IMPORTANȚA ROMANIZĂRII DACILOR

În ansamblul ei,romanizarea populațiilor autohtone constituite

constituie un proces istoric de mari proporții și cu consecințe
uriașe,comparabil ca însemnătate cu indo-europenizarea și cu
migrația popoarelor din mileniul 1 d.Hr. Romanizarea ca
fenomen istoric,pe lângă trăsăturile sale generale,prezintă și o
serie de particularități legate de locul,timpul și baza etnică pe
care s-a altoit.
Romanizarea în Dacia
Romanizarea teritoriului și a populației daco-getice prezintă o
importanță deosebită,deoarece acest proces stă la baza
formării și apariției poporului român pe scena istoriei. La fel ca
în cazul altor provincii ,și în cazul Daciei în conceptul de
romanizare se include două laturi fundamentale ale aceluiași
proces unitar:
1) colonizarea teritoriului daco-getic cu populație romanizată
latinofonă,venită din toate părțile Imperiului Roman,adică
romanizarea prin colonizare;
2) asimilarea băștinașilor daco-geți,în măsura în care aceștia au
adoptat limba latină,și-au însușit felul de viață roman
provincial, au preluat obiceiurile și civilizația
romană,schimbându-și astfel mentalitatea și însăși ființa lor
etnică. În Dacia,romanizarea,sub ambele aspecte menționate,a
fost deplin posibilă și a devenit o realitate demonstrabilă
documentar.
Romanizarea dacilor se sprijină pe un fond etno-cultural
omogen și receptiv,pe mulțimea oamenilor pământului ,care au
atins un nivel ridicat de civilizație,fapt care a facilitat procesul
de asimilare a baștanilor.
Este unanim cunoscut că istoria Daciei romane este istoria unei
provincii a imperiului. Ca și în alte provincii mai vechi,romanii
au introdus în Dacia relațiile sociale,formele de organizare
politică,militară și administrativă,limba latină etc. Cultura și
civilizația romană au venit în contact cu populația dacică,cu
vechile ei forme de organizare ,cu civilizația,obiceiurile și
tradițiile locale.Se poate spune ,așadar,că s-au întalnit două
civilizații cu nivel inegal de dezvoltare.
Cucerirea Daciei a fost urmată de o colonizare masivă. Împărații
romani ,începând cu Traian au încurajat colonizarea și I-au
imprimat un caracter organizat.Bogățiile Daciei atrăgeau
mulțimi de coloniști ceea ce a facilitat acest proces. Amploarea
și rapitatea colonizării s-au dovedit a fi o realitate impusă de
mai mulți factori,între care crearea unei romanițăți nord-
dunărene puternice,care să exploateze resursele noii provincii
.Aceasta a constituit preocupartea de bază a stăpânirii.
O mutație lingvistică,etnică și spirituală
Romanizarea nu s-a redus numai la schimbări în cultură
materială . Romanizarea este într-o mai mare măsură o mutație
lingvistică ,etnică și spirituală. Dacii care foloseau cultura
materială și au adoptat obiceiurile provinciale romane au
început să vorbească limba latină după ce au trecut printr-o
fază inițială de bilingvism,practicat în mediul familial și în
relațiile particulare . Latina era cunoscută și folosită în toate
straturile sociale și s-a impus ca singura limbă de comunicare
Limba traco-dacică s-a stins încetul cu încetul,dar a lăsat în
limba română și în dialectele balcanice,prin filiera latină,un
fond lexical important(circa 10%)care dovedește unitatea
fondului etno-lingvistic preroman.
Factorii romanizării
La fel ca și în celelalte provincii ale imperiului ,romanizarea a
fost determinată și în Dacia de o serie de factori cu acțiune
general valabilă :
armata,administrația,comerțul,urbanizarea,recrutarea
locală,circulația intensă a oamenilor și a produselor; căsătoriile
mixte ,contactele zilnice în procesul muncii,cultura,religia etc.
Acordarea dreptului latin și a celui de romană deplină în timpul
domniei lui Caracalla (anul 212) au fost factori eficienți în
asimilarea la romanitate .
Romanizarea dacilor a fost un proces istoric real,profund și
durabil
Ținând seama de caracterul general roman al vieții materiale și
spirtuale din Dacia,de analogia cu alte provincii mai vechi,se
poate spune că în cei 170 de ani de stăpânire romană efectivă și
neîntreruptă,romanizarea dacilor a fost un proces istoric
real,profund și durabil.Acest proces istoric nu a încetat o dată
cu retragerea armatei și administrației romane din Dacia sub
domnia împaratului Aurelian ,ci a continuat și s-a desăvârșit ca
un proces istoric natural,în sânul populației daco-romane până
în secolul al V-lea. În perioada post-aureliană,elementele
romanizate de la orașe ,în retragerea lor treptată spre mediul
rural,au continuat să ducă acolo forme de civilizație mai
elevate:limba latină,modulde viață roman și credința creștină.
După 170 de ani de romanizare intensă,s-a produs sinteza daco-
romană,care a stat la baza evoluției spre românitate.