Ana-Maria Cojocaru

Locke și educația gentilomilor

„Recunosc că cititul, scrisul și educația sunt necesare, dar nu că acestea ar fi cele mai
importante preocupări, și chiar cred că tu însuți ai judeca drept extrem de prost pe cineva care
nu poate aprecia infinit mai mult un om virtuos sau un om înțelept, în comparație cu un mare
cărturar. Nu sunt sigur de ce nu iau în considerare cultura drept ajutor valabil pentru amândoi,
în prezența unor minți bine dispuse, dar mai trebuie de spus că, pentru cei care nu sunt astfel,
aceasta îi ajută doar pentru a fi oameni proști sau oameni mai răi.”

John Locke, Câteva gânduri despre educație, 1693

Din punct de vedere pedagogic, 1700 salută cei mai mari reformatori ale sistemelor școlare și ale
educației. Primul care a intervenit în acest sens a fost John Locke, a cărui operă întitulată
„Câteva idei asupra educaţiei” a fost socotită drept cea mai citită și dezbătută operă pedagogică
între anii 1700 și 1800. În această lucrare, născută din cererea lui Lord Edward Clarke de
Chipley în virtutea educării fiului său, Locke conturează, în 217 scrisori, noul model de pregătire
a clasei conducătoare bazat pe nevoile sociale ale elitei vremii. Această operă simbolizează
manifestul individualismului liberal și al educației burgheze. Educația gentilomilor are ca opus
pe cea a educației copiilor de extracție populară, o simplă măsură corectivă de inițiere a muncii
forțate implementată la un secol după moartea filosofului.

Viața lui John Locke este împletită cu unul dintre cele mai tumultoase și importante momente
din Anglia modernă. Abia avea opt ani când și-a văzut tatăl, un puritan fervent și susținător al
Parlamentului, participând la războiul civil dintre Parlament și Coroană în calitate de căpitan de
cavalerie. Pe urmele lui Iacob I, Carol I Stuart, care a urcat pe tron în 1625, continuase să
întărească prerogativele regale într-un plan de a întări absolutismul monarhic absolut, dar în
1640, forțat să convoace Parlamentul pentru a finanța războiul împotriva Scoției, răzvrătit din
motive religioase, a fost nevoit să semneze Drepturile de Petiție, așa că după un război civil lung
și sângeros, este condus la spânzurătoare pentru înaltă trădare, devenind primul cap regal căzut
prin voință populară.
Ana-Maria Cojocaru

În acești ani, Locke a studiat la prestigiosul Christ Church College, unde și-a terminat studiile în
1665. Oportunitatea de a deveni medic personal și consilier al lordului Ashely (mai târziu conte
de Shaftesbury), ideologul partidului Whig, l-a aruncat imediat în viață politică. Sătul de lupta
fracțională care îl văzuse inițial să se alăture programului lui Cromwell, Locke și patronul său se
apropie de restaurare, atrași de politica moderată a lui Carol al II-lea. Implicați într-un complot,
în 1683 cei doi au fost nevoiți să se refugieze în Olanda, unde moare Lord Shaftesbury, iar Locke
rămâne până în 1689. Între timp, în 1685, Carol al II-lea murise, iar succesorul său, Iacob al II-
lea, se declarase în mod deschis catolic, iritând majoritatea englezilor. Locke se distanțează apoi
de soții Stuart și se îndreaptă către William of Orange, ginerele lui James al II-lea.

În 1688, statul olandez aterizează în Anglia cu șase sute de năvi fluturând steaguri lăudând
Parlamentul, libertatea și religia protestantă. Este vorba de revoluția glorioasă a puritanismului și
liberalismului împotriva absolutismului și a monarhiei dreptului divin. Locke devine primul său
teoretician cu cele două tratate de guvernare.

