3.4.

Asigurări de răspundere civilă

Aspecte generale și concepte specifice1

Asigurările de răspundere civilă au la bază următoarele necesități de

asigurare:
● protecția financiară a asiguratului;
● respectarea cerințelor legale - Exemplu: obligația avocaților de a avea
o asigurare de răspundere civilă profesională conform cerinței
legiuitorului; 2.
● respectarea condiției impuse de un partener într-un contract: -
Exemplu: anumite companii (beneficiari) solicită ca o condiție
obligatorie pentru semnarea contractului cu diverși prestatori de
servicii, deținerea de către prestatori a unor contracte de asigurare de
răspundere civilă.
Acest tip de asigurare acoperă pierderile financiare ca urmare a unor
evenimente pentru care asigurații sunt direct răspunzători din punct de
vedere legal, de aceea, compensarea financiară nu se face către asigurat, ci
către cel căruia acesta i-a provocat daune, vătămări corporale, răniri etc.
Persoanele păgubite pot da în judecată persoanele responsabile pentru
suferințele fizice sau pagubele materiale pricinuite, iar prin intermediul
asigurării de răspundere civilă asigurându-se posibilitatea acoperiri
sumelor respective.
Forme ale asigurării de răspundere civilă se regăsesc în 4 clase de asigurări
generale, astfel:
● clasa 10 răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto
terestre, inclusiv răspunderea transportatorului;
● clasa 11 răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv
răspunderea transportatorului;
● clasa 12 răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre
şi fluviale, inclusiv răspunderea transportatorului;
● clasa 13 răspundere civilă generală, exclusiv cea menţionată la clasele
10 – 12.
1
Ciurel, V., Asigurări și Reasigurări. O perspectivă globală, Editura Rentrop &
Straton, București, 2011
1
Conform legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu
modificările și completările ulterioare
Subcapitolul de față prezintă, în detaliu, tipurile de asigurare de răspundere
civilă din clasa 13. Specific acestor asigurări este faptul că expirarea
contractului, fără notificarea daunelor în perioada contractuală, nu
presupune în mod automat că nu pot să apară ulterior solicitări de
despăgubire, în funcție de tipul de acoperire. Polița acoperă pagubele
produse în perioada contractuală, dar cererile de despăgubire pot să apară
şi ulterior, compensațiile putând a fi plătite chiar după mulți ani (de
exemplu, o intervenție medicală greșită ce are un efect negativ și apare
după terminarea perioadei contractuale de acoperire).

Legislație specifică
În România, obligativitatea încheierii poliței de asigurare de răspundere
civilă profesională (PI3) este reglementată prin legislație și este specifică
fiecărei profesii. În ceea ce privește asigurarea de răspundere civilă a
administratorilor și directorilor executivi (D&O4), Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale este cea care prevede că administratorii și
membrii directoratului sau ai consiliului de supraveghere al societății
comerciale în cauză trebuie să încheie o poliță de asigurare de acest tip.
Chiar dacă aceste legi impun necesitatea poliței, nu toate prevăd condițiile
tehnice de încheiere a acestora (de exemplu: o sumă minimă asigurată la
care trebuie să se încheie polița). Excepție face legislația specifică
autorizării și funcționarii intermediarilor de asigurări (exemplu: polița
pentru companiile de brokeraj care trebuie să aibă o limita minimă de
1.250.000 EUR pe eveniment asigurat și 1.850.000 EUR pe an, agregat,
franșiză 0 și anumite riscuri acoperite și excluderi). La fel sunt situațiile
în care organizațiile profesionale completează prevederile legale, în
statutul profesiei, cu astfel de condiții minime (de exemplu: statutul
profesiei de avocat prevede că pentru avocații stagiari există o limită
minimă a răspunderii de 3.000 EUR pe an, iar pentru avocații definitivi
de 6.000 EUR pe an).

Momentul în care începe acoperirea poliței se raportează la:

3
Acronim folosit în limbajul de specialitate: Professional Indemnity Insurance
4
Acronim folosit în limbajul de specialitate: Directors & Officers Liability Insurance
● producerea faptei culpabile – momentul la care asiguratul a săvârșit o
faptă care a generat un prejudiciu unei terțe persoane;
● producerea daunei - momentul în care un eveniment asigurat a avut loc
sau s-a manifestat pentru prima dată;
● primirea cererii de despăgubire - momentul în care terța persoană
păgubită a formulat împotriva asiguratului o cerere de despăgubire;
● notificarea asigurătorului - momentul în care asiguratul a raportat
societății de asigurare cererea de despăgubire.

