Apele minerale

This project has been funded with support from the European Commission. This publication
reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use
which may be made of the information contained therein.
 După originea și proveniența lor, apele minerale din țara noastră
folosite în scopuri balneare se grupează în două mari categorii: ape din
hidrosferă, incluzând Marea Neagră, lagunele și lacurile sărate de la suprafața
uscatului, și ape intratelurice, în cuprinderea cărora intră pânzele de apă și
apele subterane circulante. În natură, apele minerale au o largă răspândire.
 Geneza lor este legată de prezenţa unor falii de adâncime, de existenţă
a reliefului muntos de natură vulcanică, precum şi de importante zăcăminte de
petrol, cărbuni, gaz metan şi sare. Cea mai importantă parte a izvoarelor
minerale, provine din precipitaţiile care se infiltrează în scoarţa terestră pâna la
mari adâncimi, de unde revin la suprafaţă, încărcate cu o anumită cantitate de
gaze şi săruri minerale, iar în unele cazuri cu temperaturi mai ridicate sau chiar
cu un anumit grad de radioactivitate.
 Sărurile mai frecvent întâlnite în continutul apelor minerale sunt clorul,
sulfaţii, fosfaţii. Dintre gaze, cel mai des intră în combinaţie dioxidul de
carbon, care dă naştere la ape carbogazoase.
 Definirea entităţii de „apă minerală” variază foarte mult, după şcoala de
balneologie: şcoala franceză dă o definiţie bazată pe acţiunea terapeutică în
timp a apelor, în vreme ce şcoala germană dă o definiţie mai extinsă,
fundamentată atât pe criterii cantitative (compoziţie chimică), cât şi pe criterii
calitative.
 Pentru a fi considerată minerală, o apă trebuie să conțină cel puțin 1g
săruri dizolvate la litru, sau, dacă nu atinge această mineralizare minimă
obligatorie, apa trebuie să conțină elemente chimice sau gaze cu recunoscută
acțiune farmacodinamică sau să aibă la izvor temperatura de cel puțin 200C.
 Sunt considerate ape minerale terapeutice apele ivite la suprafață
dintr-o sursă naturală sau aduse la zi prin foraje și ale căror calități fizico-
chimice pot exercita efecte famacodinamice întrebuințate terapeutic.

 Apele minerale terapeutice nu trebuie supuse unor modificări

artificiale, ele deosebindu-se de cele comune (potabile) prin compoziție,
termalitate sau radioactivitate; în plus, este obligatorie confirmarea calităților
terapeutice ale acestor ape.

 Apele minerale terapeutice, prin destinația lor, sunt ape medicinale.

Faptul că unele categorii de ape de cură internă, datorită gustului lor plăcut,
sunt folosite și ca ape de masă nu ne îndreptățesc să neglijăm rolul lor
terapeutic. Apele de masă au în general o mineralizare foarte redusă și conțin
suficient acid carbonic pentru a le imprima un gust acidulat. Totuși,
prezența în compoziția lor a unor elemente chimice (sodiu, arsen, bor etc.) nu
permite un consum necontrolat și abuziv de către bolnavii cu hipertensiune
arterială, cardio-renalii, cei cu hepatite evolutive, obezi sau vârstnici.
 Clasificarea apelor minerale naturale

Clasificarea fizico-chimică a apelor minerale din țara noastră cuprinde 11 grupe:

1. Ape oligominerale cu un conținut mai mic de 1g/l substanșe dizolvate și mai puțin
de 1 g/l bioxid de carbon. Apele oligominerale termale – acratoterme (Băile Felix,
Geoagiu-Băi, Călan, Vața de Jos, Moneasa, Călacea) se folosesc în cura externă, pe
când cele reci – acratopege (Călimănești, Slănic-Moldova, Băile Olănești) se
utilizează în cura internă.

2. Ape carbogazoase cu un conținut de cel puțin 1g/l bioxid de carbon folosite ca ape
de masă și ca ape medicinale și întrebuințate în cura externă sub forma băilor
carbogazoase. Apele carbogazoase simple sunt destul de rare; în țara noastră ape
carbogazoase mixte se află la Buziaș, Lipova, Biborțeni, Borsec etc.