Spre deosebire de Comenius, care a fost angajat într-un proiect de educație universală, Locke
modelează educația clasei conducătoare, cea a gentilomilor destinați să conducă națiunea. În
corespondența cu Lord of Chipley, filozoful schițează o educație privată pentru tânărul domn,
încredințat unui tutor căruia i se cere să fie cult, înțelept și expert în lumea încojurătoare, coerent
în acțiune și capabil în înțelegerea psihologică a elevului. Până în secolul al XIX-lea, călătoriile
și cunoașterea a diferitelor locuri și culturi vor reprezenta desăvârșirea formării aristocratului și
descendentului clasei superioare, coerente în acțiune și capabile de înțelegere psihologică a
elevului. Procedând astfel, Locke identifică importanţa adaptării programului de formare la
caracteristicile individuale şi ritmul evolutiv al elevului.

Locke realizează un echilibru delicat între autoritatea tutorelui și libertatea elevului: cea a
gentilomului trebuie să fie de fapt o educație deschisă, capabilă să sporească libertatea și
creativitatea tânărului domn. Cu toate acestea, libertatea trebuie educată pentru ca elevul să
devină capabil să reziste dorințelor tale, să se opună propriilor înclinații, urmând ceea ce rațiunea
crede cel mai bine, care în cazul de față nu mai indică etica universală a clasicilor, ci calculul și
interesul, ca un nou ideal al nobilității.

Astfel, în valorificarea lockeană a autocontrolului, scopul clasic al educației este recunoscut ca

atingere a virtuții sau excelenței, dar declinat în noua sensibilitate, ca expresie a civilizației,
Ana-Maria Cojocaru

capacitatea și perspicacitatea în a-și regla treburile în lume, stăpânirea conținuturilor necesare

îmbunătățirii de sine și a relației cu lumea. Educația este așadar înainte de toate interiorizarea
valorilor unui grup social și a modului său de a fi.

Întrucât scopul educației lockeane este formarea gentilomului, formarea caracterului și

autocontrolul sunt orientate către nevoile unui aristocrat capabil să îmbine tradiția nobilă a
stemei familiei cu integrarea în viața productivă și în economie. Rezultatul este că valorile
fondatoare ale modelului educațional lockean sunt onoarea (valoarea aristocratică) și
respectabilitatea (valoarea burgheză). Iluminatoare este metoda pe care Locke o prescrie
tutorelui, care nu trebuie să fie bazată pe disciplina rigidă a recompenselor și a pedepselor
capabile să genereze doar „personaje de sclav”.

În concordanță cu teoria sa a cunoașterii, metoda lockeană de educație este legată de valoarea

experienței și de exaltarea muncii: copiii trebuie educați cu jocul care diferă de muncă doar prin
utilitatea imediată. Întrucât pentru Locke cunoștințele depind de experiență, predarea trebuie să
se bazeze pe aceasta. Predarea prin experiență directă este prima formulare a învățării.
 Ana-Maria Cojocaru

Mapă:

217 scrisori destinate fiului lui Lord

Edward Clarke de Chipley
Formare privată

tutor înțelept, cult, cunoscător al lumii, coerent,

capabil de înțelegere psihologică a elevului
pentru a spori
inteligența și
între autoritate Disciplina rigidă
creativitatea
şi libertate
generează doar
„personaje de sclav”
educație
deschisă
civilizație:
comportament
Educația control
exterior corect
de sine
gentilomilor
libertatea
înțelepciune:
trebuie
pricepere și
educată
prudență în a-
și reglementa
treburile în
lume

cultura: posesia
cunoșințelor
necesare pentru
a se perfecționa

valorile
aristocratice Sfârșitul eticii universale
și burgheze onoare a clasicilor, începutul
noului ideal de calcul și
interes al nobilității

