1.1.

Noțiunile fundamentale utilizate în domeniul asigurărilor

Conținutul complex și formele în care se perfectează asigurările sunt foarte
variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune:
1. Subiectul asigurării – asigurarea implică o serie de părți sau subiecte
(persoane fizice sau juridice) între care se ivesc raporturi juridice pe
temeiurile legale sau contractuale. Aceștia sunt:
a. Asigurătorul – persoana juridică care în schimbul primei de asigurare
încasate de la asigurați își asumă responsabilitatea:
- De a acoperi pagubele bunurilor asigurate provocate de anumite
calamități naturale sau accidente (asigurarea de bunuri);
- De a plăti suma asigurată la producerea unui eveniment în viața
persoanei respective (asigurări de persoane);
- Plata despăgubirii de asigurare pentru prejudiciul de care asiguratul
răspunde în baza legii față de alte persoane (asigurare obligatorie de
răspundere civilă)
b. Asiguratul:
– poate fi persoană fizică sau juridică care în schimbul primei de
asigurare plătite asigurătorului își asigură bunurile contra unor calamități
naturale sau accidente;
- Persoana fizică ce se asigură contra unor evenimente ce pot să apară
în viața sa;
- Persoana fizica sau persoana juridică ce se asigură pentru prejudiciul
pe care îl poate produce unor terțe persoane .
2. Contractantul asigurării – persoana fizică sau juridică care poate încheia
asigurarea fără neapărat să obțină prin această calitatea de asigurat. Ex.
Agentul economic încheie asigurarea pentru lucrătorii săi.
3. Beneficiarul asigurării – persoana ce are dreptul să încaseze suma
asigurată sau despăgubirea fără să fie neapărat parte în încheierea
contractului de asigurare.
4. Obiectul asigurării:
1
 a. Bunurile – asigurările de bunuri implică plata unor despăgubiri de către
asigurător în favoarea asiguratului, în cazul în care datorită unor
calamități naturale, accidente se produc pagube sau prejudicii bunurilor
asigurate;
b. Persoane – pot constitui obiectul în asigurare prin faptul că asigurătorul
garantează persoanei fizice ca asigurat sau unei terțe persoane ca
beneficiar în asigurare, plata sumei asigurate la producerea evenimentului
asigurat;
c. Răspunderea civilă – asigurătorul preia asupra sa obligațiile de
despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană
(persoane fizice și juridice căreia asiguratul ia produs un prejudiciu).
5. Riscul asigurabil – este fenomenul sau evenimentul (un grup de fenomene
sau un grup de evenimente) - datorită efectelor sale obligă pe asigurător să
plătească asiguratului despăgubirea sau suma de asigurare. Noțiunea de risc
asigurabil are de regulă mai multe sensuri:
a. Risc asigurabil folosit ca probabilitate de producere a evenimentelor. Cu
cît este mai mare pericolul de producere a pagubei, cu atît e mai necesară
producerea asigurării;
b. Posibilitatea de distrugere parțială sau totală a bunurilor de unele
fenomene imprevizibile (grindina, incendii).
6. Fenomenul care a fost deja produs se mai numește caz asigurat sau
sinistru. Nu toate fenomenele pot fi cuprinse în asigurare, dar numai acelea
care întrunesc următoarele condiții cumulativ:
a) Producerea fenomenului pentru care se incheie asigurarea să fie posibilă cu
o anumită regularitate în producere si un grad de dispersie teritoriala cît mai
mare;
b) Fenomenul trebuie sa aibă în toate cazurile – caz întîmplător (să nu depindă
de voința părților);
c) Inregistrarea fenomenului sa se poată realiza în evidența statistică;

