5.4.

Asigurări de răspundere civilă

Asigurarea de răspundere civilă este forma de asigurare prin

care se acoperă sumele pe care asiguratul este obligat conform legii să le
plătească pentru prejudiciile produse în mod neintenţionat terţilor de
către acesta sau de către persoanele, lucrurile (inclusiv clădirile sau
edificiile) sau animalele pentru care poartă răspundere.
Nevoile de asigurare care stau la baza asigurărilor de răspundere
civilă sunt:
- Protecţia financiară a asiguratului;
- Respectarea cerinţelor legiuitorului,
- Respectarea cerinţelor unui partener contractual
Principalele forme de asiguarre de răspundere civilă sunt:
 Asigurarea de răspundere civilă legală TPL - are ca rol plata
unor despăgubiri la care asiguratul este obligat prin încălcarea
îndatoririi generale reglementate de lege de a nu provoca
prejudicii unor terţe persoane.
 Asigurarea de răspundere civilă profesională PI - are ca rol
despăgubirea celor ce suportă diverse pagube (materiale,
financiare, legate de integritatea corporală), din vina anumitor
profesioniști.
 Asigurarea de răspundere civilă a managerilor D&O - acoperă
răspunderea directorilor și membrilor consiliilor de administrație
pentru erori cu privire la conducerea unei companii.

În România, obligativitatea încheierii de polițe de asigurare PI

este stabilită, de regulă, prin legislația specifică fiecărei profesii.

1
 În ceea ce privește D&O, legea nr. 31/ 1990 privind societățile
comerciale este cea care prevede că administratorii și membrii
directoratului sau al consiliului de supraveghere al societății trebuie să
încheie o poliță de asigurare de acest tip.
În pofida faptului că aceste legislații impun încheierea poliței, ele
nu prevăd, de regulă, și condiții tehnice minime obligatorii (de exemplu:
o sumă asigurată minimă la care trebuie sa se încheie polița) pe care
trebuie sa le îndeplinească polițele respective. Excepțiile sunt
reprezentate de legislația specifică pentru autorizarea și funcționarea
intermediarilor în asigurări (de exemplu, polița pentru brokerii de
asigurare trebuie sa fie încheiată la o limita minimă de 1.250.000 EUR
pe eveniment asigurat și 1.850.000 EUR pe an, să aibă franșiză 0 și să
respecte cerințe specifice legate de riscuri și excluderi) sau de situațiile
în care organizațiile profesionale completează prevederile legii în
statutul profesiei cu astfel de condiții minime (de exemplu, statutul
profesiei de avocat prevede că pentru avocații stagiari există o limită
minimă a răspunderii de 3.000 EUR pe an, iar pentru avocații definitivi
de 6.000 EUR).

Obiectul asigurării este reprezentat de protecția patrimoniului

(averii) asiguratului, atunci când acesta este obligat de lege să plătească
despăgubiri pentru prejudicii de care răspunde în baza legii față de terțele
persoane păgubite.
În ceea ce privește polițele de asigurare TPL, asigurătorul achită
sumele pe care asiguratul trebuie să le plătească terților pentru prejudicii
de tipul vătămări corporale sau pagube asupra bunurilor.
La polițele PI și D&O, asigurătorul achită sumele pe care
asiguratul trebuie să le plătească terților sau companiei (în cazul D&O)
pentru prejudicii de tipul pierderi financiare.
Pentru toate cele trei tipuri de polițe, asigurătorul achită și:
- cheltuielile pe care asiguratul le efectuează (cu acordul
asigurătorului) în scopul apărării, soluționării pe cale amiabilă sau

2
 în instanță a faptelor asiguratului pe care terța persoană le reclamă
că i-au adus prejudicii;
- cheltuielile de judecată pe care asiguratul și terța persoană
prejudiciată le-au suportat într-un eventual proces civil în urma
căruia asiguratul a fost găsit vinovat pentru prejudiciul produs
terței persoane și acoperit prin poliță.
Polița de asigurare de răspundere exclude următoarele riscuri/
cheltuieli:
- prejudicii proprii ale asiguratului;
- prejudicii provocate în mod intenționat de asigurat;
- prejudicii ce sunt rezultatul neexecutării sau executării
necorespunzătoare a unui contract încheiat între asigurat și
persoana prejudiciată;
- prejudicii ce sunt acoperite prin alte polițe specifice;
- prejudicii ce decurg din insolvența sau falimentul
asiguratului.
Terțul este orice persoană fizică sau juridică, alta decât asiguratul
(sau persoanele pentru care acesta poartă răspundere) sau asigurătorul. În
piața asigurărilor din România, partenerii contractuali ai asiguratului nu
au statutul de terț în înțelesul poliței.
Acoperirea în timp („triggerˮ, în limbajul de specialitate):
definește momentul în care se declanșează acoperirea poliței și se
raportează la:
 Comiterea faptei culpabile: momentul în care asiguratul a
săvârșit o faptă ce a generat prejudicii unui terț;
 Producerea daunei: momentul în care un eveniment asigurat a
avut loc sau s-a manifestat pentru prima dată;
 Primirea cererii de despăgubire: momentul în care terțul a
formulat împotriva asiguratului o cerere de despăgubire;