respectabilitate

metoda

. exaltarea experienței, călătoriilor,

muncii, învățării prin practică
Ana-Maria Cojocaru

Deosebit de frapantă este comparația dintre ceea ce se prevede pentru educația gentilomului și
educația săracilor, o simplă măsură corectivă și intrare forțată în muncă pe care Locke o livrează
unei propuneri, trimisă Consiliului de Comerț (Board of Trade Papers) în 1697. În acest
document, Locke îndeamnă autoritățile să elaboreze o lege care să trimită toți orfanii și
vagabonzii cu vârste între trei și paisprezece ani la școlile de lucru în scopul prevenirii
delincvenței. În aceste institute de corecție și de formare profesională, care au fost apoi înființate
efectiv în secolul al XVIII-lea, orfanii și tinerii săraci cu vârste cuprinse între trei și paisprezece
ani trebuiau să fie închiși în schimbul muncii forțate.

Scopurile disciplinare și de control social ale măsurii de internare care au asociat obligația
duminicală a serviciului religios la muncă și ucenicia profesională sunt evidente. Pe scurt, școlile
muncitoare au răspuns, pe plan educațional, la Noile Legi ale Săracilor, a căror trăsătură
esențială este limitarea și răspunsul „rezidențial” la răspândirea mizeriei și a delincvenței care
însoțește răsturnările sociale ale primei revoluții industriale. În Vechile Legi ale Săracilor,
culminând cu prevederea concepută în 1600 de Elisabeta I pentru a stopa problemele care decurg
din dezvoltarea industrială timpurie și a împrejmuirilor (gardurile pământului luate din
agricultură și destinate creșterii oilor), plebea alungată din mediul rural de către industria de
dezvoltare fusese asistată, atâta timp cât rămânea în parohiile de origine. În noile legi ale
săracilor din secolul al XIX-lea însă, inspirat de tezele lockeane, sistemul de reglementare
prevedea internarea săracilor pentru a preveni delincvența.

Odată cu utilitatea socio-economică a închisorii (trecem de la pedepsele exemplare ale torturii

publice și ale pedepsei cu moartea la munca forțată în închisoare), trebuie să lași oamenii să
trăiască pentru a-i face să muncească, pentru că timpul înseamnă bani. Acest principiu de
reproducere funcționează în casele de muncă engleze și în ceea ce Foucault a numit „marea
internare”. Odată ce vagabonzii și proștii au fost scoși de pe străzi, timpul trebuie folosit pentru a
transforma chiar și femeile, copiii, invalizii în muncitori, dar pentru a-i exploata trebuie să fie
disciplinați. Este necesară ortopedia de lucru care dă naștere la școlile generalizate, un fel de
pedagogie „dură” care însoțește revoluția industrială: mai întâi copilul-obiect este construit și
Ana-Maria Cojocaru

guvernat după imaginea și asemănarea muncitorului, apoi este respectat ca subiect moral al unei
noi cunoștințe.

În concluzie, în ciuda scrierilor ocazionale, în Thoughts on Education, Locke conturează o teorie

organică a educației care răspunde întrebărilor despre ce valori (onoare și respectabilitate) și ce
cunoștințe să predea clasei conducătoare (mai puțin accent pe limbile clasice, importanța istoriei
și geografiei), ce aptitudini sunt considerate indispensabile sarcinii sale (control de sine,
civilizație, înțelepciune, cultură) și ce scopuri ar trebui să aibă acțiunea educațională (formarea
caracterului: autocontrolul gentilomului, bunăstarea și prosperitatea națiunii).

Pentru a contura viziunea sa educațională, Locke își definește implicit propria antropologie,
clarificând ce este o ființă umană (comportamentul etic iese la iveală prin educație, moralitatea și
discernământul nu sunt înnăscute), indică cine ar trebui să primească educație (elitele, oamenii
pur și simplu trebuie să fie disciplinați) și prin care metode (învățare făcând, joc, călătorie,
experiență directă, predare individualizată).

Lucrul individual a fost realizat de Ana-Maria Cojocaru pentru Istoria filosofiei

Facultatatea de Istorie și Filosofie, specialitate Filosofie, anul I

Ana-Maria Cojocaru