, diferența dintre
veniturile realizate anterior producerii cazului asigurat și veniturile realizate după această dată,
cheltuielile cu înmormântarea și obiceiurile aferente, etc.
 Răspunderea personalului medical și implicit răspunderea asigurătorului va fi atrasă
indiferent de locul în care a fost acordată asistența sau serviciile medicale. Despăgubirile
cuvenite ca urmare a survenirii riscurilor de malpraxis medical sunt plafonate de două categorii
de limite: suma asigurată și vinovăția asiguratului în producerea prejudiciului de malpraxis.
 Grile Dreptul Asigurărilor
1. Indemnizația de asigurare este :
a) suma de bani plătită de către beneficiar
B) de către asigurat
C) de către asigurator in situația survenirii cazului asigurat
2. Contractul de asigurare este un contract :
A)cu titlu oneros
B) afectat de modalități
C)sinalagmatic
3. Prima de asigurare reprezintă :
A) un contract sinalagmatic in cadrul caruia se creează obligații in sarcina ambelor părți
B) una dintre principalele obligații ale asiguratului
C) dobânda legala datorata către asigurator
D) obiectul de negociere a părților contractante
4. Polița de asigurare nu trebuie sa conțină :
A) riscurile ce se asigura
B) sumele asigurate
C)întinderea obligației asiguratorului
5. Care sunt etapele de autorizare a societăților de asigurare care conferă posibilitatea
desfășurării activității :
A) avizarea in vederea înregistrării la ORC
B)încheierea actului constitutiv numai sub semnătura privată
C) eliberarea autorizației de funcționare in conformitate cu legea
6. Prima de asigurare reprezintă :
A) o suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plătește asiguratorului
pentru ca acesta sa își poată constitui fondul de asigurare
B) din primele de asigurare încasate asiguratorul își poate constitui si alte fonduri
prevăzute de lege
C) prima de asigurare se calculează inmultind suma asigurata cu cota de prima tarifara
7. Când asiguratul este obligat sa comunice asiguratorului producerea riscului asigurat in
termenul prevazut in contractul de asigurare :
A) in situația in care riscul asigurat s a produs
B) in cazul in care asiguratul a fost sancționat pentru omisiune a comunicării
C)in cazul obligației de informare a asiguratorului cu privire la producerea cazului
asigurat
8. Contractul de asigurare:
A)trebuie încheiat in forma scrisă
B) poate fi probat cu martor
C)trebuie încheiat in forma autentica
9. Franciza
A) reduce costurile asigurării
B) mărește costurile asigurării
C) este suportata de persoana păgubita
D) este suportata de asigurator
10. O asigurare reprezintă :
A) operațiunea prin care 2 sau mai mulți asiguratori acoperă același risc fiecare
asumându și o cota parte din acesta
B) oferirea , distribuția, negocierea; încheierea de contracte de asigurare și
reasigurare , încasarea de prime și lichidarea de daune
C) operațiunea prin care 2 sau mai mulți asiguratori acoperă riscuri diferite, dar
contractate de aceeași persoana
11. Obiectul asigurării poate privi:
A) răspunderea civila
B) credite și garanții
C) riscul asigurat
12. Asiguratul poate fi:
A) întotdeauna persoana fizica
B) persoana fizica și persoana juridica
C) numai persoana juridica
13. Pentru a se putea constitui valabil societățile de asigurare trebuie sa parcurgă
următoarele etape :
A) redactarea actului constitutiv in forma autentica
B) redactarea actului constitutiv respectând dispozițiile legii 31/1990 actualizate, la
care se adaugă avizarea in vederea înmatriculării obținută urmare a solicitării
adresate ASF
C)respectarea dispozițiilor prevăzute de legea 237/2015 actualizata
14. Principalele drepturi ale asiguratorului sunt :
A) plata indemnizației de asigurare
B)încasarea primei de asigurare
C)informarea asiguratului cu privire la conținutul contractului de asigurare ce
urmează a fi perfectat
15. Contractul de asigurări de bunuri încetează prin :
A) expirarea datei pentru care a fost incheiat
B)denunțare bilaterala
C) rezilierea pentru neexecutare sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor
asumate
16. Neîndeplinirea obligației specifice de întreținere a bunului atrage:
A) rezilierea sau denunțarea contractului
B) nulitatea contractului
C) refuzul plății despăgubirilor
17.Obligațiile asiguratului sunt:
A) plata primelor de asigurare
B) întreținerea bunului asigurat
C) plata indemnizației de asigurare
18. Asigurarea de persoane:
A) are ca obiect riscuri care poarta asupra persoanei fizice: viața, sănătatea și
integritatea corporală a acesteia
B) se referă la categoria asigurărilor de viața
C) din categoria asigurărilor generale se referă la asigurările de credit
19. Asiguratorul nu acorda despăgubire atunci când riscul asigurat a fost de către :
