Sunteți pe pagina 1din 22

ASIGURARE DE

RĂSPUNDERE CIVILĂ
ÎN REPUBLICA
MOLDOVA.
• Asigurările de răspundere civilă reprezintă o componentă importantă şi de
permanentă actualitate a activităţii de asigurare.

• În ultimele trei-patru decenii ale secolului XX şi în primii ani ai secolului XXI, a


crescut importanţa care s-a acordat şi se acordă asigurărilor de răspundere civilă în
toate ţările. Acest lucru poate fi privit şi ca o consecinţă directă a creşterii numărului de
accidente de autovehicule şi a altor riscuri acoperite de către companiile de asigurare.

• Prin urmare, asigurările de răspundere civilă sunt o categorie aparte a asigurărilor,


care au un dublu rol: pe de-o parte protejează patrimoniul asiguratului în cazul în care
se produce riscul asigurat, iar pe de altă parte au şi o importantă funcţie socială.

Presentation title 2
• Asigurare de răspundere

A
civilă- este asigurare care are ca
obiect răspunderea civilă,
asigurătorul se obligă să plătească
o despăgubire pentru prejudiciul
de care asiguratul răspunde în
baza legii faţă de terţele persoane
păgubite şi pentru cheltuielile
făcute de asigurat în procesul
civil; prin contractul de asigurare
se poate cuprinde în asigurare şi
răspunderea civilă a altor
persoane decât a celei care a
încheiat contractul (art. 41 din
Presentation title
Legea nr. 136/1995). 3
Răspunderea civilă
Răspunderea civilă reprezintă temeiul în baza căruia o persoană poate acționa în instanță o altă
persoană sau organizație, care se presupune a fi vinovată de producerea unor pagube, prin nerespectarea
legislației în vigoare. Răspunderea civilă presupune îndeplinirea cumulativă a urmatoarelor condiții:

-săvârșirea de către asigurat a unei fapte ilicite;

-dovada existenței unui prejudiciu;

-existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicita a asiguratului și prejudiciul adus terței
persoane;

-constatarea culpei asiguratului care a săvârșit fapta ilicită.

Presentation title 4
Asigurarea de răspundere civilă este de
2 feluri:

Obligatorie Facultativă​

Presentation title 5
• Asigurarea de răspundere civilă este de două feluri,
facultativă şi obligatorie. Este obligatorie asigurarea de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente
de autovehicule şi asigurarea de răspundere civilă
profesională (de ex., în cazul medicilor, farmaciştilor,
practicienilor în insol-venţă, administratorilor şi
directorilor societăţilor comerciale, a brokerilor în
domeniul asigurării, a avocaţilor, a notarilor etc.).
Indiferent dacă este facultativă sau obligatorie, în
asigurarea de răspundere civilă se acoperă prejudiciile
produse terţilor şi nu prejudiciile asiguraţilor.
Presentation title 6
Presentation title 7
Caracteristicile contractului de asigurare de răspundere civilă
 Obiectul asigurărilor de răspundere civilă îl reprezintă tocmai prejudiciul produs unor terţe persoane de către asigurat.

 Poliţa de asigurare se poate încheia atât în ceea ce priveşte teritoriul moldovei, acelaşi regim legislativ.

 Suma asigurată rămâne la acelaşi nivel pe toată durata asigurării.

 Daunele pentru care se acordă despăgubiri sunt ilustrate pe de-o parte de prejudicii corporale si materiale.

 Despăgubirile se acordă pentru: sumele pe care asiguratul trebuie să le plătească unei terţe persoane pentru prejudicii.

 Nu se acordă despăgubiri dacă prejudiciu a fost produs printr-un caz de forţă majoră ( trăznet, inundaţie, avalanşă).

 Dacă asiguratul însuşi este victima accidentului , el nu are dreptul de a încasa o despăgubire de la asigurator.

 Culpa asiguratului se cere a fi îndeplinită pentru ca asigurătorul să plătească despăgubirea cuvenită terţelor persoane.

 În calitate de beneficiar pot să apară numai persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării.

Presentation title 8
• Asigurarea de raspundere civila generala garanteaza ca nu va
trebui sa reduci profitul companiei pe care o detii ca urmare a unor
incidente neprevazute, care pot genera daune materiale sau vatamari
corporale.
• Aceastapolita este menita sa ofere protectie impotriva cererilor de
despagubire venite de la tertii prejudiciati de reprezentantii
companiei, mai ales daca afacerea include procese sau activitati care
au potentialul de a afecta terte parti.
• Asigurarea de raspundere civila generala acopera toata gama de
activitati, de la productie si prestari servicii, pana la cele comerciale.
• In
acelasi timp, se adreseaza si birourilor si cabinetelor profesionale,
dar si fundatiilor si organizatiilor non-profit.
Presentation title 9
Presentation title 10
RISCURILE ACOPERITE:

• avarierea sau distrugerea de bunuri aparţinând terţelor persoane;


• vătămările corporale sau decesul terţelor persoane;
• pierderile materiale sau financiare ale terţelor persoane.
Asigurarea de
răspundere civilă •Raspunderea civila publica;
cuprinde:
•Raspunderea producatorului;

•Raspunderea angajatorului
fata de angajati;

•Raspunderea pentru poluare.

