9.2.

Conţinutul auditului societăţilor de asigurări

Controlul de audit în companiile de asigurări începe cu verificarea aspectelor
legale ale activităţii acestora, şi anume: existenţa certificatului înregistrării de stat,
a licenţelor pentru desfăşurarea activităţii de asigurare şi verificarea documentelor
de constituire, în procesul auditului, auditorul trebuie să verifice corespunderea
activităţii desfăşurate de către societatea de asigurări conform cerinţelor legislaţiei
în vigoare, corectitudinea perfectării juridice şi întocmirii contractelor de asigurare
şi reasigurare, corespunderea tipurilor de asigurări efectuate cu cele licenţiate în
corespundere cu legislaţia şi regulile de asigurare, argumentarea despă-
gubirilor/sumelor de asigurare şi a refuzurilor de plată, respectarea efectuării
pretenţiilor de regres etc.
În procesul controlului, auditorii verifică respectarea politicii de
contabilitate, de asemenea, şi a corectitudinii utilizării planului de conturi contabile
al activităţii economico-financiare a întreprinderilor şi a grupelor suplimentare de
conturi şi conturilor de gradul I pentru contabilitatea financiară a organizaţiilor de
asigurare din Republica Moldova.
Verificarea contabilităţii primelor de asigurare încasate (calculate) include
examinarea următoarelor probleme:
 corectitudinea şi deplinătatea reflectării în evidenţă a primelor de asigurare
calculate (încasate);
 stabilirea cazurilor de asigurare, care nu puteau fi primite în asigurare;
 corectitudinea determinării termenelor de începere şi finalizare a acţiunii
contractelor de asigurare, stabilirea cazurilor de încasare a primelor de
asigurare după plata despăgubirilor de asigurare sau după expirarea terme-
nului de acţiune a contractelor de asigurare;
 corectitudinea utilizării taxelor tarifare şi calculării primelor de asigurare;
 deplinătatea şi achitarea la timp de către agenţii de asigurare a primelor de
asigurare acumulate pe contractele încheiate sau poliţele comercializate de
către aceştia;

1
  corectitudinea evidenţei şi utilizării formularelor documentelor de strictă
evidenţă aferente activităţii de asigurare;
 legalitatea încasării în casierie sau la conturile curente a primelor de
asigurare;
 corectitudinea şi reflectarea la timp a înregistrărilor în Registrul evidenţei
contractelor de asigurare încheiate privitor la primele de asigurare calculate
(încasate) pe toate contractele de asigurare;
 argumentarea şi corectitudinea reflectării în evidenţă a recompenselor de
comision, a decontărilor cu agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare;
 legalitatea rezilierii contractelor de asigurare;
 corectitudinea înscrierilor în Registrul evidenţei contractelor pe riscurile
transmise în reasigurare şi în Registrul evidenţei contractelor pe riscurile
primite în reasigurare a informaţiei privitoare la activitatea de reasigurare
desfăşurată, şi anume: privitoare la primele de reasigurare calculate, la
recompensele de comision şi broker şi tantieme;
 corectitudinea reflectării în contabilitate a primelor de asigurare calculate
(încasate) privind operaţiile de asigurare, coasigurare (rulajul creditor al
subcontului 6131) şi reasigurare (rulajul creditor al subcontului 6132);
 corectitudinea înregistrării primelor de asigurare în Raportul privind
rezultatele financiare în perioada supusă verificării, şi în alte forme ale
Raportului Financiar.
În procesul controlului de audit, e necesar să se examineze respectarea
cerinţelor cu privire la limita maximă a răspunderii pentru un risc asigurat sau
preluat în reasigurare, care, conform Legii cu privire la asigurări nr. 1049-IV din
28 martie 2007, nu poate depăşi 25% din valoarea capitalului propriu şi rezervelor
tehnice. Datele cu privire la mărimea obligaţiilor asumate de către societatea de
asigurări se obţin din Registrul evidenţei contractelor de asigurare încheiate.
La efectuarea verificării argumentării, reflectării la timp, legalităţii şi
corectitudinii despăgubirilor de asigurare şi indemnizațiilor de asigurare, e necesar

2
ca auditorii să examineze următoarele probleme:
 dacă contractele de asigurare erau în vigoare la momentul producerii riscului
asigurat, determinarea începutului şi sfârşitului acţiunii contractelor de
asigurare;
 anunţarea la timp a societăţii de asigurări de către asiguraţi cu privire la
producerea riscului asigurat;
 respectarea, de către societatea de asigurări, a modului de înregistrare a
cererilor primite în Registrul evidenţei daunelor;
 dacă cazul dat se referă la riscul asigurat, şi dacă există documentul
corespunzător al organului competent (spre exemplu, al centrului
hidrometeorologic, organelor procuraturii, poliţiei etc.), ce confirmă
producerea riscului, cauzele producerii riscului asigurat etc.;
 corectitudinea întocmirii actului (procesului verbal) de asigurare, şi
respectarea, de către asigurător, în termenele determinate, a întocmirii lui şi
a obţinerii informaţiei documentare, necesare pentru confirmarea plăţii
despăgubirii de asigurare;
 corectitudinea determinării mărimii despăgubirilor de asigurare,
indemnizaţiilor de asigurare şi efectuarea plăţii acestora la timp;
 existenţa, corectitudinea şi înregistrarea la timp a informaţiei în Registrul
evidenţei daunelor;
 dacă se respectă, de către societatea de asigurări, ordinea de păstrare a
documentelor cu privire la indemnizaţiile de asigurare şi despăgubirile de
asigurare;
 cum se efectuează controlul intern, de către societate, cu privire la plata la
timp a despăgubirilor de asigurare şi indemnizaţiilor de asigurare;
 corectitudinea reflectării în evidenţă a despăgubirilor de asigurare pe
perioadele producerii, declararea şi soluţionarea pagubelor;
 legalitatea şi corectitudinea reflectării în evidenţă a restituirii primelor de
asigurare aferente contractelor de asigurare reziliate înainte de termen, în