A) persoane fizice majore care in mod statornic locuiesc și gospodăresc împreuna
cu asiguratorul sau beneficiarul asigurării
B) persoanele fizice minore
C) prepușii asiguratorului sau ai beneficiarului asigurării
20. Sunt sisteme de acoperire a despăgubirilor:
A) sistemul acoperirii proportionale
B) sistemul primului risc
C) sistemul acoperirii limitate
21. In cazul sistemelor de acoperire a despăgubirilor :
A) in cazul pieirii totale a bunului, despăgubirile nu vor depăși limitele la care s a
făcut asigurarea- procentul sau suma fixa
B) despăgubirea va fi egala cu paguba, numai dacă suma asigurata este egala cu
valoarea bunului din momentul producerii evenimentului
C) despăgubirea va fi egala cu paguba numai dacă suma asigurata este mai mare decât
valoarea bunului din momentul producerii evenimentului
22. Încetarea contractului de asigurare de bunuri are loc:
A) numai in cazul producerii riscului asigurat
B) IntotdeUna in cazurile specifice acestui tip de contract
C) la expirarea datei pentru care a fost încheiat
23.În asigurările de persoane asiguratorul este absolvit de obligația plății a indemnizației
de asigurare atunci când :
A) riscul asigurat s a produs prin sinuciderea asiguratului
B) riscul asigurat a fost produs cu intentie de către asigurat
C) riscul asigurat constând in decesul asiguratului a fost produs cu intentie de către unul
dintre beneficiarii asigurării
24.La asigurarea de bunuri, cu excepția proprietarului cine mai justifica interes in
perfectarea :
a)orice persoana
b) alte persoane ce sunt interesate in baza unor contracte cu titlu oneros încheiate cu
proprietarul
c) persoane din familia proprietarului
25. Prima de asigurare :
A) forma scrisă apare ca o condiție ad probationem
B) sanctiunea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației părților
este rezoluțiunea
C) sanctiunea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor este
rezilierea
26. Sistemul primului risc este:
A) sistemul in care asiguratorul suporta dauna in întregime, in limitele sumei
asigurate
B) situația in care bunul este asigurat in cota procentuală sau suma fixa inferioară
bunului
C) plata despăgubirilor la producerea cazului asigurat
27. Lipsa vreunei mențiuni esențiale in contractul de asiguri de persoane poate
determina:
A) nulitatea absoluta a contractului de asigurare
B) nulitatea relativa
C) nulitatea parțiala
28. Ce fel de bunuri pot face obiectul asigurării de bunuri :
A) incorporale
B) mobile
C) bunuri din proprietatea publica a statului
29. In cazul contractului de asigurare :
A) forma scrisă apare ca o condiție ad probationem
B) sanctiunea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației părților
este rezoluțiunea
C) sanctiunea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor
este rezilierea
30. Din punct de vedere a particularităților privind contractul de asigurări de persoane
reținem :
A) lipsa unei mențiuni poate determina nulitatea relativa a contractului
B) asiguratul are la dispoziție un termen de 20 de zile pentru a se răzgândi și a denunța
contractul de asigurare
C) asiguratorul are la dispoziție un termen de 20 de zile pentru a se răzgândi
încheiat de o perioada de 4 luni
31. In cazul coasigurarii privind stabilirea despăgubirilor guvernează :
A) sistemul acoperirii proportionale
B) sistemul primului risc
C) sistemul acoperirii limitate
32. Contractul de asigurare de bunuri poate înceta prin :
A) expirarea duratei pentru care a fost încheiat
B) renunțarea unilaterala
C) rezoluțiune
33. Asigurarea de răspundere civila medicală:
A) este o asigurare obligatorie și profesională
B) acoperă orice pagube pe care le cauzează terților cel obligat la încheierea unei astfel
de asigurări
C) trebuie sa existe pe tot parcursul exercitării profesiei medicale
34. Asigurarea obligatorie pentru malpraxis medical cuprinde despăgubirile pentru:
A) prejudiciile apreciate de instanța ca urmare a erorii profesionale
B) posibile prejudicii acoperite in situația in care medicul distruge aparatura medicală
C) sumele de bani plătite cu titlu de pensie
35. Stabilirea despăgubirilor:
A) se poate realiza și de către instanța judecătorească
B) se realizează intre asigurat și persoana prejudiciata
C) se realizează intre asigurat, prrsaoana prejudiciata și asigurator
36.In ceea ce privește obligația acordării asistenței medicale sau a îngrijirilor de sănătate:
A) medicul nu poate refuza asigurarea asistenței medicale atunci când pacientul
manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de acesta
B) personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea
profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de
urgență în care nu este disponibil personalul medical ce are competența necesară.