Limita de răspundere poate fi dimensionată pe baza mai multor criterii:

● cerințele beneficiarului serviciilor profesionistului;
● cerințele legii;
● propria analiză a asiguratului privind prejudiciile pe care le-ar putea
produce.

În caz de daună, prejudiciatul trebuie să dovedească:

● faptul că asiguratul a comis o faptă culpabilă (exemplu: faptul că
asiguratul nu a întreținut corespunzător fațada clădirii în care își
desfășoară activitatea iar tencuială care s-a desprins i-a provocat
daune);
● valoarea prejudiciului (exemplu: costul cu reparația automobilului
avariat al cărui proprietar este terța persoană păgubită și care
staționa în vecinătatea clădirii asiguratului);
● raportul dintre fapta culpabilă și prejudicial provocat (exemplu: faptul
că neîntreţinerea corespunzătoare a fațadei a condus la desprinderea
unei bucăți de tencuială – cauză - ce a generat în cădere avarierea
automobilului - efect);
● existența vinovăției asiguratului (pentru exemplu dat, vinovăția
asiguratului este implicită, fiind dată de calitatea sa de proprietar al
clădirii, lucru ce atrage răspunderea sa de a preîntâmpina producerea
unor prejudicii de către clădire).
Societatea de asigurare este răspunzătoare de despăgubire numai în
limitele sumei asigurate înscrise în polița de asigurare. Astfel, dacă
valoarea prejudiciului este mai mare decât limita răspunderii, diferența
trebuie să fie plătită de către asigurat.
Contractele de asigurare de răspundere civilă pot fi încheiate pentru
întreaga activitate prestată de asigurat sau pentru activitatea desfășurată în
cadrul unui contract anume încheiat cu un singur beneficiar. În primul caz
(poliță încheiată pentru întreaga activitate), perioada asigurată este 12 luni.
În cea de-a doua situație (poliță încheiată pentru activitatea desfășurată în
cadrul unui singur contract), perioada asigurată poate fi subanuală sau
multianuală.

În cazul asigurărilor de răspundere civilă, prima de asigurare este

stabilită în funcție de următoarele criterii:
● tipul activității desfășurate de asigurat;
● volumul activității desfășurate de asigurat;
● durata perioadei de asigurare;
● limita de răspundere;
● istoricul daunelor.

Riscuri și cheltuieli acoperite

Pentru polițele de asigurare de răspundere, societatea de asigurare
compensează sumele de bani pe care asiguratul trebuie să le plătească
terțelor persoane prejudiciate pentru daune de tipul vătămărilor corporale
sau distrugerea de bunuri. Pentru polițele de asigurare PI și D&O,
societatea de asigurare compensează sumele pe care asiguratul trebuie să
le plătească terțelor persoane prejudiciate sau companiei pentru pierderi
financiare.
Pentru aceste tipuri de polițe, asigurătorul plătește, de regulă, inclusiv:
● cheltuielile pe care asiguratul le efectuează (cu acordul
asigurătorului) în scopul apărării;
● cheltuielile de judecată pe care asiguratul și terța persoană
prejudiciată le-au plătit într-un proces civil, dacă asiguratul a fost
responsabil de prejudiciul produs terței persoane.

Asigurările de răspundere civilă prevăd următoarele excluderi generale:

● prejudicii provocate cu intenție de asigurat;
● prejudicii proprii ale asiguratului;
● prejudicii ce decurg din insolvența sau falimentul asiguratului;
● prejudicii ce sunt acoperite prin alte polițe specifice (exemplu:
prejudiciile ce decurg dintr-o asigurare obligatorie de răspundere
civilă în legătură cu folosirea de vehicule);
● prejudicii rezultate ca urmare a neexecutării sau al executării
necorespunzătoare (exemplu: penalitățile contractuale nu sunt
acoperite de poliță).