3. Ape alcaline cu un conținut de cel puțin 1g/l bicarbonat de sodiu, respectiv 726
mg/l anion bicarbonic, folosite mai ale în cura internă. Apele alcaline de la
Malnaș-Băi, Slănic-Moldova, Sîngeorz-Băi conțin în plus clorură de sodiu.
4. Ape alcalino-teroase cu un conținut de peste 1 g/l substanțe dizolvate, în care
predomină anionul bicarboni, precum și cationii de calciu și magneziu, sunt
utilizate cu precădere, în cura internă. La noi în țară întâlni8m ape alcalino-
teroase la Borsec, Lipova, Biborțeni, Zizin, Valea Vinului, Bodoc, Stoiceni,
Săpânța etc.

5. Ape feruginoase cu un conținut de cel puțin 10 mg/l fier, deferizate sau

încărcate suplimentar cu bioxid de carbon, preîntâmpinându-se astfel
precipitarea fierului după îmbuteliere, dacă sunt destinate folosirii ca ape de
masă. Ape minerale bogate în fier întâlnim la Băile Tușnad, Broșteni,Buziaș,
Lipova, Vatra Dornei, Vîlcele etc.

6. Ape arsenicale cu un conținut de cel puțin 0,7 mg/l arsen, întâlnite în țara
noastră la Șaru Dornei și Covasna.

7. Ape clorurate sodice cu un conținut de peste 1 g/l de clorură de sodiu, utilizate

în cura internă, se întțlnesc la Băile Herculane, Someșeni, Ocna Sibiului;cele
întrebuințate în cura externă se găsesc la Sărata-Monteoru, Ocna Mureș, Telega,
Bazna, Ocnele Mari, Ocna Sibiului etc. Apele clorurate sodice de la Slănic-
Moldova, Sîngeorz-Băi și Malnaș-Băi folosite în cura internă sunt ape mixte.
8. Ape iodurate cu un conținut de cel puțin 1 mg/l iod. Apele hipotone iodurate
utilizate în cura internă ca cele de la Băile Olănești, Călimănești, Cozia au
concentrații de 3-5 mg/l iod, iar cele de la Bazna și Băile Govora întrebuințate în
cura externă ating concentrații de 50-70 mg/l iod.

9. Ape sulfuroase cu un conținut de cel puțin 1 mg/l sulf titrabil, în care predomină
formele reduse ale sulfului (hidrogen sulfurat, sulfuri). Apele cu concentrație
peste 50 mg/l hidrogen sulfurat trebuie administrate cu prudență în cura internă; în
cura externă concentrația de hidrogen sulfurat poate ajunge până la 200 mg/l.
Stațiuni cu ape sulfurose: Băile Herculane, Călimănești, Băile Olănești, Pucioasa,
Săcelu etc.

10. Ape sulfatate ce conțin sulful sub forma lui oxidată și care sunt, în general, ape
hipotone (sodice, calcice, magneziene), indicate pentru cura internă. În țara
noastră le întâlnim la Amara, Breazu, Vața de Jos, etc.

11. Ape radioactive cu o radioactivitate de cel puțin 29n Curie sau 10-7 mg/l sare de
uraniu. Apele minerale din țara noastră au concentrații sub această limită minimă.
Unele izvoare de la Băile Herculane, Sîngeorz-Băi sau Borsec pot fi considerate
terapeutice și prin componenta lor radioactivă.
 Apele minerale îmbuteliate

 Cura internă într-o stațiune balneară este limitată de capacitatea acesteia,

neputându-se acoperi integral cerințele efectuării unei cure în stațiune. Cura
minerală într-o stațiune balneară are evidente avantaje legate de mediul ambiant
agreabil, cu reflectarea pozitivă în psihicul bolnavului pe perioada unui concediu.