C) personalul medical nu poate refuza să acorde asistență medicală pe criterii
entice, religioase și de orientare sexuală
37. Părțile contractului de asigurare:
A) au o calitate specială
B) legea nu instituie o calitate specială
C) au calitatea specială doar intr-o anumită asigurare de răspundere expres
prevăzută de lege
38. In cazul decesului asiguratului dintr-un contract de asigurare de persoane dacă nu s a
desemnat un beneficiar:
A) indemnizația de asigurare intra in masa succesorala
B) asiguratorul nu va mai fi obligat sa plătească indemnizația
C) se va lua in considerare situația in care asiguratul întocmește un testament prin
care desemnează persoana care va încasa indemnizația
39. Părțile asigurării sunt:
A) asiguratorul și asiguratul
B) asiguratorul și prejudiciatul
C) asiguratul, asiguratorul și prejudiciatul
40. In cazul asigurării de bunuri, lipsa interesului in asigurare poate atrage :
A) încetarea contractului
B) refuzul de plata a indemnizației de către asigurator
C) nu are niciun efect
41. Asigurarea de bunuri poate avea ca obiect:
A) bunuri mobile si imobile
B) bunuri mobile
C) bunuri imobile
42. Obligațiile asiguratorului sunt:
A) plata despăgubirilor produse chiar dacă paguba a fost produsă cu intentie
B) nu are nicio obligație
C) plata despăgubirilor produse bunului asigurat care nu pot depăși întinderea
prejudiciului efectiv
43. Situațiile sau cauzele care exclud răspunderea civila delictuală a personalului
medical :
A) forța majora, starea de necesitate și cazul fortuit
B) daunele și prejudiciile produse in urma exercitării cu rea credință a îndatoririlor in
cazuri de urgentă
C) daunele și prejudiciile produse in exercitarea profesiei când acționează cu buna
credință in situații de urgentă
44. Asigurarea de bunuri are ca obiect:
A) protecția de bunuri a asiguratului împotriva riscurilor ce planează asupra
bunului și a cărui piere avea consecințe grave asupra patrimoniului
B) protecția proprie a asiguratului împotriva oricăror felul de riscuri
C) protecția proprie a asiguratului împotriva riscurilor ce planează asupra bunului
indiferent de consecințele pe care le are pierea bunului asupra patrimoniului asigurat
45. Beneficiarul poate încasa indemnizația de asigurare:
A) fie ca urmare a survenirii riscurilor subscrise in beneficiul propriei persoane
B) fie ca urmare a stipulatiei inserare in cuprinsul contractului in acest sens
C) in urma redactării contractului de asigurare
46. Printre cazurile de exonerare de răspundere a personalului medical se numără:
A) cazul fortuit
B) forța majora
C) starea de necesitate
47. In împrejurarea in care prejudiciul malpraxisului medical este produs de mai multe
persoane, răspunderea aceastora este :
A) contravenționala
B) solidara
C) divizibila
48. Sunt adevărate următoarele afirmații in legatura cu :
A) este organizata și funcționează pe forma juridica a SRL
B) este o persoana juridica fără scop lucrativ care se finanțează in principal din
contribuțiile membrilor
C) este organizata și funcționează pe forma juridica a SA.
49. Obligațiile ce revin părților in urma perfectării contractului de asigurare de
răspundere civila sunt:
A) asiguratului cea de plata a primelor de asigurare
B) asiguratorului cea de plata a primelor de asigurare
C) asiguratorului cea de acordare a despăgubirilor in cazul survenirii
evenimentului asigurat
50. Funcționarea societății de asigurare presupune :
A) parcurgerea regulilor generale de constituire așa cum sunt ele reglementate de legea
31/1990 actualizata
B) avizarea in vederea inmnatricularii in registrul comerțului
C) parcurgerea regulilor de constituire reglementate in materia s.a de către legea
31/1990 la care se Adaugă autorizarea funcționarii emise de către ASF.
51. Asigurarea de malpraxis medical este :
A) obligatorie
B) facultativa
C) o asigurare profesională fiind încheiata in legatura cu exercitarea activităților
medicale