Presentation title 12
Asigurarea de raspundere civila publica
• Obiectul asigurarii il constituie acoperirea daunelor cauzate tertilor, prin desfasurarea activitatii
sau afacerii la locatia unde au loc aceste activitati, sau a daunelor produse locatiilor vecine sau
a altor locatii si persoane ca urmare a activitatii asiguratului.
Asigurarea de raspundere a producatorului
• Obiectul asigurarii il constituie acoperirea daunelor cauzate unor terte persoane sau in legatura
cu produse rezultate din activitati cuprinse in obiectul de activitate al asiguratului, care
reprezinta o consecinta directa a consumului sau utilizarii produsului respectiv.
Asigurarea de raspundere a angajatorului fata de angajati
• Obiectul asigurarii consta in preluarea raspunderii civile a asiguratului pentru daune cauzate
angajatilor sai.
• Compania de asigurari va plati despagubiri in completarea asigurarilor sociale pentru partea de
dauna ramasa neacoperita.
Asigurarea de raspundere civila pentru mediu
• Obiectul asigurarii il constituie acoperirea daunelor cauzate tertilor ca urmare a producerii unui
eveniment poluant in interiorul amplasamentului asigurat.
Presentation title 13
Avantajele asigurării
• protecţia intereselor clienţilor;
• tarife avantajoase;
• achitarea despăgubirilor asigurate în termen scurt.

Presentation title 14
• Asigurarea de persoane pentru riscuri proprii poate fi încheiată cu
asigurătorul de răspundere civilă sau cu un alt asigurător, iar despăgubirile se
vor face de către asigurători în raport de riscurile subscrise. Stabilirea şi
acordarea despăgubirilor. La producerea cazului asigurat, despăgubirea se
stabileşte pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător,
potrivit contractului de asigurare. Dacă nu se ajunge la un consens atunci
despăgubirile vor fi stabilite de către instanţa de judecată. În ipoteza în care
părţile recurg la concursul instanţei de judecată, terţul păgubit poate acţiona
direct pe asigurător pentru a fi obligat la despăgubiri în limitele obligaţiilor
ce-i revin în temeiul convenţiei de asigurare, legiuitorul reglementând o
acţiune directă a păgubitului împotriva asigurătorului. Asigurătorul plăteşte
despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost
despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii
asiguratului. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta
dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit.

Presentation title 15
• Îți garantează că nu va trebui
să-ți micșorezi profitul ca
urmare a unor incidente
neprevăzute;
• Acoperă daunele aduse
neîntenționat terților;
Acoperă toata gama de
Beneficii: •
activități, de la producție și
prestări servicii, până la cele
comerciale;
• Se adresează birourilor si
cabinetelor profesionale, dar și
fundațiilor și organizațiilor
non-profit.

Asigurarea răspunderii civile:
Răspunderea civilă generală


Răspunderea civilă la obiectele
industrial-periculoase
Asigurarea de răspundere civilă

Asigurarea de răspundere civilă ajută la protejarea


persoanei asigurate în cazul unor daune apărute ca
urmare a unei erori sau neglijenţe. Daunele acoperite
prin asigurare sunt cele pe care persoana asigurată este
obligată să le plătească cu titlu de despăgubire şi
cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care
răspunde în baza legii.
Presentation title 18
Presentation title 19
Tipuri de Asigurări de răspundere civilă generală
• Răspunderea civila legală
• Răspunderea civilă a chiriașului față de proprietar
• Răspunderea civilă a proprietarului față de chiriaș
• Răspunderea civilă a societații fața de proprii angajați
• Răspunderea civilă a producătorului
• Răspunderea civilă a prestatorului de servicii
• Răspunderea civilă a unităților turistice și hoteliere și a unităților de alimentație publică
• Răspunderea civilă a cadrelor didactice și pedagogice
• Răspunderea civilă a societăților de pază și supraveghere față de beneficiari
• Răspunderea civilă a service-urilor auto față de beneficiari
• Răspunderea civilă a saloanelor de întreținere corporală și înfrumusețare
Presentation title 20
Concluzie:
Asigurările de răspundere civilă ocupă aşadar un loc deosebit de important în viaţa fiecărui
cetăţean, dat fiind faptul că pe de-o parte, ele constituie o categorie specială a asigurărilor, iar
pe de altă parte, în contractul de asigurare mai intervine şi o terţă persoană care este în
majoritatea cazurilor păgubitul. În prezent, există tendinţa de diversificare a ofertelor oferite de
către companiile de asigurări moldovenești, aspect datorat atât concurenţei din domeniul
respectiv, cât şi dezvoltării condiţiilor de viaţă a cetăţenilor ( apariţia de noi locuri de muncă, a
unor noi riscuri ce nu au fost asigurate anterior). În opinia noastră, asigurărilor de răspundere
civilă trebuie să li se aloce o importanţă deosebită deoarece de existenţa acestora depinde în
bună măsură funcţionarea şi dezvolaterea vieţii cotidiene.

Presentation title 21
A realizat:​
Mulțumesc Bîrca Nadejda
pentru atenție! Lisagor Mihaela

Tihon Maxim

S-ar putea să vă placă și