 Antrenarea dirijată, aspectul educațional, asocierea mai multor factori

curativi sunt elemente ce pledează pentru efectuarea curei în stațiune. Apa
minerală băută „la izvor” mai oferă avantajele legate de echilibrul ei fizico-
chimic nemodificat de îmbuteliere, transport și păstrare.

 Captarea, îmbutelierea, transportul și conservarea corespunzătoare asigură

menținerea calităților fizico-chimice și terapeutice ale apelor îmbuteliate.
 Exemple de ape minerale îmbuteliate:

 Zăcământul hidromineral de la Lipova – județul Arad

 Zăcământul de la Slănic-Moldova – județul Bacău
 Zăcământul de la Sîngeorz-Băi – județul Bistrița-Năsăud
 Zăcământul de la Zizin – județul Brașov
 Zăcământul de la Malnaș-Băi – județul Covasna
 Zăcământul de la Bodoc – județul Covasna
 Zăcământul de la Borsec – județul Harghita
 Zăcământul de la Băile Tușnad – județul Harghita
 Zăcământul de la Buziaș - județul Timiș
 Zăcământul de la Căciulata – județul Vâlcea
Aplicarea apelor minerale – ca factori naturali de cură

Există două tipuri de cură:

 cura internă
De obicei se indică în afecţiuni digestive, metabolice, urinare. Apa de
izvor se consumă în cameră, în clinostatism, 2 – 3 înghiţituri/minut pentru a
creşte toleranţa gastrică. De cele mai multe ori apele se beau la temperatura
naturală, de la sursă.
Uneori este indicat să se încălzească pe baia de aburi, de ex. în
suferinţele digestive sau biliare de tip spastic. Alteori, se indică la temperaturi
mai mici decât temperatura sursei, de ex. în suferinţe de tipul constipaţiilor
atone, a curelor de diureză.
 Apele folosite pentru suferinţe digestive se beau în trei prize pe zi, de regulă înaintea
mesei sau uneori există un decalaj de timp. În funcţie de decalaj, aceeaşi apă poate avea
acţiuni şi efecte diferite:
 dacă o apă alcalină este administrată cu 1,5 oră înaintea mesei, are timp să ajungă în
duoden şi să scadă secreţia gastrică;
 aceeaşi apă, administrată cu 0,5 oră înaintea mesei, rămâne în stomac şi stimulează
secreţia gastrică.

Cura internă durează 18 – 21 zile pentru atingerea efectelor terapeutice şi menţinerea lor
în platou.
Uneori şi intervalul 18 – 21 zile este insuficient pentru că antrenarea mecanismelor
homeostaziei poate implica intervale mai lungi, dar acest lucru depinde de tipul de apă şi de
reactivitatea individului.
La persoanele care necesită cure repetate, intervalul între cure va fi minim câteva luni,
sau ideal, se realizează cure bianuale.
 cura externă
Se indică în suferinţe ale aparatului locomotor, sistemului nervos, aparatului genital
feminin, boli dermatologice. Termalitatea apei poate fi naturală sau corectată. Cura externă, prin
efectele termic, mecanic, chimic determină stimulare hemodinamică şi metabolică.
Efectele sunt cu atât mai importante cu cât apa este mai concentrată. Facilitarea
mobilităţii este mai bună, cu cât greutatea este mai mică, iar în apa sărată, cu cât concentraţia
este mai mare. Trebuie să se evite mişcările inutile, în mod deosebit în apele care conţin gaze
dizolvate, deoarece acestea determină piederea gazului.

Este bine să fie folosite şi pentru hidrokinetoterapie şi pentru baie cu duş subacval,
sau alte proceduri derivate. Durata băii trebuie să se încadreze în intervalul 15 – 30 minute, după
care se indică repaus la pat minim 2 ore, deoarece gazele dizolvate determină vasodilataţie
cerebrală, putând determina incidente.
De regulă, în cura balneară numărul băilor într-o serie este, clasic, de 18 – 20 deşi
10 – 12 ar fi, în general, de ajuns. Când există posibilitatea, se indică şi câte o zi de pauză după
câteva băi, mai mult în prima parte a curei.