Asigurarea de răspundere civilă publică PLI/Public liability-PLI5

Obiectul asigurării îl constituie acoperirea daunelor cauzate terțelor

persoane în locația în care își desfășoară activitatea asiguratul sau a
daunelor produse locațiilor vecine, ca urmare a producerii unui risc
asigurat. Scopul asigurării îl reprezintă acoperirea pierderilor financiare pe
care le înregistrează asiguratul pentru compensarea unei terțe persoane
păgubite, în calitate de public, ca urmare a vătămării corporale sau a
pagubelor materiale provocate fie din neglijența sa fie a angajaților săi. De
exemplu, asigurarea lifturilor sau a scărilor rulante. Alături de aceste
asigurări pot să apară şi asigurări legate de poluare, pentru pagubele
produse ca urmare a unor accidente de mediu.
Cea mai mare expunere la astfel de riscuri se află în zone sau clădiri care
atrag un public numeros, precum: centre comerciale, restaurante, centre de
recreere, cluburi, teatre, centre sportive şi de agrement, stadioane, piețe,
hoteluri, cinematografe, stațiuni turistice. Unele tipuri de activități sunt
considerate cu risc ridicat, precum activitatea firmelor de securitate şi de
curățenie, pentru care asigurătorii acceptă preluarea riscurilor prin
asigurare, însă cu aplicarea unei franșize corespunzătoare în scopul
reducerii compensației financiare.
În baza acestei asigurări, asigurătorii nu plătesc pentru defectele de
fabricație; dacă lucrările nu s-au efectuat corect, rezultând pagube,
asigurătorii nu vor fi răspunzători pentru cheltuielile legate de repararea
lor, dar vor plăti toate solicitările terțelor persoane prejudiciate ca urmare
a defecțiunilor. Deseori nu este posibilă o delimitare clară între defectele
de fabricație şi răspunderea civilă legală.

5
Ciurel, V., Asigurări și Reasigurări. O perspectivă globală, Editura Rentrop &
Straton, București, 2011
Asigurarea de răspundere civilă a producătorului PL/Product
liability-PL6

Asigurarea de răspundere civilă a producătorului a apărut ca o necesitate

generată de problemele ce pot să apară prin folosirea sau consumul
produselor sau serviciilor comercializate. Reglementată la nivelul UE, prin
Directiva privind Răspunderea pentru Produse (25/7/85)7, prin care
producătorii şi comercianții trebuie să dețină o asigurare pentru
răspunderea producătorului, fie chiar şi ca parte a unei poliţe de răspundere
generală. Riscurile acoperite pot fi: vătămări corporale, îmbolnăviri,
deces, rănire, pierderi sau prejudicii materiale. Cele mai frecvente tipuri
de produse pentru care se încheie astfel de asigurări sunt: medicamentele
şi alte produse farmaceutice, aparatura medicală, azbest, tutun, instalații de
recreere, produse mecanice şi electrice, produse chimice şi pesticide,
echipamente şi produse pentru agricultură etc.
În România se folosesc și asigurările combinate8 care presupun folosirea
concomitentă a poliței pentru răspunderea civilă a angajatorului,
răspunderea civilă a producătorului și răspunderea civilă publică.

Asigurarea de răspundere civilă a angajatorului față de propriii

angajați/Employer's liability9

Prin această asigurare se conferă protecție pentru pierderile, cheltuielile

legate de răniri, îmbolnăviri determinate de neglijența angajatorului. Terța
persoană prejudiciată poate fi un angajat sau un fost angajat ce este afectat
de o vătămare corporală sau o îmbolnăvire din cauza neglijenței,
omisiunilor, defecțiunilor sau erorilor angajatorului. În cele mai multe țări,
acest tip de asigurarea este obligatorie.
Pentru acest tip de asigurare, ca măsură de prevenție, asigurătorul impune
asiguratului: asigurarea unui loc de muncă adecvat, dotarea cu
echipamente şi pregătirea profesională necesară pentru folosirea

6
Ciurel, V., Asigurări și Reasigurări. O perspectivă globală, Editura Rentrop &
Straton, București, 2011
7
EC Directive on Product Liability (25/7/1985)
8
engl. “liability insurance policy”
9
Idem 8
instalațiilor şi mașinilor, precum și supravegherea în permanență a
procesului de muncă.