3
  Notificarea asigurătorului: momentul în care asiguratul a
raportat asigurătorului cererea respectivă de despăgubire.
Evenimentul asigurat se referă la înregistrarea unui prejudiciu,
în timpul perioadei de asigurare, prin care este afectat un terț.
Limita de răspundere reprezintă suma maximă ce poate fi
plătită de asigurător în cazul producerii unui eveniment asigurat. Această
sumă poate fi stabilită pentru fiecare eveniment asigurat sau pe întreaga
perioadă de asigurare.
Cele mai uzuale criterii pe baza cărora este dimensionată limita
răspunderii au în vedere:
 prevederi explicite cerute de lege;
 prevederi explicite cerute de beneficiarul serviciilor
profesionistului;
 analiza făcută de asigurat cu privire la nivelul prejudiciilor pe
care le poate produce.
Pentru a beneficia de despăgubire este necesar ca persoana
prejudiciată (terțul) să dovedească următoarele:
 asiguratul să fi comis ceea ce se cheamă faptă culpabilă;
 existența prejudiciului suferit de terța persoană;
 raportul cauză-efect dintre fapta culpabilă și prejudiciu;
 existența vinovăției asiguratului.
Asigurătorul este răspunzător să achite despăgubirea numai în
cuantumul sumei asigurate la care se încheie polița. Dacă valoarea
prejudiciului efectiv pe care îl suferă terța persoană este mai mare decât
limita răspunderii, diferența ce depășește limita răspunderii rămâne în
sarcina asiguratului.

4
 Polițele de asigurare se pot încheia pentru întreaga activitate
desfășurată de asigurat în timpul perioadei asigurate sau pentru
activitatea desfășurată în cadrul unui contract anume încheiat cu un
singur beneficiar. Dacă polița este încheiată pentru întreaga activitate,
perioada asigurată este, în mod uzual, 12 luni. Dacă polița este încheiată
pentru activitatea desfășurată în cadrul unui singur contract, perioada
asigurată poate fi chiar și subanuală sau multianuală.
Polițele de asigurare se încheie în cele mai multe cazuri cu o
franșiză. Rolurile franșizei sunt de a-l responsabiliza pe asigurat în a
preveni producerea unui eveniment asigurat (producere în cazul căreia
asiguratul ar urma să contribuie în compensarea prejudiciului prin plata
franșizei) și de a preîntâmpina activarea poliței pentru prejudicii de
valoare mică și cu probabilitate mare de apariție.
Prima de asigurare se stabilește în funcție de următoarele criterii
principale: tipul și volumul activității desfășurate de asigurat, nivelul
limitei de răspundere, durata perioadei de asigurare, istoricul daunelor.
Unul dintre cele mai importante elemente ale mecanismului de
funcționare este acoperirea în timp. În piața asigurărilor din România,
asigurătorii care practică astfel de tipuri de asigurare folosesc cel mai
frecvent două categorii de sisteme de acoperire în timp: sistemul „claims
made” şi sistemul „loss-occurrenceˮ.
Sistemul „claims made” este specific polițelor de asigurare de
răspundere civilă profesională și de răspundere civilă a managerilor și
presupune că polița de asigurare este activă pentru solicitările de
despăgubire care respectă toate criteriile de mai jos:
 sunt primite de către asigurat din partea clienților săi sau a
terților în timpul perioadei de asigurare;

5
  sunt raportate de către asigurat asigurătorului în timpul
perioadei de asigurare sau într-o perioadă extinsă de
raportare a daunelor;
 sunt în legătură cu fapte pe care asiguratul le-a comis în
timpul perioadei de asigurare sau într-o perioadă de
anterioritate.
Sistemul „loss-occurrence” este specific polițelor de asigurare
de răspundere civilă legală și presupune că polița de asigurare răspunde
pentru solicitările de despăgubire care respectă amândouă criteriile de
mai jos:
 sunt primite de către asigurat din partea terților în
perioada pe care legiuitorul o permite terților pentru a-și
exercita dreptul la despăgubire (această perioadă este, de
regulă, 36 de luni de la data la care terțul a cunoscut sau
trebuia să cunoască înregistrarea unui prejudiciu și pe cel
răspunzător de producerea acestuia – în cazul de față,
asiguratul);
 sunt în legătură cu evenimente petrecute în timpul
perioadei de asigurare.
În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și implicit pentru
stabilirea termenilor de asigurare, asigurătorul solicită clientului
completarea unui chestionar de asigurare.
Acest chestionar este, de regulă, singurul document în baza căruia
se încheie polița. Totuși, există situații particulare când, pe lângă
chestionar, asigurătorii mai pot solicita și alte documente adiționale.

6
 În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de
asigurare, din care fac parte poliţa, eventualele anexe, condiţiile de
asigurare şi eventualele clauze suplimentare. Pe parcursul perioadei
asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni modificări ale termenilor
și condițiilor de asigurare. În astfel de cazuri, se emite un supliment de
asigurare.
În situația în care un eveniment asigurat are loc, asiguratul trebuie
să avizeze asigurătorul, punând la dispoziția acestuia o înștiințare care să
descrie împrejurările în care evenimentul a avut loc și prejudiciul
rezultat.
Constatarea și evaluarea prejudiciilor se fac de către asigurător,
împreună cu asiguratul. Cuantumul despăgubirilor se stabilește fie pe
baza înțelegerii amiabile dintre cele trei părți implicate (asigurător,
asigurat și terța persoana prejudiciată), fie prin hotărâre judecătorească
definitivă.
Asigurătorul plătește despăgubirea terței persoane prejudiciate
sau asiguratului (dacă asiguratul a achitat despăgubirea terței persoane
prejudiciate).