2
 d) Existența unor date referitoare la producerea riscului pe o perioadă cît mai
îndelungată, permite stabilirea cu un grad de precizie sporit a răspunderii
asigurătorului și a stabilirii primei de asigurare;
e) Producerea fenomenului să nu depindă de voința asigurătorului sau
benificiarului asigurării.
7) suma asigurată - conform contractului de aigurare este parte din valoarea
asigurării pentru care asigurătorul î-și asumă raspunderea în cazul producerii
fenomenului. Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului și ea
nu poate depăși valoarea reală a bunului asigurat. De ex: valoarea imobilului este
de 200000 lei, suma asigurată poate fi egală cu 200000 lei sau mai mică de 200000
lei.
8) prima de asigurare – suma de bani pe care o plătește asigurătorul pentru ca
compania de asigurări sau asigurătorul să constituie fondul de asigurare necesar
pentru plata indemnizațiilor . Valoarea primei de asigurare se stabilește
înmultinudu-se suma asigurată cu cota prima stabilită:
P AS =∑ asig× Cota primei
P AS = 200000 × 7%.

9) durata asigurării – durata de timp în care există raportul de asigurare între

asigurat si asigurător ( stabilit în contractul de asigurare ). Durata de asigurare
depinde de tipul de asigurare:
- pentru asigurări de bunuri ( pîna la un an );
- pntru asigurări de persoane ( de la 10 pina la 30 ani).
10) paguba sau dauna – pierderea exprimată valoric , suportată de un bun asigurat
ca urmare a producerii unui fenomen împotriva căruia sa încheiat asigurarea.
Paguba poate fi:
 totală - bunul a fost distrus în intregime;
 parțială - pierderea este mai mică decît valoarea bunului asigurat.

3
11) despăgubirea de asigurare – este valoarea care o primește asiguratul după
producerea riscului asigurat. Există mai multe principii de acordare a
desepăgubirii:
a) Principiul răspunderii proporționale – conform acestui principiu
despăgubirea este stabilită în aceeași proporție față de paguba în care se află suma
asigurată față de valoarea bunului asigurat.
Despăgubirea = Paguba × ∑asigurată / Valoarea bunului asigurat
De ex: Valoarea construcției = 300000 lei. Suma asigurată = 200000 lei. Paguba
150000 lei. Despagubirea = 100000 lei.
b) Principiul primului risc - se aplică mai des la bunurile la care riscul de
producere a pagubei totale este mai redus. De ex: la asigurarea de clădiri. Valoarea
sumei de asigurare este considerată ca reprezentînd maximum de paguba posibilă
pentru bunul respectiv. La acest principiu raportul de sumă asigurata și valoarea
bunului asigurat nu mai influențează nivelul despăgubirii, aceasta depinzînd doar
de valoarea pagubei și a sumei asigurate. Principiul primului risc este mai
avantajos pentru asigurat decît principiul răspunderii proporționale pentru că
pagubele sunt compensate intr-o măsură mai mare, dar și nivelul primei de
asigurare este mai mare. De ex: valoarea construcției = 300000 lei. Suma asigurata
= 200000 lei. Paguba 150000 lei . Despăgubirea 1= 150000 lei. Paguba 2 =
250000 lei; despăgubirea 2 - 200000 lei..
c) Principiul răspunderii limitate (franșiza) - este parte din prejudicial suportat
de asigurat , stabilită în calitate de valoare fixă sau procent din despăgubirea
totală, prevazută în contractul de asigurare. Se caracterizează prin faptul că
despăgubirea se acordă numai dacă paguba depășeste franșiza. Se intîlnesc 2
situații:
1) Franșiza atinsă sau simplă - asigurătorul acoperă în întregime paguba pină la
nivelul sumei asigurate , dacă aceasta este mai mare ca franșiza. De ex: suma
asigurată – 10000 lei; Franșiza = 3000 lei. Paguba 1= 5000 lei; despagubirea 1-
5000 lei; paguba 2- 2000 lei; despăgubirea 2- 0.

4
2) Franșiza deductibilă (sau absolută) – aceasta se scade în toate cazurile din
pagubă indiferent de volumul pagubei. Asigurătorul asigură numai partea din
pagubă care depășește franșiza. De ex: despăgubirea 1= 5000 – 3000 = 2000 lei;
despăgubirea 2 = 0 lei.