3
 ordinea prevăzută de legislaţie;
 corectitudinea înregistrării despăgubirilor de asigurare şi indemnizaţiilor de
asigurare în Raportul privind rezultatele financiare în perioada supusă
verificării, şi în alte forme ale Raportului Financiar.
Verificarea corectitudinii constituirii şi plasării rezervelor de asigurare, la
petrecerea auditului societăţilor de asigurări, reprezintă unul din principalele
compartimente, deoarece rezervele de asigurare reflectă obligaţiile de asigurare
neîndeplinite de către aceasta pe contractele de asigurare la momentul întocmirii
raportului financiar.
La efectuarea verificării corectitudinii şi argumentării constituirii şi
plasării rezervelor de asigurare, auditorul trebuie, în primul rând, să determine:
 corectitudinea ţinerii Registrului evidenţei contractelor de asigurare,
deplinătatea şi autenticitatea datelor înscrise în el;
 corectitudinea calculării primei de asigurare, ce serveşte ca bază pentru
determinarea rezervelor de asigurare;
 argumentarea defalcărilor în rezerva catastrofelor şi fondul măsurilor
preventive;
 corectitudinea alegerii metodelor de formare a rezervelor de asigurare şi a
utilizării acestora;
 respectarea direcţiilor de plasare a rezervelor, de asemenea, şi corectitudinea
contabilităţii investiţiilor;
 corectitudinea înregistrării datelor cu privire la rezervele tehnice de
asigurare, rezervei de asigurare pe termen lung, fondului măsurilor
preventive şi direcţiilor de plasare a acestora în Rapoartele financiare
corespunzătoare.
În scopul asigurării stabilităţii financiare şi garantării achitării sumelor de
asigurare şi despăgubirilor de asigurare, asigurătorii investesc rezervele de
asigurare pe principiile diversificării, rambursării, rentabilităţii şi lichidităţii.
Pentru garantarea solvabilităţii asigurătorului, termenele de plasare a rezervelor de

4
asigurare trebuie să fie apropiate de termenele executării obligaţiilor de către
asigurător pe contractele de asigurare. De aceea, e necesar ca auditorul să verifice
respectarea de către societatea de asigurări a Regulilor de plasare a fondurilor şi
rezervelor de asigurare. Auditorul, de asemenea, trebuie să evalueze dacă
societatea de asigurări verificată nu dispune de investiţii în societăţi pe acţiuni,
bănci în stare de faliment etc. (prin metoda interogării, discuţiilor verbale, prin
intermediul cunoştinţelor sale proprii cu privire la situaţia economică din
Republică etc.).
La evaluarea situaţiei financiare a societăţii de asigurări, un indicator de bază
este solvabilitatea. De aceea, la etapa finală a auditului societăţilor de
asigurări, se verifică respectarea mărimii normative a raportului dintre
activele şi obligaţiile societăţii de asigurări, autenticitatea informaţiei incluse
în forma specializată nr. 5 Raportul cu privire la indicii de bază ai activităţii
de asigurare, şi anume în partea Calculul respectării rezervelor de solvabilitate.
Desigur, concluzia cu privire la solvabilitate poate fi efectuată, numai în cazul
confirmării autenticităţii datelor, utilizate în calculul mărimii minime a
solvabilităţii pe categoria de asigurări generale, şi în calculul mărimii minime a
solvabilităţii pe categoria de asigurări de viaţă, şi în calculul mărimii reale a
mijloacelor proprii.
De asemenea, în procesul auditului societăţii de asigurări, auditorii trebuie să
analizeze mărimea activelor nete la sfârşitul perioadei, şi a corectitudinii calculării
acestora. În Republica Moldova, valoarea activelor nete ale societăţilor de asigurări
trebuie să fie nu mai joasă decât mărimea capitalului statutar al ei, ce este
examinată în cadrul capitolului anterior.
Organizaţia de audit sau auditorul întreprinzător individual va verifica
situaţiile financiare anuale ale asigurătorului/reasiguratorului în conformitate cu
legislaţia în vigoare şi cu standardele de audit şi va prezenta acestuia actul de
control privind situaţiile financiare anuale, însoţit de raportul de expertiză
contabilă. Raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit sau al auditorului
întreprinzător individual va fi anexat la raportul anual al
5
asigurătorului/reasigurătorului şi se va publica împreună cu acesta.